Cel mai important pas pentru a obține alternativa la cardul de sănătate, de făcut până pe 4 februarie

Adeverinta-de asigurat CAS
Atenționare! Alternativa la card  nu va fi validă dacă nu facem ce scrie mai jos!!!
Da, s-a obtinut alternativa, dar asta este prevazută doar in Hotărârea de Guvern (HG) dezbatută pe 16 ian 2015. Pentru a fi valida trebuie inclusa si in Ordonanta care va modifica legea 95/2006 si care e superioara unei HG. Propunerile se pot trimite pâna pe 4 februarie pe adresa [email protected]
Proiectul de HG de modificare a HG 900/2012 prevede alternativa la card pentru cei care-l refuza (document) (art. 2 alineat 5: persoanele … care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional prin depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în acest sens la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă, însoţită de cardul naţional în situaţia în care acesta a fost distribuit, fac dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea asiguratului de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă).
DAR PENTRU A FI VALABILA ALTERNATIVA, ea trebuie sa fie prevazuta si in legea Sănătății 95/2006. Legea poate fi modificata DOAR printr-o Ordonanta care e superioara Hotărârii de Guvern. Tot pe site-ul Ministerului Sanatatii a fost postat un proiect de ORDONANȚĂ numit pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (click aici) la care se asteapta propuneri de modificare pâna pe data de 04.02.2015. Ei se fac ca au uitat sa includa si in aceasta ordonanta alternativa la cardul electronic, asa ca trebuie sa le amintim noi.
Trebuie sa urmam aceeasi pasi ca si in cazul dezbaterii publice de pe 16 ianuarie 2015.
1. Sa trimitem cat mai multe solicitari la adresa [email protected] prin care solicitam ca alternativa la card, constand in adeverinta de asigurat, sa fie inclusa si in ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății si sa solicitam dezbatere publica. Pot fi solicitari individuale dar si in format tip tabel cu 3 coloane.
2. Dezbaterea publica o poate solicita doar un ONG
3. Participare la dezbatere
Exact ca data trecuta, pe 16 ian. 2015!

30 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Poate ar trebui sa va concentrati mai putin pe card si mai mult pe DES = Dosarul Electronic de Sanatate.

    https://atreiaforta.wordpress.com/2015/01/17/cardul-e-doar-o-fatada-adevarata-problema-este-dosarul-de-sanatate/

    Daca esti asigurat deja ai DES, cu card/adeverinta sau fara. Ce credeti ca este SIUI?
    http://siui.casan.ro/cnas/despre_siui
    http://siui.casan.ro/cnas/servicii_online

    Datele personale ale romanilor au fost servite pe tava unar alte "entitati" de ceva timp:
    http://www.cotidianul.ro/israelul-controleaza-si-datele-personale-ale-romanilor-156386/

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ar fi bun un model de scrisoare de solicitare a modificarii legii 95/2006, pe care sa il trimitem cat mai multi.
    Poate postati unul aici.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    FOARTE IMPORTANT!

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/29/model-de-propunere-pe-care-ati-putea-sa-o-adresati-ministerului-sanatatii-pe-adresa-propunerims-ro/

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      DATA LIMITĂ PENTRU TRIMITEREA PROPUNERII: 4 FEBRUARIE 2015!

      https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/31/foarte-important-video-integral-dezbaterea-publica-din-16-ianuarie-2015-cu-privire-la-alternativa-cardului-electronic-de-sanatate/

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        FOARTE IMPORTANT PENTRU FRAȚII ROMÂNI DE PRETUTINDENI:

        https://raduiacoboaie.wordpress.com/INTRODUCEREA-OBLIGATORIE-A-CARDURILOR-ELECTRONICE-DE-SĂNĂTATE-ÎNCEPUTUL-DICTATURII-BIOMETRICE-ÎN-ROMÂNIA!2015/02/02/2553/

