Ucigașii lui Hristos lovesc în cei ce L-au mărturisit

În fața indivizilor ce prostituează o istorie și un neam românesc

De două săptămâni, în urechile mele au ajuns vuietele unei conferințe organizate în capitală de către Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) si Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Iată că, ajuns și în ziua marii conferințe, ca și cititor al volumelor lui Ion Gavrilă Ogoranu, am simțit nevoia să particip la această conferința în care se urmărea ponegrirea imaginii acestui erou al Țării Făgărașului. A fost necesară această participare mai ales că, deși nu sunt pe acte reprezentant al fundației ce îi poartă numele, de multe ori am actionat sub egida acestei fundații și mai ales vroiam să aud ce au „mai marii înțelepți ai istorie anului 2013” de zis referitor la personaj.

Iată-mă intrat în sala de conferință Jokey Club: spre surprinderea mea, o sală destul de mică, față de capacitățile lor de mobilizare a „intelectualilor mai deștepți decât Iorga”; în fața mea, aproximativ 100-150 de persoane. În deschidere, începe recitalul William Totok. Își începe adevărata tevatură, sub forma unei prezentări PowerPoint care are următoarele caracteristici:

• Primul slide mă surprinde – acești mari cercetători, care au dormit destul de mult prin arhive, au uitat cum se scrie numele eroului (în loc de Gavrilă era trecut Gavril), dar asta o știu și de pe băncile facultății. Cercetarea în România e caracterizată de substantivul „măsluială”, dar aici, din păcate, avem de-a face cu niște reprezentanți ai unor instituții “serioase”… plătite de noi.
• Imaginile prezentării erau pe fundalul pozelor ce s-au făcut la adunarea legionarilor de la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Nici o problemă până aici, doar că toate pozele erau cu salutul legionar. Tot nici o problema pentru cunoscători, dar pentru populația adormită sub ceața comunistă era destul de ușor să tresară când văd în fața ochilor lor un salut al nazismului. La adunare au mai fost făcute și alte poze, dar ce vor ei să arate pe fundal este evocarea imaginii legionarului care stă toată ziua salutând.
• Marele prezentator ne demonstrează că Ogoranu a luat parte la rebeliunea legionară. Posibil ca în pământul lăsat de Dumnezeu să fi fost, în altă țară, un personaj tot cu numele de Gavrilă şi să fi dat același nume unei alte cărți. Citind însă volumul lui Ogoranu, reiese clar că Frăția de Cruce nu a participat la rebeliune. Ogoranu nu a participat din doua motive la rebeliune: a avut directivă să nu participe și, apoi, rebeliunea legionară nu a existat.
• Caracterizarea anului 1976 – anul arestării lui Ogoranu – parafrazez pe Totok: în arhive s-a găsit o declarație dată de Ogoranu la Securitate, în care defăima Mișcarea Legionară și Frăția de Cruce și îi părea rău că a făcut parte din ele… declarație dată de bunăvoie. Te rog să mă scuzi, domnule cercetător al crimelor comunismului, dar, după atâția ani de urmărire a lui Gavrila și atâta armată mobilizată și resurse cheltuite de comuniști la prinderea lui (nu cred că i-au fost aplicate „masaje și băi termale” în locul torturilor), e penibil să crezi așa ceva, când însuși cancerul care a cauzat moartea lui Gavrilă survine în urma substanțelor introduse în timpul anchetelor.
• Din istoric, Totok urmează să se facă și statistician: în rezistența anticomunistă Mișcarea Legionară a reprezentat un procent destul de mic. Eu zic că, dacă ne luăm după statistica măsluita din ziua de astăzi, ajungem la un procent de 0,01% și putem afirma că niște legionari s-au pierdut și ei prin munți și au căzut în oala cu ciorbă a rezistenței anticomuniste. Dar e greu să acoperiți un procent de 75-80%, mai ales astăzi, când avem atâtea cărți memorialistice.
• Asocierea numelui lui Gavrilă cu cazul naționaliștilor autonomi… Săracul a murit în 2006. Din păcate, acea grupare nu știu dacă era la faza embrionară în acel timp, că așa ar fi reușit și Gavrilă să-i cunoască.
• E timpul să auzim și perle: a lupta cu arma în mână împotriva unui regim totalitar înseamnă că vrei să instaurezi tot un regim totalitar. Genială idee… dacă îngerii se luptă cu diavolii să ne câștige sufletele, tot la draci ajungem. Dar aici apare Ortodoxia și nu știu dacă Totok simte acest duh.
• O nouă perlă: în rezistența anticomunistă din Bucovina nu au fost legionari. Ce păcat, domnule Totok, că noi l-am filmat pe Gavril Vatamaniuc și asa frumos ne-a cântat cântece legionare…
• Episcopul Ioan Suciu – spune despre el că împărțea manifeste populației prin care anunța că Stalin o să ajungă papă.
• Rezistența anticomunistă nu a avut caracter religios.
• Se condamnă activitatea legionară de după ’90 a lui Gavrilă. Deja ne și contrariem în această prezentare, fără ca publicul să afirme ceva… cum de avea Ogoranu activitate legionară după ’90 dacă îndelungatele dumneavoastră studii au scos la iveală faptul că, în 1976, Ogoranu s-a dezis de Mișcarea Legionară? Sau poate fi şi altceva – dumneavoastră ați uitat să studiați torturile prin care au trecut deținuții politici în anchetele de la Securitate, iar în mâinile voastre au rămas doar acele foi scrise după ce s-a vărsat un pic de sânge. Totuși, trebuie împăcată ideea – un ideal curat ca și al Legiunii, pătruns în sufletului lui Gavrilă, nu poate fi stârpit nici cu curent electric, nici cu droguri și nici cu bâta. Pe foaie se poate scrie renegarea unui crez, dar de pe suflet nu se poate șterge un crez.

