Un mod de a înțelege suferința de acum a Părintelui Justin

Suntem cu toții preocupați și afectați de suferința prin care trece Părintele nostru Justin, căci fiecare îl iubește în felul său și după măsura sa. La toți ne vine în gând întrebarea de ce Domnul îngăduie o așa suferință alesului Său, care și-a închinat viața Lui și a suferit pentru El. Ne mai întrebăm de ce nu este împlinită cererea din sfânta liturghie, aceea „pentru sfârșit fără durere, neînfruntat”? După logica omenească, Părintele are o vârstă înaintată și neputințele bătrâneții ne fac să gândim că se apropie trecerea sfinției sale la Domnul. Dar o să zicem că Părintele nu merită suferință și la așa vârstă, căci suferința din închisoare și toată nevoința monahicească îl îndreptățesc să primească bătrâneți ușoare, fără durere, ocrotite de Dumnezeu, Cel ce prețuiește și cea mai mică jertfă și rugăciune a noastră, făcută în numele Său.

Și atunci ce să credem? Pentru cine suferă Părintele nostru? Este evident că nu spre a sa mântuire, pentru care s-a osârduit în mod exemplar și mulți dintre noi nu putem cuteza nici a ne gândi că ajungem la așa măsuri. Căci prin închisoare nu am trecut mărturisindu-L pe Hristos, nopți în rugăciune ani de-a rândul nu am petrecut, milostenie desăvârșită nici nu am gândit, îndelungă răbdare nu ne-am luptat să dobândim, iar dragoste jertfelnică și în Adevăr nu am împărtășit. Dacă gândim așa, șansele noastre de mântuire sunt nule și ferească Dumnezeu să nu ajungem la deznădejde! Totuși știm că ce este după Dumnezeu nu ne aduce deznădejde, iar Domnul a venit pentru cei păcătoși, care se pocăiesc și mila Sa este mai mare decât toată jertfa noastră pe care o putem strânge într-o viață întreagă.

Părintele a iubit suferința doar pentru că era inevitabilă în dragostea sa pentru aproapele, pentru noi. Când iubești cu adevărat pe aproapele tău, neamul tău, suferi alături de el. Jertfa Mântuitorului este expresia dragostei Sale pentru noi, căci mâinile întinse pe Cruce sunt pentru a ne îmbrățisa, iar nu pentru a fi străpunse de cuie. Așa se explică alegerile pe care le-a făcut Părintele Justin de-a lungul vieții. Sfinția sa a urcat pe Drumul Crucii spre Golgota Bisericii și a Neamului, făcând tot posibilul pentru salvarea de suflete, punându-și sufletul pentru ceilalți. Cine îl știe pe Părintele mai de aproape a văzut cum aplică diferite tratamente duhovnicești, după trebuința fiecăruia: pentru unii cu gingășia Duhului Sfânt, iar pentru alții cu sabia Arhanghelului. Nu ne stă nouă în putință a înțelege de ce așa pentru unii și altfel pentru alții, ci doar vedem, peste timp, roadele bune pentru cei ce au ascultat, iar cele amare pentru cei ce n-au primit.

Așa a încercat Părintele să renască sufletele celor ce i-au trecut pragul, sufletele unui neam întreg, dar reușita sfinției sale a depins și de noi, căci nici Dumnezeu nu ne forțează. Și au trecut ani și ani cu Părintele în mijlocul oamenilor, dând răspuns la toate problemele actuale, ca un mare povățuitor prin care ne vorbește Dumnezeu. Și au fost și rezultate de care ne-a învrednicit Dumnezeu prin lucrarea Părintelui, rezultate ce nu ar fi existat fără implicarea sfinției sale.

Însă Părintele țintește mai sus: ar dori să tragă tot neamul după sfinția sa, să-i aibă pe toți cei care i-au trecut pragul în Rai, alături. Și se roagă Părintele neîncetat pentru dreapta credință a tuturor, să o dobândească și să o păstreze. Ca duhovnic și stareț trebuie să poarte la mântuire pe toți ucenicii, luptând ca un Părinte adevărat pentru copiii săi, ce i-a odrăslit duhovnicește. Lupta e foarte mare, nespus de grea, sunt suflete multe și fiecare cu dificultatea sa.

Ceea ce nu a reușit să facă cât era în putere trupească, Părintele săvârșește acum

Bunul Dumnezeu îl învrednicește pe Părintele nostru să-L urmeze până la capăt, adică să urce pe Cruce, ca singura cale rămasă de a ne trezi pe noi, de a ne aduce pacea, liniștea și dragostea de care ne-a vorbit atâta timp. Mântuitorul Însuși nu a reușit doar prin învățături, prin vindecări sau prin bici să schimbe fața lumii decât după ce S-a adus pe Sine jertfă, convertind pe loc chiar și pe cei ce L-au schingiuit. Și prin Cruce s-a ajuns la Înviere! Asta dorește Domnul să înțelegem prin suferința Părintelui, reînvierea noastră, trezirea noastră din păcat, măcar acum, știindu-l pe Părintele în suferință pentru noi, știind că nu l-am prețuit cum trebuie. Domnul vrea să vedem cum e fără sfinția sa, cât de greu este.

Am trăit în aceste zile zbuciumul lipsei Părintelui dintre noi și s-a văzut că nu putem duce o așa pierdere, în niciun caz acum, când am rămâne vulnerabili, iar pericolul ce ne paște s-a mărit. Și, spre slava lui Dumnezeu, Cel ce ne încredințează de puterea dragostei, în jurul suferinței Părintelui, mulțime de oameni s-a unit în rugăciune de pocăință, de cerere și de mulțumire. S-a creat o unire în cuget și în simțiri, așa cum noi nu am fost în stare să înfăptuim când Părintele ne cerea cu dragoste, cu durere și cu mustrare. Acum suntem nevoiți, că măcar văzându-l răstignit pe patul de boală, să ne revenim în fire și să conștientizăm fundamentalul motiv pentru care trăim această viață, mântuirea. Dacă vrem să fim alături de Părintele și să-l avem în continuare între noi, atunci trebuie să mergem la picioarele crucii pe care s-a suit sfinția sa, ca împreună să ajungem la Hristos, cum frumos spunea părintele Mihai Valică. Părintele se desăvârșește prin această jertfă, dar cei ce-i urmează vor avea și ei parte cu sfinția sa.

Așadar, suferința Părintelui depinde de cât de repede ne vom trezi și vom reveni la lucrarea mântuirii sufletelor noastre, dându-i prilej sfinției sale  să treacă de la jertfa crucii la bucuria învierii și să se bucure de bătrânețile binecuvântate cu care Domnul l-a încununat. Nu este înviere fără cruce şi se aşteaptă de la noi să i ne alăturăm Părintelui pe cruce, ca împreună să înviem. Să avem curaj să cerem Domnului grabnică tămăduire pentru Părintele Justin și să nădăjduim în puterea rugăciunii și a sfintelor taine, pe care Domnul ni le-a lăsat drept arme împotriva bolilor.

Să ne ajute Mult-milostivul și Atotputernicul Dumnezeu, Cel în Treime slăvit. Amin!

Să luăm aminte și îndemnul monahului Filotheu de a ne duce crucea alături de Părintele.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=CMi8AhlcgIo]