ATENȚIONARE: Amprentare și scanare a irisului OBLIGATORIE pentru românii cu pașapoarte temporare (fără cip) pe aeroporturile din Israel

fingerprint

Informația este cât se poate de sigură, sursa fiind relatările unor monahi care au pățit-o pe propria piele pe aeroportul din Tel Aviv. Au fost și care au refuzat, drept urmare au fost nevoiți să se întoarcă în România. Iată că nici pașapoartele temporare nu mai sunt o soluție, lațul biometric se strânge tot mai tare. E revoltător că drepturile ne sunt încălcate fără a fi anunțați dinainte, măcăr să nu ne mai risipim banii în zadar, economii strânse poate în ani de zile. Însă slugile ocultei își dovedesc încă o dată viclenia, ademenind în sistemul antihristic până și pe cei care sunt mânați de sfântă evlavie și dor de Hristos la locurile sfinte. Iar în Europa au intrat zeci de mii de imigranți, printre care și teroriști ISIS, fără niciun fel de verificare, amprentare sau altă metodă considerată de sistem a fi de securitate, aplicându-se doar celor ce trec granițele statului sionist Israel și ale jandarmului său SUA.

Ei bine, a venit timpul unui al tip de luptă, unui alt tip de rezistență la îndosariere, când suntem nevoiți să renunțăm și la aceste “plăceri” duhovnicești. Încet, încet calea munților va rămâne ultima soluție, căci până și bisericile noastre se vor umple de hula ereziei ecumeniste, când nici sfătuitori nu se vor mai găsi și nici de o sfântă liturghie nu ne vom mai putea bucura sufletele. Să ne rugăm să fie cât mai departe acele vremuri, dar să fim și cu băgare de seamă dacă vor veni “ca un fur”.

iris scan
Să recitim prorociile sfinților despre vremea de apoi și avertismentele marilor duhovnici din vremea noastră și vom vedea cum Domnul a vorbit prin ei și trăim deja din cele spuse de ei. Să ne încredințăm astfel că îndosarierea duce la pecetluire și lepădarea de Hristos! Să fim convinși că orice act nou pe care îl va emite statul va fi în acea direcție, deci cu toată convingerea să-l refuzăm! Dacă va fi nevoie, să rămânem doar cu Certificatul de naștere (cum sfătuia Părintele Adrian Făgețeanu).
Vă rog să trimiteți acest avertisment tuturor cunoscuților care vor să meargă la locurile sfinte, mai ales că acum în preajma Sfintelor Paști vor fi foarte mulți!
Mai jos putem vedea cam ce ar putea să-i aștepte pe românii cu pașapoarte temporare pe aeroporturile din Israel:

3 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Despre declaraţia comună a papei Francisc, patr. Bartolomeu şi arhiep. Ieronim semnată în Lesbos
    http://lumea-ortodoxa.ro/vom-intensifica-eforturile-de-promovare-a-unitatii-depline-intre-toti-crestinii-declaratia-comuna-a-papei-francisc-patr-bartolomeu-si-arhiep-ieronim/

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte important: Declaraţia de la Toronto este descrisă în documentele pentru Sfântul şi Marele Sinod drept fiind "de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu [CMb]".
    http://lumea-ortodoxa.ro/nici-una-din-aceste-ipoteze-nu-sunt-in-contradictie-cu-invataturile-bisericilor-membre-declaratia-de-la-toronto-elogiata-in-proiectele-de-documente-pentru-sfantul-si-marele-sinod/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*