Zavistia şi dezbinarea la români

Herodot a zis: „Tracii sunt cei mai viteji, cei mai credincioşi, cei mai drepţi, cei mai puternici dintre toate neamurile. Dar Dumnezeu nu le-a dat darul unirii”. Aşa cum îl au spre exemplul evreii, japonezii[1], grecii, ungurii, ţiganii[2] etc. Aceste popoare în firea lor au acest dar al unirii[3], ascultă şi se supun unui conducător, se ajută unii pe alţii, suferă unii pentru alţii, se bucură pentru reuşitele celorlalţi, sunt uniţi împotriva duşmanilor. În Israel, evreii nu se judecă în tribunale în procese civile, ci merg la rabin şi ascultă de el. De ce să dea bani la tribunal şi avocaţi.

 În schimb românii sunt dezbinaţi în familie, în şcoală, în societate, în politică, în afaceri, în diaspora etc. S-au omorât fraţii şi neamurile între ele pentru avere, pământ, tron, funcţii politice, afaceri etc. Apare într-un partid politic dezbinare? Rezolvarea? O altă dezbinare. Se formează din el alte noi partide politice mai mici[4]. Principala activitate a partidelor din opoziţie, este să îndepărteze de la putere pe preşedinte şi guvernanţi.

Preşedinţii care au condus România, pentru că nu au avut credinţă în Dumnezeu şi darul unirii, au condus-o şi stăpânit-o numai prin dezbinare.

Români contra unguri şi ţigani. Muncitori contra intelectuali. Români contra români prin „turnare” la securitate.

La căruţa ţării, catârii politici dezbinaţi, în loc să tragă înainte, trag în toate direcţiile, distrugându-o.

În fiecare an, de 1 decembrie, ziua Naţională a României, ziua Marii Unirii, prin manifestările şi huiduielile puternicelor forţe de opoziţie, se poate vedea cât de uniţi sunt românii. Unirea s-a înfăptuit la români atunci când Marile Puteri au fost interesate.

Educaţia în şcoala românească este zavistnică. Dacă un elev este mai slab la învăţătură, este defăimat prin diverse metode în faţa celorlalţi, cu scopul de a-l face să se pregătească mai bine. Astfel, în timp ce elevul foarte bun este lăudat şi umflat în duhul mândriei de către profesor, cei mai slabi la învăţătură crapă de zavistie sau devin indiferenţi.

Americanii au ca sistem de evaluare în învăţământ note care sunt secrete. Numai elevul sau studentul hotărăşte când şi cui o comunică. Dacă în U.S.A., s-ar practica un învăţământ zavistnic de tip românesc, ar apărea mari probleme, sociale, etnice şi religioase.

Tot timpul ne-am zavistuit şi ne-am vorbit de rău. Acest lucru este reflectat şi în legendele noastre.

Legenda românească spune că meşterul Manole după ce a construit Catedrala de la Curtea de Argeş, a fost întrebat de Negru Vodă, dacă mai poate face altă Catedrală mai frumoasă. Aflând că poate, l-a omorât. Dacă întrebi şi astăzi, marea majoritate a românilor spun că i-a făcut bine, ca să nu mai facă altă Catedrală mai frumoasă. Dar dacă ar fi făcut şi o sută de Catedrale mai frumoase, ar fi fost mai bine pentru noi toţi.

Românii noştri de peste Prut care ne cer ajutorul, spun că sunt moldoveni şi nu români şi preferă să fie cu ruşii care i-au deportat, asuprit, omorât şi sărăcit. Acelaşi lucru se petrece şi-n monahism. De aceea monahismul cu viaţă de obşte apare la noi mult mai târziu, sub binecuvântarea şi îndrumarea unor mari stareţi veniţi din Sfântul Munte Athos: Sfântul Nicodim de la Tismana şi Sfântul Paisie de la Neamţ. La alte neamuri ortodoxe unite, sunt mânăstiri, adevărate şcoli ale a desăvârşirii creştine, unde părinţii s-au ajutat şi îndrumat unii pe alţii, având numeroşi sfinţi dintre care o mică parte din ei au fost canonizaţi: patriarhi, ierarhi, preoţi, diaconi şi monahi. La noi s-a mers mai mult individual, „îndepărtându-i” pe cei care i-ar fi putut „împiedica” la atingerea sfinţeniei. Dar mântuirea înseamnă armonie, comuniune, ajutorarea…  „Mântuind te vei mântui”.

