Anti-masonerie

Dictatura împotriva dreptului la liberă exprimare își arată colții. TVR și Radio România Actualități sancționate de CNA

Colind-antisemitDragă CNA, cum poate un colind scris în urmă cu mai bine de o sută de ani să fie “profund antisemit, care incită la arderea evreilor – din lagărele naziste”?

Mare agitatie, mare scandal, pentru o interpretare a textului cu totul eronata. Pe 6 decembrie ac a fost transmis la TVR 3 un “colind nazist”, interpretat de Ansamblu “Dor Transilvan”, pentru care TVR-ul s-a trezit cu o amenda de 50.000 RON din partea CNA… Este vorba despre un colind cules din zona Ardealului (mai precis din satul Bârlea, judeţul Cluj), ce are o vechime de 100 de ani, adica, se-ntelege, anterior nazismului, deci nu poate “glorifica holocaustul”…

Sa facem cateva precizari logice si… teologice. Colindatul e un ritual format din cântece (colinde) şi, prin unele zone de la noi, din scurte dansuri ceremoniale. Colindătorii vestesc bucuria că ni s-a născut Mântuitor. Colindul e o mărturie, dar şi o reactualizare, o rememorare a acelui timp şi spaţiu sacru punctat de întruparea Fiului lui Dumnezeu. Se intelege ca un astfel de cantec face trimitere la timpul Nasterii Domnului, iar in contextul evenimentelor evocate, el poate face si precizarea ca evreii nu L-au primit pe Hristos (Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit – Ioan 1, 11), acesta fiind un fapt istoric, asa cum este, spre exemplu, faptul ca evreii au fost tinuti in robia babiloniana si egipteana sau cum este faptul ca romanii au cucerit Dacia.

Asadar, un colind de acum 100 de ani NU POATE sa fie “profund antisemit, care incita la arderea evreilor”, avand in vedere ca holocaustul este un eveniment posterior scrierii colindului.

Si totusi sa vedem ce spune textul colindul.
“A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum”. continuare »

Teroare la Pungești: Reîntoarcerea “roșilor”

Pungesti_7_dec_31În momentul în care am auzit prima data despre intrarea Chevron-ului la Pungești, un gând mă bătea, acela că într-un sat sărăcit de un sistem politic care a uitat ce înseamnă România, sătenii o să fie cumparați foarte rapid.

În sâmbăta ce a trecut, istoria avea să readucă în prim plan evenimente ce se întâmplau în perioada comunistă (deși trăim intr-o așa zisă perioadă democratică). Cu regret acele file necitite din istoria noastră națională au prins viață în alte timpuri și tocmai în 2013, când românii se simt liberi privind la televizor cum ajung sclavi la ei în țară.

Odată ajuns pe pământurile vasluiene, am simțit vibrația paginilor citite despre rezistența anticomunistă, care a pus la alergare sistemul politic comunist. În această zi maratonul neocomunist s-a ținut la Pungești, o localitate aflată la 30 km de Vaslui. O zonă săracă, ca și sutele de exemple din întregul pământ românesc, nimic mai mult decât un sistem politic departe de nevoile cetățenilor, un sat lăsat în tentaculele caracatiței numite Chevron.

Clopotul de adunare sună în țară, toată lumea la Pungești, tineri din diverse zone ale țării merg să își pună speranța în guvernanții adormiți de mireasma financiară, ne ascultă mesajul, acela de a nu mai pierde puținul ce a rămas din această țară, da au rămas doar ținta săgeților emise de către companiile străine, nimic mai mult și nimic mai puțin decât resursele, singurul motiv pentru care încă România nu este încă împărțită conform planului impus de noua ordine mondială. continuare »

Părintele Gheorghe Calciu: Biserica a lăsat impresia unei binecuvântări acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul

p calciu_convertire După ce Biserica Ortodoxă s-a implicat, într-o măsură evidentă, în susţinerea, de voie, de nevoie, a regimurilor comuniste, acum se trezeşte, dar nu complet – nici Gulliver nu era complet treaz când a părăsit ţara piticilor – şi părăseşte pe cei susţinuţi, prin simpla ieşire pe uşă, fără ca măcar s-o trântească, lăsându-i pe cei susţinuţi mai înainte să ciocnească pe mai departe ouăle la capătul gros cu adversarii lor, cei mai mulţi falşi adversari – şi chiar cu cei adevăraţi. Uriaşul iese din scenă, puterea mistică se retrage în cochilie ca melcul care poate dormi neîntors trei ani în căsuţa lui. Un ierarh a afirmat că ierarhiei nu-i este totuna cine conduce ţara şi această afirmaţie a fost socotită ca un act de bravură. Ar fi fost un act de bravură sub Ceauşescu, acum nu înseamnă nimic mai mult decât o slabă mişcare a degetului mic de la piciorul uriaşului. Astăzi adevărurile se spun tare, astăzi este vremea ca ceea ce s-a spus altădată la ureche să fie strigat de pe acoperişurile caselor.  «Ceea ce vă grăiesc, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case» (Mt.10 : 27).

Într-unul din cele Şapte Cuvinte Către Tineri, ale mele, din 1978, am spus acest lucru, ştiind că atunci era vremea rostirii de pe acoperişuri, dar ierarhia s-a temut şi cuvântul spus de un oarecare preot nu a rodit decât suferinţă pentru el, robie pentru popor, somn pentru uriaşul adormit. Astăzi Biserica trebuie să-şi rostească răspicat cuvântul. Relaţia mai mult sau mai puţin expresă a Bisericii cu şefii de stat ai ţării, amiciţiile personale ale unor ierarhii cu miniştrii şi cu primii miniştri ai guvernului, participarea preoţilor prin propagandă şi prin înscrierea formală în partidele politice au lăsat impresia unei binecuvântări acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul, de a introduce legi împotriva firii în stat, de a fi de acord cu toata corupţia care guvernează peste legea şi aşa destul de nefericită a nefericitei noastre ţări.

A pleca în felul acesta înseamnă, oarecum, a spune: «V-am susţinut destul, v-am ajutat să impuneţi ciocnirea ouălor la capătul dorit de voi, acum plecăm să ne vedem de treburile noastre». Plecarea Bisericii a fost puţin cam împleticită, trezirea nu era completă.

De mai multe ori l-am vizitat pe Mitropolitul Mladin al Ardealului. Poate şi el a dormit ca şi alţii, dar ne-a spus atunci ceva ce m-a fulgerat prin inimă. Eram mai mulţi de faţă, între care şi părintele Dometie, duhovnicul Sf. Mânăstiri Râmeţ: «Sub comunişti poţi să te înalţi cât vrei în sus, până la cer. Dar de îndată ce vrei să te întinzi pe laturi, eşti tăiat fără milă, într-o clipă». continuare »

Basarabia: Apusul libertății și răsăritul rezistenței

pacea jidaneasca
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
(Ioan 8:32)

Atrag atenția tuturor celor pentru care conceptul de libertate și, în special, cel de libertate de conștiință este mai mult decît un sunet gol și abstract. De cîțiva ani, statul ”nostru” s-a apucat să reglementeze nu politici sociale, economice, ci ceea ce nu se poate supune reglementării într-o societate umană: libertatea gîndirii. Așa cum trăgeam alarma încă acum aproape un an (în articolul Atenție: încă o lege totalitară?), acum se pregătește încă o lovitură dură, o crimă împotriva libertăţii – valoarea umană supremă cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Iată despre ce este vorba, pe scurt:

Pe 27 noiembrie 2013, trei deputați (”aleși ai poporului”) – ctitorul de biserici ortodoxe Vadim Mișin, directorul Universității Slavone Oleg Babenco și soția ”patriotului” Krîlov, fosta colegă de partid al lui Dodon, Veronica Ambramciuc – au înregistrat în parlament un proiect de lege care poartă denumirea foarte ”grăitoare”: Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (aici o găsiți în întregime). Proiectul respectiv constă în următoarele: continuare »

CINE-I INFRACTORUL LA PUNGEȘTI? "Punga asupritorilor sau Pungeştiul apărătorilor"?

