† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Sfântul Efrem Sirul
(306 – 373, d. Hr.)
Imnul Naşterii Domnului
Doamne, nimeni nu ştie
cum s-o numească
pe Maica Ta!
Să o numim fecioară?
Iată, aici e Pruncul.
Să o numim femeie?
Dar ea nu a cunoscut bărbat.
Doamne, nici pe Maica Ta
nu o putem cuprinde cu mintea;
atunci cum să Te cuprindem pe Tine?
Cu adevărat, ea singură
Îţi este Maică;
şi soră, împreună cu toţi;
şi mireasă
împreună cu toate inimile curate.
O, Frumuseţe a Maicii Tale,
Tu însuţi cu toate podoabele
ai împodobit-o!
Încă înainte de a veni Tu
ea mireasă Ţi-a fost, după fire.
Şi într-un chip suprafiresc
a zamislit –
după care ai venit Tu, Cel Sfânt.
Şi fecioară a rămas,
născându-Te pe Tine
într-un chip prea sfânt.
Născându-Te Maria
a dobândit şi cele
ale femeilor nunţite:
mai presus de fire
a zămislit;
şi împotriva firii
sânul ei s-a umplut de lapte!
Dintr-odată ai prefăcut
pământul prea însetat
într-un izvor de lapte!
Purtându-Te pe Tine,
Munte prea mare,
Doamne, uşoara i-ai făcut povara!
Şi Te-ai lăsat hrănit
ca să-i potoleşti foamea.
Şi Te-a alăptat
pentru că aşa voit-ai Tu: să-Ţi fie sete.
Iar dacă Te-a îmbrăţişat
pe Tine, Cărbunele aprins,
Doamne, sânul nu i l-ai stricat.
Minunată este Maica Ta:
Domnul intră în sânul ei
şi se face rob.
Vine Cuvântul
şi în sânul ei a tăcut;
Trăsnetul intră în sânul ei
şi amuteşte;
Păstorul vine
şi iată în sânul ei
se face Miel
şi dă glas născându-Se.
Căci sânul Maicii Tale, Doamne,
a răsturnat rânduielile:
Ziditorul a toate
a intrat bogat
şi a ieşit sărac.
A intrat Cel Prea Înalt
şi a ieşit umil;
A intrat Strălucirea
şi a ieşit în veşmânt
vrednic de milă.
Iată a intrat Cel Puternic
şi în sânul ei
a îmbrăcat veşmântul fricii;
Dăruitorul tuturor
a venit să cunoască foamea.
Cel ce-i adapă pe toţi
a venit să cunoască setea.
Gol şi despuiat
a ieşit Cel ce-i îmbracă pe toţi.
Binecuvântată fie porumbiţa
care a purtat pe Vultur
pentru noi.
Te lăudăm
Doamne a toate,
Cel care faci să fie totul
atât de uşor!
Sfântul Efrem Sirul ne-a lăsat moştenire unele dintre cele mai frumoase texte lirice despre praznicul Naşterii Domnului. Diacon şi catehet al comunităţilor creştine siriene, Sfântul Efrem cânta învăţătura ortodoxă în aşa-numitele „madraşe”, acele versuri şi refrene din care alcătuia imne ce răsunau în lăcaşul de cult.
Imnele Sfântului Efrem îmbină teologia semită cu teologia biblică, într-o formulare ce depăşeşte chingile conceptelor. Versurile din secolul al IV-lea au darul de a cânta taina şi se învârt în jurul ei, dar nu o epuizează. Prin imne, Sfânta Scriptură este ţesută şi interpretată în manieră proprie.
Teologie prezenteistă
În imne, timpul nu cunoaşte „înainte” şi „după”, ci totul este într-un continuu extraordinar al teologiei prezenteiste. Diac. Ioan I. Ică jr prezintă tehnica aşa-numitelor imne ale Sfântului Efrem, astfel: „Madrashe-le – echivalentul sirian al ebraicului midrashim, învăţături – erau deci învăţături sau predici în versuri şi strofe cu valori variabile, cântate de cor sau de un solist după melodii indicate de manuscrise în fruntea lor şi care fixau în acelaşi timp o structură prozodică precisă. După executarea fiecărei strofe, comunitatea intervenea cu un refren”. Acest stil avea să fie temelie pe care melozii Imperiului Bizantin au clădit cântarea bisericească: „Madrashe-le efremiene şi-au avut un corespondent în prima imnografie bizantină în faimoasele kontakia, gen ilustrat cu strălucire tot de un sirian elenizat, nu mai puţin celebrul Roman Melodul († cca 560); evreu creştin originar din Emessa Siriei, Roman cunoscuse cu certitudine madrashe-le efremiene”.
