Lumina Învierii – Prezenţă şi conştientizare de împărtăşire cu Hristos

Se ştie că, sărbătorile toate laolaltă sunt voinţa adâncă de a trăi prin înlăturarea zădărniciei timpului şi coborârea în efemer a sensurilor adânci şi luminoase ale existenţei. Ideea de sărbătoare este o idee de organizare totală a existenţei. Fiindcă sărbătoarea este o horă gravă de comuniuni cu toată realitatea, cu toate aspectele ei necesare, posibile, imaginabile sau numai bănuite. La sărbătoare, cum este şi Învierea lui Hristos Mântuitorul „Sărbătoare a Sărbătorilor şi Praznic al Praznicelor” este o comuniune cu transcendentul; este o comuniune cu natura cosmică; este o comuniune cu tine însuţi, prin contenirea sau topirea contradicţiilor, decepţiilor, revendicărilor şi aşa se trece înspre o direcţie precisă, care este chiar mersul spre sărbătoare.

Desigur, se poate obiecta mult asupra sărbătorilor, însă cu precădere aş pune într-un cadru mai larg Sărbătoarea Sfintelor Paşti, Lumina Învierii, consistenţă a sufletului nostru, realitate cosmică care nu poate fi confiscată nici într-un fel. Lumina din noaptea Sfintelor Paşti ne scoate din iluzii şi ne aşează în realitatea, în splendoarea dătătoare de puteri şi miracol, la care creştinul ia parte şi se implică cu maximul vieţii lui pentru sărbătoare, valorificând momentul ca pe un act mântuitor, salvator, punând fiecare după cât înţelege în minte şi-n suflet suferinţa Mântuitorului şi a Învierii Sale. Mai departe, voim să spunem că omul creştin, oricât ar fi de îndepărtat, de însingurat, în noaptea Sfintelor Paşti, încearcă de a-şi construi în minte o altă gândire, transformând haosul din mintea lui, într-un cosmos în care sufletul intră în raza paternă a Divinităţii.

În noaptea Sfintelor Paşti, în lumina pascală, Sfânta Biserică, prin sfinţiţii ei slujitori, îndeamnă pe toţi cei prezenţi să anuleze limitele, contradicţiile şi toate mizeriile eului propriu şi să intre curaţi în realitatea momentului pascal, căci Învierea Domnului trebuie să o simtă fiecare, ca pe o victorie, ca pe un triumf, căci viaţa este mai tare decât moartea.

În Sărbătoarea Sfintelor Paşti, la primirea Sfintei Lumini, din mâna sfinţiţilor slujitori, sentimentul densităţii al plenitudinii existenţei, se uneşte cu acela al degajării ei de gravitatea telurică şi de cantonarea locală, şi aşa sufletul respiră prin sărbătoare, simţind dezrobirea din răul existenţei. Dar pentru a înţelege toată bucuria Sfintelor Paşti, pe care sărbătoarea o introduce în lume, să intrăm şi mai adânc şi mai curat în miezul acestei Sfinte Sărbători, pentru a înţelege că, chemarea pe care o face sfinţitul slujitor: Veniţi de primiţi lumina!, este o chemare pentru toţi, ca semn definitiv că nimeni nu mai este străin sau pribeag în noaptea Sfântă şi că Lumina Sfântă coboară spre toţi, în toate realităţile, pe întreg teritoriul iubirii creştine.

Lumina din noaptea Învierii lui Hristos, nu este doar numai o chemare sfântă şi un simbol al momentului, ci este un adevăr în convingerea că prin această „Lumină Sfântă” Harul lui Dumnezeu devine lucrător prin „Ea” pentru noi, pentru înnoirea noastră lăuntrică şi a prefacerii vieţii noastre, dându-ne viaţă veşnică. Nu numai în noaptea Sfintelor Paşti, Lumina Sfântă ne vorbeşte despre Înviere, ci mereu actualizează momentul în inima şi sufletul nostru, pentru că şi inima noastră este şi ea un mormânt în care este îngropat harul Botezului, adică Însuşi Iisus Hristos, în numele Căruia ne-am botezat. Şi pecetluit cu piatra grea a patimilor celor de multe feluri, în noaptea Sfintelor Paşti, ne luminăm fiecare şi prăvălim piatra de pe mormântul inimii noastre, ca Hristos Mântuitorul, să învieze în noi. De aceea, în noaptea Sfântă şi plină de lumină, important este, nu cât de mare şi cât de împodobită ne este lumânarea pe care o aprindem, ci cât de pregătiţi suntem cu sufletul, de a primi lumina Cuvântului Învierii lui Hristos Mântuitorul.

