Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos – Secularizarea teologiei ecleziale: Eliminarea ecteniei catehumenilor și rostirea cu voce tare a rugăciunilor tainice

Din nefericire, varlaamismul, care este o expresie a teologiei scolastice în Occident şi constituie în mod categoric o teologie seculară, a pătruns în Răsăritul ortodox pe alte căi. Observăm că scolasticismul, varlaamismul penetrează manifestările Bisericii modeme şi ale vieţii teologice. Desigur, în ultimii ani se manifestă un efort de a elibera teologia noastră din captivitatea babiloniană în scolastica occidentală; este un mare efort de a sparge încercuirea teologiei ortodoxe în închisoarea teologiei scolastice. Dar simultan trebuie să ne îndreptăm către trăirea teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxă nu este o cunoaştere intelectuală, ci mai degrabă o experienţă, viaţă, şi este strâns legată de aşa-numitul isihasm.

Teologia seculară care este o funcție a scolasticii se manifestă şi astăzi în numeroase moduri. Aş dori să trec în vedere câteva:

În primul rând este vorba de acea manieră de a face teologie care se bazează pe raţiune şi pe gândire. Gândim asupra teologiei ortodoxe, raţionalizăm adevărurile de credinţă sau pur şi simplu elaborăm o istorie a teologiei. Aproape am ajuns în punctul de a vedea teologia ca pe o filosofie despre Dumnezeu, ignorând întreaga metodă terapeutică a Bisericii noastre.

O altă cale de a experimenta varlaamismul şi scolasticismul este faptul că am limitat teologia la estetică. Am transformat-o în estetică. Putem scrie câteva cărţi şi întreprinde lungi analize asupra artei ortodoxe, putem studia şcolile de iconografie, putem accepta marile valori ale artei Bizantine, în timp ce tratăm cu dispreţ şi nu ţinem seama de nevoinţă, de metoda isihastă, care este temeiul oricărei arte ortodoxe. Purificarea, iluminarea și îndumnezeirea reprezintă baza tuturor artelor, actelor şi tainelor Bisericii Ortodoxe.

O altă cale este să căutăm renaşterea vieţii liturgice a Bisericii fără să descoperim şi să trăim în acelaşi timp viața ascetică a Bisericii. Discutăm despre împărtăşirea continuă cu sfintele Taine fară să raportăm în acelaşi timp acest efort la etapele desăvârşirii duhovniceşti, care sunt purificarea, iluminarea și îndumnezeirea. Facem mari eforturi ca oamenii să înţeleagă logic Sfânta Liturghie, fără a face un efort paralel de a trăi în duhul slăvirii lui Dumnezeu în Ortodoxie. Încercăm să scoatem iconostasul din Biserică, astfel încât mirenii să vadă ce se întâmplă, fără însă a ne întreba care este motivul pentru care Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor. Toate acestea sunt strâns legate de secularizarea teologiei ecleziale. Învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul și cercetarea istorică sunt revelatorii acest sens. Catehumenii nu se pot ruga cu aceleaşi rugăciuni ca şi cei botezați și viceversa. Şi dacă studiem învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre ce sunt cu adevărat catehumenii, vom putea înţelege de ce Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor.

Dincolo de toate acestea, când teologia noastră nu este legată de aşa-numita viaţă isihastă, când nu este ascetică, atunci este seculară, este teologie scolastică, este teologie varlaamită – chiar dacă ni se pare că combatem teologia occidentală şi ne străduim să fim ortodocşi.

extras din Secularismul – Un cal troian în Biserică,
de mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos