Sfinţii Martiri Brâncoveni

Cuvânt de laudă şi rugăciune al Sf. Ştefan Brâncoveanu,
închinat Adormirii Fecioarei Maria

Dar astăzi, Maica Fecioară în chip adeverit se arată ca Aurora cea plină de har, după cum a văzut-o şi mai mult a preţuit-o Solomon, ca Auroră argintie care împodobeşte munţii, înveseleşte văzduhul şi norii şi luminează minunat întreaga lume
(Cântarea Cântărilor 6,10).
Arată-ne şi nouă faţa Ta cea plină de har, preafrumoasă Auroră, podoaba creştinătăţii, nădejdea celor deznădăjduiţi, bucuria şi ajutătoarea sufletelor; şi primeşte ruga preablândului nostru Domn, care de un cuget cu poporul lui Dumnezeu, cel cu nume creştinesc, cinsteşte măririle Tale, laudă sărbătoarea Ta şi prăznuieşte după cuviinţă preaslăvita Ta mutare la Ceruri.
Vino, preadorită Auroră şi cu lumina ta cea străvăzătoare împrăştie norii întunericului, luminează-ne mintea şi cugetarea! O, grăbeşte-te, înaintevestitoare a zilei şi, alungând somnul cel îngreuietor al păcatului, de cumva robii Tăi se află în turma cea tainică, trezeşte-i la faptele vieţii cele veşnice. Hărăzeşte-ne şi nouă acest dar, Preacurată, ca aceia câţi, urmând pilda preaevlaviosului şi iubitorului de Hristos Domnul nostru, au auzit aici laudele Tale şi au preamărit pomenirea slăvitei şi dumnezeieştii Tale mutări, niciodată să nu vadă înserarea acoperământului Tău celui atotputernic. Amin

din revista Atitudini, nr. 24

9 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    brancovenii, nume de legenda , cu adancii ramificatii in ardeal face parte din galeria oamenilor de tara instaritii care au mers pana la sacrificiu suprem, istoria romaniei are un singur domnitor care a trecut la islaism unul singur mihnea turcitul.unul singur, ducpa trecerea in randul sfimtilor romanii , au aparut lupii occidentului care su denigrat ca ar fi fost masoni,ca nu sttiu ce secretar de al lui ....dumnezeu sa-i ierte.

