Danion Vasile: Lamuriri prin documente – de ce nu am trecut pe stil vechi

Parintele Justin, Danion VasileScriu acest text pentru a-i ajuta să se lămurească pe cei care cred că trecerea pe stil vechi este o soluţie în problema ecumenismului.

După cum se va vedea în acest articol, Biserica de stil vechi din România a pierdut succesiunea apostolică, aşa cum o prezintă sfintele canoane, fiind o schismă. Unii spun: “Mai bine în schismă decât în erezie”. Soluţia este să rămâi să lupţi din Biserică împotriva ereziei, nu să cazi din lac în puţ. În scurta perioadă (de câteva săptămâni) în care am mers la biserica de stil vechi am avut ocazia să înţeleg lucruri pe care din afară îmi era greu să le înţeleg. Dar nu despre acestea voi vorbi, ci despre unele argumente teologice pe care nu le-am găsit până acum în polemica stil nou-stil vechi. Şi cel mai important lucru este prezentarea documentului prin care ierarhii de stil vechi au recunoscut că hirotoniile din Biserica Ortodoxă de stil vechi din România (B.O.S.V.R.) sunt necanonice.

Unul dintre primii cititori ai acestui text, citindu-l la repezeală, mi-a reproşat că fac referire la Sfântul Glicherie Tănase. E o confuzie. Eu doar citez din cartea oficială a vieţii lui, tipărită de cei de stil vechi, ca să arăt câteva greşeli şi să pun în evidenţă unele date eronate. Cât priveşte afirmaţiile mele mai vechi privitoare la el, spun doar că am încă unele lucruri neclare şi de aceea prefer să tac decât să fac alte greşeli. Dar pentru toate afirmaţiile şi poziţiile mele greşite din trecut mi-am cerut deja iertare celor pe care i-am smintit.  Rog deci ca materialul meu să fie citit cu atenţie, pentru că nu am să scriu alte lămuriri pentru eventualii cititorii care citesc textul în grabă.

Trebuie să precizez că că am fost motivat să scriu şi ca urmare a mulţimii de mesaje pe care le-am primit – pe e-mail, pe Facebook sau pe blog-ul meu – de la persoane pe stil vechi, în care am fost întrebat de ce am trădat Adevărul şi nu am intrat – prin mirungere – în Biserica de stil vechi.

Nu am să dau detalii legate de propria experienţă referitoare la acest pas, vreau doar să precizez câteva lucruri elementare pentru înţelegerea problemelor legate de stilul vechi din România.

Pentru că acest articol va fi mai lung, şi pentru că ştiu că mulţi cititori sunt comozi, şi nu au răbdare să urmărească multe argumente, voi scrie aici care a fost elementul cel mai important care m-a convins să nu intru în Biserica de stil vechi. (Este vorba de un document foarte important pentru B.O.S.V.R., din câte ştiu nefăcut public până acum nici în vreo publicaţie tipărită şi nici în mediul on-line, document pe care îl şi ataşez acestui text. Acest document esteCITAT şi de Vladimir Moss în studiul său despre istoria celor de stil vechi din România.)

Iată textul documentului (îl reproduc cu toate greşelile de scriere din original):

„Sfântul Sinod a Biserici de stil vechi din Grecia

Astăzi, 31.oct. 1979 s.v., la Sf. Mănăstire Sfinţilor Martiri Kiprian şi Justina la Filide Attica, a fost ţinut o conslujire de toţii membri Sf. Sinod a Biserica de stil vechi din Grecia – Preşidentul, I.P.S. Mitropolit Calist de Corinth, Antonie de Megara, Kiprian de Oropos, Maxim de Magnesia, Calinic de Achaia, Matthaios de Oenoe, Gherman de Aeolia, Mercurie de Cnossos şi Calinic de Dodecanese, impreună P.S. Arhiereu Silivestru Botoşanul din România, representantul lui I.P.S. Mitropolit Glicherie.

