Datoria drept-credinciosilor de a spune „Rugaciunea lui Iisus”

Sfantul Ioan Scararul ne spune ca: „Rugaciunea este dupa insusirea ei, insotirea  si unirea omului si a lui Dumne­zeu; iar dupa lucrare, sustinatoarea luminii. Este impacare a lui Dumnezeu; maica lacrimilor si fiica lor; ispasirea pacatelor; pod de trecere peste ispite; peretele din mijloc in fata necazurilor; zdrobirea razboaielor, lucrarea ingerilor, hrana tuturor fiintelor netrupesti, veselia ce va sa vie, lucrarea fara margine, izvorul virtutilor, pricinuitoarea harismelor (a darurilor), sporirea nevazuta, hrana sufletului, luminarea mintii, securea deznadejdii, dovedirea nadejdii, risipirea intris­­tarii, bogatia calugarilor, vistieria sihastrilor, micsorarea maniei, oglinda inaintarii, aratarea masurilor, vadirea starii dinauntru, descoperirea celor viitoare, semnul slavei. Ruga­ciu­nea este celui ce se roaga cu adevarat, tribunal, dreptar si scaun de judecata al Domnului, inaintea scaunului Judecatii viitoare”.
Rugaciunea e cheia Raiului, e si cararea prin inima Raiului.
Rugaciunea launtrica este plugaria inimii duhovnicesti. Cu ajutorul Harul Dumnezeiesc si cu cuvantul launtric, lucram la curatirea inimii duhovnicesti.
Ne-am invatat de mici sa ne adresam parintilor, transmitand cuvintele noastre prin vibratia aerului de la corzile noastre vocale, la timpanul celui carora le adresam (ascultatorului).
Dar lui Dumnezeu trebuie sa-I vorbim in inima noastra duhovniceasca.
Pentru aceasta, in loc sa trimitem cuvantul nostru in exterior, il trimitem in interiorul nostru, in inima noastra duhovniceasca. La inceput, pentru ca inima noastra duhovniceasca este impietrita nu se va deschide. Dar insistand, prin rugaciune sa lucram asupra ei, va veni Harul Duhului Sfant care o va deschide.

*

Te rogi launtric in inima cu Rugaciunea lui Iisus arzand in cruce.
Citesti Sfanta Scriptura Sfintele Evanghelii launtric.
Vorbesti cu aproapele launtric in inima duhovniceasca.
Te rogi si vorbesti cu Dumnezeu trimitand cuvantul rugaciuunii in interior, in inima duhovniceasca, nu in exterior prin vibratia aerului.
Canti launtric in inima duhovniceasca.
Citesti Psaltirea launtric in inima duhovniceasca.
Citesti Imnul Acatist launtric, in inima duhovniceasca.

In Biserica:
Citesti Psaltirea launtric in inima duhovniceasca, pe puterea manioasa si rationala.

Citesti canoanele launtric in inima duhovniceasca pe puterea manioasa si rationala.
Predici launtric, batand cu cuvantul predicii in inima ta duhovniceasca pe puterea manioasa si in centrul duhovnicesc dupa ce ai repetat citind o data launtric predica apoi incercand sa o reproduci launtric in inima ta. Intai pe puterea poftitoare, apoi pe cea manioasa si apoi pe cea rationala.
Dupa aceasta te smeresti in fata oricui chiar daca ai sau nu ai dreptate.

Daca rugaciunea n-ar fi fost obligatorie, atunci Duhul Sfant nu ne-ar fi spus prin gura Sfantului Proroc David: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea (Psalm 33, 1; 102, 1-2). Rugaciunea lui Iisus mai este numita si rugaciunea de toata vremea sau rugaciunea isihasta. De asemenea, nici Dumnezeiescul Apostol Pavel – gura lui Hristos – nu ne-ar fi poruncit: Rugati-va neincetat (I Tesaloniceni 5, 17). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem ca trebuie sa ne rugam tot timpul si in orice loc, dar mai ales in Biserica si in Sfintele Manastiri, unde este mai puternica lucrarea si darul rugaciunii.

