Totul s-a întâmplat, după un ritual talmudic, aşa cum observă şi fratele Saccsiv, chiar de prăznuirea Sfântului Cuvios Justin Pârvu.
„Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia „mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară”, anunţă agenţia AGERPRES. Este un fapt fără precedent acela ca un for legislativ, rectae Parlamentul, să stabilească o problemă ce ţine de competenţa istoricilor. Proiectul de lege a fost realizat de Alexandru Florian, preledintele Institutului Elie Wiesel şi promovat în Parlament în octombrie 2013 de fostul lider liberal Crin Antonescu.
„Amendamentul a fost introdus în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, se arată în materialul AGERPRES.
Iată cum au considerat juriştii Camerei Deputaţilor că pot asimila legionarismul românesc fascismului: „Mișcarea legionară a fost o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927 — 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară. Eu consider că dacă trecem așa definiția și facem strict referire la 1927 — 1941 nu cred că vor mai fi altfel de probleme”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice Ciprian Nica.
Amendamentul a fost însușit de comisie și votat în unanimitate.
Conform vicepreședintelui Comisiei juridice, „caracterul fascist al mișcării legionare este confirmat de către Academia Româna prin Dicționarul explicativ al limbii române din 1998 care la explicația atribuită legionarului precizează că acesta este „membru sau simpatizant al organizației fasciste din România interbelică sau gardist””. De asemenea, a precizat Nica, manualul de istorie din clasa a XII-a, aprobat de Ministerul Educației, spune că partide cu caracter fascist au apărut și în România în 1927.
Însă afirmaţiile deputatului Nica sunt inexacte, câtă vreme anul trecut, la interpelarea Procuraturii într-o anchetă având ca obiect pe dl Şerban Suru, Academia Română a stabilit că „nu se pot considera toate mişcările de extremă dreaptă din Europa ca mişcări exclusiv fasciste; fără îndoială că elemente comune există, dar nu până a duce la o concluzie radiclă în această privinţă; fiecare miţcare a avut specificul ei…”
Mişcarea Legionară a fost exonerată de comisia de anchetă preliminară pentru crime de război dinainte Tribunalului de la Nurnberg, reprezentanţii ei nefiind extrădaţi de occidentali în România comunistă. Mai mult, după 1947, legionarii au colaborat activ cu CIA şi alte instituţii ale statelor occidentale, în cele mai ample operaţiuni militare şi de spionaj desfăşurate împotriva comunismului în perioada războiului rece.
Salutul acestui site va fi de azi înainte acesta:
TRĂIASCĂ LEGIUNEA ŞI CĂPITANUL!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Turnătorul Ciprian Nica a mințit astăzi cu nesimțire Comisia Juridică
Scris de Dorina Lascăr
Declarat definitiv și irevocabil de ÎCCJ fost colaborator al Securității ca poliție politică sub numele de turnător Bratosin, PSDistul Ciprian Nica a susținut azi în Comisia juridică (unde deja am prezentat ce persoane au fost desemnate de partide: păpuși, mecanici auto) un amendament la legea pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii prin care "mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 - 1941 sub denumirea de Legiunea "Arhanghelului Mihail", Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară.
În susținerea sa, fostul lingău al securiștilor care își turna încă din liceu colegii care ascultau Europa Liberă, care întrețineau relații sexuale etc., a argumentat că acest „caracter fascist al mișcării legionare este confirmat de către Academia Româna prin Dicționarul explicativ al limbii române din 1998 care la explicația atribuită legionarului precizează că acesta este "membru sau simpatizant al organizației fasciste din România interbelică sau gardist". Ceea ce a omis Nica să spună este că în ediția ulterioară, din 2009, definiția dată de Academie se schimbă: „Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist” așa că argumentul său de autoritate de fapt NU EXISTĂ!