Conslujirea aceasta, după decizia nr. 37/30.10.79 a Sf. Sinod, formează inceputul a comunionei Bisericeste dintru Biserica de stil vechi din Grecia şi fraţii în Hristos Români, şi ricunoaşterea hirotonilor lor, care, chiar dacă valide în mod dogmatic şi ca taine, a fost făcute nu în accord cu sf. canoanele, fiindcă, de nevoie absolută, prima hirotonie arhierească a fost facută de un singur arhiereu.

Că certificat, a fost scris şi semnat acest document din toţii arhierei, preoţii, diaconii, şi niste mireni presenţi.”

Documentul este semnat de:

Presidentul Callist de Corinth, Antonie de Attica, Kiprian de Oropos, Maxim de Magnesia, Calinic de Achaia, Matthaios de Oenoe, Gherman de Aeolia, Mercurie de Knossos, Calinic de Dodecanese şi Caliopie de Pentapoli, iar din partea română de Arhiereul Silivestru Botoşanul.

Există o mare problemă cu faptul că reprezentantul părţii române recunoaşte, împreună cu ierarhii de stil vechi din Grecia din sinodul cu care s-au unit atunci şi care au semnat documentul respectiv, că hirotoniile din B.O.S.V.R. au fost făcute „nu în acord cu sfintele canoane” (Textul în limba greacă este şi mai clar, hirotoniile respective apar fiind numite „anticanonice”. Vezi documentul scanat.)

Problema succesiunii apostolice este foarte importantă în Biserica Ortodoxă. Este atât de importantă, încât Sfântul Ioan Gură de Aur compară valoarea ei cu cea a adevărului de credinţă. Şi este firesc să fie aşa, altfel ar fi apărut o grămadă de grupuri schismatice, fiecare având pretenţia că este Biserica cea adevărată, canonică, sfântă, sobornicească şi apostolească.

Cei de stil vechi spun că au primit succesiunea apostolică de la episcopul Galaction Cordun. Iată mai întâi declaraţia acestuia de trecere pe stil vechi:

„Eu, Arhiereul Galaction Cordun, de bună voia mea şi nesilit de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea ce poporul a făcut în persoana mea, de a fi Şeful Spiritual al acestei Biserici, Arhiereul Ei, aşa cum am declarat Sfântului Sinod prin scrisoarea ce I-am trimis prin Tribunalul Capitalei R.P.R, la 5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în Revista Biserica Ortodoxă Română, Buletinul Oficial al Sfântului Sinod, nr. 3-4/1956.

Asupra acestei declaraţii publice nu am renunţat niciodată.

Declar în faţa poporului dreptcredincios, că sunt şi rămân Arhiereul şi Şeful Spiritual ales al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionaliste de Răsărit, mărturisire ce o fac odată pentru totdeauna. Arhiereu şi Mitropolit, Galaction Cordun

(https://www.mitropoliaslatioara.ro/calendarul/Declaratia_PS_Galaction_Cordun.jpgDeclaraţie din 5 aprilie 1955, vezi volumul Slujba, acatistul şi viaţa Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul, apărut la Editura Schimbarea la Faţă, 1998, p. 139).

