Zavistia şi dezbinarea la români

Herodot a zis: „Tracii sunt cei mai viteji, cei mai credincioşi, cei mai drepţi, cei mai puternici dintre toate neamurile. Dar Dumnezeu nu le-a dat darul unirii”. Aşa cum îl au spre exemplul evreii, japonezii[1], grecii, ungurii, ţiganii[2] etc. Aceste popoare în firea lor au acest dar al unirii[3], ascultă şi se supun unui conducător, se ajută unii pe alţii, suferă unii pentru alţii, se bucură pentru reuşitele celorlalţi, sunt uniţi împotriva duşmanilor. În Israel, evreii nu se judecă în tribunale în procese civile, ci merg la rabin şi ascultă de el. De ce să dea bani la tribunal şi avocaţi.

 În schimb românii sunt dezbinaţi în familie, în şcoală, în societate, în politică, în afaceri, în diaspora etc. S-au omorât fraţii şi neamurile între ele pentru avere, pământ, tron, funcţii politice, afaceri etc. Apare într-un partid politic dezbinare? Rezolvarea? O altă dezbinare. Se formează din el alte noi partide politice mai mici[4]. Principala activitate a partidelor din opoziţie, este să îndepărteze de la putere pe preşedinte şi guvernanţi.

Preşedinţii care au condus România, pentru că nu au avut credinţă în Dumnezeu şi darul unirii, au condus-o şi stăpânit-o numai prin dezbinare.

Români contra unguri şi ţigani. Muncitori contra intelectuali. Români contra români prin „turnare” la securitate.

La căruţa ţării, catârii politici dezbinaţi, în loc să tragă înainte, trag în toate direcţiile, distrugându-o.

În fiecare an, de 1 decembrie, ziua Naţională a României, ziua Marii Unirii, prin manifestările şi huiduielile puternicelor forţe de opoziţie, se poate vedea cât de uniţi sunt românii. Unirea s-a înfăptuit la români atunci când Marile Puteri au fost interesate.

Educaţia în şcoala românească este zavistnică. Dacă un elev este mai slab la învăţătură, este defăimat prin diverse metode în faţa celorlalţi, cu scopul de a-l face să se pregătească mai bine. Astfel, în timp ce elevul foarte bun este lăudat şi umflat în duhul mândriei de către profesor, cei mai slabi la învăţătură crapă de zavistie sau devin indiferenţi.

Americanii au ca sistem de evaluare în învăţământ note care sunt secrete. Numai elevul sau studentul hotărăşte când şi cui o comunică. Dacă în U.S.A., s-ar practica un învăţământ zavistnic de tip românesc, ar apărea mari probleme, sociale, etnice şi religioase.

Tot timpul ne-am zavistuit şi ne-am vorbit de rău. Acest lucru este reflectat şi în legendele noastre.

Legenda românească spune că meşterul Manole după ce a construit Catedrala de la Curtea de Argeş, a fost întrebat de Negru Vodă, dacă mai poate face altă Catedrală mai frumoasă. Aflând că poate, l-a omorât. Dacă întrebi şi astăzi, marea majoritate a românilor spun că i-a făcut bine, ca să nu mai facă altă Catedrală mai frumoasă. Dar dacă ar fi făcut şi o sută de Catedrale mai frumoase, ar fi fost mai bine pentru noi toţi.

Românii noştri de peste Prut care ne cer ajutorul, spun că sunt moldoveni şi nu români şi preferă să fie cu ruşii care i-au deportat, asuprit, omorât şi sărăcit. Acelaşi lucru se petrece şi-n monahism. De aceea monahismul cu viaţă de obşte apare la noi mult mai târziu, sub binecuvântarea şi îndrumarea unor mari stareţi veniţi din Sfântul Munte Athos: Sfântul Nicodim de la Tismana şi Sfântul Paisie de la Neamţ. La alte neamuri ortodoxe unite, sunt mânăstiri, adevărate şcoli ale a desăvârşirii creştine, unde părinţii s-au ajutat şi îndrumat unii pe alţii, având numeroşi sfinţi dintre care o mică parte din ei au fost canonizaţi: patriarhi, ierarhi, preoţi, diaconi şi monahi. La noi s-a mers mai mult individual, „îndepărtându-i” pe cei care i-ar fi putut „împiedica” la atingerea sfinţeniei. Dar mântuirea înseamnă armonie, comuniune, ajutorarea…  „Mântuind te vei mântui”.

Noi românii nu putem duce un lucru lumesc la perfecţiune. Întotdeauna apare cineva care ne taie elanul. Şi atunci pentru smerenia noastră, punct şi de la alt capăt.

