Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos – Secularizarea teologiei ecleziale: Eliminarea ecteniei catehumenilor și rostirea cu voce tare a rugăciunilor tainice

Din nefericire, varlaamismul, care este o expresie a teologiei scolastice în Occident şi constituie în mod categoric o teologie seculară, a pătruns în Răsăritul ortodox pe alte căi. Observăm că scolasticismul, varlaamismul penetrează manifestările Bisericii modeme şi ale vieţii teologice. Desigur, în ultimii ani se manifestă un efort de a elibera teologia noastră din captivitatea babiloniană în scolastica occidentală; este un mare efort de a sparge încercuirea teologiei ortodoxe în închisoarea teologiei scolastice. Dar simultan trebuie să ne îndreptăm către trăirea teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxă nu este o cunoaştere intelectuală, ci mai degrabă o experienţă, viaţă, şi este strâns legată de aşa-numitul isihasm.

Teologia seculară care este o funcție a scolasticii se manifestă şi astăzi în numeroase moduri. Aş dori să trec în vedere câteva:

În primul rând este vorba de acea manieră de a face teologie care se bazează pe raţiune şi pe gândire. Gândim asupra teologiei ortodoxe, raţionalizăm adevărurile de credinţă sau pur şi simplu elaborăm o istorie a teologiei. Aproape am ajuns în punctul de a vedea teologia ca pe o filosofie despre Dumnezeu, ignorând întreaga metodă terapeutică a Bisericii noastre.

O altă cale de a experimenta varlaamismul şi scolasticismul este faptul că am limitat teologia la estetică. Am transformat-o în estetică. Putem scrie câteva cărţi şi întreprinde lungi analize asupra artei ortodoxe, putem studia şcolile de iconografie, putem accepta marile valori ale artei Bizantine, în timp ce tratăm cu dispreţ şi nu ţinem seama de nevoinţă, de metoda isihastă, care este temeiul oricărei arte ortodoxe. Purificarea, iluminarea și îndumnezeirea reprezintă baza tuturor artelor, actelor şi tainelor Bisericii Ortodoxe.

O altă cale este să căutăm renaşterea vieţii liturgice a Bisericii fără să descoperim şi să trăim în acelaşi timp viața ascetică a Bisericii. Discutăm despre împărtăşirea continuă cu sfintele Taine fară să raportăm în acelaşi timp acest efort la etapele desăvârşirii duhovniceşti, care sunt purificarea, iluminarea și îndumnezeirea. Facem mari eforturi ca oamenii să înţeleagă logic Sfânta Liturghie, fără a face un efort paralel de a trăi în duhul slăvirii lui Dumnezeu în Ortodoxie. Încercăm să scoatem iconostasul din Biserică, astfel încât mirenii să vadă ce se întâmplă, fără însă a ne întreba care este motivul pentru care Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor. Toate acestea sunt strâns legate de secularizarea teologiei ecleziale. Învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul și cercetarea istorică sunt revelatorii acest sens. Catehumenii nu se pot ruga cu aceleaşi rugăciuni ca şi cei botezați și viceversa. Şi dacă studiem învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre ce sunt cu adevărat catehumenii, vom putea înţelege de ce Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor.

Dincolo de toate acestea, când teologia noastră nu este legată de aşa-numita viaţă isihastă, când nu este ascetică, atunci este seculară, este teologie scolastică, este teologie varlaamită – chiar dacă ni se pare că combatem teologia occidentală şi ne străduim să fim ortodocşi.

extras din Secularismul – Un cal troian în Biserică,
de mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos

40 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    PASTRATI ORTODOXIA CURATA !
    Atacurile astea mult prea dese impotriva ortodoxiei nu sunt de mirare . Asta e un semn ca vine sfarstul lumii ! Ce o sa se aleaga in viitorul de Biserica lui Hristos ?
    Sa fim puternici fratilor ! Si mai ales atenti ! Fiti atenti si la detalii !
    Nu aruncati cartile de invatatura ortodoxa pentru ca in viitor vor fi la mere cautare . Doar Bunul Dumnezeu stie daca vom prinde acele vremuri . Dar eu sunt destul de sigur ca asa va fi .
    Uitativa in jur cat de ult a scazut interesul populatiei fata de religie . Si nu privtiti la adulti si la omenii in varsta . Priviti la copii . In scoli cat de nepasatori si chiar badjocoritori sunt toti fata de Dumnezeu .
    Aceea este generatia urmatoare iar ea se duce de rapa !
    Mergem din rau in mai rau ! Nu vedeti ?

  2. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De Ce S-a Jertfit , Domnul IISUS HRISTOS pe CRUCE , Pentru ce Oare si pentru cine ?
    De Ce a Rabdat scuipari , batjocoriri si chinurile rastignirii , pentru Ce Oare si pentru cine ?
    De ce DUMNEZEU , s-a coborat din 'Cerurile Ce sunt Tronul Sau ' si Om s-a facut din Fecioara MARIA , avand Cele doua Firi Dumnezeiasca si Omeneasca , Intr-Una , pentru ce Oare si pentru cine ?
    pentru a se Arata prin A SA IUBIRE , Lumina si Adevarul , atat in lume cat si in iadul infricosator SI
    pentru noi , oamenii cei care am fost cazuti prin Adam , robi ai pacatului prin pacatul stramosesc si cazuti in iad datorita acestui pacat !
    iar astazi , cu usurinta privim si facem Orice pacat si lepadare de ADEVARATUL DUMNEZEU si care este INCA O Rastignire sau INCA O Crucificare a Domnului IISUS HRISTOS ca acum 2000 de ani ...
    De asta sa Avem , sa Tinem de ORTODOXIA ADEVARATA si
    Sa fim Adevarati Crestini Ortodocsi in Fapta si in Cuvant !
    in ORTODOXIE ADEVARATA !
    amin!
    http://www.youtube.com/watch?v=A6aIEHPM2mw&playnext=1&list=PL1E18B858FE5ADED2&feature=results_main

  3. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=G0HpGQGC-7k&feature=related

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta!