Din această mărturisire de credinţă se vede că autorul ei nu înţelege duhul ortodox. Biserica Ortodoxă nu are şefi, duhul şefiei este duhul papalităţii, de care ierarhul Galaction Cordun ar fi trebuit să se ferească. Şi acum, trecem la nodul gordian al problemei, hirotonia întru episcop pe care a făcut-o Galaction Cordun singur. Pe site-ul oficial al Mitropoliei Slătioara citim despre acest subiect: „Reprezentanţii Cultului Tradiţional de Stil Vechi din România obţin din partea autorităţilor Statului permisiunea ca Preasfinţitul Mitropolit Galaction Cordun să locuiască în Bucureşti cu domiciliu obligatoriu. În acest an 1956, văzând că nu reuşeşte să ia legătura cu vreun episcop din afara României, fiind în permanenţă supravegheat, cât şi în urma încercărilor nereuşite de a convinge vreun episcop din Sinodul Patriarhiei să adere la mişcarea de rezistenţă, Preasfinţitul Mitropolit Galaction Cordun ia decizia de a hirotoni singur un episcop, lucru care era în deplină concordanţă cu hotărârile canonice ale Sf. Apostoli, care în tâlcuirea celui dintâi canon, hotărăsc ca, în caz de persecuţie religioasă, un singur episcop să aibă putere a hirotoni pe un alt episcop, precum a fost cazul lui Sidirie episcopul Palebiskei, care, după cum mărturiseşte Sinesie, a fost hirotonit numai de un episcop de Filon, fiindcă nu puteau a se aduna mai mulţi episcopi din pricina persecuţiilor religioase.” (Ca o paranteză, când am citit acest material pe site-ul oficial https://www.mitropoliaslatioara.ro/calendarul.php, mi-am adus aminte de acest canon, pe care îl citisem, de câteva ori, în perioada în care mi-am făcut studiile teologice. Îmi aduceam aminte foarte clar de menţionarea de către Sinesie a unui episcop (pe nume Sidirie), care fusese hirotonit doar de un alt episcop, nu de doi sau trei, cum cereau canoanele.)

Mai pe larg, problema este prezentată astfel: „În anul 1956, în urma mai multor încercări nereuşite de realizare a legăturilor euharistice cu alte Biserici Ortodoxe de stil vechi din afara României, Mitropolitul Galaction Cordun a luat decizia de a hirotoni, de unul singur, pe arhimandritul Evloghie Oţa. În condiţiile în care episcopii Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie Dincă Bârlădeanul al Râmnicului şi-au exprimat intenţia de a reveni în mijlocul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, dar fără a împlini cu fapta un lucru ca acesta, Mitropolitul Galaction Cordun s-a văzut nevoit să aplice principiul iconomiei bisericeşti cu privire la hirotonia unui episcop.

Această decizie nu era străină Bisericii Ortodoxe, ţinându-seCONT atât de lipsa de slujitori prin care trecea Biserica noastră în acea vreme, cât şi de persecuţiile îndreptate împotriva ei. Hirotonia întru episcop săvârşită de unul singur, adică de mitropolitul Galaction Cordun, era justificată prin temeiul canonic al Sfinţilor Apostoli, care, în tâlcuirea celui dintâi canon, hotărăsc ca, în caz de persecuţie religioasă, un singur episcop să aibă putere a hirotoni pe un alt episcop, precum a fost cazul lui Sidirie, episcopul Palebiskei, care, după cum mărturiseşte Sinesie, a fost hirotonit numai de un episcop de Filon, fiindcă nu puteau a se aduna mai mulţi episcopi din pricina persecuţiilor religioase” (din volumul O viaţă pentru Hristos. Viaţa, nevoinţele şi minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, p. 223)

Principalul atac al celor de stil nou împotriva celor de stil vechi era simplu, cel legat de succesiunea apostolică. Dacă, după sfintele canoane, este valabilă şi hirotonia săvârşită de un singur arhiereu, atunci atacurile împotriva B.O.S.V.R. nu mai aveau valoare.

Nu îmi imaginam că cei de stil vechi pot cenzura un canon apostolic, doar pentru a-şi apăra poziţiile. În primul canon apostolic scrie clar: Episcopul să se hirotonească de doi Episcopi, sau de trei (Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, tipărit la Editura Credinţa strămoşească, 2007, p. 33).

