Un mason batran: “Iar biserica a tacut si oda­ta cu ea ai tacut si tu, Preasfintite! Si stii de ce? Pentru ca ati intrat in jocul Diavo­lului!”

–  Preasfintite, demult voiam sa va in­treb…, incepu lordul pe un ton ministeri­al, in timp ce-si punea gheata in paharul cu whisky. Ce parere aveti despre sfirsitul lumii?
–  E obligatoriu sa am o parere?
–  Pai, ca fata bisericeasca, ma gindesc ca ai studiat problema mai indeaproape.
–  Da-mi voie sa ma asez. Sau preferi sa vorbesc din picioare?
–  Ah, da, desigur… Ma scuzi, credeam ca intre niste batrini prieteni nu-si mai au rostul politeturile… Pune-ti cit vrei… Ia si gheata de-aici…
Preasfintitul isi turna in pahar, apoi se aseza comod in fotoliu.
–  Biserica nu are un raspuns clar in aceasta privinta. E o taina pe care numai Dumnezeu o stie…
–  Hai, lasa! Stiu si eu asta cu „nimeni nu stie nici ziua, nici ceasul…”, dar vreau sa-ti cunosc parerea. Nu cred ca nu te-ai gindit niciodata la asta si ca nu ai si tu, ca om, o parere a ta… Sper ca nu e nimic „anticanonic” in a avea o parere despre sfirsitul lumii?
–  Depinde…
–  Depinde de ce?
–  Auzi, Richard, stii ca nu-mi place filozofia. M-ai chemat sa bem un whisky sau sa ne certam iar?
–  O, nu! Voiam doar sa avem o discu­tie. Daca vrei, as putea sa-ti spun pare­rea mea despre sfirsitul lumii.
Preasfintitul sorbi din pahar si-l puse pe masa. Apoi ii facu semn chileinicului:
–  Adu-mi o salata de fructe. De-acu- ma stii ce trebuie sa contina. Pe urma poti sa mergi la bazin sau la aparate… Esti liber pina termin discutia cu lordul Richard.
Lordul dadu paharul peste cap si-si turna iar.
–  Parerea mea, Preasfintite, este ca in­sasi ideea ca lumea va avea un sfirsit ne-a avantajat pe noi foarte mult…
–  Pe noi? Adica pe cine?
–  Pe noi, Preasfintite… Stii bine la cine ma refer… Ne-a avantajat din toate punctele de vedere si ne-a dat front de lucru.
–  Nu te prea inteleg. Dar, ma rog…
–  Ma intelegi foarte bine. Guvernul Mondial nu ar fi fost posibil daca in Bi­blie nu s-ar fi vorbit de sfirsitul lumii, intelegi? Si noi citim Biblia…
–  O cititi dupa cum va place, replica Preasfintitul nemultumit.
–  Nu conteaza, important este ca oa­menii cred in Biblie. Credinta aceasta a lor e atit de puternica, incit orice plan la nivelul umanitatii nu poate fi realizat decit daca urmeaza Biblia. Trebuie sa-i faci pe oameni sa creada ca Biblia se im­plineste tocmai cu ei si ca orice impotri­vire e zadarnica. Nu este oare sfirsitul lumii o fatalitate? Mai conteaza oare cind si cum va fi? Crestinismul i-a facut pe oameni sa fie mai preocupati de sfir­situl lumii decit de propriul lor sfirsit. Iar noi am stiut cel mai bine sa folosim aceasta angoasa a sfirsitului in folosul nostru. Si stii ce-am facut? Am inscenat un sfirsit al lumii inainte de a-l hotari Dumnezeu. Sfirsitul lumii este opera noastra! Priveste in ce s-a transformat lumea in ultimii patruzeci de ani! Am redus numarul populatiei planetei de la sase miliarde la doua! Poti sa ma con­vingi ca nu acesta e sfirsitul?
– Da.
– O, da! imi vei spune ca nu am fost decit unelte oarbe in mina lui Dumne­zeu? Cum sa nu! Poate ca si Dumnezeul tau a facut parte din Parlamentul Brita­nic acum jumatate de secol, cind s-au dezbatut proiectele de reducere a popu­latiei! Sau poate ca Dumnezeu a luat parte nevazut la sedintele noastre secre­te si ne-a soptit cum sa fabricam virusi si sa provocam cutremure in urma caro­ra oamenii mureau cu zecile de milioa­ne? Ai trait vreodata satisfactia de a o lua inainte lui Dumnezeu, de a-I strica planurile divine? Sa stii un lucru, Prea- sfintite, Diavolul e formidabil tocmai pentru faptul ca, stiind planurile lui Dumnezeu cu lumea, o ia intotdeauna inainte. Iar voi, voi, voi, voi!, crestinii, ati fost unealta noastra cea mai eficienta atunci cind am masacrat omenirea. Voi i-ati convins ca totul e o fatalitate, ca orice rezistenta este zadarnica! Si, cu atit mai formidabil, i-ati convins pe toti ca totul se intimpla prin voia lui Dum­nezeu! Pe toti, dar nu pe mine si pe cei ca mine, care stim ca tot raul in lume e opera Diavolului!
