Marsul pentru promovarea valorilor familiei. NU HOMOSEXUALITATII !

marsul-pentru-familie1-afis

MARŞUL PENTRU FAMILIE.

PĂSTRAŢI VALORILE TRADIŢIONALE! NU NE UCIDEŢI VIITORUL!

Mai multe organizaţii nonguvernamentale, între care Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român organizează vineri 22 mai, ora 17, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român) un Marş pentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile tradiţionale ale familiei, de a trage un semnal de alarmă referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile şi copiii lor, de a spune NU libertinajului, încurajării avorturilor şi propagandei homosexualităţii.

Pentru noi, oamenii, familia şi copiii sunt dintotdeauna elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele conferă stabilitate socială, un sistem de raportare în care ne-am găsit mereu echilibrul şi singura posibilitate de a ne continua existenţa ca fiinţe omeneşti.

În ultimii ani însă, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltaţi de tendinţele sinucigaşe ale speciei.

Nu ne recunoaştem în ele, nu ne regăsim în ele, sunt străine de spiritul românesc, sunt împotriva firii şi militează pentru dispariţia omenirii. Propaganda împotriva vieţii duce la pervertirea deprinderilor, la disoluţia reperelor noastre, la anarhie şi beznă. Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor şi ale libertinajului nu plantează panseluţe în viaţa noastră!

Veniţi, aveţi curaj, militaţi pentru viaţă.

E timpul să proclamăm împreună firescul, normalitatea, viaţa. E marşul împotriva morţii. E marşul pentru familie. E marşul pentru copii. E marşul pentru nepoţi şi strănepoţi. Pentru ca ei să apuce să mai existe…

Nu lăsa lumea să se termine odată cu tine!

Vă invităm să participaţi la un eveniment pentru afirmarea valorilor în care credem, care ne-au făcut posibili până aici şi de aici încolo: familia formată din bărbat şi femeie, familia în firescul ei, familia zămislitoare de copii, dreptul la viaţă al fiecărui copil, din prima clipa a concepţiei.

Pentru că suntem prea mulţi cei care stăm deoparte, pentru că propaganda morţii e din ce în ce mai puternică, vă invităm vineri, 22 mai, ora 17:00, în faţa Ateneului Român, din Piaţa George Enescu să spunem DA vieţii, împreună!

Împreună la „Marşul pentru familie”.

Va rog sa trimiteti acest mesaj tuturor cunostintelor si sa popularizati marsul in masura in care puteti (daca aveti cunostinte la radio, televiziune), pe internet: bloguri, site-uri etc.

27 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cine-l organizeaza?

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    in Timisoara se organizeaza?

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Scrie mai sus Mihaela:Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inteleg ca Claudiu Tarziu este persoana de contact. Un alt miting organizat de un om mai normal nu exista? Cum poti sa fii adeptul ortodoxiei si familiei cand sustii un actor care promoveaza valori necrestine, cum ar fi piesa mai nou lansata "Sinucigasul"? Poate capata cineva o inregistare.
    deci daca aflati de un alt miting sa imi spuneti si mie....

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentu Adam
    Te rog, clarifica-mi si mie.Si eu am dubii in legatura cu Claudiu Tarziu, dupa o emisiune pe B1,unde acesta a intervenit extrem de subiectiv, lasand-o pe Manuela Harabor sa se apere singura.Dar eu nu stiu ce este cu aceasta piesa.
    Doamne ajuta !

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De la ora 22:30 la emisiunea Naşul,B1tv,invitat va fi jurnalistul Paul Dorneanu,arestat la Atena zilele trecute la intrunirea elitei mondiale din grupul Bilderberg.

  7. Mos Guerilla

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ adam: pina acu' Puricul era bun, dar de cind s-a dat "la loc comanda", a devenit odios. tare necajit esti, amice, daca iti imaginezi ca ne prostesti asa, pe fata, prefacindu-te ca nu faci diferenta intre fictiune si realitate, intre arta si viata... da' macar asteapta sa vezi piesa, sa ne spui si noua: o fi propaganda pt sinucidere? (poate asistata in Elvetia cum manipuleaza un alt tovaras de-al tau, cu ochi albastri). Haida-de!

    @ mihaela: tu chiar te-ai uitat la emisiunea aia? Nu de alta, dar vreau sa stiu daca e vorba de o pana de neuron, sau de rautate in stare pura.

