Recent, P.S. Longhin, Episcop de Bănceni (Ucraina), a adresat o scrisoare publică ierarhilor și credincioșilor din Patriarhia Română, pretextul fiind anumite tulburări create de documentele Sinodului din Creta. Întrucât numele Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan a fost menționat în mod special ca fiind destinatar al acestui document, în care se fac referiri și la probleme ce sunt de competența canonică a Arhiepiscopiei Iașilor, aducem la cunoștința opiniei publice răspunsul Mitropolitului Moldovei și Bucovinei adresat Episcopului de Bănceni. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)
Preasfințitului LONGHIN,
Episcop de Bănceni
Preasfinţia Voastră,
La Cabinetului Mitropolitan – Iași, am primit cu câteva zile în urmă, din partea Preasfinției Voastre, o scrisoare adresată ierarhilor români și poporului ortodox român, „îndurerat și prigonit”, menționând și numele meu.
În această scrisoare, Vă exprimați îngrijorarea față de creștinii care, după părerea Preasfinției Voastre, sunt „alungați și scoși în drum, din mănăstiri și biserici” și îmi transmiteți îngrijorarea cu privire la anumite evenimente legate de viața Bisericii, ce au survenit în urma Sinodului din Creta. În această scrisoare numiți Sinodul din Creta ca fiind „eretic și tâlhăresc”, iar pe cei ce au luat parte la acesta, îi numiți închinători ai „bisericilor eretice”.
Nu mă îndoiesc de faptul că Preasfinția Voastră cunoașteți că un Sinod nu poate fi condamnat decât de un alt Sinod, dar, sunt surprins de ușurătatea cu care Vă exprimați la adresa celor care au participat la Sinodul din Creta, numindu-i „păstori care au lăsat calea spre Hristos și au luat drumul blestemat al ereziei ecumeniste.”
Eu, ca episcop al Bisericii Ortodoxe, îmi încadrez slujirea în comuniunea sinodală, așa cum arată Canonul 37 apostolic, „în Sinod discutând toate problemele cu care se confruntă Biserica”, și mă las călăuzit de Canonul 19 al Sinodului IV Ecumenic prin care se arată că din cauza slăbirii comuniunii sinodale „sunt neglijate multe dintre chestiunile bisericeşti care necesită îndreptare”.
În calitatea mea de membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române am participat la Sinodul din Creta cu conștiința că împlinesc datoria de a rămâne în comuniunea sinodală a Bisericii.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul ultimei sesiuni, a arătat că există posibilitatea de îmbunătățire a documentelor Sinodului din Creta precizând că: „…textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.”
În același sens, Bisericile Ortodoxe Autocefale, fără nici o excepție, nu au definit Sfântul Sinod din Creta în duhul și în termenii folosiți de Preasfinția Voastră, ci au afirmat că acest Sinod este o etapă importantă în procesul sinodal în care Biserica Ortodoxă este angajată de mai bine de 60 de ani.
Toate aceste aspecte mă fac să fiu încrezător că Biserica din al cărui Sfânt Sinod fac parte are toate mijloacele pentru a apăra credința și rânduiala canonică și consider că doar rămânând în comuniunea sinodală pot să duc la îndeplinire slujirea la care am fost chemat.
Având în vedere cele arătate mai sus, nădăjduiesc că vă veți reconsidera poziția pe care ați prezentat-o în scrisoarea Preasfinției Voastre și că veți înceta să îndemnați clericii din parohii, viețuitorii din mănăstiri și pe credincioșii mireni din Arhiepiscopia Iașilor și din România, în general, să întrerupă legătura liturgică în care se află cu păstorii lor canonici. Intervențiile Preasfinției Voastre pe teritoriul canonic al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei sunt încălcări clare ale Sfintelor Canoane (Canonul 2 al Sinodului II Ecumenic și Canonul 20 Trulan).
Cât privește așa-numita „prigoană împotriva celor ce-și iubesc Biserica”, ea nu numai că nu există, ci, dimpotrivă, dorim ca toți preoții, monahii, monahiile și credincioșii mireni să rămână în bisericile și mănăstirile lor în stare de comuniune cu păstorii lor legitimi, arhiereii celor 14 Sfinte Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe autocefale.
