† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Arhimadritul Eftimie Haralambidis a oprit pomenirea mitropolitului său pe motive de erezie. Scrisoarea Arhimandritului Eftimie Haralambidi catre Mitropolitul Dorotei al insulelor Siros si Andros despre oprirea pomenirii lui la Sfintele Slujbe pana cand se va pocai de prezenta, gesturile si cuvintele eretice la hirotonia episcopului papistas de Andros si Siros.
Scrisoarea Arhimandritului Eftimie Haralambidi catre Mitropolitul Dorotei al insulelor Siros si Andros despre oprirea pomenirii lui la Sfintele Slujbe pana cand se va pocai de prezenta, gesturile si cuvintele eretice la hirotonia episcopului papistas de Andros si Siros.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=35Q3iKKnh-o] (la minutul 8:20 Mitropolitul “ortodox” de Andros si Siros ii spune Vrednic Este! noului episcop papistas si ii daruieste o mitra arhiereasca, etc)
In Andros, Sfanta Manastire Sfantul Nicolae Iulie 2014
Inaltpreasfintia Voastra,
Cu durere am fost informat, si am vazut documentul video, despre participarea Voastra la hirotonia papistasului eretic Petru Stefan in 2 Iulie 2014 in Siros, unde ati tinut o cuvantare rusinoasa si neortodoxa.
Intre altele ati amintit ca ati participat ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe din Siros.
Cu sinceritate va spun ca nu stiu cine v-a dat aceasta imputernicire ca sa ne reprezentati la hirotoniile ereticilor si mai ales, la hirotonia celor care au facut cel mai mare rau Ortodoxiei.
Ati vorbit ca si cum v-ati adresat unui episcop ortodox si nu unuia eretic, de aceea l-ati felicitat, l-ati numit fratele Dumneavoastra, impreuna -calator, i-ati daruit Mitra arhiereasca si ati strigat „Vrednic Este!”.
Datorita acestui fapt credem ca atat predica Voastra, cat si simpla prezenta in aceste circumstante, afecteaza credinta curata a Bisericii noastre Ortodoxe de Rasarit, si, mai mult de cat atat, pun in pericol mantuirea sufletelor noastre, asa cum am fost invatat din Pidalion, din Sfintele Canoane, de catre Sfintii de Dumnezeu Purtatori Parinti si de catre Duhovnicul Meu, pentru ca prin toata pozitia si comportamentul Inaltpreasfintiei Voastre ati recunoscut pe papistasi ca ortodocsi si impreuna pastoriti cu ei „Biserica lui Hristos”. Prin aceasta v-ati mutat din gruparea ortodoxa a Domnului in spatiul ereticilor.
De aceea se aplica in totalitate cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, care spune „Cine este prieten cu dusmanii Imparatului nu poate fi prieten cu Imparatul, ci impreuna cu dusmanii se pedepseste”.
Inaltpreasfintia Voastra bineinteles ati intrecut cu mult simpla prietenie cu dusmanii lui Hristos, pentru ca ati mers pana la recunoasterea lor ca episcopi, ca Biserica-sora, si ati strigat „Vrednic este!”.
Observam ca traim in timpuri de tradare, cand sunt puse in aplicare planuri contrare, in detrimentrul Bisericii noastre Ortodoxe, cea fara de prihana, sia credintei noastre, si spre mahnirea mea, acesta tradare a credintei ortodoxe provine de la episcopii „ortodocsi” latinocugetatori.
Trebuie sa va anunt ca impreuna cu acesta scrisoare opresc pomenirea Inaltpreasfintiei Voastre la toate sfintele slujbe, inclusiv la Sfanta Liturghie, punand in aplicare Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol , dar si Canoanele Apostolice si toata invatatura data de Duhul Sfant, care impune indepartarea bisericeasca imediata fata de pastorii eretici.
Credem ca prin atitudinea Inaltpreasfintiei Voastre urmati panereziei ecumeniste, care face corp comun cu toate sistemele New Age si ale globalizarii.
