Anti-sistem

SCANDAL IMENS: UE, supravegheată de SUA, prin NSA

nsa ESPIONAGE

“Dacă acest lucru se confirmă, este vorba despre un scandal imens”. Cum era SPIONATĂ Ambasada de la Washington

Der Spiegel îşi întemeiază acuzaţiile pe documente confidenţiale, despre care a aflat în parte cu ajutorul fostului consultant american NSA Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre PRISM.

Într-unul dintre aceste documente, datat în septembrie 2010 şi clasat “strict confidenţial”, NSA descrie modul în care spionează Ambasada UE la Washington.

Este vorba nu doar despre microfoane instalate în clădire, ci şi despre o infiltrare în reţeaua informatică, permiţându-i să citească e-mailuri şi documente interne.

Reprezentanţa UE la ONU era supravegheată în acelaşi fel, tot potrivit acestor documente, în care europenii sunt desemnaţi în mod explicit ca “ţinte de atacat”.

NSA şi-a extins operaţiunile până la Bruxelles. În urmă cu “peste cinci ani”, scrie Der Spiegel, experţi în securitate din cadrul UE au descoperit un sistem de ascultare a reţelei telefonice şi de Internet a clădirii Justus-Lipsius, principalul sediu al Consiliului UE, care ajungea până la cartierul general al NATO, la periferia Bruxelles-ului.

În 2003, UE a confirmat descoperirea unui sistem de ascultare telefonică a birourilor mai multor ţări, între care Franţa şi Germania. continuare »

Încă o țară în malaxorul UE: Croația, un nou stat ce va adera

PXL_110624_686Comisia Europeană a confirmat marţi, că Croaţia este pregătită să adere la UE. “Croaţia a finalizat cu bine cele zece acţiuni prioritare care au fost identificate în raportul precedent din octombrie”, a anunţat Executivul european cu ocazia publicării unui nou raport de monitorizare privind politica de competitivitate şi justiţie.
Astfel, pe 1 iulie, 2013, Croaţia va adera la Uniunea Europeană. Astfel Croaţia devine al 28-lea stat membru UE. La sărbătorirea aderării vor particpa 100 de responsabili europeni, printre care şi preşedintele Herman van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. Cancelarul german, Angela Merkel, nu va fi prezentă, deoarece Croaţia a refuzat de a extrăda un fost şef de informaţii iugoslav, cercetat de justiţia germană în legătură cu decesul unui dizident croat pe teritoriul Germaniei, în 1938.
Ceremonia principală va avea loc la Zagreb, în piaţa centrală, la care vor participa 700 de artişti, autorităţile cheltuind 700.000 euro pentru a sărbători aderarea. Potrivit unui sondaj doar unu din 7 croaţi susţine organizarea unei petreceri de aderare.
Iar, duminică, la miezul nopţii, inscripţiile “vama” vor fi ridicate de la frontiera cu Slovenia(singura fostă republică iugoslavă care e membru UE).
În 2003, Croația a semnat formal cererea de aderare, iar în 2011 a semnat Tratatul.
În 2012, a fost organizat referendumul, la care 66% din populaţie au votat pentru aderarea la UE. După, anunţarea rezultatelor referendumului, Zeljko Sacici, preşedintele unui partid ultranaţionalist, a spus despre aderarea la UE, că este o “înfrângere pentru libertatea şi independenţa Croaţiei”.
În 2003, sondajele arătau că 80% din populaţia Croaţiei susţine aderarea.Însă în perioada de negocieri (2005-2011) acest procent a scăzut, cauzele fiind criteriile dure impuse de UE şi criza economică cu care se confruntă UE. Ultimul sondaj arată că, în prezent, doar 45% din populați își mai dorește aderarea la UE. continuare »