Ştim că, de o vreme, în noaptea Sfintelor Paşti, ne folosim de orice, ca să producem bucurie şi entuziasm la marele eveniment, atât de mult aşteptat, dar să avem mare grijă ca, în noaptea Sfântă, să nu facem din slujirea noastră un spectacol.

Lumina Sfântă, galbenă-aurie, venită înspre noi, pe calea aerului sau pe mare, ce creează evenimentul minunat şi extraordinar pentru creştin dar şi pentru cei cuvioşi, trebuie să ne definească şi să rămână în obligaţia celor purtători de har, prin care se arată autoritatea bisericească, iar omul de rând să stea cuminte şi să o aştepte cuviincios. Nici cetăţeanului Mazăre din Constanţa, nici cetăţeanului Flutur din Suceava, nu li se cuvine această translaţie spirituală, pentru a înregistra palpitări spirituale şi unul şi altul au locul lor, ei nu respiră suficientă spiritualitate, ci respiră interese meschine ce vor să le ascundă în lumina adusă de la Sfântul Mormânt.

Lumina adusă de la Sfântul Mormânt de către delegaţia Patriarhiei Române, condusă de către Preasfinţitul Episcop Varsanufie, ne-a adus trăirea momentului, în chip natural şi sănătos, ce ţine strict de Biserică, căci slujitorii Sfintei Biserici sunt cei care înalţă către cer sfinte rugăciuni, ca nişte flăcări veşnice ce ard inima sângerândă şi luminează ochii gândurilor creştinilor. Dar şi acolo unde Lumina de la Sfântul Mormânt n-a ajuns, şi acea lumină luată de la candela de deasupra Sfintei Mese, aşa cum de fapt s-a luat de 2.000 de ani şi pe care creştinul o primeşte în noaptea Sfântă, nu este altcumva, ci are aceeaşi consistenţă, poartă acelaşi adevăr, acelaşi mesaj ca noi Să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm; şi să zicem „fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi, şi să iertăm toate pentru Înviere. Dar, pentru a înţelege toată bucuria din noaptea Sfintelor Paşti, trebuie ca mărturisirea şi convingerea noastră să nu se dilueze, ci să păstrăm linia celor pe care i-am prohodit şi acum îşi dorm somnul de veci în cimitirele noastre, şi care în toată vremea vieţii s-au încredinţat neîndoielnici că, de fapt, lumina din suflet pe care o vrea Dumnezeu, să nu scape din înţelegerea noastră şi n-au fost

bântuiţi de chinurile îndoielii, ştiind bine că obiceiurile sunt îndreptăţite şi sfinte şi că trebuie păstrate şi crezute dar şi împlinite cu sfinţenie. Şi au crezut, cum de fapt şi noi ar trebui să credem, dincolo de orice, că Lumina primită în noaptea Sfintelor Paşti, nu se stinge, nu se micşorează şi nici nu arde, ci umple sufletul şi văzduhul, ajungând în orice Sf. Biserică unde este slujită şi cuvântată gloria vieţii Lui.

Dintotdeauna, de când e lumea lume, omul a căutat să se afirme, fără să-şi păstreze cumpătul simţirii şi echilibrul cugetului, şi de aceea întâlnim destui impostori care contabilizează momentul Sfintelor Paşti demagogic, arătându-se purtători sau aducători de lumină Sfântă, impunându-se spectacular într-o lume atât de amorţită şi fără vocaţie mistică, pentru a fi puşi în glorie şi lumea să-i creadă de cinstiţi şi buni creştini. Dar, să nu uităm că cine nu-i curat nu înviază. Necurăţia,

duplicitatea şi toate interesele meschine sunt lespezi care înăbuşă, apasă, strivesc sufletele curate şi credem că se va valorifica conţinutul momentului mai adânc şi personal de către Slujitorii Bisericii, care şi vestesc că au venit Paştile; doar aşa vom merge din plinătate în plinătate în cele dumnezeieşti şi să nu ne micşorăm în ale noastre şi să nu anulăm teologia pogorământului de la Dumnezeu spre noi, ci să facem loc Luminii, pentru a înţelege esenţialul slujirii noastre, repetabil în cea mai bună rânduială.

Lumina pe care o primim în noaptea Sfintelor Paşti, ne este dată de către Episcop sau Preot, pentru a ne trezi şi să ne găsim drumul spre suflet şi apoi, tot cu această lumină, să căutăm drumul spre aproapele nostru şi dacă este fără vlagă, fără putere, să-l ajutăm să urce în lumea fără de păcat, în lumea luminii.