Dar, vor zice unii, cum putem sa ne rugam neincetat, avand atatea munci grele de facut si o singura gura si un singur cuvant? Preabunul Dumnezeu, Cel ce toate, cu negraita intelepciune le-a facut, Acela din inceput, ne-a inzestrat cu indoit cuvant si indoita gura, spre a putea implini cele ce prin Duhul Sfant avea sa le ceara de la noi. In afara de gura trupului nostru, avem si o gura tainica, a sufletului nostru. Deci, cand vorbim cu gura trupului, trebuie sa ne rugam tainic cu gura mintii. Putem sa utilizam metaniile bratara, pentru a ne ruga in acest timp cu „Rugaciunea lui Iisus”.

Dar, ne intrebam, cum poate crestinul care vorbeste despre cele ale vietii, cand mananca sau cand doarme, cum poate el sa-L laude pe Dumnezeu? La aceasta raspunde Sfantul Vasile cel Mare, ca este o gura de taina a omului, launtrica, prin mijlocirea careia omul devine partas cuvantului – datator de viata – al lui Dumnezeu, care este painea cea vie, care s-a pogorat din Cer. Despre aceasta gura spune Sfantul Proroc David: Gura mea am deschis si am aflat (Psalm 118, 131).

Dumnezeu ne cheama sa deschidem aceasta gura tainica launtrica a inimii, pentru ca sufletul sa primeasca hrana cea vesnica, Harul Duhului Sfant.

Dar, in afara de orice rugaciune tainica, Sfantul Isaac Sirul arata ca orice gandire cu frica de Dumnezeu, orice cugetare duhovniceasca, orice grija a mintii pentru mantuire si orice munca pe care o facem cu rabdare, smerenie si dragoste crestina, spre folosul semenilor nostri si spre slava lui Dumnezeu, este de fapt o rugaciune. El zice: Se cuvine sa cunoastem, fratilor, ca orice vorbire ce se face in taina si toata grija mintii pentru Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, in rugaciune se preface. Ori cuvinte citite de ai spune, ori glasuri ale gurii spre doxologia lui Dumnezeu, ori grija de mantuire in Domnul, ori inchinaciuni ale trupului, ori cantare de psalmi, prin cuvantare de stihuri si altele de acest fel, prin care se face invatatura rugaciunii curate si din care se naste Dragostea fata de Dumnezeu. Este bine sa stim ca si simtirea de Dumnezeu, fara cuvinte, este o rugaciune.

Parintele arhim. Arsenie Papacioc ne invata: „Orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune. Starea aceasta de simtire continua a prezentei lui Dumnezeu este o permanenta rugaciune, chiar daca spui niste rugaciuni smerite si scurte. Sa te gandesti mereu la Dumnezeu. Conteaza foarte mult starea inimii tale, bunatatea si curatenia ei. Nu sunt pentru o mare nevointa ci pentru o continua trezie. S-a inradacinat in lumea crestinilor inclinarea spre nevointa care nu e cea care zideste si mai ales nu desavarseste. Tine in mintea ta gandul ca fara de Hristos nu poti face nimic. Intreaga noastra viata sa fie o permanenta rugaciune”.

Cand cineva munceste cu frica de Dumnezeu si spre folosul semenilor si are prezenta lui Dumnezeu in minte, unul ca acesta se afla intru simtirea de Dumnezeu si este intru rugaciune. Daca la aceasta simtire de Dumnezeu adauga si cuvinte (rugaciuni), atunci este asemenea cu cel care peste focul aprins mai pune lemne.

Domnul nostru Iisus Hristos este unicul mijlocitor pentru mantuirea noastra obiectiva. Numele lui a imprumutat de la Dumnezeirea Sa o putere Atotsfanta si Nemarginita.

Asadar, daca toata munca noastra o vom face simtind prezenta lui Dumnezeu si rugandu-ne Lui, atunci toata viata noastra se va preface intr-o rugaciune neincetata, plina de nadejdea si bucuria mantuirii.

Staretul Haralambie Dionisiatul ne zice: „Mintea noastra are capacitatea ca in aceeasi clipa sa urmareasca doua lucruri. De pilda, pot sa vorbesc cu un parinte, si sa aud masina care trece sau pe altii care vorbesc alaturi. (Pentru aceasta, cei sporiti in practicarea Rugaciunii lui Iisus pot sa se roage si in acelasi timp sa asculte sau sa vorbeasca cu o alta persoana, sau in biserica, pot sa asculte slujba si sa se roage neincetat. n. n.)