Se încheie recitalul lui Totok. Urmează un istoric mai chipeș și mai zâmbăreț – domnul Moraru – foarte scurt în prezentare; zice și el două cuvinte, dar totul se rezumă la faptul că este regretabil că în România se organizează adunarea legionarilor de la Sâmbăta de Sus. Păi dacă monumentul a fost ridicat de legionari, cine ar fi trebuit să se adune la manifestare?

Urmează recitalul scurt al lui Schafir: Este rușinos că Ogoranu a monopolizat rezistența anticomunistă și nu se vorbește despre grupul lui Arnăuțoiu... la plecare un tânăr a întrebat de ce nu au fost lăsați să vorbească despre rezistență și au fost împiedicați de cei de la pupitrul conferinței din seara aceasta. Răspunsul: Cine? Noi nu!

Cuvintele prezidiului se termină; urmează ca sala să își pună cuvântul în valoare… dar hai să analizăm pe rând:

• Octav Bjoza: de admirat, înfruntă călăii și în afara pușcăriei, vorbește foarte frumos despre legionari și despre personalitatea lui Gavrilă;
• Coriolan Baciu: este indignat de numele lui Ogoranu scris greșit și le afirmă acestor cercetători că, după ’90, Ogoranu nu a monopolizat rezistența;
• Șerban Suru: îl atacă pe Totok cu afirmațiile lui împotriva lui Nectarie Ciolacu, dar intervine Schafir foarte nervos… merge să facă reclamație pentru că avea cămașă verde (nu cred că Suru trebuia să vina așa îmbrăcat, dar argumentele lui au fost solide). Nu culoare a deranjat, ci tăierea elanului lui Totok;
• Istoricul Liviu Pleșa: îl apără admirabil pe Ogoranu; întreabă prezidiul ce legatură are Ogoranu cu NAT sau cu alte lucruri pe care săvârșim noi în ziua de astăzi. Este foarte indignat și îi face de râs, afirmând că această conferință nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor;
• Doamna Lya Beniamin, de la Centrul de Studii Evreiești – a dat citire unui citat din Corneliu Zelea Codreanu;
• Impresionantă până la lacrimi a fost intervenția d-nei Zoe Rădulescu, nimeni alta decât fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, legionar, lider al rezistenței din Dobrogea, ucis de Securitate în zona Babadagului. Doamna Zoe Rădulescu a arătat că, deși s-a născut în închisoare (nota informativă scrie că a murit, deci uite că arhivele pot anula și nota informativă a lui Ogoranu din 1976 – securea cu 2 tăișuri), în timpul detenției politice a mamei sale, având în familie mai multe rude executate de comuniști, a reușit să depășească sentimentele de ură sau răzbunare, înțelegând să prețuiască toți oamenii, inclusiv evreii, popor pe care a afirmat că îl admiră pentru cultura sa. De pe această poziție, d-sa a spus că nu înțelege ura cu care inițiatorii acestei conferințe se străduiesc să îl defăimeze pe Ion Gavrilă Ogoranu;