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        FRAȚI ROMÂNI, URMĂRIȚI CU ATENȚIE ACEST FILM SINTEZĂ DOCUMENTAR. NU ESTE O SIMPLĂ ÎNREGISTRARE VIDEO A DEZBATERII PUBLICE DIN 16 IANUARIE 2015. Încercați să observați fiecare detaliu în parte, mai ales în privința atitudinii celor din prezidiu, adică a reprezentanților Ministerului Sănătății și Guvernului. Observați cum doamna juristă nu a rostit un cuvânt, dar mai tot timpul mesteca gumă!… Specialistul în IT nu a rostit nici el vreun cuvânt dar a plecat pe furiș înainte de a i se adresa vreo întrebare legată de securitatea datelor medicale din dosarul electronic de sănătate și din cardul electronic de sănătate!… Președintele CNASS a afișat o atitudine nedemnă de zeflemea și nepăsare, încercând să ne convingă că nu este absolut nicio problemă… Dânșii au venit doar pentru ca să nu li se poată imputa lipsa dezbaterii publice legal prevăzute de lege și a promite societății civile în van din nou găsirea unei alternative la acest card, pe care în patru ani oricum au tot promis-o fără succes…

        ȘI TOTUȘI FRAȚI ROMÂNI, VORBIM ÎNSĂ DE LUCRURI EXTREM DE SERIOASE, CARE VIZEAZĂ ÎNSĂȘI SIGURANȚA CETĂȚENILOR ROMÂNI! ÎNȚELEGEM TREPTAT CĂ IDENTITATEA ACEASTA ELECTRONICĂ PE CARE NE-O CREEAZĂ GUVERNANȚII (DOSARUL ELECTRONIC ÎNDEOSEBI) NE ADUCE SCLAVIA ELECTRONICĂ, LAGĂRUL ELECTRONIC (DIN CARE NU MAI POȚI EVADA), DICTATURA BIOMETRICĂ ȘI ABOLIREA DEMOCRAȚIEI, ÎNTR-UN CUVÂNT IADUL ELECTRONIC… TRAFICUL DE ORGANE… GENOCIDUL SPIRITUAL ȘI UMAN…

        • Traiasca Legiunea si Capitanul!

          OFF TOPIC - VĂ RUGĂM SĂ COPIAȚI ȘI SĂ DAȚI MAI DEPARTE ACEST VOLUM DE 50 DE PAGINI - DE CE RESPINGEM CATEGORIC CARDURILE ELECTRONICE DE SĂNĂTATE ȘI ACTELE BIOMETRICE (CU CIP RFID), Pitești, 2015:

          https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/02/04/2603/

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MESAJ PRIMIT LA ALT ARTICOL DE LA C-TIN

    1) Comunicatul respectiv este menționat lacunar (nu se menționează a cui e hotărârea) pe site-ul CNAS în atenția redacțiilor. Sigur e manipulare! Se tem că și asigurații care au primit deja cardul îl vor returna știind că au alternativă!
    http://www.cnas.ro/post/type/local/in-atentia-redactiilor.html

    2) Pe site-ul Ministerului Sănătății, Proiectul HG și Ordonanța, sunt afișate și se așteaptă propuneri până la data de 06 februarie
    http://www.ms.ro/?pag=22
    Deci, mergem înainte că MARE ESTE DUMNEZEU!!!

  5. Apa trece, pietrele raman

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sper ca nu e o gluma:
    http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1-35/guvernul-a-decis-cardul-de-sanatate-va-fi-obligatoriu-din-1-mai-dar-nu-si-pentru-cei-care-il-refuza-din-motive-religioase-ori-de-constiinta--118862.html