Escrocarea membrilor comisiei juridice a mers mai departe: „manualul de istorie din clasa a XII-a, aprobat de Ministerul Educației, spune că partide cu caracter fascist au apărut și în România în 1927” a mai spus Nica. Și el a identificat deși manualul nu o face, că ar fi vorba despre Garda de fier!
Comunistule, ai ajuns la 25 de ani de la căderea regimului tău iubit să declari tu, legionarii ca fiind fasciști prin lege? Dar ce frustrări ai lepră securistă? Ale cui jocuri le faci și în folosul cui? Pe cine mulțumești cu acest amendament. Cu siguranta pe jidani!!!
Membrii Comisiei juridice au adoptat, bineînțeles, amendamentul.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Eu nu stiu prea multe despre legionari , dar e clar ca aceasta lege este abuziva si multe alte legi din Romania sunt date de guvernanti corupti si compromisi asta o arata si Direcția Națională Anticorupție.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
OFF TOPIC IMPORTANT:
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/18/ce-se-intampla-cu-fratele-saccsiv-vasile-in-ce-anturaj-se-invarte-acum/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Dacă foștii legionari și simpatizanții lor ar fi uniți, s-ar ajunge acum la proteste masive de stradă... Dar foștii securiști au avut grijă să creeze suspiciuni și dezbinare, diferite grupări, unele doar de formă... Și este foarte adevărat că ne confruntăm cu o situație extrem de gravă ÎNDEOSEBI DIN PUNCTUL DE VEDERE AL RESPECTĂRII DREPTURILOR OMULUI, PRECUM ȘI AL RESPECTĂRII ADEVĂRULUI ISTORIC... Evreii sioniști au trecut la ATAC...
Ce știu parlamentarii noștri despre Mișcarea Legionară? Să le scriem oriunde și să-i contactăm înainte de a face o GREȘEALĂ ISTORICĂ DE PROPORȚII...
https://raduiacoboaie.files.wordpress.com/2014/08/antologie-vol-24.pdf
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://adevarul.ro/news/eveniment/deputatul-ciprian-nica-colaborat-securitatea-decis-curtea-suprema-1_5347bf000d133766a8b0fb88/index.html
Traiasca Legiunea si Capitanul!
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/21/miscarea-pentru-apararea-ortodoxiei-legionarii-nu-au-fost-fascisti-in-romania-nu-a-existat-fascism-iar-sfintii-inchisorilor-comuniste-au-fost-legionari-tineri-din-fratiile-de-cruce/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Categoria de cetăţeni care se doreşte a fi incriminată e a celor care împărtăşesc concepţia legionară. Sunt oameni care apreciază autori de frunte ai culturii româneşti precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Nae Ionescu, Ion Barbu, Radu Gyr şi care îi cinstesc pe cei supranumiţi “sfinţi ai închisorilor” precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Justin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc. Sunt incriminaţi în bloc oameni care nu au încălcat până acum nicio lege, care doar cred în valori spirituale şi morale, precum şi în frumuseţea sufletească ce caracterizează specificul neamului lor.
MAI MULTE DINTR-UN ARTICOL FOARTE IMPORTANT CITIȚI PE: http://www.curentul.info/dezvaluiri/11238-legea-turnatorului-nica-va-duce-la-interzicerea-lui-eliade-cioran-si-gyr
Traiasca Legiunea si Capitanul!
1. Mircea Rusu - Sus inima români!
https://www.youtube.com/watch?v=oNYiXz_mqtE
2. Mircea Rusu - Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioane!
<https://www.youtube.com/watch?v=c_Ac8IGTU7o
3. Mircea Rusu - Ne vom întoarce
<https://www.youtube.com/watch?v=s36EGp6eo38
Traiasca Legiunea si Capitanul!
e o problemă prea grea pentru mine
Traiasca Legiunea si Capitanul!
