Pomenirea Sfinților părinți după trup ai Domnului

Sfântul Luca al Crimeii: Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului ( a Sfintilor parinti dupa trup ai Domnului)

“Duminica dinaintea Craciunului Sfanta Biserica o inchina pomenirii Sfintilor Parinti, iar in duminica precedenta s-a cinstit pomenirea Sfintilor Stramosi. Cine sunt stramosii si parintii nostri si de ce se savarseste atat de solemn pomenirea lor mai inainte de sarbatoarea Nasterii lui Hristos? Stramosii sunt dreptii Vechiului Testament si, intai de toate, Sfintii Proroci.
De ce este atat de importanta pentru noi pomenirea acestora? Fiecare infaptuire mare a omului, atunci cand isi propune scopuri mari, necesita o pregatire indelungata, profunda; la fel si cele mai mari evenimente din viata nea­mului omenesc se pregateau in decursul multor ani.
Daca la fel se intampla si cu faptele omenesti, si cu faptele personale, daca se intampla asa si in istoria omenirii, atunci cu mult mai mult ar trebui sa dureze lucrarea pregatirii marelui eveniment din istoria intregii omeniri – procesul de pregatire a venirii in lume a Domnului Iisus Hristos.

Astfel trebuia sa se faca pregatirea neamului omenesc pentru primirea invataturii marete a lui Hristos.

Inchinarea la Dumnezeu cel adevarat, cunoasterea Lui au fost si in timpurile vechi, si in cele mai apropiate, specifice poporului ales al lui Dumnezeu. Celelalte popoare nu aveau Revelatia care a fost data poporului lui Israel, deci vechii pagani Il cunosteau pe Dumnezeu doar din manifestarile naturii inconjuratoare. Religiile lor erau naturaliste, ele divinizau inceputurile materialiste ale lumii, inchinandu-se luminatorilor ceresti, tuturor stihiilor naturii, divini­zau animale si pasari si se inchinau la idolii facuti de ei insisi.
S-a cunoscut in vechime si religia poporului indian – budista -, dar ea era infinit de departe de cunoasterea lui Dumnezeu. Cunostea doar desertaciunea vietii omenesti, respingea viata, fiind o religie a pesimismului. De fapt, nu-L cunostea pe Dumnezeu – se poate numi o religie fara Dumnezeu.
Un mare popor al Antichitatii, poporul grec, L-a cunoscut pe Dumnezeu doar partial – prin armonia si frumusetea din jur. Era departe insa de cunoasterea lui Dumnezeu ca Unicul Care Este, ca centru si punct central, al intregii vieti a lumii, al intregii vieti omenesti. Cunoasterea lui Dumnezeu Unicul Care Este, Care vesnic exista in Sine Insusi, a fost doar mostenirea poporului ales, pentru ca acest popor Il cinstea pe Iahve, iar cuvantul „Iahve” in limba ebraica veche inseamna „Cel ce Este”.
Dar si aceasta cunoastere a lui Dumnezeu, si aceasta inchinare adresata adevaratului Dumnezeu, a fost departe de acea cunoastere care a fost data oamenilor in crestinism. Pentru ca poporul lui Israel Il intelegea pe Dumnezeu ca pe Creatorul lumii, justitiar si judecator. Ei erau aproape la fel de departe ca si grecii antici si paganii de intelegerea lui Dumnezeu ca iubire.
Esenta invataturii lui Hristos se reduce anume la propovaduirea iubirii, a invataturii despre ea. Pentru intelegerea acestui mare adevar trebuia pregatit poporul israelit, intreaga lume, intreaga omenire.
Domnul Dumnezeu, inca din cele mai vechi timpuri, a facut promisiuni neamului omenesc despre trimiterea Mantuitorului in lume. Incepand cu Adam, primul om, Domnul a dat o fagaduinta, inainte de izgonirea lui din Rai:

Samanta femeii va zdrobi capul sarpelui.