Dacă vorbeşti de rău cu un grec, despre alt grec care nu este prezent, acesta se mânie, tocmai datorită acestui dar firesc al unirii, care face ca să sufere împreună cu grecul pe care îl vorbeşti de rău şi cel cu care-l vorbeşti de rău. În schimb la români se întâmplă cele contrarii. Mulţi se bucură când aud vorbindu-se de rău despre alţi români, sau că li s-a întâmplat vreo nenorocire. Mulţi gândesc că aşa merită şi zic ei din zavistie, că l-a ajuns pe dreptate mânia lui Dumnezeu.

De asemenea se dă o interpretare greşită faptului că turcii nu ne-au transformat în paşalâc. Nu trebuia să facă acest lucru pentru că, ai noştri se vindeau fraţii unii pe alţii la turci, pentru a obţine tronul.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost vândut la turci de cumnatul său Şerban Cantacuzino, la îndemnul soţiei sale, pentru a obţine tronul.

Sfântul Calinic de la Cernica, înainte de a fi hirotonit arhiereu, a fost otrăvit de cineva care se temea să nu-i ia locul..

În inima multor români-români, vei găsi lucrând din plin cele cinci fiice ale zavistiei: ura, clevetirea, osândirea, săltarea şi bucuria pentru necazurile şi primejdiile ce s-au întâmplat aproapelui. Dar Sfântul Apostol Pavel zice: „ …Atâta vreme cât între voi există invidie şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare trupeşti, şi nu după firea omenească vă purtaţi?” (1 Corinteni 3, 3).

Iar Sfântul Apostol Iacob spune:

„...dac’n inimile voastre aveţi invidie amară şi zavistie nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu-i coborâtă de sus, ci-i pământească, animalică[5], demonică.
Fiindcă unde este invidie şi zavistie, acolo-i neorânduială şi tot lucrul rău.
Dar înţelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, nefăţarnică.
Şi roada dreptăţii întru pace li se aseamănă celor ce fac pace”
(Iacob 3, 14-18).

Herodot spune de ce Dumnezeu nu le-a dat traco-geţilor darul unirii. „Dacă Dumnezeu le-ar fi dat acest dar, pe lângă celelalte primite, ar fi stăpânit lumea”.

Ca exemplu, putem aduce pe marii noştrii domnitori, care dacă românii ar fi fost uniţi, ar fi putut face imperii.

Despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, se spunea la vremea sa că putea conduce lumea. La Vaslui, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu 20.000 de oşteni credincioşi, a biruit 120.000 de turci, la care se alăturase şi domnitorul Ţării Româneşti Laiotă Basarab cu încă 17.000 de oşteni români. Deci români contra români, pentru promisiunea sultanului că va primi tronul Moldovei. După luptă, Mara soţia sultanului, îi scria acestuia că, „de când sunt turcii nu au suferit o astfel de înfrângere”. A câştigat 38 de războaie fiind în mare inferioritate numerică. A apărat creştinătatea de invazia musulmană. A uimit, şi uimeşte întreaga lume prin faptele sale de vitejie. A ctitorit peste 42 de mânăstiri şi biserici. Dar, e contestat şi în ziua de astăzi, de unii români, viteji de cafenea [6]. Daca imi permiteţi, aş întreba: Ce s-ar fi întâmplat dacă Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ar fi avut 500.000 – 1.000.000 de oşteni profesionişti, cum a avut Napoleon? La fel, putem aminti şi pe Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş[7]. Cu siguranţă ar fi făcut imperii şi am fi fost un popor mândru. Aşa, deoarece cu mici excepţii, am fost tot timpul asupriţi, chinuiţi, jefuiţi din exterior şi din interior, avem cea mai mare smerenie.

Cei condamnaţii în temniţele comuniste pentru credinţa lor ortodoxă, au fost tradăţi şi au depus mărturie împotriva lor, ucenicii pe care i-a ajutat cel mai mult. Acest lucru l-a îngăduit Dumnezeu, ca prin părăsire de către oameni, să aibă cea mai adâncă smerenie şi ajutor numai de la Dumnezeu şi să atingă astfel pragurile sfinţeniei.

Suntem creaţi pentru a fi în comuniune. Avem legături ştiute şi neştiute, cu părinţii, fraţii, vecinii, colegii de muncă etc. Dumnezeu a împărţit darurile Sale, pentru slujirea aproapelui. În ortodoxie darurile duhovniceşti sunt împărţite: unul are darul slujirii, altul al sfătuirii, altul al cuvântului, altul al alungării duhurilor rele…

Sfântul Voevod Ştefan cel Mare, se smerea şi venea la Daniil Sihastru pentru spovedanie, sfat, binecuvântare şi întărire.

Să ia aminte mai marii noştri şi să se smerească în faţa marilor noştri duhovnici, ca să primească prin ei sfaturile şi binecuvântările dumnezeieşti şi nu să-i vorbească de rău şi să-i prigonească devenind astfel unelte ale satanei[8].

Ca să fim primiţi în Europa neortodoxă, conducătorii noştrii au semnate tratate, prin care renunţă la teritorii şi la peste cinci milioane de români din Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Serbia şi Slovacia şi au falimentat, vândut şi distrus toată România.