În tâlcuirea acestui canon (la pagina 36 din Pidalion), Sfântul Nicodim Aghioritul aduce o precizare necesară pentru înţelegerea acestui canon: „Iar rânduielile Apostolilor (cartea a 8-a, cap. 27 ) poruncesc că cel ce se va hirotoni de un Episcop să se caterisească, dimpreună cu cel ce l-a hirotonit, afară numai dacă după nevoie de prigoană, ori altă oarecare pricină nu pot mulţi a se aduna, şi cu alegerea acestora se va hirotonisi de unul. Precum Sidirie s-a hirotonit Episcop al Palebiskei, după Sinesie, nu de trei, ci de un Episcop de Filon, pentru că nu puteau Episcopii a se înfăţişa în vremurile acelea” –Pidalion, p. 36.)

Diferenţa era mică, dar esenţială. Episcopul Sidirie fusese hirotonit de un singur episcop, e adevărat, dar „cu alegerea celorlalţi”, care din binecuvântate pricini – era vorba de prigoană – nu au putut ajunge acolo.

Am discutat despre acest canon cu mai mulţi creştini de stil vechi. Mi-au spus că nu îi interesează problemele teologice, că nu au studii de specialitate ca să discute pe această temă. Dar, când am discutat acest subiect cu ierarhi de stil vechi, m-am lovit de următorul răspuns: „Hirotoniile au fost canonice, era vreme de prigoană şi nu se puteau aduna doi sau trei episcopi.”

Dar documentul semnat în Grecia spune răspicat, hirotoniile făcute în B.O.S.V.R. au fost anticanonice.

(Mai există o problemă legată de aceste hirotonii, cea privitoare la hirotesii. În articolul său The Apostolic Succession Of The Romanian Old Calendarist Churches, Vladimir Moss nota: “However, in recent years a completely new version of this story hasbeen put forward by one of the bishops who signed this document – Metropolitan Kallinikos of Achaia, who is now Archbishop of Athens in succession to Archbishop Chrysostomos. According to his version, as recounted by the Secretary of the Synod, Bishop Photius of Marathon, in 1981 Metropolitan Kallistos, together with Metropolitans Kallinikos of Achaia and Kyprianos of Oropos, went to Romania and performed the act of cheirothesia on the Romanian bishops in order to regularize theirPOSITION. Later, when the Kallistites united with the other Old Calendarist “Florinites”, this act was recognized by the united Church. Since Archbishop Kallinikos’ version of history is flatly contradicted by the document just cited, by the whole of the Slatioara Synod and by eye-witnesses such as Bishop Ambrose, it can be safely rejected. We shall not speculate here why Archbishop Kallinikos has been “economical with the truth” in this instance… The important point is that no cheirothesia took place because, as Kallinikos’ own signature under the 1979 document witnesses, none was necessary…”

Am căutat să îmi lămuresc această problemă, cu atât mai mult cu cât pe site-ul oficial al Slătioarei apărea un material semnat de Mitropolitul Vlasie, un răspuns către un domn pe nume Aurel Botezatu. Am discutat cu câţiva creştini de stil vechi şi aceştia au fost de părere că, dacă hirotesiile au avut loc, e grav că nu se recunoaşte acest fapt. Pentru că, dacă hirotesiile s-au făcut ulterior unirii cu grecii şi conslujirii cu aceştia, pe ce bază s-a făcut unirea şi s-a conslujit? Ar însemna că hirotoniile de până atunci nu erau în regulă. (Mai mult, canoanele prevăd că episcopii hirotoniţi necanonic trebuie caterisiţi; degeaba se invocă situaţia de excepţie – prigoana, şi la vreme de prigoană era nevoie de acordul celorlalţi episcopi pentru o hirotonie “unu la unu”. Iar dacă nu există acest acord, înseamnă că hirotonia respectivă calcă predania.)

Sau, dacă hirotesiile respective nu au avut loc, e grav că oricum nu se lămureşte această problemă pentru totdeauna. Nu dezvolt acest subiect, întrucât nu am dovezi că hirotesiile au existat. Mitropolitul Calinic de Ahaia, cu care B.O.S.V.R. intrase în comuniune, afirma că a făcut hirotesiile împreună cu Mitropolitul Calist al Corintului şi cu Ciprian de Oropos. Totuşi P.S. Ambrozie de Metonia, care a fost traducător la vizitele ierarhilor greci de stil vechi în România, spune că nu au existat aceste hirotesii. Oricum, şi dacă nu au existat, modul în care se ascund sau se cenzurează lucrurile în B.O.S.V.R., lasă de dorit.)