– Esti un mincinos! riposta Preasfin­titul, vrind sa se ridice din fotoliu. La fel ca si tatal tau, Diavolul!
– Diavolul este corect. Joaca intotdea­una dupa reguli. E adevarat ca isi face regulile singur. Si stiti care e greseala voastra, Preasfintite?
–  Nu vreau sa continui aceasta discutie!
–  Ba trebuie s-o continui, replica lor­dul, dind pe git paharul. Greseala voas­tra este ca va place sa traiti dupa reguli, intreaga voastra viata nu este decit re­guli, reguli, reguli! Desi, la drept vor­bind, orice reguli, oricit de aspre si cate­gorice ar fi, alcatuiesc pina la urma un joc. Un joc trist sau vesel, depinde cine-l joaca. Iar Diavolul este un jucator! Si, ca orice jucator, atunci cind nu triseaza, stie sa foloseasca regulile adversarului in favoarea sa… Apropo, Preasfintite, credeti ca Diavolul este un adversar sau un partener?
–  Intreci masura, lord Richard! Toata viata mea mi-am inchinat-o lui Hristos, luptind impotriva Diavolului…
–  A fost o intrebare retorica, amice… Stiu ca esti episcop, dar imi place sa te sicanez.
–  Cred ca e timpul sa plec…
–  Preasfintite, bea-ti paharul si o sa te relaxezi. Uite la mine! imi mai torn unul, pentru ca-mi face bine. Nu te-ai saturat sa traiesti in minciuna? Stii la ce ma gindesc uneori? Ma gindesc ca o sa mor si nu am zis niciodata ce gindesc. Sint un mason batrin si consider ca mi-am slujit crezul cu devotament. Dar asculta-ma pina la capat…
–  Bine… Sa zicem ca m-ai facut curios, zise Preasfintitul, dind paharul peste cap si reasezindu-se in fotoliu.
–  Ziceam ca Diavolul este un jucator corect, in sensul ca joaca intotdeauna dupa reguli. E adevarat ca tot timpul propune reguli noi, dar nu fara acordul adversarului. Preasfintite, ai acceptat vreodata regulile Diavolului?
–  Ma simt incurcat… in sensul daca am pacatuit sau nu? Sigur, ca orice om, sint supus greselii, dar nu cred ca am facut vreodata jocul Diavolului… E prea mult…
–  Iar eu iti voi spune ca simplul fapt ca te afli aici este un joc al Diavolului.
–  Ajunge! Ma jignesti, lord Richard! Am fost tot timpul un om corect, nu am facut rau nimanui!
–  Oare?
–  Dumnezeu mi-e martor!
–  Atunci sa-mi spui, Preasfintite, de ce te afli aici, in aceasta insula plina de tirani, de corupti si ipocriti?
–  Imi indeplinesc slujirea! Oare toti acesti oameni trebuiau sa ramina fara bi­serica, fara sansa de a se intoarce la Dumnezeu?
–  Te minti singur pe tine, Preasfintite. De ce nu recunosti ca esti aici numai pentru ca te temi de moarte, ca te-ai as­cuns, platind bani, in timp ce credincio­sii tai sfirsesc eutanasiati la saizeci si cinci de ani?
–  Aceasta lege e o nedreptate! Oame­nii trebuie sa traiasca atit cit le e dat de la Dumnezeu!
–  O! imi place sa te aud, Preasfintite! Chiar imi place! Dar oare de ce imi zici asta mie acum si aici, si nu ai protestat cind erai episcop al bisericii oficiale? Oare de ce a tacut biserica atunci cind se purtau dezbateri in jurul acestei legi, care, fara indoiala, este una demonica? Da, demonica! Iar biserica a tacut si oda­ta cu ea ai tacut si tu, Preasfintite! Si stii de ce? Pentru ca ati intrat in jocul Diavo­lului! Iar el s-a dovedit a fi un jucator mai bun ca voi!
Preasfintitul se intinse dupa sticla, dar lordul i-o lua inainte.
– Lasa ca-ti torn eu… imi face placere.
