Încearcă “noii teologi” deraierea de la linia trasată de Sfântul Paisie Aghioritul și Marii Duhovnici Români cu privire la lupta contra actelor cu cip?
Unii din grupul Botoșani II sunt procip:
- Preotul Matei Vulcănescu scrie pe blogul “Mărturisirea Ortodoxa” ca „Atâta timp cât cineva primește un buletin cu cip sau card, etc. și nu i se cere să se lepede de Hristos atunci nu îl afectează în viața lui cu Dumnezeu.”
- EU CRED CA GREȘEȘTE: Preotul Theodoros Zisis spune ca Sfântul Paisie Aghioritul a fost influențat de neoprotestanți și liniștește credincioșii asigurându-i că nu există cifra 666 nici în cipuri și nici în buletine
- Mesajul procip al doamnei doctor Gabriela Naghi („cea mai valoroasă autoare a siteului Mărturisirea Ortodoxa”)
Este evident ca pe aceștia i-a iritat dorinţa noastră ca la Sinaxa sa auzim si un mesaj anticip. De ce oare i-a iritat și pe alții din acest grup? De exemplu, teologul Mihai-Silviu Chirilă considera primitiva si diversionista cererea noastră: [VIDEO] Niciun cuvânt anticip la Sinaxa de la Botoșani, dar un atac împotriva portalului OrtodoxINFO căci și-a permis să ceară un astfel de mesaj…
Cei ce ne-am adăpat din învățătura marilor duhovnici ştim că tema cipurilor n-are cum fi primitivă. Voi demonstra mai jos că cererea noastră n-a fost nici diversionista, ci o continuare fireasca a unei promisiuni publice făcute în urmă cu aproape doi ani. Să ne amintim:
În perioada 11-12 septembrie 2017 s-a desfășurat la Beiuș, județul Bihor, o întâlnire de lucru a preoților care au întrerupt pomenirea ierarhilor participanți la sinodul din Creta, din 2016.
Printre Deciziile întâlnirii de lucru de la Beiuș (despre care ni s-a spus ca „au fost luate in unanimitate, printr-o participare activa și constructiva la dezbateri a tuturor celor prezenți”) a fost si:
Despre actele biometrice
În privința atitudinii față de persoanele care au acceptat de bunăvoie actele biometrice, părinții recomandă să fie lăsat la latitudinea fiecărui duhovnic modul în care face canonisirea acestora, până când se va putea stabili o viziune unitară pe tema gravității acceptării actelor biometrice și a rolului pe care acestea îl îndeplinesc, în faza în care se găsesc, în acțiunea de lepădare de Hristos și de instaurare a împărăției lui antihrist.
Discuția a pornit de la afirmația Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul că actele biometrice nu sunt lepădarea propriu-zisă, dar reprezintă începutul lepădării, și a mers în direcția necesității stabilirii cu exactitate, prin intermediul unor studii teologice ce urmează a se face, a unor conferințe cu persoane specializate în domeniu, a nivelului de lepădare pe care îl reprezintă actualele acte biometrice emise de autoritățile statului român.
S-a degajat ideea că acordarea Sfintei Împărtășanii celor ce au acte biometrice și nu doresc să accepte că ele sunt periculoase pentru mântuire trebuie lăsată la latitudinea fiecărui duhovnic, care va ține seama de starea sufletească a fiecărui credincios în parte, nereprezentând o condiționare a primirii Sfintelor Taine, ci un exercițiu lăuntric de mărturisire personală a lui Hristos, în condițiile în care statul român oferă încă variante nebiometrice, ceea ce face ca ortodocșii să nu fie încă condamnați la a îmbrățisa acești pași reali spre lepădare.
Si s-a discutat in toamna lui 2017 despre actele biometrice deoarece au fost cațiva parinți care au dorit să se discute.
Iar eu am început sa-l bat la cap pe teologul Mihai-Silviu Chirilă cu si mai multa vreme in urma, in încercarea de a-l convinge sa pună pe agenda întrunirilor nepomenitorilor si chestiunea cipului.
In sfârşit, cum necum la Beiuş a fost ceva mai mult decât nimic. Dar n-a mai avut nici o continuare. Cel puţin eu nu ştiu. Voi ştiţi ceva?
Pe vremea aia mişcarea nepomenitorilor era unita iar la începutul lui 2018 s-a împărțit în două tabere. Dar de niciuna dintre ele nu ştiu sa fi abordat la modul serios tema.
