Homosexualii au închis emisiunea Pietrele vorbesc, a ieromonahului Savatie Baștovoi

Televiziunea în Moldova a devenit un loc al minciunii. O spun cu experiența omului care a lucrat în televiziune. Am avut libertatea de a concepe și realiza o emisiune de autor de 45 de minute la o oră de maximă audiență. Dar asta pînă în momentul în care persoanele pe care le pomeniți au văzut în ieșirea unui „popă homofob” la televizor un pericol la adresa statului secularizat.

Există o înregistrare a unei ședințe a acestor activiști în care ei îmi pomenesc numele și fac un plan prin care să-mi atace emisiunea la CCA. Nu s-a ajuns la asta, deoarece eu nu încălcam nici legislația, nici codul deontologic al jurnalistului, exprimînd doar adevărurile creștine care îi deranjează. La scurt timp după aceea mi s-a propus un tîrg prin care eu mi-aș fi păstrat emisiunea cu condiția să nu mai ating cîteva teme.

Partea cu haz a întîmplării este că domnul Ţopa, patronul televiziunii, m-a asigurat într-o discuţie particulară că nu ştia nimic despre ruperea contractului meu cu Jurnal TV şi m-a rugat să revin. Fără nici o ranchiună personală, am considerat nedemn din partea mea să mă întorc într-o televiziune unde oamenii pot fi cumpăraţi sau vînduţi la nevoie şi unde homosexualii dictează. Mă întreb doar: cine sunt aceşti măscărici care au puterea să dicteze politici editoriale trecînd peste voia patronilor?

Așadar, în condițiile în care televiziunile din Moldova primesc fonduri guvernamentale și externe cu scopul declarat de a face lobby unor legi și atitudini anticreștine, ieșirea preoților la televizor este zadarnică și poate avea chiar un efect invers. Dar nu numai preoții, ci și jurnaliștii cu verticalitate au ajuns să fie persecutați pentru opinie, demiși din funcții și înlocuiți cu persoane dubioase care nu au nici pregătirea profesională necesară și nici harismă, postura lor fiind aceia de DJ într-o discotecă de la țară. Intrați pe blogurile lor și vedeți că fac greșeli de ortografie, ca să nu mai vorbesc de logică, inadmisibile și pentru un copil de clasa a șasea. Unora ca aceștia li s-au încredințat politicile editoriale ale noilor televiziuni.

Putem declara cu fermitate că în Moldova oamenii sunt persecutați pentru opinie, iar libertatea presei a apus cu desăvîrșire. Eu personal am refuzat după aceea toate invitațiile de la mai multe televiziuni de la noi de a participa la vreo dezbatere sau emisiune, ceea ce îndemn să facă, măcar pentru o vreme, pe toți cei care au o credință dreaptă.

Creștinii trebuie să se întoarcă la carte. Este o minciună că televiziunea și noile tehnologii au o mai mare putere de persuasiune decît cartea. Dacă ar fi fost așa, Hristos Dumnezeu ar fi făcut televiziunea și internetul cu două mii de ani în urmă și nu ne-ar fi lăsat o Evanghelie scrisă, ci un film. Mitropolia are nevoie de o bibliotecă serioasă în centrul Chișinăului care să fie deschisă pentru toți cei care doresc să cunoască frumusețea moștenirii creștine.

Mai jos aveti editia emisiunii care a provocat indignarea homosexualilor:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=IFc9mkRzppo]

Cititi integral pe blogul părintelui Savatie.

33 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dupa vizionarea acestui film, se mai indoieste careva de faptul ca aceste vremuri ce le traim sunt premergatoare apocalipsei ???!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Din pacate Par. Savatie Bastovoi este doar un modest agent al rusilor, luptand contra Mitropoliei Basarabiei. Ca sa aiba credibilitate i se creaza diverse legende despre una sau alta.
    Cine nu crede sa caute pe Internet propaganda sa antiromaneasca impotriva Mitropoliei Basarabiei si pentru "Mitropolia Moldovei", creatia bolsevicilor satanici pentru dezbinarea Neamului Romanesc.
    Altfel le zice cu talent.
    Modelul este descris in cartea "Strutocamila" de Volkoff.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Mitropolia are nevoie de o bibliotecă serioasă în centrul Chișinăului care să fie deschisă pentru toți cei care doresc să cunoască frumusețea moștenirii creștine"
    Observati ce sfios este dansul.
    "Mitropolia" - dar nu mentioneaza care, sa nu fie prea clar. In alte cazuri era mai direct: "Mitropolia Moldovei" facuta de bolsevici prin NKVD.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Draga amin,

