O iniţiativă frumoasă și bine intenţionată a Episcopiei Ortodoxe a Harghitei și Covasnei de a dărui 350 de steaguri românești credincioșilor din zonă a devenit o ”provocare” pentru Partidul Popular Maghiar din Transilvania. De când a devenit tricolorul românesc o provocare pentru cineva care locuiește în această ţară? Și de când BOR nu mai are voie să dăruiască drapelul tricolor credincioșilor?
Lucrurile grave încep cu pași mici. Iar o asemenea reacție negativă la gestul simbolic de a le oferi unor români aflați la slujba religioasă tricolorul mi se pare un semn rău. Își permite cineva în SUA sau în orice țară lăudată pentru drepturile acordate minorităților să se rușineze sau chiar să refuze drapelul țării? Să îl considere ”o provocare față de populația majoritară din zonă”?
Dacă tricolorul este o provocare pentru extremiștii maghiari, mâine limba română va fi o jignire, iar poimâine existenţa statului român va fi o nedreptate. Până unde poate merge nesimțirea unora față de țara numită România și care îi primește pe toți cu drepturi egale, ale unora chiar mai egale decât ale altora? Nu pot să cred că cineva a putut afirma public o asemenea inepție, că acest cineva reprezintă un partid legal în România și că putem fi supuși, ca cetățeni ai acestui stat, unei asemenea atitudini de dispreț total față de însemnele statului național.
Eu mi-aș dori ca tricolorul românesc să fie oferit în toate bisericile din această țară. Și să fie arborat peste tot, nu doar pe clădiri și pe case, ci și în suflete. Pentru acest tricolor s-a murit, s-a suferit și s-a muncit atât cât nu putem spune. Nu putem lăsa tricolorul nostru pângărit de orice disprețuitor de țară.
Bravo Arhiepiscopiei Covasnei și Harghitei care a avut această inițiativă frumoasă. Sper să nu se oprească aici. 350 de steaguri, au constatat cei care le-au dăruit, nu au fost destule. Să fie cu miile atunci. Mai grav este că românii din zonă ar putea fi speriați de extremiști și s-ar putea teme să le arboreze. De acest gen de intimidări mă tem, pentru că dușmanii României – sper că v-ați convins că există în carne și oase! – ar face orice să stingă culorile tricolorului, să le ascundă, de acest lucru să nu se îndoiască nimeni. Ajunge cu politețurile. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea cu cine avem de a face. Aici nu e vorba nici de principii europene, nici de drepturile minorităților. Nicio lege din lume nu-i permite unei minorități să atace însemnele statului din care face parte. Iar noi la acest lucru asistăm. Aș vrea să văd tricolorul peste tot, să-i ”provocăm” pe cârtitori să accepte o dată pentru totdeauna că aici e România și că tricolorul are voie să fie dat și arborat peste tot.
De Bogdan Diaconu – Adevarul
Traiasca Legiunea si Capitanul!
..ar trebui sa mergem toti romanii din toate colturile Romaniei cu steaguri in Covasna si Harghita. Nu 1000 ci cel putin 1O mil sa mergem acolo..sa vada ca tara asta e locuita de noi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cam asa ceva, Iulia!...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu stiu daca ar fi bine sa provocam prea mult pe maghiari.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
pe Sfanta Cruce a Acestui Neam Sta Tricolorul Romanesc Iar Biserica Ortodoxa Romana , Biserica Lui HRISTOS , trebuie a intinde Tricolorul la fii sai ca altfel vom pieri dintre neamuri pentru ca nu stim a Tine si a Arata Tricolorul Pe SFANTA CRUCE a Neamului Romanesc
Amin !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cateodata este nevoie sa luam atitudine pentru a apara ceva drept.
Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Tricolorul romanesc de fapt este un cadou al ungurilor pt romani.
In 1848, cand in timpul Revolutiei Maghiare s-a cerut reintegrarea Transilvaniei in Ungaria, nationalistii romani ardeleni aflati in slujba Imperiului Habsburgic, au incercat sa contracareze initiativa opunandu-se si manifestand cu multiseculara stema maghiara a Principatului Transilvan autonom: 7 turnuri albastre aflate intr-in camp galben-auriu, inconjurate cu cu o manta rosie.
Aceste culori apar de ex. si la Mihai Viteazu, care trimis de imparatul Rudolf al II-lea alaturi de gen. Basta, incearca sa obtina pt. Coroana Habsburgica Ardealul.
De mentionat, ca cele 3 culori ale stemei transilvanene au fost f. repede "adoptate" de catre contrarevolutionarii romani, croindu-si propriul drapel, culorile imprumutate devenind ulterior simbolul national al tuturor romanilor.
Dupa Revolutia din 1848, in a doua decada a sec. XIX. in semn de respect, orasul Budapesta a adoptat cele 3 culori traditionale maghiare ardelenesti, ca si steag oficial al Capitalei Ungariei.
Nu cred ca vreun maghiar este deranjat ca BOR sa imparta cele 3 culori ale Principatului Transilvan autonom, romanilor, oriunde s-ar afla ei.