Samanta femeii este Domnul Iisus Hristos, iar femeia este Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului.
Vechiul nostru stramos, Iacov, nepotul lui Avraam, ne-a lasat o prorocie despre Mantuitorul lumii. Atunci cand inainte de moarte ii binecuvanta pe cei 12 fii, i-a spus lui Iuda, din a carui semintie trebuia sa Se arate lumii Domnul Hristos:
Nu va lipsi sceptrul din mana lui Iuda si carmuitor din coapsele lui, pana cand va veni Impaciuitorul si Lui I se vor supune popoarele (Facere 49, 10).
El a vorbit despre Impaciuitorul. Acesta este unul si acelasi cu Mantuitorul, pentru ca Mantuitorul a fost Impaciuitorul oamenilor cu Dumnezeu. El a vorbit despre Fiul lui Dumnezeu, Domnul l=Iisus Hristos, cu aproape doua milenii inainte de Nasterea Sa.

Sfantul Proroc Isaia, de asemenea, a prevestit venirea lui Hristos:

Si va veni Izbavitorul Sionului si va indeparta necredinciosiile fiilor lui Iacov (Isaia 59,28)
Izbavitorul din Sion este Izbavitorul poporului lui Israel, fiindca Sion numit acel munte pe care a fost ridicat Templul lui Solomon, si sub numele de Sion este subinteles adesea poporul evreu.
Nu numai Prorocul Isaia a prevestit venirea Domnului lisus Hristos. Sa ascultam ce spune si Sfantul Proroc Maleahi:
Iata, Eu il trimit pe Ingerul Meu, si el va pregati calea inaintea fetei Mele, si Domnul pe Care voi Il cautati va veni de indata in templul Sau, Ingerul legamantului pe Care voi Il voiti (Maleahi 3, 1).
Si asa a si fost. Prorocul Maleahi prin aceste cuvinte vorbea despre Sfantul Ioan Botezatorul, care a pregatit calea Domnului Iisus Hristos. Atunci a venit Domnul, a venit Cel pe care poporul evreu Il cauta, Ingerul Sfantului, pe Care Il astepta.
Dar cea mai importanta profetie despre Domnul Iisus Hristos a fost data de marele Proroc Daniel cu multi ani inainte de Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Iata ce spune acesta:

Sa stii si sa intelegi ca de la iesirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pana la Cel-Uns — Cel-Vestit—sunt sapte saptamani si saizeci si doua de saptamani (el Il numeste pe Hristos chiar si pe nume); si atunci poporul se va intoarce si se vor zidi pietele si zidul in vremuri de stramtorare. Si dupa cele saizeci si doua de saptamani, Cel-Uns va pieri, fara sa se gaseasca vreo vina in El; si va darama cetatea si templul, si sfarsitul cetatii va veni prin potopul maniei lui Dumnezeu si pana la capat va fi razboi —prapadul cel hotarat (Daniel 9, 25-26).

Prorocul vorbeste despre faptul ca vor trece saizeci si doua de saptamani de ani din momentul in care poporul lui Israel se va intoarce din robia babiloniana, va reconstrui zidurile Ierusalimului si templul lui. El spune ca din acel moment pana la moartea Domnului Iisus Hristos vor trece saptezeci de sap­tamani de ani.

Dar ce este o saptamana de ani?

O saptamana de ani reprezinta sapte ani, fiindca vechii israeliteni masurau anii cu saptamana. Fiecare al saptelea an se numea an sabbatic, si in acel an erau eliberati toti robii. Asadar saptamana de ani inseamna sapte ani, iar saptezeci de saptamani de ani inseamna 490 de ani. Priviti cat este de uimitor! Domnul Iisus Hristos, exact dupa cuvantul Prorocului Daniel, a fost rastignit peste 490 de ani dupa revenirea poporului lui Israel din robia babiloniana.

Prorocul Daniel spune ca, dupa ce va fi condamnat la moarte Hristos, va fi distrus Templul din Ierusalim. Si asa s-a si intamplat, dupa cum stiti, dupa 70 de ani de la rastignirea lui Iisus Hristos. Dupa ce Ierusalimul a fost cucerit de catre comandantul Vespa­sian, comandantul roman Titus a distrus pana in temelii Templul din Ierusa­lim. Toate acestea au fost profetite de Prorocul Daniel cu 490 de ani inainte de rastignirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Dar iata si alte cuvinte ale acestui proroc:
Vazut-am in vedenie de noapte, si, iata, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului, si a venit la Cel-Vechi-de-Zile, si a fost adus in fata Acestuia (Daniel 7, 13).
Vechi-de-Zile este numit Dumnezeu-Tatal.
Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia (Daniel 7, 14).
Nu sunt acestea oare prorocii directe despre Domnul Iisus Hristos?