    Cred ca te inseli in privinta parintelui Savatie. Mai citeste din cartile lui...poate iti vei schimba parerea.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De ce cartile lui Bastavoi sunt premiate de masonii comisiei Europene Seamana mult cu Soros in ceia ce pare ca divulga.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    amin, permite-mi sa te contrazic, par. Savatie nu este nici un fel de agent, nu il cunosc personal, ci doar dintr-o conferinta si din cartile lui care mi-au cazut bine la suflet. Sa nu crezi ca toti romanii din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei. De fapt infiintarea mitropoliei basarabiei a adus multa dezbinare intre ortodocsii din moldova si chiar intre moldoveni, dintre care multi nu tin de aceasta mitropolie. Nu sunt impotriva infiintarii acesteia, doar spun ca unitatea ortodoxa este mai presus de unitatea neamului. In plus in Moldova jumatate din populatie este rusofila, iar jumatatea romaneasca este familiara cu limba rusa si intelege slujba slavona. O alta problema este calendarul, pe care moldovenii din veac il au pe stil vechi. Ambele mitropolii sunt canonice, deci nu ar trebui sa se puna problema din ce mitropolie provine. Eu sunt roman, cunosc putin si situatia romanilor din basarabia pentru ca am rude acolo, de aceea imi permit sa vorbesc. Ca dovada ca parintele Savatie nu este agent al rusilor este cartea "In audienta la un demon mut" unde parintele releva influenta masoneriei atat asupra Bisericii Ruse cat si asupra BOR, daca ar fi fost agent rus, nu ar fi scris despre infiltrarea masoneriei in Biserica Rusa.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sorina, vorbesti, cred, in necunostinta de cauza. Citeste cartea pr. Savatie "In audienta la un demon mut", care este un roman ce ne deschide ochii asupra infiltrarii masoneriei in Bserica si asupra absurditatii reclamatiilor evreilor sionisti de cenzurare a cultului ortodox impotriva textelor anti-evreiesti.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce carti a scris parintele, ce curaj in ceea ce spune, de unde idea ca e agent ... cred ca e o impresie ciudata, nemotivata, cazuta asa din nimic. Mai bine comentati cartile sau cele spuse la emisiune, in care gasim idei pe care nu ar avea nimeni curajul sa le spuna.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Litanie catre Duhul Sfant scrisa de parintele Arsenie Boca (1910-1989)
    Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum era la inceput , acum
    si pururea si in vecii vecilor, amin

    Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie Duhule Sfinte

    1. Duhule sfinte -coboara de pe tronul maririi Tale si ridica-Ti un
    cort in inima slujitorului Tau, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte,
    Slava Tie

    2. Duhule Sfinte- Care purcezi de laTatal , si de la Fiul , invata-ma
    sa traiesc permanent in prezenta lui D-zeu, Slava Tie Dumnezeule,
    Duhule Sfinte, Slava Tie

    3. Duhule Sfinte- Care purcezi de la Tatal si de la Fiul , invata-ma
    sa traiesc dupa voia Celui prea Inalt, Slava Tie Dumnezeule, Duhule
    Sfinte, Slava Tie

    4. Duhule Sfinte- Care locuiesti in inima Fiului, invata-ma sa Te
    cunosc si sa Te iubesc, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    5. Duhule Sfinte -Care Te ingrijesti de Slava Tatalui, invata-ma sa
    traiesc in daruire fata de D-zeu si in deplina incredere in el, Slava
    Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    6. Duhule Sfinte- simbolizat prin limbile de foc, aprinde si in
    inima mea focul iubirii Tale, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte,
    Slava Tie