S-au înşelat amarnic pentru că România nu este o bucată de pământ cu dobitoace cărora să le fie deschise graniţele ca să meargă la muncă şi la păscut în Europa.

România este Biserică ortodoxă vie a lui Dumnezeu, alcătuită din Biserica pământească ce cuprinde pe toţi creştinii ortodocşi români care se străduiesc cu ajutorul Harului Dumnezeiesc să se mântuiască şi din Biserica Triumfătoare, din Cer, în care se află cei care s-au mântuit, sfinţii, mucenicii, mărturisitorii, îngerii, Maica Domnului şi Prea Sfânta Treime. Nu se poate uni înainte de Război România creştină, majoritar ortodoxă cu celelalte culte (catolici, protestanţi, neoprotestanţi… ).

Aceasta se va realiza abia după cel de al-III lea Război Mondial, când şi celelalte ţări europene se vor curăţi de păcate prin focul războiului[9] şi vor ajunge şi ele la acelaşi nivel de dezvoltare cu al ţării noastre, după distrugerile suferite în război[10].

Dacă conducătorii noştrii s-ar fi smerit şi ar fi cerut sfatul şi binecuvântarea marilor noştrii duhovnici, n-ar mai fi făcut aceste mari greşeli.

Când n-am fost asupriţi de duşmanii cei din afară, am fost asupriţi şi smeriţi de către ai noştrii.

 În anul 1991 am fost la un renumit duhovnic şi l-am întrebat:

– Părinte pentru ce să ne mai temem? Acum nu mai există comunismul, cenzura, securitatea, miliţia, condamnările pentru credinţă… Părintele mi-a răspuns:

– Acum vin ai noştrii. Vieţuirea lumească şi păcătoasă a conducătorilor, îi va face pe aceştia ucenici ai diavolilor şi îi vor prigoni pe cei credincioşi. Însă aceasta va fi îngăduit de Dumnezeu pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră.

*

Un protestant american a trecut la ortodoxism. După ce a stat în Sfântul Munte Athos şi a fost botezat, a spus tatălui său că se stabileşte în România. Tatăl l-a întrebat:

– Ce ai găsit acolo? Biserică ortodoxă avem şi în S.U.A. Aici ai casă, avere, pământ. În România este sărăcie, hoţie, corupţie, minciună, mizerie etc.

– Tată, a răspuns fiul, duh smerit ca în România nu am găsit nicăieri în lume!

Acesta este duhul ţării, al ţăranilor care suferă de veacuri şi cu ajutorul lui Dumnezeu trăiesc de pe o zi pe alta.

Însă este şi un lucru bun din aceasta. Dacă unui român-român nu-i permiţi să facă ceva, se va ambiţiona şi îşi va spune:
– Nu mă lasă să fac acest lucru?! Ei bine, o să-i arăt eu lui ce pot! Şi uneori reuşeşte.

părintele Daniel de la Rarău


[1] Spre sfârşitul celui de al-II lea Război Mondial când au debarcat americanii în Japonia, japonezii care nu mai aveau armată şi armament, au pregătit ca rezistenţă, peste 10.000.000 de luptători în arte marţiale, ca să se apere. Ei au spus americanilor: – Dacă vă atingeţi de împărat, vom muri cu toţii apărăndu-l. În luptele din Pacific, americani au pierdut de două ori mai mulţi soldaţi decât japonezii, care luptau pentru împărat. Este singura ţară, care a pricinuit grele pierderi americanilor şi unde nu a capitulat conducătorul (împăratul). Câţi români şi-ar da astăzi de bună voie viaţa pentru preşedinte, conducători sau pentru Patriarh?
[2] Dacă vrei să desparţi doi ţigani care se bat, aceştia lasă cearta lor şi se năpustesc împreună asupra ta. De ce te amesteci în treburile lor.
[3] Sufletele şi inimile lor sunt unite firesc. Mai există şi unirea suprafirească prin Harul Duhului Sfânt, dar aceasta înseamnă despătimire şi este imposibil de realizat la nivel de naţiune.
[4] Preşedintele Senatului României, al doilea om din stat, pentru că nu se supunea în totalitate partidului de opoziţie de care aparţinea, ba mai şi critica, a fost schimbat prin alianţa opoziţiei cu puterea. În urma votului, acest post a revenit candidatului din partea puterii. Fiind întrebat despre acestea, V.P. liderul principalului partid de opoziţie a spus: „Nu contează, important este cu nu mai este M.G”. Nu a contat că au pierdut al doilea post din stat, că ungurii au negociat şi au obţinut secretariatul guvernului prin acordarea votului candidatului puterii, că M.G. vrea să înfinţeze un nou partid politic şi că vor pierde astfel multe voturi. Important a fost ambiţul.
[5] animalică – supusă afectelor şi patimilor, neduhovnicească, ceea ce se consumă la nivelul psihicului.
[6] Este contestat că a omorât boieri, care în timp ce el lupta în condiţii foarte grele şi în mare inferioritate numerică, aceştia complotau împotriva lui.
[7] În urma unei incursiuni la Dunăre, voevodul Vlad Ţepeş cu oştenii săi, au omorât peste 20.000 de turci. Căpăţânile acestora le-a trimis Sultanului la Istambul într-un convoi de căruţe. Acesta văzându-le, a mulţumit lui Alah că Vlad Ţepeş nu este domnitor peste o ţară mai mare.
[8] Din păcate, mai marii noştrii merg cu plecăciuni la cei nebotezaţi, pentru sfaturile şi ajutorul lor. O să le ajute, aşa cum l-a ajutat în final şi pe domnitorul Mihai Viteazul.
[9] Dacă nu ne curăţim de păcate cu ajutorul Harului Dumnezeiesc prezent în Sfintele Taine (Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie şi celelalte Sfinte Taine şi ierurgii) Dumnezeu, care nu este autorul răului, va îngădui pedepsirea şi curăţirea omenirii prin cutremure, inundaţii, războaie…. Sfântul Ioan Iacob Românul spune că unde este dezmăţul mai mare, acolo va fi şi focul războiului mai puternic.
[10] Olanda, ţară protestantă, care se opune intrării României în Europa, este renumită pentru drepturile şi libertăţile pe care le acordă homoxesualilor şi lezbienilor: Căsătoria acestora, înfierea de copii, locuri de distracţii păcătoase. În Amsterdam de multe ori nu poţi să deosebeşti bărbatul de femeie, datorită modificării de sex.