• Încheierea dezbaterii a fost rezervată cuvântului d-lui Alexandru Florian, directorul Institutului Ellie Wiesel. Alocuțiunea acestuia s-a remarcat prin desconsiderarea ostentativă cu care a tratat publicul, reproșându-i incapacitatea de a participa la o dezbatere științifică și de a înțelege arta dialogului. Cu o lipsă de eleganță inadmisibilă pentru calitatea de gazdă a dezbaterii, Florian a transmis evidentul său dispreț acelei părți din public care se dovedise adeptă a lui Ogoranu, decretând categoric că Mișcarea Legionară a fost și va rămâne o mișcare fascistă, de extremă dreaptă, indiferent de „sfinții și sfințișorii” în care cred cei vizați. La aceste ofense s-a ripostat, reamintindu-i-se lui Alexandru Florian că tatăl său, profesorul de marxism Radu Florian, asemenea multor coreligionari ai săi, a venit cu tancurile sovietice în 1944 și a participat la bolșevizarea României, pentru ca, acum, fiul său să ne jignească simbolurile naționale și sfinții.

Ca și participant la această conferință, aș dori să trag următoarele concluzii:

• Foarte scurtă (aproximativ o oră);
• Am crezut că o să vină cu niște argumente solide, dar au fost penibile; chiar si un necunoscător al fenomenului și-a dat seama de înșelătorie;
• Maxim 15 oameni din sala au fost de partea lor, pentru că aveau invitații speciale. Restul au fost simpatizanți ai Mișcării și ai fenomenului anticomunist. Mai rău…ne-am dat seama că instituțiile statului sunt, totuși, conduse nu numai de oameni fără caracter, ci și de incompatibili cu funcțiile ce le dețin. Era greu pentru cei de la scenă să își dea seama că publicul nu este al lor și să nu se facă de râs, dar acum, dacă ai pistolul la cap, poți suporta și asta. În timpul conferinței, Florian era foarte agitat, gesturile lui erau foarte ciudate și, în plus, mai și jignea.
• Din cate am observat eu, avionul pe care îl atacă, tot Mișcarea Legionară este; chiar au afirmat că vor să facă și alte conferințe în care să descifreze și alte mistere, deci, rând pe rând, vor să rezolve distrugerea acestor “mituri”.
• Acest institut nici măcar nu studiază crimele comunismului, singurul lor inamic de studiere fiind Mișcarea Legionară. Așadar, uzează de numele instituției pentru a distruge niște mituri românești.
• Cel mai mult mă doare nu că acest personaj e ponegrit, nu că atacă Mișcarea. Cel mai mult doare că acești indivizi spun în public faptul ca greșelile trecutului nu iți pot aduce o viață de sfințenie, renegând minunea Mântuitorului săvârșită cu Maria Magdalena. Asta se întâmplă fără ca BOR să aibă vreo atitudine. Și noi, ca și în poezia lui Radu Gyr, … “tăcem din gură”.