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Of Doamne ..
    - dare cu chimicale date de avioane,
    - mancare injectata,
    - carne cu hormoni,
    - glutamat de sodiu in toate produsele, (cauta Codex Alimentarius)
    - vaccinuri nenorocite care ne inmoaie sistemul nervos si ne fac sa fim mai ascultatori,
    - manuale smintite in scoli,
    - ore de educatie sexuala in care li se explica copiilor ca avortul si homosexualitatea sunt ceva normal
    - videoclipuri porno cu simboluri masonice pe fata
    - imagini subliminale si sunete subliminale in toate desenele animate, cu sex, nuduri, simboluri satanice etc..
    - rate sufocante la banci (asta daca nu stai in chirie si poti sa zbori in strada oricand)
    - umilire continua a populatiei (statul la cozi la finante e una dintre ele)
    - manipulare prin emisiuni de stiri, filme etc..
    - sclavie moderna (muncim pt rate si mancare)
    - batjocorirea continua a preotilor la stiri (ii deranjeaza ca ei sunt singurii care mai spun adevarul )
    - stricarea continua a imaginii bisericii ortodoxe prin injectarea preotilor masoni in interior..
    - popriri care iti iau banii de salariu inainte ca tu sa ajungi la bancomat
    - joburi din ce in ce mai grele si sufocante care sa ne tina ocupati toata ziua si sa uitam de viata sociala si de sufletul nostru, de rugaciune
    - in unele tari copiii nu mai invata sa scrie bastonase si litere ci direct pe tableta (Belgia)
    - umilirea si manipularea cu faze de genul "black friday" sa ne omoram intre noi pentru un aspirator.
    - nu mai zic de bataia de joc cu cardurile de sanatate si alte nenorociri de documente inselatoare cu care sa ne indexeze mai bine in bazele lor de date si sa ne urmareasca si la wc daca se poate
    - vor sa ne stearga usor toata istoria si nu ne dam seama
    - ni se fura toate reperele si sansele ca sa ramanem fara parasuta si sa cadem in gol si sa alegem cat mai usor optiunea lor
    - ne-au umplut creierii cu can-can si suleyman si cu mizerii si noi visam visam visam... o sa murim dormind si visand..
    -dap.. o sa murim, (chestia aia cu sicriul cu groapa.. dar cine se mai gandeste la asta nu? noi traim clipa) poate maine chiar murim... si o sa tragem linie si o sa realizam ca:

    Am plans in sinea noastra toata viata si ne-am intinat cu gunoi sufletele noastre.
    A plans si Creatorul nostru pt noi ca a facut tot posibilul sa ne salveze sufletele si degeaba...
    Si asa am trait in iad si mergem tot in iad.

    De ce nu ne trezim??? de ce nu spunem ce avem de spus. De ce am ramas atat de putini si izolati printre lupi si vorbim din ce in ce mai incet si temator?
    Copiii nostrii o sa ne blesteme pt mostenireape care le-o lasam.
    Am mai spus-o: traim intr-un balon de sapun.. dar o sa se sparga odata.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/29/preotul-matei-vulcanescu-conduce-campania-de-promovare-a-cipurilor-in-romania-in-randul-ortodocsilor/

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://www.youtube.com/watch?v=GPlAwObnHtI

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    FOARTE IMPORTANT!

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/30/frati-ortodocsi-ecumenism-pe-fata-klaus-iohannis-a-participat-la-sf-liturghie-de-ziua-sf-trei-ierarhi-ai-bisericii-ortodoxe-la-invitatia-patriarhului-daniel-si-mitropolitului-laurentiu-streza/

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa nu ne plangem ca ne e greu si ca situatia este dificila , da este foarte dificila, prin puterea noastra nu putem rezolva nimic , prin puterea noastra putem sa rezolvam urmatorul lucru sa ne intoarcem de unde am venit adica in pantecele mamei tale o sa ajungem ca un om matur dar o sa fii un copil inghesuit in pantecele mamei lui. Mai degraba spus lepadati. Cand nu mai poti de durere te strangi covrig si spui ca nu mai poti, cam atata poate omul sa faca cand e bolnav. Nu in noi nadajduim ci in Dumnezeu, nu in noi ne incredem ci in Dumnezeu. Suferim si chiar ne intoarcem in pamant dar sa intalegem ca nu vrem fara de HAR. Parintele Iustin a spus fitii oameni care atrage , care primeste harul Lui Dumnezeu. Stiinta se va termina intr-un final, dar Harul (chiar daca harul e oprit pentru o vreme) si Darul Lui Dumnezeu nu se va termina pentru ca si pamantul si cerul va trece si altele vor fi dar numai Dumnezeu Singuru E Acela care va lumina si le va tine pe toate si le va hrani pe toate care nu are sfarsit.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru ora de religie trebuie facuta cerere daca dorim sa participe copii la ea, pentru ca e neconstitutional sa ii bagam pe toti in aceeasi oala desi majoritatea sunt ortodocsi, nu putem leza o minoritate.

