Doctorul ce a vindecat un copil ce arăta ca arșii de la clubul Colectiv

Când am văzut cum arată Casian la naştere, m‑am gândit: „Cine ştie cât o să stăm în spital!” Eu ni­ciodată nu mi‑am pus problema că el n‑o să mai tră­iască, deşi… medicii erau sceptici.

Dar ceilalţi din familie ce au spus?

Tatăl meu a venit într‑o zi la mine. Unul dintre ginecologi, care‑l cunoştea, i‑a zis că n‑are şanse copilul să mai trăiască. Am văzut după ce‑a stat de vorbă cu el cum s‑a schimbat la faţă tatăl meu. L‑am întrebat: „Tată, ce ţi‑a spus?” Bineînţe­les că pe loc taică‑meu nu mi‑a zis ce‑a vorbit cu medicul. Am aflat mult mai târziu. I‑am spus a­tunci: „Indiferent ce ţi‑a spus, nu‑l asculta! Dum­nezeu are putere mai mare!”

Până la urmă, asta a fost o mărturisire de credinţă.

După naştere, medicii l‑au dat pe prunc cu tot felul de creme, l‑au pus la incubator. Dar, cu toate astea, a făcut o infecţie. Cam la vreo şapte zile de la naştere a început să aibă febră. A făcut septicemie cu Kleb­siella[1], i‑au fost administrate din nou alte an­tibiotice pe vena ombilicală, dar tot nu‑i scădea febra. Nimeni nu ne zicea nimic. I‑am întrebat pe doctori: „Nu se face o comisie? Uite cum arată co­pilul ăsta! De ce nu sunt mai mulţi ochi, mai multe capete care să gân­dească?” Au zis că nu există aşa ceva.

Câteva zile, vreo cinci‑şase zile, a avut febră. Doctorii nu ne spu­neau nimic, că nu ştiau ce să ne spună. Şi rugă­ciunile mergeau, noi ne rugam toată lumea: bu­nici, părinţi… Toţi eram distruşi. Şi pă­rintele nostru du­hov­nic se ruga pentru el. Aveam o cruce de la Ierusalim şi am pus‑o dea­supra in­cu­batorului şi… nu ne‑a mai rămas decât să ne rugăm. Într‑o zi, cam la zece zile de la naştere, m‑au sunat de la terapie intensivă să mă duc să‑l alăptez. Nu mi‑a venit să cred! Că până atunci eu mă mulgeam, dădeam laptele la doamnele asistente şi i‑l administrau cu seringa. Şi nu‑mi venea să cred că pot să mă duc să‑l alăptez. Îi mulţumesc lui Dum­nezeu că am avut şi lapte, că sunt sigură că foarte mult l‑a ajutat laptele, e ca un medicament pentru copil.

Da, acesta e un lucru de care din păcate unele mame nu ţin seama, cred că laptele praf poate substitui laptele matern, şi renunţă să alăpteze doar pentru a se reintegra cât mai repede ritmului vieţii sociale obişnuite.

În ciuda stării pe care o avea, cât de grav părea că este copilul, ne‑am externat după douăzeci şi trei de zile. Rănile, practic, s‑au curăţat, s‑a curăţat pielea. I‑a căzut pielea uscată. I-a rămas o piele subţire, subţire. Îl dădeam cu cremă. Dar nu mai erau răni. În momentul în care am ieşit cu el din spital, nu mai avea deloc răni. Pe atunci nu ne‑am rugat Sfântului Nectarie. Ne‑am rugat Maicii Dom­nului şi Bunului Dumnezeu să‑l salveze. Dacă ni l‑au dăruit, să‑l salveze. Şi atunci, am promis Maicii Sfinte că, da­că ajută să‑l scape, să fie copilul ei, să fie un slujitor al ei, să se facă preot, călugăr, ce va vrea Dumnezeu. Nici nu m‑am gândit că pot să‑l îmbrac pe copilul ăsta după douăzeci şi trei de zile cu haine. La cum arăta pielea lui când s‑a născut, nu m‑am gândit că plec aca­să din spital mai repede de trei luni de zile.

