USL a demarat procedurile de suspendare ale preşedintelui Băsescu, în cazul unui vot favorabil extrem de probabil în Parlamnet, în cel mult 2 sptămâni urmând să fie organizat un referendum pentru a constata dacă românii îl mai vor sau nu pe Traian Băsescu ca preşedinte.
Anterior suspendării au avut loc o serie de pregătiri şi schimbări tehnice la şefia celor două Camere ale Parlamentului. Modificări absolut normale la o nouă majoritate în Legislativ şi modificări care nu au atentat la instituţiile statului ci la persoanele din fruntea acesteia. Cum ar fi fost oare să se schimbe componenţa Executivului, dar nu şi premierul?! Şi, dacă s-a schimbat prim ministrul, nu-i aşa că nu s-a atentat la o instituţie a statului de drept, ci pur şi simplu s-a dat curs voinţei unei noi majorităţi în Parlament.
Prin modificările de care aminteam, pe de-o parte s-a asigurat că persoana a doua în stat pe perioada demersurilor suspendării nu va fi Vasile Blaga ci un component al Alianţei la Putere, Antonescu şi, pe de altă parte, prin schimbarea Robertei Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor şi decizia prin Ordonanţă de Urgenţă referitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale (deciziile CCR privind hotărârile Parlamentului nu mai sunt obligatorii ci au caracter consultativ) s-a evitat blocarea demersurilor suspendării lui Băsescu.
Dar, dincolo, de acestea, USL a pregătiti de mult suspendarea, ba mai mult, chiar a obţinut OK-ul a trei forţe: masonii, cancelariile ocidentale din Europa şi SUA.
Lupta acerbă de săptămânile trecute privind reprezentarea României la Consiliului Europei nu a fost o încrâncenare pentru orgoliul lui Ponta sau Băsescu şi nici o luptă pentru a apărea în poza de grup de la Bruxelles. Oricum, România prea puţine avea de spus în deciziile CE. Aşa că lupta a fost pentru impunerea în faţa cancelariilor occidentale ca lider al României, ca exponent al voinţei poporului, cu mandat din partea Parlamentului. Prezenţa lui Ponta la Bruxelles, derularea “vizitei” fără incidente sau contestaţii a fost un OK în care ministrul de externe Marga, cunoscut filogerman şi apropiat de cancelarul Merkel, a avut un cuvânt greu de spus.
Mai departe, trecem la SUA. Ambasadorul Mark Gitenstein declara acum două zile că este profund preocupat de orice încercare de amenințare a independenței instituțiilor democratice din România. Ieri, pe 4 Iulie, Ziua Naţională a SUA, Gitenstein şi-a ponderat discursul declarând că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecinţe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituţional. În traducere, suspendarea preşedintelui este un act extrem dar absolut democratic, atâta timp cât se face respectând Litera şi Spirirul Legii. Mai mult, cine a fost ieri, la reşedinţa ambasadorului SUA prezent cu ocazia festivităţilor de 4 Iulie. Ponta, normal, ca premier şi…Crin Antonescu! Primul ministru şi al doilea om din stat. Primul om, încă, din stat, Băsescu, a fost la oftalmolg, nenumărându-se pe lista invitaţilor ambasadorului SUA. Un OK imens cât Pacificul din partea principalei puteri a lumii, SUA.
Nu în ultimul rând trebuie remarcată data în care a fost făcut anunţul privind suspendarea lui Băsescu: 4 Iulie, Ziua Naţională a SUA. Or, se ştie, masonii fac anunţuri doar în zile speciale (ziua de naştere a lui Năstase) şi ţin extrem de mult la simbolistică şi la semnificaţia numerelor şi datelor. Băsescu a fost anunţat că debarcarea e iminentă în 4 Iulie, tocmai pentru a şti de unde i se trage şi cu acceptul cui se realizează suspendarea.
ADRIAN NĂSTASE, SACRIFICAT RITUALIC DE FRAŢII SĂI MASONI
De asemenea, tot legat de masonerie, nu trebuie uitat celebrul fular al lui Năstase pe care îl purta în momentul în care a fost dus la spital după tentativa de suicid şi celebrul semn cu ducerea mâinii la gât. Ambele sunt simboluri masonice, fiind interpretate ca Ajutor! Or, este bine ştiut faptul că Adrian Năstase este mason şi, deşi este probabil ca Năstase să fi fost sacrificat tocmai de masoni, se pare că aceştia au decis să schimbe macazul în ceea ce priveşte susţinerea preşedintelui Băsescu, iar Năstase să fi fost folosit ca declanşator al unor emoţii, dispute, controverse şi disfuncţionalităţi puternice care apoi să fie canalizate împotriva lui Băsescu.
Oricum, masoneria şi-a luat mână de pe PDL încă din primăvara acestui an.
În fine, aşa cum anunţam ieri, şi în cadrul Serviciilor de Informaţii are loc o furtună, menită a îndepărta de la comanda operatică o serie de apropiaţi ai Cotroceniului.
În momentul în care mai multe persoane îşi spun că eşti beat, te duci să dormi. La fel, în momentul în care sunt evidente atât de multe semne, e clar că debarcarea lui Băsescu e iminentă el neamaivând nici susţinerea cancelariilor occidental europene, nici a SUA, nici a masonilor şi nici a Serviciilor. Băsescu este deja TRECUT!
Potrivit unor surse, luni dimineaţă şi ieri dimineaţă., printr-un ordin al şefului SRI, George Maior, toți ofițerii SRI, atât din structura centrală, cât și din teritoriu, au fost convocați de urgență la sedii– chiar și cei care se aflau în concediu. Toți șefii unităților SRI din țară au primit încă de sâmbătă, ora 10.00, o Circulară de la centru, prin care, sub pretextul stării de urgență, li se cerea să își convoace subalternii. Potrivit aceleiaşi surse, astfel, câteva sute de ofițeri superiori ai Serviciului Român de Informații, au fost puşi pe liber, PENSIONAŢI! Cererile depesnionare au fost semnate, bineînţele, fără nici o presiune, fără nici o ameninţare cu dosare. „Epurarea” se face fără acceptul CSAT şi, în aceste zile trei structuri informative ale SRI, funcţionează deficitar, este voirba de Direcția de apărare a Constituției, Direcția anticorupție şi Direcția informații clasificate.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=i4cMohsoGvc&NR=1
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?v=p7P-LW7tXAY&feature=relmfu
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?v=BxeHpE3lPeo&feature=relmfu
Traiasca Legiunea si Capitanul!
unu a zis pt sue (base ) doar daca se dezice , de ce a spus!
iar altul( usl)executa ce a zis celalalt sau pune in aplicare planul marsav al dictaturii lui antihrist !
