Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat duminică o lege controversată ce pedepseşte orice act de “propagandă” homosexuală în faţa unui minor, denunţată ca discriminatoare de către apărătorii drepturilor omului.
Potrivit legii, “propaganda relaţiilor sexuale netradiţionale în faţa unui minor” este pasibilă de amenzi cuprinse între 4.000 şi 5.000 de ruble (100-125 de euro), în cazul unei persoane fizice. O persoană depozitară a autorităţii publice riscă o amendă cuprinsă între 40.000 şi 50.000 de ruble (1.000-1.250 de euro), iar o persoană juridică între 800.000 şi un milion de ruble (19.000-23.500 de euro).
Sancţiunile sunt şi mai severe în cazul în care această propagandă are loc pe Internet şi prevăd ca entităţile juridice să fie închise până la 90 de zile.
Străinii riscă, de asemenea, o amendă ce poate ajunge până la 100.000 de ruble (2.350 de euro) şi să fie deţinuţi 15 zile şi expulzaţi.
Homofobia este larg răspândită în Rusia, unde homosexualitatea a fost considerată o infracţiune penală până în 1993 şi o boală mentală până în 1999.
Recent, o serie de cazuri de asasinare a unor persoane, comise din cauza orientării lor homosexuale, au fost înregistrate în această ţară.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Vtsiom şi publicat în iunie, 88% dintre ruşi susţin interzicerea “propagandei” homosexuale. De asemenea, 54% dintre ruşi cred că este necesar ca homosexualitatea să fie pedepsită.
Confruntări au avut loc sâmbătă, la Sankt Petersburg, între activişti ce susţin cauza homosexuală, care au încercat să organizeze un Gay Pride în centrul oraşului, şi militanţi anti-gay. Zeci de persoane au fost arestate de către poliţie.
ANALIZĂ: Situaţia căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi a adopţiei în lume
Căsătoria între persoane de acelaşi sex va fi legală de-acum în 14 ţări, inclusiv în Franţa, majoritatea acestor state autorizând de asemenea adopţia în cazul cuplurilor de homosexuali, relatează AFP, care prezintă situaţia în lume.
ANALIZĂ: Situaţia căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi a adopţiei în lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
OLANDA: după ce a creat în 1998 un parteneriat pentru homosexuali, Olanda a fost primul stat care a permis, în aprilie 2001, căsătoria civilă cuplurilor de acelaşi sex. Obligaţiile şi drepturile soţilor sunt identice celor ale heterosexualilor, inclusiv cel de a adopta copii.
BELGIA: căsătoriile între homosexuali sunt autorizate începând din iunie 2003. Cuplurile homosexuale au aceleaşi drepturi ca şi cuplurile heterosexuale, mai puţin în materie de filiaţie. Ele au obţinut în 2006 dreptul de a adopta.
SPANIA: căsătoria homosexuală a fost legalizată în iulie 2005. De asemenea, aceste cupluri, căsătorite sau nu, pot să adopte.
CANADA: legea privind căsătoria cuplurilor de homosexuali şi dreptul de a adopta a intrat în vigoare în iulie 2005. Majoritatea provinciilor canadiene autorizau deja uniunea între persoane de acelaşi sex.
AFRICA DE SUD: în noiembrie 2006, Africa de Sud a devenit primul stat din Africa ce a legalizat uniunea între două persoane de acelaşi sex prin “căsătorie” sau “parteneriat civil”. Aceste cupluri pot, de asemenea, să adopte.
NORVEGIA: o lege din ianuarie 2009 implementează egalitatea între homosexuali şi heterosexuali, atât în privinţa căsătoriei şi adopţiei, cât şi privind beneficierea de o asistenţă în vederea fertilizării. Un parteneriat civil exista din 1993.
SUEDIA: permite începând din mai 2009 cuplurilor homosexuale să se căsătoarească civil sau religios. Începând din 1995, acestea sunt autorizate să se unească printr-un “parteneriat”. Adopţia pentru toţi este autorizată din 2003.
PORTUGALIA: o lege din iunie 2010 a modificat definiţia căsătoriei, suprimând referirea la “sex diferit”. Legea exclude dreptul la adopţie.
ISLANDA: legea care legalizează căsătoriile între homosexuali a intrat în vigoare în iunie 2010. Începând din 1996, uniunile gay erau recunoscute, însă nu erau numite căsătorii. Adopţia este autorizată începând din 2006.
ARGENTINA: la 15 iulie 2010, Argentina a devenit primul stat care a autorizat căsătoria homosexuală în America Latină. Cuplurile de homosexuali au acces la aceleaşi drepturi ca cele heterosexuale şi pot adopta.
DANEMARCA: prima ţară din lume care a autorizat uniunile civile între persoane de acelaşi sex, în 1989, Danemarca a autorizat în iunie 2012 cuplurile de homosexuali să se căsătorească la Biserica Luterană de stat.
URUGUAY: a devenit în aprilie 2013 a doua ţară din America Latină care recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex.
NOUA ZEELANDĂ: deputaţii au legalizat în aprilie 2013 căsătoria între persoane de acelaşi sex, după mai bine de un sfert de secol de la scoaterea de sub incidenţă penală a homosexualităţii, în 1986. Noua Zeelandă autoriza uniunile civile începând din 2005.