Noi românii nu putem duce un lucru lumesc la perfecţiune. Întotdeauna apare cineva care ne taie elanul. Şi atunci pentru smerenia noastră, punct şi de la alt capăt.

Dacă vorbeşti de rău cu un grec, despre alt grec care nu este prezent, acesta se mânie, tocmai datorită acestui dar firesc al unirii, care face ca să sufere împreună cu grecul pe care îl vorbeşti de rău şi cel cu care-l vorbeşti de rău. În schimb la români se întâmplă cele contrarii. Mulţi se bucură când aud vorbindu-se de rău despre alţi români, sau că li s-a întâmplat vreo nenorocire. Mulţi gândesc că aşa merită şi zic ei din zavistie, că l-a ajuns pe dreptate mânia lui Dumnezeu.

De asemenea se dă o interpretare greşită faptului că turcii nu ne-au transformat în paşalâc. Nu trebuia să facă acest lucru pentru că, ai noştri se vindeau fraţii unii pe alţii la turci, pentru a obţine tronul.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost vândut la turci de cumnatul său Şerban Cantacuzino, la îndemnul soţiei sale, pentru a obţine tronul.

Sfântul Calinic de la Cernica, înainte de a fi hirotonit arhiereu, a fost otrăvit de cineva care se temea să nu-i ia locul..

În inima multor români-români, vei găsi lucrând din plin cele cinci fiice ale zavistiei: ura, clevetirea, osândirea, săltarea şi bucuria pentru necazurile şi primejdiile ce s-au întâmplat aproapelui. Dar Sfântul Apostol Pavel zice: „ …Atâta vreme cât între voi există invidie şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare trupeşti, şi nu după firea omenească vă purtaţi?” (1 Corinteni 3, 3).

Iar Sfântul Apostol Iacob spune:

„...dac’n inimile voastre aveţi invidie amară şi zavistie nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu-i coborâtă de sus, ci-i pământească, animalică[5], demonică.
Fiindcă unde este invidie şi zavistie, acolo-i neorânduială şi tot lucrul rău.
Dar înţelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, nefăţarnică.
Şi roada dreptăţii întru pace li se aseamănă celor ce fac pace” (Iacob 3, 14-18).

Herodot spune de ce Dumnezeu nu le-a dat traco-geţilor darul unirii. „Dacă Dumnezeu le-ar fi dat acest dar, pe lângă celelalte primite, ar fi stăpânit lumea”.

Ca exemplu, putem aduce pe marii noştrii domnitori, care dacă românii ar fi fost uniţi, ar fi putut face imperii.

Despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, se spunea la vremea sa că putea conduce lumea. La Vaslui, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu 20.000 de oşteni credincioşi, a biruit 120.000 de turci, la care se alăturase şi domnitorul Ţării Româneşti Laiotă Basarab cu încă 17.000 de oşteni români. Deci români contra români, pentru promisiunea sultanului că va primi tronul Moldovei. După luptă, Mara soţia sultanului, îi scria acestuia că, „de când sunt turcii nu au suferit o astfel de înfrângere”. A câştigat 38 de războaie fiind în mare inferioritate numerică. A apărat creştinătatea de invazia musulmană. A uimit, şi uimeşte întreaga lume prin faptele sale de vitejie. A ctitorit peste 42 de mânăstiri şi biserici. Dar, e contestat şi în ziua de astăzi, de unii români, viteji de cafenea [6]. Daca imi permiteţi, aş întreba: Ce s-ar fi întâmplat dacă Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ar fi avut 500.000 – 1.000.000 de oşteni profesionişti, cum a avut Napoleon? La fel, putem aminti şi pe Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş[7]. Cu siguranţă ar fi făcut imperii şi am fi fost un popor mândru. Aşa, deoarece cu mici excepţii, am fost tot timpul asupriţi, chinuiţi, jefuiţi din exterior şi din interior, avem cea mai mare smerenie.