‘ dupa roade ii veti cunoaste’
dar noi , NATIA ROMANA , POPORUL ACESTA ROMAN CRESTIN ORTODOX CE SPUNEM OARE
trebuie sa acceptam fiara de la brussels , pentru a ne vinde si pe noi si a noastra CREDINTA CRESTIN ORTODOXA ?
sau acceptam dictatura antihristica AICI IN TARA , sa-si faca dracul de cap cum vrea ! intrucat cei care conduc ROMANIA la ora actuala NU AU NICIO TREABA CU CREDINTA CRESTIN ORTODOXA , flutura o cruce stramba spre batjocura ,in vant , mai pun mana si jura si pe o biblie de aia nu ortodoxa !
sa nu va incante ca spun Doamne ajuta sau ca-i vedeti in biserica , si ‘ antihristul ‘pune cochita’ calca peste tot , IN AFARA DE LAVRA POCIAEV acolo nu va putea sa se apropie , sa calce CACI ESTE TALPITA MAICII DOMNULUI ! ‘
cand ii voi vedea la BISERICA CRESTIN ORTODOXA spunind CREZUL CRESTIN ORTODOX cap coada , atunci am incredere , insa pina la proba contrarie cu SURPRIZE MARI !!! credeti-ma spurcaciunea este la noi in tara si afara , afara , afara din Tara Crestin Ortodoxa , da!
iar cine a facut pact cu spurcaciunea pentru atrece puntea , NU AJUNGE SA TREACA PUNTEA !
caci DUMNEZEU NU TACE …!
ganditi-va simplu CE NE-A MAI RAMAS sau ce ne ramine , doar CREDINTA IN BUNUL DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI , CREDINTA CRESTIN ORTODOXA in care ne-am nascut , leganat si crescut DE CE SA NE VINDEM SI SUFLETELE iadului vesnic prin acceptarea cerintelor ‘imperios necesare ‘ de fiara de la brussels , adica cipuirea pe acte si corp si stergerea HOTARELOR TARII DE PE HARTA , TRANSFORMARE IN PASALIC DE brussels , van ron p.. ptu este cu ochii pe noi , cica
SAU PRIN ACCEPTARE ACESTEI dictaturi antihristice aici in Tara noastra cu ‘cei trei crai din care unul nu este ce pare a fi ‘!
stiu suntem pusi Iarasi in a alege INTRE DOUA RELE FOARTE MARI , nu unul mai mic si unul mai mare !
SI DOAR BUNUL DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI SA FACA LUMINA SI DREPTATE cu noi romanii cei greu incercati SI IN ACEASTA TARA GREU INCERCATA DIN TOATE PARTILE !
BUCURA-TE BUCURIA NOASTRA ACOPERA-NE PE NOI de tot raul CU SFANTUL TAU ACOPERAMINT !
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Crestinul care nu+si poarta crucea lui, nu se poate numi crestin, este lipsit de biruinta si de bucurie , este lipsit de catre taina Lui Hristos. Prin cruce noi biruim, prin cruce ajungem la bucurie chiar daca suferim. Cei care ne pune noua crucea in spate de cruce vor fi biruiti si noi prin crucea ce o purtam vom fi mantuiti.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
SI de ce nu ii vom debarca noi pe masoni si SUA la referendum?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
exact! votati la referendum cu betivul. bun titlul articolului,Apologeticum .daca nu esti cu Basea, te fac masonii,CMD,nu?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Daca asa stau lucrurile ,atunci ar trebui sa declansam ofensiva asupra masonilor SUA ,votand impotriva suspendarii ,atata timp cat poporul are acest drept !
Deci biata noastra Romania si bietul nostru popor ,a ajuns in mainile masoneriei ,asa cum ajunge un soricel in gura unei reptile fioroase !!!
Ce e de facut ???
Sa ridicam ochii si bratele la CER ",strigand din toate puterile ",catre Dumnezeu ,pt ca nu mai avem tara si suntem in mainile paganilor !!!
Este cat se poate de trist !!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Maria
Dar ce, pana acum nu eram impotriva SUA si a masoneriei?
Nicidecum nu putem influenta noi. Daca s-a hotarat sa nu mai fie Basescu, atunci el este scos din carti definitiv... A si zis ca nu mai candideaza si isi reia meseria de marinar... Ii uram "Vant la pupa!"
Traiasca Legiunea si Capitanul!
In filmul Mihai Viteazu exzista o pofta a lui Mihai, ~ Pofta ce eu am poftit~. Domnitorul Mihai Viteazu, nu a poftit putere, nu a poftit femei el avea o pofta aparte, o pofta pe care multi nu au intales-o, dar la multi le era frica de pofta acestui Domnitor.
Sufla Doamne, sufla Tu si invarte stanca apusa, ca in lupta cade multii , dar scaparea nu e in lupta, sufla Doamne sufla Tu si invarte soarta noastra, lasa apa ca sa curga , ca din vant e soarta noastra. Lasa focul ca sa arda , ca din foc e a noastra soarta si din straile firave ne-ai lasat un dor , o pofta, pofta ce o poftim in tara noastra.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?v=aaOm4IJqHBA&feature=results_main&playnext=1&list=PL0B2B44759874F66D
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?v=0quTN8UUd-0&feature=BFa&list=PL0B2B44759874F66D
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Umanitar
http://www.alexandragroza.com/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
la urmatoarele alegeri votati TPT ( totul pentru tara) , singurul partid care mi se mai pare ok, desi nu stie mai nimeni nimica despre el....
citit : http://www.buciumul.ro/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
si ce Adm ACCEPTAM SI NOI VANT CU ROMANIA si vant la iadu vesnic ?
nu trebuie sa se lamureasca lucrurile CACI NU SUNT SIMPLE , IN JOC ESTE SOARTA UNEI INTREGI NATII SI A UNUI POPOR , A UNEI TARI ;
NU INTELEGI , NU MAI VREM SA FIM PASALIC DE brussels sau de nato !sa ne potopeasca astia de TOT CE MAI ESTE ROMANIA ACUM !
VREM SA FIM LIBERI !
VREM SA NE CRESTEM COPII PE ACEST PAMINT SFANT DAT NEAMULUI NOSTRU DE DUMNEZEU si nu cersind la usa strainilor prin 'salutul romanesc-s'il vous plais monsieur ' !
IAR BASE DACA NU VREA ASTA ATUNCI ' Vant la pupa ' si DRUM BUN !
SI NE FACEM CURATENIE LA NOI ACASA , CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU SI AL MAICII DOMNULUI , caci DUMNEZEU NU TACE !
ROMANIA A FOST , ESTE SI VA FI GRADINA SFANTA A MAICII DOMNULUI !
ROMANIA TREZESTE-TE , SUNTEM O TARA CRESTIN ORTODOXA !
si SUNTEM CRESTINI ORTODOCSI NU pagani , eretici , straini de CREDINTA CRESTIN ORTODOXA !
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Radu Gyr
"Îndemn la luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis. "
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Multă lume a trăit rău din 2010 încoace, multe afaceri au falimentat, oamenii şi-au pierdut locurile de muncă.