Se impune, deci, o mare atentie si vigilenta din partea noastra a tuturor, cler si popor. In problema Credintei nu se poate face nici un compromis. Sa nu ne departam nici un milimentru de la linia de aur a Parintilor, care impreuna marturisesc: „Nu se poate face compromis in Credinta”.
Porunca Sfantului Marcu Eugenicul de a fugi departe de tradatorii Credintei, asa cum fugim departe de serpi, e mai mult decat orice alta demostratie: „sa fugiti de acestia cum fugiti de serpi” si „Toti Dascalii Bisericii, toate Sinoadele si toate sfintele scrieri ne spun sa fugim de cei care gandesc neortodox si sa intrerupem comuniunea cu ei.” (Τὰ εὑρισκόμενα ἅπαντα, Τόμ. Α΄. σελ. 424)
Ma rog ca Harul Preasfantului Duh sa va conduca catre drumul pocaintei si al mantuirii, intorcandu-va in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.
Arhimandrit Eftimie Haralambidis
Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol(Pidalion,pg 85): Cele randuite pentru preoti, episcopi si mitropoliti se potrivesc cu mult mai vartos pentru patriarhi. Drept aceia, daca vreun preot, episcop sau mitropolit ar indrazni, sa se indeparteze de impartasirea cu patriarhul sau, si nu ar pomeni numele lui, asa cum este hotarat si randuit, la Dumnezeiestile Taine, mai inaite de infatisarea Sinodului si condamnarea lui definitiva( a patriarhului ce ar gresi in ceva- nota noastra) face schisma. Sfantul Sinod a hotarat ca acesta sa fie strain de toata preotia, in caz ca se va vadi de acest nelegiut lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care invinuiesc si se indeparteaza de intaistatatorii lor, fac schisma si rup unitatea Bisericii. In schimb, cei care se despart de impartasirea cu intaistatatorul lor, pentru oarecare erezie condamanta de Sfintele Sinoade, sau de Sfintii Parinti, aceea care predica eresul in public si cu capul descoperit il invata in biserica, unii ca acestia nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ingradindu-se pe sine de impartasirea cu numitul episcop, inainte de cercetarea Sinodului, ci si de cinstea cuvenita Dreptmaritorilor se vor invrednici, ca nu au osandit episcopi, ci episcopi mincinosi si invatatori mincinosi (nu se refera la pierderea Harului ci la faptul ca acestia invata minciuna, deci sunt episcopi mincinosi- nota noastra) Si (cei care intrerup pomenirea lor-nota noastra) rupt unitatea Bisericii, prin schisma, ci, s-au silit a izbavi Biserica de schisme si de dezbinari.
traducere dupa katanixis de preot Matei Vulcanescu, Parohia Ag Paraskevi, Veria, Grecia (email [email protected]) | Ortodoxia Catholica
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne Ajută să fie și în România clerici care să combată comuniunea cu ereticii.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce sa faci,preotii nu mai au voie sa il mai pomeneasca la ectenie.Este eretic nu ai ce face.Dar sunt si la noi exemple din acestea, din nefericire.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Eu cred ca pe IPS Nifon care a facut acele declaratii eretice la Busan ar fi trebuit ca macar unul din preoti cu constiinta ortodoxa sa inceteze pomenirea lui. Dar se tem de pseudocaterisire!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
un text foarte important spre publicare: Eterodocsii(ereticii-catolcii, protestantii) primiti in Biserica Ortodoxa prin Mirungere nu devin ortodocsi ci raman eretici. Numai prin botez intra cineva in Biserica Ortodoxa: Argument privind modul de primire a eterodocşilor la ortodoxie
Toţi cei care se numesc pe sine creştini consideră că Scripturile sunt revelate şi conţin cunoştinţe despre Dumnezeu şi despre modul în care oamenii ar trebui să interacţioneze cu El. În ciuda acestui fapt, unele comunităţi aderă, simultan, la convingeri care contrazic Scripturile. Astfel de convingeri sunt numite, de către Biserica Sfinţilor Apostoli (Ortodoxă) erezii, de la termenul grecesc αἵρεσις (airesis), însemnând „alegere”, întrucât provin din alegeri particulare, ale unor indivizi şi grupuri, care au optat pentru deviaţii de la Adevărul împărtăşit de către pleroma Bisericii universale. Corespunzător, aderenţii acestor credinţe false se numesc eretici. Termenii, după cum se vede, nu fac decât să descrie în mod adecvat o stare de fapt. Nu reprezintă insulte, sau etichete derogative, după cum au ajuns să fie, adesea, percepuţi, în eroare.