    7. Duhule Sfinte- Porumbel tainic, invata-ma sa inteleg Sfanta
    Scriptura, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    8. Duhule Sfinte-Care nu ai nicio infatisare si nici nume,
    invata-ma sa ma rog bine Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    9. Duhule Sfinte- Care vorbesti prin gura profetilor, invata-ma sa
    traiesc in pacea sufletului si echilibrul spiritului, Slava Tie
    Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    10. Duhule Sfinte- Foc arzator de iubire, invata-ma sa traiesc
    intelept si rabdator, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    11. Duhule Sfinte- Datatorul tuturor darurilor, invata-ma sa traiesc
    in smerenie si modestie, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava
    Tie

    12. Duhule Sfinte- Vistierie abundenta de Har, invata-ma sa inteleg
    valoarea suferintelor, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    13. Duhule Sfinte- Vistiernic nemarginit de Har, invata-ma sa
    folosesc corect timpul pretios, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte,
    Slava Tie

    14. Duhule Sfinte- Vistiernic de Har inepuizabil, fereste-ma de lipsa
    de iubire si de mandrie, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava
    Tie

    15. Duhule Sfinte- a Carui bogatie nu o poate aprecia nimeni,
    invata-ma sa alung imaginile si gandurile inutile, Slava Tie
    Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    16. Duhule Sfinte -Datatorul multor daruri, invata-ma sa evit
    activitatile si vorbele inutile, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte,
    Slava Tie

    17. Duhule Sfinte- din a Carui plinatate am luat noi toti, invata-ma
    sa pot sa tac si sa vorbesc la timpul potrivit , Slava Tie Dumnezeule,
    Duhule Sfinte, Slava Tie

    18. Duhule Sfinte- Iubire vesnica, invata-ma sa dau celorlalti un
    exemplu bun, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte,
    Slava Tie

    19. Duhule Sfinte- Bunatate vesnica, da-mi perseverenta in bine pana
    la sfarsit Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    20. Duhule Sfinte- Dascal bun, invata-ma sa ma port corect cu
    oamenii, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    21. Duhule Sfinte- Prieten drag al sufletelor, invata-ma sa nu judec
    pe nimeni si sa nu-mi amintesc raul facut mie, Slava Tie Dumnezeule,
    Duhule Sfinte, Slava Tie

    22. Duhule Sfinte- Lumina care fericesti sufletele, invata-ma sa vad
    nevoile altora si sa nu omit faptele bune, Slava Tie Dumnezeule,
    Duhule Sfinte, Slava Tie

    23. Duhule Sfinte- Lumina vesnica, ajuta-ma sa-mi vad greselile Slava
    Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    24. Duhule Sfinte- Care infaptuiesti minuni in suflete, condu-ma prin
    vigilenta la perfectiune , Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    25. Duhule Sfinte- in fata Caruia nimic nu este ascuns, invata-ma sa
    scap de urmari diabolice, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie

    26. Duhule Sfinte- Care cunosti viitorul universului, Te rog ajuta-ma
    sa scap de supunerea fata de trup si de diavol, Slava Tie Dumnezeule,
    Duhule Sfinte, Slava Tie

    27. Duhule Sfinte- Care cunosti viitorul meu, incredintez ocrotirii
    Tale familia mea, prietenii si pe toti oamenii, Slava Tie Dumnezeule,
    Duhule Sfinte, Slava Tie

    28. Duhule Sfinte- cu ajutorul Tau dumnezeiesc, invata-ma sa traiesc
    spre Slava si Lauda Lui Dzeu, spre binele sufletelor si bucuria Maicii
    Domnului, ca sa pot muri ca sluga aleasa, Slava Tie Dumnezeule, DuhuleSfinte, Slava Tie