    Exista oare o erezie pe care sa o intalnim la tot pasul, in emisiuni tv., in carti, reviste, ziare?
    Cu putina osteneala va invit si pe voi, nu doar pe teologi, ci si pe dumneavoastra neteologii, sa cititi conferinta organizata de Mitropolitul Serafim al Pireasului anul acesta.Titlurile nu spun mare lucru pentru unii, doar citind vom descoperi cat de frumos vorbesc si scriu acesti oameni.
    Acum mai clar ca niciodata puteti citi cum vor sa realizeze acest lucru.

    voi posta toate linkurile cu conferentiarii care si-au sustinut tezele:

    1. http://graiulortodox.wordpress.com/2012/02/16/teologie-patristica-si-erezie-postpatristica-conferinta/

    2.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/06/03/arhimandritul-atanasie-anastasiou-saluta-conferinta-teologie-patristica-si-erezie-postpatristica-ce-a-avut-oc-la-pireu/

    3.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/05/13/102-dezvaluire-incredibila-despre-teologia-sociala/

    4.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/05/01/ce-este-noua-erezie-postpatristica-in-biserica-ortodoxa-prof-univ-dr-dimitrios-tselenghidis/

    5.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/04/26/mitropolitul-de-nafpaktos-si-sfantul-vlasie-kir-ierothei-teologia-postpatristica-din-perspectiva-ecleziala-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-%e2%80%9eteologie-patristica-si-erezie-postpa/

    6.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/04/07/98-pr-prof-univ-dr-theodoros-zisis-insemnatatea-parintilor-bisericii-si-lepadarea-patromaha-de-acestia-din-cadrul-conferintei-%e2%80%9eteologie-patristica-si-erezie-postpatristica/

    7.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/03/08/de-la-patristic-la-postpatristic-dezicerea-de-sine-a-conducerii-ortodoxe/

    8.http://graiulortodox.wordpress.com/2012/08/19/112-ortodoxie-neortodoxa-de-ioannis-kurebeles-profesor-suplinitor-al-facultatii-de-teologie-a-universitatii-aristotelice-din-tesalonic/

    9.Redam mai jos ceea ce a spus Pr. Marcu Manolis acum 42 de ani despre ce se intampla astazi.
    http://graiulortodox.wordpress.com/2012/04/02/declaratii-inimaginabile-ieroschimonahul-marcu-manolis-puternica-teologie-neopatristica-a-ortodocsilor-ecumenisti-constituie-o-dezmembrare-a-ortodoxiei/

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mitropolitul ieroteos Vlahos are dreptate in privinta secularizarii Bisericii, dar aceasta secularizare este vizibila in primul rand prin lipsa de cateheza ortodoxa, prin casatorii mixte, prin rugaciuni in comun, prin ecumenisme, prin venirea la Biserica a femeilor fara batic. La parasirea Sfintelor Canoane de catre duhovnici.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa cautam (cine inca nu are ),carti de invatatura ortodoxa ,scrise de mari duhovnici ,lucrari vechi
    ,pt ca vor fi scoase din pangarele bisericilor si vor aparea lucrari care nu au nimic in comun cu Ortodoxia ,scoase de ecumenisti ,fara nicio valoare ortodoxa .Asemeni va fi si cu icoanele .

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Noi avem misiunia de a pastra ceea ce Hristos ne a dat.!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Tranrscendenta ,evreism, ortodox, toate acestea inseamna pastrare, a ce? a unui singur lucru.Si perderea a celor lucruri ne comunicabile.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Deja au si inceput,au inceput sa inlocuiasca cartile marilor Sfiniti,care au fost titanii ortodoxiei...Sf.Ioan Gura de Aur,Sf Nicodim Agh...etc si au invadat Bisericile si pr Arsene Boca cu atatea multime de erezii pe care le-a raspandit...apoi pr Teofil Paraianu...si altii....

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa nu uitam prima noastra porunca.Si ce a ce ne a dat Dumnezeu.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu la fiecare a dat ceva si la cel ce nu a dat nimic, a zis cauta ma !

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Se spune ca raul nu poate sa stea impotriva lui Dumnezeu, ci doar Dumnezeu poate sa stea impotriva raului. Deci gata cu calaria ,nimeni pe nimeni nu calareste aici.!!!!

  12. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=fF1dzIJDZPs&feature=related

  13. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=auhUSrwTjJg&feature=related

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Novela Imparatului Iustinian spune ca rugaciunile de la Botez si Liturghie trebuie rostite cu voce tare de preot. Aceasta nu este o impietate si nici o secularizare ci este o normalitate, aratand faptul ca Liturghia si Botezul sunt loghiki latria, adica slujba rationala, sau asa cum au tradus in vechime "slujba cuvantatoare". Adica, noi in cult nu avem nimic ascuns, nu e religie de misterii. Toate rugaciunile pe care le citeste preotul sunt accesibile oricarui credincios care le poate citi informativ la el acasa. Nu impieteaza cu nimic textul si nu profaneaza slujba. Nu sunt deacord cu IPS Ieroteos in aceasta privinta. El se refera la o aplecare mistica asupra Liturghiei, dar din pacate, cati mai inteleg Liturghia? Foarte putini. De aceea este nevoie de o catehizare, nu de o ascunere, oamenii vin la Biserica ca la teatru, ca la un spectacol magic care trebuie sa ii ajute , "ca asa e bine", fara sa inteleaga, fara sa se roage. De aceea aspectul pe care il propune IPS Heroteos e valabil intr-o lume isihasta, monahala, in care monahii cunosc bine cultul si nu e nevoie sa il mai auda cu voce tare, in schimb cultul catedral, care a existat in imperiul bizantin pana la caderea constantinopolului intelegea sa fie accesibil oamenilor, rugaciunile sa fie auzite.
    Mai tarziu cultul monahal a intrat si in viata cetatii deformand oarecum cultul catedral spre o latura mistica, dar fara corespondent in realitate. De aceea auzim de texte precum "veniti cetele calugarilor" dar cei care canta nu sunt monahi si in felul acesta se realizeaza o schizofrrenie, pentru ca se pierde vocatia catedrala a cultului, creeind anomalii.
    Ceea ce spune IPS Heroteos este valabila in special pentru Grecia unde femeile nu mai poarta batic- semna clar al secularosmului, unde nu se mai spovedesc inainte de a se impartasi - neavand defel duhovnic, semn clar al secularismului, trensformarea Bisericii intr-o institutie lumeasca care trebuie sa fie prezenta in societate fara a schimba constiinte, fara a impune post si asceza. Societatea greaca este mult mai secularizata decat cea romana si de aceea se impun anumite restrictii. Dar la noi, nici macar nu am ajuns sa intelegem anumite lucruri si nici teologia liturgica, din pacate nu avem teologie liturgica. Singurul care sa aplecat asupra subiectului descoperind o licarire in romania este prof Ioan Ica Jr.