De indata ce vei incepe sa rostesti rugaciunea, iti vor rasuna in urechi strigate, vuiete, masini si, mai ales, vor veni in mintea ta imaginile pe care ochii tai le-au vazut pe cand erai in lume. Asa cum a ajuns astazi lumea, omul isi pangareste foarte lesne sufletul prin cele cinci simturi. Insa ca sa-si curete cineva mintea este nevoie de liniste. Nu cu o cana sa scoti pacatele si cu alta sa pui inapoi. Noaptea te nevoiesti sa le alungi din minte, iar in ziua urmatoare te intorci din nou la aceleasi. Daca ziua ai petrecut-o la teatre, in jocuri, cantece, discoteci, la televizor si internet, atunci noaptea nu vei putea rosti curat nici macar o rugaciune. Dar nu numai atat, nici dispozitie pentru rugaciune nu vei avea”[1].

Sa ne straduim sa muncim avand in gura noastra „Rugaciunea lui Iisus”, in minte pe Dumnezeu si sa ne rugam neincetat, oriunde am fi. Altfel spus, sa stam cu mintea in inima inaintea lui Dumnezeu si sa ne rugam.

Fara rugaciune lucratoare si munca binecuvantata, nimeni nu poate sa scape de actiunea patimilor si ale gandurilor provenite de la diavoli. Cei care se nevoiesc in ascultare la Sfintele Manastiri, in viata de obste, mai repede biruiesc patimile, caci prin munca binecuvantata, rabdare si taierea voii lor, lovesc deodata patimile si, prin lovituri repetate, ajung sa le stinga desavarsit. Pentru cei ce sunt in singuratate (pustie), lupta este numai cu gandul, care este tot atat de slaba in lucrarea ei, ca lovitura pricinuita de atingerea unei muste. De aceea, omorarea patimilor, in singuratate, se prelungeste mult timp si aproape intotdeauna ea nu este propriu-zis o omorare, ci o amortire pe o anumita perioada de timp, pana cand nevoitorul se va intalni cu cauzele patimilor. In acest caz, patimile ca fulgerele se aprind si de nu se va trezi pustnicul cu putere mare, rugaciune si post aspru, nu va ramane nevatamat. Iata de ce Sfintii Parinti poruncesc sa biruim patimile cu post si rugaciune, prin lupta cu ele in viata de obste si numai dupa aceea, cei care au primit darul lui Dumnezeu sa mearga in pustie.

Mirenii, care vor sa lupte cu patimile, vor fi ispititi de cei din casa lor si de oamenii cu care lucreaza si cu care se intalnesc. De aceea, ei trebuie sa aiba un duhovnic sporit la manastire si sa asculte de el. Astfel, fiind sub canonul duhovnicului si intarit prin darul rugaciunilor Sfintei Manastiri, vor putea mai usor sa se mantuiasca.

Asadar nu se cuvine sa ne avantam mai inainte de vreme spre o sporire desavarsita in rugaciunea inalta, de care, dupa Sfantul Isaac Sirul: „abia se invredniceste unul din zece mii”. Noua, celor patimasi si neputinciosi, ne este destul sa vedem macar urma linistirii mintale, adica rugaciunea mintii lucratoare, prin care se alunga din inima atacurile vatamatoare si vrajmase ale gandurilor rele. In aceasta consta lucrarea noilor incepatori, prin care, daca vrea Dumnezeu, se ajunge si la rugaciunea inalta, contemplativa.

Crestinii devin, prin Sfantul Botez, fii ai lui Dumnezeu dupa har (Galateni 3, 26). Dumnezeu este Tatal nostru, iar noi suntem copiii Lui prea iubiti. Mama noastra duhovniceasca este Maica Domnului. Asa dupa cum un copil sta de vorba cu mama lui si ii spune toate lucrurile pe care le face si pe care vrea sa le faca si se roaga ei, tot asa si noi trebuie sa ne rugam Maicii Domnului – Mama noastra. Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, ne va milui pe noi si ne va implini cererile cele mantuitoare.

Cadem in pacate, pentru ca nu rezistam ispitelor care vin de la trup, de la oameni si de la diavoli. Si nu rezistam la ispite, pentru ca nu suntem intariti de Harul lui Dumnezeu. Iar Harul lui Dumnezeu nu ne intareste, pentru ca nu mergem la Biserica si sa participam in fiecare Duminica si Sarbatoare la Sfanta Liturghie, nu postim, nu ne spovedim, nu ne rugam si nu ne impartasim cu Sfintele Taine.