Parintele Mihai Valica: Asigurarea obligatorie a patrimoniului bisericesc si nu numai – un abuz si o jignire

Prin prezenta, noi, membrii Consiliului Parohiei Ortodoxe „Sf. Treime” Vatra Dornei, judetul Suceava, intruniti plenar in sedinta extraordinara CONTESTAM Dispozitiile din Legea 280/2006 privind asigurarea obligatorie a locuintelor si ale Ordinului nr. 6/87 din 21 aprilie 2011 privind normele de aplicare a Legii nr. 260/2008.

MOTIVE:

In fapt, dispozitiile Legii nr. 260/2008 instituie obligativitatea incheierii unei asigurari a locuintelor, indiferent de detinatorul acesteia (persoana fizica sau juridica).

Dispozitiile art. 2 din Legea 114/1996 (Legea locuintei) definesc notiunea de locuinta si in continutul textului nu apare ca fiind locuinta si constructia biserica.

Fata de aceste prevederi, bisericilor (constructie stricto sensu) nu li se aplica dispozitiile Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie si nici Ordinul 6/87 din 21 aprilie 2011 – Normele de aplicare a Legii 260/2008.

Cu toate lipsurile si scaparile Statutului Bisericii Ortodoxe Romane, art. 170 din HG 53/2008 prevede totusi, conform canoanelor Sf. Parinti, urmatoarele:

(1) Din punctul de vedere al destinatiei lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre si bunuri comune.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfintire sau binecuvantare sunt destinate exclusiv si direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv bisericeasca, iar cedarea folosintei poate fi acordata pe un termen de pana la 3 ani, cu posibilitatea de reinnoire.

(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfintire sau binecuvantare sunt destinate cultului divin, precum: locasurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele si vesmintele bisericesti, cartile de ritual, cimitirele etc.

(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre si beneficiaza de acelasi regim juridic si: casa parohiala, (…).

Rezulta, fara putinta de tagada, faptul ca, in baza acestui text de lege, casa parohiala intra in categoria „bunuri sacre” conform prevederilor art. 170 alin. 4 din HG nr. 53/2008 – Statutul BOR.

Casa parohiala nu poate face obiectul Legii 260/2008 intrucat are categoria de folosinta „bun sacru” .

Dispozitiile prevazute de art. 1 din Legea 260/2008 prevad strict si limitativ asigurarea obligatorie a locuintelor. Mai mult, consideram ca este o blasfemie sa „asiguri” bunurile sfinte.

Traditia Bisericii noastre spune ca unde se intampla sa fie distruse unele Biserici sau case parohiale, de foc, cutremure, alunecari de teren, inundatii etc., inseamna ca Dumnezeu acolo doreste sa innoiasca ctitorii, sa transmita un mesaj sau sa ne faca o descoperire.

Cate icoane facatoare de minuni, moaste de sfinti si ruinele unor vechi bisericii au fost descoperite atunci cand au fost trecute prin incendii, alunecari de teren, forta apelor (vezi moastele de la Niculitel), cutremure etc.?

Desigur, ceea ce depinde de noi, de vigilenta, responsabilitatea, grija si preventia noastra impotriva unor eventuale distrugeri materiale apartinand Bisericii trebuie sa fie pe masura chemarii noastre ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4,1).

Desi am expus juridic si canonic o situatie fata de care Biserica nu are cum sa se conformeze, sa se „asigure”, sunt preoti care indeamna la asigurarea obligatorie a caselor credinciosilor, cu toate ca acestia nu stau nici langa ape, nici pe locuri alunecoase, nici pe nisipuri miscatoare sau vulcani (noroiosi ori in activitate), ci pe munte, langa stanci. Acesti preoti ne amintesc de preotul Constantin Burducea (ministrul Cultelor in perioada 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946), care sfatuia credinciosii sa se inscrie la colectiv (colectivizarea fortata incepe in 1949) si sa se supuna stapanirii vremii, chiar daca era atee, de unde vine si zicala: ca popa Burducea, cand cu steaua, cand cu crucea.