infractorul de la Pungesti-1

Domnul Ponta spune că legalitatea trebuie apărată. Suntem cu totul de acord! Şi că ceea ce se întâmplă la Pungeşti, Vaslui, este ilegal şi trebuie să se revină la normalitate. Suntem cu totul de acord! Şi, pentru a lămuri lucrurile, punem această întrebare fundamentală: cine este infractorul la Pungeşti?
Conform proiectului de lege privind cumpărarea şi vânzarea de pământ de şi către persoane fizice, există ceea ce se numeşte drept de preempţiune. Localnicii au dreptul de a cumpăra un teren înaintea celor din alte localităţi şi cu atât mai mult în faţa străinilor. Acest drept de bun-simţ este completat în Uniunea Europeană şi de alte prevederi ce asigură comunităţilor o bună dezvoltare şi protecţie împotriva imixtiunilor distructive. De pildă, în ţări ca Austria sau Marea Britanie nu poţi construi pe pământul cumpărat ce fel de casă vrei tu, decât în anumite zone. În toate locurile în care există o comunitate rurală sau orăşenească nu poţi construi decât acele tipuri de casă care se încadrează în standardele comunităţii. În acest fel se apără specificul local, se păstrează tradiţiile şi istoria, se păstrează sufletul şi viaţa comunităţii şi, prin acestea, sufletul şi viaţa naţiunii.
La Pungeşti nu s-a respectat dreptul de preempţiune. Actul de vânzare-cumpărare între fostul proprietar şi Chevron este contestat. Câtă vreme această dispută nu a fost tranşată juridic nu se puteau da autorizaţii de construire şi de activitate industrială – sau de orice fel – pe acel teren. Totuşi s-au dat. Cu o uşurinţă extraordinară un teren agricol a fost deschis construcţiilor şi exploatării industriale. Doar un om total ignorant sau total lipsit de gândire ar putea crede că aici nu este vorba de corupţie. Cine ştie cât durează şi cum se fac actele cele mai banale în România – şi în judeţul Vaslui în particular – nu poate să nu fie uimit de felul în care au decurs lucrurile la Pungeşti. Dreptul comunităţii de a-şi apăra specificul, modul de viaţă, a fost grosolan încălcat – încălcându-se astfel şi prevederile UE în domeniu. continuare »

CINE-I INFRACTORUL LA PUNGEȘTI? “Punga asupritorilor sau Pungeştiul apărătorilor”?

infractorul de la Pungesti-1

Domnul Ponta spune că legalitatea trebuie apărată. Suntem cu totul de acord! Şi că ceea ce se întâmplă la Pungeşti, Vaslui, este ilegal şi trebuie să se revină la normalitate. Suntem cu totul de acord! Şi, pentru a lămuri lucrurile, punem această întrebare fundamentală: cine este infractorul la Pungeşti?
Conform proiectului de lege privind cumpărarea şi vânzarea de pământ de şi către persoane fizice, există ceea ce se numeşte drept de preempţiune. Localnicii au dreptul de a cumpăra un teren înaintea celor din alte localităţi şi cu atât mai mult în faţa străinilor. Acest drept de bun-simţ este completat în Uniunea Europeană şi de alte prevederi ce asigură comunităţilor o bună dezvoltare şi protecţie împotriva imixtiunilor distructive. De pildă, în ţări ca Austria sau Marea Britanie nu poţi construi pe pământul cumpărat ce fel de casă vrei tu, decât în anumite zone. În toate locurile în care există o comunitate rurală sau orăşenească nu poţi construi decât acele tipuri de casă care se încadrează în standardele comunităţii. În acest fel se apără specificul local, se păstrează tradiţiile şi istoria, se păstrează sufletul şi viaţa comunităţii şi, prin acestea, sufletul şi viaţa naţiunii.
La Pungeşti nu s-a respectat dreptul de preempţiune. Actul de vânzare-cumpărare între fostul proprietar şi Chevron este contestat. Câtă vreme această dispută nu a fost tranşată juridic nu se puteau da autorizaţii de construire şi de activitate industrială – sau de orice fel – pe acel teren. Totuşi s-au dat. Cu o uşurinţă extraordinară un teren agricol a fost deschis construcţiilor şi exploatării industriale. Doar un om total ignorant sau total lipsit de gândire ar putea crede că aici nu este vorba de corupţie. Cine ştie cât durează şi cum se fac actele cele mai banale în România – şi în judeţul Vaslui în particular – nu poate să nu fie uimit de felul în care au decurs lucrurile la Pungeşti. Dreptul comunităţii de a-şi apăra specificul, modul de viaţă, a fost grosolan încălcat – încălcându-se astfel şi prevederile UE în domeniu. continuare »

Chevron și-a reluat lucrările, duminică dimineața! ÎNDEMN la luptă: Români veniți la Pungești sau ieșiți în stradă!

OFICIAL: Conducerea Poliţiei Vaslui a emis o dispoziţie prin care comuna Pungeşti devine „zonă specială de siguranţă publică“, fapt ce presupune controlul strict al oamenilor şi vehiculelor care tranzitează localitatea.

Incidentele violente de sâmbătă de la Siliştea au determinat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui să pună în aplicare Ordinul 60 din 2010 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ceea ce înseamnă că toată comuna Pungeşti este declarată „zonă specială de siguranţă publică“ pentru o perioadă nedeterminată.

Stire de ultima ora!!! In Pungesti e stare de asediu!
Libertatea intalnirilor a fost interzisa total! Oamenii nu mai au voie sa umble cate 2! Cum ii prind ca sunt cate 2, ii baga la duba!!! Doar in casele oamenilor se mai pot aduna oamenii. Probabil toate telefoanele in zona sunt ascultate masiv!
Din Pungesti vine lumea, adunati-va la fantana, ca nu se mai poate! Linia rosie a fost depasita de mult! De aici nu le-a mai ramas decat sa scoata mitralierele si sa ne mitralieze in stadion, cum a facut-o Augusto Pinochet, cel care i-a vandut pe chilieni baietilor scolii de la Chicago!

Jandarmii terorizeazã sătenii din Pungești!

Comuna Pungesti e împânzitã de jandarmi. Pe fiecare ulitã patruleazã câte 2-3 jandarmi. De asemenea, multe gospodãrii au în poartã câte un jandarm si oamenilor nu li se dã voie sã iasã din casã! De asemenea, zona e plinã de masini ale politiei. orice trecãtor este oprit si legitimat. Este interzis sã circuli în grupuri de peste 3 oameni! Deocamdatã nu a fost emis niciun comunicat de presã care sã explice mãsurile fãrã precedent si fãrã suport legal, luate în comuna Pungesti, anunta cotidianul Vremea Noua.

La Pungești Jandarmeria a instaurat starea de necesitate

UPDATE orele 14.10 În comuna Pungesti, satul Silistea Jandarmeria a instaurat starea de necesitate. Pentru ca existau informatii ca oamenii se vor aduna din nou sa protesteze impotriva faptului ca Chevron si-a reluat lucrarile privind ridicarea sondei de explorare a gazelor de sist pe terenul concesionat de la primarul Mircia Vlasie, ales de pungesteni in fruntea lor anul trecut, jandarmii au inceput sa aplice o lege care seamana foarte tare cu starea de razboi.

Constantin Paslaru ne-a relatat prin telefon: “Aici este stare de necesitate. S-au inchis toate barurile, oamenii nu au voie sa fie mai mult de trei pe strada, la fiecare colt de ulita sau drum sunt cate patru-cinci jandarmi care nu-i lasa pe oameni sa mearga pe drum, ii trimit acasa, li s-a interzice oamenilor sa se deplaseze iar daca trebuie sunt insotiti de jandarmi, tabara de rezistenta este incercuita de jandarmi – aflati in numar impresionant in zona, nu se poate intra acolo fiind declarata zona de infractionalitate. Masinile de la Chevron s-au intors, oamenii lor lucreaza nestingheriti, sunt paziti din metru in metru de jandarmi si aici este pur si simplu teroare. Nu se poate trece prin zona cu terenul Chevron, pe drumul judetean, decat in trafic, cu masini, dar si acestea sunt oprite si cei din ele sunt legitimati la sange si controlati la toate actele masinilor.”. In zona nu este permis accesul presei, mai informeaza cotidianul citat.

pungesti_chevron revine 8 dec
După o noapte de coșmar în Pungești, unde jandarmi mascați au haituit localnicii și activiștii prin tot satul, după arestări, bătăi, dosare penale și abuzuri de neînchipuit, Chevron a anunțat oficial în această dimineață reluarea activității la Pungești. Oameni fără Dumnezeu, care nu țin cont nici că e sfânta duminică.
Potrivit unui comunicat de presa, Chevron precizeaza ca vrea sa “realizeze in zona exclusiv actiuni de explorare, folosing tehnologii conventionale”.
“Prioritatea noastra e sa desfasuram activitati in mod sigur si responsabil fata de mediul inconjurator. Respectam dreptul persoanelor de a-si exprima opiniile, dar credem ca ele trebuie exercitate in limitele legii”, se mai afirma in comunicatul de duminica dimineata.