În Lumina din noaptea Sfintelor Paşti, nu trăim doar numai pentru noi, ci să trăim şi pentru viaţa altuia, angajându-ne serios, nu numai în procesul învierii personale, ci şi în procesul învierii celuilalt, pe tot demersul pascal şi nu numai.

Lumina din noaptea Învierii lui Hristos Mântuitorul ne ajută să ne direcţionăm bine, spre a ne înălţa prin credinţă şi de a intra în infinitul Luminii, în infinitul plin de Dumnezeu, de unde ne vine şi puterea învierii noastre. Dar, ca să putem a ne aşeza pe traseul verificării personalităţii noastre, trebuie să ştim că, mai înainte de înviere, moartea este punctul inconfundabil de a trăi cu Hristos, de a muri cu Hristos şi de a învia cu Învierea Lui.

Sfintele Paşti, ca de altfel toate Sfintele Sărbători, înfăptuieşte ideea de organizare totală a existenţei, şi aşa se alcătuieşte un ceremonial cât mai strălucitor, care să meargă la inima omului, dar uitându-se, de fapt, de ceremonialul cel frumos pentru suflet, de multe ori ochiul duhovnicesc este pângărit şi-l acoperă lacom ochiul trupului, cu plăcerile lui, ducându-se esenţialul Sărbătorilor Pascale, nu spre pântecul ceresc ci spre pântecul lumesc. Şi aşa asistăm la un mare consum de energie şi de forţă, scoţându-l pe creştin de sub cupola Bisericii, aşezându-l în sărbătoare, dincolo de spaţiul sacru, într-un spaţiu improvizat, pe care se găseşte înainte de Hristos Cel Înviat, elementul de interes de putere şi de plăcere. Desigur, există şi acolo binecuvântare în plinătatea harului dar, situaţia devine oribilă când ne vom face obicei. Creştinul curat şi cu smerenie pură şi nevinovată, în Sfânta Biserică, intră pe verticala şi orizontala eroismului său de creştin şi aşa descoperă fondul neartificial al sărbătorii, aşa cum, de fapt, toţi dorim ca să nu ajungem pe aiurea, unde bucuria pentru Dumnezeu nu rezistă. Căci în Sf. Biserică, fie mare sau mică, nu mai suferim de greutatea timpului, a durerii, ci avem o existenţă plenară şi o unică prestanţă largă de prăznuire a duhului de adâncă linişte. Dincolo de toate acestea, alături de credinţa, speranţa şi dragostea noastră, Sf. Biserică, de 2000 ani ni-L dăruieşte pe Hristos Mântuitorul, în noaptea Sfintelor Paşti, ca pe o garanţie, că şi noi vom învia după trecerea la cealaltă viaţă dar, până atunci să fim vii aici, pe pământ şi să nu ne pierdem nădejdea. Credincioşii să-şi deschidă butonul minţii şi al sufletului, iar noi, slujitori prin slujirea la Sf. Altar, pe care trebuie să o facem cu evlavia cuvenită, prin propovăduire şi comportament, vom avea mereu lumina aprinsă, ca sufletul creştinului să existe în ea.

În noaptea Sfintei Învieri, creştinii sunt chemaţi nu numai de a lua Lumina, ci de a se sfinţi prin Lumina Cuvântului Evangheliei şi de a mărturisi Lumina Cuvântului lui Hristos şi de a crede în această Lumină, cum Însuşi Mântuitorul

Hristos spune: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi şi tot cel ce trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veac”(Ioan 11.25,26)

Aşadar, sub raza luminii ce am primit-o în noaptea Sfintelor Paşti, purtăm în mâinile noastre tot Ierusalimul ceresc şi pe Hristos Cel Înviat, şi acest fapt nu este o închipuire, nu este o iluzie, nu este o amăgire, nu este o părere, ci un adevăr ce se repetă în fiecare an, despre care spunem şi noi împreună Cu Sf. Petru şi Sf. Ioan Evanghelistul, într-o voce: ”Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit” (F. Ap. 4,20).  De aceea, esenţa Sărbătorii Sfintelor Paşti, în fiecare an, trebuie solemn declarată ca însăşi raţiunea vieţii umane, scopul existenţei noastre fiind valorificarea acestei sărbători în dimensiunea spiritualităţii noastre. Deşi se pare că, comunicarea cu divinul a tot slăbit sau ţine să dispară şi sentimentul religios, reducându-se cel mai adesea, la ceva foarte alambicat, eu aş spune că, cuviinţa poporului de jos, atât cât a mai rămas, va avea puterea ca lumina sărbătorilor să nu se stingă niciodată.