    @ adam & mihaela: e tare Tirziu asta, daca el e si Provita si AFR si FOR. Ca, altminteri, nu-i asa?, nu incercati voi sa deturnati discutia de la mitingul - justificat, necesar, pe care nu-l puteti combate, mai ales pe un site ortodox - la un nume oarecare. Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pai nu vedeti cum ii ia apararea Claudel lui Puricel?
    Claudiu este baiat serios, cred, dar prea influentat de tovarasu Codrescu... si face parte din trustul Bucuroiu, alias BOR. Codrescu este vipera crescuta la sanul milostiv al Dr. Pavel Chirila. Cum poate Claudel sa tina mai mult cu Puricel decat cu P Justin?

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt mai tari cei din spatele lui, nu el, saracu....
    Evident ca este laudabil[ initiativa mitingului, dar voiam sa vad si eu asa, ca fapt divers, cine sare in frunte ca puricele sau paduchele....

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte bine, Mos Guerilla! Sunt doi oameni extraordinari, atat Claudiu Tarziu, cat si Dan Puric la a carui conferinta am fost recent. E minunat lumea pe care o reconstruiesc continuu acestia care vorbesc de valoare, de Dumnezeu, de credinta, de chintesenta.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    *minunata

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Siguuuuur, atat de minunati ca parca pana si pe Vadim si Becali i/au intrecut in vorbe mestesugite despre credinta si neam.... NU stiam ca Hristos spune ca daca vorbesti frumos despre Mine, te vei mantui!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Romanii au un obicei prost. Imediat cum aud pe cineva ca vorbeste frumos despre ortodoxie si neam, gata il slavesc si ii pun porfira si diadema. OAre de ce nu lasam oamenii sa-L marturiseasca smerit pe Hristos? Noi nu stim sa strigam decat Ura! si Traiasca partidul! NU ne mai dezvatam odata de servilism. Asa se verifica poate o personalitate media. Daca nu este sensibila la laude si premii. A lauda excesiv e tot barfa socotita de Sf Parinti..... si poate este vina noastra pt. parazitii care au crescut pe aplauzele noastre....

  14. raluca maria

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    amintesc ca e un MARS DE PROMOVARE A VALORILOR FAMILIALE nu de promovare a lui Claudiu Tarziu.
    de Puric n-as mai aminti pt simplul motiv ca desi il placeam mult, oricum m-a deranjat in ultima vreme -ca si altii- cu excesul de importanta pe care si-l da siesi. pai atunci nu gresim si noi acordandu-le atata atentie cand se cred toti ametitii de putere ca-s inventatorii apei calde ?

    ma tem ca puterea cu care ne-am indreptat contra lui Puric cand a gresit este imputabila si noua, ca ne-am pus atata nadejde in el, ca apoi sa facem concurs de aruncat cu piatra. scrie clar, ca hristosi mincinosi vor tot aparea...

    va doresc ceea ce-mi doresc si mie....sa nu ne mai lasam risipiti de discutii agitate despre unii... si in general de carteli....care ne tin de la actiune mai buna, cum ar fi si mitingu' asta....

  15. raluca maria

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    osana, nu stiu cine esti, dar constat cu bucurie ca m-am potrivit pe alocuri in idei cu matale. 🙂

    probaibl am scris cam in acelasi timp, doar ca mie mi s-a intarziat postarea uitand sa completez campul cu e-mailu'... si mi s-a sters "opera", ocazie cu care as ruga pe cel care are bunavointa si priceperea sa faca acest site sa ne ajute cu un mesaj intermediar de avertizare pana s-ajunga sa reseteze...

    oricum, apologeticumule, ma bucur ca esti, desi in mici chestii n-am fost de acord cu tine, ma bucur ca sunt cateva situri care ne polarizeaza...si ma intreb ce va fi cand dispare si libertatea netului in Ro... la cat ne-am virtualizat viata.

    Doamne ajuta-ne!

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa marsaluim impotriva Perversitatii si pentru Puritate familiala.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa va mai spun si eu una: stiti a cui este vocea de pe spotul audio al marsului? E a actritei ANCA SIGARTAU..SOTIA ACTORULUI GEORGE IVASCU...MASONI DECLARATI PE FATA!!!!!...CE CAUTA ASTA SA FACA RECLAMA LA CRESTINI??..MASOANA INFOCATA..DECLARATA OFICIAL..AU PARTICIPAT LA INMORMINTARILE LUI PITIS SI PINTEA ..AU LUAT CUVINTUL ACOLO...SI ACUM..IAU CUVINTUL LA ORTODOCSI???? Oare chiar nu se poate fara combinatii masonice? E plina media de masoni si de jidani. NU mai poti avea incerdere in nimeni.
    http://ro.altermedia.info/familiesocietate/in-legea-firii-veniti-vineri-seara-in-piata-enescu-langa-

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu cred ca baietii astia ai nostri sunt legati la ochi. Fac pacturi asa cu oricine ? Credeti ca veti avea izbanda, colaborand cu masonii ? Avem atatia actori crestini ! De ce nu l-ati inregistrat pe DAN PURIC ??? El nu are nimic de zis ??? O aveati si la Manuela Harabor ! Dar treziti-va o data mai oameni buni ! Nu mai faceti compromisuri cu oricine.