31 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Tara, tara vrem ostasi:, ostasi, ostasi noi vrem o tara. Asa sunt timpurile de acum.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Suuper, din ce care e extras, balsam pentru natiune...

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ati putea vorbi si despre persecutia ortodocsilor "stilisti" asa cum ii numiti voi de catre BOR si jandarmi dupa 1924 , totul in numele unui calendar pentru care ne invinuiti pe noi ca l-am ridicat la rang de "dogma" !
    Pai daca voi nu-l considerati dogma , ce sens a avut persecutia impotriva stilistilor , au fost prigoniti pentru ceva mult mai putin important , nici macar pentru o dogma ???
    Si in toate discutiile pe care le-am avut cu membrii BOR nici macar unuia nu i-a parut rau de prigoana stilistilor , toti au spus ca am primit ce trebuia , si am primit raspunsuri de gen "si bizantinii i-au prigonit pe monofiziti " , uitand saracii ca de Bizant s-a ales praful si pulberea ...
    Si acum ii primiti pe stilisti prin mirungere ca pe ereticii cei mai rai in timp ce pe catolici ii primiti doar prin marturisire de credinta ?
    Care e erezia stilistilor ?

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    articol interesant in prima parte, atinge o problema sensibila a noastra, dar finalul "profetic" cu cel de-al treilea razboi mondial ma face sa fiu cu totul circumspect la tot continutul lui.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu sunt chiar asa de sigur ca americanii au avut mai multi morti decat japonezii in Pacific. La Okinawa de ex. au fost de 6-7 ori mai multi japonezi morti decat americani: http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Okinawa

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    E aiurea articolul...nu aduce nici un folos, poate doar dusmanilor nostri.
    Despre:
    "Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost vândut la turci de cumnatul său Şerban Cantacuzino, la îndemnul soţiei sale, pentru a obţine tronul."
    Mai sunt si late pareri:
    "Constantin Brâncoveanu a fost numit Domn al Ţării Româneşti la insistenţele predecesorului său, Şeban Vodă Cantacuzino, care pe patul de moarte a lăsat cuvânt să-i fie urmaş şi i-a încredinţat pecetea domnească.
    (...)
    Puţină lume ştie, iar istoricii au “neglijat” total unele fapte aparent banale. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Constantin Brâncoveanu era secretarul său, Antonio Maria Del Chiaro, un evreu de origine italiană care a trăit multă vreme în Valahia. Potrivit istoricului francmasonic Horia Nestorescu Bălceşti, temeliile francmasoneriei în Ţările Române au fost puse de acesta [Ibidem, pag.262]. Cât de sincere puteau fi relaţiile dintre un iudeu francmason şi un creştin adevărat este uşor de bănuit [Idem]. Antonio Maria Del Chiaro a fost martor la procesul şi execuţia lui Brâncoveanu. Nimeni nu s-a întrebat în ce calitate? [Idem]. Antonio Maria Del Chiaro a fost impus de Înalta Poartă secretar şi al urmaşului lui Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino [Idem]. După 16 luni de domnie, la 25 ianuarie 1716, Ştefan Cantacuzino şi tatăl său Constantin Cantacuzino au fost maziliţi, închişi în aceeaşi temniţă ca şi Brâncoveanu şi executaţi la 6/7 iunie 1716. Antonio Maria Del Chiaro a participat şi la procesul şi execuţia acestora, dar nimeni nu ştie…cine a uneltit împotriva Cantacuzinilor [Idem]. Cu siguranţă nu a fost o întâmplare că, după zeci de ani petrecuţi în Valahia, pe la curţile domneşti, Antonio Maria Del Chiaro s-a stabilit în metropola de pe malul Bosforului."