Am primit de la cineva apă din râul Iordan. Am dat la toate celelalte mămici din salon. Copiii lor erau toţi la terapie in­tensivă, la incubatoare. Unul avea probleme cu ini­ma, trebuia operat pe inimă, altul era născut pre­matur, cu un kilogram şi ceva… Eu la toate le‑am dat apă din Iordan. Ele se mulgeau în cameră, într‑un borcănel, şi puneau în el şi puţină apă şi dădeau la asistentele de la terapie intensivă care le dădeau la copii. Pentru credinţa acelor mame, toţi copiii de acolo s‑au făcut bi­ne! S‑a văzut puterea lui Dumnezeu.

După ce am venit acasă, pe zi ce trecea, co­pilul se făcea tot mai bine. Cel mai important a fost pentru el ajutorul de la Dumnezeu… Casian a fost bo­tezat la patruzeci de zile de la naştere şi l‑am dus la împărtăşanie în fiecare duminică… Acest co­pil aşa a crescut: cu biserica, cu Sfânta Îm­păr­tă­şanie. Dumi­nica era pentru el sfântă, trebuia să mer­gem la biserică şi la împărtăşanie. Am fost şi prin ţară, pe la mănăstiri cu el, la Prislop, la Sâmbăta, la Sfântul Ioan Casian, în Dobrogea, la Mănăstirea Sfântul Andrei, la Dervent… În multe locuri am fost.

Toţi părinţii aflaţi în situaţii similare cu copiii lor au de ales: ori aleargă în disperare numai la doctori, ori caută ajutorul lui Dumnezeu.

A doua încercare cu el a venit când avea un an. Făcuse pneumonie, răceală. Am mers să‑l vadă medicul pe­diatru din spital şi i s‑a părut că are splina mă­rită. I‑a făcut nişte analize, din care a reieşit că este foarte anemic. Şi ne‑a internat la spital, la hema­tologie, bănuind că are leucemie. Iarăşi am fost distruşi: „Doamne, dacă mi l‑ai dat, nu poţi să mi‑l iei acum, la un an!” Asta se întâmpla după ce pă­rea că am depăşit problemele de sănătate, după ce am trecut prin ce am trecut… Cu pielea… mai tre­buia doar să‑l dăm cu cremă şi să avem grijă de el. Noi, femeile, ne dăm cu cremă şi nu considerăm asta o povară pentru noi. În afară de creme, pentru pielea uscată a mai făcut băi cu amidon, sare de mare, ar­gilă, gălbenuş de ou, dar astea sunt simple. Când am auzit de leucemie, de ce bănuiau medicii… Mie nici nu mi‑a tre­cut prin cap aşa ceva! I‑a făcut analizele şi nu s‑a confirmat ceea ce bănuiau medicii, dar ne‑au tri­mis la Cluj, pentru că acolo sunt specialişti în do­me­niu. Ei au constatat că are un cavernom portal, o tromboză pe vena portă. Bănuiesc că de la naştere, când a fost cateterizat ombilical, atunci s‑a format acea tromboză. Am fost la Cluj, i‑au făcut endo­sco­pie digestivă, nu avea varice esofagiene, dar i‑au fă­cut ecografii şi au constatat că are cavernom portal, hiper­tensiune portală şi tromboză pe vena portă. Ne‑au trimis la spi­talul de adulţi din Cluj, unde era un singur medic. Copilul avea cam un an, un an şi trei luni… dar îi trebuia un eco Doppler pe vena portă, să vadă doctorul dacă permite intervenţia la vârsta asta. Buletinul ecografic arată că transformarea de pe vena portă s‑a recanalizat. Vena s‑a recanalizat şi nu se pune problema unei intervenţii. Ne‑au tri­mis acasă fără niciun tratament medicamentos. Îl mai ţineau sub observaţie pe copil, să‑i mai facem eco­grafii…

citiți integral aici.