Cu durere și nădejde în Hristos-Domnul,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Tocmai mitr. Teofan are curajul sa acuze pe cineva că a încălcat Sf. Canoane? Cu toate că sunt acuze nefondate la adresa PS Longhin, bazate pe zvonuri, nu se compară Canoanele invocate de mitr. Teofan cu cele pe care el le-a încălcat prin acordul cu ereticii monofiziți, documentele eretice din Creta, acceptarea tratatului de la Toronto si altele. In loc să fi dat argumente teologice, mitr. Teofan vine cu acuze, specific securiștilor!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos spunea ca, in vremurie din urma, oamenii ii vor intrece in vicenie pe necurati. Cata dreptate avea! Mitropolitul Teofan ar face bine sa mai studieze in liniste Sfintele Canoane si sa se cutremure cand este numit ierarh, caci mare răspundere are. Sfantul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ s-a retras în pustnicie după o perioada de păstorire. De ce n-ar face asa ceva si dumnealui? Asta, pâna nu apucă sa faca si mai mult rau Bisericii lui Hristos!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
părintele mitropolit propovăduieşte erezia cu capul descoperit chiar şi atunci când este înfruntat. Iertaţi. Doamne, ajută!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Utzu... legat de ce ai spus in prima partea comentariului, ce am sters-o fiind total neadevarat, poti da niste exemple? tonul vine justificat de atitudinea acestor lepre ecumeniste, care baga suflete in iad
Traiasca Legiunea si Capitanul!
TEOFAN ERETIC SARLATAN!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sunt zvonuri cum că Pr.Ioan Ciprian Staicu a fost deja caterisit
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Arie blestemat si Iuda este acest mitropolit, adica doi nemernici intr-unul.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Din cartea de cult ARHIERATICON (https://www.scribd.com/doc/83687651/Arhieraticon) de la pag.83-101 (rânduiala hirotonirii întru Arhiereu).
Care dintre ”episcopii” din cadrul BOR a respectat/respectă făgăduințele făcute lui Dumnezeu în cadrul acestei slujbe ?!!!
Iertați de îndrăzneală !
Doamne ajută !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Un lucru il stim bine si clar, episcop roman este doar unul, Prea Sfintitul Longhin, restul sunt niste talhari, tradatori, lepadati... Cuvintele astea le spun cu toata responsabilitatea de preot. Raspund de veridicitatea lor. Iar pentru naivii sau rau intentionatii care vor zice ca nu-i stim noi pe acei epicopi care pot fi buni...ba da, ii stim, nu sunt ! Faptele vorbesc, nu vorbele, iar fapte de episcop adevarat nu avem decat la PS Longhin, in rest nimic-nimic-nimic. Mila Domnului.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Părinte, dar uitativa acum în plin postul crăciunului ce se petrece, si pe fata nu așa, sub paravanul actelor caritabile ei fac tot felul de nelegiuiri si erezii, cum ar fi: concerte, întâlniri cu diverși rătăciți, prigoană asupra celor ce mărturisesc dreapta credință, arborari de steaguri ale u.e la tot mai multe parohii e.t.c, un exemplu vine acum de la Serafim joanta unde acesta nu mai contenește cu chestii mai sus mentionate
Traiasca Legiunea si Capitanul!
”drept învăţând cuvântul adevărului Tău”
Soluția DILEMEI pomenirii/nepomenirii arhiereilor ecumeniști s-ar afla în chiar Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur,
La pomenirea arhiereului ce are loc după Axion și Binecuvântarea Anaforei se rostește de către preot ”Întâi pomeneşte Doamne, pe Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul nostru ( … ) drept învăţând cuvântul adevărului Tău”
Prin urmare pomenirea arhiereului făcută de preot este valabilă doar dacă arhiereul ”drept învață cuvântul adevărului lui Dumnezeu”. Dacă acesta învață strâmb se exclude de la sine, rugăciunea neavând destinatar.
Arhiereul mai este pomenit și la Ectenia Mare, Ectenia Întreită și Vohodul Mare. Dacă se adaugă si la acestea ”drept învățând cuvântul adevărului lui Dumnezeu”, măcar în taină, dacă tare nu are curajul s-o rostească, atunci preotul, NU numai că NU ar greși cu NIMIC pomenidu-l pe arhiereul care este posibil să fie căzut în erezie( ecumenist), dar i-ar îndesa și ”cărbuni aprinși” pe cap...
