Biserica catolică ar trebui să îi judece cu mai puţină asprime pe homosexuali şi, deşi continuă să se opună căsătoriilor gay, ar trebui să îi primească în rândurile sale pe copiii cuplurilor homosexuale cu o demnitate egală, se afirmă într-un document oficial emis joi de Vatican.
Potrivit acestui document de 75 de pagini, redactat ca material pregătitor pentru sinodul episcopilor catolici ce va avea loc la Vatican în luna octombrie şi care va fi destinat problemelor familiale, cei 1,2 miliarde de membri ai Bisericii catolice ar trebui să devină mai puţin “exclusivişti” şi mai “smeriţi”.
Documentul, cunoscut şi sub denumirea latinească “Instrumentum Laboris”, prezintă uriaşa prăpastie dintre învăţăturile oficiale ale Bisericii catolice în domeniul moralităţii sexuale şi acceptarea şi înţelegerea acestora de credincioşii din lumea întreagă.
Concluziile din acest text au fost formulate pe baza unui sondaj ce a inclus 39 de întrebări la care au răspuns credincioşi din dioceze din diverse zone ale Globului. Pentru prima dată în pregătirea unui astfel de sinod, Vaticanul a cerut episcopilor săi să distribuie chestionarul preoţilor din parohiile lor şi să înregistreze opiniile credincioşilor.
În acel text se afirmă că, deşi episcopii catolici continuă să se opună guvernelor care “redefinesc” mariajul prin legalizarea căsătoriilor şi a uniunilor civile între persoanele de acelaşi sex, Biserica catolică trebuie să găsească un echilibru între învăţăturile sale despre familia tradiţională şi “o atitudine respectuoasă, lipsită de prejudecăţi, faţă de persoanele care trăiesc în astfel de uniuni”.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa nu ne miram de pozitia Vaticanului.
Trebuie sa ne aparam valorile credintei noastre stramosesti.
Romania a fost, este si va ramane tara ortodoxa, aceasta face parte din fiinta neamului nostru.
Casatoria intre persoane de acelasi sex este o amenintare directa si foarte grava la adresa sigurantei noastre nationale. Nu putem avea o Romanie puternica, stabila, echilibrata, dezvoltata si independenta, daca nu ne protejam valorile morale, familia traditionala si nu ne aparam de catre cei ce fac lobby international, atacand-o,atat dinlauntrul ei, cat si din afara granitelor.
Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
acuma toți sunt porniți împotriva lui Putin că el nu e de acord cu ei în privința homosexualilor. un pion în distrugerea rusiei este ucraina. să dea Dumnezeu să nu fim noi altul.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Observăm fraților că papistașii pun semnul EGAL între uniunea heterosexuală (bărbat și femeie) și uniunea homosexuală (bărbat-bărbat și femeie-femeie)!!!
Ce dovadă mai clară se poate arăta decât aceasta, care ne demonstrează cui se închină de fapt catolicii și sectarii, și anume diavolului?
În Danemarca și nu numai, statul obligă cultul protestant să oficieze căsătoria dintre homosexuali...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
SA-ti fie rusine satanistule!
NU AI CE CAUTA IN R O M A N I A !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mare indiferenta a popoareler ortodoxe ,fata de RUSIA - PUTIN - ,este o mare gresala deocamdata . Toata BALKANIA ,trebuia sa se ridice din ,,GARBOVIRE,, cu fruntea sus ,si sa fie solidari cu Putin in aceste timpuri ,pt. valorile si SF. TRADITIE ,sa uitam trecutul trist definitiv ,caci nimic nu rezolvam ... ASA se putea arata ,ca '. ORTODOXIA este vie si traieste intru HRISTOS ADEVARAT si neschimbat de peste 2000 de ani . Nici acum nu este tarziu ,trebuie ridicarea mirenilor primii ,cu preotii mici ,caci cei mari sant ,ca intotdea-una cu spatele ...... Cu DUMNEZEU INAINTE !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mare rusine acest anunt facut de papa care se pretinde ca este si conducator. Cu ce a spus nu mai are dreptul sa se numeasca asa, pentru ca a calcat invatatura care arata ca pacatul homosexualilor este foarte grav, incercand sa-i faca si pe altii indiferenti la aceasta mare greseala. Aici se incearca sa fie intimidati oamenii in a se opune raului. Acest papa ataca crestinii cu aceleasi cuvinte, folosite de dusmanii credintei, atacand valorile crestine, incercand sa slabeasca grija oamenilor de a se feri de acest mare pacat. El nu stie ce spune Sf Nil Athonitol, ca focul din iad pregatit acestor nelegiuiti homosexuali, este cel mai dureros dintre toate. Pana si diavolii fug de cei cazuti in aceasta greseala de teama de a nu fi aruncati impreuna cu acestia, dar tot acolo vor ajunge. Pe plan mondial se incearca coruperea constiintelor oamenilor pentru a fi "tolerante" cu acest mare pacat, vedem dar ca este o prigoana indreptata impotriva copiilor nostrii si a generatiilor viitoare. Acest papa trimite aceleasi vorbe ca si prigonitorii in loc sa arate ca este un mare pacat de care trebuie sa ne ferim. Dar vedem acest inceput al persecutiei crestine.