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Acest articol scri de parintele ieromonah Petru pruteanu este esential pentru intelegerea corecta a ortodoxiei. Daca nu ne raportam la Sfintii Parinti ci ne raportam la inovatii de acum 200 de ani, cum ar fi asa numitele 9 porunci bisericesti care sunt de origine papistasa si alte inovatii pe care noi azi le luam de bune, fara sa cercetam si deja le consideram "Sfanta Traditie" cadem inafara gandirii patristice si ne rupem de Traditia Ortodoxa. Ne imbatam cu apa rece cum ca parintii duhovnici din secolul nostru sustin astfel de teorii gresite, dar si ei au ramas tributarii unei false traditii. Si va dau exemplul celui care timp de 20 de ani mi-a fost duhovnic si anume Parintele Adrian Fageteanu care afirma aceasta erezie: "cum ca nu e necesar sa te impartasesti e suficient sa te spovedesti si te mantuiesti" Bineinteles ca si eu am crezut initial aceasta aberatie teologica pe care si parintele a preluat-o de la teologii din timpul lui, fara sa aiba posibilitatea pe care o avem noi acum si anume de a studia canoanele si sfintii parinti in original. Singurul care a avut cea mai mare aplecare asupra studierii sfintilor parinti, dar totus la un nivel destul de limitat in epoca a dost pr Dumitru Staniloae. Sa avem grija ca nu cumva combatand ceea ce este autentic si ortodox sa ne facem chiar luptatori impotriva lui Dumnezeu care a inspirat pe Parinti.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Din prea multa mandrie, acest parintele Pruteanu, face mai mult atacuri la persoana, decat sa explice dpdv teologic. Se pare ca din disputele sale cu sectarii a ramas cu aceeasi atitudine si cand a scris acel articol tip Academia Catavencu.
      Trebuie documentat clar cu Sfintii Parinti, cu citate, nu povesti. Sa ne convingeti ca rugaciunile preotului nu trebuie citite in taina, ca nu e necesara ectenia catehumenilor etc.
      S-o lase mai moale cu denigrarea acest preot, daca se considera slujitor al lui Hristos.

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    In legatura cu secularismul si ortodoxia vad ca se apeleaza la autoritate. Apelul la autoritate, adica a zis Cleopa, a zis Papacioc a zis Ziziulas, a zis Vlahos, etc.
    Pentru cineva care cunoaste situatia din Grecia ceea ce spune IPS Vlahos este perfect valabil pentru situatia data, in care oamenii cu pacate grave si neavand duhovnic, nespovedindu-se in viata lor vin sa se impartaseasca ca si cum ar bea supa. Adica acesti oameni, fara a duce o viata duhivniceasca vin sa se impartaseasca. Trebuie sa intelegeti contextul din Grecia in care si ateii frecventeaza biserica . Daca iei textul lui Vlahos scotandu-l din context poti trage ce concluzii vrei, nu insemna ca sunt si corecte.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    am sa va redau textul parintelui Petru Pruteanu pe bucati ca vad ca nu vrea sa il ia intr-un singura postare ca sa intelegeti bine subiectul:
    Blogosfera pseudo-ortodoxă şi pseudo-duhovnicească din România a început o nouă campanie de răspândire a unor materiale scoase din context, care chipurile ar desfiinţa „teologia academică” şi „i-ar pune la punct” pe toţi cei care îndrăznesc să meargă împotriva „Tradiţiei”. Anonimatul şi mediocritatea evidentă a celor care administrează acele bloguri trebuia demult boicotată, dar iată că mai sunt unii care se arată încântaţi de falsa lor mărturie şi încep să creadă că între ştiinţa teologică şi spiritualitatea filocalică ar exista un conflict iremediabil. Aceasta e prima şi cea mai gravă capcană întinsă trăirii conştiente în Biserică.

    O personalitate enciclopedică precum Sf. Nicodim Aghioritul este intenționat ignorată de aceşti diversionişti, şi aceasta pentru că Sf. Nicodim, contrar ideilor lor preconcepute, cita şi traducea literatură occidentală, era adeptul împărtăşirii sistematice, critica anumite adaosuri liturgice neadecvate (Troparul Ceasului III în epicleză şi cuvintele „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” din Anaforaua Sf. Vasile cel Mare), nu încuraja săvârşirea parastaselor în zilele de duminică etc. În acelaşi timp, Sf. Nicodim era un mare cunoscător şi trăitor al Filocaliei, alături de alţi monahi savanţi ai timpului precum Atanasie din Paros, Macarie al Corintului, Nichifor Theotokis ş.a.

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Redau mai departe: (se refera probabil la Razboi intru cuvant care tot scot din context texte ca sa semonstreze o evlavie prost inteleasa si periculoasa, anume departarea de Sfintele Taine si mai exact Impartasirea cu Hristos care este datorie a crestinului la fiecare Liturghie:
    " Deci „teologia academică” şi spiritualitatea filocalică nu numai că nu se contrazic, ci numai împreună sunt autentice şi au sens. Apologeţii prostiei însă, se arată convinşi că un teolog de birou nu se roagă niciodată, iar cel care se roagă nu are ce căuta la birou. Iar ei spun asta pentru că nu fac nici una, nici alta, ci doar se dau cu părerea. Biserica condamnă raţionalismul care plasează teologia în afara Liturghiei, dar nu teologia care cheamă la o mai profundă trăire a Liturghiei. Dar acest lucru îl poate înţelege numai un Maxim Mărturisitorul, Grigore Palama, Serafim Rose, Teoclit Dionisiatul, Emilianos Simonopetritul şi alţi teologi care n-au ignorat ştiinţa în detrimentul rugăciunii sau invers. Tocmai de aceea nu putem să nu condamnăm felul în care anumiţi anonimi îndrăznesc să citeze din astfel de părinţi, ignorând esenţialul învăţăturii lor.

    De exemplu, Gheron Iosif Isihastul este personalitatea care în secolul XX a reînviat practica împărtăşirii zilnice în Muntele Athonului, dar diversioniştii auto-excomunicaţi, care au uitat când s-au împărtăşit ultima dată cu Sfintele Taine, citează doar texte care convin falsei lor spiritualităţi şi le îndreptăţesc ignoranţa. Sunt scoase din context şi cuvintele mitropolitului Hieroteos Vlachos care, era firesc să critice indiferentismul cu care grecii se împărtăşesc în fiecare duminică, nespovedindu-se niciodată în viaţă sau poate o dată la câţiva ani. Dar sunt convins că acelaşi mitropolit, dacă ar şti situaţia reală de la noi, unde credincioşii se împărtăşesc extrem de rar, ar critica şi mai dur această eclesiologie şi spiritualitate pseudo-ortodoxă, încă ostatică perioadei comuniste.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pai ce este mai clar decat Novela Sfantului Imparat Iustinian? Cititi "Canonul Ortodoxiei" culegere patristica a pr Ioan Ica Jr si va veti convinge (editura Deisis)

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cititi cu atentie textul parintelui Petru Pruteanu, el este o valoare teologica ce nu poate fi trecuta cu vederea. Parintele stie ce spune. Poate e sarcastic, dar din pacate acest soi de abordare pseudoteologica e foarte raspandit si face ravagii in ortodoxie.
    Exemplu este chiar ideea foarte raspandita (erezia) cum ca preotul se poate impartasi oricum ca il acopera Harul preotiei. Care se transpune in ideea cum ca mireanul trebuie supus nevointei si canonului, in schimb preotul nu e nevoie sa posteasca. Adica dublul standard, ipocrizia.
    Harul preotiei da puterea de a savarsi Tainele nu si de a fi vrednic de a te Impartasi din Ele.
    Cea mai buna dovada a impartasirii continue e chiar canonul apostolic si canonul Trulan care cer impartasirea continua.