Asta e, cineva trebuie să plătească şi politic.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Da! Ceea ce au reușit doi oameni superficiali, fără demnitate (Ponta un plagiator probat și Antonescu un dublu repetent al unei facultății de istorie) indică fără dubii că în spatele lor există un plan bine pus la punct de șobolănimea roșie, de oculta masonică. Cei doi cabotini sunt mișcați de sforile trase din subsolurile unor organizații mafiote antiromânești. Băsescu nu este iubit de oameni dar în această situație trebuie apărat. S-a apropiat prea mult de Mafia care a gâtuit această țară (caz Năstase) și a declanșat aproape instantaneu spasmele de apărare a celor care stau ascunși în spatele USL ( acolo sunt efectiv toate partidele politice prin cei ce s-au îmbogățit)
Traseul pe care s-a orientat țara este distrugător și antinațional. Nu dați credit foștilor securiști, nu dați credit partidelor, care au dus țara în dezastru pe parcursul celor peste 20 de ani prin corupție și lașitate.
Dau un simplu exemplu: Dacă gazul de șist era vândut de guvernul pedelist era o crimă; acum când este dat de guvernul mason, antinațional a lui Ponta ce este? Îi întreb pe preoții care au protestat la Bârlad, alături de USL, împotriva gazului de șist. Ce părere au? Au fost manipulați politic?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
La câteva ore după ce Parlamentul României a votat suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în dimineaţa de 7 iulie, la orele 01:48, în Vrancea s-a produs un seism cu magnitudinea de 4,4 grade, conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. A fost resimţit şi la Chişinău.
Cutremurele sunt un semn elocvent, potrivit misticilor. Un semnal pentru oameni că lucrurile care par clare şi în ordine nu sunt aşa de fapt.
Cutremurul Geoană-Băsescu
La 6 decembrie 2009, în duminica alegerilor prezidenţiale în care competiţia pentru mandatul de preşedinte al României s-a dat între Traian Băsescu şi Mircea Geoană (PSD), în Vrancea s-a produs un cutremur de 3,9 grade pe scara Richter, la orele 20:15.
Deci, cine are minte sa ia aminte !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
deja Mru se si vede pe cal , Presedinte al Romaniei !
'daca situatia cere imperios , nu voi Ezita sa candidez ca presedinte al Romaniei " sursa tv
ce plan la bataie ? sau ce mai pun la cale aceasta ' sobolanimea rosie ' ? oare vor Intr-adevar sa dispara Base din ecuatie ?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
pina sa scriu acest mesaj de doua ori s-a intrerupt prin reset calculatorul , NU VA CONVINE ADEVARUL , cei care cenzurati dar CAND DUMNEZEU VA VORBI CU MANIE PENTRU ACEASTA TARA va va convine ?
dedicatie celor care cenzureaza !
Treziti-va dragii mei si voi daca sunteti Oameni !
si mai ales crestini ortodocsi iar dac nu sunteti SA FITI CRESTINI ORTODOCSI ADEVARATI !
BUCURA-TE , BUCURIA NOASTRA ACOPERA-NE de tot raul CU SFANTUL TAU ACOPERAMINT !
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?v=xJIACNpRIww&feature=related
Traiasca Legiunea si Capitanul!
BASESCU, SEFUL VOSTRU, SARACU' DEBARCAT DE MASONI, SARACUTU', SA-L LINGEM CU TOTII...VAI DE CAPUL VOSTRU, MORMINTE VARUITE CE SUNTETI, PUI DE VIPERE CARE TINETI CU SATANA...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa ne cercetam sufletele ,nu cu un gand, nu cu doua, nu cu trei ganduri, ci cu legea cea noua in Hristos. Romanii nu au sansa sa:si alega libertatea sa:si alega soarta. Romanul trebuie sa lupte pentru libertate si pentru soarta lui. Cine crede ca se duce la vot si ca are de ales se inseala, votul tau inainte ca tu sa+l pui pe hartie a fost deja cumparat, si de mii de ori calculat de catre taberele lor. Neamul nostru se lasa prostit nu ca ar fi el prost, dar ca sa lase pe altii sa lucreze poate or fi mai buni ca noi, poate sunt mai invatati ca noi. Dar noi nemaul nostru nu suntem lipsiti de intalepciune ca sa nu pricepem ADEVARUL , sa nu pricepem cum sa luptam, sa nu stim ce avem de facut. Avem o raduiala strabuna scrisa cu sangele lor. Si noua nu ne este frica de moarte si nu ne prinde frica daca cineva ne cere capul. Daca vor le facem si parastas si pomana. Noi le spunem cuvinte dulci, cuvinte dure , la toti vrajmasi nostri. Poate ca vor pricepe , poate ca vor intalege ca nu suntem lipsiti de intalepciune si de pricepere si de biruinta.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
admin,
Dar acestia sunt buni ?Intreb si eu ,pe cei mai luminati decat mine !
Dar cum au ajuns intr-un timp record in varful "piramidei",au procedat corect ???
Ma refer la USL ,daca tot am abordat acest subiect ,sa cunosc si eu parerea altora mai in tema !!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
vasile VO ,
Acestia vor da tot in curand si Romania va ramane complet "dezbracata "!
Inca mai are ceva pe ea la aceasta ora !!!
In acest moment Romania este sub stapanirea celei mai mari Mafii din tara, creata dupa anul '89 !
Vom vedea in curand si ne vom convinge ,poate vom ajunge sa mai comentam pe acest blog ,cu ajutorul lui Dumnezeu ,altfel vom vorbi singuri mergand pe strada ,ca la balamuc si vinovati suntem NOI ,cei slabi in credinta !
Mila Domnului ,sa fie peste noi toti ,ca toate se intampla numai cu voia lui Dumnezeu !!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
catre antiUE
CE SOLUTIE NE DAI , la acesta problema ca antiue si antinato este si crestinul ortodox ,si asta am si cerut , dar la orizont suntem pusi sa alegem intre doua rele mari , doar daca Basescu va fi si el tot antiue si anti nato si PENTRU POPORUL ACESTA ! vom sti si noi pe cine sa alegem daca Base este pentru acest POPOR si nu pentru ue si pentru nato -fiare apocaliptice !
dar usl in niciun caz , care vor executa la comanda ce spune ue si nato si ROMANIA , Pa! dispare ca TARA SI POPOR !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
pentru Maria.
Eu nu-l am la inimă pe Băsescu pentru simplu motiv că are un comportament prea liber pentru funcția supremă în stat. Nu am votat niciodată PDL, partid fără nici-o doctrină, dar nu am fost de acord cu mizeria aruncată peste femeile din conducerea acestei aglomerații politice. Băsescu a făcut un lucru demn de remarcat. A pus justiția la treabă, indiferent de apartenența politică. Să nu uităm cazul de notorietate” Apostu de la Cluj, a cărei arestare, a fost aflată de Boc prin intermediul postului de radio București. Arestarea lui Năstase și a lui Vântu a produs seismul în mafia politică și economică vinovată de dezastrul României. Urmau dosare foarte importante care ar fi dus după gratii adevărații rechini, criminalii adevărați ai românilor. Au fost puse în mișcare cele mai scelerate planuri pentru salvarea lor. Cu sume imense au fost cumpărați IUDELE, cei care au dat jos guvernul Ungureanu ca apoi să se dea lovitura de stat care va costa pe cetățeanul de rând mult mai mult în comparație cu mineriadele.