Pas spre documentul unic: Proiect de lege pentru unificarea Cardului de sanatate cu Cartea de identitate

card-de-sanatate-csekeUn nou pericol la adresa vieţii private a românilor: Guvernul intenţionează să „comaseze” cardurile de sănătate cu cărţile electronice de identitate, astfel încât informaţiile despre sănătatea cetăţenilor vor putea fi accesate de orice poliţist. Altfel spus, un poliţist va putea afla şi va putea divulga informaţii despre sănătatea unei vedete, a unui politician sau a unui om de afaceri, ori le-ar putea folosi pentru şantaj. Proiectul asumat de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost votat joi, cu scandal, spune deputatul de Bihor Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii.
Legea votată  pe 26 iunie în Camera Deputaților vizează faptul ca procedurile de eliberare a acelor carduri de sănătate care au fost deja tipărite să fie continuate, dar în paralel cu această procedură se va derula și eliberarea cărților electronice de identitate în care vor fi cuprinse și datele ce figurează pe cardurile de sănătate. Singura formațiune politică care s-a opus a fost, culmea, UDMR.

”Consider foarte îngrijorătoare îmbinarea celor două sisteme ce sunt total diferite, întrucât datele privind sănătatea unei persoane sunt confidențiale în cadrul unui sistem strict profesional, cel medical și ele trebuie să rămână în interiorul sistemului de sănătate. Pot fi lezate la modul serios drepturi fundamentale ale persoanei dacă oferim acces, oricât de restrâns ar fi, la sistemul de sănătate și astfel acordăm posibilitatea oricărui factor extern să poată obține informații referitoare la datele de sănătate ale unei persoane” a spus Cseke. continuare »

SUA: Victoria activiştilor gay le dă speranţe militanţilor pro-poligamie

poligamy_in_america_400Decizia de miercuri a Curții Supreme în favoarea căsătoriilor gay a fost întâmpinată cu mare entuziasm de activiștii poligamiei din SUA, care văd în victoria activiștilor gay un pas crucial către o acceptare inevitabilă a poligamiei.

„Am fost foarte încântată [după această decizie]. […] Familia nucleară, alcătuită dintr-un tată, o mamă și doi sau trei copii, nu mai constituie o majoritate”, afirmă Anne Wilde, o activistă vocală a poligamiei, citată de Buzzfeed. „Acum, copiii sunt îngrijiți de bunici, părinți singuri sau părinți gay. […] Se pare că, dacă tot mai multe persoane acceptă căsătoriile gay, urmează ca și căsătoriile poligame să nu mai fie criticate atât de mult”, adaugă ea.

„Suntem foarte fericiți cu această decizie”, afirmă și Joe Darger, un adept al poligamiei din statul Utah. „Cred că, în sfârșit, [Curtea Supremă] a făcut un pas în corectarea unei anumite inegalități, iar acest lucru va avea un impact și asupra noastră”, adaugă el.

Susținătorii căsătoriei tradiționale, precum realizatorul de emisiuni radio, Bryan Fischer, sunt de acord: „Declararea neconstituționalității DOMA [Legii pentru Protecția Actului Căsătoriei] a făcut ca normalizarea poligamiei, pedofiliei, incestului și bestialității să fie inevitabile. E doar o chestiune de timp”.

Judecătoarea Sonia Sotomayor, de la Curtea Supremă, împărtășește acest raționament. „Dacă spui că, în fond, căsătoria e un drept fundamental, ce restricții din partea statului ar mai putea exista vreodată? […] Adică, ce se întâmplă cu restricțiile privind numărul persoanelor care se pot căsători între ele, cu legile privind incestul? Ce mai rămâne?”, se întreabă ea, citată de Christian Post. continuare »

Lovitură pentru România: “Proiectul Nabucco a eşuat”

nabucco

Consorţiul care exploatează zăcământul gigant de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a luat recent decizia finală privind ruta pe care va exporta gaz către Europa, având de ales între proiectul Nabucco, susţinut de UE, şi TAP. Decizia urmează să fie anunţată oficial vineri. Presa austriacă susţine că a fost aleasă ruta care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei.

