† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
“Acolo unde Dumnezeu nu stăpâneşte, se instalează satana; acolo unde binele nu lucrează, lucrează răul; acolo unde Dumnezeu nu este pomenit cu reverenţă, diavolul cel cu o mie de nume îşi face tron din inimi.”
Părintele Gheorghe Calciu: Iar despre Anul Nou
Acum câţiva, am mai vorbit despre Anul Nou ca prilej de petrecere si de exercitare a unor superstitii ancestrale, mereu înnoite de adepţii grupărilor paranormale or, pur şi simplu, de vrăjitoarele ţigănci care, profitând de terenul fertil al naivitătii unor persoane – şi nu puţine sunt acestea – înmulţesc practicile cu tot felul de noi invenţii, cel mai adesea, stupide, spre înşelarea multora.
Lumea veche era superstiţioasă din cauza unei duble ignoranţe: una religioasă şi una de cunoaştere. Ignoranţa religioasă cu conotaţie mistica îşi avea sursa în păcatul adamic, în urma căruia, rătăcind tot mai adânc, omul a pierdut într’o măsură ruinătoare legătura cu Dumnezeu. Inima lui dornică să regăsească «paradisul pierdut» – ceea ce Nichifor Crainic numea «nostalgia Paradisului» – a alunecat în adorarea astrelor, confundând cauza cu efectul şi socotind că astrele îi trasează destinul prin puterea lor dumnezeească, sau căutând să stăpânească energiile telurice sau astrale prin diverse practici oculte şi chiar adorând obiecte făcute de mâna lui, proiectând în aceşti idoli aspiraţiile sale spre desăvârşire sau spre mântuire.
Din această ignoranţă religioasă se naşte şi ignoranţa de cunoaştere a lumii văzute. In general, omul caută stabilitate în toate domeniile: în locuinţă, în viaţă sa socială, în cunoaştere (incercând să-şi construiasă nişte adevăruri temeinice) şi în stabilitatea cunoştinţelor sale despre lumea văzută, acceptând cu greu schimbarea, mai ales când, transferă cunoştinţelor primite forţa unor convingeri religioase.
Una din aceste convingeri cu valori mistice o constituie calendarul. Nu intenţionez să vorbesc în mod special despre calendarul de stil nou şi cel de stil vechi şi de conflictul dintre cele două tabere, deşi va trebui să vorbesc şi despre asta, ci de calendar, în general, ca depozitar şi determinator al unor conflicte sociale şi ca generator de superstiţii şi credinţe cu consecinţe sociale şi personale aproape incalculabile.
Trebuie să pornim de la un adevăr indubitabil : calendarul este o măsură omenească de măsurare a timpului real. El se stabileşte, fie pe măsurarea fazelor lunii, fie pe mişcarea cerului, fie pe raportarea la soare. Calendarul european este unul solar, dar împărţirea lui ţine cont şi de fazele lunii.
Prima reformă a calendarului solar a fost făcută de Iulius Cezar, în anul 46. Acest calendar stabileşte anul calendaristic de 366 de zile, cu un plus de 6 ore. Acest plus însumat ducea la adăugirea unei zile la fiecare 4 ani, adica la anul bisextil (bisect). Calculul se referea la mişcarea de revoluţie a pământului faţă de soare, care dădea naştere anotimpurilor. Este surprinzător că, pentru starea ştiinţifică din vremea lui Cezar, timpul mişcării pământului în jurul soarelui a fost calculat atât de aproape de exactitate. Totuşi a rămas o diferenţă care a scăpat calculului, de aceea, în anul 1582, papa Grigore al 13-lea, a făcut o nouă reformă calendaristică, corectând diferenţa calculului calendarului lui Cezar. Din cauza celor doi conducători care au patronat reforma calendarului, cel al lui Cezar s’a numit calendar Iulian şi cel al papei Grigore s’a numit calendar gregorian. Acesta din urmă a corectat greşala de 10 zile, câte se adunaseră în plus de la reforma lui Cezar până la reforma papei Grigore.