Căci Dumnezeul care caută în taina inimilor, nu va lăsa osteneala preotului în zadar și într-un fel sau altul va avea ac de cojocul arhiereului ERETIC. Amin!
(!!!) Să sperăm că pe viitor nu se va ”deortosi” acest termen din Sfânta Liturghie...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
si atunci Canonul 15 pentru ce a mai fost facut?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Canonul 15 este pentru momentul în care ecumeniștii ”propovăduiesc eresul în public şi cu capul descoperit”. Până una alta ceea ce au comis la Adunarea din Creta a rămas la nivel de teorie. Adică discutabile la următoarele intruniri și posibil îndreptabile. Când vor incepe să pună în practică cele ce au semnat in Creta, atunci va fi baiul. Atunci e semnalul 100% EREZIE și momentul ruperii lor de la pomenire !
Până atunci, ca să nu greșim nici noi făcându-ne părtași la indisciplină, să adoptăm calea de mijloc, cea arătată în postarea precedentă. Doamne ajută!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
ce tot zici acolo? In Creta s-a legiferat ecumenismul, iar in Romania a fost acceptat SINODAL! Toate Sfintele Taine savarsite de cei in comuniune cu cretanii sunt spre osanda celor care i-au parte la ele. Cautati preotii marturisitori, care au intrerupt pomenirea acestor ereziarhi!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Frăția voastră! Osândă, după cum știm cu toții , vor avea toți dezbinătorii Bisericii lui Hristos. De aceea trebuie să luăm aminte ca să nu fim și noi printre acestia. E foarte bine că unii ierarhii din bisericile ortodoxe surori au luat atitudine impotriva ”cretanilor” , avertizându-ne prin aceasta ca să luăm aminte...
Insă în ce privește osânda celor care iau parte la Sfintele Taine săvârșite de (probabilii) ecumeniști, doar frăția ta ne-ai postat afirmația Părintelui Dionisie de la Colciu-Athos: „La slujbele acestor arhierei, numai pentru rugaciunile credinciosilor, mai vine Duhul Sfânt la epicleza.” Ăsta e un MARE ADEVĂR !!! Deci, acest părinte nu face decât să confirme tradiția patristică, și anume faptul că pentru noi drept-credincioșii Dumnezeu poate coborâ atât prin ”țeavă aurită” adică preot bun, cât și prin ”țeavă ruginită” -preot rău. Și dacă este așa, dece să ne rupem de pe acum de BOR ??? Dacă Dumnezeu lucrează încă prin acești ierarhi ”căzuți” atunci e foarte clar că NU e momentul răzvratirii și ruperii credincioșilor de BOR doar pt ca unii ierahi au semnat cele ce au semnat in Creta. dealtfel chestii fără niciio valoare din moment ce NU toate bisericile ortodoxe au fost la unison cu hotărârile de acolo, deci NU VA FI DIN ACET PUNCT DE VEDERE NICI O LEGIFERARE! Așadar cântăriți mai bine situația și nu uitați de repercursiunile asupra credincioșilor insuficient înduhovniciți, REPERCURSIUNI care se ivor isca dintr-o astfel de ATITUDINE PRECOCE. Doamne ajută-ne|!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Corect. Sf. Părinte Dionisie are dreptate, dar acum Biserica Ortodoxa Romana este implicata 100%, SINODAL, in acceptarea ereziei ecumenismului in Creta. Iar daca cei ce participa la slujbele acestor arhierei sunt constienti de acest lucru, se vor impartasi si folosi de Sfintele Taine savarsite de ereziarhi SPRE OSANDA! Nu stim ce se intampla cu acei credinciosi ce INCA pana acum nu au aflat (doar din motive binecuvantate) adevarul despre erezia din Creta. Domnul le va purta de grija si vor afla. Dar trebuie INGRADIRE, nu RUPERE de ereziarhi! Din Biserica trebuie sa iasa ereticii! Studiati aceasta lectie de teologie veritabila, a unui demn ucenic al Părintelui Justin: http://sinodultalharesc.tk/schitul-radeni-cu-demnitate-va-continua-nepomenirea-pana-cand-un-sinod-va-corecta-documentele-eretice-din-creta-sau-ierarhul-se-va-dezice-de-ele/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
De acord cu pr. Cristian