Conferința asta, pentru ei, a fost un eșec, dar cred că se vor mobiliza. Cred că o să urmeze multe alte lucruri mai rele. Am văzut atâta răutate pe chipul lor și în cuvintele lor și mă bucur că Dumnezeu a îndurat să am față în față și cealaltă parte.

Pot să închei spunând că o să urmeze vremuri grele pentru noi și aș dori ca fiecare să se gândească bine dacă poate urma această cale, pentru că, atunci când te-au vizat și au pus ochii pe tine, nu cred că mai este cale de întoarcere.

Toată răutatea prigonitorilor povestită în cărțile parcurse în acești ani de mine, am văzut-o în acea seară în ochii și cuvintele noilor prigonitori. Țin să precizez că oamenii ca Florian nu sunt așa bine pregătiți, dar au puterea de parte lor. Nu este greu să îi bați în argumente și cred că singura cale care ne poate ajuta este rămânerea în acest crez, avându-l alături pe Arhanghel.

Așa cum părintele Iustin ne învață să ne întoarcem la tradiție, nu consider că avem ce să învățam de la acești neprofesioniști, fie ei şi mai puternici. Tot ce trebuie să facem este să învățam din lupta lăsată de înaintaşii noştri și să ne pregătim pentru această luptă. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sala de conferințe a sediului Jockey Club din capitală a devenit neîncăpătoare în seara de 18 aprilie 2013, cu ocazia conferinței organizate de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Conferința a avut ca temă declarată “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România”, propunându-și să să analizeze, conform anunțului de pe site-ul oficial al IICCMER, “modul în care societatea românească contemporană înțelege să se raporteze la figuri controversate ale Resistenței anticomuniste, asociate atât în trecut cât mai ales în prezent cu manifestări ale extremei drepte în România”.

Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foști deținuți politici și tineri continuatori ai idealurilor lor, cetățeni de naționalitate evreiască, istorici și cercetători – printre care Liviu Pleșa de la CNSAS, Cosmin Budeanca de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ș.a., studenți și chiar elevi de liceu, lideri și voluntari ai unor ONG-uri precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, Fundația Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreiești, Federația Comunităților Evreiești ș.a.. Dezbaterea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de încordată.

De remarcat solidaritatea extraordinară a celor ce îl iubesc și respectă pe Ion Gavrilă Ogoranu, care fără nici o mobilizare prealabilă, au dominat în mod vizibil sala și care în a doua parte a manifestării au intervenit spontan, în dorința contracarării numeroaselor aprecieri defavorabile făcute atât la adresa eroului, cât și la adresa luptei de rezistență anticomunistă în general.

Conferința susținută de cercetătorul Wiliam Totok, reprezentant al Institutului Elie Wiesel, susținută pe fondul derulării unor imagini adeseori tendențioase, a vizat în mod evident câteva obiective precum destrămarea aurei de erou național și știrbirea incontestabilei autorități morale pe care liderul rezistenței armate din munții Făgărașului a căpătat-o în ultimele două decenii în opinia publică românească. Utilizând o logică viciată, bazându-se pe declarațiile date de Ogoranu în ancheta Securității imediat după capturarea sa în 1976, declarații despre care a garantat (pe baza a ce oare?) că ar fi fost date fără nici un fel de constrângere, derulând în mod obsedant imagini cu participanții la comemorările de la Sâmbăta de Sus salutând cu salutul legionar (considerat în mod inexact ca fiind fascist), ori scoțând din contextul unor cărți afirmații considerate antisemite de-ale unor prieteni ai lui Ogoranu, Wiliam Totok a încercat fără succes să relativizeze epopeea rezistenței anticomuniste din Făgăraș. El a afirmat – fără susținere – că grupurile de gherilă precum acela al lui Ion Gavrilă Ogoranu doreau înlocuirea unui totalitarism – cel comunist, cu alt totalitarism – cel fascist.