Calendarul Gregorian a fost introdus în ţara noastră în anul 1924, ceea ce a determinat creşterea diferenţei la 13 zile. Fără îndoială că nici această reformă nu a dus la o măsurătoare exactă astfel că măsurătoarea calendaristică rămâne mereu în urmă, încât, după un anumit răstimp, va trebui o nouă reformă a calendarului, pentru repararea rămânerii în urmă. După cum se vede, errare humanum este. Desigur, ne putem întreba ce importanţă au 10 sau 13 sau 20 de zile pentru istoria omenirii care trăieşte sub idea de eternitate. Si chiar dacă, să zicem, după o mie de ani, creştinii vor serba Boboteaza în luna Mai, fără ger şi fără flori de zăpadă, ci cu flori de cireşi autentice, ce importanţă ar avea? Intre timp ei se vor fi obişnuit cu vremea care, pe parcursul secolelor s’a tot încălzit prin mutarea Bobotezei odată cu greşala astronomică şi nici nu vor mai sesiza schimbarea.
Fetişul timpului lucrează însă în spiritul uman prin supertiţie şi fanatism, şi nu numai fetişul timpului, ci şi alte fetişuri: al textului scris, de exemplu şi al greşelilor din el. Mă refer la o reformă a cărţilor făcută de episcopul Conon în Rusia, în secolul al 16-lea. ( ?)
Conon constatase că toate cărţile de cult în limba rusă cuprindeau greşeli grosolane. După creştinarea Rusiei, Constantinopolul trimisese o serie de călugări şi arhierei greci ca sa traducă în ruseşte din greceşte cărţile de cult. Aceşti călugări nu ştiau ruseşte, iar clericii ruşi nu stiau greceşte astfel că din această colaborare au rezultat greşeli grave. Conon care era un arhiereu cultivat, a decis corectarea greşelilor din cărţile de cult, ceea ce era ceva normal. S’a izbit însă de rezistenţa credincioşilor şi a monahilor care considerau textul cărţilor tot atât de sfânt ca şi textul sfintei Scripturi. Conflictul a fost sângeros, au fost morţi martirice, exoduri care au continuat ani şi ani. Mulţi din opozanţii la «reforma cărţilor» şi-au luat icoanele şi cărţile şi au plecat spre ţări mai tolerante. Tinta lor erau ţările stăpânite de Turci care acceptau toate religiile cu obligaţia de a plăti taxe pentru ele, de a nu construi biserici mai înalte decât moscheile, de a nu tulbura ziua lor de Vineri şi de a nu trage clopotele.
In satul meu din Deltă, unde m’am născut şi am copilărit, erau două categorii de haholi care plecaseră din Rusia şi ajunseseră în Dobrogea stăpânită de Turci: Popoveţii şi Bezpopoveţii, adică Ruşi ortodocşi cu popă şi fără popă. Popoveţii erau mai largi, aveau preoţii lor, tipăreau cărţi de cult, pictau icoane etc. Bezpopoveţii erau foarte stricţi. Preoţii lor muriseră (acum câteva sute de ani) şi, neavând episcopi adevăraţi, nu mai aveau preoţi. Veniseră cu întreaga catapeteasmă cu icoane foarte vechi, dinaitea reformei lui Conon, aveau cărţi nereformate de Conon, foarte vechi, pe care specialiştii lor le reparau când se întâmpla ceva cu ele, nu aveau altar, slujba era făcută de un cântăreţ care nu trecea în domeniul preotului deloc şi aşteptau vremea când episcopii lor şi preoţii vor învia în vederea judecăţii din urmă.
Mi-aduc aminte ca mergeam uneori la bezpopoveti cu copiii de lipoveni ca să vedem icoanele străvechi şi să ne mirăm. Vedeam acolo nişte litografii colorate. Toate erau împărţite în două: în dreapta era liturghia bezpopoveţilor: preoţi şi ierarhi de altădată, cu bărbi lungi şi haine strălucitoare şi biserica era plină de îngeri care slujeau cu ei; în stânga, era liturghia reformaţilor lui Conon: preoţi şi ierarhi raşi şi ferchezuiţi, iar biserica foia de diavoli veseli care stăpâneau peste tot, până şi pe sfânta masa.
