Sfinții Părinți despre căsnicie, avort, desfrânare

Căsătoria prin natura ei este un act sfânt pe care creştinismul a întărit-o socotind-o instituţie de drept divin şi ridicând-o la rang de taină. (Efes. V, 21…).

Ai păcătuit [desfrânat, curvit] cu o persoană necreştină sau eretică?

„Dacă [cineva] nu este căsătorit [cununat ortodox], se prevăd după Canonul 61 al Sfântului Ioan Postitorul 3 ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie, mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând zilnic 200 de metanii. Dacă este căsătorit [cununat ortodox], conform aceluiaşi canon, epitimia se măreşte la 4 sau 5 ani [oprire de la împărtăşire], mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând în fiecare zi 250 de metanii.”(p. 58)

Te-ai căsătorit[cununat], ortodox fiind, cu o persoană eretică sau sectantă?

   „Canonul [regula, legea] 72 al Sinodului Trulan prevede anularea căsătoriei[cununiei], iar dacă [cineva] persistă în păcat, afurisirea. Aceste prescripţii sunt însuşite şi de Sfântul Ioan Postitorul, în Canonul 23. Pentru căsătoria săvârşită între un dreptcredincios şi o eretică, Canonul 14 al Sinodului al IV-lea Ecumenic şi Canoanele 10 şi 31 ale celui de la Laodiceea, precum şi Canonul 29 al Sinodului din Cartagina îi opresc pe credincioşi să se însoare cu eretice. Iar Canonul 72 al Sinodului al VI-lea Ecumenic desface şi socoteşte fără tărie căsătoria pe care, întâmplător, o face un creştin sau o creştină dreptcredincioşi cu eretici. Iar răspunsul 29 al lui Balsamon spune că unui dreptcredincios care a luat în căsătorie o persoană de altă credinţă sau eretică nu-i este îngăduit să se cuminece [împărtăşească] cu dumnezeieştile Taine, dacă nu se va fi despărţit şi canonisit mai înainte. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului (Răspunsul 47), adăugând că acesta să se împărtăşească doar la sfârşitul vieţii sale, după ce i s-a făcut maslu (şi dacă s-a pocăit), dar nici preotul să nu scoată vreo părticică pentru un atare ins şi nici prescurile lui şi nici liturghiile să nu le primească, fără numai lumânare şi tămâie şi uneori (adică nu totdeauna) să-i dea agheasmă şi anaforă. Şi aceasta, ca să nu cadă în deznădejde; şi să-i poruncească să facă milostenii. Iar cartea întâi a Codului (lui Justinian), titlul V, aşezământul XII, zice că de se vor sfădi atare părinţi (care au ajuns, într-un chip oarecare, să se căsătorească), să biruiască cel care vrea să-şi facă pruncii dreptcredincioşi. Acelaşi lucru îl spune şi aşezământul 18 al aceluiaşi titlu (la Fotie, titlul XII, cap. XIII). Iar pentru părinţii care au îngăduit ca fiii lor să se căsătorească cu cei de altă credinţă, Pravila de la Govora (cap. 32) prevede 5 ani de pocăinţă.” (p. 74)

Te-ai căsătorit [cununat[1] ortodox] a doua sau a treia oară?