–  Multumesc…
–  Asa ca, la drept vorbind, inaintea lui Dumnezeu sintem la fel de vinovati, Prea­sfintite. Am ucis impreuna sute de milioa­ne de oameni. Eu si cei ca mine v-am pro­pus o lege a Diavolului, iar tu si cei ca tine ati acceptat-o. E un joc cinstit, nu?
–  Dumnezeu stie ca eu nu am dorit aceasta. Dar, oricum, parerea mea nu conteaza. Totul se hotaraste in Sfintul Sinod… Eu singur nu pot nimic…
–  Esti extraordinar, Preasfintite! Lasa sa-ti torn eu…
–  Multumesc…
–  Mai spune-mi aia cu „n-am vrut sa fac sminteala si de aceea n-am mers im­potriva Sfintului Sinod”, ha, ha! Totul e un joc, Preasfintite, pe care voi il jucati cu toata seriozitatea! Cind ai citit ultima data Biblia, Preasfintite?
–  Ce intrebare-i asta? O citesc des… Chiar ieri am citit… Citesc…
–  Am citit-o si eu. Recunosc ca nu am inteles mare lucru. Dar am retinut citeva momente care m-au marcat. Ti-aduci aminte scena ispitirii lui Iisus?
–  Sigur, cum sa nu?
–  Si cu ce L-a ispitit Diavolul pe Iisus?
–  Cum cu ce? Cu piine… Cu bogatii… Cu slava desarta…
–  N-ai inteles nimic, Preasfintite!
–  Atunci spune tu…
–  Cu Biblia, Preasfintite! Cu Biblia! Cum si-a inceput Diavolul ispitirea?
–  „Scris este”…
–  Si cum i-a raspuns Hristos?
–  Tot cu replici din Scriptura… Bine-nteles…, se dumiri episcopul, sur­prins ca nu s-a gindit pina atunci la asta.
–  Asta nu ati priceput voi, dar am in­teles-o noi! De pilda, ce a insemnat pen­tru biserica legalizarea casatoriilor ho­mosexuale? Stii prea bine. Dar nu ati re­plicat niciodata, chiar daca toata Biblia e impotriva! A fost destul sa va aratam lo­cul in care scrie „nu judeca si nu vei fi judecat” sau „Dumnezeu este dragoste”, ca voi sa va lasati convinsi ca aveti Biblia de partea voastra. Desi si voi, si noi stiam prea bine ca totul este o minciuna. Ca nu este decit un joc al Diavolului! Un joc pe care l-ati acceptat si din care nu v-ati mai putut retrage… Va rataciti, nestiind Scripturile, Preasfintite! Sper ca si aceasta replica iti e cunoscuta?
–  Lasa asta…
–  E replica lui Hristos! Si cui a fost data? Tocmai carturarilor si fariseilor! Celor care citeau Scriptura zilnic, ca si tine! Dar nu intelegeau nimic din ea… Diavolul, Preasfintite, a inteles Scriptura si a folosit-o impotriva voastra!
–  Ma rog… Desi nu te prea inteleg… Am venit aici sa beau un whisky…
–  Lasa ca-ti torn eu…
–  Da, multumesc… Esti un gentleman…
–  Deh, un mason batrin…
–  Lasa, lasa… Stiu ca vrei sa ma bagi in deznadejde, dar n-o sa-ti mearga. Da­ca ar fi sa te asculte cineva, ar crede ca Diavolul a scris Biblia, replica episcopul, impleticindu-si limba.
–  N-am zis asta. Dar ca Diavolul a folosit Biblia impotriva voastra, asta da.
–  Te joci cu cuvintele, lord Richard.
–  Imi place jocul!
–  E un joc periculos…
–  Nu mai periculos decit cel pe care il joci tu.
–  Tu joci de partea Diavolului.
–  Diavolul e un jucator corect.
–  Nu vreau sa mai discut. Trebuie sa plec…
Episcopul se ridica tulburat si isi stri­ga sluga. Bautura il ametise si el se in­drepta spre vestiar clatinindu-se. Era tulburat si nu-si gasea cuvintele. Ar fi vrut ca Dumnezeu sa faca ceva, sa trimi­ta o pedeapsa peste toti acesti oameni care vorbeau cu atita trufie impotriva Lui. Dar Dumnezeu era mut. Preasfinti­tul adormi tirziu, dupa o sfisietoare lupta cu gindurile. Se simtea singur si neputin­cios. Nu avea de unde sa stie ca peste doua zile Dumnezeu avea sa-i implineas­ca rugaciunea, prefacind Paradisul batri- nilor intr-un adevarat tarim al mortii…

(extras din cartea Diavolul este politic corect, de ierom. Savatie Bastovoi)