România mai este încă o țară foarte bogată, în resurse naturale, poate cea mai bogată din UE. Aceasta este miza. Primul val comunisto-securistic s-a îmbogățit, urmează al doilea val. Uitați-vă la Ponta și Antonescu cât de superficiali sunt (în comparație cu maeștrii care i-au format) și vă veți da seama ce este în spatele lor, ce cloacă de interese străine, ce capcane pentru distrugerea țării ni se pun la cale.
Domnule ”antiUE” gândești pueril! Trebuie să trecem prin această mlaștină europeană, a fost voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne apărăm împotriva răului. Deocamdată un rău mai mic este mai de acceptat, tranzitoriu, față de un rău mare. Ce mecanisme satanice i-a pus pe acești ticăloși să calce legile Statului Român în câteva zile, un timp absolut record?
Ce nu vedeți? Nu vedeți cum a fost salvat Voiculescu? Într-o zi printr-un terorism legislativ a fost scos din ghiarele Curți de Supreme Justiție, a fost salvat de la pedeapsă.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu stiu daca cei doi sunt masoni, dar Basescu este sigur diavolul. A distrus vietile oamenilor si a calcat totul in picioare. Daca va fi votat din nou, atunci ne meritam soarta si inseamna ca ne vom ispasi multe pacate. Doamne ajuta-ne si ne scapa de el!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
vasile V.O.,
Toate acestea le-am spus si eu in comentariile mele pe blogul fratelui saccsiv ,unde postez si sunt fidela acestui blog ,dar am intalnit oponenti (si nu putini ),care m-au uimit cat de patimasi sunt ,sa contrazica aceste adevaruri de necontestat !
Tocmai ,tin sa spun ca ,putine persoane din tara aceasta vor judeca corect aceste evenimente !
Un cititor de mai sus '"cutremurele si Traian Basescu",a facut un comentariu ,demn de luat in seama !
Cutremurul recent a fost un semn de la Dumnezeu ,ca in Romania s-a facut o crunta nedreptate ,sa te ridici pe cadavre si sa spui ca servesti poporul .
Imi amintesc ca ,in Parlament in ziua suspendarii ,a luat cuvantul unul de la PDL ,spunand printre altele ,avand Biblia in mana ,ca ,"cine ridica sabia ,de sabie va muri ",dupa care Antonescu a dat cuvantul altor persoane spunand "Acum are cuvantu robul lui Dumnezeu ,cutare ....."
A luat in deradere pe Dumnezeu !!!
Dar nu s-a vazut ,pt ca patima suspendarii si taierii capetelor este imensa pt multi concetateni !!!
Daca un alegator are un mandat ,fiind ales de popor ,democratic asa cum se spune ,lasa-l sa-si termine treaba si nu fa lovitura de stat ,dand ordonante de urgenta ,anuland Legile tarii ,preluand puterea prin daramare de guverne si forta !!!
Asa ceva nu-i place lui Dumnezeu !!!
Nici eu nu sunt pro -Basescu ,nici la vot nu am mers ,dar ce-am vazut in aceste zile ,m-a socat !!!Mafia stapaneste tara ,mai mult ca oricand !!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
L-au folosit pe Basescu si acum gata, nu mai e bun: "vant din pupa!" Urmeaza un alt "ales" care sa le infaptuiasca jocul pe mai departe. De, Basescu a cedat din suveranitatea tarii cat a putut, si cum probabil nu a vrut sa mearga mai departe cu compromisurile, au hotarat sa-l destituie.
Nu sunt pro Basescu, dar tare imi vine sa zic ca ar fii bine ca la referendum sa-l alegem tot pe el desi, pe de alta parte, asa cum zice admin, hotararea este deja luata iar acest referendum este un fel de praf in ochi!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa nu fim naivi. Basescu nu a fost lepadat pentru ca nu mai este unul de-al lor, ci pentru ca are o popularitate foarte proasta, o imagine foarte slaba. Poporul nu-l mai vrea. Insa de fapt ni se pregateste ceva si mai grav.. Daca va iesi MRU, acesta va fi capabil de acte si mai diabolice si vom fi un teren jidovesc..
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa ne fereasca Dumnezeu! Nu ne miram, totul se succede cu o rapiditate uluitoare! Vom intra impreuna cu sotul intr-un tavalug urat: ni se naste fetita peste doua luni multumim lui Dumnezeu, si va trebui sa-i facem pasaport (suntem la lucru in Italia) iar pasapoartele sunt asa cum stim cu totii! Noi suntem hotarati sa refuzam pe cel biometric si ne rugam la Dumnezeu ca ambasada Romaniei in Italia sa ne ofere alternativa. O alta problema pe care o avem de infruntat sunt cea a vaccinurilor; ne-am informat si stim ca cel putin 3 sferturi din ele, legal, le putem refuz insa ne vom auzi multe de la medici si asistente. Sotul a refuzat sa faca anti-tetanos si a riscat sa fie dat afara...
Nu ne temem! Cu Hristos cel Inviat din morti, inainte!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Desigur, ura indusă de Băsescu stăpânește comportamentele multor români. Pentru acest deznodământ a lucrat cu sârg, pastorul sectant Gâdea, angajatul celui mai diabolic securist, Voiculescu (care a primit onorurile Securității, fiindcă și-a turnat familia) prin țevile de tun, denumite Antene. De fapt, Antena 3, ca și Realitatea lui Vântu, posturi declarate inamice fostei puteri, au promovat o serie de miniștri mai mult decât discutabili. Filiera USL, prin cei doi găinari (dublu repetentul și plagiatorul) total vasali unor interese antiromânești, vor nouă orientare a politicii românești, spre mafia economică și politică rusească dar și spre un alt centru de putere globalist. O să vedeți cedările ticăloase care vor urma. Condiția pusă de cei doi găinari este foarte simplă: -salvarea din cătușele justiției a marilor corupți (ați observat fericirea și mobilitatea adolescentină a lui Cătălin Voicu) ; restul nu mai contează: Roșia Montană, Baia de Aramă etc.....(gazele de șist deja au fost date) Ce nu s-a putut pe timpul lui Băsescu se va putea imediat, după cum s-a observat. Veți vedea atunci noua Constituție (după modelul deținutului Năstase unde a permis grofilor și străinilor să-și însușească din pământul României), noua împărțire teritorială, briciul ascuțit al iredentiștilor maghiari și în final (că asta se urmărește) că o să ne fie frică să recunoaștem că mai suntem creștini ortodocși.
