Un român a dat statul în judecată pentru că nu dorește CNP. Pe 23 februarie are proces. Să mergem să-l susținem

Un frate apropiat, inginerul Gabriel Barbir din jud. Suceava duce o luptă demnă și refuză CNP-ul de cel puțin 10 ani. Vă dați seama ca nu-i este ușor, mai ales că are și familie. A fost de nenumărate ori la Părintele Justin și alături de noi în lupta anti-cip. Probabil nu este singurul din România care refuză CNP-ul din motive de conștiință religioasă. Știm că în țara soră, Basarabia, sunt mii de astfel de oameni, care au obținut în urma unor proteste de câteva săptămâni, acte de identitate fără CNP. Astfel de luptă întârzie următorul pas: buletinele cu cip, care bat la ușă, anunțându-se că vor îngloba și cardul de sănătate. De aceea, pe 23 februarie, cine poate merge să susțină cu argumente dreptul de a refuza un act ce încalcă conștiința unei persoane, și aici ne adresăm fraților și surorilor de profesie juridică, este rugat să-i fie alături fratelui Gabriel B. la Inalta Curte de Justiție din București. Bogdaproste!

“Prin acest număr nu mai suntem persoane, ci un lucru, o marfă. Părintele Antim m-a întărit în convingerea că CNP-ul nu este bun, că în el se află rădăcina tuturor prefacerilor electronice şi biometrice la care sunt supuse actele de identitate în prezent”, a spus Gabriel Barbir.