    Promisiunile Tatalui nostru Ceresc pentru toti cei care vor spune
    aceasta sfanta litanie, macar de 3 ori pe saptamana:

    te voi smulge din mana dusmanilor tai
    voi indeparta obstacolele care te impiedica in
    drumul tau spre perfectiune
    iti voi mai da un inger, care prin inspiratii te va feri de
    ademenirile pacatului
    vei persista pe drumul virtutii, iti voi intari credinta, speranta si iubirea
    te voi elibera de grijile materiale, familia ta va trai in pace si
    iubire reciproca
    cine doreste sa-si ajute aproapele, va trebui sa recite aceasta
    litanie sfanta, macar 6 luni zilnic.
    Iti vei recunoaste slabiciunile
    promisiunile duhului nostru cel sfant
    aceasta sfanta litanie se va raspandi.
    Cine o va oferi din milostenie mai departe , va avea parte de
    rugaciunea celorlalti. Harurile obtinute se pot transmite altora, dar
    acest lucru trebuie spus duhului sfant. Amin

    @ admin
    aceasta rugaciune am primit-o prin mail si as dori o parere avizata care sa confirme ca a fost scrisa de Sf Arsenie Boca

  10. Elena Cristescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    codrut, "Litania " NU ARE NIMIC DE A FACE CU INVATATURA CREDINTEI ORTODOXE si deci se intelege ca nici cu Parintele Arsenie Boca . Numai la o simpla citire a asa zisei rugaciuni iti dai seama de acest lucru deoarece Duhul Sfint( si nu spiritul , cum se mentioneaza la pct. 9, termen folosit de catolici), PURCEDE NUMAI DE LA TATAL , NU SI DE LA FIUL ( cum se mentioneaza la pct 2 , 3 ). Prin urmare daca cititi CREZUL , intocmit de Sfintii Parinti la Sinoadele Ecumenice , se va vedea clar ADEVARUL ORTODOX---- care nu suporta nici o abatere. Rugaciunea apartine mai degraba catolicilor iar noi ortodoxii nu ne amestecam cu invatatura lor. Se observa din ce in ce mai des o strecurare a altei invataturi, straine ortodoxiei folosindu-se de marii nostri PARINTI ORTODOXI, printre care si Parintele Arsenie Boca , Parintele Iustin Parvu si alti parinti, ca sa capete credibilitate in ochii celor neavizati aceste rugaciuni, invataturi, indemnuri etc., straine ortodoxiei. Trebuie sa deschidem bine ochii daca vrem sa ne pastram dreapta credinta si sa nu fim rapiti de " lupii cei vicleni". Doamne ajuta si sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne pazeasca de caderea in tot felul de erezii. Amin!

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Codrut
    Aceasta litanie nu mi se pare a fi ortodoxa. NU stiu cine a scris-o, dar contine adaosul filioque, adica purcederea Duhului Sfant si de la Tatal si de la Fiul, ceea ce e foarte grav. Mai are si formula ''precum era la inceput'' care se gaseste in messa catolica. In plus promite tot felul de avantaje si rezolvari daca o spui zilnic, ceea ce Ortodoxia nu face. Circula pe net tot felul de rugaciuni si talismane papistasesti pe care, dupa ce le primim trebuie sa le trimitem la inca 10 sau la nu mai stiu ce numar de persoane, ca se ni se implineasca dorinta. Nu sunt de acord cu asa ceva.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Profund surprins de comentarii, ma refer mai ales la admin, sa inteleg ca consideri ca crestinii ortodocsi din Mitropolia Moldovei nu fac parte din Biserica lui Hristos si ca rezultat nu pot sa se mintuiasca si ca pina la crearea "Mitropoliei Basarabiei", care nu are nimic comun cu rominismul, nu exista Biserica lui Hristos in Moldova?

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Dai in unul, tipa doi!'
    Pentru laudatorii Par. (agent KGB in mod deschis) Savatie, "apostolul moldovenismului" (contra romanismului) un raspuns pentru intregul grup:
    Mitropolia Basarabiei nu a fost "infiintata" de curand, asa cum nu va este rusine sa o afirmati. Asa zisa "Mitropolie a Moldovei", creata pe sangele martirilor basarabeni, a fost organizata de vrajmasii Sf. Cruci pentru dezbinarea Neamului Romanesc.
    Acest Parinte Bastavoi nu este decat unul din multii agenti infiltrati in Sf. Biserica. Se remarca prin faptul ca are o limbarita specifica si o viclenie care atrage pe cei mai nevinovati.
    Il tradeaza ochii insa.