A accepta legile care ne umilesc, ne scot din circuitul sacru si care ne pun in rand cu lucrurile lumesti, inseamna ca Biserica grabeste mondializarea lui Antihrist si inscrierea Bisericii lui Hristos pe lista celor care doresc colectivizarea fortata, secularizarea si escrocarea unor oameni saraci sub pretextul grijii parintesti simulate de unele societatii de asigurare, cu cooperarea maxima si plina de „dragoste civica” a unor politruci corupti, care inventeaza legi peste noapte pentru a ne pazi de pericole imaginate doar de ei si a ne face fericiti cu forta…!

Credem ca BOR ar trebui sa ia atitudine fata de acest abuz legislativ.

Unele legi nationale, dar si internationale, ne apara in astfel de cazuri si ne asigura ca, in situatia in care nu exista interes si vointa din partea uneia din parti, nu se poate incheia un asemenea contract. Deci un contract consensual se poate incheia numai prin acordul partilor si nu in mod obligatoriu.

Va anuntam pe aceasta cale ca, in acest context legislativ international si national, Parohia „Sf. Treime” va contesta legile aberante si jignitoare in cauza.

Fata de aceste aspecte, va rugam sa va precizati punctul de vedere si sa procedati in consecinta, prin inaintarea contestatiei noastre catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei si eventual catre Patriarhia Romana, in vederea atacarii dispozitiilor din Legea 260/2008 si a normelor de aplicare a acesteia – Ordinul 6/87 din 21.04.2011.

In drept, invocam HG 53/2008 privind Statutul Bisericii Ortodoxe Romane si Legea cultelor nr. 489/2006, care statueaza in mod clar si exhaustiv faptul ca cultele sunt persoane juridice de drept privat si utilitate publica…) (art. 8, alin.1) si functioneaza prin legi speciale, in cazul de fata conform canoanelor Bisericii (drept privat), care nu ne obliga sa ne asiguram la puterea lumeasca patrimoniul sacru, deoarece acestea sunt direct in grija si paza dumnezeiasca.

Din incredintarea Consiliului si Comitetului Parohial al Parohiei „Sf. Treime” Vatra Dornei,

| Crainou

7 comments

  1. sorin alexandru

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Felicitåri Parintelui Valica,si dupå cum bine precizeazå in final,dacå nu inteleg 'asigratorii' de bunå voie,ca nu acceptam rahaturile lor,atunci le dam cu 'drepturile omului' in cap! 'Ei' au inventat drepturile omului,si noi o sa le folosim impotriva 'lor',cea mai buna solutie in prezent.la fel trebuie procedat si in privinta actelor cu cip,guvernele trebuie sa vinå cu alternative pt. cetåtenii care din motive religioase nu pot folosi acte cu cip.
    Doamne Ajutå!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asigurarea obligatorie pe care statul o impune cetatenilor, presupune ca cetatenii vor primi asigurari daca se intampla ceva cu casele lor. Cine considera ca se afla in situatia unor riscuri este liber sa incheie aceasta asigurare. O intrebare ce nuu trebuie ocolita insa: ce se intampla cu banii acestia, in cazul ca nu se intampla nici o calamitate: raman la asiguratori dupa expirarea asigurarii? raman la stat pentru acelasi scop, ajutorarea unor oameni in cazuri nefericite? raman la stat pentru a fi folositi in alte scopuri( plata deplasarilor parlamentarilor prin tara si prin strainatate, afaceri cu firme capusa etc)? Cei care ar fi de acord cu acest tip de asigurare trebuie sa afle si aceste detalii, caci unii poate isi schimba opinia si nu mai vor sa faca asigurarea asta.
    Aici nu e ca la RCA sau CASCO, ca esti implicat intr-un incident si vrei sa fii despagubit sau trebuie sa despagubesti.
    Dar exista alte categorii de proprietari care nu sunt de acord cu aceasta:
    - cei care considera, cum spunea parintele Valica Mihai, ca sunt in grija lui Dumnezeu. Este dreptul lor!
    - cei care nu vor sa se asigure, dar nici nu pretind vreo despagubire sau vreo asistenta din partea statului. Este dreptul lor!
    - cei care si-au construit case solide, in locuri sigure, si nu isi fac griji in cazul unor calamitati sau, dimpotriva, au case simple, taranesti, care se pot ridica sau repara usor, daca sufera vreo stricaciune. Ai si acestia dreptul sa refuze asigurarea!
    - cei care au doua sau mai multe locuinte, si iarasi nu isi fac griji pentru ce se va intampla. Este dreptul lor sa refuze asigurarea!
    - cei care sunt saraci si nu au cu ce cumpara medicamente si hrana, daramite sa cumpere asigurari!
    - sunt batrani care nu stiu daca mai traiesc de azi pe maine, care nu vad rostul acestor asigurari.
    In concluzie:
    Legea aceasta este o lege prost conceputa, o lege clientelara sau cine stie ce dedesupturi mai ascunde, cine se foloseste de ea (FMI ? ).
    Asigurarea trebuie facuta optional, celor care se afla in diferite riscuri trebuie sa li se atraga atentia, iar daca vor sa se asigure, bine, daca nu, nu. Asta inseamna respectarea Drepturilor omului.