adevărul e că Mișcarea Legionară deja a fost într-un proces achitată de orice acuzație - Proceseul de la Nurenberg- nu știu cum se scrie pe nemțește... dar oamenii aceștia care au decis că e o mișcare nazistă au făcut-o din rea voință. A fost ceva dictat și o să urmeze desființarea creștinismului chiar în clădirile pe care le mai numim biserici. E ceva odios.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/28/multi-romanii-nu-cunosc-nici-astazi-adevarul-despre-miscarea-legionara-radu-iacoboaie-28-august-2014/
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/05/11/adevarul-despre-francmasonerie-si-miscarea-legionara-radu-iacoboaie/
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/15/de-ce-ion-iliescu-nu-a-fost-condamnat-nici-dupa-25-de-ani-de-la-caderea-oficiala-a-comunismului-in-romania/
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/22/teologul-radu-preda-despre-miscarea-legionara-a-otravit-spatiul-public/
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/19/un-nou-atac-la-miscarea-legionara-istoricul-mircea-ionescu-quintus-la-realitatea-tv-radu-iacoboaie-19-martie-2015/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
OFF TOPIC FOARTE IMPORTANT!...
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/20/stie-cineva-ce-s-a-intamplat-cu-cei-12-monahi-arestati-noaptea-in-2003-la-manastirea-negru-voda-din-campulung-muscel-jud-arges/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Pe data de 11 septembrie 2003 s-a pătruns într-un tunel aflat sub masivul Bucegi… Adică în timpul guvernării masonice Năstase… Cred că doreau să afle locația celebrului DEPARTAMENT ZERO din SRI, despre care vorbise și scriitorul Radu Cinamar și alții… Dorința masonilor era să înfrângă orice rezistență din partea serviciilor secrete românești, recunoscute în ce privește competența chiar și pe timpul lui Ceaușescu…
VEDEȚI LA PAG. 25-31 ÎN ANTOLOGIA:
https://raduiacoboaie.files.wordpress.com/2014/08/antologie-vol-24.pdf
ESTE POSIBIL CA ECHIPA DE CERCETARE, DIN CARE FĂCEA PARTE ȘI RADU CINAMAR SĂ FI DESCOPERIT ARHIVA FRANCMASONICĂ CONFISCATĂ DE LEGIONARI ÎN DECEMBRIE 1940 SAU IANUARIE 1941, ÎNAINTE DE AȘA-ZISA ,,REBELIUNE LEGIONARĂ” ȘI INFORMAȚIILE EXTREM DE IMPORTANTE AU FOST BLOCATE DE REPREZENTANȚII SUA ȘI PARLAMENTARII ROMÂNI DIN PSD (MĂ REFER LA MASONII DIN PSD)… DE ACEEA VOLUMELE LUI RADU CINAMAR CARE AU ÎNCEPUT SĂ APARĂ DIN 2004 AU DERANJAT TERIBIL ȘI ÎMPREUNĂ CU ALȚII AU FOST HĂRȚUIȚI ȘI SUPUȘI UNOR PRESIUNI FOARTE MARI ÎNCÂT DIRECTORUL SRI, RADU TIMOFTE A REACȚIONAT… DACĂ A FĂCUT PARTE ȘI DÂNSUL DIN MASONERIE, NU ȘTIU… DAR CERT ESTE CĂ A AJUNS SĂ CRITICE MASONERIA ÎN TIMPUL MANDATULUI SĂU 2000-2006 ȘI A MURIT DE LEUCEMIE ÎN 2009…
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/06/20/de-ce-a-fost-asasinat-directorul-sri-radu-timofte-pentru-declaratiile-la-adresa-masoneriei-sau-pentru-altceva/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
OFF TOPIC
SE PARE CĂ MI-AU ÎNCHIS SAU ȘTERS BLOGUL PE WORDPRESS.COM… CÂND ACCESEZ ÎMI APARE: raduiacoboaie.wordpress.com is no longer available.This blog has been archived or suspended for a violation of our Terms of Service. For more information and to contact us please read the message in your dashboard.