Romania TREZESTE-TE, te apara o bunica

Mai mult ca oricând vă cerem tuturor celor care ați fost în aceste două luni de rezistență lângă noi, cu sufletul sau aici, pe câmp, pe pământul nostru: AJUTAȚI-NE!
Nu îi lăsați să ne calce în picioare! Singuri nu le putem face față, sunt mulți, blindați și dispuși să încalce legi, drepturi, constituția, oamenii.
Pentru noi nu există cale de întoarcere. Facem un apel disperat către toți românii – veniți la Pungești!

DISTRIBUITI MASIV SI IESITI IN STRADA!!!
Proteste de solidaritate peste tot in tara si se tot organizeaza! Hai, scoate-ti orasul in strada si tu!!!
▬ Bucuresti – Universitate / 17:00
▬ Cluj – https://tinyurl.com/ProtestCLUJ
▬ Campeni – www.facebook.com/events/64917646510563
▬ Alba Iulia – www.facebook.com/events/242255889265548
▬ Craiova – https://tinyurl.com/ProtestCRAIOVA
▬ Oradea – www.facebook.com/events/683549488345708
▬ Radauti – www.facebook.com/events/674877445879068
▬ Tg. Mures – www.facebook.com/events/689474207752702
▬ Constanta – www.facebook.com/events/222404877931043
▬ Piatra Neamt – www.facebook.com/events/262743823877410
—————
▬ Hamburg – www.facebook.com/events/219022074944202
▬ Berlin – www.facebook.com/events/1404561313094143
▬ Paris – www.facebook.com/events/518728031557628
▬ Londra – www.facebook.com/events/719808488031654
▬ Montreal – www.facebook.com/events/487775371338513

11.54 Teroarea la Pungesti continua!!! Un grup de 15 protestatari veniti din tara din mai multe orase printre care Bucuresti si Sibiu care aseara au dormit cu totii la un satean din comuna Pungesti au incercat in urma cu putine momente sa se indrepte cu totii spre tabara Miscarii de Rezistenta din Pungesti pentru a continua protestele. Cum au iesit pe drumul principal o dupa cu jandarmi a venit langa ei si au incercat sa-i urce in dube cu forta pe motiv ca sant “grup organizat si nu au voie”. Imediat satenii din Pungesti au iesit din case si s-au alaturat reprezentantilor societatii civile printre care am recunoscut pe Alexe si Achimescu veniti din Piata Universitatii. Interventia satenilor a fost salvatoare, jandarmii batand in retragere, ne-a declarat in exclusivitate Zana Domitean cea care a fost de fata la intrega busculada creata!

10.46 Conform unuia din liderii Miscarii de Rezistenta de la PUNGESTI si anume Constantin Paslaru, escrocii de l-a Jevron si-au trimis de dimineata la prima ora sclavii ce lucreaza pentru ei sa reinceapa lucrarile si sa refaca gardul daramat ieri de catre manifestanti! In plus aproape un batalion de jandarmi au ocupat pozitii in zona, ca baraje militarizate si patrule permanente. Foarte grav este insa faptul ca celor cunoscuti pentru activitatile lor protestatare li s-a interzis accesul in zona, desi majoritatea taranilor au pamant acolo si ar putea desfasura unele activitati cum ar fi scosul pe pasune a animalelor pentru ca inca mai exista iarba pe camp. “E o tensiune mare in aer, oamenii sant foarte furiosi ca protestul lor de ieri nu a fost luat in seama dar increzatori pentru victoria reportata impotriva Chevronului. Lupta abia incepe, romanii ar trebui sa-si arate din nou solidaritatea fata de Miscarea de Rezistenta de la Pungesti si sa iasa cu totii la proteste”, ne-a declarat in exclusivitate acesta. Intrebarea noastra este, cati bani cheltuie autoritatile romane cu paza hotilor care vor sa ne fure bogatiile subterane si sa ne otraveasca solul si apa in cardasie cu tradatorii de politicieni si maleficul Ponta?!

Încă o luptă căștigată: Chevron s-a retras iar de la Pungești. Jandarmeria a făcut și azi abuz de violență – Reacții în direct de la Pungești

Unul din lucrurile cele mai grave de azi de la Pungesti, care poate nu a fost prezentat pana acum, a fost faptul ca la fata locului era un car de televiziune al TVR, inchiriat pentru Russia Today! Deci un car de televiziune, platit din banii nostri, a fost inchiriat unei alte televiziuni internationale, a primit bani pentru asta si in acest timp va arata beculete de Craciun la televizor!!!

Pungești: Protestatari bătuți cu bestialitate după lăsarea serii

  • DSC_0037De la Pungești vin informații cum că forțele de ordine au început să oprească și să legitimeze pe oricine circulă pe stradă. Cine nu are domiciliul pe buletin într-una din localitățile apropiate de Siliștea (com.Pungești) este condus la dubele Jandarmeriei și trasportat la IPJ Vaslui pentru identificare și declarații explicative referitoare la prezența în zonă.
  • In jurul orei 19 mai multi jandarmi au intrat intr-un bar din comuna Pungesti si i-au retinut pe toti cei care se aflau acolo. Jandarmii nu au oferit nicio explicatie celor peste 20 de persoane retinute printre care se regasesc avocati si jurnalisti. Toti au fost bagati in duba Jandermeriei. Vlad Ioachimescu a transmis telefonic ca si el si Claudiu Craciun au fost batuti cu bestialitate dupa ce au fost bagati in duba.
  • Pe Facebook au aparut mesajele disperate transmise de protestatari.
  • Amira Hameed: “S-a lasat intunericul in Pungesti si au inceput adevaratele abuzuri. Jandarmii ridica toti oamenii de pe strazi, din case, din birt. Atat sateni cat si oraseni. Un satean a fost luat din casa si batut. Vlad loachimescu si Claudiu Craciun au fost batuti. Hetti alearga, pe strazi, ca sa nu fie prinsa de jandarmi. Sa ne intelegem… jandarmeria a iesit in noapte ca sa culeaga din protestatarii ramasi, aia pe care nu au reusit sa ii indubeze pe zi. Nimeni nu este in siguranta, nici macar presa… Raspanditi statusul situatiei… Altfel nimeni nu stie ce ni se intampla. Daca avem telefoanele inchise inseamna ca ne-au luat in duba si ne-au dus la sectie…”.
  • E STARE DE NECESITATE ! Romania e sub asediul unor indivizi care poarta uniforma jandarmeriei romane insa nu figureaza ca angajati ! Ei fac in acest moment arestari in masa si intra in casele oamenilor din Pungesti , multora le-au spart usile . Procurorii spun ca nu stiu nimic , nu li s-a cerut si nu au semnat niciun mandat de arestare , iar politia nu stie ce se intampla si , in tot acest timp , televiziunile REFUZA sa isi trimita operatorii in zona ! MIROASE A ACELASI SCENARIU CA LA MINERIADA , CU MINERI CARE NU ERU MINERI . Telefonul liderului de la Pungesti este inchis , l-am sunat de nenumarate ori , in urma strigatului de disperare pe care l-a publicat pe facebook in urma cu ceva timp ! ATENTIE , VOR FI VICTIME! MULTE”
  • Acum jandarmeria se plimba din casa in casa prin Pungesti sa identifice unde sunt cazati protestatarii si le dau amenzi satenilor care cazeaza protestatari din afara! Prima runda de retinuti au fost eliberati si acum se reintorc in Pungesti. Magazinul e inchis, tabara distrusa.

CHEVRON PLEACĂ DE LA PUNGEȘTI!!!???

  • COMUNICAT CHEVRON: Chevron a trimis un comunicat în care îşi exprimă poziţia oficială şi anunţă suspendarea activităţilor la Siliştea.”Chevron confirma astazi suspendarea activitatilor in Silistea, comuna Pungesti, judetul Vaslui, ca urmare a activitatii protestatarilor. Prioritatea noastra este sa desfasuram aceste activitati intr-un mod responsabil fata de mediul inconjurator, in conformitate cu aprobarile pe baza carora operam si in siguranta, insa acest lucru nu a fost posibil astazi. Respectam dreptul oamenilor de a-si exprima opiniile, insa credem ca acesta trebuie exercitat in limitele legii.”
  • “Chevron isi reitereaza angajamentul de a avea relatii constructive si pozitive cu comunitatile unde isi desfasoara activitatea si de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitatile locale si autoritatile, despre proiectele sale. Chevron a obtinut permisele de mediu si autorizatiile necesare demararii activitatilor in Silistea. Chevron intentioneaza sa realizeze exclusiv activitati de explorare, folosind tehnologii conventionale, in perimetrul EV-2, conform permiselor pe baza carora operam”, se arată în comunicatul Chevron.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-Qnznd_5hiw]

URMĂTORUL PAS TREBUIE FĂCUT CA CEI DIN GRECIA

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=gT_y54Q8BeA]

INCIDENTE VIOLENTE la protestul din Piaţa Universităţii. Manifestanţii s-au ÎMBRÂNCIT cu JANDARMII

Protestul săptămânal al manifestanţilor anti Roşia Montană s-a mutat sâmbătă şi oamenii au ieşit în stradă, ca de obicei, la Piaţa Universităţii. Oamenii au vrut să plece în marş spre Guvern, dar au fost opriţi de jandarmerie, moment în care au început îmbrâncelile.