  21. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Citim cu atentie pe Marii Parinti si Duhovnici pe care ii stim si recunoastem ca Adevarati Preoti in Harul si Cuvant Sfant :
    Parintele Ilie Cleopa , Parintele Arsenie Papacioc , si nu 'adica a zis Cleopa, a zis Papacioc ' cum te exprimi birjareste ;
    de fapt , pretentii si protapit sus mare 'Pr Timotei' la mandria personala vad ca nu duci lipsa , dar respectul si bunacuviinta fata de Acesti Mari Duhovnici ai neamului romanesc , ce sa ai 'Pr Timotei' ca de , dracul mandriei ...;
    am mai spus si repet Pr Timofte sau Pr Timotei , cum este cu ORTOS DOXOS IN VERBA SCRIPTUM , invata sa respecti , sa Fii ORTOS DOXOS IN VERBA SCRIPTUM cum au fost acesti Mari Duhovnici si Sfinti ai Neamului Acesta Parintele Arsenie Papacioc , Parintele Ilie Cleopa , Sfantul Parinte Arsenie Boca si apoi ceri si pretinzi in a taia din Sfanta Liturghie , sau a citi cu 'voce tare ' cand de fapt Rugaciunile de la SFANTA Taina Dumnezeiasca ce se savarseste la Sfanta Liturghie , NU SE RECITA CA O 'POEZIA' ci se face RUGACIUNEA IN DUH SI ADEVAR iar cea rostita incet , in TAINA este mai aproape de DUMNEZEU , de HARUL DUMNEZEIESC ce se pogoara si inconjoara in acel moment Sfanta Masa sau Sfantul Altar ;
    in caz contrar , de nerostire a Acestor Rugaciuni in Duh si Adevar , incet si in TAINA fata de Mielul care se junghie , atunci Mania Lui DUMNEZEU va veni peste acel slujitor fals in fata Domnului IISUS HRISTOS !
    amin!

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Crestin Ortodox" cultura dumitale teologica se reduce la acesti parinti contemporani. Ai citit Sfantul Vasile cel Mare? Nu l-ai citit ca nu e roman, nu e in "credinta stramoseasca " ! Tin sa te anunt ca nici Iisus Hristos nu era roman dupa umanitate ci evreu. Nu iti da cu parerea in chestii care nu le intelegi. Traditia Patristica este ca rugaciunile sa se rosteasca cu voce tare, dovada sta insas Anaforaua Liturgica- Stii matale ce e aia anafora liturgica?

  23. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dar dta ,'pr Timotei ' Stii sa te exprimi ORTOS DOXOS IN VERBA SCRIPTUM pentru a spune ce ai de spus sau preferi sa rastalmacesti dupa bunul plac ADEVARUL ORTODOXIEI asa cum ne-a fost lasat de SFINTII PARINTI ai Acestui pamint romanesc !
    cand ai sa fii si sa devii Mare duhovnic si Sfant ca acestia atunci vom da crezare la ce spui ...pina atunci ...
    'DUMNEZEU este roman !' a spus Petre Tutea sau te pui contra si lui Petre Tutea care a fost prigonit de hidra rosie comunista pentru acest Adevar si altele ...
    de , dracul mandriei nu-ti da pace !
    si "Traditia " de care ne vorbesti este Sfanta Traditie lasata de ai nostri SFINTI pe Acest pamint , asa cum am primit-o de la Parinti si Mari Duhovnici ai neamului acesta , altfel DUMNEZEU , Nu-i mai arata pe acestia ca fiind Placutii si Alesi ai Sai prin Minuni Mari faptuite de Acestia :
    Sfantul Parinte Arsenie Boca , Sfantul Ilie Lacatusu care au Fost Preoti , preot monah , preot de mir si au slujit dupa aceeasi Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie , neciuntita si nu cu absurditatile acestea de a fi citite rugaciunile cu voce tare , ca la recital de spectacol sau recital de poezie !
    Singura mea Cultura Crestin Ortodoxa pe care o am este de a pastra si de a tine cum se spune 'cu dintii stransi ' de ADEVARUL CURAT AL ORTODOXIEI , in care am fost crescut si nu , ceea ce vreti sa faceti voi astazi ce reprezentati cica Bor , indemnati de duhul ereziei sau dracul ereziei , spre pierderea Harului Sfant de la Sfanta si Dumnezeiasca LITURGHIE , prin scoaterea ecteniei catehumenilor de la Sfanta Liturghie deci ciuntirea Sfintei Liturghii , respectiv , spectacol cu recital a la poezie , a rugaciunilor ce TREBUIESC CITITE IN DUH SI ADEVAR si IN TAINA caci sunt Mai aproape de DUMNEZEU ;
    De Ce ? pentru ca sunt DIALOGUL PREOTULUI SLUJITOR cu DUMNEZEU si Harul Sfant coboara peste acele daruri aduse 'anaforaua' la Cererea , Rugaciune in Duh si Adevar a Preotului Slujitor Adevarat si nu fals , de ochii lumii sau ai poporului !
    asta vreti , sa indepartati Harul Sfant de la Sfanta si Dumnezeiasca LITURGHIE prin ereziile pe care le sustineti insa fara temei si baza din SFINTII PARINTI , fara argumente solide !
    si va asemanati lui arie prin aceste erezii , ce sunt lovituri in ORTODOXIE dar nu stiti , in ce loviti ...
    loviti In Biserica Lui HRISTOS , Intr-una Sfanta Sobornica si Apostolica Biserica ce portile iadului nu o vor birui !
    in veci
    amin!

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iata ce zice teologul MM:

    Eu (M.M.) nu am urmărit îndeaproape dezbaterile (preferând să citesc în continuare ce spun înșiși Părinții și izvoarele vechi, unele și traduse în română, dar de prea puțini citite), însă, din puținul văzut pot spune că:

    Oare nu ar trebui să ia unii ca aceștia ad litteram și pe Sf. Simeon Noul Teolog, când spune că nu poți fi preot până nu ai văzut Lumina Necreată? Absolutizăm zisele unui sfânt, dar ne dăm cu ele peste picioare? Duhovnicii noștri au ajuns la vederea Luminii Sfânte și apoi au fost hirotoniți? Câți dintre ei? Să fim sinceri!