    http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/sfinti-parinti/ce-putem-invata-din-martiriul-lui-constantin-brancoveanu-si-a-copiilor-sai-p3/

    Mie nu-mi place articolul, vorbeste prea la general.
    Da, nu suntem perfecti, avem multe pacate. Dar a spune despre alte neamuri ca fac si dreg si sunt unite....e aiurea.
    Imperiul Bizantin a cazut de uniti ce erau, mai ales grecii...
    Despre Ungaria nici nu merita sa vb., dar putem spune totusi ca hungaria este o adunatura de neamuri maghiarizate , in proportie de 80% romani maghiarizati plus restul de 20% alte neamuri. Pana si limba maghiara contine mii de cuvnte romanesti maghiarizate.
    Ungaria este un teritoriu de manevra al marilor puteri din vest cu scopul de a aduce Romania sub papucul papei de la roma. O tara hranita cu ambitii mari si tinuta unita pentru acest scop.
    http://getica.go.ro/maghiara.htm

    Despre cei ce au suferit in prigonirile comuniste nu cred ca este bine sa vb. despre cine si cum i-a tradat, pentru ca sigur vom gresi.

    Grecii, bulgarii si sarbii au fost sub turci multa vreme si la propriu si la figurat si nici nu existau ca tari. Noi asa dezbinati cum eram am avut un cuvant de spus. I-am tinut pe turci la respect.
    Grecii nici nu aveau voie sa construiasca Biserici mai inalte de 1-2 m de la pamant, asa ca sapau o platforma sub nivelul solului pentru a nu se inalta Biserica mai sus de moscheile otomanilor.

    Se vb. de conducatorii actuali sau contemporani....pe care nu i-a ales nimeni ci ne-au fost impusi de oculta.

    Diversiunile si adunaturile turubulente de tigani si bastarzi nu inseamna dezbinare si ranchiuna intre români.

    Avem prea multi dusmani si prea multi vor sa ne vada dezbinati, asa ca ce rost are atata gaz pe foc.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Ioan
    Daca te iei numai dupa wikipedia , vei gasi acolo ca romanii au facut un adevarat holocaust cu evreii ...

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Frumos articol,felicitari!!!
    L-am trimis tuturor cunoscutilor pentru a trage un semnal de alarma.
    Imi place cum este pusa problema si efectul pe care l-am simtit in sufletul meu.
    Am 24 de ani, am crescut intr-o Romanie in care, din pacate, patriotismul este o poveste de pe vremea bunicii.
    Sa ne ajute Dumnezeu sa trezim acest sentiment in sufletul romanilor...el se poate trezi doar prin credinta!

    “La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
    Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
    Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
    Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
    Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari…
    Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

    Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
    Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
    – Ce vrei tu?
    – Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
    Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

    La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
    Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
    – Tu eşti Mircea?
    – Da-mpărate!
    – Am venit să mi te-nchini,
    De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
    – Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
    Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
    Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
    Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
    Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
    Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…
    De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi,
    Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
    – Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
    Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
    O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
    Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
    Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
    Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
    S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
    Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
    Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
    În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
    N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
    Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
    Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
    Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
    Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
    Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
    Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
    Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!…
    La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
    Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
    Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
    Cu o ură ne’mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
    Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
    Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…
    Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
    Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
    – De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
    Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
    Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
    Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
    După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
    Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
    Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
    De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
    Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
    Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
    Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
    Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
    Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
    Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
    Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?…
    Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
    Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
    A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
    Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
    Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
    Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
    Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
    N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
    Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

    Şi abia plecă bătrânul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
    Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
    Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
    Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
    Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
    Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
    Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
    Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
    Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
    Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
    Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…
    Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
    În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
    Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
    În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
    Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
    Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
    Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
    În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
    Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
    Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
    Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul…
    Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
    Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
    Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
    Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
    Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
    Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
    Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată -
    Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
    Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
    Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

    Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
    Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
    Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
    Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
    Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
    Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
    Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
    Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
    Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
    S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
    “De din vale de Rovine
    Grăim, Doamnă, către Tine,
    Nu din gură, ci din carte,
    Că ne eşti aşa departe.
    Te-am ruga, mări, ruga
    Să-mi trimiţi prin cineva
    Ce-i mai mândru-n valea Ta:
    Codrul cu poienele,
    Ochii cu sprâncenele;
    Că şi eu trimite-voi
    Ce-i mai mândru pe la noi:
    Oastea mea cu flamurile,
    Codrul şi cu ramurile,
    Coiful nalt cu penele,
    Ochii cu sprâncenele.
    Şi să ştii că-s sănătos,
    Că, mulţămind lui Cristos!”
    Te sărut, Doamnă, frumos.”
    M. Eminescu

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=lkYL7WoaX6o

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=AIjSCwUSmCc&feature=related

  11. NuConteazaNumeleMeuCiAdevarul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Poporul roman drept-credincios are atitudinea ciobanasului din Miorita.

    Nadejdea pe care si-o pune in judecata lui Dumnezeu in fata nedreptatilor care i se fac il fac sa semenea lui Avraam. Miorita e o marturisire de credinta intocmai ca hotararea lui Avram de a-si sacrifica fiul sau increderea in promisiunea lui Dumnezeu ca va avea un fiu chiar la o varsta inaintata a sotiei.

    Nu se spune nicaeri ca ciobanasul ar fi murit ci ca in fapt traieste vesnic.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Va rog frumos, autorul articolului, destul de subiectid de altfel nu este Parintele Daniil de la Rarau, ci un roman probabil mai recent.
    Indepartati confuzia de la sfarsitul articolului.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Flavian
      Daca va uitati mai bine, numele autorului este Daniel, nu Daniil... Este o parere personala si nu tine neaparat sa exprime adevarul suprem... insa, chiar vi se pare ca suntem un neam unit? Si de-a lungul istoriei nu credeti ca puteam fi mai uniti? Insa, articolul vrea sa arate si partea buna a acestei lipse, anume ca am fost mai smeriti. Si poate ca o unitate mai mare ne-ar fi dus la mandrie si la fapte rele. Concluzia e ca am fost uniti cam cat trebuia. Problema e ca nu mai suntem nici atat, dar nici smeriti, ci injositi. Asta ar trebui sa ne preocupe si nu doar critica. Sa aducem idei de redobandire a unitatii, sa ne gandim cu dragoste si durere la fratele nostru etc.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Textul are o gramada de note superflue, dar nota neaparat necesara, de la inceput, recte citatul din HERODOT lipseste... cu desavarsire.
    Nu l-am citit in original pe Herodot dasr marele Simion Mehedinti si Parintele Staniloae il citau in alt sens, difera cuvintele si mai ales lipseste ultima parte ca "nu au darul unirii". nu cred ca ei ar fi omis asa ceva!

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    DETURNATREA MANIFESTATIEI:
    http://eufrosin.wordpress.com/
    Seminificatia sloganului “PDL si USL aceeasi mizerie” a fost pervertita. S-a ales praful, usor, usor, cu temeinicie diabolica, au fost eliminati (inclusiv monarhistii atat de vocali in primele zile) cei ce blamau intreaga sleahta a politicienilor. Tot ce a ramas se rezuma la alegeri anticipate, jos guvernul si Basescu, atata tot! Doar atat doresc fratii romani? Eu nu cred asta! Nu cred ca inimosii din Cluj, Bucuresti, Timisoara, Iasi si din toata tara, vor sa aiba loc faimoasa rotatie de cadre a la PCR.

    Nu cred ca romanii onesti vor sa schimbe pe Basescu si Boc cu Ponta si Crin. Valahule, nu cred ca vrei ca in locul lui EBA sa vina Radu Mazare “bonapartistul guevarist” de Playboy (un netrebnic corupt pana in maduva oaselor – nb) :

    Refuz sa cred ca viermii si ciumpalacii vor sa-l schimbe pe Berceanu cu Voiculescu. Mi-e sila cand ma gandesc ca in locul lui V. Blaga vine V.Hrebenciuc. Mi-e scarba cand il vad pe Diaconescu si masonul Sorin Ovidiu Balan cum se umfla in pene. Canibalii musca furibund din trupul sleit al Romaniei. Televiziunile controlate de Voiculescu si Elan Schwartzenberg sustin insistent ca romanii doresc anticipate si jos guvernul. Nimic de PUNCTUL 8 DE LA TIMISOARA! Nu zic nimic despre faptul ca Romania a fost si este parazitata de urmasii ticalosilor care au barbarizat Romania din ’45 incoace.

    Unde sunt sindicatele? Unde e greva generala? Rusine liderilor de sindicate! Unde ati fost cand cimpalacii si viermii veritabili erau in strada? Nu cumva exersati dansul pinguinului in aplauzele lui Iliescu si Basescu? Liderii de sindicate au facut de ras toate curvele de pe centura. Cu ce ajuta faptul ca vine USL la putere?

    Cine boicoteaza bancile? Cine se opune scumpirii energiei electrice pe spinarea natiunii in timp ce firmele capuse, pardon “brokerii” din energie isi umfla buzunarele cu milioane de euro-dolari?

    Unde e dreptatea pentru romanul spoliat de biruri? Aratati-mi un “ales al neamului” care e interesat de altceva in afara de afaceri si privilegii personale, salariu gras si superba secretara gata sa-l revigoreze cu o frunte in buric.