Wiliam Totok a reproșat lui Ion Gavrilă Ogoranu că după 1990 nu s-a delimitat de trecutul său legionar, ba mai mult decât atât a participat activ la publicistica legionară, a susținut conferințe în acest sens, fiind inițiatorul acțiunilor anuale de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, acțiuni caracterizate de Totok ca având caracter legionar. El a exemplificat în acest sens și prin faptul că în 1993 Ogoranu s-a numărat printre întemeietorii Partidului “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie), continuator al organizației omonime din perioada interbelică. Pe baza acestor argumente, Totok a concluzionat că Ogoranu a rămas un fascist. Spre deriziunea publicului, Wiliam Totok a încercat să facă o paralelă între Ogoranu și scandalul sterilizării țigăncilor de la începutul acestui an.

Președintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvântul din sală, evocând calitatea deosebită a legionarilor pe care i-a cunoscut în închisorile comuniste. Deși nu a fost legionar, d-sa a arătat că nu consideră normală generalizarea osândirii tuturor membrilor Mișcării Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrilă Ogoranu care a fost un exemplu de bunătate, de toleranță și dragoste creștină. Dl Bjoza a criticat situația creată de Institutul Elie Wiesel la Târgu Ocna, unde se exercită presiuni asupra consiliului local pentru retragerea calității de cetățean de onoare al orașului fostului deținut politic Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, reporșând celor de la institut că “nu ne lasă nici să ne alegem sfinții.”

Prezent în sală, președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, dl Coriolan Baciu, executorul testamentar al eroului anticomunist, a evocat figura luminoasă a acestuia, toleranța și deosebita deschidere practicate de acesta. Coriolan Baciu a arătat că Ogoranu nu a încercat monopolizarea rezistenței armate anticomuniste în favoarea Mișcării Legionare, ci dimpotrivă a militat permanent pentru idea că lupta de rezistență a aparținut poporului român, recunoscând contribuția mai multor grupări politice în acastă încleștare cu comunismul. Dl Baciu a reproșat organizatorilor comportamentul din cadrul acestei manifestări prin care se încercă în mod evident deteriorarea imaginii lui Ion Gavrilă Ogoranu.

A luat apoi cuvîndul dl Șerban Suru, care a arătat că a avut o relație deosebită cu Ion Gavrilă Ogoranu, încercând să demonteze o serie de afirmații făcute de dl Totok, creându-se o serie de altercații verbale cu cei de la prezidiu care au reproșat apariția lui Suru în cămașă verde cu diagonală, cel mai vehement manifestându-se profesorul Mihael Shafir, care a amenințat că va face plângere penală.

Istoricul Liviu Pleșa, cercetător în cadrul CNSAS, și-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa consistenței și profesionalismului conferinței susținute de dl Totok, căruia i-a reproșat la rândul său logica viciată pe care și-a fundamentat expunerea. Dl Pleșa a amendat lipsa de spirit academic și deontologic a unor artificii utilizate de Wiliam Totok, propunând în același timp noi viziuni pentru viitoare astfel de dezbateri.

Doamna Lya Beniamin, de la Centrul de Studii Evreiești, a dat citire unui citat din Corneliu Zelea Codreanu

Impresionantă până la lacrimi a fost intervenția dnei Zoe Rădulescu, nimeni alta decât fiica luptătorului anticomunist Gogu Puiu, legionar, lider al rezistenței din Dobrogea, ucis de Securitate în zona Babadagului. Doamna Zoe Rădulescu a arătat că, deși s-a născut în închisoare, în timpul detenției politice a mamei sale, având în familie mai multe rude executate de comuniști, a reușit să depășească sentimentele de ură sau răzbunare, înțelegând să prețuiască toți oamenii, inclusiv evreii, popor pe care a afirmat că îl admiră pentru cultura sa. De pe această poziție, d-sa a spus că nu înțelege ura cu care inițiatorii acestei conferințe se străduiesc să îl defăimeze pe Ion Gavrilă Ogoranu.