În BRAZILIA, Consiliul Naţional pentru Justiţie a autorizat pe 14 mai, de facto, căsătoria între homosexuali, scurtcircuitând Parlamentul, care amână de mai mulţi ani să se pronunţe asupra acestui subiect. Această decizie poate, teoretic, să fie pusă în discuţie de către Curtea Supremă sau Parlament. Anterior, justiţia din aproximativ zece state, ca São Paulo, accepta deja, în mod sistematic, să transforme uniuni “stabile” între persoane de acelaşi sex în căsătorie.
Alte două ţări autorizează căsătoria gay parţial pe teritoriului lor, şi anume MEXIC, în capitala federală Mexico, şi STATELE UNITE.
Curtea Supremă americană urmează să se sesizeze asupra acestei probleme sensibile, în contextul în care căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă la nivel federal, dar este legală în nouă dintre cele 50 de state (Connecticut, Iowa, Massachusetts, New Hampshire, Vermont, New York, statul Washington, Maine şi Maryland) şi în capitala sa, Washington.
În MAREA BRITANIE, deputaţii s-au pronunţat în februarie 2013 în favoarea unui proiect de lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex. Textul urmează să fie examinat de un grup de parlamentari, după care va fi trimis în Camera Lorzilor.
GERMANIA (2001), FINLANDA (2002), CEHIA (2006), ELVEŢIA (2007), COLUMBIA şi IRLANDA (2011 în ambele) recunosc uniunile civile.
| Mediafax
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Bravo Putin.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
DUMNEZEU sa Binecuvanteze Rusia si Toate Tarile care fac intocmai
ca spurcaciunea vrea lege si drepturi pe paminturi Sfinte DAR ...Exista Dreapta Lui DUMNEZEU Ce Nu va Ingadui si din rasarit LUMINA Va Veni ...
Amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
TRIST si vai noua ca la noi spurcaciunea este acasa Iar cei ce ne guverneaza se inchina fiarei antihristice ...;
ca spurcaciunea cea mare ii joaca in gheare ;
si
pentru acesti spurcati poporul intreg va plati cu vai si amar
spurcaciune mare se afla in Bucuresti
Cei Ce au Ochi sa vada , vad
si
Cei Ce Au Urechi sa Auda Aud
Amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Se pare totusi ca mult-hulitii rusi sunt mai credinciosi decat noi...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Felicitari maxime rusilor pentru impotrivirea acestui mare flagel ce face sa distruga crestinismul!!! ........DUMNEZEU sa ocrotesca poporul rus in frunte cu Putin, si pe noi toti ! Cu siguranta sunt mai credinciosi, ca ei tin calendarul neschimbat de adevarati crestini.........adica cel traditional. Sa ne rugam cu lacrimi ,SFINTEI TREIMI si MAICUTEI PREACURATE , sa le dea lumina celor in drept, pentru a opri satanizarea Romaniei. MARII nostri SFINTI vor pune cuvint la PREA BUNUL MANTUITOR , prin rugaciunile noastre . Trebuie sa ne trezim si sa nadajduim ca in GRADINA MAICII DOMNULU, asa cum numea tarisoara noastra Parintele Sfint Arsenie Boca , nu se va intimpla aceasta drama atit de ingrozitoare si din Rasarit cum prea bine a spus crestinul ortodox LUMINA va veni!!!!!!!!!!!!!!!!!!Apara DOAMNE poporul TAU si binecuvanteaza mostenirea TA!!!!!!!!!!!! Amin !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
*******VIDEO SI IMAGINI, CRANCENE, PROTEST MASIV IN GEORGIA!******* 27 MAI 2013
FURGONETA SUCITILOR, E CALCATA, IN PICIOARE!, AVARIATA!
Cele mai violente imagini, de la un protest al ortodocsilor, impotriva sucititlor 'lgbti"! Protestul a avut loc pe 17 mai 2013, calugari, preoti si civili......!
MASS-MEDIA, NU PREA PREZINTA ASTFEL DE STIRI!
http://rt.com/news/anti-gay-clashes-tbilisi-421/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Slava Lui DUMNEZEU ca Exista Biserica Luptatoare in ORTODOXIE , pe alte meleaguri
Cinste Acestor Calugari si Preoti ce au stat impotriva spurcatilor si impotriva celor ce se supun spurcatilor adica ue sau sodoma si gomora
lnsa la noi , in Romania
de ce se sta "pe margini " ?
sau
se face "ascultare "!
pentru care ascultare ?
pentru sodoma si gomora ... pentru fiara antihristica
Si ...daca poporul este dus la pierire Vina intru Totul va apartine cei ce sunteti "sarea pamintului "
Amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.youtube.com/watch?v=gYb9-RAFrcQ#at=17
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Primul detinut politic al noii dictaturi homosexuale:
http://www.buciumul.ro/2013/07/02/primul-detinut-politic-al-noii-dictaturi-homosexuale/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
ARTICOLUL 16
1. Cu incepere de la varsta nubila, BARBATUL si FEMEIA fara nici o restrictie in privinta rasei,
cetateniei sau religiei, au dreptul sa se casatoreasca si sa intemeieze o familie. Ei au drepturi
egale la incheierea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia este elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea
societatii si a statului.