Iata ce spune sfantul Proroc Zaharia;
Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului: iata, Imparatul tau vine la tine drept si biruitor, bland si Calare pe asin, pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).
El prorocea despre acest Imparat, despre Domnul nostru Iisus Hristos, Care, dupa cum stiti, a intrat solemn, cu putin timp inainte de rastignire, in Ierusalim, calare pe o asina. In aceasta prorocie n-a fost relatat numai faptul aratarii Domnului Iisus Hristos, dar a fost anticipat cu o precizie extraordinara si faptul intrarii Sale triumfale in Ierusalim.
Cel mai mare dintre toti prorocii este Isaia, numit si Evanghelistul Vechiului Testament, deoarece nimeni ca dansul n-a profetit atat de deplin si de clar tot ceea ce este mai important in legatura cu aratarea si viata Domnului Iisus Hristos si cu intreaga Sa activitate.

Capitolul 53 din cartea Profetului Isaia incepe cu urmatoarele cuvinte:

Ci­ne va crede ceea ce noi am auzit si bratul Domnului cui i se va descoperi? Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla si ca o radacina in pamant uscat; nu avea nici chip, nici frumusete ca sa ne uitam la El si nici o infatisare ca sa ne fie drag. Dispretuit era si cel din urmd dintre oameni; am al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama.

Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat. Si noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat.

Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre, ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa…

Mormantul Lui a fost pus Ianga cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, dar El a fost inmormantat de cel bogat, pentru ca n-a savarsit nici o nedreptate si nici inselaciune nu fusese in gura Lui (Isaia 53, 1-7, 9).

Nu vedeti oare, in aceste cuvinte, adevaratul chip al Domnului Iisus Hris­tos, Care in toata viata Sa omeneasca, incepand cu nasterea in Betleem, a fost cel mai simplu, cel mai neinsemnat om, a fost fiul unor oameni lipsiti de faima, pentru ca pe Iosif tamplarul il considerau gresit drept tata al Lui? In El nu exista nimic iesit din comun, era extrem de simplu, toata viata Lui pamanteasca a fost foarte modesta.

Cine putea sa dea crezare acestei prorocii? N-au putut sa creada evreii, pen­tru ca Il asteptau pe Mesia ca pe un mare imparat plin de slava, Care va supune toate popoarele, Care va deveni stapanitor a toata lumea, Care va veni la conducere si va lua puterea. Acestia nu puteau sa creada ca El va fi injosit de oameni, ca Isi va incheia viata ca un raufacator, pe Crucea Golgotei. Gandeau ca este chinuit pentru ca S-a facut vinovat inaintea lui Dumnezeu, dar El suferea de buna voie, suferea pentru noi, si pentru pacatele noastre El a fost pironit pe Cruce. Ca un miel in fata celui ce il tunde, asa nu Si-a deschis gura Sa.

Acelasi Proroc Isaia a vorbit despre Hristos folosind aceste cuvinte:

Iata sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, intru Care binevoieste sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu si El va propovadui popoarelor legea Mea; nu va striga, nici nu va grai tare si in piete nu se va auzi glasul Lui; trestia franta nu o va zdrobi si festila ce fumega nu o va stinge; El va propovadui legea Mea cu credinciosie (Isaia 42, 1-3).

In aceste cuvinte este descris exact chipul bland si smerit al Domnului Ii­sus Hristos, Care niciodata nu Si-a ridicat vocea la nefericitii care piereau, pe pacatosi ii mantuia, ii ierta precum a iertat-o pe acea femeie pacatoasa, pe care evreii au prins-o in adulter si voiau s-o ucida cu pietre.

In continuare Isaia stabileste scopul si insemnatatea venirii Domnului, scopul vietii si activitatii Lui: va veni pentru ca sa deschida ochii orbilor, sa-i scoata din legaturi pe cei legati si din adancul temnitei pe cei ce stau in intuneric.

Va veni sa-i conduca pe cei orbi pe calea pe care ei n-o cunosteau inca.
Era orb neamul omenesc, nu cunostea calea cea adevarata si, atunci cand S-a aratat Hristos, Care spunea despre Sine: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata, doar atunci poporului lui Israel i-a rasarit lumina cea adevarata, s-au deschis ochii lor orbi si au cunoscut caile Domnului.