“Oamenii au încercat să plece în marş. Un lanţ de jandarmi s-a interpus în faţa acestora. Protestatarii au încercat să rupă cordonul de jandarmi. Au existat şi câţiva pumni, de ambele părţi. Vorbim despre acelaşi nucleu de oameni care au ieşit pentru Roşia Montană, acum au ieşit pentru Pungeşti. Nu a degenerat conflictul într-atât cât să fie nevoie de intervenţii medicale. Este un lanţ de jandarmi la Universitate care opresc plecarea spre Piaţa Victoriei. Sunt circa 200 – 300 de protestari. Jandarmi erau câţiva, în prima fază. Acum au fost chemate întăriri şi sunt trupe de jandarmi în toate colţurile pieţei, pentru a se asigura că oamenii nu vor pleca spre Guvern, după cum au făcut şi în momente anterioare”, a explicat Ionuţ Cristache, reporterul Antena 3.

Manifestanţii au început să se adune în zona fântânii de la Universitate în jurul orei 15.00, iar două ore mai târziu numărul acestora a ajuns la aproximativ o sută.
Protestatarii spun că au venit în Piaţa Universităţii în semn de solidaritate cu oamenii din Pungeşti, care se opun explorării gazelor de şist.
În jurul orei 17.40, unii dintre manifestanţi au încercat să treacă de pe trotuar pe bulevard, intenţionând să meargă spre Guvern.
Jandarmii au format un cordon pentru a-i împiedica pe protestatari să iasă pe stradă şi au făcut apel la aceştia să rămână pe trotuar.
Unii dintre protestatari au reclamat că au fost împinşi de jandarmi, spunând că ei doar voiau să treacă pe partea cealaltă a drumului, nu să blocheze strada.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că, în jurul orei 17.40, manifestanţii au încercat să plece spre Guvern, pe partea carosabilă, ceea ce ar fi dus la blocarea circulaţiei, conform Mediafax.
Jandarmii au făcut cordoane pentru a împiedica trecerea protestatarilor de pe trotuar pe carosabil, însă nu s-a folosit forţa pentru intervenţie, a precizat Georgian Enache.
Manifestanţii care protestează la Universitate au pancarte pe care scrie “Opriţi genocidul  împotriva poporului român”, “Solidaritate cu Pungeşti”, “Revoluţia începe de la Roşia Montană”, “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii să nu se implice”, “Punga asupritorilor sau Pungeştiul apărătorilor”, “Jos Guvernul trădător”, Cowbells frack off”.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=jlv0IAtga_0]

Dosare penale și amenzi pentru protestatarii de la Pungești

Jandarmeria Vaslui a dat publicitatii un comunicat de presa prin care informeaza ca in urma incidentelor petrecute sambata la Pungesti au fost retinute 22 de persoane. Pentru 15 dintre acestea s-au intocmit dosare penale pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice. Alte 7 persoane care au fost retinute au fost amendate cu sume intre 500 si 5000 de lei pentru “participare la o adunare publica nedeclarata”.

  • Au avut loc percheziții în corturile din tabără, de unde s-au ridicat alte persoane și duse în dubele jandarmeriei trădătoare!!!


  • VIOLENȚE: Se pare că a apărut prima victimă, o persoană a fost grav lovită de jandarmi
  • Jandarmii agresează persoanele pentru a le duce în dube
[youtube=https://youtu.be/3j8QHlj22l4]
  • INCREDIBIL ce se întâmplă: au început să fie arestați mai mulți oameni din tabără printre care și Dan Albu, unul dintre cei mai vehemenți protestari al exploatării prin fracturare hridraulică, care rezistă la Pungești încă din 14 oct. 2013
  • Au intervenit scutierii, iar d-lui Virgil Iordache i-a fost lovit laptop-ul cu care transmitea pe TV Pungesti
  • Au venit o trupă de jandarmi în unforme de luptă, scuturi şi bastoane şi cu căşti pe cap. Aceştia au făcut un zid de-a lungul şoselei, în faţa protestatrilor, pentru a-i bloca să mai ajungă pe proprietatea Chevron.
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QL5ec0D9i9s]

  • Protestatarii s-au mutat în fața căii de acces pe terenul închiriat de Chevron și au reușit să dărâme o parte din gardul dimprejurul terenului Chevron
  •  Se confirma prezenta fostelor trupe din Kosovo! Rusinos!!!
  • Buna dimineata, Romania vie!!! Aici Pungesti, Romania, locul unde “si animalele umbla cu pasaport” (pungesteanca)
  • Tabara CRESTE ! Hai Romani !
    Bratele umflate ale agentilor de paza ne intampina cu ranjete batjocoritoare si cu amenintari la adresa sigurantei personale. Tabara creste in numar de participanti pe moment ce trece.
  • Toti cei din zona Pungesti – Silistea va roaga sa VENITI. “Romania se gaseste la Pungesti !” mi-a spus Ticu acum la telefon.
    Ordinea publica a fost grav tulburata de jandarmerie, trebuie restabilite democratia si pacea.
    Hai Romania !
  • “După abuzurile jandarmilor din noapte dintre 1 și 2 decembrie, situația la Pungești este sumbră. Deși vreo 50 de activiști din țară s-au mobilizat către Rezistență, jandarmeria și-a mărit efectivele la cinci sute, sosiți din Bacău, Iași și Vaslui, iar SSG, firma de pază a Chevron, a adus întări. Jurnalistul Robert Frunzescu de la Nașul TV mi-a spus: „Era acolo și un comandament special din forțele de menținere a păcii în Kosovo și Bosnia, venit cu mașini blindate inscripționate cu Peacekeeper.”
  • Jandarmii fac ture de zi și de noapte în preajma unor autobuze, autospeciale, microbuze și regine. Deși de obicei ordinele de intervenție ale jandarmilor vin de la prefectul județului, Prefectura Vaslui se dezice de așa ceva.”

IMAGINI de la Pungești, 7 dec. 2013, orele 10

Pentru Apa Curata si Contra Fracturare Hidraulica #stopfracturare
Activiști în Deplasare #activistiindeplasare

Strigător la cer: Ponta ne vinde țara, iar un ierarh al Bisericii îi acordă o distincție

Ponta, HUIDUIT la Cluj. Activiştii de la Roşia Montană îi cer DEMISIA. “Fiecare face ce ştie!”

După huiduielile de la începutul săptămânii, de la Târgu Jiu, premierul Victor Ponta a fost apostrofat, astăzi, şi la Cluj. De această dată, un grup de activişti de la Roşia Montană i-au dat bătăi de cap premierului, chiar la inaugurarea unui campus teologic. Opozanţii i-au cerut, în cor, demisia. Huiduielile protestatarilor, însă, au fost acoperite de preoţii care au început să cânte colinde. “Fiecare face ce ştie şi ce poate”, le-a transmis Ponta protestatarilor, după discursul susţinut în aula facultăţii.

Aflat la Cluj, la inaugurarea Campusului Teologic “Nicolae Ivan”, premierul Victor Ponta a fost primit cu huiduieli de un grup de aproximativ 30 de opozanţi ai proiectului Roşia Montană.

Protestatarii, care îl acuză pe Ponta de trădare, i-au strigat “Jos Ponta!” şi “Ruşine!”, apoi i-au cerut demisia.Potrivit MEDIAFAX, protestatarii aveau bannere cu mesajele “Salvaţi Roşia Montană”, “Fărădelegea lor este legea minelor”, “Legea minelor te lasă fără casă”, “Opriţi evacuările forţate”.

“Ponta e un trădător de ţară, ne minte în faţă, acum doi ani era împotriva gazelor de şist. Acum e un moment în care l-am prins aici, trebuia să sărim toţi pe el. Ce să facem noi? Să mergem să cerşim pe la străini? Uitaţi-vă la unguri, de la 1 ianuarie scad preţurile la gaze, la tot”, a declarat unul dintre protestatari.

De asemenea, pe zidul clădirii a fost lipit un afiş cu mesajul: “Imobil expropriat de RMGC”.

Susţinătorii premierului, membri ai PSD aflaţi la ceremonie, au început, la rândul lor, să scandeze “Ponta, Ponta” şi “Bravo Ponta”.