  2. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pe Saccisiv , s-a postat un clip ce se invartea in jurul Unei intrebari , Intebare Ce contine de fapt Esenta Vietii Crestine ;
    "Esti pregatit sa mori pentru HRISTOS , pentru ca si HRISTOS a fost rastignit , scuipat , batjocorit si a murit pentru tine ' esti pregatit pentru Credinta in HRISTOS , la care in acel filmulet , acei rataciti de la Credinta Crestin Adevarata (ORTODOXIA ) , au spus unul ca 'nu sunt pregatit ' si altul ca 'nu vreau sa mor ';
    dar acesti Oameni Martiri , Romani au fost cum suntem si noi , de aceeasi Credinta Crestin Ortodoxa ca si noi ;
    Oare , Nu au fost oameni ca si noi , cu familie , copii si chiar Domnitor ;
    Acestia Botezati in Credinta Crestin Ortodoxa cum au putut sa spuna ' mai bine moartea decat Fara de HRISTOS , fara Dreapta Credinta Crestina , ORTODOXIA ;
    OARE nu Aveau dreptul sa Traiasca ? insa cu Viata de Domnitor si inca Principe de mare rang cum ii oferise sultanul in schimbul lepadarii de Credinta Crestina Ortodoxa , lepadarii de HRISTOS pentru acceptarea, convertirea la islamism si inchinarea la allah ;
    nu Aveau Dreptul sa Traiasca viata cu toate ale ei , cel mai mic era copil de 7 ani nu avea dreptul la copilarie ,oare nu puteau Poate Printr-un simplu ' compromis' cum este numit astazi si se practica peste tot , adica sa-ti vinzi sufletul pentru cele materiale , pentru o clipa de dulceata si aia amara dar trecatoare ?
    nu puteau sa accepte compromisul sau acea lepadare de ADEVARATUL DUMNEZEU , cum se face astazi de asa zisii crestini !
    Dar au zis NU , acelui 'compromis' de vanzare a sufletului lui mamona ,
    SI au raspuns cu Viata Lor pentru HRISTOS , pentru Dreapta Credinta Crestin Ortodoxa asemeni Sfintilor Apostoli :
    "Doamne, unde să ne ducem noi de la Tine? Tu ai cuvântul vieţii veşnice. Tu ai tot ceea ce ne trebuie nouă. Unde să ne ducem noi de la Tine? Tu eşti Dumnezeul nostru.” si nu
    asemeni ratacitilor
    'Nu vreau sa mor '
    sau
    'nu sunt pregatit ! '
    de fapt gura pacatosului , a celui ratacit de Credinta Adevarata cea Crestin Ortodoxa Adevar graieste , 'nu sunt pregatit ' !
    Veniti la Credinta Crestin Ortodoxa cea ADEVARATA , FITI PREGATITI si VETI spune la fel cum Sfintii Apostoli au spus
    "Doamne, unde să ne ducem noi de la Tine? Tu ai cuvântul vieţii veşnice. Tu ai tot ceea ce ne trebuie nouă. Unde să ne ducem noi de la Tine? Tu eşti DUMNEZEUL nostru.”
    'Tu esti CALEA ADEVARUL si VIATA '
    Astfel ,
    Pentru Domnul IISUS HRISTOS , pentru Biserica Lui HRISTOS , pentru Adevarata Credinta Crestin Ortodoxa , pentru ORTODOXIE , sa fim PREGATITI ORICAND SI ORIUNDE , precum acesti MARTIRI BRANCOVENI , ACESTI SFINTI CE AU PRIMIT CUNUNA MUCENICIEI si sa intelegem Odata pentru Totdeauna , ca Acest Pamint este Gradina Sfanta , Gradina MAICII DOMNULUI ;
    Sa Intelegem Ca vom Da Seama , in primul rand In Fata Lor , a Acestor Sfinti si Martiri Care Au Platit Pretul Suprem pentru acest Pamint , pentru Aceasta Tara , pentru acest Neam , pentru ORTODOXIE
    SI
    JUDECATA DREAPTA asa va fi cum Am Trait pe Acest pamint si Ce Am facut Pentru ORTODOXIE , pentru a noastra Credinta Crestin Ortodoxa , Pentru Acest Pamint , Pentru Acest Neam ,
    Ce-am facut noi pentru Domnul IISUS HRISTOS , Ce-am facut noi pentru ACEA SUFLARE DUMNEZEIESCA sau SUFLETUL ce-L Avem de la CEL ce ne-a dat viata pe Acest Pamint
    caci ACesti Sfinti si Martiri ai Neamului Romanesc , ne vor Spune ;
    Si noi , Tot Oameni am fost , ca si voi !
    Amin!

  3. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acesta este filmuletul , Cu Intrebarea , despre care am spus mai sus
    "esti Gata sa mori pentru Credinta Ta , pentru HRISTOS ..."
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=c-QSOX7AGQI