Din nefericire, nu avem de ales decât să acceptăm răul cel mic și a nume un ”nu” debarcării lui Băsescu. Flota României, casa din Mihăileanu și atitudinea golănească a acestuia, sunt infinit mai puțin nocive decât pierderea marelor bogății ( de ordinul miilor de miliarde de euro cât costă elementele rare, neferoasele de pe pământul străbun al nostru, al românilor, zăcăminte care nu au fost aduse la cunoștința poporului în mod deliberat. Aurul și argintul din Roșia Montană reprezintă doar câteva procente valorice din valoarea zăcămintelor altor metale, ce se găsesc în acel situs, de la titan și până la coltan (ultimul descoperit).
Așa că...... NU AVEM DE ALES !!!!!!!!!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
vasile V.O.
In acest moment Romania se afla in cel mai mare pericol ,sub conducerea acestor tradatori care
sunt asasinii economici ai Statului !!!
Adevarul pe care l-ai scris in comentariu ,este de necontestat ,dar din pacate ,nu este impartasit de marea masa de oameni ,pt ca sunt manipulati cu nerusinare de antenele lui Voiculescu si
(I)realitatile tv !
Pe Basescu l-am mai vazut pe la manastirile din Moldova cand isi lua concediu ,dar pe acestia niciodata !!!
Mai mult ,intr-un interviu ,Iliescu a declarat ca "din respect pt poporul roman ,am facut semnul acela (sf Cruce ),pt ca, de altfel eu sunt ateu "
Acestia pe langa faptul ca sunt distrugatorii neamului ,sunt si atei ,dar au stiut sa se dea bine pe langa o parte din cler ,ca sa poata fi alesi de populatia care se lasa usor manipulata (chiar si in Biserica ,avand cea mai mare credibilitate in popor ),in special de la sate si dupa cum spunea Adrian Paunescu intr-o poezie a lui ,
"Au venit taranii la oras ,
Amagiti ca drepturi au egale ,
Dar mintea le e scurta ,
Si bratele sunt goale "
Deci ,saracia si mintea scurta ,este usor de manipulat ,mai ales ca au si drepturi egale ,de a hotari soarta unui popor ,pe perioade de timp destul de mari !!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Credinta si Rugaciune Adevarata sa Avem si sa ne Rugam ca BUNUL DUMNEZEU , MAICA DOMNULUI SA NE AJUTE si SA NE DESCHIDA OCHII , caci CE SE INTAMPLA IN ACEASTA TARA nu este Bine si Totul pare a fi si ESTE Rodul unui control malefic !
sa ne Trezim , chiar si cei cu "mintea scurta si bratele goale' !
http://www.youtube.com/watch?v=56LYeGdffTo
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta!
Cine este MRU din comentariile de mai sus? Multumesc,
Gabriela
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Se spune că după anul 2012”nimic nu va mai fi la fel - totul va schimbat” Asaltul antihristic asupra bisericii ortodoxe românești (singura țară latină ortodoxă) împreunat cu acapararea bogățiilor naturale din subsolul României ( sunt studii cu rezultate incredibile) va determina ca în fruntea statului să fie impuse elemente slugarnice,șterse, legate ombilical de oculta globalistă și de interesele de conservare și perpetuare a mafiei securisto-comunistă care s-a dezvoltat și căpușează în mod criminal această țară imediat după lovitura de stat din 1989. De fapt, între cele două entități ticăloase, ce a lipsit de drepturi, a sărăcit mișelește, o națiune blândă, există legături maligne, subterane, care le o simbioză parazitară revigorează potența de crimă organizată.
Uitați-vă la Ponta -Ginerică ! un procuror ”implicat” în sinuciderea unui coleg de-al lui, măsluitor de CV, plagiator sub bagheta lui Năstase, un individ care-și părăsește prima soție gravidă pentru că o cunoscuse pe Daciana Sârbu (putred de bogată), ajunsă între timp europarlamentară, a ajuns într-un loc pe care a stat cândva Mari Bărbați de Stat, datorită socrului, nașului(șefului de la SRI) și a cumetrelului (generalul de intendență, Gabriel Oprea, președintele UNPR) și desigur a soției. Seamănă această adunătură gregară cu o încolăceală de limbrici?
Celălalt, repetentul dublu al Facultății de istorie de la Universitatea din București, sluga obedientă a lui Dinu Patriciu,a familiei primilor rechini de după 89. Prima soție a lui Antonescu, bolnavă de cancer, în ultima fază, s-a sinucis știindu-i legăturile parșive, adulterine cu Adina Vălean, europarlamentar. Narcoman, pocherist, unul din cei mai puturoși parlamentari, din cauza vieții libertine ( cu 2 - 3 prezențe în Parlamentul României, în această legislatură,
Ambele nulități Ponta și Antonescu au ajuns în parlament de pe locul 2 și respectiv 3 din colegiile unde au candidat.
Avem obligația morală de a spune oamenilor adevărul, de a le explica primejdia mortală pentru națiunea română, de a conștientiza faptul că niciodată uzurparea, călcarea legilor și cutumelor unui stat, nu a dus spre bine, spre progres, tot așa cum învrăjbirea maselor prin mass-media, manipularea odioasă exercitată de unele televiziuni conduse din cavernele întunericului comunist-antinațional au reprezentat pregătirea terenului pentru mușcătura fatală dată de dușmanii României.
Vom vedea!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
sa ne rugam mai mult ca sa ne lumineze Dzeu mintea mai ales acum ca sa nu gresim iarasi.Doamne ajuta-ne!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa ne lumineze DUMNEZEU mintile sa nu gresim iarasi si demni de Cinste sunt cei ce arata ADEVARUL !
caci prin ADEVAR Vine si LUMINA , adica si DUMNEZEU , DOMNUL IISUS HRISTOS care este ADEVAR si LUMINA !
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
vasile V.O.
Ar fi minunat daca ai posta un comentariu la fel si pe blogul saccsiv ,sa fie citit de unii comentatori fideli ai blogului ,care fac prapad printre comentarii , sustinand toate actiunile acestor pucisti ,pt ca ne este mila de tara si de popor ,pt minciunile si manipularea grosolana a populatiei ,de care Dumnezeu ,in dreptatea Lui ,va lamuri pe cei ce trebuie sa cunoasca adevarul
si vor veni poate sa sustina adevarul !
Comentariile pe care le-ai postat ,sunt la inaltimea unui bun cunascator al evenimentelor ,asa cum sunt in realitate si foarte bine redactate !
Ma voi ruga lui Dumnezeu ,sa faca lumina printre oamenii acestei tari ,sa fie scosi de El din manipulare si minciuna ,sa apere biata noastra Romanie in care domina ura pana la extreme ,la nivelul conducatorilor ,transmisa patimasilor si sustinatorilor ,fiecarei parti ,vizand populatia !
Televiziunile lui Voiculescu arunca zilnic de ani buni ,multa otrava si minciuni ,reusind in totalitate
sa atraga majoritatea oamenilor din tara ,de partea lui ,crezand orbeste in tot ce se macina acolo permanent !!!
Nu sunt pro-Basescu ,dar pot vedea clar cu mintea si capacitatea mea de intelegere pe care mi le-a dat Dumnezeu ,fara sa ma las manipulata de altii ,cum stau lucrurile si unde a fost aruncat adevarul ,fiind inlocuit cu minciuna ,tatal minciunii fiind diavolul !