    "Mitropolia Basarabiei a fost creată dupa Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chișinău la rangul de mitropolie. Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. Organizarea propriu-zisa s-a facut prin legea de organizare a BOR din 1925. Ahiepiscopul de Chisinau, Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei, pe 21 aprilie 1928. La acea dată, jurisdictia Mitropoliei Basarabiei cuprindea arhiepiscopia Chișinăului, episcopia Hotinului și Bălților și Episcopia Cetății Albe - Ismail.[4]

    În timpul ocupației sovietice din 1940-1941, și mai apoi sub regim sovietic din 1944 pana în 1992, Mitropolia Basarabiei și-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chișinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică Patriarhiei Ruse.

    Ca raspuns la cererile adunării eparhiale din 14 septembrie 1992, Sinodul BOR din 19 decembrie 1992 a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Dat fiind contextul istoric, ea este acum autonomă și urmează stilul vechi."

    De asemenea;
    "Românii s-au născut ca un popor creştin. Întemeierea primelor mitropolii a avut loc în Ţara Românească în 1359 la Argeş în timpul lui Nicolae Alexandru şi în 1370 la Severin în timpul lui Vladislav Vlaicu. În 1401 Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei. "

    Activitate intensa:
    http://roncea.ro/2011/10/10/ce-a-primit-de-la-dumnezeu-mitropolia-kgb-de-peste-prut-in-ajunul-sosirii-de-la-centrala-moscova-a-generalului-vladimir-mihailovici-gundiaiev-alias-kirill-comsomolistul-seful-colonelului-v-cantarea/

  14. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    " Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima ..."Sfantul Parinte Arsenie Boca
    http://www.youtube.com/watch?v=l1J2R-pjrBc&feature=related

  15. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si sa ne fereasca BUNUL DUMNEZEU de a Sa MANIE SFANTA si DREAPTA cand "Pietrele vorbesc "

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Amin,

    Îl numești pe Sabatie “agent KGB” doar pe socoteala istoricului jurisdicției unde e încadrat (din operă fiind imposibil, cred că e clar).
    Și România mare e o ispravă masonică, rezultă oare că suntem agenți ai masoneriei de vreme ce suntem “beneficiari” ai unei “construcții” cu istoric impur?

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    amin

    Vino cu dovezi concrete, nu cu vorbe goale aruncate-n vant. La fel a procedat si lucifer, a aruncat niste cuvinte goale (fara acoperire) cu care a prins in plasa pe stramosii nostri, Adam si Eva.

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iertat sa-mi fie cuvintele daca gresasc,
    @ amin, din cate vad, nu cunosti nici cartile pr. Savatie Bastovoi, nici situatia adevarata a romanilor din Basarabia. Daca mai exista adevarati si sfinti aparatori ai ortodoxiei in Romania, sa stii ca unul de frunte dintre ei este ieromonahul Savatie Bastovoi. Te rog frumos, citeste cartile lui, ele sunt dovada adevaratei lui credinte. Apoi, nicaieri in scrierile sau vorbele sale parintele nu ataca canonicitatea Mitropolia Basarabiei, dimpotriva, aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=vk-arhZzy-Y
    arata necesitatea fratietatii si intelegerii intre preotii celor doua mitropolii.
    Citez: "Am povestit despre necazurile noastre ca basarabeni, pentru ca intr-adevar, romanii ne fac rusi, rusii ne fac romani, si aici pe loc, santem facuti de catre o parte pro-moscoviti, de catre alta pro-romani. In fapt santem niste crestini care incercam sa intelegem intreaga complexitate a vietii noastre crestine intr-o zona atat de tensionata, atat de incurcata a intersectiilor etnice si culturale. Aceasta stradanie a noastra de a-i intelege pe toti ne cam costa uneori, dar cred ca merita pentru ca asta este jertfa si menirea noastra de a propovadui dragostea si de a primi cu intelepciune orice intepatura. Pentru ca daca te-ai lasa purtat de toate ocarile si barfele, nu-ti mai pastrezi calea pe care trebuie s-o ai, calea care este una dreapta - cea a adevarului."