Am pomenit despre această reformă pentru legătura ei cu România prin migraţia pravoslavnicilor la noi şi pentru o anumită similitudine între reacţia la reforma lui Conon şi la reforma calendarului. Introducerea noului calendar a creat tulburări în ţara noastră. Mi-aduc aminte, prin 1938, cum unul din vecinii noştri, un ţăran, spunea cu convingere: «Nu mă dau pe nou, măcar de ar trage pielea de pe mine ca de pe Constantin Brâncoveanu.» După doi ani, se «dăduse». Noul calendar a creat o diferenţă în satul meu: Lipovenii au rămas pe stil vechi, iar Românii «s’au dat pe nou». Astfel ca la mine în sat, lucrurile s’au aranjat fără drame. In alte parţi însă nu.
Imi spunea cineva ca niste creştini au venit la părintele Cleopa să-l întrebe în legătură cu cele două calendare. Parintele Cleopa i-a întrebat: «Este în calendarul vostru, sau al vostru (către stilişti), vreun sfânt care se numeşte Sfântul Calendar? Si daca nu este, de ce vă închinaţi lui? Faceţi voi sfinţi din lucrurile omeneşti? Faceţi idol din calendar care este lucrare omenească? El nu are gură şi nu vorbeşte, nu are urechi şi nu aude. Mergeţi la casele voastre şi nu puneţi calendarul înaintea sfinţilor.»
Studiul nostru încearcă însă să explice şi să surpe toate superstiţiile legate de anul nou, care începe pe 1 Ianuarie. Din toate punctele de vedere religioase, această dată este absolut sterilă. Ea nu marchează nici un eveniment astronomic: nici solstitiul, nici echinocţiul. Dacă ar fi fost pe data de 22 Decembrie, putea marca începerea creşterii zilei, sau dacă ar fi fost pe data de 22 Iunie ar fi marcat ziua cea mai lungă a anului. Aceste momente au o anumită însemnătate pentru ciclul solar şi lunar, ca şi pentru agricultură. Anul nou la 1 Ianuarie nu are însă nici o semnificaţie; el ar fi putut fi pe 1 Februarie, pe 1 Iulie, pe 1 Octombrie, etc., cu aceeaşi sorţi de a nu semnifica nimic decât faptul ca o autoritate omenească a decis aşa. Prin urmare, toate tradiţiile, toate superstiţiile şi vrăjile ar fi putut fi transmise începutului unei alte luni, decisă convenţional, cu aceeaşi sorţi de neîmplinire ca si cele de la 1 Ianuarie.
Anul nou bisericesc începe la 1 Septembrie. El nu este legat nici de ciclul solar, nici de cel lunar, nici de activitatea agricolă, ci de ciclul liturgic al anului. Toate cântările liturgice ale anului, glasurile şi troparele sunt organizate într’un ciclu liturgic care se repetă an de an. Ciclul liturgic al anului ţine de divin şi nu are nimic de a face cu evenimentele lumii acestea, fie ele astrale, fie sociale. El nu crează confuzii, nu crează superstiţii, nu îngăduie vrăji şi vrăjitoare, ci numai adorarea lui Dumnezeu şi venerarea sfinţilor. De aceea, începutul anului liturgic la 1 Septembrie nu a creat nici un fel de superstiţie, nici un fel de justificare a abaterilor morale sau de la cinstirea sfinţilor, nu a dus la folosirea lucrurilor sfinte pentru vrăji sau blesteme, ci toate au rămas în ciclul sacru al adorării lui Dumnezeu.
Influenţele nocive ale unor obiceiuri şi tradiţii de anul nou, 1 Ianuarie, se nasc din seria lungă de superstiţii şi obiceiuri imorale ale timpurilor dinainte de creştinism.
Revenind la calendar, nimeni nu ştie ziua de naştere a Mântuitorului. La început, Biserica a prăznuit Naşterea şi Botezul lui Iisus în aceeaşi zi, ceea ce ducea la o anumita confuzie şi, ulterior, s’au separat cele două sărbători împărăteşti. Crăciunul, adică Naşterea Domnului, ca zi, a fost hotărîtă de Biserică din motive strategice. La solstiţiul de iarnă, Romanii prăznuiau Saturnaliile, o sărbătoare păgână complicată, dedicată luptei dintre soare şi întuneric. Ziua începea sa crească, forţele de germinare a pământului mijeau, poporul credea că prin focuri, prin dansuri rituale, pot ajuta soarele să biruie întunericul, iar preotesele fertilităţii credeau că prin prostituţia sacră puteau ajuta pământul să devină fertil biruind moartea adusă de iarnă. Tot felul de vrăji şi de ritualuri păgâne satanice şi desfrânate erau practicate chiar după ce creştinismul fusese stabilit ca religia oficială. Atunci s’au gândit ierarhii bisericii să «încreştineze» aceste sărbători necreştine. Si cum Naşterea lui Iisus putea înlocui mai uşor idea păgână a biruinţei luminii asupra întunericului prin simbolul creştin al «Luminii celei de sus», I-au dat Mântuitorului numele de «Soare al dreptăţii şi Răsăritul cel de Sus», anulând ideile păgâne şi practicile neruşinate. Ziua de 25 Decembrie ca zi de Naştere a Pruncului sfânt a fost aleasă convenţional, şi, legat de ea, şi Buna Vestirea din 25 Martie.
