Marti, 28 iulie a avut loc conferinţa cu tema “Duhovnicia filocalică a mărturisirii în Hristos”, în cadrul invitaţii au vorbit despre învaţătura greşită numită ecumenism.
Domnul Sorin Buzatu, profesor de istorie
Domnul Marian Maricaru, teolog
Domnul Ionuţ Andrei Popa, istoric
Doamna Ana Botez, lector universitar la Facultatea de Arhitectură
Domnul Constantin, avocat
Către Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului kir Serafim
Înaltpreasfințite,
«Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși», la ultima sa întâlnire, a hotărât în unanimitate și cu multă bucurie, să vă mulțumească pentru cinstirea conferită unuia dintre membrii Sinaxei noastre, părintelui Matei Vulcănescu, un cleric originar din România, căruia i-ați acordat titlul de protopresviter și scrisoarea care îl mandatează să exercite lucrarea de preot duhovnic.
Acest demers al dumneavoastră față de temerarul și neînfricatul luptător și mărturisitor al credinței ortodoxe în fața atotputernicilor demnitari ai administrației bisericești constituie o foarte însemnată contrapondere la prigoanele și calomniile pe care le-a suferit și continuă să le sufere acest preot, dar înainte de toate este un act de dreptate și recunoaștere a călăuzirii și ofrandei sale duhovnicești mai generale.
Nu uităm nici cinstirile și sprijinul acordate și altor membri ai «Sinaxei» noastre, dar înainte de toate nu uităm împreună-lucrarea și ajutorul dumneavoastră date din toată inima pentru răspândirea și susținerea iubitei noastre Ortodoxii împotriva feluriților ei potrivnici, a celor din afară și a celor dinlăuntru, care o împresoară.
Dorindu-vă toată darea cea bună de la Domnul nostru înviat, vă sărutăm dreapta cu multă prețuire și dragoste.
În numele «Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși».
Arhimandritul Athanásios Anastasíou
Proegumenul Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor
Arhimandritul Sarántis Sarántos
Paroh al Sfintei Biserici a Adormirii Maicii Domnului, Amaroúsion Attica
Arhimandritul Grigorios Hatzinikoláou
Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Gatzéas, Vólos
Gheronda Evstratios Ieromonahul
Sfânta Mare Mănăstire a Marii Lavre, Sfântul Munte
Protopresviterul Gheorghios Metallinós
Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității din Atena
Protopresviterul Theodoros Zísis
Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității din Tesalonic
Dimitrios Tselenghídis
Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității din Tesalonic (consilier)
Orthódoxos Týpos, 26 iunie 2014, nr. 2075, p.4 via
https://www.orthodoxostypos.gr/Photos/Pages/2075.pdf
Traducere Tatiana Petrache (G.O.) Graiul Ortodox
sursa Orthodoxos Typos https://graiulortodox.wordpress.com/2015/07/27/epistola-sinaxei-clericilor-si-monahilor-ortodocsi-din-grecia-in-sprijinul-preotului-matei-vulcanescu/
sursa Theodromia, Anul IZ Ianuarie-Martie 2015
Traiasca Legiunea si Capitanul!
VĂ ROG SĂ POSTAȚI ACEST ARTICOL DACĂ SE POATE PE BLOG. DOAMNE AJUTĂ!
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/08/05/despre-calvarul-indurat-de-catre-multi-romani-cazuti-in-plasa-mafiei-traficantilor-de-forta-de-munca-din-cehia-si-alte-tari-radu-iacoboaie-5-august-2015/comment-page-1/#comment-4436
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/petrecerile-suprarealiste-mariei-helene-rothschild-evenimentele-aderare-societatea-secreta-illuminati-participau-salvador-dali-audrey-hepburn-1_55c0fa4af5eaafab2c3dc8a3/index.html
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mă îndoiesc foarte mult de faptul că preotul Matei Vulcănescu a fost supus unor ,,prigoane” și ,,calomnii”... Și de asemenea de susținerea personalităților clericale din Grecia menționate mai sus... Ori nu se cunosc concepțiile acestuia, precum partizanatul pentru introducerea cipurilor RFID, hulirea sfințitului părinte martir și mărturisitor Arsenie Boca și altele?...
De ce nu a luat cuvântul la această întâlnire și s-a ferit să fie filmat? De ce a reacționat cu mânie și cu amenințări?...