Încheierea dezbaterii a fost rezervată cuvântului dlui Alexandru Florian, directorul Institutului Ellie Wiesel. Alocuțiunea acestuia s-a remarcat prin desconsiderarea ostentativă cu care a tratat publicul, reproșându-i incapacitatea de a participa la o dezbatere științifică și de a înțelege arta dialogului. Cu o lipsă de eleganță inadmisibilă pentru calitatea de gazdă a dezbaterii, Florian a transmis evidentul său dispreț acelei părți din public care se dovedise adeptă a lui Ogoranu, decretând categoric că Mișcarea Legionară a fost și va rămâne o mișcare fascistă, de extremă dreaptă, indiferent de “sfinții și sfințișorii” în care cred cei vizați.

La aceste ofense, am ripostat, reamintindu-i lui Alexandru Florian că tatăl său, profesorul de marxism Radu Florian, asemenea multor coreligionari ai săi, a venit cu tancurile sovietice în 1944 și a participat la bolșevizarea României, pentru ca acum fiul său să ne jignească simbolurile naționale și sfinții. De asemenea, am declarat că este o rușine pentru IICCMER că a contribuit la această defăimare, indicându-l ca vinovat pe directorul acestuia, Andrei Muraru.

Numeroase persoane din public și-au manifestat în mod spontan, la rândul lor, indignarea față de ofensele aduse de Alexandru Florian.

Manifestarea s-a terminat într-o atmosferă deosebit de tensionată, cu numeroase schimburi de replici dure între reprezentanții celor două tabere.

Lucia Hossu Longin Dezbaterea “Reconsiderarea critică a trecutului,
între mit şi minimalizare”

COMUNICAT DE PRESĂ: Doamnei Lucia Hossu Longin: apel la clarificare

Am aflat cu stupoare că doamna Lucia Hossu Longin pune în discuție, în câteva publicații, competențele profesionale și motivațiile etice ale reprezentanților a două instituții guvernamentale, precum și a unora dintre participanți la o conferință academică. Ne exprimăm protestul și mai ales îngrijorarea constatând că, fidelă viziunilor nu o dată exprimate, jurnalista Lucia Hossu Longin continuă să refuze orice încercare de a departaja realitățile istorice de miturile perioadei comuniste.

Îngrijorarea noastră nu provine din eșecul încercărilor de a schimba opiniile doamnei Hossu Longin, pe care recunoaștem că nici nu le-am întreprins. Mai degrabă este vorba de faptul că doamna Hossu Longin, membră în cadrul Consiliului de administrație al TVR, ar putea crea confuzia că televiziunea publică în sine se identifică cu vederile sale controversate. Dacă acum 20 de ani se mai putea înțelege că lupta împotriva comunismului ar justifica transformarea unor figuri controversate în ”eroi”, astăzi căutarea legitimă a ”eroilor pozitivi” ai acestei lupte nu mai poate legitima includerea legionarilor și ai altor extremiști de dreapta xenofobă și antisemită în rândul acestora. E o chestiune de bun simț că nu poți transforma în modele personaje care, chiar dacă s-au opus comunismului, au propagat ideologia legionară. Dacă doamna Hossu Longin are cumva dileme în această privință, precizăm că după toate modelele interpretative academice, ideologia legionară este una de esență totalitară. Așa cum nu poți face eroi din demnitari comuniști, căpeteniile legionare trebuie să beneficieze de același tratament. Cu atât mai puțin, democrația nu trebuie să tolereze încercarea de a tranforma dezbateri științifice în scene penibile cu participarea moștenitorilor ”cămășilor verzi”.