Aşa ca, treaba e veche, promisa demult poporului binecredincios, dar pe cei din grupul Botoşani II i-a durut in bascheţi, unii fiind procip iar doctrina altora fiind ceva de genul „pentru actele biometrice exista alternative, dar pentru ecumenism nu exista alternativa, aşa ca ne ocupam doar de ecumenism”. Si ca atare pe blogul lor postează activişti procip iar la prezidiul Sinaxei a stat tocmai un preot doctor grec ce spunea despre Sfanţul Paisie ca este înșelat.
În continuare, voi analiza răspunsul teologului Mihai-Silviu Chirilă dat cititorului cata, care la rubrica de comentarii a articolului Ieromonah Grigorie Sanda: Predică la Duminica a II-a după Paști (a Sf.Apostol Toma) de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă a întrebat ieri:
Hristos a înviat!
Aţi cenzurat predica părintelui Sanda?
Nu văd nicăieri apelul lui împăciuitor:
„Mulțumim pe această cale situ-rilor OrtodoxInfo și Mărturisirea Ortodoxă pentru profesionalism, jertfelnicie, actualitate și obiectivitate. ”
Ce ar trebui să înțelegem din asta ?
Mihai-Silviu Chirilă spune:
Adevărat a înviat!
Ar trebui sa intelegeti din asta ca siteul Ortodoxinfo nu a participat cu nimic la organizarea sinaxei din Botosani, din 1 mai 2019, ci doar incearca acum sa o submineze, din motive pe care nu le pricepem, sau mai bine zis le pricepem, dar nu dorim sa credem deocamdata ca sunt adevarate.
Asa ca nu se pune problema niciunei cenzuri a predicii parintelui Grigore, ci doar a unei firesti corecturi editoriale a textului, la care suntem indreptatiti in calitate de editori ai unui portal serios. Dupa cum vedeti am sters multumirile inclusiv la adresa siteului nostru.
Decizia a fost luata si dupa ce s-a vazut ce efect a avut apelul la pace al parintelui Grigore pe Ortodoxinfo, unde s-a pus o nota sub articolul parintelui in care sunt acuzati oaspetii nostri din Grecia ca ar fi fost vinovati de neabordarea tematicii cipurilor la aceasta sinaxa si ca ar nega lucrarea Duhului Sfant prin sfinti precum Sfantul Paisie Aghioritul. Astfel de afirmatii vi se par „profesionale, jertfelnice si obiective”? Mie, nu.
Întrebarea pe care trebuie sa ne-o punem acum nu este daca noi suntem sau nu in favoarea luptei contra actelor biometrice, pentru ca asupra acestui lucru noi am facut proba prin faptul ca nu avem acte biometrice si luptam contra actelor biometrice in tribunale, in comisiile parlamentare, adica acolo unde se iau deciziile reale. Daca in Romania exista variante pentru actele biometrice intr-o mica masura ni se datoreaza si unora dintre noi acest lucru.
Intrebarea care se pune este de ce a insistat Ortodoxinfo sa introduca tema actelor biometrice intr-o sinaxa care a incercat sa regrupeze fortele celor ce lupta contra ereziei ecumenismului, dupa ani intregi de lupte interne intre nepomenitori, stiut fiind ca tema poate genera dezbateri si poate chiar dispute interminabile, nu asupra faptului ca actele biometrice sunt periculoase, pentru ca pe tema aceasta nu exista nicio indoiala, ci asupra modului de a duce aceasta lupta, in privinta caruia exista divergente de opinii, iar neabordarea corecta a luptei poate genera căderi schismatice de genul celor în care au căzut cei ce lupta contra ecumenismului?
Si de ce oare Ortodoxinfo intretine acum aceasta disputa artificiala prin care se distrage atentia de la ce a realizat sinaxa de la Botosani, unde s-au adoptat o serie de documente menite a repune lupta antiecumenista pe calea cea corecta? Cui foloseste aceasta incercare de a demonstra ceea ce nu se poate demonstra, anume ca noi am fi in favoarea actelor biometrice, ceea ce este cu totul fals si poate fi usor demonstrat printr-o simpla citire a unor materiale publicate de mine chiar pe siteul Ortodoxinfo, de genul acestuia https://ortodoxinfo.ro/2017/03/20/statul-trebuie-sa-respecte-optiunea-cetatenilor-care-refuza-actele-biometrice/?
