Ecumenismul este satanic

Cititi si: Lista RUSINII: Ecumenistii din BOR care s-au rugat cu ereticii in saptamana 18-25 ianuarie

Dintre obiectivele principale ale globalizării lumii enumerăm: formarea unui guvern mondial unic, care va fi condus de antihrist, monedă unică, religie unică (antihristică), armată unică, acte biometrice-pecetluire, ziua de odihnă-sâmbăta [1] etc.

Diavolul nu ştie ce să facă, vede ce face Dumnezeu ca să ne mântuiască şi face cele contrare ca să ne piardă.

A trimis Dumnezeu proroci şi învăţători, trimite şi Satana proroci şi învăţători mincinoşi. Dumnezeu ne învaţă Adevărul, Satana ne învaţă ereziile, minciunile. Prin Întrupare, Jertfă, Înviere şi Înălţare şi pogorârea Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli a întemeiat Biserica -Trupul Său mistic, a făcut şi satana Biserică Satanică. Dumnezeu vrea ca Bisericile să se unească prin Duhul Sfânt-ecumenism ortodox, satana, care a despărţit Biserica, vrea să le unească în duhul lumesc şi al păcatelor-ecumenism satanic.

Satana este cel care a dezbinat Biserica, intrând în minţile papilor şi inspirându-i cu gânduri eretice, pe care papii le-au luat drept inspiraţii divine. (Erezia catolică, prin Filioque, spune că Duhul Sfânt purcede  din Tatăl şi din Fiul[2].

Astfel a avut loc marea schismă din anul 1045, în care s-a despărţit Biserica în Biserica Ortodoxă, care a păstrat  învăţătura Domnului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, statornicită în cele Şapte Sinoade Ecumenice, şi biserica apuseană, catolică, care a schimbat învăţătura de credinţă şi cultul.

Creştinul se desparte de Dumnezeu prin păcate. Dar păcate sunt şi ereziile.

Domnul nostru Iisus Hristos S-a rugat  ca toţi „să fie una” (Ioan 17,21), în Duhul Sfânt, iar adevăraţii închinători să se închine Tatălui „în duh şi adevăr” (Ioan 4, 23), pentru că „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24).

Dar cum se poate uni şi ruga un ortodox în Duh şi adevăr cu un eretic, care huleşte tot ce este mai sfânt pentru ortodocşi: (Sfintele Taine, Sfânta Cruce, Maica Domnului, Sfinţii, Sfintele moaşte, Sfintele icoane…)?

Zice Satana: Vreţi să vă uniţi? Vă unesc eu în duhul ereziilor, al măndriei şi al altor păcate şi, uniţi cu mine, mergeţi în adâncul iadului.

Dacă se încearcă o unire exterioară, prin împăcare, în duhul dragostei fireşti, care nu este curată, ci de cele mai multe ori este pervertită în păcate, îi va uni satana în duhul mândriei, al ereziilor, al slavei deşarte şi al altor păcate trupeşti.

Să luăm aminte că Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul nu s-a împăcat şi nu s-a rugat împreună cu popii idoleşti (3 Regi 18,24; 36-38).

*

Există astăzi lideri religioşi şi politici care cred că unirea şi unitatea tuturor şi comuniunea ecumenică se pot realiza prin înţelegere şi împăcare exterioară cu ceilalţi. Aceştia sunt oameni trupeşti, care gândesc trupeşte şi care n-au Duhul lui Dumnezeu.

Dar de la naşterea şi răspândirea mişcării ecumenice şi prezenţa ortodocşilor în „Conciliul Mondial al Bisericilor”, de aproape şaizeci de ani, ecumeniştii nu au reuşit să întoarcă nici măcar un singur heterodox la credinţa ortodoxă.

Dimpotrivă, au fost creştini ortodocşi care au trecut la alte culte şi mulţi alţii care s-au smintit. Alţii au devenit zeloşi ecumenişti satanici.

