† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VC7XvcYXuM4]
Sfintii Brancoveni sunt Domnitorii Tarii Romanesti, ce si-au aratat Credinta Crestina in Credinciosia de Neam si Pamant Stramosesc, intr-un moment de “rascruce a vremurilor”, cand Rasaritul si Apusul se luptau pentru suprematie. Prin martirajul acestor Sfinti, se dovedeste ca si Tara Romaneasca are cu adevarat “Chipul cel crestin”, pe o “Temelie” de neclintit. Nu numai “poporul roman ” este Credincios, ci si “Stapanirea” sa. Iata o dovada de “Fiintialitate romaneasca”.
Sfintii martiri Brancoveni, Constantin Voda cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si Sfetnicul Ianache – praznuiti la 16 august, s-au invrednicit a suferi moarte muceniceasca pentru dreapta credinta si pentru neamul romanesc din care au fost odrasliti. Sfantul martir Constantin Voda Brancoveanu, care cu crestineasca intelepciune a carmuit Tara Romaneasca vreme de 25 de ani (1688 -1714), a stralucit ca un mare ocrotitor de cultura si arta romaneasca, ridicand, innoind si inzestrand numeroase biserici, manastiri si alte asezaminte, miluind pe cei saraci si ajutand cu prisosinta celelalte Biserici Ortodoxe surori aflate atunci la grea cumpana.
Scos din scaunul de domnie, Sfantul Constantin Voda Brancoveanu a suferit chinuri impreuna cu fiii si sfetnicul sau, la Constantinopol, invrednicindu-se cu totii sa-si incununeze fruntea cu coroana sfanta a muceniciei pentru credinta ortodoxa pe care au aparat-o si au marturisit-o cu pretul vietii.
Numele voievodului a intrat in legenda, fiind cinstit si plans in balade si cantece populare care se incheiau cu cuvintele: “Asa a murit crestinul Brancoveanu Constantin “.
In iunie 1992, Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat impreuna cu fiii sai si sfetnicul Ianache.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
.......
O teză mult mai convingătoare decât a lui Răzvan Codrescu, legată de intenţiile masoneriei faţă de Brâncoveanu, care exprimă de fapt adevărul istoric, ne-o oferă Ieronim Hristea, cu privire la agentul secret al masoneriei în Ţara Românească, care nu era nimeni altul decât secretarul lui Constantin Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro, „un evreu de origine italiană care a trăit multă vreme în Valahia. Potrivit istoricului francmasonic Horia Nestorescu Bălceşti, temeliile francmasoneriei în Ţările Române au fost puse de acesta. Cât de sincere puteau fi relaţiile dintre un iudeu francmason şi un creştin adevărat este uşor de bănuit. Antonio Maria Del Chiaro a fost martor la procesul şi execuţia lui Brâncoveanu. Nimeni nu s-a întrebat în ce calitate. Antonio Maria Del Chiaro a fost impus de Înalta Poartă secretar şi al urmaşului lui Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino. După 16 luni de domnie, la 25 ianuarie 1716, Ştefan Cantacuzino şi tatăl său Constantin Cantacuzino au fost maziliţi, închişi în aceeaşi temniţă ca şi Brâncoveanu şi executaţi la 6/7 iunie 1716. Antonio Maria Del Chiaro a participat şi la procesul şi execuţia acestora, dar nimeni nu ştie…cine a uneltit împotriva Cantacuzinilor. Cu siguranţă nu a fost o întâmplare că, după zeci de ani petrecuţi în Valahia, pe la curţile domneşti, Antonio Maria Del Chiaro s-a stabilit în metropola de pe malul Bosforului. Probabil că-şi aranjase culcuşul încă de pe vremea când era secretarul lui Constantin Brâncoveanu. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Antonio Maria Del Chiaro era un alt italian pripăşit pe la Curtea Domnească, Niccolo de Porta. O altă sursă de informaţii o constituia corespondenţa pe care agenţii lui Brâncoveanu o interceptau şi o violau fără nici o reticenţă. Referindu-se la acest aspect, într-un raport adresat împăratului Leopold, contele Luigi Ferdinando Marsigli arăta că a văzut personal la Brânconeanu un sac plin de scrisori interceptate. Italianul Niccolo de Porta, secretarul intim şi bibliotecarul stolnicului Constantin Cantacuzino, era în acelaşi timp şi specialistul în despecetluirea şi deschiderea scrisorilor, precum şi în închiderea şi pecetluirea acestora în condiţii care să nu permită să se observe că au fost violate. După măcelărirea Brâncovenilor şi a Cantacuzinilor, datorită intrigilor ţesute de viperele aciuite pe lângă Curtea Domnească, Înalta Poartă nu a mai avut încredere în loialitatea domnilor băştinaşi din Ţara Românească şi a procedat la numirea în înaltele dregătorii a unor străini recrutaţi din cartierul Fanar al Constantinopolului, care, prin servilismul şi labilitatea specifică parveniţilor, au câştigat încrederea marilor demnitari ai Imperiului Otoman. În aceste condiţii a început pentru Ţările Române epoca neagră a domniilor fanariote, care a durat mai mult de o sută de ani”.