Imuni la calitățile doamnei Hossu Longin de a acorda note istoricilor, politologilor și de a se ralia la încercările de a discredita dezbateri științifice, îi solicităm public să clarifice dacă opiniile exprimate reprezintă punctul de vedere al domniei sale sau sunt aferente pozițiilor publice și politice pe care le deține.

Prof. univ. dr. Michael Shafir, șeful Delegației României la International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA)

Prof. univ. dr. Alexandru Florian, director general,
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”
Dr. Andrei Muraru, președinte executiv, Institutul de Investigare
a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Apelul la clarificare pe care ni-l trimit reprezentanţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi ai IICCR nu atinge fondul disputei.

România, aşa cum „a decretat” „Elie Wiesel”: n-a avut rezistenţă armată în munţi, câtă ar fi existat a fost xenofobă şi antisemită, iar un erou ca Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fascist. Aceasta nu e deloc o interpretare academică chiar dacă instituţiile care mi se adresează ar trebui să cultive interpretări strict ştiinţifice.

Dar distinşii semnatari ai Apelului vor să ştie (aceasta ar fi clarificarea) dacă opiniile exprimate aparţin calităţii mele de membru al C.A. al TVR. O cerere mai absurdă ca aceasta n-am văzut. Se clarifică de la sine prin ridicolul ei.

Am dreptul la opinie ca realizator al „Memorialului Durerii” pentru că, spre deosebire de distinşii semnatari, de 20 de ani am consultat arhivele Fostei Poliţii Politice şi am înregistrat supravieţuitorii din toate grupările importante: din Banat, Moldova, Munţii Apuseni, Făgăraş, Vrancea, sute de martori şi membri ai rezistenţei din munţi. Nicăieri n-am regăsit ideea că partizanii din munţi s-ar fi înfruntat cu evreii, i-ar fi prigonit. Lupta lor a avut în vedere securitatea şi regimul comunist. Afilierea politică a acestor grupuri era conform Direcţiei Generale a Securităţii Poporului următoarea: Din cei 804 arestaţi în mai 1949 (grupuri de partizani şi simpatizanţi) 56% erau neîncadraţi politic, 11% din PNŢ Maniu, 3% simpatizanţi Maniu, 10% Frontul Plugarilor, 2% din PNL – Brătianu şi 9% din mişcarea legionară (cifre publicate de Dorin Dobrincu în Rezistenţa armată anticomunistă la începutul Republicii Populare – Analele Sighet 1998, pag. 233). Şi pe care le-am folosit şi noi în cele 30 de filme consacrate rezistenţei din munţi.

Să ne amintim că în acea perioadă în care munţii României se transformaseră într-un front de luptă împotriva ocupaţiei sovietice, nicăieri în estul european, în nicio ţară din Estul European nu a existat o acţiune de protest de asemenea proporţii împotriva regimului comunist.

Gruparea din Făgăraş număra studenţi şi elevi: Andrei Haşu, student, Victor Metea, elev, Remus Sofonea, elev, Ion Gavrilă, student, Gelu Novac, student, Gh. Haşu, ţăran, Gh. Şovăială, student, Ion Chiuşdea, student, Ion Novac, student, Laurian Haşu, student, Ion Ilioiu, elev, Ioan Pop, pădurar.

Toţi aveau în jur de 20 de ani. În anul 1941, când mişcarea legionară a fost decapitată de Ion Antonescu, ei aveau 11 ani…

În concluzie, nu cred că precizările noastre au discreditat dezbaterea în chestiune; zecile de luări de poziţii au demonstrat că „Reconsiderarea critică a luptei din munţi” a fost un eşec, nefiind susţinută de argumente bazate pe realităţi istorice.

Se întâmplă asemenea erori şi la case mari. E nevoie doar de o minimă onestitate să le recunoaşti.