După Scripturi, Taina care deschide calea mântuirii este Botezul. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu, 16, 15-16).
A se observa, însă, că, după însuşi cuvântul Mântuitorului, botezul autentic, mântuitor, este indisolubil legat de credinţa autentică, aflată în acord cu Evanghelia propovăduită de către Sfinţii Apostoli, şi, de la aceştia până astăzi, de către Biserica Ortodoxă. Textul de la Marcu este simfonic cu Matei, 28, 18-20, care insistă şi mai mult asupra legăturii dintre botez şi dreapta credinţă: Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
În aceste condiţii, putem, oare, vorbi despre botez mântuitor la cei care nu împărtăşesc dreapta credinţă?
Unii spun că anumiţi creştini după nume, care „botează în numele Sfintei Treimi” au botez valid. În ce fel de sfântă treime cred, însă, aceştia? Catolicii, de exemplu, cred că Duhul purcede şi de la Fiul, şi nu doar de la Tatăl, cum învaţă Însuşi Mântuitorul (Ioan, 15, 26). Tot catolicii (dar şi protestanţii) nu cred în lucrarea lui Dumnezeu în lume prin energiile necreate, aşadar nici în lucrarea Duhului Sfânt prin Sfânta Taină a Botezului. Este evident faptul că atât credinţa catolică, precum şi cele protestante sunt eretice, conţinând imagini grav deformate, faţă de referinţele reprezentate de Scriptură şi Tradiţie, asupra lui Dumnezeu şi a modului interacţiunii Sale cu omul. Separarea acestor comunităţi de Biserica (Ortodoxă) este cât se poate de justificată, deoarece ele nu împărtăşesc credinţa autentică, a Scripturii şi a tuturor sfinţilor.
Pentru Biserică a fost dintotdeauna limpede faptul că, deoarece ereticii contrazic în fel şi chip Scripturile şi predania Duhului, din Sfânta Tradiţie, aşadar nu împărtăşesc acea credinţă pe care Sfinţii Apostoli au fost trimişi să o înveţe, credinţa Bisericii lui Hristos, tainele lor nu au cum fi lucrarea Duhului, iar botezul lor nu este valid. Botezul ereticilor este, de drept şi de fapt, la fel de fals precum întreaga lor credinţă, care, din păcate, defăimează Sfânta Treime, spunând mulţime de lucruri neadevărate despre Dumnezeu şi relaţia Sa cu creaţia. Canoanele, începând cu cele apostolice prescriu, prin urmare, botezarea ereticilor, ca unii care nu au botez adevărat şi caterisirea clericilor care consideră valid botezul ereticilor, sau orice altă “taină” săvârşită de către aceştia (Apost: 46, 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 84; Carhid: 1; Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15).
Având în vedere aceste fapte simple, care ţin de înseşi fundamentele credinţei noastre, şi despre care nimeni nu poate spune că sunt greu de prezentat, sau de înţeles, ar trebui să fie clar că orice eretic trebuie botezat, pentru a deveni parte din Biserica lui Hristos cea Una, spre lucrarea mântuirii sale şi a celorlalţi.
