BISERICA protestantă din Germania a oficiat PRIMA CĂSĂTORIE între persoane de acelaşi sex
O căsătorie între persoane de acelaşi sex a fost oficiată pentru prima dată într-o biserică protestantă în Germania şi a fost înregistrată în mod oficial ca atare, a anunţat duminică postul regional public de radio din Hesse (vest), relatează AFP.
Biserica protestantă din Germania a oficiat prima căsătorie între persoane de acelaşi sex
Pentru prima dată în Germania, uniunea dintre Rüdiger şi Christoph Zimmermann a fost înscrisă în registrul căsătoriilor Bisericii, a precizat postul de radio pe site. Cei doi, care erau deja într-o uniune civilă printr-un “contract de comuniune de viaţă”, au spus “da” într-o biserică protestantă de la Seligenstadt, în apropiere de Frankfurt, potrivit unor imagini difuzate de postul public de televiziune ARD.
Biserica protestantă din Hesse şi Nassau a anunţat, în iunie, că intenţionează să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex şi să le înscrie în registrele religioase pentru căsătorii. De peste şase ani, cuplurile de persoane de acelaşi sex puteau să beneficieze, deja, de o binecuvântare, în cadrul unei ceremonii, în acest land.
Căsătoria civilă între persoane de acelaşi sex nu există, ca atare, în Germania, însă cuplurile homosexuale îşi pot oficializa relaţia, începând din 2001, încheind un “contract de comuniune de viaţă”, care oferă drepturi similare cu cele oferite prin căsătorie, mai puţin în domeniile fiscal şi adopţiei. Pe de altă parte, justiţia germană a impus, în iunie, un tratament fiscal egal pentru cuplurile de acelaşi sex.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Semnati petitia pentru oprirea difuzarii unei emisiuni de catre ProTV care promoveaza casatoriile homosexuale: http://www.petitieonline.com/sos_familia
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Poate nici nu ar trebiu sa ne mai racim gura pe aceasta tema. Numai Dreptul Dumnezeu va curata lumea de ei.
Personal, ma deranjeaza enorm apelativul "frati" cu care-i onoreaza atat ortodocsii( IPS Iosif), cat si catolicii si iaca-ta (si nu-i de mirare) protestantii.
Apelativul acesta este folsit tocmai din pricina pasajului in care la Sodoma, Lot, in diaIogul cu Ingerii Domnului, ii numeste pe sodomiti, frati.
Imi asum neacceptarea morala si mistica a unor pasaje veterotestamentare.
Ma refer aici si la faptele incestuoase la care recurge familia lui Lot, sub pretextul perpetuarii neamului. Lot, tatal, este absolvit de orice responsabilitate, punandu-se temelia religiei falocratice a poporului evreu. Dupa parjolul ceresc, pierise orice urma de barbat, dar Lot nu reiese ca isi face probleme in legatura cu descendentii moabiti si ammoriti, iesiti din pantecele fiicelor sale.
In interviul acordat ziaristilor de catre Papa Francisc la intoarcerea din Brazilia, acesta ii numeste pe homosexuali, frati asupra carora nu are a purta o judecata critic-morala, condamnand insa prozelitismul gay, lobby-ul mai precis. Fraza completa este:" Orice lobby este condamnabil, fie ca este al lumii afacerilor, gay sau al masoneriei" (la Stampa).
Viclenia abordarii reise din faptul ca Papa evita sa se exprime asupra pretentiilor homosexualilor de a se casatori si a infia. Fratii sai trebuie sa evite sa faca lobby si atat. In extenso si masonii isi pot vedea linistiti de ale lor, dar discret.
Spune Papa in acelasi interviu: "cine sunt eu sa judec?" E clar ca nu este Savonarola si nici nu risca sa calce pe urmele acestuia.
E bine sa ne aminim cazul recent al Marelui Rabin al Frantei destituit ( fapt fara precedent) sub un pretextul futil al ghilimelelor, dupa ce a pledat in fata senatorilor, impotriva casatoriei homosexualilor, condamnand acest viciu.
Gilles Bernheim nu i-a numit nici frati si nici prieteni, precum reprezentantul Bisericii Ortodoxe. In mod cert, fostul mare rabin are un spirit analitic si critic foarte dezvoltat in interpretarea Vechilui Testament.