    Cităm trunchiat numai ce vrem noi, culmea, de la oameni cunoscuți pentru poziții care nu ne susțin opiniile? Scoatem din context, fără să ducem la capăt consecințele tipului de erminie pe care îl aplicăm, apoi amestecăm bine ce a zis unul și altul, și scoatem de aici o întreagă „teologie”? Ca să justificăm ce? Opinii tocmai anti-patristice, de multe ori preluate direct din Catehismul Catolic al lui Petru Canisius (compus în timpul contra-reformei) – de genul celor care cer împărtășirea de patru ori pe an, în cele patru posturi sau altele (când, de fapt, mulți, probabil, nu se împărtășeau deloc și de aceea li se impunea acest minimum, și nu invers)? Apoi ne închipuim că suntem tradiționaliști ortodocși?

    Cam ca aceia care vor să apere Ortodoxia și icoana, dar ies la procesiuni cu tablouri religioase papistașe cu reprezentări eretice cu moșul cu barbă drept Dumnezeu Tatăl, deși Sinodul VII Ecumenic nu este de acord cu reprezentarea Tatălui, sau cu tablouri religioase ce reprezintă erezia Filioque („Tatăl” în chip de moș, Fiul, iar între Ei pe orizontală, deci în sens intra-Trinitar și nu iconomic [!!!], Duhul în chip de porumbel – deși sunt sinoade care au interzis clar aceste reprezentări). Dacă le spui ceva se și mânie pe tine cu o mânie „sfântă”. În schimb, dacă nu gândești exact ca ei (adesea greșit), se cheamă că ești eretic sau ticălos. De ce? Pentru că așa au văzut ei că a făcut și nu știu ce duhovnic la care țin el. Obsesia infailibilității unui om… Pe care, dacă l-ai fi întrebat și i-ai fi explicat ce este greșit, ți-ar fi dat, culmea, dreptate!

    Cei care nu înțeleg problema împărtășirii continue să ia în calcul că s-a ținut Sf. Sinod la Constantinopol imediat după moartea Sf. Nicodim Aghioritul, sinod care i-a dat întru totul dreptate. Deci, aceștia, se luptă și cu hotărârile cât se poate de explicite și neschimbate ale unui sinod care spune negru pe alb că mirenii se pot împărtăși în fiecare Duminică și sărbătoare (și că duhovnici pot da această binecuvântare), așa cum arată canoanele apostolice.

    Să nu uităm că la acea vreme și noi eram supuși acelui Sinod (și toate teritoriile aflate sub stăpânire sau influență turcească) și că deciziile lui ne priveau și ne privesc direct și pe noi – dacă vrem să ne luăm în serios Ortodoxia. Există izvoare istorice care arată că se plângeau arhiereii din alte locuri veniți în Tările Române (în vizite irenice sau refugiați) de decăderea morală, superstițiile, neînțelegerea vieții liturgice și ne-participarea euharistică găsită aici (adică la Sud de Carpați) în popor în acele secole. Trist, dar adevărat. Și cu toate acestea, au existat și atâția sfinți monahi retrași prin păduri și munți. Și mireni evlavioși. Și Sf. Antim Ivireanul a fost unul dintre cei care s-au luptat cu decadența de la noi. Până la urmă a fost dat jos de conspiratorii locali. Deci, nu putem „canoniza” (ori-)ce s-a făcut la noi în secolele trecute, ci trebuie să privim la Tradiția ortodoxă veche și de pretutindeni. Desigur, există și lucruri care s-au păstrat la noi mai bine decât în alte locuri. Dar aici trebui discernământ. Iar discernământul vine și din cercetarea izvoarelor vechi, la care să raportăm obiceiurile locale. Și aceast presupune muncă, „nevoință cărturărească” - după o expresie din Proloage (viețile Sf. Ioan Damaschin și Cosma al Maiumei).

    Sf. Ioan din Kronstadt era și el în greșeală, înșelat? Și Sinodul BO Ruse care l-a susținut, i-a dat binecuvântare, apoi l-a canonizat? Să iasă și să spună pe față cei ce propovăduiesc împărtășirea doar la patruzeci de zile! Să facă un memoriu către Sinodul B.O. Ru. împotriva canonizării sale! Să-i ardă icoanele și cărțile traduse din abundență și la noi, și să nu-l mai pomenească la slujbe. Nu?

    Iar, despre problema neo-rascolnicismului de la noi aș dezvolta altă dată. Înțelegeți la ce mă refer…

    Binecuvântați și iertați de am greșit ceva, căci greu este a nu greși în cuvânt! Dar rău este a tăcea la vreme de mărturie…

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Numai adevar a spus teologul pe care tu l-ai amintit . Nu se mai gasesc multi ca si ei .

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sti cumva daca exista o carte care sa arate mai multe dintre aceste greseli actuale ale ortodoxiei moderne ?

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Da exista o carte scrisa de un teolog grec care din cate imi amintesc se numeste: "Contra religiei"
    si il are autor pe Christos Yanaras.
    Cartea este fenomenala! Cine o citeste intelege muulte greseli pe care le-am primit in cultul ortodox si nu au nici o legatura cu Credinta Sfintilor Parinti.

  27. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Eu (M.M.) nu am urmărit îndeaproape dezbaterile (preferând să citesc în continuare ce spun înșiși Părinții și izvoarele vechi, unele și traduse în română, dar de prea puțini citite), însă, din puținul văzut pot spune că:

    Oare nu ar trebui să ia unii ca aceștia ad litteram și pe Sf. Simeon Noul Teolog, când spune că nu poți fi preot până nu ai văzut Lumina Necreată? Absolutizăm zisele unui sfânt, dar ne dăm cu ele peste picioare? Duhovnicii noștri au ajuns la vederea Luminii Sfânte și apoi au fost hirotoniți? Câți dintre ei? Să fim sinceri! "

    din start acest teolog , si-a 'tras presul de sub picioare ' prin acel cuvant folosit 'eu' , iar acest cuvant vine de la dracul mandriei care rage pe cine sa inghita ca un leu , chiar si pe cei cu sutana sau 'mari teuloghi' ;
    nicioadata nu se spune asa ceva sau nu gasesti asa ceva acel 'eu' la un Adevarat Teolog si Drept in Cuvantul Sfant !
    pentru ca ai cazut in plasa mandrei, punandu-te in centru atentiei , prin acel 'eu'
    cine are ochi de vazut vede , cine nu ...
    si-i usor 'sa vezi paiul din ochiul fratelui tau , cand barna din ochiul tau nu o scoti , fatarnice " spune insasi Mantuitorul , Doamnul IISUS HRISTOS !
    amin!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @crestinul ortodox
      vrei sa ne lasi cu astfel de interpretari? cine esti tu sa judeci orice cuvant?
      cum vroiai sa se exprime daca era vorba despre o parere a sa?
      nu te mai lega aiurea de cuvintele comentatorilor, ca produci mai multa zazanie
      fa o analiza a subiectului discutat, daca esti in stare, dar nu o analiza a unui cuvant, fara sens

  28. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ... Domnul IISUS HRISTOS ...