Reacţia preoţilor şi a studenţilor la Teologie, însă, a fost una cel puţin neaşteptată. În timp ce protestatarii huiduiau, aceştia au început să cânte colinde.

Premierul Victor Ponta nu a reacţionat la cele întâmplate şi a tăiat panglica, după care a intrat înapoi în clădire, unde urma să susţină un discurs, în aula facultăţii.

Ulterior, solicitat să comenteze reacţia protestatarilor, premierul Victor Ponta a declarat: “Fiecare face ce ştie şi ce poate. Însă recunosc că nu am mai văzut până acum huidulei în faţa unei biserici. (…) Ideea de a huidui un mitropolit la intrarea într-un lăcaş de cult ţine de educaţie.”

ponta andrecutPremierul Victor Ponta a primit, vineri, din partea Mitropolitului Clujului, IPS Andrei, “Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, pentru sprijinul acordat de Guvern la construirea Campusului Teologic “Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca.

“Cu inima larga ii acordam Crucea Transilvana celui ce a fost principalul nostru sponsor, domnului prim-ministru, cea mai mare distinctie a Mitropoliei noastre. Vrednic este!”, si-a justificat demersul Mitropolitul Ardealului, Andrei Andreicut.

Victor Ponta a sosit, vineri, în jurul orei 11.30, la Campusul Teologic “Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca, pentru ceremonia de inaugurare a proiectului Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Premierul a venit însoţit de vicepreşedinţii PSD Ilie Sârbu şi Ioan Rus, fiind întâmpinat de către prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi parlamentari PSD de Cluj.

 

| realitatea.net

Din articolul Victor Ponta, primit cu ostilitate la inaugurarea Campusului Teologic de la Cluj. Membrii PSD i-au strigat numele şi au cântat colinzi ca să acopere fluierăturile putem afla că, din păcate, au mai fost și alți ierarhi implicați:

La evenimentul religios de astăzi au mai participat Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolit al Ardealului, IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, dar şi Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Vasile Someşanul.

Jandarmii au făcut abuzuri și la Cluj

Jurnalista Oana Moisil a fost luată pe sus de jandarmi în timp ce urca scările din faţa Campusului Universitar “Nicolae Ivan” inaugurat astăzi, 6 decembrie 2013, în prezenţa lui Victor Ponta.

În faţa clădirii se aflau mai mulţi clujeni care protestau împotriva proiectului de la Roşia Montană. Oana Moisil documentează acest subiect de câţiva ani, participând totodată la proteste împotriva proiectului minier. Când a vrut să intre în clădire, alături de ceilalţi jurnalişti, aceasta a fost luată pe sus de jandarmi. “Mi-au spus: Tu nu ai ce să cauţi acolo! Probabil m-au cunoscut şi de aceea. M-au târât efectiv! Au spus că respectă ordinele SPP-iştilor” a spus Oana Moisil. La scurt timp a intervenit generalul Aurel Litan, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj care le-a spus jandarmilor să o lase în pace şi a vrut să o ajute să se ridice. Oana a refuzat.

Reprezentantul Chevron în România, Holst: “Avem 10.000 de hectare în judetul Vaslui”

“Avem aproximativ 10.000 de hectare în Vaslui si o suprafatã similarã în Dobrogea. Partenerul nostru este statul român. Este în interesul sigurantei nationale, din care face parte si siguranta energeticã, iar Chevron poate ajuta România sã dobândeascã sigurantã energeticã”, mai spune Holst, care continuã: “În puturile de explorare pe care le vom deschide în judetul Vaslui nu vom folosi metode de fracturare hidraulicã, ci doar metode conventionale. Explorarea va fi cuprinsã între trei si cinci ani, dupã care la sfârsit va fi un proiect pilot, în care vom folosi fracturarea hidraulicã. Asteptãm sã descoperim ceva la Pungesti, iar acest lucru s-a vãzut în pozitia noastrã în diverse tãri. Credem cã existã un strat de rocã care contine gaze de sist. Piata gazelor este asa fel alcãtuitã încât acestea sunt distribuite zonelor unde se fac exploatãrile. Aud adesea cã Chevron testeazã tehnologiile de fracturare hidraulicã în România si cã rezultatele testelor vor conduce la moartea vacilor. Nu este adevãrat”. Degeaba încearcã specialistii sã arate cã aceastã companie nu are legislatie în spate, asa cum îi place sã se laude cu legalitatea. “România nu are legislatie privind zãcãmintele neconventionale. Avem o problemã de legalitate, dacã aceste acorduri sunt sau nu în afara legislatiei legale. România nu va face decât sã cumpere gaze de la Chevron, în loc sã cumpere gaz de la rusi”, spune geologul Georgeta Ionescu. Interesant este cã, în timp ce oamenii din Pungesti, români care au votat PSD timp de 20 de ani, sunt bãtuti si hãituiti de jandarmi, premierul Ponta, sãracul, plânge pe umãrul Chevron: “Ei vor explora cinci, sase, sapte ani. Ei nu vor face decât sã bage bani acolo, pânã vor scoate primul metru cub de gaz”.

Vasluieni, pregãtiti-vã! Chevron vã pune bombe sub case!

Primele puturi de explorare iau mostre de roci de la 2-4 kilometri, mai spune Holst, care uitã sã spunã cã se vor folosi si explozivi cu care se vor face detonãri sub casele din Pungesti. Aberatiile sefului de la Chevron sunt revoltãtoare: conform unui sondaj numai de el stiut, doi din trei români sunt interesati si considerã explorarea beneficã, acelasi procent fiind de acord si cu exploatarea gazelor de sist. Replica unui geolog invitat la emisiune a fost terifiantã. “Tãranii de acolo (din Pungesti, n.r.), la 4 noaptea, pe 2 decembrie, la o zi dupã Ziua Nationalã a României, au fost scosi din casele lor de Jandarmerie, bãtuti, arestati, drumurile închise, copiii nu au mai mers la scoalã. Asta, dacã tot spune dl. Holst cã ne îngrijoreazã copiii… Nu se poate! Care este statul de drept si care este legea care impune astfel de reguli. Chevron a refuzat o dezbatere publicã timp de doi ani de zile. Este ciudat cã aceastã dezbatere a fost pornitã acum, când dl. Holst si Chevron s-au vãzut cu sacii în cãrutã la Pungesti. Adicã, dupã interventia a sute de jandarmi care au nãvãlit în Pungesti iatã cã se deschide un asa-zis dialog. Cum acceptã dl. Holst sã deschidã un astfel de proiect, în conditiile în care sute de români se bat cu alte sute de români?”, a întrebat Georgeta Ionescu, geolog, activist de mediu la Institutul Verde. Ca un robot, americanul de la Chevron o tine cu interesul national: “Respectãm drepturile sutelor de români de a-si exprima pãrerea, însã drepturile acestora nu reflectã datele statisticilor, pãrerile milioanelor de români”. Adicã, câtã vreme are niste statistici în spate, mai mult decât mincinoase si manipulatoare, care nu reflectã opinia poporului român, poate sã facã orice îsi doreste în România.

ALERTĂ la Tiraspol: Milițienii au pătruns în forță în liceul românesc ,,Lucian Blaga”

militienii_patruns_forta_liceu_lucian_blaga

Chiar în aceste momente, milițieni și civili care au pătruns în forță în liceul românesc ,,Lucian Blaga” îi interoghează pe cei doi directori ai acestei instituții, Ion Iovcev și Raisa Pădurean, pe care îi amenință cu închisoarea.

Vom reveni cu detalii.

InfoPrut amintește că în urmă cu o săptămână terenul Liceului ,,Lucian Blaga” din Tiraspol a fost înconjurat cu sârmă ghimpată, instalată de către administrația școlii sportive cu care liceul ,,Lucian Blaga” împarte aceeași curte.

Sârmă ghimpată în jurul liceului românesc din Tiraspol

Terenul Liceului ,,Lucian Blaga” din Tiraspol a fost înconjurat cu sârmă ghimpată. Directorul adjunct al singurei instituții de învățământ cu predare în limba română din oraș, Raisa Pădurean, precizează pe o rețea de socializare că această acțiune ar fi consecința vizitei unei delegații a OSCE la liceu.

,,Este o provocare. Vor sa demonstreze Europei cine sunt stăpâni în Transnistria… Marea Rusie.”

– afirmă și directorul șef al instituției, Ion Iovcev.

Sârma ghimpată a fost instalată de către administrația școlii sportive cu care liceul ,,Lucian Blaga” împarte aceeași curte. Situația este dificilă din punct de vedere legal, deoarece terenul și clădirea liceului românesc au fost închiriate de Ministerul Educaţiei de la şcoala sportivă.