    Pentru cartela de sanatate e constitutional sa fim bagati cu totii in aceeasi oala, putem leza o "minoritate".

    Sa ne gandim la asta.

    Se pare ca licuriciului ii place sa masoare cu 2 masuri.

    Acum inchipuiti-va ce presiuni se fac la Curtea Constitutionala pentru a da doua hotarari atat de una contra alteia desi similare in esenta. Nu as vrea sa fiu in pielea lor.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    asigurare de sanatate...e de ras...medicii in spitale te ignora si te asteapta la muls in cabinete particulare!anu trecut in februarie am racit la plamani si dupa 2 saptamani de antibiotice nimic...tot ceaiul de ceapa si rugaciunea au redat sanatatea!asa ca nu ma faceti sa rad cu alternative...

  13. Apa trece, pietrele raman

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422579428&v=Mid54DndnNY&x-yt-cl=85114404

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta

    Admin, am pregatit o scrisoare cu propuneri si motivatii (culese din diverse articole sau proprii) pentru modificarea Legii sanatatii. O postez aici si daca sunt de facut corectii, modificari sau adaugiri va rog sa imi spuneti. Orice parere conteaza. Maine cel mai tarziu intentionez sa o trimit. Multumesc.

    CĂTRE: MINISTERUL SĂNĂTĂȚII si
    CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

    Referitor la: Ordonanta privind modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

    Subsemnatul/a...................................., cu domiciliul in......, în calitate de cetățean al României și asigurata la CNAS, solicit prin prezenta adresa Ministerului Sănătății si Casei Nationale de Asigurari de Sanatate urmatoarele:

    Propuneri

    1. MENȚINEREA ÎN PARALEL A SISTEMULUI ACTUAL privind dovada asigurarii la sistemul public de sanatate (adeverința de salariat de la angajator, carnetul de șomer, cuponul de pensie, carnetul de elev/student, dovada plății CAS-ului de către liberprofesioniști), ca alternativa la cardul electronic de sanatate.
    2. Stergerea din sistemul electronic a tuturor dosarelor electronice apartinand persoanelor care cer in mod expres alternativa la acest sistem de indosariere si control si refuza cardurile electronice de sanatate.
    3. În cazul în care statul declară că nu poate asigura o astfel de alternativă cerem să se dea cetăţenilor libertatea elementară de a-şi îndrepta taxele medicale către instituţiile particulare care pot asigura alternative convenabile pentru ei.
    4. Includerea primelor trei puncte in Ordonanta pentru modificarea si completarea Legii nr. 95 din 2006 privind Reforma in domeniul sanatatii.

    Motive:

    1. În documentele D.E.S. revine de mai multe ori afirmaţia „acord”. Acord pentru activarea cardului, acord pentru organizarea dosarului, acord pentru date suplimentare înscrise pe card… S-ar părea că totul se face cu acordul cetăţeanului, dar apoi se spune că în lipsa cardului de sănătate „nu puteţi primi servicii medicale plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale!”.
    Această ultimă afirmaţie constituie un şantaj, având ca miză chiar sănătatea şi viaţa asiguratului care, chiar dacă plăteşte asigurările de sănătate nu poate beneficia de ele decât prin acceptarea cardului de sănătate… cu acordul său exprimat în scris! Se merge chiar până la a-l sili pe asigurat să declare că „a fost informat corect, complet şi accesibil ca limbaj privitor la diagnosticele, datele medicale care doresc a fi înscrise pe cipul cardului”. Desigur, fără a avea nicio alternativă la această declaraţie! Asemănarea cu sistemele nazist sau comunist este profundă, izbitoare şi revoltătoare! Şi acolo cetăţeanul trebuia să îşi „declare liber” adeziunea la sistem şi admiraţia faţă de Hitler, Stalin, Pol Pot etc., în caz contrar fiind, de asemenea, supus unor consecinţe directe care îi afectau sănătatea şi viaţa.