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu cred totusi ca cel mai important este, urmarind si ce ati spus cei dinaintea mea sa ne pastram echilibrati, adica sa nu cadem nici in habotnicie si nici in necredinta. Mai documentati-va putin legat de slujirea sf. Liturghii in primele veacuri crestine si veti vedea ca se citea cu voce. Am participat la astfel de Liturghii si m-am simtit mult mai aproape de Dumnezeu.
    Apoi, am mai discuta si cu mitropoliti pe tema impartasaniei dese. Sf. Ioan evanghelistul spune ca sunt pacate de moarte dar si mai sunt pacate care nu sunt de moarte. Cei care se spovedesc des si de mult se pot impartasi si de 7 ori cu aceeasi spovedanie cu conditia sa nu fi facut vreun pacat de moarte. Plus, repet , nu trebuie sa fim batuti in cap!
    Va dau un exemplu concret din sf. Evanghelie. Mantuitorul, la intrarea in Ierusalim era inconjurat de gloata si emana de dragoste insusi Dragostea fiind. Gloata dupa cum se stie era formata din oameni simplii care L-au primit prin chiuituri, tipete , batai din palme, smulsul hainelor de pe ei... No, ia spuneti-mi voi acum pe care din ei L-a respins Hristos? La care I-a spus pfui, du-te de aici ca tu esti uratr sau ca mutra ta nu-mi place?
    Eu cred ca Dumnezeu Ii primeste pe toti asa cum sunt avand in vedere ca le intelege neputintele si dificultatile. Cum credeti cne trezim noi sa il judecam pe nu stiu care episcop sau pe nu stiu care preot? Cumva am devenit dumnezei si nu stim? Bucurati-va ca vin femeile la biserica chiar si faRA BATIC. CUMVA BATICUL SAU FUSTA LUNGA TE MANTUIESte? Cele din lume sunt ale lumii iar ce este al lui Dumnezeu este al Lui. Pustnicii aveau fusta fixa pe talie, cu volanase si masurata cu liniarul fix de 102 cm? Lasati-o balta cu aiureli.
    Ce a fost a fost. Scutiti oamenii de nostaligii manifestate aiurea si de habotnicii gratuite. Si in fundul glo te poti mantui ca si atatea pustnici. Mai bine faceti o fapta buna si ii ajutati pe cei aflati in suferinta cu CEEA CE AU NEVOIE si NU CU CE VREM NOI.
    Hau sa traim ortodoxia adevarata! Si :
    SMINTITII SE SMINTESC! MINTEA STRICATA PE TOATE LE VEDE STRICATE! IERTATI!

  30. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Admin,
    in primul rand , un om care vorbeste despre DUMNEZEU , nu are acest ' eu' si se exprima altfel pentru ' o parere a sa ' , intrucat smerenia este cea care inalta pe om si nu 'eu' sunt cel destept dintre toti , 'eu 'am dreptate pentru ca sunt teolog ;
    la Marii Duhovnici si Sfinti , nu gasesti asa ceva , renunta la parea sa pentru Cuvantul lui DUMNEZEU , pe care il arata DUMNEZEU in gura lor , pentru ca daca nu ar fi smeriti , Harul Lui DUMNEZEU , pleaca de la ei si acestia simteau aceasta pierdere cand spuneau asa ceva 'vai mie am pierdut pe HRISTOS '
    Am citit pe Parintele Prof Dumitru Staniloaie , dar parca nicaieri nu am gasit sa se exprime la o atribuire , a Cuvintelor Scrise , cu ' eu '
    am mai citit si Marii Duhovnici si Sfinti Cuviosul Dionisie Exiguul , Sfantul si Fericitul Augustin , Parintele Arsenie Papacioc , Parintele Ilie Cleopa , Sfantul Parinte Arsenie Boca , Avva Iulian , Cuviosul Paisie Aghioritul si multi altiii din Pateric , pe care va invit sa-i cititi , cum evita sinele sau acest 'eu' sau trateaza cu smerenie , ocolindu-se pe sine spunand deseori 'eu nevrenicul si pacatosul '
    Referitor la Sfanta Impartasanie , vai de cel care ia Sfanta Impartasanie ca pe ceva simplu fara osteneala , fara cainta , fara o spovedanie sincera in a spune toate pacatele savarsite cu fapta , cu cuvantul , cu gandul pentru ca ia foc in gura si indoit va lua toate pacatele , cele nespuse ;
    toti gresim , suntem pacatosi , numai ce ai gandit vazind 'paiul in ochiul fratelui tau dar barna din ochiul tau nu o vezi ', de asta suntem datori sa spunem , am gandit rau parinte, am avut ganduri de invidie, de desfranare ...
    Astfel pentru Sfanta Imparatasanie luata Des , trebuie sa fii pregatit , sa ai post la mancare , post la curatenie trupeasca , la petrecerea lumeasca asemeni , nu sa asculti muzica sau sa mergi la nunta , chiuiesti si apoi sa iau Sfanta Impartasanie , ca asa a zis popa ...
    ca atunci foc iei asupra-ti si nu Trupul Domnului IISUS HRISTOS
    cati oare savarsesc acestea dintre noi , care traim in aceasta lume desfranata si vicleana la orice pas si in orice clipa , mmh?
    sunt si acestia , dar acestia sunt socotiti habotnici , pocaiti sau nebuni , poate da nebuni pentru Hristos , cum a fost si Sfantul socotit cel Nebun pentru HRISTOS paremi-se Sfantul Andrei ...si DUMNEZEU le rasplateste acestora prin Trairea in HRISTOS Adevarata si HRISTOS Traieste Adevarat intru acestia .
    Referitor la rugaciunile citite cu voce tare , am spus doar Cele care reprezinta Cererea Preotului sau Rugaciunea acestuia de a se cobora Harul PreaSfantului DUH peste darurile aduse ( anaforaua liturgica) sa fie citita in Taina , dupa cum simtim fiecare cand vrem sa fim aproape de DUMNEZEU sau sa vorbim cu DUMNEZEU , cand Insasi Domnul IISUS HRISTOS spune "tu cand te rogi sa intri in camara ta ..." ;
    Camara fiind inima noastra a fiecaruia , rugaciunea in Duh si Adevar fiind rugaciunea mintii coborata in inima ;
    pentru ca Asta Doreste DUMNEZEU de la noi , Rugaciune in DUH si ADEVAR si nu cuvinte multe insiruite acolo , goale fara Inteles Tainic si Sfant .