„Sfântul Vasile cel Mare, în Canonul 50, spune că a treia căsătorie trebuie privită ca o întinăciune a Bisericii, dar nu este supusă osândirii publice, fiind mai tolerabilă decât desfrâul pe faţă. Canonul 2 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul prevede 5 ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie. Sfântul Nichifor Mărturisitorul însemnează următoarele despre cei ce se căsătoresc de două ori şi de trei ori: cel ce se căsătoreşte a doua oară, potrivit Canonului 4 al Marelui Vasile, se opreşte pe un an sau doi de la dumnezeieştile Taine. După Canonul 2 al Sfântului Nichifor şi după primul Răspuns al lui Nichita al Heracleii, nici nu se cunună. Iar, potrivit cu Canonul 7 al Sinodului de la Neocezareea şi cu însuşi Nichita, nici preotul care i-a binecuvântat nu mănâncă la masa lor. Pe cea de a treia căsătorie, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu o numeşte încălcare de lege. Iar Canonul 4 al Marelui Vasile […] îi înlătură pe timp de 5 ani de la Sfânta Împărtăşanie pe cei căsătoriţi a treia oară. […] Ţine seama că în anul 922, sub Constantin Porfirogenetul, s-a dat la lumină un Tom al sinodului, zis al Unirii, care a rânduit că celor căsătoriţi a doua oară, dacă au împlinit 40 de ani şi nu au copii, li se îngăduie să-şi ia şi o a treia nevastă pentru că le lipsesc copiii. Să se canonisească totuşi, să nu se cuminece 5 ani, fără să li se scadă nimic din aceştia, şi, după cei 5 ani, să se cuminece numai o dată pe an, la Sf. Înviere. Iar dacă au copii, nu li se îngăduie să se mai căsătorească vreodată şi pentru a treia oară. Cei care au împlinit 30 de ani, dacă nu au copii, sunt îngăduiţi şi ei să se căsătorească a treia oară, pentru vârsta lor tinerească şi supusă lesne greşelii, însă 4 ani să nu se cuminece şi, după aceşti ani, să se cuminece numai de 3 ori în fiecare an, la Înviere, la Naşterea Domnului şi la Adormirea Maicii Domnului. Iar dacă au copii, să se canonisească cu 5 ani [oprire]. Iar celor ce au trecut de 45 de ani, nu li se îngăduie nicicând să se căsătorească a treia oară, chiar dacă nu au copii.” (p. 71-72)

ATENŢIE! NOTA[1] [Cununia ortodoxă a doua sau a treia nu poate fi făcută decât în cazul în care există motivele arătate de Sfinţii Părinţi pentru desfacerea primei cununii ortodoxe: „Iar orice bărbat sau muiere care s-au despărţit fără pricină binecuvântată şi s-au căsătorit a doua oară, ca nişte preacurvari se cuvine a se canonisi 7 ani cu neîmpărtăşirea, după Canonul 87 al Soborului al VI-lea, Canonul 20 al celui din Ancira şi Canoanele 77 şi 37 ale marelui Vasile. Citeşte şi Canonul 113(107) al Soborului din Cartagina, care hotărăşte că, dacă bărbatul şi muierea se vor despărţi fără pricină de curvie, ori trebuie să rămână văduvind, ori să se împace şi să se unească, precum zice şi Apostolul Pavel, în Epistola cea dintâi către Corinteni, capitolul 7, stih 11. […] Iar pricină binecuvântată de despărţire între bărbat şi muiere nu este alta decât curvia, sau preacurvia (adulterul) bărbatului sau a muierii. […] Dar ia aminte că – deşi Domnul a îngăduit a se despărţi bărbaţii de muierile lor din pricina curviei, adică a preacurviei – arhiereii nu se cuvine a le da voie totodată a se însoţi cu altcineva. Ci să-i lase aşa osebiţi îndelungată vreme, până ce partea vinovată se va căi, şi va cădea smerindu-se către partea nevinovată şi va făgădui de aici înainte să-i păzească cinstea. Şi aşa, iarăşi să se unească. […] Iar dacă până în sfârşit, nu este chip, nici vreo meşteşugire a se uni de aici înainte bărbatul şi femeia, partea cea nevinovată poate, de mare nevoie, a se căsători a doua oară, dar nicidecum şi partea aceea ce a curvit şi s-a făcut pricinuitoare a acestei despărţiri. Căci, în loc de cântările şi luminile nunţii de-a doua, se cade mai mult a se tângui, şi a plânge pentru păcatul său şi a se afla în întunericul întristării şi al văduvei celei vii, pentru că i-a despărţit pe cei împreunaţi de Dumnezeu. […] Deci, fiindcă din toate cele zise se înţelege că nu se cuvine a se despărţi bărbatul de femeie sau femeia de bărbat, cei doi trebuie a se suferi unul pe altul – după Teologul Grigorie. Şi atât femeia se cade a-l suferi pe bărbat – măcar de o ocăreşte, măcar de o bate, măcar de cheltuieşte zestrea ei, sau altceva de-i face – cât şi bărbatul pe femeie, măcar de se îndrăceşte (după Canonul 4 al lui Timotei), măcar alte metehne de ar pătimi şi neputinţă de ar avea (după Hrisostom, în cuvântul la zicerea: „muierea s-a legat cu lege” şi celelalte).

