Corporația Google își propagă doctrinele prin așa-zisele doodle, adică niște variante ale logo-ului original adaptate la anumite mesaje pe care vor să le răspândească printre internauți. Nu este nicio pretenție de la un asemenea gigant controlat de ocultă să promoveze Adevărul, însă când ajunge să contrazică știința, deja e pe față modul grosier de a manipula lumea. Prin urmare, vă prezentăm câteva concluzii despre falsitatea teoriei evoluționiste, în caz că veți avea nevoie să le susțineți acum că subiectul este readus pe tapet.
În primul rând, orice referire la cea mai veche teorie evoluţionistă, cea a generaţiei spontane care a apărut din apă şi nămol datorită unor combinaţii întâmplătoare, a fost anulată de genetica modernă.
După secole si chiar milenii de speculaţii, cercetatorii au demonstrat că aceasta este imposibilă pentru că cel mai rudimentar cod genetic necesar pentru supravieţuirea unei celule a fost stabilit ca având 256 de gene, iar probabilitatea producerii combinaţiei necesare unei singure molecule este foarte mică, de 1 la 10 la puterea 87.
Apoi, teoria lui Darwin este respinsă de biogeneticienii care susţin că, în mod normal, genele sunt stabile, iar mutaţiile sunt aproape toate nocive. Doar una din zece mii de mutaţii este benefică, aşa că ar fi nevoie de milioane de mutaţii favorabile pentru a se produce diversificarea speciilor, susţinută de evoluţionişti.
„O altă problemă care se ridică între om şi maimuţă este cea a numărului de cromozomi. Aşa cum am mai spus, acest număr, care este o caracteristică de specie, este întotdeauna întreg, iar la mamifere, care sunt animale cu reproducţie sexuată, numărul cromozomilor este par. Determinările arată că toate speciile de maimuţe au 48 de cromozomi, în timp ce omul are numai 46.Prima observaţie care se impune este aceea că, datorită acestei discontinuităţi, nu putea avea loc o evoluţie continuă de la maimuţă la om, deoarece nu poate exista nici o specie de mamifer cu 46,5 cromozomi (sau alt număr neîntreg) şi nici măcar cu 47 de cromozomi. Aşadar nu are nici un rost să căutăm ipotetice verigi intermediare între om şi maimuţă.
Există şi unii autori care, încercând să salveze ideea evoluţionistă, susţin că transformarea maimuţei în om s-ar fi făcut brusc, prin contopirea unor cromozomi ai maimuţei. Ei “uită”, însă, un fapt pe care l-am expus în capitolul dedicat mutaţiilor genetice, şi anume că, la mamifere, nu este posibilă apariţia unui individ viabil şi fertil, care să prezinte o mutaţie atât de radicală. Am întâlnit chiar şi autori evoluţionişti care, în una şi aceeaşi carte, atunci când vorbesc despre fosile susţin că transformarea maimuţei în om s-ar fi petrecut lent, în milioane de ani, iar atunci când vorbesc despre cromozomi susţin că această transformare ar fi avut loc brusc.
Consider că nu merită să mai risipesc cerneala pentru a comenta o asemenea atitudine “ştiinţifică”.
Să presupunem totuşi că, printr-o minune, o maimuţă cu 48 de cromozomi ar fi dat naştere unui om cu 46 de cromozomi sau măcar unui semi-om cu 47 de cromozomi. Întrebarea care se pune este următoarea: cu cine s-ar fi putut acesta împerechea pentru a da naştere la urmaşi? Cu o maimuţă în nici un caz, deoarece numărul diferit de cromozomi i-ar face incompatibili.
Rezultă aşadar că ar fi necesară o nouă minune şi anume ca aproximativ în acelaşi timp şi în acelaşi loc să apară un alt individ de sex opus, care să prezinte exact aceeaşi mutaţie. Deja suntem nevoiţi să împingem şirul minunilor cam departe!
Dar lucrurile nu se opresc aici: deoarece evoluţioniştii susţin că toate speciile de vieţuitoare ar fi evoluat unele din altele şi dată fiind marea diversitate a lumii vii, ar trebui ca asemenea “minuni” să fie destul de frecvente. Numai că, în ciuda timpului destul de îndelungat de când se fac observaţii sistematice în acest domeniu, până acum nu s-a descoperit nici un caz de genul acesta. În aceste condiţii credem că ar fi mai înţelept să renunţăm la teoria evoluţionistă.”
(Firmilian Gherasim şi Ion Vlăducă – Ortodoxia si evolutionismul)
Iată pentru ce a primit creştinismul atâtea palme de la susţinătorii „ştiinţei”, pentru ca ştiinţa însăşi să spună astăzi că omul nu putea decât să fie creat, nicidecum să evolueze dintr-un animal.
Mai multe despre evoluționism.
Citiți istoricul denumirii lui Lucy: LUCY, femela de australopitec ce de fapt e mascul si a fost denumit … LUCIFER