Este uimitor ca prorocii nu vorbeau doar in termeni generali despre Domnul Iisus Hristos, ci profeteau si evenimente particulare ale vietii Lui, de exemplu moartea pe Cruce despre care citim la Prorocul Zaharia:

Atunci voi varsa peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duhul darului si al indurarii, si ei vor privi la Mine, Cel pe Care L-au strapuns, si vor face plangere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul-nascut si-L vor jeli ca pe cel intai nascut (Zaharia 12, 10).

Prorocul David, la Psalmii sai a profetit :

Ca m-au incojurat caini multi, adunarea celor vicleni M-a impresurat, strapuns-au mainiile Mele si picioarele Mele. Numarat-au toate oasele Mele, iar ei priveau si se uitau la Mine; impartit-au hainele Mele lorusi, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti (Psalmul 21,16-18).
Toate acestea le-a prorocit David cu 1000 de ani inainte de nasterea Dom­nului nostru Iisus Hristos.

Si iata ce a mai prorocit:

Si mi-au dat mie in bautura fiere.
Voi stiti ca I-au dat Domnului Iisus Hristos sa bea fiere amestecata cu otet, in timpul rastignirii Lui. Si aceasta a vazut Sfantul Proroc David cu ochii sai duhovnicesti, cu 1000 de ani inainte. Prorocul Isaia a profetit si faptul ca Domnul lisus Hristos, numarat cu raufacatorii, va fi ingropat de cel bogat. Si voi stiti ca El a fost ingropat in gradina lui Iosif din Arimateea.

Multe am putea vorbi despre cuvintele minunate din cartile profetice, despre Domnul Iisus Hristos. Dar este suficient.

Din cele ce v-am spus, in fata voastra se contureaza imagini marete, grandioase, care uimesc mintea omeneasca, ale profetiilor despre Domnul Iisus Hristos. Sa nu-i cinstim oare pe acesti barbati mari, alesi de Dumnezeu, sa nu le cin­stim oare pomenirea si in prezent, mai inainte sa sarbatorim Nasterea Domnului Iisus Hristos?

Sa nu-i cinstim oare pentru ca, din cauza acestor prorocii, erau supusi grelelor urmariri, persecutiilor, chinurilor si mortii cumplite? Fiindca ati auzit din Apostolul zilei cat de mult au suferit acesti oameni, cum au fost izgoniti si s-au ascuns in munti, cum a fost taiat cu fierastraul marele Proroc Isaia, cum au fost omorati si greu prigoniti aproape toti sfintii.

Sa nu-i cinstim oare pe stramosii nostri, Care au fost mari drepti, sa nu-i cinstim oare pe stramosul Avraam, tare a aratat o asemenea ascultare uimitoare voii lui Dumnezeu: dupa primul cuvant al Domnului, el a lasat pe tatal sau, patria si a plecat pe o cale necunoscuta in pamantul Canaanului, asa cum i-a randuit lui Domnul? Nu s-a dat in laturi sa-l aduca jertfa pe unicul sau fiu, Isaac, dar a fost oprit de un inger!

Sa nu-l cinstim oare pe Iosif, stranepotul lui Avraam, in care Cuviosul Efrem Sirul gaseste multe trasaturi care il fac asemanator Domnului Iisus Hristos Insusi?
Sa nu-l cinstim oare pe marele Proroc Moise, cu care a vorbit Dumnezeu Insusi, care a primit de la Dumnezeu cele zece porunci ale Vechiului Testament; sa nu-l cinstim oare pe acela care in Sfanta Scriptura este numit cel mai bland dintre toti oamenii?

Sa nu-i cinstim oare pe toti cei care au condus omenirea spre primirea propovaduirii Evangheliei lui Hristos?
Sa cinstim dar pomenirea lor, nu doar cu cuvintele, nu doar cu predica pe care o auziti de la mine, nu doar cu Liturghia pe care o savarsim astazi intru pomenirea lor. Sa le cinstim pomenirea prin aceea ca ne vom deschide inimile noastre in fata Domnului Iisus Hristos Cel ce va sa vina!”

5 ianuarie 1946
(sursa: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Tweet | OrtodoxINFO