Interviu cu Gabriel Barbir, inginer geolog din Cozăneşti, judeţul Suceava

– Din câte am aflat, dumneavoastră, domnule inginer Gabriel Barbir vă aflaţi într-un proces juridic cu statul român, cauza fiind actele de identitate personală.
– Mai exact, eu doresc un act de identitate fără cod numeric  personal.
– Cum aţi ajuns la gândul acesta?
– Treptat. La data de 15 februarie 2003, am făcut cununia cu soţia mea Gabriela, la Mânăstirea Petru Vodă – Neamţ, moment în care Părintele Justin Pârvu ne-a spus să nu ne luăm acte de identitate din acestea noi ci să cerem de la Poliţie buletine tip vechi. Am luat în serios cele spuse de Părintele şi, imediat după căsătorie, în luna martie, mai ales că expiraseră buletinele, soţia, profesoară de religie în Vatra Dornei, s-a adresat Poliţiei de acolo, unde a fost repartizată scurt. Eu lucram, atunci, în mina de uraniu de la Crucea. Seara, soţia a venit acasă plângând, fiindcă au agresat-o verbal. A doua zi m-am prezentat la Poliţiei, unde şeful biroului de evidenţa populaţiei a fost amabil cu mine, dar m-a trimis la Poliţia Judeţeană Suceava, că la Dorna nu mai erau formulare de buletine de tip vechi. Din nou mi-am luat zi liberă de la serviciu şi am mers la Suceava. Am nimerit, fără să ştiu, prin pronia lui Dumnezeu, într-o zi de audienţă. Aici, şeful serviciului judeţean de evidenţa   populaţiei a sunat la Vatra Dornei, mi-a scris rezoluţie pe cerere şi m-a trimis acolo să mi se rezolve doleanţa. Bucuros nevoie mare, am pornit-o către Dorna, unde mă aşteptau deja cu nişte adeverinţe provizorii de identitate, în schimb ne-au luat buletinele pe care le aveam, cu promisiunea că ne vor da buletinele de tip vechi în momentul când vor veni carnetele respective. Atunci m-am bucurat că am rezolvat problema, dar mai târziu mi-am dat seama cât de prost am fost. Am aşteptat un an, cât era perioada de valabilitate a “provizoratelor”, dar buletinele nu au mai venit. Am depus o nouă cerere la Poliţia Vatra Dornei la care am ataşat, ca argument, o copie de pe o pagină din ”Credinţa ortodoxă” din octombrie 2002, în care scria că există Ordinul 1190 al Ministerului de Interne cu prevederea ca, persoanelor care refuză cardurile de identitate pe motiv de conştiinţă religioasă, să li se acorde buletine de tip vechi. După un timp, am primit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, pe numele mamei mele, o adresă prin care mă informau că Ordinul cu pricina a fost abrogat la 1 aprilie 2004. Dus cu vorba, acţionasem în cotratimp cu mersul vremii…
– Bun ar fi fost dacă, pe buletinele vechi, pe care le-aţi predat în 2003, v-ar fi pus nişte ştampile de prelungire a valabilităţii, respectându-se şi termenele şi prevederile legale.
– Da, acum înţeleg, dar atunci ar fi trebuit să ştiu să cer lucru.  Eu am crezut că funcţionarii de la Poliţie mi le preschimbă, că au cuvânt. Am mers din nou la Poliţia municipala din Dorna, dar de data asta au devenit duri, au refuzat să ne mai dea adeverinţe provizorii de identitate. Am scris alte întâmpinări, prin care argumentam că noi am formulat cererile în anul 2003, înainte să fie suspendat Ordinul 1190. Culmea e că am primit o nouă adresă de la Bucureşti, în care ne spuneau că documentul legal invocat a fost abrogat la 1 aprilie 2003 şi dintr-o eroare de redactare au scris”2004″. Am reacţionat la aceste contradicţii din adresele lor cu o petiţie, prin care am acuzat Poliţia că nu respectă dreptul la conştiinţă religioasă prevăzut de Constituţie şi că, pe deasupra, ne şi minte. Apoi am fost la Bucureşti în audienţă, la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, unde am întrebat care sunt cauzele abrogării acelui Ordin care punea preţ pe conştiinţa religioasă a românilor. Doamna Daniela Gheorghe, de la serviciul secretariat juridic, mi-a răspuns că Biserica Ortodoxă a cerut această abrogare. N-am crezut-o şi i-am cerut să spună cine a rostit această  normitate, iar ea s-a scuzat că acest răspuns l-a primit de la persoane mai sus puse din minister. După  aceea am întrebat un ierarh al Bisericii noastre, care mi-a declarat că nu ştie nimic despre acest lucru. E un mister la mijloc. E posibil să fie o “gogoaşă” a celor de la Interne.
– Nici eu nu cred, frate, că Biserica, mă rog cineva din ierarhie,  le-ar fi spus lor să suspende ordinl care ne permitea, pe motive de conştiinţă religioasă, să deţinem acte de identitate de format vechi. Cert este că v-au lăsat fără buletine…
– Da. Între timp, au apărut probleme cu evidenţa populaţiei, în 2005 s-a născut băiatul nostru Vasile, care trebuia declarat, şi am obţinut certificatul lui de naştere folosindu-mă de un caiet de serviciu, pe care era scris CNP-ul buletinului meu vechi. După un an a murit soacra mea, trebuia făcută o succesiune şi soţia a acceptat o carte de identitate, ca să se poată descurca. Eu, în perioada 2004-2007, nu am avut nici un fel de act de identitate. Culmea e că nu m-a întrebat nimeni nimic deşi o ispită tot a venit atunci, au pornit autorităţile să ne dea salariile pe carduri. M-am împotrivit cu tărie, alături de mine au mai fost vreo 200 de mineri şi nu le-au introdus, dar m-am pus foarte rău cu directorul întreprinderii. M-a schimbat din funcţia pe care o aveam şi m-a trimis la muncă în subteran, fapt care mi-a convenit într-un fel.
  – Bănuiesc că aţi continut să cereţi autorităţilor un act de identitate.
– Un coleg de facultate de-al meu ajunsese subprefect la Suceava. Am fost la el şi am lăsat o petiţie pentru prefectură. Şi dânsul şi-a manifestat dorinţa de a obţine un buletin vechi. După o vreme, l-am întrebat şi mi-a spus că a fost şi la guvern şi că nu există nici o posibilitate de a obţine un buletin de format vechi. Numai că, în 2004, a mai apărut o problemă. Am văzut pe un cupon de pensie al bunicii soţiei că buletinul ei nu avea CNP, era datat 1978. Am vorbit cu Părintele Antim, care atunci era la Sihăstria Neamţ, şi el, în urma unei vizite făcute la Mânăstirea Valaam din Rusia, la Sfintele Moaşte ale Sfântului Antipa de la Calapodeşti, care provine din judeţul Bacău, a aflat următorul lucru. Exact în acea perioadă fusese introdus CNP-ul în Rusia şi mulţi monahi, preoţi şi mireni s-au opus cu vehemenţă. Pe toţi i-au adunat să-i judece pentru a-i trimite în lagăre. Într-o sală mare  unde îi tria, erau strigaţi pe nume de pe o listă uriaşă. În timp ce erau strigaţi, din numele lor aflat pe hârtiile acelea a început să izvorască mir, puternic mirositor. Autorităţile ruse au fost covârşite de această minune şi le-au dat drumul la toţi. Minunea nu a făcut decât să confirme faptul că CNP-ul este un număr drăcesc. La noi, Ceauşescu l-a introdus pe tăcute, autoritar, fără să ştim despre ce este vorba.
  – Orice s-ar zice, CNP-ul este numărul pe care se bizuie toată informatizarea actuală a actelor noastre, reducerea persoanei la un şir de cifre în codul de bare.
– Da, prin acest număr nu mai suntem persoane, ci un lucru, o marfă. Părintele Antim m-a întărit în convingerea că CNP-ul nu este bun, că în el se află rădăcina tuturor prefacerilor electronice şi biometrice la care sunt supuse actele de identitate în prezent.