Cu toate acestea, unele biserici locale “primesc prin mirungere” pe eretici. Totodată, unele biserici locale botează categorii de eretici pe care alte biserici locale doar îi mirung, astfel încât unii au ajuns să spună că existenţa acestei neuniformităţi, în Biserică, arată că nu este clar cine trebuie botezat şi cine trebuie doar miruns. Iar din aceasta extrag argumentul pentru păstrarea practicii curente, în care unii botează, alţii doar mirung. Dar chiar şi acest fals argument este dărâmat, în mod punctual, de Tradiţie! Canoanele spun că, atunci când nu este clar dacă o persoană a fost botezată, aceasta se botează, pentru a nu o lipsi de arvuna mântuirii (Sobor 6: 84). Este alegerea rezonabilă, bazată pe maxima precauţie, pe care, şi dacă nu o prescriau în mod explicit canoanele, ar fi trebuit să ne-o indice bunul simţ şi grija privind mântuirea aproapelui.
Cât despre care anume eretici se mirung, doar ortodocşii care au lepădat dreapta credinţă, mergând la eretici, apoi se pocăiesc şi revin din erezie la ortodoxie sunt mirunşi. După mărturisirea păcatului ereziei şi lepădarea explicită de credinţele eretice, Taina Sfântului Mir reînnoieşte în aceştia darurile Duhului Sfânt (lucrare care se depărtase de la ei, odată ce îşi stricaseră relaţia cu Dumnezeu, prin primirea învăţăturilor eretice) primite la prima lor mirungere, cea făcută după botezul lor ortodox. Imediat sunt şi împărtăşiţi, astfel apropiindu-se, iarăşi, de Hristos, de care îi îndepărtase erezia. În cazul ereticilor care nu au făcut niciodată parte din Biserică, este evident că a-i mirunge nu are sens, fiindcă nu are ce se reînnoi, în afara Bisericii neexistând Sfinte Taine. Ei nu au fost niciodată mirunşi, dupa cum nu au fost niciodată botezaţi cu adevărat.
Iar a susţine că mirungerea ar putea, cumva, substitui botezul, sau « completa » botezul eretic dovedeşte o ignoranţă periculoasă, în privinţa rolului fiecărei Sfinte Taine în viaţa persoanei şi a Bisericii. Taina Sfântului Mir împărtăşeşte celui botezat ortodox daruri ale Duhului, spre folosul persoanei şi al comunităţii. Ea nu restaurează firea omenească, nu substituie Botezul . Ar fi la fel de absurd să hirotonim în loc de a cununa, sau să mirungem în loc de a liturghisi şi împărtăşi. Sfintele Taine nu sunt interschimbabile. Nici măcar Împărtăşirea, unirea supremă cu Hristos, nu substituie celelalte Taine. Fiecare îşi are locul, timpul şi rostul său, de către Duhul predate.
Unii invocă, în sprijinul mirungerii fără botez a ereticilor, acel canon apostolic care interzice repetarea botezului (Apost. 47), omiţând faptul că unul şi acelaşi canon spune să se caterisească acel cleric care nu botează pe cel „botezat” de eretici! Altfel spus, după cum arată şi tâlcuirile, canonul interzice repetarea botezului autentic (valid) ortodox ca şi credinţă (în Sfânta Treime, aşa cum este această credinţă sintetizată în Crez) şi formă (prin întreita afundare).
Alţii spun că “primirea prin mirungere” a celor „botezaţi” eretic a devenit o practică larg răspândită şi de aceea trebuie acceptată. Dar, au fost vremuri în care erezia cuprinsese aproape întreaga Biserică, ceea ce nu a reprezentat, în nici un caz, un argument pentru înlocuirea veşnică a dreptei credinţe cu erezia. Din contră, Dumnezeu a încredinţat câtorva oameni lupta împotriva ereziei, iar aceştia au biruit, fiindcă prin aceia puţini lucra Însuşi Duhul Sfânt, în timp ce cei mulţi rătăciseră de la Adevăr. De asemenea, numărul păgânilor este cu mult mai mare decât al ortodocşilor. Ar trebui să devenim păgâni, cedând la „argumentul majorităţii”?