Romania pare a fi o caprioara neajutorata ,inconjurata de o haita de lupi infometati ,aceasta fiind condamnata la moarte si mancata de lupi !!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce harababura... ce traznai... cata uram si cate vorbe goale....ma ingrozesc cate aberatii se pot naste in mintile oamenilor...Daca sunteti ceea ce va pretindeti rugati-va lui Dumnezeu si aveti grije de sufletele voastre.. Nu mai varsati aceste suvoaie de ura vascoasa pe NET. Nu mai stai si barfiti si scorniti fel de fel de povesti...Toate aceste necazuri nu au aparut din senin..toti acesti asa numiti "politicieni", toata masoneria aceasta care sufoca Romania, toti acesti "pastori de suflete" vicleni au aparut dintre noi...din acest popor... nu au venit adusi de vant..Ei suntem noi. Astia suntem si trebui sa acceptam asta. Amintiti-va ca In Romania erau cei mai multi posesori de carnete de membru PC pe cap de locuitor dintre toate tarile europene.. o cifra mai mare ca in URSS. Aceasta cred ca spune totul despre firea duplicitara pe care o avem marea majoritate !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa ne lumineze DUMNEZEU mintile sa nu gresim iarasi si demni de Cinste sunt cei ce arata ADEVARUL !
caci prin ADEVAR Vine si LUMINA , adica si DUMNEZEU , DOMNUL IISUS HRISTOS care este ADEVAR si LUMINA !
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Din toate comentariile pe care le-am citit în grabă, înţeleg că şi PDL-ul, dar şi USL-ul sunt conduse de oculta mondială. În unele comentarii am văzut că i se aduce un elogiu lui Băsescu că umblă în concediu pe la mănăstiri. Totuşi, eu sunt cadru didactic şi totodată preot ortodox, dar nu-mi pot da seama cum Băsescu, care umbă în concediu pe la biserici şi mai ales mănăstiri se mai poate numi creştin, când în ziua de 6 mai 2010 a venit pe toate posturile de televiziune cu anunţul căci ,,toate salariile bugetarilor vor fi diminuate pe o perioadă de 6 luni cu 25%,inclusiv salriul minim pe economie'', dar în realitate, aceste salarii sunt ciuntite până azi. Nu mai vorbesc de alte rele pe care le-a făcut! Să votăm oare rămânerea lui Băsescu în funcţie? Oare acest lucru nu va agrava şi mai tare situaţia din România? Vă rog, ceimai experimentaţi în politică, să-mi daţi un răspunes!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa ne rugam parinte la BUNUL DUMNEZEU , acesta este raspunsul , daca dta esti preot cu adevarat !
si macar Basescu a mai pus piciorul in SFANTA BISERICA LA SFANTA SI DUMNEZEIASCA LITURGHIE , dar 'cei trei crai' de la usl , nu i-am vazut la SFANTA BISERICA SI LA SLUJBA , ori dta parinte ar trebui sa stii aceste lucruri ;
pe noi nu ne doare acea ciuntire la salariu , pe care am digerat-o , ne doare mai degrab ' ingenunchierea acestei tari si Natii in fata fiarei antihristice , aia cu cipuri pe acte si corp , ne doare ca se Vinde acesta Tara si suntem tradati noi romanii si ma repet daca dta esti preot ai intelege ce inseamna , DE ASEMENI SA PUI PE TAVA RESUSELE TARII si SA LE FACI VANT prin " privatizari " si actiunile lui Voiculescu le-ai intelege f bine de talharire a tarii acesteia , ce -a mai ramas de vanzare la tarla si kg , nu !
ciudat tousi , tot vacarmul acesta a inceput dupa arestarea lui Nastase , a fost replica data la ...!!!
SI daca esti preot , roaga-te Parinte ca DUMNEZEU FACE SI MINUNI !
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Băsescu, prin comportamentul său coleric dar și vădit împotriva corupției și-a făcut foarte mulți dușmani. Fizicul său, unele ieșiri necontrolate fac pe unii români să gândească epidermic și să nu ia acum un o decizie corectă. Până una alta Băsescu este ales democratic de poporul român. Antonescu, Ponta - USL-ul, UDMR-ul și gașca de fugari de la un partid la altul - UNPR nu-l mai vor pe Băsescu. De ce? Simplu!!!! În aceste partide se află urmăriții penali de către DNA.
Este imperioasă nevoie ca DNA-ul să-și facă datoria! Fiindcă situația actuală a românilor, sărăcirea și pierderea credibilității externe este din cauza CORUPȚIEI. Lovitura de stat dată de acești imberbi politicieni, împinși la ilegalității de o gașcă de hoți va duce țara la dezastru!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Gheorghe Salagean,
Pun si eu cateva intrebari !
De ce preotii sunt bagati in politica pana in ochi ?
De ce au afaceri ?
De ce influienteaza lumea la vot ,in biserica ,prin predici dupa sf Liturghie ?
De ce sustin intotdeauna ,partidele care au distrus economia tarii si au dat strainilor toate bogatiile Romaniei ,aducand la sapa de lemn acest popor ?(PSD ,PNL ,PC ,PUNR ,UDMR ,)
Aveti garantia ca USL-ul ,va da inapoi acele retineri ,sau ca vor aduna bani in buget ,de undeva din cer sau din pamant ,de unde ?
Ce au facut bun de cand au dat lovitura ?
De unde au bani sa cheltuiasca pe referendum 20 de milioane de euro ?
De unde vor aduna bani ,pt ca salariati nu mai sunt ,ca au vandut fabricile ,au distrus industria si oamenii au fost dati fara de patronii din strainatate !
Traim din imprumuturi externe ,pana cand ?
Pana cand vor cumpara Romania ,cu totul !!!
Daca la anul vom mai lua salarii si pensii ,cu acesti politruci la conducere ,vom vedea !!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Iubite frate întru Hristos ,,creştin ortodox''! Mulţumesc pentru sfatul duhovnicesc dat, chiar dacă sunt preot, am şi eu nevoie de sfaturi duhovniceşti şi de la creştinii ortodocşi care nu au taina preoţiei, pentru că toate cele ce se petrec în politică nu am cum le pricepe în totalitate. Sfatul de a ne ruga Bunului Dumnezeu este cel mai bun şi eu ştiu lucrul acesta. Nu ştiu dacă sunt preot adevărat sau nu, dar sunt preot ortodox şi nu sunt eretic, asta mărturisesc cu toată fiinţa şi convingerea mea.
Nu sunt USL-ist, dar nici băsist. Dacă cei dinainte de Băsescu ne-au bătut cu bice, Băsescu ne-a bătut cu scorpioane.
Pe dumneata dacă nu te doare ciuntirea salariului cu 25%, pe mine ca bugetar în învăţământ şi pe soţia mea tot bugetară, ne-a durut şi simţim şi azi această tăiere.