    pr. Constantin Stroilescu

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In sfirsit, se incepe munca de a contesta o lege care numai la romani poate apare pt satisfacerea clientilor clicii politice . Sper ca toata lumea sa inteleaga si sa se alieze in astfel de probleme, sa nu accepte de frica ca vor plati amenzi, sa lupte pina se anuleaza aceasta obligativitate. Cea mai sigura asigurare pt un roman crestin e la Dumnezeu. Ce nevoie am sa ingras buzunarele afaceristilor( apropo de comentariul de mai sus- acesti bani ramin asiguratorilor, e plata pt riscul pe care ei il preiau. In caz de dezastru la nivel f. mare pot sa dea si faliment...). Si pt ce am nevoie de o administratie care nu poate regla o economie bolnava, daca nu poate ajuta oameni in nevoie in caz de calamitate, daca nu protejeaza in nici un fel si nici o situatie interesele cetateanului?

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    are dreptate parintele constantin si eu lucrez in acest domeniu dar mereu ma ghidez spre oamenii care au cele mai mari riscuri ii informez si le dau detalii cu privire la acest aspect.Aveti perfecta dreptate pt patrimoniul bisericesc sau bunurile bisericesti n-ar trebui sa se faca asigurari sa ne rugam Domnului ca nu cumva patriarhul daniel sa fie de acord cu aceasta lege asta dupa ce a introdus taxe bisericeti obligatorii :(.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asigurările sunt anticreştine. Dacă Bunul Dumnezeu va hotărâ să fie cutremur, inundaţii, grindină, etc. pentru păcatele noastre, eu nu voiesc asigurarea satanei că-mi va da el bani pentru a întoarce spatele certării Bunului Dumnezeu. Să se smerească oamenii şi nu să caute asigurări diavoleşti. Şi oricum, şi pământesc, este tot un abuz. Reprezentanţii statului nostru ne obligă să facem un contract (şi culmea, cu privaţii). Însăşi principiul economiei de piaţă al cererii şi ofertei este încălcat. Abuzuri, abuzuri, abuzuri.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    aceasta contestatie ar trebui sa fie preluata de toti preotii si toate parohiile din Romania si fiecare in parte sa procedeze la fel, asa cum este in acest document. Sa vada cel din deal ca preotii apara Biserica si sunt alaturi de crestinii ortodocsi.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De acord cu par. Valica si cu par Constantin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*