Un alt argument al celor care mirung pe eretici, în loc că-i boteze, aduce în discuţie iconomia, prin opoziţie cu acrivia. „Botezul” ereticilor ar fi acceptat prin iconomie, printr-o îngăduinţă a Bisericii. Dar ce înseamnă acrivie, respectiv iconomie, în Biserică? Acrivie înseamnă aplicarea întocmai a rânduielilor sfinte. Iconomie înseamnă îngăduinţă în sensul adaptării temporare, excepţionale, a rânduielii, la o situaţie concretă, în folosul duhovnicesc al unor persoane aflate în situaţii de excepţie. Se poate spune că iconomia este aplicarea la situaţii concrete pastoral misionare a acriviei, de către Biserica. Acrivia este regula, iar iconomia excepţia, iconomia aplicându-se doar în cazuri de forţă majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanţe adverse.
Iconomia autentică are sens mântuitor şi aduce la dreapta credinţă, în ciuda piedicilor. „Iconomia” prost înţeleasă nu urmează rânduială în absenţa unor circumstanţe excepţionale, constituind, astfel, nu adaptare înţeleaptă, ci sfidare a aşezămintelor sfinte. Ea nu aduce la dreapta credinţă, ci îndeamnă la nesocotirea acesteia.
Canoanele îngăduie, spre exemplu, în mod iconomic, adăpostirea animalelor de povară în biserică, dacă acest lucru este necesar pentru a nu se primejdui oamenii (dacă este evident că animalele ar putea fi rănite sau ucise de furtună sau fiare). A băga, însă, animalele de povară în biserică în absenţa unor astfel de circumstanţe excepţionale reprezintă profanare. Reprezintă iconomie, spre exemplu, administrarea botezului ortodox prin turnarea aghiasmei pe întreg corpul cuiva aflat la pat, incapabil, din pricina bolii, de a primi întreita afundare. Participă toate persoanele care este necesar să participe- Dumnezeu, clericul ortodox şi cel care se botează. Cadrul în care se întâlnesc aceştia a suferit, însă, o adaptare, pentru a se săvârşi, totuşi, Sfânta Taină a botezului, absolut necesară pentru ca bolnavul să nu moară, cumva, nebotezat şi sufletul său să nu se osândească. În schimb, a nu boteza cu acrivie o persoană neortodoxă, pe care nimic de natură obiectivă nu o împiedică să primească Taina săvârşită după rânduială nu reprezintă iconomie, ci neorânduială. Iar a proclama neorânduiala ca regulă este calea schismei şi a ereziei.
Indiferent în ce epocă trăim, ca ortodocşi trebuie să respectăm aşezămintele sfinte, să ascultăm pururea glasul Duhului, Care a grăit în Scripturi şi în Sfânta Tradiţie. Sfânta Treime nu Se contrazice pe Sine şi nu ne-a lăsat mijloace ale mântuirii nedepline, sau revizuibile, astfel încât oamenii din epoci diferite să aibă mai multe sau mai puţine „şanse” de a se mântui. De Sfintele Taine depinde mântuirea omului, iar învăţătura Bisericii în privinţa Sfintelor Taine este clară şi nu poate fi revizuită şi adaptată, astfel de tentative arătând, în mod trist, fie ignoranţa, fie necredinţa celor care sugerează astfel de „revizuiri” şi „adaptări”.
CANON 47 Apost.
Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de Moartea Domnului, şi nu osebeşte pe Ierei de către minciunoierei. [Apost: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid: 1]
CANON 84 Sin. 6
Canoniceştilor legiuri ale Părinţilor urmând, Hotărâm şi pentru prunci, de câte ori nu se află martori adevăraţi, care fără îndoială să zică că aceştia sunt Botezaţi, şi nici ei pentru nevârstnicia, nu vor putea a răspunde cu îndestularea pentru sfinţita Taină cea dată lor, fără de vreo sminteală a fi dator a se boteza aceştia. Ca nu cumva acest fel de îndoire să-i lipsească pe ei de curăţirea cea de acest fel a sfinţeniei. [Cartagina: 80].