Teofan Savu a participat la inaugurarea spurcatului templu de slujire la idoli numit Sinagoga mare din Iași, unde a ținut și un cuvânt blasfemiator, prin care-și demonstrează trădarea Dreptei Credințe.
CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII):
Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.
(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.)
CANONUL 71 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CULTICE CU PĂGÂNII ŞI IUDEII):
Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la templul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.
(7, 64, 70 ap.; 11, 94 Irul.; 7, 24 Ancira; 1 Antioh.; 29, 37, 38, 39 Sard.; 21 Cartag.)
Si Sfântul Ioan Gură de Aur il condamna! Iată ce spune sfântul despre iudei și sinagoga lor:
“Stiu ca multi ii cinstesc pe iudei si socot ca vietuirea lor de acum este plina de buna-cuviinta. Acest lucru ma face sa smulg din radacina o astfel de parere!
Am spus ca intru nimic nu-i mai bun teatrul decat sinagoga. Si o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinta decat profetii! Ce spune dar Profetul? „ Fata de desfranata ti s-a facut fata! Fara de rusine te-ai facut tuturor!” . Iar casa in care sta desfranata este casa de desfrau. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice. „Pestera de hiena a ajuns pentru Mine casa voastra” , spune Profetul. Casa lor n-a ajuns locuinta unei fiare oarecare, ci locuinta unei fiare necurate. Si mai spune Profetul: „ Am lasat casa Mea, am parasit mostenirea Mea”. Iar cand Dumnezeu paraseste casa, ce nadejde de mantuire mai poate fi? Cand Dumnezeu paraseste casa, locul acela ajunge locuinta draceasca.
Dar, negresit, mi se va spune ca si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sa nu se spuna una ca asta! Nici un iudeu nu se inchina lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „Daca ati sti pe Tatal Meu, spune El, M-ati sti si pe Mine; dar nici pe Mine nu Ma stiti, nici pe Tatal Meu nu-L stiti” . Ce marturie mai vrednica de credinta decat aceasta sa-ti aduc?Mai indrazneste cineva dar sa spuna ca sinagoga nu-i locas de inchinare la idoli, odata ce iudeii nu-L cunosc pe Tatal, odata ce iudeii L-au rastignit pe Fiul, odata ce iudeii au respins ajutorul Duhului? In sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu, Doamne fereste! Sinagoga lor e locas de slujire idoleasca.”
Citiți mai multe la Sf. Ioan Gură de Aur despre evrei: popor blestemat ce se închină satanei, iar sinagoga lor este casă de desfrâu.
“Mai bine să apună soarele decât să tacă gura lui Ioan!”
”… O clădire are importanța sa prin arhitectura sau vechimea sa, însă atunci când acesta este locas de închinare, casă de rugăciune către Dumnezeu, valoarea ei este cu mult mai mare…”, spune, începând cu minutul 1:57:00. RUȘINE, iudo!!! Ce motiv mai aveți să mergeți la slujbele acestui eretic sau să îl mai pomeniți la Sfintele slujbe? Nu este evident că se leapădă de Hristos, că batjocorește Dreapta Credință și că de fapt în Creta doar a mimat, pentru naivi, că apără Ortodoxia, semnând până la urmă documentele eretice!
Vedeți înregistrarea integrală mai jos:
Reinaugurarea Sinagogii Mari din Iaşiluni, 3 decembrie, ora 17.00Transmisiune directă TVR IaşiComunitatea Evreilor IasiPrimăria Municipiului Iași
Gepostet von TVR Iasi am Montag, 3. Dezember 2018
Traiasca Legiunea si Capitanul!
asa se comporta TEOFAN de parca nu l-ar vedea Dumnezeu si pr.JUSTIN..Dumnezeu sa-l aduca la pocainta cea adevarata!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Protecţie atacuri cyber, atacuri psihotronice, ocult sau vrăji şi blesteme, protecţie telepatie.
https://www.youtube.com/channel/UCRzl5tNFXhhYdPZ4o3t5QEg
Citeşte şi descrierea şi re-publică.