22 Octombrie 2013: Craniul unui Nou Mucenic anonim din gropile comune de la Aiud a izvorât abundent mir în această dimineaţă la biserica Sfântul Gheorghe construită de Sfântul Constantin Brâncoveanu la Palatul Mogoşoaia
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=9G8gQ9v-04M]Dupa cum se vede, a curs circa jumătate de litru de Sfânt Mir. Martorii susţin că dimineață brobonea cu putere, după ce mai înainte fusese uscat. Noi am ajuns după câteva ore, când doar transpirau cu Sfânt Mir. Minunea ne aduce aminte de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – pe care îl vom prăznui sâmbătă. Harul lui Dumnezeu lucrează și astăzi, ca și în vechime, în Biserică. Sfinții de astăzi nu sunt cu nimic mai prejos de cei din vechime. Totul este să ne hotărâm să le urmăm calea. Mare parte dintre sfinții închisorilor comuniste au fost mireni – asemenea Marilor Mucenici Dimitrie și Gheorghe.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, moaştele vor zăbovi la această biserică până Duminică.
Iată câteva poze şi o filmare (voi reveni cu noi filmări şi date relevante). Am fost la faţa locului şi depun mărturie. Craniul îl ştiu de ani de zile. Mirosea extraordinar şi a fost cinstit nu o dată la conferinţele dedicate noilor mucenici şi mărturisitori. Aseară fusese o conferinţă unde fusese venerat la Târgovişte. Din câte ştiu, aceste moaşte ajută mult împotriva patimilor grele. În filmare se aude la un moment dat cum se chinuie cineva din cauza demonului la apropierea de Sfintele Moaște. Desigur, cu aceste lucruri trebuie să fim discreți. Și totuși, nu pot să nu remarc faptul că în Duminica aceasta s-a citit tocmai pericopa evanghelică despre demonizatul izbăvit de Hristos.
Veniţi să ne veselim de Domnul şi să strigăm Lui cu glas de bucurie!
Marian Maricaru | Dogmatică Empirică
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sfintilor mucenici si marturisitori din inchisorile comuniste, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi, caci se pare ca vin vremuri grele!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cu noi este DUMNEZEU
Intelegeti neamuri si va plecati
….
nu batjocoriti Focul Sfant
al SFINTILOR si Martirilor
de pe ast pamint
ca amarnic
veti mai plinge
si veti tangui
Cand DREAPTA Sfanta
pe ast pamint
Cu Putere Va lovi .
Caci DOMNUL va Binevoi
In Sfanta CRUCE
raul a se birui
si neghina a zdrobi
iar pleava risipita
se va duce
Caci cu noi este DUMNEZEU
amin.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Izvorand mir intro zi sfanta, poate vrea sa ne spuna numele lui. Doamne cu ele lui rugaciuni miluieste-ne pe noi! Amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Fratilor, ce se aude incepand de la minutul 05:30 al videoclipului! A fost vreun demonizat prin prezenta raclei sau... de unde vin sunetele acelea? Doamne ajuta!