    2. D.E.S., ca parte a sistemului de supraveghere electronica, incalca libertatile si drepturile cetatenesti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare atee. Hitler, Stalin sau Horthy ar fi fost fericiţi să dispună de o asemenea putere asupra cetăţenilor, de asemenea mijloace de supraveghere ce distrug orice intimitate a persoanei şi o transformă în individ controlat de autorităţi. Diferenţa tehnologică între tatuajele şi filtrele organizate de nazişti sau bolşevici şi sistemul actual de supraveghere electronică se suprapune peste aceeaşi patologie a controlului total asupra cetăţenilor.

    3. Este de observat că imensa majoritate a “avantajelor” D.ES., aşa cum sunt descrise ele în „Dosarul Electronic de Sănătate – informaţii generale”– sunt false, contradictorii şi exprimate într-un limbaj strict publicitar, lipsit de substanţă şi coerenţă. Pretenţia de „limitare a accesului la datele medicale” este strict publicitară, câtă vreme numărul căilor de acces este extrem de mare, după cum se vede chiar din posibilităţile de accesare exprimate în paragraful „…accesul îmbunătăţit la servicii, într-un mod securizat”. Oricine a lucrat într-o instituţie ştie cât de securizat este un calculator sau un program la care trebuie să apeleze frecvent mulţi operatori. În acest caz, foarte mulţi operatori. Inclusiv sub forma de „colaborare şi consultare a datelor clinice în timp real”, adică printr-o conexiune activă la internet cu securitate reală zero (singurele baze de date relativ sigure sunt cele la care nu se poate ajunge online). Alt exemplu de falsitate şi exprimare strict publicitară – spre a nu o numi înşelătorie – este „avantajul” exprimat prin „reducerea numărului de reexaminări, ale unui pacient, care nu sunt necesare”. Este evident că starea unui pacient se poate schimba foarte rapid şi orice medic responsabil va efectua reexaminări la fiecare revedere a pacientului şi chiar în condiţiile în care acesta a fost recent examinat de alt medic. Afirmaţia este goală de sens şi, din punct de vedere medical, îndeamnă la o superficialitate a tratării pacienţilor ce pune în primejdie viaţa acestora. Sunt doar câteva exemple din multele care arată că D.E.S. este un proiect implementat exclusiv din interese incorecte.
    Drept pentru care protestez împotriva D.E.S. si Cardului National de sanatate şi le resping.

    4. Un punct extrem de grav îl constituie uşurinţa cu care se pot modifica unele date din D.E.S., inclusiv acordul pentru donarea de organe. Deşi se pretinde că asemenea modificări trebuie făcute cu acordul scris al asiguratului, în realitate nu există mijloc de verificare a existenţei acordului scris! Altfel spus, dacă cineva modifică dosarul, orice medic sau instituţie care îl accesează are obligaţia legală să se conformeze dosarului electronic, fără a putea verifica autentificările scrise. Există aici o dilemă a autorităţilor peste care nu se poate trece: ori se dă un nivel ridicat de prioritate documentelor scrise şi atunci dosarul electronic devine inutil, ori se dă prioritate dosarului electronic şi modificările incorecte devin atotputernice! În forma de faţă orice hacker poate bifa opţiunea „Pacientul este de acord cu donarea” şi persoana devine client pentru traficul de organe. Persoana putând fi copilul oricărui cetăţean, fratele, sora, ruda sau prietenul oricăruia dintre noi. Zilnic dispar copii fără urmă, nemaifiind găsiţi vreodată. Zilnic sunt jafuri pentru valori de câţiva dolari. Ori, în funcţie de grupa sanguină şi alte caracteristici valoarea organelor interne ale unui copil sau adult – de la inimă sau rinichi la măduvă sau sânge – poate trece pe piaţa neagră a traficului de organe şi peste suma de 500.000 de dolari. Angajarea unui hacker, găsirea şi, dacă e nevoie, modificarea unui dosar, şi răpirea unei persoane se amortizează rapid cu sume mult mai mici. Prin urmare, în loc să protejeze asiguratul şi să îi dea şanse mai bune de sănătate şi de viaţă, D.E.S. îl expune pe asigurat, transformându-l în ţintă.
    Motive in plus pentru care protestez împotriva D.E.S. si Cardului National de sanatate şi le resping.