    Viermii, ultrasii, golanii si ciumpalacii si-au facut datoria, acum pot sa plece. Daca vulgul nu pricepe treaba asta, o sa primeasca explicatii detaliate de la jandarmi. Iar presa o sa zica “uite niste drogati pusi pe scandal”.

    E vremea strigoilor, e vremea hienelor si a sacalilor.

    NB: Susțin în continuare, că în ciuda adunăturii de hiene mizerabile expuse aici, e vremea noastră a românilor obișnuiți cărora ne pasă de țara pe care o vor moșteni copiii noștri – O Românie nouă, vremea ei a venit!

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa mai spun si ca autorul se contrazice esential in mesajul articolului sau oferind cel putin exemplul cu oastea mica a lui Stefan care ii biruia ostile mult mai numeroase si profesioniste ale dusmanilor.
    INSEAMNA CA ERAU UNITI. Si nu oricum, IN HRISTOS DOMNUL NOSTRU

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    A, daca acum suntem dezbinati, sa nu purcedem la analogii fortate asupra istoriei Neamului nostru, cu atat mai mult cu cat marii istorici nu au facut-o, ci au avut asupra acestei probleme a unitatii o viziune mult mai profunda. nu e vorba de istoricii pe care noi am invatat-o la scoala, evident
    Nu inseamna ca daca un om s-a imbatat o data a fost alcoolic toata viata sa.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu stiu cat de mult mai putem fi uniti, sau poate cineva sa ne uneasca! Eu cred ca asa cum arata si articolul, si a zis-o si parintele Iustin, avem nevoie de un lider cu credinta ortodoxa, dragoste de neam si biserica. In Istorie chiar daca nu am fost mereu uniti, marii nostri conducatori au magnetizat o buna parte din populatie care i-au inteles si sprijinit si astfel s-au realizat lucruri mari! Sa ne rugam sa vina si sa existe acest lider, desi inca nu-mi imaginez ce putere va avea. Cred ca doar prin puterea poporului se va putea ridica, pentru ca un astfel de lider nu ar avea mari averi sa razbeasca in politica! Poporul are nevoie de cineva sa vorbeasca bine, dar sa si iubeasca poporul si cu darul lui Dumnezeu sa il ajute daca isi va dori din toata inima! Cred ca daca intr-o zi ar iesi in strada miile de ortodocsi "practicanti" si ar avea un lider intre ei, incet incet ar monopoliza strada si i-ar face pe oameni sa ii urmeze! Imi amintesc din vremurile tulburi ale tineretii ca dupa o victorie a Romaniei la fotbal, un mic grup printre care eram si eu, in oraselul meu natal a imitat manifestatiile de bucurie din marile orase! Incet incet grupul a monopolizat o mare parte din oras, unindu-se cu alte grupuri si ... o incercare reusita a purtat intreaga mare de oameni in cartierul nostru care nu era nici pe departe intr-o zona centrala! Atunci mi-am dat seama ca oamenii sunt usor de manipulat... cred ca acum toata aceasta mare de oameni nemultumiti, poate fi din nou manipulata dar nadajduiesc ca in sensul bun si de persoane de exceptie. Am vrea sa fim smeriti si Dumnezeu sa aleaga un lider pentru noi asa cum l-ales pe David pastorul de la oi! Avem nevoie de un lider si chiar de-ar fi nevrednic si inca nematur cred ca Dumnezeu pentru dragostea poporului si a multor preoti l-ar putea desavarsi intr-o clipita si sa-l faca unsul domnului. E un pic o utopie dar cu rugaciune se poate! atunci dar cred ca cu mari scarificii am putea iesi din toate organismele masonice ale lumii. Nu stiu daca va fi usor pentru ca acum Romania este f.bolnava, o boala grea si are nevoie de mult timp si de conditiii de vindecare. Dumnezeu ne poate ridica intr.o secunda, dar macar un pic sa meritam. Sa mobilizam oamenii in jurul nostru sa se schimbe, sa.si doreasca sa se schimbe, sa se impace cu dumnezeu , cei credinciosi sa creasca in credinta si sa iubeasca in jurul lor, si poate ca va veni si momentul oportun la care vom putea iesi in strada cu mic si mare! Poate ca unii oameni, ofiteri, doctori, oameni care inca au putere sa sprijine un astfel de lider chiar daca ar fi tanar si poate stangaci. Stefan ce Mare avea doar 19 ani dar l-au ajuta si a venit in Moldova, Alexandru cel Mare 19 ani, Codreanu 19 ani la prima organizare legionara!
    Sa ne rugam fratilor!