Din această lungă asociere cu ereticii, unică în istoria noastră bisericească, s-a produs o asemenea înstrăinare şi tocire a gândirii ortodoxe, încât clericii şi teologii semnează cu uşurinţă texte care rezultă din dialoguri, în care dogmele apostolice şi patristice sunt încălcate, în care erezia e arătată drept adevăr, în care ereticii par să fie ortodocşi, şi botezul şi celelalte taine ale lor sunt recunoscute drept autentice. Astfel, pas cu pas, trecem de la rugăciunea împreună la comuniunea (părtăşia) în taine.

Sfântul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie “conciliant” cu răucredincioşii păgâni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: “Eu mă supun legilor Împăratului Ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu. De aceea, şi Sfânta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul”. Această mărturie arată: întâi, până unde merge supunerea faţă de mai-marii Bisericii şi ai stăpânirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe Adevăratul Dumnezeu propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărându-se mulţi dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre.

„Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24,5). Privitor la cele de mai sus, Sfântul Ioan Iacob Românul (+1960) arată: “Vorbesc şi fraţii mincinoşi de Sfânta şi preadulcea Ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cât e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de uşor să fie atraşi la ideile lor “filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte OM.”

Încercările de unire dintre Roma şi Constantinopol pe parcursul a cinci secole, de la schismă, până la căderea din 1453 a Constantinopolului în mâna turcilor[3], şi toate dialogurile teologice care le-au însoţit, au eşuat din pricină că nu erau însoţite de adevărată pocăinţă, de dispoziţia de renunţare la înşelare şi de întoarcere la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Renunţările şi compromisurile în materie de credinţă, făcute pentru înfăptuirea unirii, au fost întotdeauna respinse de pururi-veghetoarea şi treaza conştiinţă a turmei credincioşilor[4]. În ciuda scopurilor lumeşti şi a văditei manipulări politice, aceste încercări nu au sfârşit niciodată în minimalismul dogmatic, nivelarea sincretistă şi lumească, vorbire despre dragoste, cum au făcut dialogurile ecumenice ale veacului al XX-lea. A câştigat principiul apostolic şi patristic, care spune că „nu este loc de compromis în ceea ce priveşte credinţa”[5].

Este de asemenea o învăţătură satanică aceea care susţine că unirea Bisericilor începe prin a merge ortodocşii să se roage şi să se împărtăşească cu cei de alte credinţe. Problema neordocşilor este cea a unirii lor cu Hristos şi nu a unirii între ei şi ortodocşi.

De aceea, după această unire diavolească, unire cu Satana-ecumenism satanic, va urma în Biserică satanismul.

Sfântul Lavrentie al Cernigovului spune că în vremurile lui Antihrist „Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică” (…)”[6].

În acele vremuri antihristice nu se va mai săvârşi Sfânta Liturghie şi nu se vor mai putea ridica păcatele oamenilor. De aceea Dumnezeu va sfârşi lumea pentru păcatele oamenilor.

Cuviosul Paisie de la Neamţ spune: „Unirea (ecumenismul satanic) este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unirea este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unirea este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unirea este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unirea este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unirea este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică»[7].

Cuviosul Paisie Aghioritul, referindu-se la întâlnirea dintre Patriarhul Ecumenic Atenagora, şi papa, scrie: „Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca, mai întâi, să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu”[8].

Rugăciunea împreună cu cei de alte credinţe?

De câtva timp încoace, sufletele cele binecredincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de “apropiere”, urmată de rugăciuni pentru “unitatea în credinţă”, o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi a lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfârşit al lunii ianuarie[9].

Timp de şapte zile, se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării o mişcare ce se doreşte a fi harismatică, prin ţelul pe care şi-l impune: unirea Bisericii Ortodoxe cu “fraţii” catolici, protestanţi şi păgâni. În toată această perioadă se fac solemne procesiuni de stradă, la care se îmbulzesc cei amăgiţi de unitate, se fac alternativ slujbe cu ectenii şi rugăciuni în bisericile ortodoxe, apoi în lăcaşurile catolice şi protestante, încheiate, cu predici ţinute ori de eretici între ortodocşi, ori de preoţii ortodocşi între eretici[10].

Spre lămurirea acestora, Sfântul Apostol Pavel (+64), do­rind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de co­mu­niunea cu credincioşii vreunor culte şi confesiuni, ne în­deamnă: “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6,14, 15). Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1,16). De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osândit! (Tit 3,10-11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15,33).

