Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Către un cuvios, pe nume Nicodim, adept al ecumenismului – Capsala, Careia, Muntele Athos, 13 august 1991

Dragă părinte Nicodim, blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat. În Pateric se scrie că, atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar, şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar a refuzat a se numi pe sine eretic, căci erezia înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Păcatul şi erezia, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar erezia este o schimbare a legii lui Dumnezeu. Potrivit vouă, noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală.

Cât despre mustrările la care vă referiţi ce susţin că “Patriarhul Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului “, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece unii monahi au spus: “Patriarhul Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi “dacă încetăm a-l mai pomeni (pe Patriarh) vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur : “Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori.”Vorbele lor sunt roada unei noi “teologii”, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici “ împreună-moştenitori ai Harului lui Dumnezeu”. Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii. Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă rostite într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este ertic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sf. Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit la folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi. Dar acum publicaţi scrierile Sf. Părinţi după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Patr. Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multe citate din Sfintele Soboare şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte Patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este cu adevărat important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patr. al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mahomed drept un apostol care a lucrat pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Cine îl va condamna pe Iacov Kuzukis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Patr. Bartolomeu, care “investighează” de doi ani, acum, dacă Harkianakis este eretic? Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict? Fanarul a făgăduit declaraţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patr. Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, că îl vor înlocui Stelian Harkianakisde la preşedenţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Istoria se repetă. Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărtirisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sf. Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al Patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: “ Este cu putinţă ca toti episcopii să fie în greşeală?” Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Il mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia lui Constantin Copronim, citim acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: “Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în văzduh, ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că cei saptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce îndeplinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos. La împreună-slujirea la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea “blagoslovită” de Papa, pentru a evita reacţiile ostile din partea “conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Au reacţionat vreodată Sfinţii şi creştinii veacurilor de dinainte, în care erezia era propovăduită pretutindeni, precum faceţi astăzi voi, cei care continuaţi să îl pomeniţi pe Patriarhul Dimitrie? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică ucenici şi următori ai lor), atunci “Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului Ioan Veccos, Părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească , chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la predaniile Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa mucenicească. Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe Patriarhul “oficial” latino-cugetător, Veccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare, şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Patriarhul Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea ce face. Pentru el, a se osândi, şi într-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale, înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător. Dacă Athenagora s-a ”pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? Mărturisirea individuală a păcatelor este de ajuns pentru iertarea păcatelor individuale, dar pentru păcatele făcute la vedere, împotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţă şi îndreptare în văzul lumii, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: “deci tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul, înaintea Tatălui Meu, Carele este în Ceruri” (Mt. 10; 32-33). Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică, ce ar îndreptăţi rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face “blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit Canonului 15 al Sinodului 1-2, măcar fiţi tăcuţi şi nu huliţi spunând că ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenţa Testamentului Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget latin (papist) nici măcar să nu vină la înmormântarea sa. Mai întâi cercetaţi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, cât şi Sf. Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte “noua” voastră teologie?

Voi, cu argumente neteologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Veccos, Împăratului Copronim şi tuturor celor asemenea lor. Când le cântaţi Întru Mulţi Ani şi îi pomeniţi la slujbe, este acelaşi lucru cu a le spune: “Sunteţi grăitori în credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutare adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă (ateism) – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste. Când Latino-cugetătorii au venit aici, in vremea Patriarhului Veccos, spre a întări unirea cu Latinii (papistaşii), Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, şi Pururea Fecioara Maria, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit zicând: “Vin vrăjmaşii mei şi ai Fiului meu!”. Anul trecut, când urmaşul lui Veccos – Dimitrie (“Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveşmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. Incendiul a ţinut de la 1 august până pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el (egumenul sau episcopul) este rău în Credinţă, de crede învăţăturilor ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi înger din Ceruri”. (Stareţul Sava, un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox)

Cinstitul Stareţ, părintele Sava a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos. De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cuviosul părinte Sava? Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea “ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ce le urmau. Toţi cei care îl pomeneau pe Patriarh au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, devenite împovărătoare, nu au slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă, în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărâţi să îl convingă pe stareţ de “greşeala” sa.

| aparatorul.md