  19. Mihaela Pana

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru ploiestenii care vor sa participe la manifestatia ProFAMILIE sunt puse la dispozitie 2 autocare ce vor pleca la ora 15.00, din parcarea de langa Biserica Maica Precista.

    Doamne, ajuta!

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    in iasi de ce nu se organizeaza astfel de marsuri?

  21. Mihai Petrescu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    dar nu se poate! e scandalizator! nu-mi vine sa cred ca Puric joaca acea piesa de teatru, numita "Sinucigasul" si ca Tarziu ii ia apararea in problema Aiudului. Acum d-l Tarziu colaboreaza si cu actori declarati masoni. Oare ce hram porti d-le Tarziu? Interesele cui le aperi si pentru cine lucrezi de fapt?

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa vezi ce manifestatie o sa iasa! O sa-i stearga de pe fata pamantului pe cei de la Noua Dreapta! Cred ca Prea-Tarziul isi va invita toti prietenii de stramba-dreapta, neoconsevatori, crestini si "frati": Razvan Codrescu, Badilita, Mihail Neamtu. Din marea familie arevistei sale. Sper sa nu uite de Marele Maestr Andrei Plesu, de Maestrul Dan Puric sau de amicii Uniunii Sovietice: Sergiu si Mariana Celac. Daca nu pot acestia, macar fratii din Clubul de la Roma: Georgescu si Varujan Vosganian, insotiti de neoconsevatorii de la Dunare. Daca ar invia Capitanul, i-ar bate cu frangia uda pe spate!
    O sa-mi spuneti ca unii din acestia sunt suspectati si ei ca sunt pidosnici, Ei si? Trebuie sa tina cineva spatele manifestantilor.
    Iertati-ma daca am fost prea acid, dar m-am cam saturat de lupii imbracati in haine de oaie.

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ATi vazut panourile alea cu " Stop homofobia ! " ? Le vedeti la statia d metrou izvor si presupun ca in multe alte statii 🙂

  24. raluca maria

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Florin,
    faci niste afirmatii pe care te rog sa le argumentezi nitel. sunt presupunerile tale sau....? pui in aceeasi oala pe Badilita, cu Tarziu, Mihail Neamtu si Vosganian.
    daca ai vorbit si pt noi sau pentru cei ce stiu sigur ca-i asa cum spui matale...te rog fi nitel mai explicit.

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Raluca Maria,
    Cristian Badilita, defaimatorul abject al Parintelui Staniloae si vajnic combatant pe siteurile greco-catolice, Claudiu Tarziu, discret iubitor de Baconski, Plesu si Patapievici,Mihail Nemtu, un vajnic purtator al camasii verzi in tineretile sale, astazi conservator dupa Andrei Plesu (care a "evoluat" de la meditatia transcedentala). Ce legatura exista intre acestia? Vizibila, gruparea revistei Rost, aflata sub directia orientatorului in zig-zag (apud Parintele Atanasie Stefanescu) Razvan Codrescu, cel care i-a publicat sau debutat pe cei de mai sus in revista Puncte Cardinale. Mana buna, nu-i asa? Daca-l adaugam si pe Florin Bichir, fost legionar din cuibul lui Serban Suru, cel care ziua este ziarist ortodox, iar noaptea sectar, n-am zice. De fapt, cu totii sunt agenti ai Securitatii, trimisi cu misiunea de a ocupa spatiul romanesc de dreapta. Desi par rasfirati, papusarii sunt aceiasi. Care este rolul lui Vosganian, si el aflat in gruparea ROST? De a face conectia cu stucturi oculte de tip masonic si de sustinator financiar. Un mogul discret al dreptei de carton din Romania.
    P.S. Sa fiu bineinteles, atat la Rost, cat si la Puncte Cardinale au publicat oameni de mare calitate morala si profesionala, pe care ii stimez. Acestia sunt, din pacate, oamenii din vitrina. Cativa dintre ei imi sunt prieteni si m-au ajutat sa inteleg aceasta monstruoasa lucrare masonico-securista.

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ce se mai aude cu mitingul? a inceput?

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://trandafirescu.wordpress.com/2009/05/23/marsul-pentru-viata-editia-a-ii-a-pitesti-31-mai-2009/
    Marsul pentru VIATA – editia a II-a Pitesti. 31 mai 2009

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*