– Ce a urmat?
– În anul 2011, au pornit din nou campania de introducere a salariilor pe card. Între timp Curtea Constituţională declarase acţiunile de acest fel neconstituţionale,motiv pentru care şi eu am scris pe decizia directorului : “Neconstituţional”. Pentruacest fapt m-au judecat şi voiau să mă dea afară, dar până la urmă m-am ales cu o reducere de salariu cu 5 la sută pe o lună. În anul 2013, la un miting, în Bucureşti, organizat contra actelor cu microcip, am vorbit contra CNP-ului. După acest miting, duhovnicul mi-a dat binecuvântare să încep procesul împotriva statului pentru a obţine un act de identitate fără cod numeric personal. Întâi am mers la Poliţia vatra Dornei şi le-am cerut un act de identitate fără CNP. Aceia au zis că am înnebunit. Au refuzat să-mi înregistreze cererea. A doua zi am trimis-o prin poştă şi a trebuit să-mi răspundă oficial că nu există legislaţie în acest sens. Apoi m-am adresat Poliţiei Judeţene din Suceava care mi-a răspuns să merg la Dorna, de care aparţin. Pe baza acestor hârtii, m-am adresat Judecătoriei Suceava, contra serviciului de evidenţa populaţiei din judeţ, cerându-i să emită hotărâre judecătorească pentru a-i obliga pe poliţişti să-mi dea buletin vechi fără CNP. Aici au refuzat să-mi înregistreze plângerea, cerându-mi să depun codul numeric personal. Abia în februarie 2014 mi-au înregistrat plângerea, pe care am scris, luând de pe o legitimaţie de serviciu : “CNP-ul impus de autorităţi”.
Mi-au  pretins, după aceea, o întâmpinare, în care le-am cerut să-mi respecte credinţa ortodoxă şi să-mi acorde o alternativă la actele de identitate format card. A fost un simulacru de proces în care m-au întrebat : ” Pentru ce îţi trebuie un act de identitate fără CNP?”. Le-am răspuns apăsat : “Îmi trebuie!” “Până acum cum te-ai descurcat?” “Cu Ajutorul lui Dumnezeu”, le-am zis. Dialog fără conţinut juridic! Au considerat acţiunea ca nefondată şi mi-au respins-o. Am făcut recurs la Tribunalul Suceava. La judecată, l-au respins, de asemenea, ca nefondat. După care eu am făcut contestaţie în anulare la Curtea de Apel, dosarul având numărul 181/39/2015, îl evoc aici pentru aceia care vor dori să-l cerceteze. Au respins-o şi pe aceasta, în luna mai 2015. În 48 de ore am scris un recurs către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, în care am cerut o excepţie de constituţionalitate.

(material preluat din revista Credinta Ortodoxa)