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Domnule Baciu Vitalie, te afli in cealalta extrema fata de fratele nostru @amin@, din pacate mult mai grava. In primul rand aduci dovada in favoarea cuvintelor dumitale un articol si un filmulet video cu pr. Savatie care, de fapt, amandoua te contrazic. Oricine ar fi acest Adrian I. caruia ii raspunzi, se pare ca nu esti mai ortodox decat acesta. Ce sunt cuvintele: "Orice rus crestin are drepturi absolute asupra Vorontului, Humorului, Catedralei Mitropolitane din iasi cu mopastele Preacuvioasei Parascheva decit norice roman greco-catolic, baptist sau ecumenist. " (redat cum e scris).
    Apoi, scrii: "Autocefalia BORo a fost instituita in 1865 prin hotarirea lojei masonice care conducea atunci asa-numitul Stat Roman", suna de parca ai fi preluat aceste cuvinte, ca si cele urmatoare (vedeti mai sus) de la stilistii din Romania (pe care din anumite puncte de vedere, eu personal ii respect, dar tocmai acest context extremist al neascultarii ii separa de noi).
    Apoi, care este canonul care arata regula celor 30 de ani in care "dupa acest termen este oprit sa se ridice asemenea revendicari si acele teritorii cu crestinii de pe ele sint socotite a fi canonic sub obladuirea celuia care i-a pastorit in acei 30 de ani."? Nu cunosc acest canon, desi, admit ca poate gresesc.
    Scoti din "adancul vistieriei" dumitale mai multe perle, de fapt ar trebui sa citez tot comentariul pe care il faci. Printre altele spui: "asa-numita “mitropolie a Basarabiei” este o lucratura diavoleasca, la fel ca si poftirea ereziarhului Ioan-Paul II la liturghie la Bucuresti in 2001." Cine esti ca sa scrii asemenea cuvinte? Pot sa presupun: un etnic rus din Moldova, care orbit de nationalism se crede mai ortodox decat romanii din Moldova. Sau ai citit ceva scris de stilistii din Romania despre trecutul Bisericii Ortodoxe din Romania? In ambele cazuri te inseli amarnic.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Yugi
      trebuie ignorati acesti intrusi bolsevici si/sau kgb-isti
      ei se complac in patriarhia ecumenisto-rusa si mai zic de altii
      daca tot suntem in aceeasi barca, de ce nu se unesc cu noi si sa luptam impotriva ereziei?
      dar pt ca nu o fac si ataca Biserica din interior este clar ca sunt provocatori ai dezbinarii
      o sa fiu atent sa fie blocati permanent

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Yugi Comentariul nu e al meu, am mentionat ca e un comentariu a lui Benedict la un articol postat pe acest blog si am pus si link-ul. Nu aduc dovada in favoarea cuvintelor mele un articol si un filmulet video cu pr. Savatie ci am fost mirat de comentariul lui admin, citez "Mitropolia Moldovei”, creatia bolsevicilor satanici pentru dezbinarea Neamului Romanesc." si mi-am expus pozitia, atit.

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Codrut ,
    Rugaciunea pe care spui tu ca ai primit-o prin mail ,este o rugaciune catolica 100% !
    Are in ea cea mai mare ratacire , din care cauza a avut loc Marea Schisma de la 1054 ,
    anume adaosul Filioque (ratacire despre purcederea Duhului Sfant ,"2. Duhule Sfinte ,care
    purcezi de la Tatal si de la Fiul ")si inima lui IIsus "4.Duhule Sfinte ,care locuiesti in inima Fiului ....."cat si altele fara nicio substanta a unei rugaciuni smerite si evlavioase ,in care foloseste termeni de exprimare asa zis moderni (deplina incredere ,focul iubirii ,echilibrul spiritului ,modestie ,inepuizabil ,ganduri inutile ,vigilenta ,sa evit ,etc...)Ar trebui sa fie stearsa ,intr-ucat ,poate sminti si nu-i de-a noastra ortodoxa ,mai ales ca are aceasta colosala erezie a adaosului Filioque !!!
    Cat de frumoase sunt rugaciunile ortodoxe ,daca sunt alcatuite in Duhul Domnului !!!

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu n-as crede ca este o rugaciune a parintelui Arsenie Boca !!!
    Este o rugaciune pur catolica !!!