Dr. Radu Golban, românul stabilit în Elveţia care a descoperit datoria externă istorică a Germaniei către România, a fost ameninţat cu moartea de către doi oficiali români de rang înalt

Radu Golban, urmărit de către serviciile secrete şi ameninţat cu moartea!

Dr. Radu Golban, românul stabilit în Elveţia care a descoperit datoria externă istorică a Germaniei către România, a declarat în cadrul unui interviu acordat cotidianului Libertatea, că a fost ameninţat cu moartea de către doi oficiali români de rang înalt.

Unul dintre ei se pare că este Gelu Voican Voiculescu, unul dintre revoluţionarii din 1989 care a contribuit la executarea lui Nicolae Ceauşescu şi a devenit apoi mâna forte a preşedintelui Ion Iliescu. Radu Golban a depus o plângere în acest sens la poliţia din St. Gallen, oraşul unde locuieşte.

Redăm parţial interviul acordat ziarului Libertatea:

“[…] La un moment dat, toată povestea a luat o întorsătură cel puţin ciudată. După apariţia în presă a articolului în care vorbeam despre această datorie, la 17 mai 2010, nemaiştiind prea multă lume în România, am încercat, pe internet, să contactez o persoană despre care citisem că e implicată cumva în problematica recuperării tezaurului românesc de la Moscova. Să-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilă, interesată şi mi-a propus să mă viziteze în Elveţia, unde avea oricum drum.

Doar că n-a venit singur omul, ci împreună cu un alt domn, pe care, mărturisesc, nu-l cunoşteam, eu fiind desprins de situaţia politică din România încă din 1988. Dar am înţeles că era un fost demnitar în guvernul României de după Revoluţie. Să-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant şi cultivat.

Şi ce-aţi vorbit cu ei?

Fireşte că despre acea datorie şi despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus să nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat că vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanţe şi cu cel de externe despre această problemă. Mi-am dat seama că sunt oameni cu relaţii la nivel înalt. După aceea, o vreme, am purtat discuţii telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice şi economice ale problemei. Au respins însă orice tentativă de a mea de a lua direct legătura cu vreo oficialitate din România.

Apoi domStatul român, neinteresat de datoria de peste 19 miliarde de euronul A.E. a sugerat că recuperarea s-ar face mai uşor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar găsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului.

Sincer, asta m-a derutat, câtă vreme probele studiate de mine erau suficiente. Aşa că le-am spus că eu fac acest lucru benevol, dar mă opun oricărei periclitări a relaţiilor româno-germane prin angrenarea altei părţi în problemă.

Şi ce s-a întâmplat?

După încă o apariţie în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, că am încălcat convenţia de a nu mai vorbi despre subiect şi, mai ales, despre sumă.

Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis că ştie din surse sigure că serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauză că le-aş fi deranjat prin dezvăluirile mele despre acea datorie şi că viaţa mi-ar fi în pericol. Am primit ameninţări cu moartea! Apoi, a pomenit şi de pericolul ce o poate paşte pe soţia mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni şi agenţi secreţi.

Cum aţi reacţionat?

Am considerat necesar să mă duc la Poliţia din St. Gallen, oraşul elveţian în care stau, şi să depun o plângere. Nu neapărat contra domnului V.V.G., dar am menţionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis ameninţarea.”

Radu Golban este şi cel mai proaspăt colaborator al publicaţiei NapocaNews, pe teme economice şi financiare. Contactat de către redacţie în privinţa dezvăluirilor din Libertatea, dr. Radu Golban a declarat că a fost foarte surprins de atitudinea oficialilor români şi de atitudinea guvernului României, care nu a infirmat, dar nici confirmat, existenţa unei datorii istorice de 19 miliarde de euro a Germaniei către România: “Nefiind la curent cu politica din România, eu fiind plecat de atâţia ani din ţară, nici nu ştiam cine este acest domn Gelu, care a venit să mă viziteze în Germania. Apoi am fost sunat de către acesta şi ameninţat cu moartea!

Este bizar că există mai multe interpelări în Parlamentul Germaniei pe tema acestei datorii istorice, decât există în cel din România. Parcă nimeni, nici puterea şi nici opoziţia, nu vrea să facă ceva legat de această datorie!”, a declarat dl. Golban pentru NapocaNews.

Momentan, Gelu Voican Voiculescu deține funcția de prim-vicepreședinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) şi este membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române, nevând nicio funcţie oficială sau politică prin care ar putea reprezenta statul român în problema datoriei externe.

Decizie istorică și firească: Limba română este limba oficială în Basarabia


Limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Este decizia Curţii Constituţionale care a precizat că limba română şi cea moldovenească sunt identice.

Victorie românească în Republica Moldova. Limba oficială a Republicii Moldova este “limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine”, a stabilit Curtea Constituţională de la Chişinău, conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991, potrivit Mediafax.

Curtea Constituţională de la Chişinău a pronunţat, joi, hotărârea privind interpretarea Articolului 13 (aliniatul 1) din Constituţie în coraport cu Preambulul Constituţiei şi cu Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
Cazul a fost analizat ca urmare a sesizărilor făcute în martie şi septembrie 2013 de parlamentarii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega. Autorii sesizării au cerut conferirea statutului de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată pe 27 august 1991, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine, precum este formulat în Articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

Preşedinţia Republicii Moldova a argumentat că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, subliniind că “naţiunea română este organizată în două state româneşti – România şi Republica Moldova”. Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma “limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din Articolul 13 alin. (1) al Constituţiei poate fi echivalată semantic cu limba română.

“Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, se arată în motivaţia prezentată pe site-ul instanţei constituţionale.

Adrian Cioroianu: Este o decizie istorică

“Este o decizie istorică. Orice om cu minimă educaţie ştie că limba care se vorbeşte dincolo de Prut este limba română”, a spus istoricul Adrian Cioroianu la REALITATEA TV.

Cât despre unirea cu România, Adrian Cioroianu a spus că prioritatea ar fi ca Republica Moldova să se apropie de Uniunea Europeană. “Prioritatea pentru Chişinău este să se apropie de instituţiile europene, de Uniunea Europeană. Va fi mult mai uşor să despărţim graniţele”, a spus Cioroianu la REALITATEA TV.

Analist politic: “E o decizie care nu vizează numai limba”

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a declarat la REALITATEA TV că decizia este un pas important. “E o decizie care nu vizează numai limba. Asta înseamnă că tot este în Declaraţia de Independenţă prevalează. Limba este doar un aspect. În Declaraţia de Independenţă apare că Basarabia a fost ocupată de URSS. Un alt lucru, este că ziua ocupaţiei sovietice este zi de comemorare în Republica Moldova. Sunt foarte multe lucruri care apar în Declaraţie, având acum girul Curţii Constituţionale. Nu e vorba doar de limba, ci şi de alte aspecte care ţin de Republica Moldova. E o bătălie politică care nu va mai putea fi evitată”, a spus Dan Dungaciu la REALITATEA TV.

Ambasadorul Republicii Moldova: “Un adevăr ştiinţific a fost asumat”

Iurie Reniţă ambasador al Republicii Moldova în România a spus la REALITATEA TV că decizia îl bucură. “Sunt bucuros că limba română a intrat în normalitate la Chişinău. Un adevăr ştiinţific a fost asumat şi pronunţat cu dreptate”, a spus Reniţă la REALITATEA TV.

Baconschi: “Să-i ajutăm pe fraţii noştri de acolo să-şi dezvolte economia”

De asemenea, Teodor Baconschi, fost ministru de externe, a precizat că trebuie să continuăm acum să-i ajutăm pe “fraţii noştri de acolo să-şi dezvolte economia. Avem după şedinţa comună de la Iaşi o agendă bilaterală foarte complexă. E suficient actualul Guvern să continue ce s-a făcut”, a spus Baconschi la REALITATEA TV.

 LIMBA ROMÂNĂ, limba oficială în REPUBLICA MOLDOVA Potrivit CC, limba română şi cea moldovenească sunt identice, însă textul Declaraţiei de Independenţă, unde este menţionată limba română, prevalează în raport cu textului Constituţiei unde este menţionată limba moldovenească, scrie publika.md.

Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă. Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, se menţionează în decizie.

LIMBA ROMÂNĂ, limba oficială în REPUBLICA MOLDOVA: “Decizia este definitivă”

Decizia este definitivă, nu poatre fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial”, a subliniat Alexandru Tănase.

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, scrie timpul.md. 

Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

| realitatea.net

ȘEFUL SRI ORDONĂ: “LICENȚELE DE EXPLOATARE TREBUIE PUSE ÎN PRACTICĂ, STATUL SĂ-ȘI FACĂ TREABA!“

george-maior-sriBrrr!

