De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.
Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.
Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.
Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.
Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
SE ZICE CĂ NIMIC NU E LA ÎNTÂMPLARE ! O ”coincidenţă” sinistră face ca pe albumul care s-a vrut a fi lansat în tragica zi să fie și câteva piese cu titluri cutremurătoare: "The day we die (Ziua în care murim)" şi "This life is running out (Viaţa se scurge)", de pe albumul „Mantras of War” (Mantrele Războiului) . Deci, e clar că invocarea morții, a războiului, a răului în general, nu sunt glume și distracții...
Pe anumite siteuri s-a lansat rugămintea ca în fiecare zi la ora 22:oo să ne rugăm, fiecare unde ne aflăm și pentru sănătatea și mântuirea sărmanilor accidentați, care se zbat încă între viață și moarte!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
E uite de ce nu-l am la suflet pe Părintele Savatie Baștovoi. https://www.youtube.com/watch?v=LUpiDEgLjZs
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu cred ca parintele Savatie face lobby pentru datini si traditii stramosesti. Acestea le sunt dragi cercetatorilor de la folclor.
Exista peste tot in Romania obiceiuri paganesti, inca practicate, bine merci, de catre asa-zisi cestini.
Exista si in alte tari crestine.
Asta pentru ca oamenii sunt superstitiosi si le place sa ramana asa. Nu le place sa se intoarca din drum cand au uitat ceva, nu trec pe sub scara, muierile de la sate nu carpesc marti seara pentru ca "vin strigoii" ... samd. Mai gasiti 'nspe mii de exemple in culegerile de datini si traditii editate de profesori universitari.
Ce are in comun parintele Savatie cu acest obicei, ca nu reusesc sa ma dumiresc? Cum ati ajuns sa il asociati cu mastile si sariturile peste foc? Aveti impresia, cumva, ca le-a inventat el? Sau, daca exista de sute de ani si se tine cu dintii de ele, oare parintele Savatie o fi de vina, din nou?