La doamna Maria vreau să-i răspund, căci preoţii băgaţi în politică şi care au afaceri, nu sunt în responsabilitatea mea. Nu sunt preot cu funcţii ci preot la o parohie de 50 de persoane, nu familii, şi profesor de Religie. Nu cunosc preoţi politicieni.
Am văzut că doamna Maria a înşirat câteva partide care au adus România la sapă de lemn şi nu zic că nu are dreptate, dar nu se poate exclude din lista acestor partide PDL-ul.
Nu uitaţi! Toţi şefii de stat şi de guvern din România au executat ordinele ocultei mondiale, dar Traian Băsescu a fost pedala cea mai bună de acceleraţie în această privinţă şi când s-au săturat de el, s-au hotărât să-l debarce şi aşa vor păţi şi alţii, căci noi nu învăţăm nimic din istorie.
Nu trebuie să ne rugăm numai pentru debarcarea lui Băsescu, ci pentru ca România să scape de sub dominaţia ocultei mondiale, dacă vreţi să ştiţi.
Dacă dumneavoastră, cei ce postaţi pe acest site, unii pro Băsescu, alţii contra, rugaţi pe duhovnicii dumneavoastră să se roage şi împreună cu ei noi toţi să ne ajute Dumnezeu să scăpăm de oculta mondială şi atunci şi problema cip-urilor se va rezolva de la sine.
Prima mare problemă a poporului român (şi de aceea ne şi bate Dumnezeu) este problema avorturilor. Câtă vreme nu vom lupta să oprim acest flagel, poate veni la conducere şi regele Mihai, că diavolul va lucra pe mai departe prin masonii înfiltraţi în toate guvernele.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
si Ce Sa facem Parinte Gheorghe Salagian , in Aceasta Situatie de Rascruce , Astazi ! nu la referendum ! cand suntem pusi din nou de A ALEGE " intre Cruce si paine " !
oare NU ALEGEM SFANTA CRUCE ? doar ochii sa-i ridicam spre Cer si Sa ne Rugam la DUMNEZEU sa se opreasca acest tavalug pornit de a ne distruge ca Neam , Ortodoxie dar si ca Tara!
iar in privinta avorturilor , dupa revolutie ce lege a fost abrogata , imediat , nu Oare 'cea care Interzicea avortul ' data de Ceausescu , Dumnezeu sa-l ierte , acolo!
astfel , de atunci s-a pornit dezmatul , haosul si ...sub acea conducere bolsevica a lui tov ilici , adica fsn!
si ca am dus-o mai bine pe timpul fsn , era praf in ochi aruncat noua celor de rand pentru a se putea face jocurile ocultei si instarea pe pozitii pentru SCOPUL FINAL adica acceptarea a tot ce inseamna ue
cedare suveranitate ,
instrainare sau 'privatizare' (petrolul , rosia montana !)Resurse Naturale Date de DUMNEZEU Acestei tari si Acestui popor ,
uniune fiscala bla bla 'strangerea menghinei ' , adica acceptarea Rfid 666 sau mai concret Lepadarea de DUMNEZEU !
caci Ce ERA AL Romaniei , la foc continuu se Vindea la straini sau la fier vechi :fabrici , uzini , combinate siderurgice , se incheiau in numele Tarii si al nostru aliante cu aceste congregatii gen ue si nato care nu stiu decat legile sodomei si gomorei , insa toate sub controlul papusarilor !
si astfel in propria Noastra Tara :
am ajuns argati la straini , care stabilesc cati angajeaza , cati dau afara si Maine au si puterea sa spuna ca S-a inchis Combinatul sau fabrica nefiind rentabil ! si oamenii ramin fara locuri de munca in puterea muncii cu familii si copii de intretinut ... !
Sau argati cu 'sil vous plais monsieur ' in bataie de joc prin Tari straine , la usile strainilor doar Atat pentru munca de jos , pe care strainii nu o prefera !
Nu sunt pro basescu care se dezice de nationalism ! imi doresc ca BASESCU sa Realizeze in ce Mocirla si spurcaciune este Aceasta Tara si sa se trezeasca in al 12 lea si fara un sfert ceas , SA FIE PENTRU ACEST POPOR , PENTRU NEAMUL ROMANESC si NU IN ULTIMUL RAND PENTRU ORTODOXIE , CREDINTA ADEVARATA CEA CRESTIN ORTODOXA !
, si niciun caz prousl ,
dar sunt Pentru Sfanta Cruce , pentru Aceasta Tara , pentru Credinta Crestin Ortodoxa , pentru NU sub talpa antihristilor ue si nato , pentru NU sub 'copita ' alui rau ce controleaza malefic Tara !
"ai Mila DOAMNE si de noi /
ca lupul paznic o'fost pus la oi.../'
si TOTUSI DUMNEZEU NU TACE ,!
'nu mai este binecuvantarea lui DUMNEZEU peste roade ' IAR SECETA vedem ca este MARE si ...?
Oare DE CE ?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Frate ,,creştin ortodox''! În această situaţie de răscruce, trebuie post, rugăciune şi participarea la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu. Pe lângă faptul că el a umblat pe la biserici şi mănăstiri, el a făcut prin clica lui şi mai ales prin procurorul torţionar Monica Macovei în calitate de ministru al justiţiei, mari deservicii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Eu în calitate de preot ortodox am trăit această dramă. Nu voi nega faptul că totul porneşte de la ordonanţa nr. 64/2004 a lui Adrian Năstase, care a dat dreptul Bisericii Greco-Catolice să acţioneze în insatnţă Biserica Ortodoxă din Transilvania pentru a-şi recupera toate proprietăţile conform dictonului ,,restitutio ad in integrum'', ordonanţă care în timpul domniei lui Traian Băsescu, premier fiind Călin Popescu-Tăriceanu a fost transformată în Legea 247/2005 (dacă nu mă-nşel). Conform acestei legi, Monica Macovei în calitate de ministru al Justiţiei (care urlă pe la parlamentul european că se încalcă Constituţia) a ordonat ca în februarie 2006, Biserica Ortodoxă Română Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Satu-Mare să fie retrocedată greco-catolicilor, deposedând 3000 de credincioşi de biserica lor în favoarea a 300 de credincioşi. În acelaşi an, prin aceleaşi viclenii au fost deposedaţi şi scoşi afară din bisericile lor credincioşii din Cioncheşti şi Viile Satu-Mare unde am slujit ca preot misionar în faţa bisericii, ea fiind încuiată de greco-catolici,cum au şi câştigat sentinţele judecătoreşti, la fel a fost retrocedată şi biserica din Hrip, jud. Satu-Mare, preotul de aici slujind într-o grădiniţă care este proprietatea Bisericii Reformate din acea localitate. Tot conform acestei legi, multe parohii ortodoxe, foste greco-catolice, fără nici un credincios greco-catolic sunt acţionate în instanţă pentru a fi deposedate de toate bunurile, începând cu bisericile, în numele ,,drepturilor omului'' pe care le invocă Monica Macovei. Aceste orori nu le-a făcut nici Ion Iliescu (Ilievici) sau cum îi mai spuneţi. Nu trebuie uitată cârdăşia lui Băsescu cu UDMR-ul numai pentru a rămâne la putere, punând la cale regionalizarea României. Poate de aceea oculta mondială vrea să-l debarce, ca pedeapsă că nu şi-a atins scopul. În ceea ce priveşte arestarea lui Năstase, ea a fost politică. Asta a fost vină, Trofeul Calităţii? Nici vorbă. Dacă Năstase trebuia condamnat, această condamnare trebuia făcută pentru subminarea economiei naţionale şi pentru faptul că ne-a băgat târâş în Uniunea Europeană, fără nici o negociere, nu pentru nişte afişe. Multe sunt a spune, dar deocamdată mă opresc aici. Biserica Ortodoxă Română nu face politică, dar trebuie să-i mai şi scuture pe cei care au fost votaţi de marea masă a creştinilor ortodocşi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Parinte , PSdvs , sincer , ma abtin sa merg la vot ,
SI de ce oare ?