    "Bucurati-va ca vin femeile la biserica chiar si faRA BATIC. CUMVA BATICUL SAU FUSTA LUNGA TE MANTUIESte '
    evident dupa cum spui , femei sa vina si in costum de plaja , nu ... BLASFEMIE condamnata si aratata de Sfintele Canoane , cand femeia vine imbracata ca un barbat in Sfanta Biserica , fara un acoperamint de asupra capului si o tinuta decenat care s anu sminteasca pe altiui privind imbracamintea acesteia ...
    multi gandesc si spun asa , lasa ca parintele a spus sa le lasam sa vina si apoi sa le spunem , dar ...
    . "Si in fundul glo te poti mantui ca si atatea pustnici. "
    gresesti enorm aici esti in lume nu in pustia Iordanului sau ... , daca vrei sa fii ca pustnicii , apoi si trairea sa-ti fie pe masura ca acestia , s-au mantuit si au devenit Sfinti prin Trairea Lor dedicata lui DUMNEZEU , in totalitate si nu si cu lumea si cu DUMNEZEU , caci la 2 Domni nu poti sa slujesti ;
    iar daca traim in lume sa incercam pe cat putem sa respectam ce spun Sfintii Parinti si Marii Duhovnici ai neamului acestuia ,
    ma iertati daca considerati ca am judecat dar si ADEVARUL SPUS este Masura Cea Dreapta ,
    amin!
    http://www.youtube.com/watch?v=iSnZxtXglEs
    http://www.youtube.com/watch?v=-DiIpBQQpGc

  31. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Marura Cea Dreapta dupa care ne va judeca DUMNEZEU pe fiecare in parte si pentru asta noi trebuie sa tinem cont de ADEVARUL Spus si Aratat de Sfintii Parinti si Marii Duhovnici Intr-Una Sfanta Sobornica si Apostolica Biserica , ORTODOXIA , Biserica lui HRISTOS ce portile iadului nu o vor birui ,
    in veci
    amin!
    http://www.youtube.com/watch?v=-DiIpBQQpGc

  32. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...Masura Cea Dreapta ...

  33. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "omul trebuie să renunţe la egoismul său adamic, la voia sa proprie, la conceptele sale, la imaginaţia sa, care toate pot deveni vehicul al amăgirii demonice şi autojustificării şi autoedificării omului " Sfantul Siluan

  34. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stai putin crestinule ortodox. Eu inteleg ca teologia e specialitatea ta, dar ia aminte: Orice lucru are doua taisuri. Sa nu trecem de partea sectara cum spre exemplu procedeaza ca nu beau vin ca vezi ca te imbeti. Eu te intreb: cutitul cum e bun sau rau pt ca poti ucide sau poti taia sf Agnet?
    Referitor la sfintii nebuni pt Hristos. Eu cred ca tu nu cunosti de fapt de ce s-au manifestat ei asa. Odaata pt a le arata oamenilor cat de caraghios se poarta , dar mai important pt ca ei erau constienti ca Dumnezeu turnase cu tolcerul har peste ei si stiau ca oamenii vor fii invidiosi pe ei, deci se prefaceau intentionat.
    Spre exemplu, era un pr al pustiei care se rugase la Dumnezeu sa-i descopere cine este cel mai mare duhovniceste din pustia aceea. Dumnezeu ii descoperi ce este o femeie si ii porunci sa o caute dupa ce ii arata chipul aceleia. Parintele cauta mult si nu o gasi pe maica aceea. Cand ajunse la cea mai induhovnicita obste de maici din acea pustie, le insira pe toate maicile si nu vazu pe respectiva maica. In final afla ca mai exista o ,maica considerata nebuna ce dormea la umblatoare( wc) si care vazand ca s-a aflat cine era ea de fapt, a incetat a mai juca teatru si a fugit pe ascuns in timp ce restul maicilor se marturiseau la comun cat de mult au batjocorit-o pe acea sfanta.
    Referitor la faza cu fusta , imi pastrez opinia: Fusta nu te mantuieste. Hristos a venit in lume pt cei drepti,ci pt cei pacatosi. Nu stiu dc tu ai sau nu familie si copii ' crestin ortodox' , dar dupa atitudinea ta mi se pare ca nu. Nu am de gand sa te jignesc sau judec , dar tu traiesti intr-o incrancenare si intr-un fixism extrem de bolnavicios. Cred ca dragostea se manifesta si prin toleranta, rabdare si bunavointa. Ia spune, Mantuitorul a inviat din start oameni si a FACUT MINUNI MARI DIN START? iTI spun eu ca nu! I-a educat duhovniceste pe apostoli treptat. Urmandu-i modelul, asa trebuie sa avem si noi rabdare cu noii veniti in biserica.
    Pr Serafim Rose spunea ca antihristul va fii ales dintre aici oameni habotnici si batuti in cap si se stie ca le recomanda oamenilor sa nu incerce sa fie perfecti caci doar Dumnezeu este perfect.
    Legat de sf Impartasanie, nu cred ca exista o formula matematica prin care se poate calcula cine si cat de des si cand sa se impartaseasca. Aceasta este problema duhovnicului si a penitentului la fel cum nu putem spune ca unul e mai nevrednic ca altul pt ca doar Dumnezeu cunoaste masura fiecaruia. Sa nu uitam sa luam in considerare faptul ca este o forma de tindere spre desavarsire Impartasania deasa.
    De asemena, te rog precizeaza-mi te rog unde scrie ca e pacat sa te impreunezi cand nici un sf Parinte nu se baga in astfel de chestiuni , avand in vedere ca aceasta depinde de la cuplu la cuplu cata abstinenta pot face si cata nu, plus ca sf ap Pavel mentioneaza ca impreunarea nu e nici pacat si nici virtute.
    Apoi, ia spune, la sf raina a Nuntii, nu se dantuieste in biserica? De ce nu vrei sa vezi dansu ca o forma de a-L lauda pe Dumnezeu si nu numaI CA O FORMA DE DESFRAU?
    A, si tot legat de baticuri si fuste si chestii de astea, tu ca barbat ce ai prefera : o mirandolina de aia cu baticutul pe cap , cu fusta care matura bulevardele, dar care nu este in stare a-ti creste si naste niste copii sanatosi, plina de temeri si care nu reprezinta un factor echilibrabt pt tine, cu toate ca merge la toate slujbulitele si la toate intrunirile comunitatii voastre ortodoxe sau o fata hotarata , fara frici nejustificate, care mai poatra si pantaloni si care nu apuca sa mearga la toate slujbele de cat este de extenuata ca isi da silinta in tot ce face, da care te echilibreaza si te intelege, insa nu a reusit sa citeasca ata din sf Parinti? Eu, dc as fii baiat, as prefera varianta 2.
    In plus, viata asta si asa e scurta, dara mite sa ne -o mai mancam cu nerozenii? Asa ca eu cred ca cel mai de folos este sa ajutam la mantuirea noastra si a semenilor nostrii, nu sa tot polemizam in legatura cu lucruri marunte precum acel 'eu' cu care un comentator incerca sa-si exprime parerea. La fel, haideti fratilor sa ne bucuram de frumusetile pe care ni le-a dat Dumnezeu si sa-i multumim pt toate, nu sa cartim si sa fim vesnic in alerta ce face x si y. Mai bine am incerca sa cerem putere de la Dumnezeu sa fim noi echilibrati ca sa-i ajutam pe altii si sa mai punem o caramida la locasul nostru cel din cer.
    Va doresc multa bucurie, pace ,implinire si in primul rand echilibru interior ca sa il puteti simti pe Hristos si sa ne vedem in Imparatia Sa cu totii dc nu se poate mai repede.
    Va cer iertare si multa putere!