Cei condamnaţii în temniţele comuniste pentru credinţa lor ortodoxă, au fost tradăţi şi au depus mărturie împotriva lor, ucenicii pe care i-a ajutat cel mai mult. Acest lucru l-a îngăduit Dumnezeu, ca prin părăsire de către oameni, să aibă cea mai adâncă smerenie şi ajutor numai de la Dumnezeu şi să atingă astfel pragurile sfinţeniei.

Suntem creaţi pentru a fi în comuniune. Avem legături ştiute şi neştiute, cu părinţii, fraţii, vecinii, colegii de muncă etc. Dumnezeu a împărţit darurile Sale, pentru slujirea aproapelui. În ortodoxie darurile duhovniceşti sunt împărţite: unul are darul slujirii, altul al sfătuirii, altul al cuvântului, altul al alungării duhurilor rele…

Sfântul Voevod Ştefan cel Mare, se smerea şi venea la Daniil Sihastru pentru spovedanie, sfat, binecuvântare şi întărire.

Să ia aminte mai marii noştri şi să se smerească în faţa marilor noştri duhovnici, ca să primească prin ei sfaturile şi binecuvântările dumnezeieşti şi nu să-i vorbească de rău şi să-i prigonească devenind astfel unelte ale satanei[8].

Ca să fim primiţi în Europa neortodoxă, conducătorii noştrii au semnate tratate, prin care renunţă la teritorii şi la peste cinci milioane de români din Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Serbia şi Slovacia şi au falimentat, vândut şi distrus toată România.

S-au înşelat amarnic pentru că România nu este o bucată de pământ cu dobitoace cărora să le fie deschise graniţele ca să meargă la muncă şi la păscut în Europa.

România este Biserică ortodoxă vie a lui Dumnezeu, alcătuită din Biserica pământească ce cuprinde pe toţi creştinii ortodocşi români care se străduiesc cu ajutorul Harului Dumnezeiesc să se mântuiască şi din Biserica Triumfătoare, din Cer, în care se află cei care s-au mântuit, sfinţii, mucenicii, mărturisitorii, îngerii, Maica Domnului şi Prea Sfânta Treime. Nu se poate uni înainte de Război România creştină, majoritar ortodoxă cu celelalte culte (catolici, protestanţi, neoprotestanţi… ).

Aceasta se va realiza abia după cel de al-III lea Război Mondial, când şi celelalte ţări europene se vor curăţi de păcate prin focul războiului[9] şi vor ajunge şi ele la acelaşi nivel de dezvoltare cu al ţării noastre, după distrugerile suferite în război[10].

Dacă conducătorii noştrii s-ar fi smerit şi ar fi cerut sfatul şi binecuvântarea marilor noştrii duhovnici, n-ar mai fi făcut aceste mari greşeli.

Când n-am fost asupriţi de duşmanii cei din afară, am fost asupriţi şi smeriţi de către ai noştrii.

 În anul 1991 am fost la un renumit duhovnic şi l-am întrebat:

– Părinte pentru ce să ne mai temem? Acum nu mai există comunismul, cenzura, securitatea, miliţia, condamnările pentru credinţă… Părintele mi-a răspuns:

– Acum vin ai noştrii. Vieţuirea lumească şi păcătoasă a conducătorilor, îi va face pe aceştia ucenici ai diavolilor şi îi vor prigoni pe cei credincioşi. Însă aceasta va fi îngăduit de Dumnezeu pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră.

*

Un protestant american a trecut la ortodoxism. După ce a stat în Sfântul Munte Athos şi a fost botezat, a spus tatălui său că se stabileşte în România. Tatăl l-a întrebat:

– Ce ai găsit acolo? Biserică ortodoxă avem şi în S.U.A. Aici ai casă, avere, pământ. În România este sărăcie, hoţie, corupţie, minciună, mizerie etc.

– Tată, a răspuns fiul, duh smerit ca în România nu am găsit nicăieri în lume!

Acesta este duhul ţării, al ţăranilor care suferă de veacuri şi cu ajutorul lui Dumnezeu trăiesc de pe o zi pe alta.

Însă este şi un lucru bun din aceasta. Dacă unui român-român nu-i permiţi să facă ceva, se va ambiţiona şi îşi va spune:
– Nu mă lasă să fac acest lucru?! Ei bine, o să-i arăt eu lui ce pot! Şi uneori reuşeşte.

părintele Daniel de la Rarău