“CIND ANUMITE LUCRURI SE IMPING SPRE ANARHISM, SPRE RADICALISM, TREBUIE SA APLICI LEGEA!” – a mai declarat George Maior, seful SRI si nasul lui Ponta, intr-un interviu pentru B1 TV.

Din pacate pentru Romania, seful SRI comite citeva erori nepermise care ma fac sa cred ori ca George Maior este decuplat de la propriul serviciu pe care il conduce, ori ca seful SRI anunta sfirsitul firavei democratii romanesti!

Seful SRI nu a scos o vorba despre modul fraudulos in care s-au dat cele mai multe licente de explorare-exploatare. Sau despre faptul ca la Pungesti CEI 1000 DE JANDARMI, la ordinul Jandarmului Sef, au incalcat propria lege a Jandarmeriei! Sau despre faptul ca Chevron isi instaleaza sonda pe terenul primarului, un teren dobindit printr-o ilegalitate URIASA! Sau despre faptul ca ziaristii romani nu sint lasati sa filmeze la Pungesti desi ziaristii romani au filmat si in Kosovo, si in Irak, si in Afganistan, si in Egipt sau in taberele de refugiati sirieni. NU, refugiatii de la Pungesti, sinistrati si ocupati pe propriile lor terenuri, NU POT FI FILMATI !

Seful SRI nu a suflat o vorba despre faptul ca PUNGESTENII nu au voie de la Prefectura sa organizeze Referendum pentru inlaturarea primarului hot si tradator, cu toate ca acest drept este garantat prin Constitutie! George Maior nu sufla o vorba despre zecile de mii de romani care au protestat admirabil timp de doua luni sau despre cea mai mare adunare a motilor din istorie, cea de la Cimpeni.

Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca majoritatea companiilor de exploatare, care vor transforma Romania intr-un imens santier al distrugerii, sint niste companii off-shore sau casute postale despre care romanii nu au nicio informatie de la Serviciul Roman de Informatii !

“STATUL SA-SI FACA TREABA!” – ordona seful SRI! Pai tocmai asta facem, STATUL sintem si noi, “prostimea”, tarani din Pungesti sau domni de la Bucuresti! NOI CEREM APLICAREA LEGII, VOI O INCALCATI ! SINTETI RUPTI DE REALITATE SAU TRADATORI !

Sa fim iubiti!

Radu Moraru | nasul.tv

Interzicerea explorării gazelor de șist a fost obținută în instanță

protest-antichevron-silistea-pungestiO avocatã vasluianã a învins Guvernul! VICTORIE ÎN INSTANTÃ ÎN CAZUL CHEVRON

SENTINTÃ Vasluienii înregistreazã prima victorie, în lupta lor contra celor care au avizat, în judet, explorarea gazelor de sist! Tribunalul Vaslui, pe fond, a dat câstig de cauzã Consiliului Local (CL) al comunei Al. Vlahutã, în procesul cu Prefectura. Aceastã comunã este una din cele 14 care au emis hotãrâri de interzicere, pe teritoriul lor, a explorãrii gazelor neconventionale. Decizia instantei în acest caz a fost cu atât mai surprinzãtoare, cu cât, anterior, în acelasi context, alte 10 comune pierduserã deja procesul cu Prefectura. Mai mult decât atât, în motivarea sa, judecãtoarea Elena Gabriela Aionitoaie a adus argumente extrem de interesante, ce aratã cã Legea Petrolului (mult invocatã de sustinãtorii Chevron) nu prevede absolut nimic în legãturã cu gazele neconventionale (gazele de sist) si argumenteazã juridic si un alt fapt, deosebit de important: în cazul gazelor de sist, Unitãtile Administrativ-Teritoriale (UAT) au tot dreptul sã decidã dacã permit sau nu explorarea pe teritoriul lor, atâta timp cât – atentie! – în legile actuale ale României, gazele de sist nu sunt mentionate ca fiind “de interes national”. În plus, reprezentanta în proces a comunei Al. Vlahutã, avocata Oana Iovu, a avut un punct de vedere care a contat: “nu existã la dosarul cauzei o expertizã care sã ateste cã, într-adevãr, acolo se aflã hidrocarburi de acest gen, ce obligatoriu, cu forta, împotriva administratiei locale, trebuie exploatate”!

Chiar dacã este o hotãrâre ce poate fi atacatã cu recurs în termen de 15 zile, faptul cã o instantã de judecatã, analizând temeinic întregul context juridic în care se duce disputa, a dat câstig de cauzã celor care refuzã actiunile de explorare si exploatare a gazelor de sist, înseamnã o mare si neasteptatã victorie pentru vasluieni! Precedentul indicat de celelalte 10 comune, date în judecatã de Prefecturã, era ca procesul sã fie pierdut de UAT-uri. Faptul cã o instantã de judecatã a privit cu mai multã atentie atât continutul dosarului, dar mai ales cadrul legal privind explorarea gazelor de sist pe teritoriul României, a fãcut ca solutia finalã sã fie cu totul alta, ca pânã acum. Legea administratiei publice locale (215/2001), Legea Petrolului (238/20054), dar si Constitutia României, unde se regãseste descrierea a tot ceea ce reprezintã interes public national, au fost întoarse pe toate pãrtile si, cu autoritate, instanta a stabilit douã lucruri foarte importante: 1. Consiliul Local Al. Vlahutã a avut competenta administrativ-teritorialã pentru a emite hotãrârea prin care a interzis exploarea, dezvoltarea si exploatarea gazelor de sist, prin metode neconventionale, si nu si-a depãsit atributiile prevãzute de legea administratiei publice locale si 2. “interesul public national”, atât de invocat de sustinãtorii actiunilor Chevron, nu rezultã din nicio lege a României, în privinta gazelor de sist. În Legea Petrolului, a arãtat instanta, gazele de sist nu au fost mentionate ca fiind de interes national. În atare conditii, UAT-urile au tot dreptul, mai ales în virtutea responsabilitãtilor fundamentale de protectie a mediului, sã voteze interzicerea explorãrii si exploatãrii gazelor de sist. Doar articolul din hotãrârea celor de la Alexandru Vlahutã, în care acestia stabileau si “interzicerea eliberãrii de avize, certificate de urbanism si autorizatii de construire în vederea amplasãrii de constructii, sonde de extractie a gazelor de sist”, a fost anulat de instantã, deoarece Consiliul Local nu are competentã de a emite astfel de avize. În rest, vlahutenii se pot declara – chiar si pentru urmãtoarele 15 zile, timp în care Prefectura poate ataca prin recurs aceastã hotãrâre – victoriosi în fata Legii!

Concluzia principalã a instantei : “Ceea ce a fãcut Consiliul Local prin hotãrâre este un act de administrare”!

“Desi Prefectura a învederat faptul cã doar Statul este singurul care poate avea în proprietate resursele, instanta retine cã aceste resurse la care se face referire, respectiv gazele de sist, încã nu au fost identificate pe teritoriul comunei, nu se cunosc suprafetele de teren care ar avea în subsolul lor aceste zãcãminte si nici nu au fost declarate de interes national, asa cum se prevede în Legea 213/1998, pentru ca singurul care poate dispune de ele sã fie statul. Ceea ce a fãcut Consiliul Local prin hotãrâre este un act de administrare, iar Consiliul Local prin organele sale de conducere poate dispune de aceste bunuri, atâta timp cât, potrivit legii, apartin de UAT. Ca urmare a celor expuse mai sus, instanta va admite în parte actiunea Prefectului si va anula doar articolul 4, al Hotãrârii CL, al comunei Alexandru Vlahutã, nr. 10/18.02.2013 ca fiind nelegal, retinând cã celelalte articole din hotãrârea atacatã îndeplinesc toate cerintele de legalitate”, a stabilit instanta de judecatã.