Proiectul Nabucco, în care este implicată şi România, nu va fi realizat, deoarece consorţiul care operează exploatarea gazeiferă Şah Deniz (Azerbaijan) a selectat o altă rută de export către Europa, potrivit presei austriece. “Proiectul Nabucco a eşuat (…) Motivul deciziei pare să fie opoziţia grupului BP”, scrie ziarul austriac Die Presse în ediţia electronică, fără a preciza sursa informaţiei. Publicaţia sugerează astfel că grupul de la Şah Deniz a selectat ca rută de export către Europa gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei. continuare »

Vanzarea terenurilor catre straini, problema de siguranta nationala?

buruieniUrmaresc de ceva vreme dezbaterile pe tema dreptului strainilor de a cumpara terenuri agricole in Romania, drept ce intra in vigoare de la 01 ianuarie 2014. E un vacarm total dar se pare ca oamenii ori n-au idee despre ce vorbesc, ori sunt complet nesinceri.

Politicienii au atitudini diverse: unii se uita la Victor Orban care incearca sa blocheze aplicarea tratatului si se gandesc ca ar putea castiga niste voturi daca tipa “nu ne vindem tara”, altii se fac ca ploua pentru ca nu au idee ce inseamna.

Producatorii romani fac urat “sa bagam moratoriu pana in 2020” pentru ca n-au bani acum sa cumpere terenuri. Asta se fie motivul? Eu cred ca nu. Nu-i vor pe straini din doua motive.

Primul motiv este ca ei iau in arenda de la baba Ileana 2 hectare, le exploateaza si, la recolta, ii pun babei o traista cu grau in brate si-i spun c-a fost seceta/inundatie/alinierea planetelor. Daca-i vine babei un intermediar si-i da 2000 Euro pe hectar sau, mai bine, afla ca e un danez care cumpara cu 3-4000 Euro hectarul se duce baba ca avionul la arendas il blesteama si-i vinde terenul danezului.

Al doilea motiv este faptul ca unii dintre arendasii romani au in exploatare terenuri bune, concesionate de la ADS, cu redevente mici, si, daca apar investitorii straini si ofera 3-4-6000 Euro/ ha, ADS-ul il va vinde pentru ca va avea nevoie de lichiditati (voi explica mai jos). Daca vor dori sa-si pastreze activitatile vor trebui sa scoata banul din buzunar, in caz contrar devenind subcontractori ai noilor proprietari (daca vor dori subcontractori), sau sa ia in arenda terenuri de la populatie (mai multa bataie de cap). continuare »

Corlățean, despre minoritățile sexuale: În Europa e greu să mergi împotrivă, dar trebuie s-o facem

titus corlateanMinistrul de Externe, Titus Corlatean, a vorbit despre minoritatile sexuale, afirmand ca, desi in Europa este greu “sa ridici glasul”, si sa mergi “impotriva unui val care s-a creat”, romanii trebuie sa o faca, pentru ca fundamentul tarii este crestin.

Discursul diplomatului roman, asemanator unei predici, a fost tinut la sfarsitul lunii aprilie 2013, la conferinta Aliantei Familiilor din Romania, in care acesta a citat un paragraf biblic al Sfantului Pavel, intr-o inregistrare video postata pe site-ul Frecuency.

“Cu toti, pana la urma, suntem oameni supusi greselilor, suntem la fel. Cu toate astea, mergand mai departe si vorbind de starea de pacat a omenirii, (…) spune Pavel vorbind despre iudei:

‘Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu L-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti si au innebunit si au schimbat slava Domnului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.

De aceea Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimii lor, asa ca isi necinstesc singuri trupurile. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii si tot astfel si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate ca sa faca lucruri neingaduite’.

Astfel, si cu asta inchei, ‘au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate, plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase, sunt soptitori’. Va suna cunoscut?”, spune Titus Corlatean.

Acesta continua, afirmand ca cele prezentate de el reprezinta “o fotografie atat de fidela a societatii de astazi, si a societatii romanesti”.