Trec acum la un alt subiect. Eu am fost interesat de subiectul pătimirii în închisorile şi lagărele din România şi din celelalte ţări comuniste. Am mare evlavie la sfinţii din Rusia, dintre care cei mai mulţi au făcut parte din Biserica de rezistenţă, aşa numita Biserică de catacombe, pe care o aprecia atât de mult Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Am găsit la unii creştini de stil vechi o atitudine fermă împotriva oricărei forme de apostazie, asemănătoare celei pe care au avut-o sfinţii închisorilor din Rusia. Mare a fost mirarea mea când am găsit în cartea O viaţă pentru Hristos. Viaţa, nevoinţele şi minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Vlasie, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (adică în lucrarea de referinţă), date despre aşa-zisa continuitate între părintele Glicherie Tănase şi Sfântul Tihon, patriarhul Moscovei (numit în carte, în mod eronat, „păstorul Bisericii Ruse din Catacombe” – vezi p. 40).

La pagina 67, descriind audienţa părintelui Glicherie Tănase la episcopul Nicodim Munteanu, se afirmă că părintele îi pusese pe birou „Enciclica Sinodală a Patriarhiei Române din 1903 şi scrisoarea din temniţa bolşevică a Sfântului Patriarh Mucenic Tihon, adresată tuturor creştinilor” (p. 67).

O eroare mai puţin semnificativă este legată de faptul că Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de patriarhie abia în anul 1925. Dar o eroare gravă este referinţa la acea scrisoare, citată integral în carte la pp. 40-43, aşa numitul ukaz din anul 1920. Numai că scrisoarea cu pricina este un fals grosolan. În text sunt lăudaţi cei care „nu vor intra în cârdăşie cu Serghie şi cu puterea sovietică şi nu vor primi pecetea lui Antihrist”. În anul 1920 Serghie era mitropolit de Vladimir şi Shuya, şi era duşman al bolşevicilor, care l-au şi închis pentru câteva luni. Scrisoarea respectivă este falsă. Acest fapt mi-a fost confirmat de unul dintre cei mai serioşi cercetători ai problemei Bisericii de catacombe, Vladimir Moss, care mi-a şi spus că părintele Glicherie nu avea cum să îşi prezinte poziţia eclesiologică invocând un document fals. Repet, ukazul respectiv este un fals. O dovadă fiind chiar faptul că părintele Glicherie ţinea în chilia sa, lângă icoane, o fotografie a patriarhului Alexei I al Moscovei, urmaşul şi continuatorul operei de supunere a Bisericii statului comunist. (Ca o paranteză, episcopul Galaction Cordun, după trecerea sa pe stil vechi, îi scria în continuare fostului său coleg de studii de la Facultatea din Sankt Petersburg, patriarhului Alexei I al Moscovei (vezi lucrarea 65 de ani de persecuţie a Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi, octombrie 1924-decembrie 1989, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Vlasie Mogârzan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit din România, apărută la Editura Schimbarea la Faţă, 1999, p. 102. Unde oare este duhul Bisericii de catacombe?)

La pagina 67, episcopul Nicodim Munteanu îi pune părintelui Glicherie o întrebare: „Tu eşti cu patriarhul Tihon sau cu mitropolitul Miron (Cristea – n.n.)?” „Eu sunt cu Dumnezeu şi pentru Biserica Lui”, a răspuns clar părintele Glicherie.

