Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea. Bogăția creștinilor este împlinirea cu sfințenie a poruncilor Sfintei Evanghelii

Pagini ortodoxe | Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii ( Despre iubirea de averi ) – Pr. Cleopa Ilie

Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii ( Despre iubirea de averi ) – Pr. Cleopa Ilie

Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea(Psalm 61, 10)

Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de astăzi că un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viaţa cea veşnică? (Luca 18, 18).

Vedeţi, fraţilor, că acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viaţa cea veşnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viaţa veşnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinereţile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îţi lipseşte. Vinde toate cîte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri şi vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).

Prin aceste cuvinte Mîntuitorul i-a arătat calea cea înaltă a desăvîrşirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mîntuitorul i-a spus: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă voieşti să fii desăvîrşit mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă (Luca 18, 23). Vedeţi cît de mare piedică în calea mîntuirii, şi mai ales a desăvîrşirii, este averea pentru acela care o iubeşte şi îşi lipeşte inima de ea? Vedeţi pentru care pricină Mîntuitorul a zis: Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăţia Cerului (Matei 19, 23) şi că mai lesne este să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decît bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).

Dar să ne punem o întrebare: Oare toţi bogaţii vor merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putinţă să mîntuiască şi pe cei bogaţi, care vor avea bunăvoinţă a-şi chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-şi lipi inima de bogăţiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace şi cu argint şi cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în faţa lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Şi cine a fost mai binecuvîntat de Dumnezeu decît el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungînd chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).

Să auzim încă şi de bogăţiile lui Iov pe care le arată Sfînta Scriptură, zicînd: Şi erau vitele lui Iov şapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute şi cinci sute de asine ce păşteau în munte şi slugi multe foarte (Iov 1, 3). Dar să auzim şi ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: Socotit-ai în cugetul tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pămînt, fără cusur, drept şi temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce este rău? (Iov 1, 8). Aşadar, fraţii mei, bogaţi au fost pe pămînt şi Avraam şi Iov, dar foarte drepţi şi temători de Dumnezeu şi nu legaţi cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov cînd a pierdut toate averile sale: Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat (Iov 1, 21).

Cît de mare lucru este necredinţa noastră, fraţilor. Atunci cînd ni se întîmplă o mică pagubă, plîngem, ne întristăm şi cădem în mîhnire şi deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atîtor cîrduri de vite şi a copiilor, n-a zis nici un cuvînt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulţumea lui Dumnezeu. Aşadar, nu bogăţia este pricină de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea şi reaua întrebuinţare a bogăţiei sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: Să fie acum cei ce au averi, ca şi cum nu le-ar avea şi cei ce au femei, ca şi cum nu le-ar avea şi cei ce se folosesc de lumea aceasta ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece (I Corinteni 7, 29-31).

Să auzim şi pe Solomon cel preaînţelept şi preabogat ce zice în privinţa averilor sale: Mărit-am lucrurile mele, zidit-am case, săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini şi livezi şi mi-am sădit în ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii. Avut-am slugi şi slujnice şi am avut feciori născuţi în casă. Avut-am cirezi şi turme multe, mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim… (Ecclesiastul 2, 4-7) Şi am căutat spre toate lucrurile mele şi spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face şi iată toate sînt deşărtăciuni şi vînare de vînt şi nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Şi am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare că toate sînt deşertăciune şi vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofînd despre moarte a zis: Precum am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pămînt şi precum am venit aşa mă voi duce şi nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mîna mea (Ecclesiastul 5, 14).

Iubiţi credincioşi,

Dacă din toate cîte avem, vom face milostenie la săraci şi vom urma lui Hristos cu viaţă curată, cu post, cu rugăciune, cu înfrînare, cu priveghere şi cu toată lucrarea faptelor celor bune, ne vom face comoară în ceruri unde furii nu o sapă şi rugina şi molima nu o strică precum a zis Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 6, 19). Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de bogatul cel nemilostiv, care se chinuia în flăcările iadului şi care a cerut lui Avraam să trimită pe Lazăr să-i aducă un vîrf de deget înmuiat în apă ca să-i răcorească limba sa în focul iadului; şi a auzit pe Avraam, zicîndu-i: Fiule, adu-ţi aminte că ai luat cele bune în viaţa ta, asemenea şi Lazăr, cele rele, iar acum el se bucură şi tu te chinuieşti. Şi nici o mîngîiere sau ajutor n-a dobîndit (Luca 16, 24-25).

Ce i-au folosit bogatului averea şi viaţa cea desfătată, vremelnică şi prea scurtă? Căci întrucît n-a fost milostiv, s-a dus în munca cea veşnică, înfricoşată şi prea greu de suferit. Şi aceasta nu pentru că a fost bogat, deoarece averea „agonisită cu dreptate” este „dată omului de Dumnezeu” (Psalm 131, 14-15; Facere 24, 35), ci reaua întrebuinţare a averii şi nemilostivirea l-au dus pe el în munca cea veşnică. Deci nu bogăţia este pricina pierzării omului, ci întrebuinţarea ei, ca urmare a voinţei libere pe care o are omul de la crearea sa.

Iubiţi credincioşi,

Cine poate să spună îndeajuns cîtă dreptate are Dumnezeu cînd ne porunceşte în porunca întîia din Decalog: Să-L iubim cu toată inima noastră cu tot sufletul nostru şi cu tot cugetul nostru (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat viaţă, minte, simţiri şi tot ce avem. Pe acestea să le punem în slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune şi nu spre păcat. Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat, şi depărtînd ochii noştri de la orice sminteli şi deşertăciuni. Domnul ne-a dat mîinile. Pe acestea se cuvine să le punem în slujba Lui, nu a diavolului, întinzîndu-le la furturi şi desfrînări, ci la faptele cele bune şi mai ales la rugăciune şi la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm, ascultînd cele sfinte, iar nu cîntece de desfrînare, nici vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cînte psalmi şi laude şi cîntări dumnezeieşti.

Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pîntece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesaţiu, ci să-l hrănim cu măsură şi cu înfrînare. Dumnezeu a pus iubire între soţi spre facerea de copii, iar nu spre desfrînare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuinţa cum se cuvine. Ne-a dat sănătate şi putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu şi, în sfîrşit, toate cîte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru şi spre slava lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Împărţire de grîu, op. cit., p. 397-398).

Deci, fraţii mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pămînteşti, decît pe Făcătorul şi Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut şi ne-a dat toate, cîtă nedreptate facem, iubind averile şi desfătările veacului de acum şi uitînd noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Dacă Dumnezeu lasă bogaţi şi săraci printre oameni (Psalm 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Ştim că bogăţia este vremelnică (Pilde 27, 24). Bogăţia noastră este nestatornică (Psalm 38, 10), şi trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cît de mare păcat fac cei ce iubesc cele vremelnice şi trecătoare mai mult decît pe Dumnezeu cel Preaveşnic, Care ne-a dăruit toate?

Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atîtea ţări şi împărăţii, ajungînd la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri şi pe acolo săi scoată mîinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce doreşte să-l îngroape cu mîinile goale şi să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: „vreau să arăt la toţi împăraţii şi regii pămîntului care vor veni după mine să nu-şi lipească inima de nimic din această lume. Că toate cîte avem aici rămîn şi noi plecăm la veşnicie cu mîinile goale şi luăm cu noi numai ce am făcut în această viaţă, bune sau rele!” Cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei de pe pămînt.

Iată şi o istorioară adevărată:

Mergînd un monah pentru o trebuinţă la Constantinopol, a intrat într-o biserică. Tot atunci a intrat în biserică un iubitor de Hristos, şi văzînd pe călugărul străin s-a închinat cu multă dragoste şi cucernicie şi a început a-l întreba cele despre mîntuirea sufletului. Iar călugărul i-a zis: „Cel ce rînduieşte bine cele pămînteşti, i se dăruiesc şi cele cereşti”. A zis acela: „Bine ai zis, părinte”. Fericit este acel ce îşi aruncă toată nădejdea sa spre Dumnezeu.

Apoi i-a povestit lui, zicînd aşa: „Eu am fost, zice, fiu al oarecăruia din cei slăviţi în lume, însă tatăl meu era milostiv şi dădea mult la săraci. Într-una din zile m-a chemat şi mi-a arătat toate averile sale şi mi-a zis: „Fiule, ce îţi este mai de folos? Să-ţi dau ţie averile acestea, sau pe Hristos?” Iar eu, luînd aminte la cele ce grăia, am zis: „Mai bine să-mi laşi mie pe Hristos. Pentru că aceste averi astăzi sînt şi mîine se duc şi trec”. După ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a început a împărţi, încît cînd a murit la puţină avere a mai rămas şi eu am rămas sărac şi cu smerenie umblam avînd nădejdea mea numai spre Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.

Iubiţi credincioşi,

Cînd tînărul bogat din Evanghelia de astăzi a răspuns Mîntuitorului că Toate poruncile le-am păzit din tinereţile mele (Luca 18, 21), a adăugat şi aceste cuvinte: Ce îmi mai lipseşte? Iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: dacă voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde averea ta şi o împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează Mie. Auzind cuvîntul acesta, tînărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii (Matei 19, 20-22).

Deşi păzea cu sfinţenie poruncile Legii Vechi, tînărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale şi nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mîntuitorul îl chema la desăvîrşire, prin renunţarea la averile pămînteşti şi agonisirea altor averi, cele duhovniceşti. Căci bogăţia cea mai mare a creştinilor este păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe ortodoxe. Bogăţia cea nemuritoare a noastră, a creştinilor, este sfînta rugăciune făcută cu post şi cu milostenie.

Bogăţia duhovnicească a creştinilor este împlinirea cu sfinţenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvîrşită dragoste, iertarea vrăjmaşilor, participarea regulată la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie şi împărtăşania cu Trupul şi Sîngele Domnului. Apoi naşterea de copii, înfrînarea de la orice fel de păcate trupeşti, blîndeţea, smerenia şi toate celelalte fapte bune. Acestea sînt averea şi lauda şi cununa creştinilor care ne asigură mîntuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani şi cinste trecătoare pe pămînt, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne aruncă în grele păcate şi în osîndă veşnică.

Să renunţăm la averile de prisos şi nefolositoare care aduc atîta tulburare şi robesc inimile slabe şi să ne lipim cu inima de Hristos. Să urmăm cu statornicie părinţilor noştri evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, care erau săraci de averi, dar bogaţi şi tari în credinţă, în rugăciune şi în milostenie. Să iubim pe săraci, pe bătrîni, pe copii şi pe văduve şi să-i ajutăm cu ce putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Şi să nu uităm ce spune psalmistul; Temeţi-vă de Domnul toţi Sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El (Psalm 33, 9).

Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Hristos, adică să părăsim păcatele şi să adunăm cît mai multe fapte bune. Acestea sînt averea noastră, nădejdea mîntuirii noastre, bucuria noastră în Hristos. Să-l rugăm pe Mîntuitorul şi Fiul lui Dumnezeu să ne îmbogăţească în cele cereşti, ca să putem cînta cu psalmistul David: Bogaţii au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin.

Tweet | OrtodoxINFO