AVOCAT

“Aceastã decizie a instantei este foarte importantã”

“Aceastã decizie a instantei este foarte importantã pentru cã generalizeazã principiul autonomiei locale si, mai ales, dezvoltã lacuna legislativã existentã în privina gazelor de sist în România. Prin Legea Petrolului acestea nu sunt reglementate si nici nu au fost legiferate ca de interes national asa cum cere si Constitutia României. În plus, având în vedere lipsa unei experize tehnice de specialitate, întocmitã de reprezentanti ai Guvernului, de specialisti, mai ales în domeniul protectiei mediului, care sã ateste existenta gazelor de sist pe domeniul public apartinând comunei în cauzã, era logicã respingerea actiunii initiatã de prefectul judetului Vaslui si mentinerea hotãrârii CL prin care s-a interzis explorarea, exploatarea, extragerea gazelor de sist prin metode neconventionale. Instanta de judecatã nu se poate pronunta asupra unui lucru incert, improbabil ci a unei situatii existente, actuale si nãscute deja, pânã la initierea actiunii introductive” a declarat avocata Oana Iovu

PRIMAR

“Avem obligatia sã asigurãm un viitor sigur si un mediu curat pentru copiii nostri”

„Mã bucur cã am obtinut în instantã un rezultat pozitiv si cã hotãrârea noastrã de CL privind interzicerea gazelor de sist pe teritoriul comunei a rãmas în picioare. Va trebui, mai întâi, de vãzut dacã Prefectura Vaslui va face recurs. Sper ca precedentul creat de comuna Al. Vlahutã va fi de bun augur si pentru ceilalti colegi de-ai mei primari, fiindcã am veni în asentimentul populatiei care ne-a mandatat prin vot si care se opune exploatãrii si explorãrii gazelor de sist. Eu personal mã bucur si spun acest lucru fãrã sã mã gândesc la mine. Noi mai avem putin de trãit, însã avem obligatia sã asigurãm un viitor sigur si un mediu curat pentru copiii nostri”, a declarat Dãnut Cojocaru primarul comunei Al. Vlahutã.

| vrn.ro

Ortodocșii din Basarabia au protestat față de sărbătorirea Hanukiei jidovești în public

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MN1xW44cYRQ]

Un grup de inițiativă al creștinilor ortodocși din capitala Moldovei și-au exprimat public atitudinea față de sărbătorirea în public, contrar tradițiilor iudaice, a așa-numitei ”sărbători a luminilor” Hanuka. Creștinii califică această acțiune ca o provocare anti-creștină menită să sfideze, să batjocorească și să incite la ură etnică și religioasă comunitatea ortodoxă din Republica Moldova, întrucît instalarea sfeșnicului hanukia în public semnifică biruința și stăpînirea iudeilor asupra tuturor ne-iudeilor.

Mai jos comunicatul de presă pe care l-au distribuit participanții la protest:

Noi, un grup de inițiativă al creștinilor-ortodocși din capitală, aflînd din presă de provocarea organizată cu succes acum o săptămînă de o grupare extremistă iudaică care se auto-proclamă abuziv „comunitatea evreiască din RM”, în cîrdășie cu primăria mun. Chișinău și personal cu primarul D. Chirtoacă care se consideră român și creștin, mărturisim următoarele:

  1. Ca creștini și cetățeni ai acestei țări, sîntem categoric împotriva afișării publice a simbolului specific iudaic hanukia, această afișare avînd pentru creștini o semnificație profund discriminatoare, jignitoare și instigatoare la ură religioasă și etnică, întrucît, conform poziției oficiale a Bisericii Ortodoxe din Moldova exprimată pe 18 decembrie 2009 (pe pagina electronică oficială: https://sitevechi.mitropolia.md/main/show_article/1849), Hanuka reprezintă ”biruinţa poporului iudeu asupra ne-iudeilor”. Expunerea publică, în centrul capitalei Moldovei, a simbolului biruinţei iudaiştilor asupra ne-iudaiştilor, adică asupra noastră ca creştini, reprezintă o sfidare. Este mult mai grav decît dacă la Ierusalim, la Zidul Plîngerii sau în faţa oricărei sinagogi sau centru cultural evreiesc ar fi expusă svastica nazistă; continuare »

Şefii Jandarmeriei Române sunt foşti ofiţeri de Securitate. Vânătorii de anticomunişti, la panoul de onoare

Şefii Jandarmeriei Române sunt foşti ofiţeri de Securitate. Vânătorii de anticomunişti, la panoul de onoare

Brutalitatea intervenţiilor jandarmilor în Piaţa Universităţii, legăturile strânse cu PDL nu sunt deloc întâmplătoare. Jandarmeria română este condusă la vârf de doi foşti ofiţeri de Securitate.

Foşti securişti, numiţi în 2011 la conducerea Jandarmeriei

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonelul Costel Gavrilă, şi şeful Statului Major al Jandarmeriei, colonelul Adrian Faur, sunt foşti ofiţeri de Securitate. În CV-ul celor doi apare informaţia mincinoasă că ar fi absolvit cursurile Şcolii de Ofiţeri de Jandarmi de la Băneasa. Amândoi au urmat cursurile între 1984 şi 1987, dar în perioada respectivă nu exista Jandarmeria, iar denumirea era Şcoala de Ofiţeri de Securitate Băneasa.

Cei doi şefi ai Jandarmeriei au şi „profesat” sub culorile Securităţii, chiar dacă la trupele de Securitate. Costel Gavrilă a fost comandant de pluton la UM 0843 din Câmpulung între 1987 şi 1990, iar Adrian Faur a fost comandant de pluton şi comandant de companie la UM 0866 Sf. Gheorghe. Cei doi ar trebui să iasă în public şi să precizeze dacă efectivele pe care le-au condus în timpul regimului comunist au avut misiuni de luptă în perioada 17-22 decembrie 1989. Menţionăm că în decembrie 1989, înaintea căderii lui Nicolae Ceauşescu, trupele de Securitate au fost utilizate în acţiuni represive.

Ceea ce şochează este faptul că actuala Putere, sau mai precis Traian Băsescu, a numit în funcţii doi foşti ofiţeri de Securitate în anul 2011, adică la 22 de ani de la căderea comunismului. La începutul anilor ’90, Ion Iliescu a fost virulent criticat pentru că a menţinut securişti în serviciile secrete, jandarmerie şi poliţie. Numirea în 2011 demonstrează că actuala Putere nu are nici cea mai mică intenţie de a ţine cont (măcar) din punct de vedere moral de lustraţie.

Vânătorii de anticomunişti, la panoul de onoare

Pe site-ul Jandarmeriei române există „Galeria comandanţilor”. Aici tronează portretele celor care au condus Jandarmeria încă de la începuurile ei, din a doua jumătate a secolului 19. Surprinzător, tot aici sunt expuse şi portretele celor care au comandat Trupele de Securitate. (Menţionăm că, în 1949, Jandarmeria a fost desfiinţată şi înlocuită cu Trupele de Securitate.) Îi regăsim la acest veritabil panou de onoare printre alţii şi pe generalul Ieremia Popescu (comandant al trupelor de Securitate între 1949 şi 1954), generalul Stelian Staicu (comandant între 1954 şi 1956) şi Ioan Şerb (comandant între 1956 şi 1964). Cei trei au comandat trupele de Securitate în perioada 1949-1960 în care acestea s-au „remarcat” prin vânătoarea de anticomunişti mai mult sau mai puţin organizaţi în grupări de partizani. Sub gloanţele trupelor conduse de cei trei au căzut foarte mulţi dintre cei care s-au ridicat împotriva regimului comunist. Tot în perioada respectivă, trupele de securitate au fost utilizate în acţiuni represive împotriva agricultorilor care refuzau să intre în cooperative şi au mai fost utilizate în orice acţiune de forţă ale statului comunist. A expune astfel de personaje la panoul de onoare reprezintă o jignire pentru cei care au murit şi pentru cei care au fost prigoniţi în timpul regimului comunist.

Uite Securitatea, nu e Securitatea

Tot pe site-ul Jandarmeriei este postat şi istoricul instituţiei. În text apare la un moment dat următoarea formulare: „Prin Ordinul nr. 10052 din 23 ianuarie 1949 al secretariatului pentru trupe al M.I. se înfiinţează Trupele de Securitate. Ulterior, toate trupele de jandarmi şi centrele de instrucţie trec la Comandamentul trupelor de Securitate, pe când toată Jandarmeria rurală se subordonează Direcţiei Generale a Miliţiei. Aceasta a pus capăt, pentru un timp, existenţei principalei instituţii organizată militar în România democrată pentru paza, protecţia şi menţinerea ordinii constituţionale şi de stat, pentru apărarea libertăţii cetăţeneşti, a proprietăţii, a persoanelor fizice şi juridice”. Ţinând cont de aceste informaţii din „Istoricul Jandarmeriei”, se impun următoarele întrebări: de ce coloneii Gavrilă şi Faur nu recunosc în CV-ul lor că au fost ofiţeri în fosta Securitate şi au „botezat” şi au încercat prin utilizarea denumirii de Jandarmerie în anii în care ea era desfiinţată să păcălească opinia publică? Din moment ce între 1949 şi 1990 Jandarmeria nu a existat, de ce în galeria comandanţilor apar şi şefii Trupelor de Securitate? Menţionăm că, pentru uzul publicului larg, pe Wikipedia, sunt prezentaţi doar comandanţii din perioada de până în 1949 şi din 1990 încoace.

Lucian Gheorghiu, Sursa: Cotidianul