Ii astept pe cei de la Ortodoxinfo in tribunal, atunci cand voi trimite statul in judecata pentru a cere pasaport nebiometric cu acelasi termen de valabilitate ca si cel biometric si sa isi asume obligatia de a garanta dreptul de a circula in lume prin acorduri cu statele care cer obligatoriu acte biometrice. Sau daca se va ajunge la buletin biometric obligatoriu, fara alternativa, ii astept de asemenea sa lupte alaturi de mine in tribunal.
Eu cred ca asa trebuie dusa lupta contra actelor biometrice, incercand sa obligi cat se mai poate statul sa iti respecte drepturile si sa dea inapoi din aplicarea masurilor de introducere a biometriei.
Tuturor celor care ne-au contactat direct in aceasta perioada si au vorbit cu noi, lucru pe care Ortodoxinfo nu l-a facut, le-am spus ca aceasta sinaxa a fost dedicata strict regruparii luptei contra ecumenismului, dar ca intentionam sa initiem consultari serioase intre parintii nepomenitori romani si intre cei romani si cei din celelalte tari ortodoxe pe tema modului corect teologic in care se cuvine sa ducem lupta contra actelor biometrice, pentru a evita unele alunecari in extreme similare celor din lupta contra ecumenismului, iar dupa ce va exista o viziune comuna cu privire la pozitionarea pe aceasta tema vom anunta aceasta viziune si poporului intr-o sinaxa pe aceasta tema.
Asadar, zice teologul:
Ar trebui sa intelegeti din asta ca siteul Ortodoxinfo nu a participat cu nimic la organizarea sinaxei din Botoşani, din 1 mai 2019
Pai tocmai asta e problema, ca noi (administratorii Ortodoxinfo și mulţime mare de cititori) am vrut, iar el n-a vrut.
MSC (Mihai-Silviu Chirilă):
ci doar încearcă acum să o submineze [adică pe Sinaxa]
Asta-i tupeu. Repeta neîncetat o minciună pe care n-o demonstrează niciodată. Firesc, căci este o minciună. Eu ii fac următoarea propunere: să declare public daca i-am spus sau nu i-am spus de mai multe ori și de peste doi ani să abordeze la întâlnirile cu preoţii nepomenitori tema cipurilor?
Oricum, la începutul prezentului articol am dovedit ca s-a promis încă din 2017 un mesaj anticip. Promisiune neonorata. In schimb, in acesti doi ani, ăsistemul a tot avansat triumfalist in implementarea sinistrului angrenaj (documente cu cip – internetul obiectelor – eGuvernare – disparitia banilor cash). Asa ca mi-am permis sa strig in public: parinti si frati, ce tot faceti? Mai faceti ceva? Vreau mesaj anticip.
MSC:
Asa ca nu se pune problema niciunei cenzuri a predicii parintelui Grigore, ci doar a unei firesti corecturi editoriale a textului, la care suntem indreptatiti in calitate de editori ai unui portal serios.
Așadar nu e cenzura, ci corectura editoriala. Adica o numim altfel si atunci nu mai e cenzura. Iar asta ar fi deontologia unui „portal serios”…
MSC:
sunt acuzati oaspetii nostri din Grecia ca ar fi fost vinovati de neabordarea tematicii cipurilor la aceasta sinaxa si ca ar nega lucrarea Duhului Sfant prin sfinti precum Sfantul Paisie Aghioritul. Astfel de afirmatii vi se par „profesionale, jertfelnice si obiective”? Mie, nu.
Vinovați nu sunt oaspeții din Grecia. I-a chemat, au venit. Vinovați sunt vorbitorii de la Sinaxa, căci nu l-au întrebat pe preotul doctor Theodoros Zisis dacă își menține părerile fundamental greșite despre care am scris la:
Iar din faptul ca nu l-au întrebat, nu au abordat tema cipurilor, iar Mihai-Silviu Chirilă a atacat furibund, de la tribuna, portalul Ortodoxinfo, rezulta o ipoteza firească și de foarte mult bun simț: nu cumva au refuzat pentru a nu-l supăra pe oaspetele grec?
Ba mai mult, de observat că nici macar acum, dupa atâtea zile, Mihai-Silviu Chirilă nu dă o replică la părerile preotului Theodoros Zisis. De ce oare? Tăcerea sa duce și la o altă ipoteză. Poate cu mult mai gravă decât precedenta: nu cumva și MSC crede parțial că pr Theodoros Zisis are dreptate? Adica, nu cumva MSC vede in chestiunea cipului strict o problema de Big Brother și de drepturile omului? Restul comentariului său pare a confirma această ipoteză.
