Părintele Dionisie Ignat despre ecumeniști: “La slujbele acestor arhierei, numai pentru rugăciunile credincioșilor, mai vine Duhul Sfânt la epicleză”

parintele-dionisie-ignatMărturia monahului Teodot

Inca imi aduc aminte de cuvintele P.Dionisie de la Colciu-Athos, pe care am avut onoarea sa-l cunosc personal, si care mi-a spus, referindu-se la arheiereii ecumenisti cu mare naduf: „La slujbele acestor arhierei, numai pentru rugaciunile credinciosilor, mai vine Duhul Sfant la epicleza.” Este bine de stiut ca P. Dionisie de la Colciu a intrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu al C-nopolului doar pentru problema calendarului. Iata marturia monahului Hariton de la o chilie din Sf.Munte unde merge la slujbe P. Gavriil – ucenicul Sf. Paisie Aghioritul :
”Când au mers tinerii la Vatoped, Efrem egumenul și cu Iosif, printr-o poruncă de la Constantinopol, pentru că pr. Dionisie avea un nume bun, i-a spus ca din momentul acela să-l pomenească pe Patriarh. Adică au găsit un moment potrivit, și de atunci pomenesc. Pe timpul p. Dionisie, l-a chemat la mănăstire și a început să-i spună și starețul Efrem, ca să nu se scandalizeze părinții, să avem pace aici… să începeți să-l pomeniți pe Patriarh. Și i-a zis pr. Dionisie: am frații acolo, o să discut cu ei și o să vă anunț. Nu a spus ca o să-l pomenească. Și i-a zis părintelui Ioan Șova, părinte uite mi-a zis mănăstirea să-l pomenim pe Patriarh, și îl intreabă: părinte ce spui? – ”Nuuu,bree!”
A plecat în altă zi la mănăstire și îi zice: ”să-ți spun despre asta, ce mai întrebat! (Și Efrem era bucuros, că o să-i spună da!) Am gândit și am analizat despre asta, cu pomenirea…!” Și scoate din buzunar cheia mare de la Chilie, și îi zice: ia cheile, noi nu-l pomenim! Și Efrem zice: nuu, Gheronda, stai liniștit, lasă…!” .
Parintele Dionisie, avand credinta desavarsita in purtarea de grija a lui Dumnezeu, a putut face acest gest eroic.

| blogul monahului Teodot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*