  35. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    in primul rand exprimarea 'teologia e specialitatea ta ' lasa mult de dorit si iti raspund simplu nu complicat , orice crestin ortodox trebuie sa respecte aceasta 'teologia' anume Adevarul in care s-a botezat ca un Crestin Ortodox , sa respecte pe acel 'sine' prin a-si respecta Credinta in care s-a Nascut , Neamul prin care DUMNEZEU a binevoit sa vina pe acest Pamint Romanesc si Pamintul Romanesc pe care il calcam si unde traim !
    spiu as ca
    'Sa nu trecem de partea sectara cum spre exemplu procedeaza ca nu beau vin ca vezi ca te imbeti.' cand am spus asa ceva , ti se pare ca rusii care i-am aratat prin filmuletul pus mai sus sunt sectari ? , sau poate nu l-ai vizionat inca sa nu te 'smintesti' de asa ceva , ca de spune un adevar crunt si arata mocirla in care traim sau ne zabatem !
    aici spui ca
    ' Referitor la sfintii nebuni pt Hristos. Eu cred ca tu nu cunosti de fapt de ce s-au manifestat ei asa. Odata pt a le arata oamenilor cat de caraghios se poarta , dar mai important pt ca ei erau constienti ca Dumnezeu turnase cu tolcerul har peste ei si stiau ca oamenii vor fii invidiosi pe ei, deci se prefaceau intentionat. "
    in primul Harul Sfant nu se ia in ironie ca un lucru obisnuit sau material gen vin sau ulei "Dumnezeu turnase cu tolcerul har ";
    in al doilea rand , citeste in ce context am spus despre acesti Sfinti si nu cum vrei anume sa interpretezi printre randuri , citite in diagonala

    "Astfel pentru Sfanta Imparatasanie luata Des , trebuie sa fii pregatit , sa ai post la mancare , post la curatenie trupeasca , la petrecerea lumeasca asemeni , nu sa asculti muzica sau sa mergi la nunta , chiuiesti si apoi sa iau Sfanta Impartasanie , ca asa a zis popa …
    ca atunci foc iei asupra-ti si nu Trupul Domnului IISUS HRISTOS
    cati oare savarsesc acestea dintre noi , care traim in aceasta lume desfranata si vicleana la orice pas si in orice clipa , mmh?
    sunt si acestia , dar acestia sunt socotiti habotnici , pocaiti sau nebuni , poate da nebuni pentru Hristos , cum a fost si Sfantul socotit cel Nebun pentru HRISTOS paremi-se Sfantul Andrei …si DUMNEZEU le rasplateste acestora prin Trairea in HRISTOS Adevarata si HRISTOS Traieste Adevarat intru acestia . "

    "Referitor la faza cu fusta , imi pastrez opinia: Fusta nu te mantuieste. Hristos a venit in lume pt cei drepti,ci pt cei pacatosi. Nu stiu dc tu ai sau nu familie si copii ‘ crestin ortodox’ , dar dupa atitudinea ta mi se pare ca nu. "
    atunci , sa vii in fustite incat sa ti se vada bikinii , poate asa iti vei satisface capriciile de a sminti pe cei de linga tine , dar pot sa iti spun atat
    'vai de cel prin care va veni sminteala , ca mai bine ii este lui sa -si lege o piatra de gat si sa se arunce in mare '
    nu este vorba de marimea fustei afisata , este vorba de acea Haina pe care trebuie sa o imbracam fiecare din noi , o haina a decentei , a bunului simt , a smereniei si a respectului fata de Creator , fata de DUMNEZEU pentru ca mergem in Casa Sa , unde Sfintii Ingeri Slavesc si Preamaresc DUMNEZEIREA in TREI IPOSTASURI .
    sa-ti mai spun si ce scrie , in pateric din Vedeniile Sfintilor Parinti , cum au vazut fiecare crestinii care mergeeau sa se inchine la Sfanta Biserica , linga unii mergea Sfantul Inger ocrotindu-i , aproape de ei iar la atii statea dracul de gat cu ei , numai prin imbracamintea smintitoare , prin faptul ca vorbeau in timpul Sfintei Slujbe si indeosebi femeile dezmatate , fara acoperamint deasupra capului imbrcate pentru sminteala si nu pentru folosul mantuirii!
    Merg la Sfanta Biserica , sa ma mintuiesc nu sa ma imbrac dezmatat si sfidator , hulind pe DUMNEZEU astfel prin a mea imbracaminte 'sexy';
    referitor la familie , te asigur ca am familie , copil iar silinta mea va fi sa imi cresc copilul asa cum trebuie crescut un copil , ferit de ce este spurcat si blasfemiator fata de Cele Sfinte si sa fim Adevarati Crestini Ortodocsi in Biserica Lui HRISTOS si nu niste stricati , dezmatati sau impotriva lui DUMNEZEU si a CELOR SFINTE .
    iarasi spui asa
    "A, si tot legat de baticuri si fuste si chestii de astea, tu ca barbat ce ai prefera : o mirandolina de aia cu baticutul pe cap , cu fusta care matura bulevardele, dar care nu este in stare a-ti creste si naste niste copii sanatosi, plina de temeri si care nu reprezinta un factor echilibrabt pt tine, cu toate ca merge la toate slujbulitele si la toate intrunirile comunitatii voastre ortodoxe sau o fata hotarata , fara frici nejustificate, care mai poatra si pantaloni si care nu apuca sa mearga la toate slujbele de cat este de extenuata ca isi da silinta in tot ce face, da care te echilibreaza si te intelege, insa nu a reusit sa citeasca ata din sf Parinti? Eu, dc as fii baiat, as prefera varianta 2. "
    ITI SPUN SIMPLU , PREFER SA ASCULT DE SFINTII PARINTI si MARII DUHOVNICI , SFINTELE CANOANE ALE ORTODOXIEI cum spune Parintele Arsenie Papacioc , filmuletul de mai sus , mai vizioneaza si asculta inca odata si
    asculta si acest preot Adevarat ce spune , ca a platit cu viata pentru ce a spus , anume ADEVARUL !
    sa ne fie de folos Credinta Crestin Ortodoxa pentru ca Mantuire sa avem ,
    in veci
    amin!
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=umUAiN3AloU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*