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am scris mesajul și a dispărut. De ce ?
    Revin cu o declarație a asociației noastre culturale Renașterea Neamului Romînesc asupra conținutului articolului Zavistia și dezbinarea la romani. Pe scurt: socotim o neglijență a redacției care nu a văzut cu atenție acest articol. Partea întâi este coerentă și explicită partea doua și finalul...Nu disrugerea este voița lui Dumnezeu. Noi românii nu suntem toți așa cum ne-a prezentat autorul. Avem în noi bun simț, credință și mai ales luciditate. Un guvern care se vede epuizat, trebuie înlocuit cu altul. Dintre cine? Dintre cei care și-au consacrat viața politicii. Sunt ei ceea ce ar trebui? Poate nu, dar ăști sunt. Că, în cazul României, toți vin într-un fel din partidul comunist, asta e. Poate acum cineva să facă altceva, în câteva luni? Incercarea celor trei gargaragii iresponsabili D.Diaconescu, S.O.Bălan și F.Condurățeanu, fără legături cu Neamul și Credința noastră creștină de a crea iar un partid unic AL POPORULUI cum a fost pcr, este o realitate care trebuie contracarată și de biserică. Atâta timp cât pentru ei Păunescu este poetul național și nu Eminescu, este suficient să înțelegem cine sunt.. Vom reveni cu un punct de vedfere al nostru mai larg, pe care vi-l propunem spre publicare. Cu respect duhovnicesc. Dumnezeu să ne ție vii și sănătoși...prof. octogenar Tr. Șuțeanu, președinte fondator

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    TREBUIE SA CEREM CONDUCATORI CARE AU DUHOVNICI, ALTFEL NU AU CE CAUTA LA CONDUCERE, ORICAT DE BUNI AR FI, NE VOR DUCE DE RAPA, PENTRU CA OMUL E SLAB SI ARE NEVOIE DE HARUL LUI DUMNEZEU CA SA POATA SA FIE CURATIT. ALTFEL ALUNECA IN PATIMI CARE IL CUPRIND SI NU MAI POATE CONDUCE, FIIND ORBIT DE ELE, TREBUIE SA CEREM CONDUCATORI NUMAI DIN BISERICA SI NUMAI CU DUHOVNIC.Este conditia esentiala si minimala.

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Timotei

    E valabil acest lucru si pentru preferatul tau PUTIN ?

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iubitii mei Putin si Medveev au duhovnic, se spovedesc regulat si merg la biserica,
    Recunosc ca ii admir pentru ca au ridicat Rusia din colaps economic si astazi in Rusia salariul mediu este de 600 dolari. Priturile produselor fiind acceptabile fata de Europa. In primul rand incearca sa sefaca Rusia pe baze Ortodoxe, asa stangaci cum o fac.
    E posibil ca Putin sa joace teatru. Dar deocamdata a fost singurul presedinte care a chemat Braul maicii Domnului la Moscova. E vorba de gest. Nu stiu ce se ascunde in spatele gestului.
    Daca si acestia ar fi oamenii ocultei, nu stiu, stiu doar ca in Rusia se intampla o renastere.

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa cum spunea Parintele Iustin Parvu, Romania ar trebui sa isi indrepte privirea spre Rusia, tara Ortodoxa nu spre Occident. In acelas timp nu pot sa uit bucuria Parintelui Iustin atunci cand a auzit ca Sf Valeriu Gafencu va fi canonizat de Rusi.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Pr Timotei
      Rastalmacesti cuvintele Parintelui Justin. Sfintia sa zice ca acelasi stapan este si in Rasarit si in Apus. Romania are fagasul ei, fara aceste influente externe. In ce priveste canonizarea Sf. Valeriu, Parintele spunea mai exact ca nu e important cine il canonizeaza: rusi, sarbi, greci... se bucura pt canonizarea in sine, iar nu pentru ca vor rusi sa o faca... Dar uite ca nu prea se inghesuie.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratii nostri de Sangele lui Hristos sunt Rusii ortodocsi, Sarbii ortodocsi, Bulgarii ortodocsi si orce neam ortodox sunt fratii nostri de sange si nu orice sange cu Sangele lui Hristos, suntem din acelas Neam, neamul crestinilor ortodocsi. " Nu mai este iudeu, nici elin, nici barbar, ci toti sunt UNA in Hristos Iisus" Sf Pavel. Suntem sub acelas Acoperis cu rusii, adica sub acoperisul Aceleas Biserici, pentru ca Biserica e UNA.

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte corect, nu are importanta cine il canonizeaza. Foarte intelept spus. Asa este.
    In mod normal ar trebui ca Roamnia sa iasa din UE, NATO, etc. Pentru ca in prezent acasta tara este condusa spre dezastru de aceste forte.

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa iasa romania din UE ? Cata naivitate , pai cine pledeaza pentru aceasta iesire daca BOR a semnat alaturi de alte culte Declaratia cultelor privind integrarea Romaniei in UE ?
    Nu faceti ascultare de patriarhie , sau aveti alta pozitie ???

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ascultarea are o limita. Sfintii Parinti vorbesc de SFANTA NEASCULTARE atunci cand patriarhia cade in erezie sau te indemna spre pacat. Prezenta noastra in UE si legile UE ne duc in zona pacatului, toletanta homosexualilor, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*