De fapt, în anul 1925 Biserica de catacombe abia începea să se organizeze. Nu avea cum să vrea să fie în legătură directă un preot român cu patriarhul Tihon, fără să fi fost în comuniune liturgică şi cu mitropolitul, mai apoi patriarhul Miron Cristea. Şi asta pentru că până la moartea Sfântului Tihon, acesta a rămas în comuniune cu Bisericile Ortodoxe surori, între care şi Biserica Ortodoxă Română.

Când am cerut lămuriri privitoare la aceste date eronate care apăreau în carte, mi s-a spus că e vorba doar de greşeli pe care le-a făcut persoana care a strâns materialul pentru carte, că nu e o problemă serioasă. A tipări cu date eronate viaţa acestui sfânt, cum îl consideră cei de stil vechi pe cel care le-a fost călăuză în rezistenţa împotriva schimbării calendarului, înseamnă a nu te mulţumi cu adevărul istoric. Amestecarea adevărului cu minciuna, lucru pe care îl reproşează în repetate rânduri cei de pe vechi celor de pe nou, este gravă de fiecare dată.

O minciună şi mai gravă este că în anul 1923, când s-a schimbat calendarul, la Ierusalim, de Sfintele Paşti, nu a mai venit sfânta lumină. Minciuna este tipărită în diverse broşuri, şi informaţia este atât de răspândită, încât am găsit-o până şi în volumul doi al lucrării lui Vladimir Moss Din Sion spre Babilon /Biserica Ortodoxă în secolul XX, la pagina 149: „In Jerusalem in this year (în text era vorba de anul schimbării calendarului, 1923 – n.n), the Holy Fire did not descend at Pascha, and Patriarch Constantine of Jerusalem was killed…” (În acest an în Ierusalim, Sfânta Lumină nu s-a mai pogorât de Paşti, şi patriarhul Constantin al Ierusalimului a fost ucis.”) Când i-am atras atenţia lui Vladimir Moss că nu a existat niciun patriarh al Ierusalimului cu numele Constantin în acea perioadă, şi că patriarhul de atunci era Damianos, care a fost patriarh între 1897 şi 1931, Vladimir Moss şi-a dat seama că informaţia era falsă, spunând că o va scoate din cartea sa.

Dar a scoate o astfel de informaţie din mentalitatea celor de pe stil vechi este foarte greu, e ca şi cum ai tăia o pernă, ai arunca totul în sus şi apoi ai încerca să strângi fulgii. Pentru cei de stil vechi, faptul că Sfânta Lumină nu a venit în anul 1923 e un semn minunat care le-ar întări poziţia.

În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Acel patriarh Damianos este prezentat în cartea mai sus amintită, O viaţă pentru Hristos. Viaţa, nevoinţele şi minunile Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, ca un ierarh mare apărător al tradiţiei şi al vechiului calendar, care i-a dat binecuvântare părintelui Glicherie de a ridica şi sfinţi biserici în România, în care să se slujească după vechiul calendar, ba chiar se spune că i‑a dat şi un pachet de antimise şi Sfântul şi Marele Mir.

Nu ştiu ca până acum cei de stil vechi să fi putut arăta vreun antimis pe care să îl fi primit de la patriarhul Damianos. Dar ceea ce putem şti cu siguranţă este că acest patriarh nu numai că nu a fost un mare apărător al credinţei, ci a fost unul dintre părinţii ecumenismului.

Iată un document care demonstrează acest fapt:

„Ierusalim

La 12 martie 1923, în numele sinodului său, patriarhul Ierusalimului a scris arhiepiscopului de Canterbury următoarele rânduri:

«Prea sfinţiei sale arhiepiscopul de Canterbury, întâistătător al întregii Anglii, cel mai iubit şi drag frate întru Domnul nostru Iisus, Mgr. Randall. Salutându-vă frăţeşte, prea sfinţite, avem plăcerea de a vă adresa următoarele:

Ieri am expediat prea sfinţiei voastre următoarea telegramă: ,,Avem plăcerea de a vă informa că, după ce a analizat în mai multe întruniri problema hirotoniilor anglicane din punctul de vedere ortodox, Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre a soluţionat validitatea lor”. Astăzi, explicând această telegramă, vă informăm că Sfântul Sinod – având ca temei rezoluţia emisă cu câtva timp în urmă de Biserica Constantinopolului, care ocupă primul tron între Bisericile Ortodoxe – a decis că sfinţirile de episcopi şi hirotoniile de preoţi şi diaconi din Biserica Anglicană Episcopală sunt considerate de către Biserica Ortodoxă ca având aceeaşi validitate pe care o au hirotoniile din Biserica Romano-Catolică, deoarece există toate elementele care sunt considerate necesare dintr-un punct de vedere ortodox pentru recunoaşterea harului hirotoniilor din succesiune apostolică.

Avem marea plăcere de a vă comunica prea sfinţiei voastre, ca întâistătător al tuturor Bisericilor Anglicane, această rezoluţie a Bisericii noastre, care reprezintă un progres în lucrarea bineplăcută lui Dumnezeu, de unire a tuturor Bisericilor. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască mulţi ani plini de sănătate şi mântuire.»

27 februarie/12 martie 1923

Semnată Damian (patriarhul Ierusalimului)”

Traducerea oficială din limba greacă a fost publicată în revista Răsăritul creştin (Christian East), vol. IV, 1923, pp. 121-122.

Mai mult, traducerea în limba română a acestui document a fost făcută chiar de creştinii de stil vechi, de la revista Catacombele Ortodoxiei(https://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/component/content/article/131-arhiva-revistei/cuprinsd/528-almanah-2011-02).

Fără să îşi dea seama, vorbind despre legăturile pe care susţin că părintele Glicherie Tănase le-a avut cu patriarhul Damianos, de fapt îl laudă pe unul dintre primii patriarhi care au susţinut unirea Bisericii Ortodoxe cu diferitele confesiuni eretice.

Sunt şi alte minusuri pe care le-am văzut în scurta perioadă, de câteva săptămâni, în care am mers la biserica de stil vechi din Bucureşti, la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Militari. M-a surprins lipsa cunoaşterii tradiţiei patristice la nişte oameni care se revendică a fi apărători ai Predaniei. Pentru cei mai mulţi, singurele probleme par a fi ecumenismul, catolicismul sau schimbarea calendarului. Pe celelalte, care nu sunt puţine, nu le cunosc sau le ignoră.

Trebuie spus că există şi o antenă duhovnicească, a inimii. Simţirea poate fi înşelătoare, nu e reper duhovnicesc, dar atunci când dă şi ea mărturie despre un adevăr bisericesc, când nu e pusă înaintea dogmei, ci după ea, îşi are valoarea ei. A contat foarte mult pentru mine diferenţa dintre duhul dezbinării, al celor care se tot rup în grupuri şi grupuleţe, cum sunt creştinii de stil vechi din Grecia, şi duhul rezistenţei neîncrâncenate, aşa cum l-am aflat la mari părinţi pe care i-am întâlnit în viaţa mea, în România, în Grecia sau chiar în Rusia.

Îi rog încă o dată să mă ierte pe toţi cei pe care i-am tulburat prin poziţiile mele, publice sau private, în scris sau prin viu grai. Mă voi ruga lui Dumnezeu până la sfârşitul vieţii mele să îmi dea pocăinţă pentru această greşeală, care îmi putea fi fatală. Dar, în acelaşi timp, mărturisesc şi că simt în suflet multă bucurie pentru că am văzut că Dumnezeu ştie să iasă în calea fiilor risipitori. Încă şi încă o dată. De câte ori e nevoie. Şi prin aceasta nu îmi minimalizez greşeala, ca şi cum Dumnezeu ar fi dator să ne ierte, indiferent ce greşeli facem. Ci mărturisesc doar că mă simt plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi faţă de toţi sfinţii…

doc.1doc.2a

doc3adoc.3bdoc.3c

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, 2015 | Danion Vasile