  23. vulturul legionar

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Din roadele lor ii veti cunoaste. Din cate se observa cu iertare, cred ca parintele Bastovoi este supus unei campanii de defaimare de catre slugile diavolului care profita de slabiciunea crestina a milei pt ca sa-si infinga coltii in mintea si sufletul celor care sunt in relatie de caldiceala cu Hristos si astfel ajung slugile diavolului fie din frica fie din interese personale. Crucea inseamna jertfa secunda de secunda si doar daca avem sange crestin in vene vom putea rezista diavolilor fie din America, UE sau de oriunde.
    Rog pe cei care-l defaimeaza pe parintele Bastovoi sa incerce sa nu mai aiba pacatr si apoi sa arunce cu pietre in parinte nu de alta insa miros de la o posta cu nu sunt crestini ci provocatorii antihristului daca nu termina cu murdaria pe care o deverseaza din mintea si sufletul lor.
    SA STAM BINE, SA STAM CU FRICA SA LUAM AMINTE!

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    multumesc tuturor ...asa e...este eretica...practic in prima faza am citit-o crezand ca e de la Sf Parinte Arsenie...apoi am inceput sa am dubii si sa intreb...multumesc ca ati facut lumina

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    admin ,
    Parerea mea este ca ai face bine sa stergi de pe blog ,acea sa-i zicem rugaciune catolica eretica ,in care adaosul Filioque ,ne sare in ochi si codrut cel ce a postat-o a fost lamurit asupra ereziei acestei postari !
    Nu face bine , ci poate sminti sau compromite intr-un fel blogul care-i 100% ortodox !!!

  26. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=EjEKHmVkjes

    http://www.youtube.com/watch?v=JhYGh1Qp3KQ&feature=related

    si sa ne fereasca BUNUL DUMNEZEU de a Sa MANIE SFANTA si DREAPTA cand “Pietrele vorbesc “!

  27. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    de acorg cu Maria, acea rugaciune falsa in numele Sfantului Parinte Arsenie Boca ar trebui stearsa !
    aici avem O Rugaciune intr-Adevar a Sfantului Parinte Arsenie Boca !
    http://www.youtube.com/watch?v=tp9QwBZWD-w

  28. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    de acord cu Maria !

  29. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?feature=fvwp&NR=1&v=82FnylROdns