foarte simplu pentru ca se va instala dictatura usl , dictatura parlamentara sau dictatura antihristica !
usl nu ma reprezinta !
si nici Basescu nu ma reprezinta , DOAR am Sperat intr-o Minune ca Va Tine Cineva si cu Tara Aceasta , cu aceasta Natie dar ...
iar cu dictatura parlamentara , dictatura usl sau ... nu sunt de acord !
Profetiile Spun si Arata Clar ale Sfantului Monah Agatanghel din Sfantul Munte Athos "am vazut un bou pe care scria ROMANIA , ...,si vor trece douazeci si ... de ani de cand si-au omorat conducatorul ,dar vor vedea ca s-au ales cu o turma de asemeni conducatori , SI Atunci Boul Va Incepe A Rage si Se Va Ridica in doua picioare , va arunca corvoada de pe spatele sau SI se va rascula ..."
si nu i-a votat "marea masă a creştinilor ortodocşi" pe acestia care au provocat si au tarat Aceasta TARA intr-un haos mai mare decat era si intr-o harababura de neinteles , adica vorba vine 'de neinteles'!
( atunci cand arati unde este radacina cea rea , neghina si cine a semanat-o ...! incepe 'tsunami ??? da , astfel Se Vede Clar , cand spurcaciunea este aratata ...
cine are ochi de vazut vede ...)
oricum , TOATE SE INTAMPLA DUPA VOIA SFANTA A LUI DUMNEZEU , Pentru Trezirea Acestei Natii LA ADEVAR SI LUMINA , adica Credinta Adevarata , Dragoste Nefatarnica si Nadejde Sfanta IN DOMNUL IISUS HRISTOS , MAICA DOMNULUI si SFINTII CE OCROTESC ACEST PAMINT !
SI asta se intampla cand faci pact cu necuratul pentru a trece puntea ! cei care fac acest pact , ori se leapada de acest pact si Devin Oameni ai LUI DUMNEZEU ADEVARAT ori nu ajung sa mai treaca puntea !
pentru ca ROMANIA ESTE GRADINA SFANTA A MAICII DOMNULUI si Acest Pamint nu va suporta prea multa spurcaciunea , aici in Romania ! AICI ESTE RASPUNSUL , afara ,afara ,afara cu spurcaciunea si debarcarea la toti care au facut pact cu necuratul SI care nu sunt Romani Crestini Ortodocsi pentru Aceasta Tara si Acest Neam !
" Si -ii veti cunoaste dupa roade ..."
si Sa ne rugam , Parinte , caci DUMNEZEU VA FACE DUPA A SA VOIE DREAPTA , Dar SA SI Cerem Ajutorul Sfant " DOAMNE , Unde Esti DOAMNE ? Ajuta-ne ,caci Prea Grea Se Face corvoada si nu mai putem a o duce , Ajuta-ne DOAMNE in A nu Cadea CI in A ne Ridica , Spre SLAVA TA ; SI sa fim Aflati Ridicati si nu cazuti , Ridicati spre A TA SLAVA !
in veci
Amin !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
de ce ii alintati numindu-i oculta mondiala?
eu stiam ca nu va fi suspendat Basescu ptk cine are interes sa ramana presedinte cu siguranta nu va fi fost de acord! Postul si rugaciunea ar fi folosit daca se faceau inainte sa ia ei putere asupra neamului inainte de 1900! oamenii buni si luptatori ori au fost omorati in cele 2 razboaie ori torturati in comunism si ucisi, ori in zilele noastre spalati pe creier de un sitem educational falimentar :
http://www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/
la care se adauga mai apoi prin televizorul accesibil la indemana oricarui copil hipnotizarea unei intregi generatii...pornografia accesibila acum oricui pe internet, jocurile din ce in ce mai violente, lipsa locurilor de munca, lipsa unei locuinte pentru o familie... astfel s-a creat un intreg sistem de antihrist-ism care ii forteaza oarecum pe cei din generatia tanara sa aleaga avortul, casatoria de proba, relatii instabile...si in cele din urma neintegrarea in nici un sitem de valori!!!!!
diavolul a reusit in generatia de acum sa distruga la nivel atomic fiinta generatiei actuale, ptk pana si preotii au fost educati de niste preoti f slab pregatiti fata de nivelul raboiului nevazut inc are ne aflam (a se vedea profetia parintelui Arsenie Boca despre scaderea calitatii preotilor din aceste zile, tot acolo el atrage atentia ca noi suntem cei din urma).
Si daca stam o clipa si analizam inamicii care ne inconjoara si ne concentram toate eforturile spre a iesi din matrix, nu prea mai avem cum sa fugim nici macar in pustie, lupta a devenit piept la piept inainte de a ne naste noi! suntem legati cu mainile la spate si mai ramane un singur lucru de facut>>>>> sa urlam catre Dumnezeu sa ne scape, sa urlam nu sa ne rugam, si sa incercam pe cat posibil sa implinim poruncile Lui Hristos pentru ca doar in ele avem scapare din acest sistem!
cititi patericul si filocaliile apoi Psihoterapia ortodoxa de Hiroteos Vlachos, Razboiul nevazut, asta ca inceput! toate aceste explica decaderea omului in starea de robie in care e acum...si lipsa marilor preoti din frontul luptei...
Cat despre elita nu imi fac probleme...Hristos ne-a avertizat ca vom fi prigoniti si ucisi, ba chiar in ultimol capitol de la profetul Daniel am fost anuntati ca vor dura chinurile 10 zile pentru cei prinsi! Fiti puternici in vointa si intariti-va ca atunci cand omul nu mai are nici o solutie...Dumnezeu mai are cel putin una!
Nu uitati ca toata puterea i s-a dat lui Hristos, atat incer cat si pe pamant!
Si desi se vad pe youtube atatea semne ca antihrist ar fi deja printre noi, ca semnele ar fi deja in lume. inrosirea apelor, poluarea a o treime din apa planetei , cutremure, semne in soare etc, vedem la Luca 21:
25. Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor.
26. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.
27. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă.
28. Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.