Vremurile moderne au încărcat sărbătoarea Crăciunului, ca şi alte sărbători de altfel, cu tot felul de interese şi superstiţii. In primul rând, este interesul comercial. Incă din luna Octombrie, încep să apară reclamele cu vânzări pentru Crăciun. Luna Noiembrie este plină de aceleaşi reclame, de lumini şi de cadouri, fără nici un fel de relaţie cu evenimentul mântuitor al întrupării lui Iisus. Numele lui Hristos a fost epurat din toată această vânzoleală demonică a comerţului. La Paşti, magazinele sunt pline cu iepuraşi care nu au nimic legat de Patima şi Invierea Domnului, ci sunt simbolul fertilităţii, ca şi numele englezesc al Paştilor, Easter, care înlocuieşte termenul biblic cu numele zeiţei gotice Aester, zeiţa fetilităţii. Paralele cu această desacralizare comercială şi goană nebună după câştig, în zilele acestor sărbători de iarnă, vrăjitoarele sunt mai active decât în restul anului şi chiar tineretul creştin practică o serie de ritualuri păgâne şi vrăjitoreşti: turnarea de plumb topit în apă pentru a vedea în bucăţile de plumb răcit în forme ciudate întâmplări viitoare, sau vraja cu oglinzi paralele spre a crea un fel de culuar în care, după o fixare îndelungată a privirilor, fata îşi poate vedea ursitul, etc. Toate aceste vrăji interzise de biserica sunt rămăşiţe ale tradiţiilor şi ritualelor păgâne.
Biserica nu a fixat nici un del de sărbătoare religioasă cu semnificaţie de început de vreme pentru 1 Ianuarie. Toate sorcovelile, pluguşoarele, şi alte tradiţii care nu au nimic de a face cu credinţa şunt ritualuri agricole, de creştere a vitelor etc. Uneori, aceste tradiţii iau aspecte nocive şi neruşinate, prin adausul gustului pentru obscen a tinerilor care le practică. Dar nici acestea nu sunt cele mai rele exprimări ale unor credinţe şi rămăşiţe ale cultului fertilităţii. Unele din ele sunt chiar foarte decente, altele mai puţin. Este obiceiul ca instituţiile mediatice să practice gluma de anul nou. Acest umor, în decursul vremurilor, a devenit tot mai secătuit, prin epuizarea motivelor de humor şi se incearcă îmbunătăţirea glumei stupide cu adausuri obscene şi aluzii neruşinate. Astfel, anul cel nou eşuează într’o lamentabilă prostie şi aluzii scabroase. Sensul beţiilor de anul nou, sensul «norocului», îndelungile urări de mai bine în anul nou, se pierd într’un timp fară nici o semnificaţie şi într’o zi care nu are nici o valoare, în afară de valorile superstiţioase pe care practicanţii moderni i le acordă.
Dar dincolo de inocenţa aparentă a ceea ce se face de anul cel nou, dincolo de golul imens pe care această zi zgomotoasă şi lamentabilă o are în sine, neruşinarea, beţia, stupiditatea şi practica vrăjitorească fac din această zi o zi a satanei, o zi a bucuriei demonilor, o zi de pierzanie a multor suflete. Pentru că, aşa cum spunea părintele Cleopa despre «sfântul calendar» prin care «cei de pe nou» şi «cei de pe vechi» pun măsura omenească a vremii înaintea sinaxarului, aşa şi aici, toate aceste ritualuri păgâne şi obscene, sunt forme, mai mult sau mai puţin conştiente, de slujire a satanei.