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Draga pr Bastovoi
    Locuiesc in vest si problema homosexualitatii o vad zilnic in jurul meu. Am colegi la servici homo. Majoritatea lor din punct de vedere social sint foarte buni lucratori, foarte ordonati, foarte sociabili, dar nu de asta scriu rindurile de mai jos.
    Problema este ingrijoratoare nu pentru ca ei se organizeaza si reusesc in fiecare an sa devina mai puternici ci e faptul ca lumea crestina nu prea face nimic concret, iar restul de oameni, "caldiceii", ateii, gnosticii, etc... nu intreprind nimic in sensul asta, motivele fiind multe.
    Multi oameni nu cred in Bible, in Dumnezeu, pentru ca biserica romano catolica si protestantii au lasat multa neincredere si pustiu in sufletele oamenilor de sute de ani de zile, iar ei fara lumina, in loc sa caute ortodoxismul, prefera ateismul, filmele pseudo stiintifice de la Discovery, cele Sci Fi sau pur si simplu indiferenta. Deci daca le spui ca problema homo a fost combatuta de Dumnezeu, si le recomanzi Sfanta Scriptura iti rid in fata. Eventual te indreapta sa citesti Codul lui DaVinci. Iar pe linga asta duhul moralismului, al dulcegariei sentimentale e peste tot. Fac mult caz de pisicile si ciinii abandonati sau maltratati fara sa se intrebe vreodata citi orfani exista in orasul lor.
    Dvoastra a-ti intervenit in interviu cu notiunea de chipul lui Dumnezeu in om care se distruge prin pacatul homosexualitatii. Foarte corect. Dar v-ati intrebat citi oameni, mai ales crestini cunosc ce inseamna chipul si asemanarea cu Dumnezeu? Din pacate pentru foarte multi chipul este cel cu barba, aratat in icoane, etc...
    Americanul dvoastra din interviu are intentii bune dar parca traieste intr-o lume utopica. Homosexualismul a fost practicat mai ales in lumea aristocrata de mii de ani (Caligula, imperiul roman, etc..) politicienii nostri moderni au facut-o si o fac in ascuns, iar ca sa ajungi acolo sus trebuie sa fii ori ca ei ori sa ii aprobi altfel nu ai sanse. Nu mai vorbim de otrava mediatica a organizatiilor secrete care folosesc orice slabiciune umana in scopul dezbinarii. Dar asta intra in alta discutie.
    Toata lumea e cazuta, dar vestul e mult mai cazut si inima lor mult mai impietrita. Faptul ca homosexualismul a ajuns la limitele care a ajuns, e si o pedeapsa rezultata din aceasta impietrire care se revarsa asupra copiilor pentru indolenta si necredinta parintilor.
    "Pietrele vorbesc" e o imagine frumoasa dar nu e de ajuns. Va dau un exemplu:
    In Bucuresti in 1990 cind au venit minerii, nu numai ca lumea a fost lasa si fricoasa sa iasa afara, sa intervina si sa le contracareze miscarea dar erau o groaza pe margine care aplaudau! Asta e lumea noastra de azi! La Londra acum un an studentii au facut demonstratii pentru taxele mari de platit in invatamintul superior. Datorii cu care ramin multi ani dupa terminarea studiilor.
    Unde au fost parintii sa vina cu sutele de mii? In fata televizorului, sau pesemne la crisma? Nu mai exista unitate pentru o cauza pentru ca lumea e pur si simplu hipnotizata de televizor, jocuri pe computer, moda (cu puternice accente gay), etc.. cum bine spunea Pr Rafail Noica ca "traim aproape total in imaginatie" si trebuie sa fim reformatati. Nu vreau sa va dau impresia ca o revolutie sociala ar rezolva problemele acute ale societatii in general. Nu mai cred pentru ca toate sint organizate tot de cei de sus, noi nefiind in stare sa ne organizam pentru ca am pierdut iubirea intre noi, nu ne mai unesc decit sefii de sindicate care ne promit ridicari de salariu, si culmea ca inca mai credem in dreptatea acestor false mascarade sociale.
    Daca nu o sa incepem o viata de pocainta adevarata, o viata de rugaciune pentru toti, nu o sa ne dea Dumnezeu lumina sa iesim cistigatori ci din contra! Degeaba dam vina pe apocalipsa, sau pe altii... cu rugaciune arzatoare si cu multe lacrimi multe lucruri a schimbat Domnul in trecut ne spune Sfinta Scriptura. Daca am avea in inima focul acela pe care il are un parinte fata de copilul cazut in pacat, si sa il indreptam catre multi din jurul nostru sint sigur ca Domnul ne-ar ajuta. Dar nu avem iubire!
    Doamne ajuta si va doresc multa sanatate si pace sufleteasca!
    Gabriel N

  31. Maria Camelia Simon

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Homosexualitatea este invoirea mintii omului cu diavolul, duce la intunecarea mintii, patima aceasta este asemenea unei fiare, pune stapanire pe sufletul omului, fara ajutorul lui Dumnezeu nu scapi de ea. Tie mila de bietii oameni, in ce hal de decadere au ajuns, noi ca si crestini ortodoxi ne rugam pentru ei, dar si ei trebuie sa caute ajutorul la Biserica lui Hristos, sa beneficieze de Sfintele Taine si Sfintele ierurgii (dezlegari de pacate, de blesteme, pt.ca homosexualitatea, la fel ca celelalte patimi sunt ca un blestem pentru om}, sa ceara ajutorul preotilor, pentru a scapa de acest pacat strigator la Cer.
    Dumnezeu sa-i ajute, sa-i scape, ei si-au pierdut complet libertatea data de Dumnezeu, cu toate ca ei invoca Drepturile omului, sufletul lor striga dupa ajutor, dar oare ei mai sunt constienti ca au suflet?
    Mi-e mila de ei, de sufletul lor!
    Maria Camelia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*