Marturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferintele lui Radu Gyr – Poetul inchisorilor

De la Monica si Demostene Popa, fiica si ginerele lui, aflam ca opera publicata a poetului s-a imbogatit cu cateva zeci de poeme antologate recent in substantialul volum “Poeti dupa gratii“, aparut la Editura Manastirii “Petru Voda”.

Cei doi soti ne-au mai spus ca au intentat proces pentru obtinerea unor despagubiri morale pentru cei aproape 16 ani de detentie politica suferiti de poet in vremea comunismului. Desi vremea detentiei se afla consemnata in arhivele vremii, totusi, legal, era nevoie si de declaratia unui fost coleg de temnita care sa “ateste” ca poetul a trecut pe acolo. Cu putin timp inainte sa plece la Domnul, mitropolitul Bartolomeu Anania a fost rugat sa dea o astfel declaratie scrisa, iar ierarhul a facut-o. Fostul mitropolit al Clujului a scris nu o simpla declaratie, ci un text literar, pur si simplu. Bineinteles, actul este autentificat la notar si are valoarea juridica necesara. Sotii Popa ne-au oferit acest text spre publicare. Din lipsa de spatiu, vom cita doar cateva fragmente semnificative.

(…) Pe poetul Radu Demetrescu (Gyr) l-am cunoscut pe la mijlocul anilor ’40 ai secolului trecut, cand impreuna cu familia sa, la invitatia parintelui Gherasim Bica, a venit sa-si petreasca o vacanta in Manastirea Polovragi, la liniste si aer. (…) Desi incarcat de suferinte, cu ani grei de puscarie in spate, cu un ochi pierdut pe front, cu trupul ros de multe betesuguri, poetul se desfasura vesel, glumet, sorbind fiecare picatura de viata cu voluptatea celui ce-i cunoaste pretul. (…) In timpul anchetelor care au urmat arestarii mele din vara anului 1958 eram intrebat de relatiile mele cu Radu Gyr si despre “ajutoarele” pe care i le dadusem acestuia. “Ajutorul legionar” era socotit drept una dintre cele mai vii si acoperite activitati reactionare. Definitia era foarte larga: ajutorul putea fi material sau moral, bani, mancare, gazduire, in genere orice fel de asistenta, chiar un sfat, o indrumare sociala si, pana la urma, simplul fapt ca intre doi sau mai multi presupusi legionari ar fi existat vreo legatura cat de cat. Ancheta nu parea deloc interesata de faptul (sau explicatia) ca intre mine si Radu Gyr existase o legatura si o prietenie de la scriitor la scriitor sau, in ultima instanta, de la om la om. Anchetatorii erau bine informati ca Gyr bause si mancase in casa mea, ca-i dusesem cadouri la spital, ca intervenisem la Arghezi pentru reintrarea lui in literatura, ca “activasem” pentru supravietuirea si infiltrarea lui in societatea socialista.

Capitolul acesta, al lui Radu Gyr, a durat, cred, vreo doua-trei saptamani; nu tagaduiam ca l-am asistat pe poet in unele trebuinte, dar nu recunosteam nicicum ca aceasta ar fi avut cumva semnificatia unui “ajutor legionar”. Dar nici nu era nevoie de recunoasterea mea. Anchetei ii trebuiau doar fapte recunoscute; calificarea faptelor apartinea Securitatii, procurorului, tribunalului. Doar la Aiud aveam sa aflu, din contactele cu doctorul Sarbulescu si altii ca o vreme figurasem in lista lotului Gyr, dar pesemne ca anchetatorii s-au razgandit.

Dintre camarazii de celula din inchisoarea de la Aiud mi-l amintesc pe un Popescu, avocat, care a adus vestea sigura a arestarii lui Radu Gyr.

Intr-o buna zi, am fost scos din celula, am primit hrana rece si apoi dus cu un jeep la Bucuresti, unde m-am trezit in arestul de pe Uranus. Mi se spusese ca voi fi martor (al acuzarii, bineinteles) in procesul lui Radu Gyr. Aici trebuie sa ma opresc un moment si sa-mi amintesc bine ca am fost martor in procesul lui Gyr inainte de a fi avut loc procesul meu. Asistenta era putina in procesul lui Gyr; oricum mai putini in sala decat in boxa acuzatilor. Prin ochelarii lui enormi, poetul privea tacut. Din treacat le-am vazut, pe banca din fata, pe doamna Flora, sotia poetului, si – mi se pare – pe Monica, fiica sa, sedeau impietrite de spaima. Procurorul a subliniat legaturile mele cu Radu Gyr, comandant legionar, “condamnat la moarte pentru crimele lui impotriva noii oranduiri sociale”.

Pe Radu Gyr l-am revazut mai apoi in primavara lui 1960, cand am fost citat martor in procesul lui Radu Patrascanu. Vestea revederii cu vechiul meu prieten Gyr a fost de natura sa descumpaneasca, mai ales ca stiam verdictul de condamnat la moarte pe care i l-a adus Securitatea, dar pe care nu l-au pus in aplicare. Gyr sedea in spatele unei mese mari. Era foarte slab, cu obrazul galben, si nu stiam daca ma vede sau nu prin ramele groase ale ochelarilor cand a cazut prada unui puseu hipertensiv. Sergentul care ne supraveghea s-a speriat si a vrut sa dea alarma, dar poetul i-a facut semn sa stea; din buzunarul celalalt a scos o pastila (o pastila din cele pe care le purta totdeauna la el, si se vedea ca-i erau ingaduite si-n puscarie) a inghitit-o si dupa cateva minute si-a revenit.

Aveam sa-l mai revad doar peste multi ani, in 1972, la Bucuresti, in apartamentul sau de pe strada Nikos Belloianis, fosta Atena. Era liber, in mijlocul familiei, dar manuscrisele lui literare erau captive inca, gramadite pe o polita, in cartoanele pe care nimeni nu indraznea sa le deschida.

In seara zilei de 30 aprilie am aflat ca a murit Radu Gyr, la inmormantarea caruia nu m-am putut duce, multumindu-ma sa trimit o jerba de flori si sa spun o rugaciune cu capul pe perna, fiind foarte bolnav (…).

Actul a fost autentificat la 29 octombrie 2010