Acolo unde Dumnezeu nu stăpâneşte, se instalează satana; acolo unde binele nu lucrează, lucreaza răul; acolo unde Dumnezeu nu este pomenit cu reverenţă, diavolul cel cu o mie de nume îşi face tron din inimi.
«Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti fereşte-te şi deprinde-te cu credinţa cea adevărată.» (1 Tim. 4:7)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta!
Un an bun ,blind cu sanatate,pace,bucurie si implinire duhovniceasca pentru tine,frate apologeticum si pentru cei dragi ai tai,cit si intregului nostru popor roman,precum si intregii Ortodoxii!Dumnezeu sa intoarca toata lumea la bunatate,rugaciune si dreapta marturisire a credintei in Hristos Domnul!Multumesc din suflet ca tii acest blog!Te citesc de la inceputul anului 2009.Dumnezeu sa te ajute si sa te pazeasca si mai departe!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
La multi ani cu sanatate Gabriel!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
La multi ani cu bucurii si impliniri ! Multa putere sa-ti dea Domnul ca sa continui munca pe blog, frate Gabriel !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu stiu ce parinte spunea ca spre zilele de pe urma lumea va fi un spital de nebuni. Eu am credinta ca traim zilele de pe urma. Si mai cred ca aceste zile de pe urma se vor intinde pe o perioada destul de lunga. Adica nu este asa cum spun tot felul de vrajitori astrologi pe la TV ca maine sau peste unul, doi, cinci ani vine "sfarsitul". Asta stie numai Dumnezeu Tatal. In orice caz, vroiam sa spun ca acum trei saptamani m-am certat si contrazis cu cineva apropiat care sustinea sus si tare ca "bradul de Craciun" inzorzonat tiganeste are legatura cu Nasterea lui Hristos. Si imi spunea mie ca eu sunt nebun ca ma opun traditiei de generatii din mosi-stramosi, care au impodobit bradul de Craciun, de cand s-a nascut Hristos. Fac apel catre dvs. sa scrieti un articol special legat de aceasta traditie a impodobirii badului. Vreau sa aflu oficial cine a spus adevarul: eu sau persoana cu care m-am confruntat.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
ecuatii
ortodoxia (crestina) = dreapta credinta crestina
minciuna + adevar = minciuna
erezie + invatatura dreapta = erezie
casatorie + desfranare = desfranare
compromis + asceza = compromis
psihologul = dracul sfatuitor
astrologul = diavolul vizionar
ecumenism + unitate = ecumenism
ecumenism + ecumenicitate = ecumenism
diplomatie + bunatate = fatarnicie
fatarnicie + bunatate = fatarnicie
bunatate fara Hristos = putregai
mila fara Hristos = cruzime
sarbatoare + magie = magie
craciun fara Hristos = paganism
pasti fara Hristos = paganism
darnicie fara Hristos = ipocrizie
preot fara lacrimi = impostor
preot fara barba = clopot fara limba
preot colector de taxe = perceptor
tv + telefon = extensii ale sistemului nervos
astronom = supozitia personificata
fapta fara Hristos = nulitate
agoniseala fara Hristos = risipa
viata fara Hristos = nonsens
viata vesnica fara Hristos = gluma
fericire vesnica fara Hristos = scleroza vesnica
lumina fara Hristos = bezna
mantuire fara Harul Duhului Sfant = imposibilitate vesnica
creştin fara ‘ş’ = cretin
fericirea contemporana = mormantare cu chermeza
modernism confortabil = mormant parfumat
trai fara credinta in viata vesnica = viata de râmă
stiri tv despre sinucideri = indemn la sinucideri
reclama oreo = incest si pedofilie
sigla alfa romeo = binele biruit de rau
ochiul de pe biserici = triumful raului asupra binelui
catedrala mantuirii = casa poporului 2
patriarh = arhiereu
mitropolit = arhiereu
arhiepiscop = arhiereu
episcop = arhiereu
teoria conspiratiei = realitate revelata
autosuficienta = debilo-suficienta
mandria = aroma dejectiilor
ajutorarea fara Hristos = uscare de suflet
trecerea mireanului peste duhovnic = auto-osandire
trecerea preotului peste arhiereul sau = auto-impiedicare
necautarea duhovnicului potrivit = ratacirea pe la veterinar
necautarea duhovnicului devotat = ratacirea pe la procuror