    5. Trebuie arătat că înfiinţarea D.E.S. încalcă legea protecţiei datelor personale şi constituie un abuz extrem de grav faţă de intimitatea cetăţenilor români. În fapt, putem spune, fără a exagera, că se constituie într-un act de trădare naţională. Existenţa unei baze de date online cu toate informaţiile despre starea de sănătate a cetăţenilor României echivalează cu oferirea acestor informaţii oricărui stat străin, oricărei puteri străine. Doar un om total lipsit de discernământ– medical vorbind! – poate crede că o asemenea bază de date poate fi securizată real, câtă vreme nu au putut obţine o asemenea securizare, instituţii mult mai competente decât autorităţile române. Autorităţi care, chiar în această campanie electorală, dar şi în multe alte împrejurări, au fost descrise de către parlamentari, foşti parlamentari şi alţi politicieni de frunte, ca fiind corupte şi incapabile! Cum s-ar putea avea încredere în autorităţile a căror corectitudine şi competenţă este negată chiar de către cei care le conduc? Este de amintit faptul că elevi de liceu din România şi alte ţări au spart firewall-urile unor organizaţii de mare prestigiu ca N.A.S.A. ori N.A.T.O. Este de amintit că ţări ca Marea Britanie sau Japonia au înregistrat pierderi de informaţii din bazele lor de date, uneori la dimensiuni uriaşe. Este de amintit că informaţiile medicale ale unei ţări au o uriaşă importanţă strategică şi dezvăluie nenumărate puncte vulnerabile atât ale unor persoane importante cât şi ale populaţiei, în general. Mai mult, datele medicale ale populaţiei sunt de maxim interes pentru corporaţii farmaceutice şi alte organizaţii medicale, pentru grupările ce se ocupă cu traficul de organe, traficul de droguri, traficul de medicamente etc. În faţa unui asemenea bloc de interese este evident că potenţialul real de securizare al D.E.S este practic nul. Simplul fapt că D.E.S. enumără de la punctul 1.1 (Descrierea generală a sistemului) nu mai puţin de 5 (cinci) categorii de persoane care pot accesa sistemul (medici, pacienţi, C.N.A.S., „instituţii medicale” şi Ministerul Sănătăţii) arată că breşele prin care informaţiile medicale să se scurgă spre terţi, au fost deja create. Lăsând la o parte problemele generale de corupţie şi securitate ale României, observăm uşor că o organizaţie interesată poate oricând folosi ca paravan statutul de „instituţie medicală” spre a ajunge în posesia dosarelor electronice. Este evident că aceste informaţii publice sunt binecunoscute specialiştilor, ceea ce înseamnă că autorităţile au expus conştient ţara unei vulnerabilităţi fără precedent.
    De asemenea, motive pentru respingerea cardului de sănătate şi a dosarului electronic.

    6. Precizez în final că am trecut peste multe alte aspecte negative ale D.E.S., cardului de sănătate şi documentelor însoţitoare, ale felului în care acestea au fost realizate şi impuse cetăţenilor români. Şi închei prin a vă reaminti poziţia duhovnicului nostru, de veşnic amintire, Părintele Justin Pârvu:
    Părintele Justin Pârvu, erou al rezistenţei împotriva sistemului totalitarist bolşevic, a văzut zorii unui alt sistem totalitarist, manifestat în primul rând prin eforturile uriaşe de îndosariere electronică şi supraveghere electronică a cetăţeanului. Având experienţa unui sistem totalitarist şi înţelegând viclenia „paşilor mărunţi” prin care asemenea sisteme s-au instalat în multe ţări de-a lungul istoriei, părintele Justin Pârvu s-a ridicat la luptă şi împotriva noului sistem. El a izbutit să obţină recunoaşterea oficială de facto a dreptului cetăţenilor la alternative faţă de actele electronice. Noi, ducând mai departe aceeaşi luptă pentru libertatea omului, libertate pentru care Domnul nostru Iisus Hristos şi nenumăraţi ucenici ai Lui s-au jertfit, cerem aici o alternativă la dosarul electronic de sănătate şi aşa-numitul card de sănătate.