MSC:
Întrebarea pe care trebuie sa ne-o punem acum nu este daca noi suntem sau nu in favoarea luptei contra actelor biometrice, pentru ca asupra acestui lucru noi am facut proba prin faptul ca nu avem acte biometrice si luptam contra actelor biometrice in tribunale, in comisiile parlamentare, adica acolo unde se iau deciziile reale. Daca in Romania exista variante pentru actele biometrice intr-o mica masura ni se datoreaza si unora dintre noi acest lucru.
E bine ca nu au acte biometrice, dar e sigur ca toți nu au acte? Cei procip din grupul lor (prezenți sau nu la Sinaxa) oare nu au? Oricum, nu acesta era subiectul propoziției din 27 aprilie 2019. Ceea ce se dorea era ca niște preoți să dea public un mesaj anticip.
In rest, sa facem oleaca de ordine in istoricul chestiunii. In Romania exista variante datorita parintelui Justin Pârvu. Am scris îngroșat ca să le intre bine în cap.
Daca nu exista apelul de la inceputul anului 2009 al acestui mare duhovnic, nu exista fundatia pe care cei micuti au cladit castelase de nisip, ce in ochii lor par fortarete inexpugnabile. Caci asta sunt aceste variante pentru actele biometrice, niste castelase de nisip. Iar acest Sfant n-a turnat aceasta fundatie pentru ele, ci pentru a se trezi poporul.
Dezvolt, ca sa priceapa toata lumea:
Fiind un mare duhovnic, impactul mesajului său anticip în rândurile multor preoti si al si mai multor credinciosi a fost colosal. Cu atat mai mult cu cat i s-au alaturat si ceilalti mari duhovnici. S-a creat astfel o uriaşă presiune de jos in sus si pe acest fond autoritatile au fost nevoite sa-si franeze avantul. Astfel, in afara pasaportului biometric, altceva n-au mai implementat o buna bucata de vreme. Abia mai tarziu au introdus cardul de sanatate cu cip iar acum vor sa recupereze fulgerator intregul timp cat au batut pasul mai mult pe loc.
Sigur, Parintele a incurajat orice fel de lupta impotriva cipului, inclusiv salile de judecata, caci, pana la urma, de aceea s-au si strâns un milion de semnături. Si bine au facut si cei care au dus lupta astfel. Dar cand duci lupta doar astfel si mai si promovezi in ochii poporului acest gen de lupta ca fiind necesar si suficient, atunci ai o mare problema in intelegerea vremurilor, ba chiar devii nociv, caci multi se vor culca pe o ureche. Si nu e cazul si nici timp nu mai e de dormit in bocanci, caci antihristul nu se va impiedica de astfel de „variante pentru actele biometrice”. Aceste variante au fost bune pentru scurta vreme si strict pentru cei oleaca mai slabanogiti, insa in fata tavalugului antihristic ele nu reprezinta decat castelase de nisip.
Parintele Justin Parvu stia prea bine toate aceste lucruri, de aceea a si explicat in celebrul său mesaj „Solutii omenesti nu sunt”, tot din 2009:
„De aceea, va rog sa nu mai cautati solutii. Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos.”
„Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaciunea, smerenia, dragostea, dar si marturisirea. Nu se poate dragoste fara marturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi daca ne temem sa marturisim adevarul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nostru care este in nestiinta si noi nu il informam si il lasam sa cada prada acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Biserici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care isi pun viata pentru fratii lor.”
„Nu este suficient sa marturisesti un adevar numai celui de sub epitrahilul tau, ci trebuie sa il propovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina. Te mai poti retrage din strategie, dar cat dureaza aceasta strategie, mai? Sufera poporul asta de atata strategie si nu mai facem nimic.”
Observati va rog diferența fundamentala dintre citatele de mai sus si cele spuse la Beius in 2017 sau in comentariul de mai sus al teologului Mihai-Silviu Chirila. Cred ca se vad. Sar in ochi. Sunt colosale.
Deci Părintele Justin Pârvu a dat mesajul sau anticip din 2009, in primul rand, pentru trezirea maselor. Ca masele să conştientizeze care-i treaba cu cipul și că vremurile antihristice bat la uși. Si astfel sa se pregateasca din timp pentru marea prigoana si obligatoria fuga: Ce spun Sfintii Parinti despre FUGA de ANTIHRIST?