   Chiar dacă legile împărăteşti şi cele dinafară (civile) îngăduie a se despărţi bărbatul de muiere şi muierea de bărbat pentru multe pricini, Hrisostom (în acelaşi), împotrivindu-se lor, zice, că nu are a ne judeca Dumnezeu după legile acestea, ci după legile despre nuntă pe care le-a legiuit El Însuşi. O singură pricină de despărţire este binecuvântată din cele rânduite de legi, după împăraţii Leon şi Constantin, când o parte vrăjmăşuieşte viaţa celeilalte (Titlul 13 din Alegerea legilor). Se despart încă pe drept cuvânt atunci când: una din părţi este drept-slăvitoare, iar cealaltă eretică, după Canonul 72 al Soborului al VI-lea; când sunt rudenii din sânge, sau din cuscrie, după Canonul 54 al aceluiaşi; sau din botez, după Canonul 53 al aceluiaşi; şi când stăpânul lor (dacă sunt robi) n-ar voi a se învoi la nunta lor, după Canoanele 40, 41 şi 42 ale marelui Vasile.” Citatul de mai sus este dat din Tâlcuirea şi nota Canonului 48 Apostolic din Pidalion, Tipografia Sfintei Mănăstiri Neamţu, 1844].

Ai ucis cu voie? [Ai făcut avort?]

   „ […]Canonul 22 al Sinodului de la Ancira opreşte toată viaţa de la împărtăşire; potrivit Canonului 5 al Sfântului Grigorie al Nissei, săvârşitorul este oprit a se împărtăşi 27 de ani. După Canoanele 7 şi 56 ale Sfântului Vasile cel Mare, 20 de ani nu trebuie să se împărtăşească. […] Sfântul Ioan Postitorul, în Canonul 31, spune: pe ucigaşul cel cu voia sa îl îndepărtăm pentru 5 ani de la cuminecare [împărtăşire], dacă – după ce ţine post până seara, folosind hrană cu desăvârşire uscată – se învoieşte să facă şi 300 de metanii zilnic. Dacă însă se leneveşte, să împlinească ce-au hotărât Părinţii [vezi canoanele de la începutul acestei întrebări].” (p. 64)

Ai săvârşit avort? Ai dat sau ai luat medicamente pentru a provoca avortul? [adică: pilule contraceptive, sterilete, injecţii, implanturi, alte mijloace avortive sau ai apelat la o fertilizare in vitro, din cauza căreia se fac multe[2] avorturi.]

   „[…] Canonul 21 al Sinodului de la Ancira prevede oprirea de la împărtăşire până la moarte. După Canonul 91 al Sinodului Trulan se dă aceeaşi pedeapsă ca şi ucigaşilor (adică 20 de ani). Sfântul Vasile cel Mare, în Canonul 56, prescrie 20 de ani oprire, iar în Canonul 2 numai 10 ani oprire, însă „vindecarea să se hotărască nu după timp, ci după chipul pocăinţei”. […] Pravila de la Govora prescrie mai multe epitimii. Astfel: Femeia ce va bea ierburi ca să scurgă rodul trupului şi să nu nască coconi, aceea să aibă pocanie [oprire de la împărtăşire] 5 ani şi metanii câte 305 pe zi. Iar de va face şi bărbatul aşa, (adică de va bea dintr-acelea – n.ns.) mai rău este; nici Biserica să nu-i primească prescura lui, nici prinosul lui, de nu se va pocăi (cap. 20). Femeia care-şi va ucide pruncii la naştere cu ajutorul vrăjitorilor, de bunăvoie, aceia întru toate zilele vieţii ei să se pocăiască. Femeia desfrânată ce va bea ierburi, ca să nu nască, sau de va naşte şi va sugruma coconul ei, să aibă pocanie 9 ani şi metanii câte 160 pe zi şi altele (cap. 20). Femeia de va zămisli şi va bea ceva ca să scurgă şi să se lepede începerea dintr-însa, să se pocăiască 8 ani şi metanii 367 zilnic. Dacă ea va muri din avort, să nu se îngroape în cimitir (cap. 124). […] Unii duhovnici mari recomandă drept canon, pe lângă cele de mai sus, şi părere de rău toată viaţa, metanii în fiecare zi, post până seara miercurea şi vinerea, părăsirea păcatului, naştere şi botezare de copii în locul celor avortaţi.” (p. 88-89)

NOTA2 Vezi cartea, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România de Dr. Christa Todea-Gross şi Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008, p.274 – 275.

Bibliografie: Îndrumarul Duhovnicului (carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos), lucrare alcătuită de către Pr. Eugen Drăgoi, consilier cultural, tipărită la Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2000.