    7. Refuz includerea persoanei mele într-un sistem informatic global de supraveghere, introducerea într-un sistem a datelor privind viaţa mea privată, identitatea mea, cat si detinerea/folosirea cardului electronic de sanatate. Aceasta contravine convingerilor mele intime şi religioase şi îmi încalcă libertatea.

    „Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie „scrisă cu 2000 de ani în urmă: . Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. (…) în spatele acestui sistem (…) prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului”, avertiza părintele Iustin Pârvu.

    - Legat de aceasta avertizare, cat si de toate celelalte pe care le gasim in Sfanta Biblie, putem vedea ca ele deja au loc:

    1. Fara card bancar nu se mai poate cumpara sau vinde nimic peste o anumita suma. Vezi limitele de plata cu cash;
    2. Alternativa la pasaportul biometric va dispare curand si nu vom mai putea calatori fara pasaport biometric;
    3. Cartile de identitate vor avea aceeasi istorie ca pasapoartele biometrice;
    4. O data cu aparitia permiselor auto cu cip, nu se va mai putea conduce o masina daca nu detii cipul;
    5. Acum au iesit cardurile de sanatate cu cip, iar maine-poimaine (pentru “usurarea sistemului in supravegherea electronica” sau “pentru siguranta noastra”) ni se vor implanta cipurile.

    Dupa cum putem vedea, toate acestea sunt deja sau vor deveni obligatorii si ingradesc libertatea omului, libertatea de a alege, libertatea de miscare, libertatea religioasa, libertatea de a cumpara sau vinde, libertatea de constiinta si chiar de posesie, siguranta sanatatii si a vietii noastre. Mai este nevoie sa amintesc de prevederile Constitutiei Romaniei?

    Cum spunea si Parintele Justin Parvu, cat si toti ceilalti Sfinti Duhovnici ai neamului romanesc, se aplica “politica pasilor marunti”, pentru ca poporul roman sa nu se autosesizeze, sa nu reactioneze, sa nu simta ingradirea totala care i se pregateste si astfel sa nu lupte pentru libertatile lui.

    Semnatura,

    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    va rog sa imi spune-ti si mie daca exista un exemplu de declaratie pe propia raspundere de refuzare a cardului de sanatate pe care sa il pot depune la casa de asigurari pana in data limita de 4 februarie.
    va multumesc pentru ajutor

    Doamne ajuta

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @legionar
    nu este diacon.. a purtat acel vesmant doar cand a predicat

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta! da-mi te rog un nr de tel de la manastirea Sihastria Raraului.vrem sa mergem 20 de persoane. Am de la cineva nr 0721880608 dar e inchis

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    FRAȚI ROMÂNI, URMĂRIȚI CU ATENȚIE ACEST FILM SINTEZĂ DOCUMENTAR. NU ESTE O SIMPLĂ ÎNREGISTRARE VIDEO A DEZBATERII PUBLICE DIN 16 IANUARIE 2015. Încercați să observați fiecare detaliu în parte, mai ales în privința atitudinii celor din prezidiu, adică a reprezentanților Ministerului Sănătății și Guvernului. Observați cum doamna juristă nu a rostit un cuvânt, dar mai tot timpul mesteca gumă!… Specialistul în IT nu a rostit nici el vreun cuvânt dar a plecat pe furiș înainte de a i se adresa vreo întrebare legată de securitatea datelor medicale din dosarul electronic de sănătate și din cardul electronic de sănătate!… Președintele CNASS a afișat o atitudine nedemnă de zeflemea și nepăsare, încercând să ne convingă că nu este absolut nicio problemă… Dânșii au venit doar pentru ca să nu li se poată imputa lipsa dezbaterii publice legal prevăzute de lege și a promite societății civile în van din nou găsirea unei alternative la acest card, pe care în patru ani oricum au tot promis-o fără succes…