Diac. Ioan Ică jr, traducătorul imnelor Sfântului Efrem în limba română, arată particularitatea acestor creaţii, „dată de profunda lor intimitate cu universul Scripturii atât în literalitatea lui, cât şi în imaginile şi simbolurile ei profunde”: „O regulă generală pentru lectura de către cititorul modern, infinit mai ignorant în ale Bibliei decât sirienii din secolul al IV-lea, este consultarea în paralel a tuturor referinţelor şi aluziilor biblice, la care se adaugă obligatoria familiarizare cu limbajul şi simbolistica liturgică şi sacramentală a Bisericii”.
Cel mai potrivit comentariu la creaţiile lirice ale Sfântului Efrem, cel numit „Harfă a Duhului”, stă ascuns în propriile cuvinte din Imnul 2: „Trimis spre laudă la cetele îngereşti, menit spre izbăvire în timpul slăvit, cruţat spre bucurie în ziua cea binecuvântată, şi eu am fost făcut părtaş la iubire şi am izbucnit în cântări. În imne curate Îl voi lăuda şi în melodii sfinte Îl voi cânta; voi slăvi Pruncul Care ne-a mântuit!”
„O minune este că Dumnezeu S-a arătat ca un prunc”
În Imnul 1, Sfântul Efrem Sirul cântă minunea împlinirii profeţiilor vetero-testamentare despre Naşterea Domnului: „Astăzi Fecioara a născut pe Imanuel [Is. 7, 14] la Betleem; cuvântul pe care l-a rostit Isaia s-a înfăptuit astăzi. S-a născut acolo „Cel ce numără în cartea Sa neamurile” şPs. 87, 6ţ; psalmul pe care l-a cântat David s-a împlinit astăzi. Cuvântul pe care l-a rostit Miheia s-a făcut astăzi faptă; căci un păstor a ieşit din Efrata [Mi. 5, 2] şi toiagul său a păstorit sufletele. „Iată o stea a răsărit din Iacob şi o căpetenie s-a sculat din Israel” [Nm 24, 17]. Proorocia pe care a rostit-o Valaam şi-a găsit tâlcuirea astăzi. Lumina ascunsă s-a pogorât şi frumuseţea ei a răsărit dintr-un trup; răsăritul, de care vorbea Zaharia [Za. 2, 5], a luminat azi Betleemul. Lumina împărăţiei a răsărit în Efrata, cetatea împăraţilor; binecuvântarea pe care a rostit-o Iacob şFc. 49, 10ţ s-a împlinit astăzi. Pomul vieţii aduce nădejde muritorilor [Pr. 12, 3]; cuvântul întunecos al lui Solomon şi-a găsit lămurirea astăzi. Un copil S-a născut astăzi şi I S-a dat numele „Minune” [Is. 9, 6]; căci o minune este că Dumnezeu S-a arătat ca un prunc”.
„În această zi ni s-a arătat un dar pe care nu l-am cerut”
Evenimentul istoric al Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, petrecut acum peste 2.000 de ani, este cântat „astăzi”, deoarece nu are început şi nici sfârşit, ci este prezent continuu. Sfântul Efrem arată cât de minunată este ziua acestui praznic şi cum trebuie să o trăim: „Astăzi a fost pus în noi cheagul din casa lui David; să fim, aşadar, milostivi faţă de prigonitorii noştri, ca fiul lui Iesei faţă de Saul [1 Rg. 26]. Blânda sare a proorocilor a fost împrăştiată azi între neamuri, să dobândim prin ea noul gust prin care poporul cel vechi s-a făcut searbăd! Să ne alegem cuvintele în această zi a mântuirii; să nu rostim nimic de prisos, ca să nu fim noi de prisos pentru ea! Aceasta e noaptea împăcării; nimeni încruntat şi întunecat să nu fie în ea; în această noapte care dă pace tuturor nimeni să nu ameninţe şi să nu facă tărăboi! Aceasta e noaptea Celui Blând; nimeni să nu fie amar şi aprig în ea! În această noapte a Celui Smerit nimeni să nu fie trufaş şi mândru! În această zi a iertării, nimeni să nu-şi răzbune vreo greşeală! În această zi a bucuriei să nu împărţim dureri! În această zi blândă să nu fim aprigi! În această zi liniştită să nu fim arţăgoşi! În această zi în care Dumnezeu a venit la păcătoşi, cel drept să nu se ridice în cugetul său mai presus de cel păcătos! În această zi în care Domnul a toate a venit la robii Săi, să se plece şi stăpânii în iubire spre robii lor! În această zi în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase şi bogatul pe cel sărac să ia parte la masa lui! În această zi ni s-a arătat un dar pe care nu l-am cerut. Să dăm, aşadar, milostenie celor ce ne-o cer cu glas mare! Aceasta este ziua care a deschis rugăciunilor noastre uşa înaltului cerului. Şi noi să deschidem uşile noastre celor care ne-au greşit şi ne roagă de iertare”.