DUPĂ CE SACCSIV M-A EXPULZAT APROAPE FĂRĂ MOTIV, IATĂ CĂ PLATFORMA WORDPRESS.COM A LUAT O MĂSURĂ ȘI MAI DRASTICĂ... COOPEREAZĂ CU SERVICIILE SECRETE SAU CU MASONERIA?...
ÎNCEPUSEM SĂ SCRIU ÎN ULTIMUL ARTICOL DE PE BLOGUL ,,APĂRAREA ORTODOXIEI - Radu Iacoboaie” URMĂTOARELE:
TITLUL ARTICOLULUI:
MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI: LEGIONARII NU AU FOST FASCIȘTI! ÎN ROMÂNIA NU A EXISTAT FASCISM! IAR SFINȚII ÎNCHISORILOR COMUNISTE AU FOST LEGIONARI, TINERI ACTIVÂND ÎN FRĂȚIILE DE CRUCE ȘI SIMPATIZANȚI AI ACESTORA
FRAȚI ROMÂNI, LIBERALII MASONI ȘI EVREII SIONIȘTI ÎNCEARCĂ ACUM SĂ VOTEZE O LEGE PRIN CARE MIȘCAREA LEGIONARĂ SĂ FIE CONSIDERATĂ PRIN LEGE ORGANIZAȚIE FASCISTĂ!… ÎN SPIRITUL FIDEL AL GÂNDIRII ȘI PROPAGANDEI COMUNISTE… VEDEM CUM PROPAGANDA ANTILEGIONARĂ CONTINUĂ CHIAR ȘI ASTĂZI PRIN REDIFUZAREA NEÎNTRERUPTĂ A FILMELOR ROMÂNEȘTI REALIZATE ÎN TIMPUL COMUNISMULUI… DE PILDĂ FILMUL ,,MOROMEȚII”… UNELE DINTRE FILMELE LUI SERGIU NICOLAESCU… (accesați http://mywebtv.info/filme-romanesti)
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Comunicat. Mitopolitul Pireasului: Yoga hinduistă și ocultistă
https://graiulortodox.wordpress.com/2015/06/20/comunicat-mitopolitul-preasului-referitor-la-sarbatoarea-din-21-unie-yoga-hinduista-si-ocultista/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
care e părerea dvs. - mă refer la autorul blogului - despre această hotărâre a deputaților români ?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cred ca trebuie sa ne asumam cinstirea Sfintilor Inchisorilor chiar cu astfel de legi anticrestine, antiromanesti
Traiasca Legiunea si Capitanul!
O data ce vor o asfel de lege , e clar; exzista o teama si o frica care se pare ca nu le da pace, sloganele legionare sunt vii si asta deranjeaza foarte tare.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@ Admin
Va rog editati comentul meu si corectati: Frica hotilor si tradatorilor acestei tari se manifesta prin: INTERZICEREA SINGUREI ALTERNATIVE SANATOASE PENTRU ROMANIA. Ca deh, la anul avem electorale :)))
Traiasca Legiunea si Capitanul!
MIȘCAREA LEGIONARĂ A FOST DE LA BUN ÎNCEPUT ANTICOMUNISTĂ ȘI ANTIMASONICĂ... DIN ANUL 1922, PUȚIN DUPĂ ÎNFIINȚAREA PCR, PARTID SATELIT AL PC DIN URSS, INTERZIS PRIN LEGE ÎN PERIOADA 1924-1944...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
asa cum am crez in Neam, Dumnezeu si Tara strig in gura mare Traiasca Legiunea Arhanghelul Mihail .si Hristos a in inviat.Traiasca natia Romana ,Bisrica ortodoxa Romana si neamul sfant credincios romanes. Traiasca Capitanaul si sa dea Dumnezeu sa facem o tara ca soarele sfant de pe cer.Moarte dusmanilor neamului.