Mărturisitorul şi sfinţitul mucenic, Părintele Daniil Sandu Tudor de la Rarău – 50 de ani de la naşterea în ceruri

Părintele Daniil de la Rarău, poate fi socotit cel mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii şi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc.

Acestea ne întăresc credinţa că ieroschimonahul Daniil Tudor este în ceata Sfinţiţilor Mucenici, rugându-se pentru noi, păcătoşii.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăcinile Prea Curatei Maicii Tale, ale Părintelui Daniil de la Rarău  şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Întâlnirea cu părintele Daniil – prin intermediul scrierilor sale – este o întâlnire de sărbătoare, directă şi rodnică, într-un prezent viu, sfinţitor. Întâlnirile cruciale, în ordinea Duhului, nu sunt întâlniri cu persoane prezente cu trupul printre noi. Ele au ceva de mesaj tulburător, de izbucnire în destinul propriu al unei chemări care te umple de bucurie  şi de frică şi te subjugă prin afinităţi, admiraţie, evlavie. Sunt întâlniri care te obligă să mulţumeşti şi să dai mărturie despre ele, spre a împărtăşi darul şi altora, fie şi numai ca să nu-l pierzi şi ca să se înmulţească, aşa cum spunea părintele.

Un destin neobişnuit, în care străbate şi se manifestă cu putere Chemarea, de dincolo de fapte, oameni şi evenimente.

O astfel de viaţă este prin ea însăşi o pildă care îşi are, peste timp, rostul ei – acela de a fi transmisă şi de a lumina, mai departe, alte destine.

Nu e mai puţin adevărat că transformarea este, pentru un ochi profan, uimitoare. Cu atât mai mult se cuvine să recunoaştem  şi să cinstim pe cel ce s-a învrednicit să fie Părintele ieroschimonah Daniil, Stareţul Sfintei Mănăstiri de la Rarău, în perioada 1953-1958, o perioadă de cumplită prigoană îndreptată asupra slujitorilor devotaţi ai Bisericii şi ai neamului românesc.

Jertfa ieroschimonahului Daniil este pilduitoare pentru tinerii intelectuali ai zilelor noastre şi trebuie să fie cunoascută tuturor în adâncimea ei de model cultural  şi spiritual. Acesta este fermentul care a făcut săcrească dragostea şi recunoştinţa tuturor celor care s-au implicat în fărâ-ma ce hrăneşte duhurile noastre, în Rugul Aprins sau rugăciunea neîncetată a Maicii Domnului, redată poetic, în cel mai înalt grad, de Ieroschimonahul Daniil în  Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu.

Din Acatistele Părintelui Daniil  şi din celelalte scrieri, înţelegem căadevărata viaţă este viaţa liturgică, trăită în rugăciune, spovedanie  şi Împărtăşirea cu Sfintele  şi de Viaţă Făcătoarele lui Hristos Taine. Sănătatea este curăţia, sfinţirea sufletului şi a trupului, în Iisus Hristos – Domnul, în Sfântă Biserica Sa.

Fericiţi cei flămânzi şi însetoşaţi de sfinţenie, că ei se vor sătura. A avea foame  şi sete de Dumnezeu, de Împărtăşire, de mărturisire, de iertare. Să fim dară, ca şi Părintele Daniil Tudor, oameni de dorinţă şi să suspinăm după izvoarele vieţii, după Pâinea Vieţii, aflată în Sfintele Taine.

Dar ca să ajungi să te rogi, să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, cu dragoste sfântă creştină, trebuie să cunoşti că iubirea de Dumnezeu este pe măsura cunoaşterii Lui, după cum ne învaţă Sfântul Teodor al Ierusalimului. Deci, ca să ajungem să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să-L cunoaştem. Cum să-L cunoaştem? Din textele  Sfintelor Evanghelii, în general, din  Sfintele Scripturi, din Psaltire, din scrierile Sfinţilor Părinţi, pentru că scris este: Cercetaţi Scripturile (Ioan 5, 39).

Cercetarea este o lucrare a facultăţii noastre gânditoare  şi a raţiunii noastre. Dar raţiunea, studiul, cercetarea nu sunt decât o treaptă, prima şi cea mai importantă. Pentru că în cercetare este începutul care ne face să putem ajunge la iubire. Iată Muntele Taborului! Ca să ajungi la lumină, la iubire, trebuie să intri în contemplaţie  şi apoi să cunoşti bucuria candelei ce arde în focul Duhului Sfânt. Untdelemnul candelei inimii noastre este meditaţia, iar rugăciunea este flacăra Duhului Sfânt.

Sfinţenia ieroschimonahului se refectă în modul de receptare al poeziei sale mistice în inimile noastre cele iubitoare de unicul Adevăr al Vieţii, Iisus Hristos cel răstgnit şi înviat.

În profunda întelegere a misticii ce se descoperă doar sfinţilor, ieroschimonahul Daniil vede adevăratele semnificaţii ale simbolurilor Sfintei Cruci: Descoperirea Crucii Hristosului e marea enigmă a Lumii. Ea ne arată pentru veşnicie datul tragic al vieţii, chiar în dumnezeire. Chiar îndumnezeită, crucea noastră şi Crucea lui Hristos nu piere. Mântuitorul Lumii e numai o transfigurare a Crucii, o trecere de la Crucea morţii la Crucea Învierii.

(Aurelia Bălan Mihailovic – Rugul Aprins şi stareţul Daniil – Sandu Tudor)