PS Longhin NU a greșit oprind comuniunea cu patriarhul Kiril al Rusiei, așa cum “pravoslavnicii” de la noi se-ncumetă să acuze

Vestea ca episcopul Longhin Jar, de la Banceni (Ucraina), a incetat sa-l mai pomeneasca pe patriarhul Kiril al Rusiei a starnit reactii. Ca de obicei unii sunt pro, iar altii contra, fiecare in functie de criteriile dupa care analizeaza subiectul. 

Ce spun canoanele Bisericii Ortodoxe despre aceasta situatie?

Toate canoanele Bisericii Ortodoxe osandesc schisma care este cauzata de nepomenirea ierarhului canonic instituit. De obicei schismele sunt si rupturi de Biserica si apartenenta fata de o organizatie religioasa necanonica sau independenta (privata/autonoma) iesita de sub ascultarea Bisericii. In cazul de fata PS Longhin sustine ca nu s-a despartit de Biserica Ortodoxa canonical, ci doar a interupt comuniunea cu un patriarh care si-a marturisit un crez apostat, in contradictie cu invatatura Sfintilor Parinti si ai Bisericii Ortodoxe in general, referindu-se la documentul semnat de patriarhul rus si papa Francisc la Havana (in Cuba). Subalternii patriarhului Kiril si adeptii curentului ecumenist, justifica gestul acestuia ca fiind o chestiune corecta care nu incalca invatatura canonica si dogmatica a Bisericii Ortodoxe, in timp ce mai multi teologi ortodocsi considera ca respectivul document este un act de compromis si o marturie clara a ereziei ecumeniste.

 O atitudine similara au avut-o si unii preoti, stareti si starete de manastiri din Republica Moldova si Ucraina, care apartin de Biserica Ortodoxa Rusa. Acestia au interupt pomenirea patriarhului Kiril manifestandu-si dezacordul fata de documentul semnat de patriarhul lor si papa Francisc in Havana, act pe care il considera un gest de apostazie. Mai multi clerici si cateva manastiri din Republica Moldova nu-l mai pomenesc nici pe Mitropolitul Vladimir deoarece a facut parte din comisiile preliminare ale sinodului pan-ortodox unde a semnat cateva documente considerate de catre acestia ca fiind in neconcordanta cu invatatura Bisericii. Aceste documente sunt inca in forma de provizorat, dar prin aceasta IPS Vladimir si-a exprimat o marturisire personala. Mitropolitul Vladimir al Chisinaului si ierarhii sai subalterni, au considerat neintemeiata atitudinea celor care au oprit comuniunea cu el si cu patriarhul Kiril manifestandu-si totodata si teama de a nu se produce o schisma.

Canonul 15 al Sinodului I-II, mentioneaza ca daca ierarhul sau patriarhul este vadit ca marturiseste un crez diferit de invatatura Bisericii Ortodoxe, trebuie sa se intrerupa comuniunea cu acesta chiar si inainte de a fi judecat de catre sinod. Motivele si contextul nepomenirii patriarhului Kiril, de catre PS Longhin si staretii manastirilor din Moldova si Ucraina, nu sunt trecerea la o alta jurisdictie canonica, ci condamnarea unei marturisiri de credinta pe care patriarhul rus si-a exprimat-o in documentul semnat la Havana.

Canonul 15 al sinodului I-II spune: “Cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia, ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti, fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci ei nu au osandit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci pe pseudoepiscopi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si pe pseudo invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si dezbinari.”

Canonistul ortodox din Romania, arhidiacon prof. univ. dr. Ioan N. Floca de la Sibiu, in explicatia data acestui canon spune ca in cazul in care erezia patriarhului este vadita, PS Longhin avea, nu doar dreptul, ci chiar datoria, sa ia o astfel de pozitie: “In cazul in care superiorul propovaduieste in public, in biserica, vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria ca imediat sa se desparta de acel superior. In acest caz nu numai ca nu vor fi sanctionati, dar vor fi apreciati, pentru ca au osandit legal pe cel vinovat si nu s-a rasculat impotriva acestuia”. Atitudinea episcopului de la Banceni a fost radicala si canonica.

Cazuri asemanatoare au fost si in Romania. Parintele Serafim de la manastirea Cebza nu l-a mai pomenit pe mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu cand s-a impartasit la greco-catolici inainte de a fi judecat de catre sinodul BOR, iar dupa ce si-a cerut iertare in fata Sinodului, l-a pomenit in continuare. Parintele Eftimie Mitra, care a fost la Schitul Huta, impreuna cu mai multi preoti din zona Beiusului nu l-au mai pomenit pe episcopul Sofronie Drincec al Oradiei  pentru ca a incalcat invatatura Bisericii Ortodoxe slujind cu un ierarh eretic pe malul Crisului Repede. Este cunoscut cazul cand PS Sofronie a slujit de boboteaza cu omologul sau greco-catolic Virgil Bercea. Dupa ce episcopul Sofronie si-a cerut iertare in fata Sinodului BOR, preotii subalterni au inceput sa-si pomeneasca ierarhul. In perioada cat nu l-au pomenit pe ierarhul apostaziat, ei l-au pomenit pe Mitropolitul Bartolomeu Anania de la Cluj, dar asta nu inseamna ca s-au despartit de Biserica facand schisma. Preotii bihoreni au luptat in Biserica, nu si-au facut biserici si schituri private si nici nu au aderat la alte formatiuni stiliste necanonice, iesite de sub ascultarea Bisericii. Asemenea fac astazi staretii manastirilor din BORu care nu il pomenesc pe patriarhul Kiril, avand totodata si indreptatire canonica.

A-i acuza de schisma si sminteala pe PS Longhin si pe staretii manastirilor care nu il pomenesc pe patriarhul Kiril e o exagerare si o incercare de a ascunde adevaratele motive pentru care ei au avut aceasta atitudine. Canonul sus amintit spune ca sminteala a facut-o patriarhul Khiril prin semnarea documentului care a incalcat invatatura Bisericii Ortodoxe. Amintim aici de enciclica patriarhilor ortodocsi de la Constantinopol, din anul 1848, in care toti patriarhii ortodocsi, declarau invatatura Bisericii Romei ca fiind eretica. Atunci erau alte canoane si alte invataturi? Sau poate asta se incearca anul acesta prin sinodul pan-ortodox din iunie 2016? Patriarhii de astazi vor tine seama de ce au spus patriarhii din 1848 si Sfintii Parinti ai celor sapte Sinoade Ecumenice? Ramane de vazut…

Cert este ca subiectele supuse dezbaterii, in cadrul sinodului pan-ortodox din iunie anul acesta, au fost statornicite deja de catre Sfintii Parinti la cele sapte Sinoade Ecumenice. Sa intelegem ca acestea trebuiesc schimbate sau “imbunatatite”? Despre relatia Bisericii Ortodoxe cu papismul s-a discutat la sinoadele VIII si IX, sinoade pe care, se pare ca, noul sinod pan-ortodox nu le-ar recunoaste…

Intr-o discutie ce am avut-o cu parintele Arsenie Papacioc, despre sinoadele talharesti din istoria Bisericii mi-a spus foarte clar si raspicat: “Iti vei da seama care soboare nu sunt dupa Duhul Sfant cand le vei compara cu cele sapte Sinoade Ecumenice, cu Sinoadele Locale si canoanele Sfintilor Parinti recunoscute de Biserica. Cele care au o alta marturisire si interpretare decat ce invata Biserica sunt de la duhul vicleniei”. Inca nu se stie care va fi finalul, ce se va decide la acest sinod, organizatorii nu ofera transparenta necesara pentru a se cunoaste toate detaliile. Dupa cum decurg lucrurile si dupa cum sunt dezbaterile in sedintele comisiilor preliminare, pe zi ce trece, suspiciunile sunt tot mai mari.

Nu in ultimul rand amintim si indemnul parintelui Iustin Parvu care spunea mereu sa ducem lupta cea buna, din interiorul Bisericii fara sa ne despartim de Trupul lui Hristos care este Biserica Ortodoxa: “A trecut vremea marturisirii, acum e timpul muceniciei”.

In cazul in care sinodul de anul acesta va vrea sa schimbe sau sa “imbunatateasca” ce s-a stabilit pana acum in soboarele canonice ale Bisericii noastre nu ne ramane decat sa il contestam si sa nu-l recunoastem asa cum s-a facut in urma cu cateva secole in cazul sinodului talharesc de la Ferara-Florenta. Aceasta o putem face doar ramanand madulare ale Bisericii Ortodoxe.

Prof. Marian Vanca (licentiat in teologie ortodoxa)
| ASTRADROM

Citiți și:

• Sfintele Canoane: Întreruperea pomenirii ierarhului eretic nu reprezintă schismă, ci izbăvirea Bisericii de schismă. Cum se face practic această întrerupere?
• Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Declarație comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii

”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).

1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a „vorbi prin viu grai” (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.
2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor „Lumii Noi” și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.
3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați,cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi(cf. 1 Pt 3, 15).
4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Hristos și au devenit ”sămânță de creștini”.
5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una””(In 17, 21).
6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!
7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Hristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.
8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Hristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.
10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.
11. Înălțăm rugăciunile noastre la Hristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
    Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.
12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Hristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Hristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: „Preaiubitilor, … întrucât participați la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui” (1 Pt 4, 12-13).
13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii” (1 Cor 14, 33).
14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.
15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.
16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Hristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.
17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.
18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).
19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.
20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.
21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.
22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Hristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.
23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Iisus Hristos.
24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente” (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Hristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).
25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.
26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.
27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.
28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.
29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!

Hristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).

30. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!

Francisc,                                             +Kiril,
“episcopul” Romei,                              Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa “bisericii” catolice

12 februarie 2016, Havana (Cuba)

Sursa: ro.radiovaticana.va