Din păcate, cultele protestante şi romano-catolicii nu sunt conştiente că Biserica lui Hristos există de la Pogorârea Duhului Sfânt, şi ei fiinţează în afara ei. Acestea nu sunt “biserici”! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică, trebuie să fi fost întemeiată prin Pogorârea Duhului Sfânt prin Hristos cel Înviat şi Înălţat de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, să păstreze întreagă, neschimbată, neînnoită toată învăţătura de credinţă, aşa cum au primit-o Sfinţii Părinţi, urmaşi ai Apostolilor, întruniţi în cele Şapte Sfinte Sinoade. Toţi aceştia, insuflaţi de Duhul Sfânt, ne-au lăsat pecetluită cu sângele lor, o singură, adevărată şi dreaptă credinţă, întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică, tocmai de aceea numită – după ruperea şi anatemizarea catolicilor la 1054 – “Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.

Numai Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică întemeiată de  Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

De-a lungul celor 2000 de ani de existenţă, numai credinţa ortodoxă şi-a păstrat neschimbată Sfânta Predanie a Sfinţilor Părinţi, precum şi Sfintele Dogme ale Bisericii. Doar Biserica Ortodoxă se ocârmuieşte după cele Şapte Sinoade a toată Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfinţilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceea, numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Şapte Sfinte Taine trebuincioase mântuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva “bisericilor” ce vor încerca să o uzurpe.

De aceea doar credincioşii ortodocşi mărturisesc despre Biserică în Crez ca fiind: “Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Precum un singur Crez este, tot aşa doar o singură Biserică, al cărei Cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în Crez două Biserici[11], doi hristoşi, două botezuri, pentru că: Este un Domn, o Credinţă, un Botez – cel Ortodox, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi (Efes. 4, 5-6). Toată învăţătura şi predania Bisericii viază şi se mărturiseşte în Crezul Ortodox, Crez pe care nu se încumetă să-l rostească nimeni dintre cei ce aparţin altor “credinţe”, adunaţi de-a valma cu prilejul săptămânii pentru “rugăciune şi unitate”.

Mãrturisire sau apostazie?

Biserica este Una, întemeiată prin Pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, prin Hristos cel Înviat din morţi şi Înălţat de-a dreapta Tatălui şi nimeni nu va mai putea întemeia o altă Biserică Dumnezeiască. Celelalte culte, fie s-au despărţit de Biserica întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos prin păcate, inclusiv erezii, fie au fost înfiinţate de oameni cu putere antihristică. Aceste culte vor să amăgească pe creştinii ortodocşi cu învăţături străine-eretice, să-i despartă de Biserica lui Hristos, să le dezbine Neamul, să-i euro-înglobeze antihristic.

Ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserica lui Hristos, dacă îi întărim în convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine, prin participarea noastră la rugăciunile în comun cu catolicii şi protestanţii, fapte ce odihnesc pe aceştia în ereziile credinţelor lor. Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre “ortodocşi” – ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni – ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă de Tru­pul Mistic al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii, alături de care s-au rugat şi îm­păr­tăşit, dar mai ales se vor osândi pentru sminteala ce o ara­tă celor neîntăriţi în credinţă. Mântuitorul Iisus Hristos spune Vai omului aceluia prin care vine sminteala (Matei 18, 7).

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: “Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să fie caterisit şi să se afurisească!” Însă aceste înşelătoare chemări la “unitate în diversitate” ascund sub chipul faptei bune depărtarea creştinului-ortodox nu numai de acest Canon, ci de toate Dogmele şi Canoanele Bisericii şi de rânduielile Sfinţilor Părinţi. Iar fără dreptarul vieţuirii Sfinţilor Părinţi nu vom putea ajunge în Împărăţia Cerurilor spre a ne împărtăşi din acelaşi Har al Duhului Sfânt şi slavă cu Maica Domnului, cu Sfinţii îngeri, cu Sfinţii şi moşii şi strămoşii noştri.

Catolicii nu se pot uni cu ortodocşii, atâta timp cât nu se smeresc şi nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare, precum au hotărât Sfinţii Părinţi.

| extras din Credinţa făcătoare de minuni, de Daniel de la Rarău