Noi acest model de marturisire urmăm si din acest motiv MSC ne-a acuzat in Sinaxa ca scriem articole primitive cu sânge pe pereți…
MSC:
stiut fiind ca tema poate genera dezbateri si poate chiar dispute interminabile, nu asupra faptului ca actele biometrice sunt periculoase, pentru ca pe tema aceasta nu exista nicio indoiala, ci asupra modului de a duce aceasta lupta, in privinta caruia exista divergente de opinii, iar neabordarea corecta a luptei poate genera căderi schismatice de genul celor în care au căzut cei ce lupta contra ecumenismului
Falsa problema. Nu genereaza nimic si nu sunt necesare dezbateri si dispute. Lucrurile sunt deja demult lamurite de Sfinti si mari duhovnici.
Iar chestia cu schisma este bau baul folosit de activistii procip de tip Gigel Chiazna, despre are am scris la: Mesajul procip al doamnei doctor Gabriela Naghi („cea mai valoroasă autoare a siteului Mărturisirea Ortodoxa”)
Ma intristeaza faptul ca un teolog de calibrul lui Mihai-Silviu Chirila se foloseste de un astfel de „argument”.
MSC:
Eu cred ca asa trebuie dusa lupta contra actelor biometrice, incercand sa obligi cat se mai poate statul sa iti respecte drepturile si sa dea inapoi din aplicarea masurilor de introducere a biometriei.
Acesta este citatul care confirma temerea mea exprimata mai sus. MSC vede in chestiunea cipului strict o problema de Big Brother si drepturile omului iar cand duci lupta doar astfel si mai si promovezi in ochii poporului acest gen de lupta ca fiind necesara si suficient, atunci ai o mare problemă in intelegerea vremurilor. Ba chiar devii nociv, căci mulţi se vor culca pe o ureche. Și în plus pare să ignore rolul decisiv al Marilor Duhovnici în obținerea alternativelor la pașaportul cu cip și cardul de sănătate cu cip.
MSC:
Tuturor celor care ne-au contactat direct in aceasta perioada si au vorbit cu noi, lucru pe care Ortodoxinfo nu l-a facut
Aici MSC are o fractura de logica.
Am mai scris, dar repet. Inainte de aparitia anuntului oficial de pe Marturisirea Ortodoxa (cu ziua, orasul, invitatii) un părinte ne-a intrebat ce stim despre o posibila Sinaxa. Habar nu aveam, asa ca au fost intrebati de catre fratele Gabriel, care n-a primit niciun raspuns.
Dupa ce au publicat anuntul, dar pentru ca nu comunicau cu noi, am postat pe 27 aprilie articolul:
Vreau mesaj ANTI CIP la Sinaxa de la Botoșani, din 1 mai 2019. Mai vrea cineva?
Cei care i-au contactat pentru a discuta cu ei chestiunea cipului, au facut-o, evident, in urma articolului nostru. Noi pe cine sa contactam daca nu comunicau? Ca doar de aceea am postat dorinta noastra in public.
Ei, in schimb, trebuiau sa ne zica ceva dupa citirea articolului. Sau, si mai bine, sa posteze ceva in public.
MSC:
intentionam sa initiem consultari serioase intre parintii nepomenitori romani si intre cei romani si cei din celelalte tari ortodoxe pe tema modului corect teologic in care se cuvine sa ducem lupta contra actelor biometrice, pentru a evita unele alunecari in extreme similare celor din lupta contra ecumenismului, iar dupa ce va exista o viziune comuna cu privire la pozitionarea pe aceasta tema vom anunta aceasta viziune si poporului intr-o sinaxa pe aceasta tema.
Acum serios, chiar sa-i credem? Daca nu iesea tambalaul asta, mai aveau intenţia asta? Doi ani ce-au pazit?
Dar sa-i credem pe cuvânt. Întrebări:
- Cat va mai dura? Alti doi ani pana la un nou tambalau? Poate ca vine antihristul pana atunci…
- Ce nevoie au de consultări? Si cu cine consultari? Cu preoti precum Theodoros Zisis sau Matei Vulcanescu? Treaba este deja perfect lamurita de Sfinti si mari duhovnici, dupa cum am aratat mai sus. Sau de fapt au de gând să vină cu altă linie cu privire la cip, diferită de a Sfinților și a Marilor Duhovnici?
- De ce nu se delimitează de preotul activist procip Matei Vulcanescu?
- De ce nu se delimiteaza de activista procip doamna doctor Gabriela Naghi?
- De ce nu lămureşte greşelile preotului doctor Theodoros Zisis?
de saccsiv | OrtodoxINFO