    ȘI TOTUȘI FRAȚI ROMÂNI, VORBIM ÎNSĂ DE LUCRURI EXTREM DE SERIOASE, CARE VIZEAZĂ ÎNSĂȘI SIGURANȚA CETĂȚENILOR ROMÂNI! ÎNȚELEGEM TREPTAT CĂ IDENTITATEA ACEASTA ELECTRONICĂ PE CARE NE-O CREEAZĂ GUVERNANȚII (DOSARUL ELECTRONIC ÎNDEOSEBI) NE ADUCE SCLAVIA ELECTRONICĂ, LAGĂRUL ELECTRONIC (DIN CARE NU MAI POȚI EVADA), DICTATURA BIOMETRICĂ ȘI ABOLIREA DEMOCRAȚIEI, ÎNTR-UN CUVÂNT IADUL ELECTRONIC… TRAFICUL DE ORGANE… GENOCIDUL SPIRITUAL ȘI UMAN…

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/INTRODUCEREA-OBLIGATORIE-A-CARDURILOR-ELECTRONICE-DE-SĂNĂTATE-ÎNCEPUTUL-DICTATURII-BIOMETRICE-ÎN-ROMÂNIA!2015/02/02/2553/

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://www.youtube.com/watch?v=L3ExCMAta00

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://www.youtube.com/watch?v=GVJZ6GpSUEk

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bună ziua, Doamne, ajută!
    >puteti sa-mi recomandati un Dr.pediatru bun in Bucuresti(de preferat in sector 4)
    >stiti da mai este valabil nr,tel al Dr.Cristina Balan -0722 751 271(nu suna) sau adresa de mail [email protected] - ???
    Multumesc

    Misu

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am primit si eu un model de informare catre CNAS pentru cei care refuza cardul de sanatate. Trebuie completat si depus pe suport de hârtie până pe data de 9 februarie 2015 la Casa Naţională de Asigurari de Sănătate, Calea Călărașilor 248, Bl. S19, Sector 3, 030634, București .

    Către : Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N. A. S. )
    În atenţia : Domnului Director General

    Domnule Director,

    Subsemnat(ul)(a), .................................................................., domiciliat în............................................................................................, e-mail......................................., telefon........................................, vă informez ca nu accept cardul electronic de săanătate, pe care îl returnez împreună cu această înştiinţare.

    Prin îndosarierea datelor personale de sănătate în dosarul electronic şi prin utilizarea cardului electronic, voi fi expus(ă) unei serii de abuzuri care pot surveni atât ca urmare a utilizării cu rea-credinţă, cât şi scurgerii sau furtului acestor informaţii din baza de date.
    Introducerea datelor mele personale de sănătate într-un sistem global de supraveghere reprezintă totodată un atac la adresa libertăţii persoanei, o încălcare a dreptului la viaţa privată, la libertatea gândirii şi a opiniilor, la libertatea credinţei religioase şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii, garantate prin următoarele articole din Constituţia României:

    Art. 23 (1): ,,Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.”
    Art. 26 (1): „Autoriţăţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, famililaă şi privată.”
    Art. 26 (2): ,,Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
    Art. 29 (1): „Libertatea gândirii şi a opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrara convingerilor sale.”
    Art. 29 (2): „Libertatea conşiinţei este garantată.”
    Art. 34 (1): ,,Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.”

    Vă informez, totodată, că nu voi accepta niciun alt fel de document care are încorporat un mediu de stocarea a informaţiilor (cip, cod de bare, banda magnetică sau orice alt fel de dispozitiv electronic) pe care vor fi inscriptionate date cu caracter personal.
    Solicit alternativă la cardul de sănătate ţinând cont de cele menţionate .

    Data: Numele şi semnătura

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Buna ziua,

      Daca se poate, va rog sa imi dati si mie sursa de informare la ceea ce afirmati. Inca nu am gasit pana acum ceea ce spuneti. Multumesc.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cei din Bucuresti, care vor sa returneze cardurile de sanatate, le pot depune, insotite de o cerere, la urmatoarele adrese:

    1.Str. Sergent Matei N. Dumitru nr. 1-3, sector 2
    2. Str. Gheorghe Ţiţeica nr. 142, sector 2
    3. B-dul Dinicu Goelscu nr. 38, sector 1

    Program:
    luni-miercuri: 8.30-14.30
    joi: 14-18

    Asadar, nu mai trebuie sa treaca pe la CNASS, Calea Călărașilor 248, Bl. S19, Sector 3, 030634, București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*