http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-44/constantin-brancoveanu-ultimul-domnitor-ortodox-al-romanilor
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Desigur, dovezile complotului francez împotriva domnului român apar mai târziu în istorie, prin documente, la începutul secolului trecut. Dar, după uciderea lui la Constantinopole, trebuia găsit ţapul ispăşitor pentru a nu ridica suspiciuni asupra marilor puteri europene.
Iar acesta trebuia să fie intern, deci un muntean. Bazându-se pe intrigile familiale, comitetul de complot a stabilit relaţii timpurii cu Stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai probabil în timpul studiilor sale la Padova şi în timpul expediţiei sale din 1673 în Polonia (care nu-l agrea mai târziu pe Brâncoveanu ), precum şi drumurile dese făcute la Constantinopol i-au asigurat câteva relaţii, care i-au dat siguranţa că poate ajunge domn.
Deşi „cel ce i-a urmat la tron, Ştefan Cantacuzino, era vărul său, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, stolnicul era fratele Doamnei Stanca, mama lui Brâncoveanu; el l-a crescut, educat şi iubit ca pe propriul său copil. Constantin Brâncoveanu a fost numit Domn al Ţării Româneşti la insistenţele predecesorului său, Şeban Vodă Cantacuzino, care pe patul de moarte a lăsat cuvânt să-i fie urmaş şi i-a încredinţat pecetea domnească.” Deşi Cantacuzinii ar fi putut numi de la început un domnitor din familia lor în locul lui Constantin Brâncoveanu, nu au făcut-o, deoarece încă nu aveau relaţiile şi averea necesară. Constantin Cantacuzino avea nevoie să aştepte 25 de ani pentru a pune mâna pe tron deoarece statornicia domniei lui Brâncoveanu, precum şi eşecul tentativelor anterioare de a-l da jos din tron au eşuat. De aceea s-a şi bucurat familia Cantacuzino când a venit delegatul porţii cu caftanul de domnie, spunându-i Patriarhului Hrisant Notara al Ierusalimului, care a încercat să îi facă să mărturisească cele întâmplate şi să se pocăiască . „Şi de unde această înălţare a noastră neaşteptată în acest Scaun domnesc, dacă nu de Sus?” Nu credem că era blagoslovenie dumnezeiască participarea la planul de distrugere a Ţărilor Române, întrucât domnia instabilă a lui Ştefan Cantacuzino a ajutat la instituirea domniilor fanariote, perioadă atât de nefastă pentru istoria noastră. Dezvinovăţirea copilărească şi mascarea evenimentelor împreună cu exprimarea bucuriei de a ajunge la tron, sunt exprimate constant în corespondenţa cu Patriarhul Ierusalimului. Pedeapsa dumnezeiască pentru trădarea Brâncoveanului o vor primi la Constantinopole în 1716, când Ştefan, cu tatăl său Constantin şi unchiul său Mihai vor fi executaţi.
O altă trădare a Cantacuzinilor a fost neascultarea în Bătălia de la Stănileşti a lui Toma Cantacuzino prin alăturarea a 12.000 de oameni oştirii lui Petru cel Mare, în ciuda ordinelor lui Brâncoveanu. Turcii o vor interpreta ca trădare muntenească, fapt care va atrage mazilirea din 1714.
Până la urmă, planul masonilor era simplu: să destabilizeze Ţara Românească, pentru a face Poarta să îşi piardă încrederea în domnii pământeni şi să trimită domnitor străini. Ideea ca Ţările Române să fie conduse de străini a fost promovată de elitele ocultei până în ziua de astăzi, vorbindu-se constant de incapacitatea românilor de a avea un conducător autohton. De aceea au fost instaurate domniile fanariote în 1711 şi 1714, de aceea a fost impus Regulamentul Organic. Cuza a fost doar o parte din marele plan, o marionetă, care „a dovedit” încă odată că românii nu pot avea domn român... De aceea au adus regi străini, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen. CA SĂ NE CONDUCĂ STRĂINII! Pentru că elitele ocultei şi-au dat seama că un conducător autohton le periclitează planurile: distrugerea Ortodoxiei şi a Neamului Românesc. Mai ales când acesta este şi sfânt: Constantin Brâncoveanu
http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-44/constantin-brancoveanu-ultimul-domnitor-ortodox-al-romanilor
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Slava lui Dumnezeu !Vesnica pomenire martirilor Brancoveni.Vesnica lor pomenire.Slava lui Dumnezeu !