Şi Lumina care vine de la Sf. Mormânt, cât şi cea pe care o luăm din sfintele noastre Biserici, are în ea toată plinătatea şi bunăvoinţa Dumnezeirii când, pe fondul rugăciunii şi a căderii în genunchi, a Patriarhului Ierusalimului, implorând căutarea lui Dumnezeu spre momentul mult aşteptat, atunci cerul şi pământul, cât şi cei prezenţi, sunt într-o stabilitate absolută, pentru declanşarea minunii venirii Luminii, când, parte dintre cei mulţi, o judecă după credinţa lor, iar alţii stau, o văd, o primesc, dar nu pricep nimic din destulul realităţii. Foarte puţini dintre cei foarte mulţi prezenţi la Sf. Mormânt, în Sâmbăta cea Mare, înţeleg cam pe unde stă Dumnezeu, Cel care şi-a asumat primul condiţia tragică a omului.

În lumea şi în universul acesta bolnav, în fiecare an de Sfintele Paşti, Hristos Dumnezeu vine la noi şi intră în spaţiul omenesc în acest mod, ca să ne lumineze calea şi viaţa.

Prin urmare, trezindu-ne bine în Lumina Învierii lui Hristos, să lucrăm mai adânc viaţa noastră duhovnicească şi să trăim mai intens în duhul înnoirii şi al mărturisirii, în acelaşi ritm cu o viaţă de omenie şi fără de păcat. Deşi taina răului depăşeşte cu mult puterea minţii omeneşti, faptul că existăm, trebuie să ne şi mântuim, deşi oferim infinitezimalul lui Dumnezeu. El ne oferă integrabil totul, plenarul pe mişcarea euharistică, unde este mereu Lumină, Înviere şi Viaţă fără de moarte.

Din cele relatate, se desface observaţia că, în noaptea Sfintelor Paşti, creştinul, la primirea Luminii Învierii lui Hristos Mântuitorul, este îndemnat, prin urmare, să lucreze mai intens asupra lui şi să dizolve acele tone de fapte rele, prin căinţă, şi să iasă din primejdia derutei, din dezorientare şi sminteală şi să caute sublimul cu mişcarea vie a gândirii în „Lumina lui Hristos care luminează tuturor”. Pentru aceasta, înainte de a ne apropia de ceea ce ni se pare a fi dincolo de noi, să ne eliberăm inima de toate miasmele, şi apoi să luăm Lumina secundă asistată, care, mai apoi dispare „fără să se stingă”. Cu acest adevăr, trebuie să ne liniştim în acel moment nebulos, când prea adesea ne bâlbâim în faţa fenomenului atât de mult aşteptat, într-o lume paradoxală şi tot mai răsturnată în a se goli de Lumina Învierii lui Hristos.

De altfel toată această ceremonie din noaptea Sfintelor Paşti ne oferă temeiul unei cunoaşteri certe, doar prin credinţă, care nu cedează agresivităţii raţionale.

Însă, unii neputând înţelege misterul Luminii din noaptea Învierii lui Hristos, îl tăgăduiesc ori îi dă o valoare de accident efemer, alţii, în absenţă şi răceală, îl iau ca pe un spectacol care eliberează cunoaşterea, în stare de izolare.

Prin urmare, să cultivăm înţelegerea Luminii Sfintei Învieri a Mântuitorului Hristos, ce are un caracter providenţial şi să fim toţi deplin conştienţi de semnificaţia aproape zguduitoare, în spiritualitatea noastră, şi să trăim acest moment vital şi armonios, pentru a trece uşor „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” pe puntea de „LUMINĂ” care depăşeşte timpul şi intră în eternitate, ca apoi iarăşi şi iarăşi să vină.

Aceste adevăruri privind „Lumina Sfântă” au fost şi sunt cunoscute, dar şi adânc bănuite de atunci încoace.

Însă noi să simţim Sfintele Paşti „ca pe o victorie continuă şi calmă, ca pe o trecere, în acelaşi sens, sub arcul de triumf al cosmosului, în bună frăţietate cu geniile bune ale existenţei şi sub raza paternă a divinităţii.”

Cine nu admite Sfânta Lumină de Sfintele Paşti, nu va intra şi nu va fi în Sfera Sărbătorii, pe orizontala şi verticala vieţii lui.

de  Pr. Stavrofor Constantin Catana – Sf. Mănăstire Văratic