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Prea putin se vorbeste despre acesti mari Sfinti Martiri Domnitori romani ,Brancovenii impreuna cu sfetnicul Ianache ,ginerele Domnitorului ,care au suferit moarte prin decapitare ,refuzand sa-l tradeze pe Hristos ,prin lepadare de credinta si trecerea la credinta pagana ,impusa de turci !!!
    Mai intai au fost decapitati copiii ,apoi cei doi ,Domnitorul impreuna cu ginerele sau ,sfetnicul Ianache !!!
    Cata credinta au avut acesti bravi credincoisi martiri ,pt a pastra Ortodoxia ,dar de mare pret pt noi romanii ,de la Dumnezeu !!!
    Ce fac ecumenistii zilelor noastre (clerul ecumenist )atunci cand analizeaza jertfa acestor martiri
    si cauzele care i-au dus sa se jertfeasca ???????????
    Nu au remuscari si temeri ,atunci cand amesteca Ortodoxia cu ereziile si cu ratacitii care i-au decapitat pe sfintii Brancoveni ?????
    Putem spune ca acestia risca sa distruga Ortodoxia care a fost aparata cu sangele acestor Martiri ????
    Cred ca ar trebui sa se vorbeasca despre Sfintii Martiri Brancoveni ,in fiecare Duminica la predicile din cadrul Sf Liturghii , sa trezeasca in popor dragostea pt Ortodoxie si dorinta de sacrificiu pt apararea Credintei noastre Sfinte Ortodoxe ,dar mare pret de la Dumnezeu pt poporul roman , ales de El dintre alte neamuri !!!!!
    De multe ori imi pun intrebarea , ce m-as fi facut oare ,daca ma nasteam intr-o tara pagana ,
    idolatra ,musulmana ,etc ????????
    Pierdeam drumul spre Mantuire si pt acest dar de la Hristos Domnul nostru ,trebuie sa-i multumim in orice moment al zilei , sa ne rugam la Sfintii Martiri Brancoveni ,cat si la toti Sfintii si Sfintii Martiri din toate timpurile !!!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Martirii au harul acesta de a vedea viata si dincolo de moarte. Stefan a inghenuchiat si s-a rugat cand pietrele veneau ca ploaia peste el, dar privind spre cer a vazut cerurile deschizanduse. Unde sa te duci tu suflete al meu , si pe unde vrei sa mai mergi ca ai umblat peste tot pamantul.
    ORTODOXIE SAU MOARTE, nu este el oare un strigat de iubire?

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    a inceput concertul satanistei ladycaca.haideti fratilor sa ne rugam toti in acelasi timp.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pcmouse,
    Am vazut o secventa aseara la televizor ,cu aceasta Lady Caca (cum bine i-ai zis ) ,care nu-i altceva decat o caricatura ,o sperietoare de ciori daca o pui in porumb ,fug toate lighioanele ,o diavolita spurcata
    consacrata iadului ,care a inghitit ceva bani de la prostii din guvern ,mai precis din banii poporului ,care sunt din pacate gestionati de niste tradatori si de niste prosti fara discernamant !!!
    Ce sa faca bietul popor ,daca puterea este in mana lor ????
    Aduc pe cine vor si dau banii cui vor !!! Nu-i nici primul ,nici ultimul concert de acest gen !!!
    Daca nu s-ar duce nimeni ,in mod sigur ,ar fi descurajati si am scapa tara de influenta acestor
    manifestari sataniste ,intr-o tara ortodoxa !!!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.basilica.ro/ro/stiri/mesajul_de_condoleane_al_patriarhului_romaniei_la_trecerea_la_domnul_a_patriarhului_abune_paulos_intaistatatorul_bisericii_ortodoxe_etiopiene__4546.html

  9. alexandru cristel

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sfintii martiri BRANCOVENI BUNUL NOSTRU DUMNEZEU A VRUT MAI MULT SA NE FIE NOUA PILDA ACEASTA PENTRU TOATE GENERATIILE DE LA EI INCOACE.PUTEREA NESTRAMUTATA A CREDINTEI CARE CHIAR SI TURCULUI I SAU UMEZIT OCHII SI A AVUT CAINTA IN INIMA LUI DUPA ACEEA.DOAMNE IISUSE HRISTOASE TE ROG SA MA IERTI PE MINE TRADATORUL SI PAGANUL MAI MULT DECAT TOTI PACATOSII . DALE DOAMNE SARACILOR PAINEA CARE O CER SI DUSMANILOR FA LE INIMA BLANDA VA ROG SA MA IERTATI SI DOMNUL SA VA IERTE AMIN .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*