Nediscriminarea minoritatilor sexuale: “Greu sa mergi impotriva unui ‘val’”

Ministrul de Externe centreaza apoi discutia pe problema minoritatilor sexuale si a modului in care acestea sunt reprezentate in Romania.

“Aceasta discutie total gresita, care apare si in Romania, nu atat de intens ca in alte parti… Solutiile sunt extrem de simple si ele decurg din modul in care societatea stie sa aleaga calea cea buna.

E o problema serioasa pentru ca in toate aceste decenii de progres material, de societati confortabile, mai ales in zona vestica, care au avansat intr-un confort material, un confort pe care noi, in partea cealalta a zidului Berlinului nu l-am avut, au avansat, din pacate, si in alte directii si au adoptat niste norme, standarde la nivel european pe care si nou-venitii in Uniunea Europeana au trebuit sa le accepte daca au dorit sa intre, politic vorbind, in aceasta Uniune Europeana.

Si ele se refera, foarte pe scurt, la o politica de nediscriminare fata de diferitele grupuri minoritare. Si, in aceste grupuri minoritare, inclusiv relatiile intre persoanele de acelasi sex. Astazi, in Europa, e foarte dificil sa ridici glasul, si veti vedea si aici in Romania, de la interventiile ambasadorilor unor state cu greutate, de la ceea ce spun presedinti ai marilor state care au trecut recent prin campanii electorale si au castigat un al doilea mandat si au spus ceea ce au spus, si toate astea avand sprijin chiar din partea unor biserici crestine.

E destul de greu sa mergi impotriva unui ‘val’ care s-a creat, dar trebuie sa o facem pentru ca fundamentul nostru, existenta noastra, prin vointa Domnului, si prin vointa Domnului nostru Iisus Hristos, este un fundament crestin. Si vointa divina ne-a creat intr-un anumit fel si asta este, cu cat lupta este mai grea, cu atat merita sa o duci mai bine”, a mai spus Titus Corlatean.

| Ziare.com

Are voie Biserica Ortodoxă Română să le ofere tricolorul credincioşilor români sau nu?

14_biserica_Valea_Mare

O iniţiativă frumoasă și bine intenţionată a Episcopiei Ortodoxe a Harghitei și Covasnei de a dărui 350 de steaguri românești credincioșilor din zonă a devenit o ”provocare” pentru Partidul Popular Maghiar din Transilvania. De când a devenit tricolorul românesc o provocare pentru cineva care locuiește în această ţară? Și de când BOR nu mai are voie să dăruiască drapelul tricolor credincioșilor?

Lucrurile grave încep cu pași mici. Iar o asemenea reacție negativă la gestul simbolic de a le oferi unor români aflați la slujba religioasă tricolorul mi se pare un semn rău. Își permite cineva în SUA sau în orice țară lăudată pentru drepturile acordate minorităților să se rușineze sau chiar să refuze drapelul țării? Să îl considere ”o provocare față de populația majoritară din zonă”?

Dacă tricolorul este o provocare pentru extremiștii maghiari, mâine limba română va fi o jignire, iar poimâine existenţa statului român va fi o nedreptate. Până unde poate merge nesimțirea unora față de țara numită România și care îi primește pe toți cu drepturi egale, ale unora chiar mai egale decât ale altora? Nu pot să cred că cineva a putut afirma public o asemenea inepție, că acest cineva reprezintă un partid legal în România și că putem fi supuși, ca cetățeni ai acestui stat, unei asemenea atitudini de dispreț total față de însemnele statului național.

Eu mi-aș dori ca tricolorul românesc să fie oferit în toate bisericile din această țară. Și să fie arborat peste tot, nu doar pe clădiri și pe case, ci și în suflete. Pentru acest tricolor s-a murit, s-a suferit și s-a muncit atât cât nu putem spune. Nu putem lăsa tricolorul nostru pângărit de orice disprețuitor de țară.

Bravo Arhiepiscopiei Covasnei și Harghitei care a avut această inițiativă frumoasă. Sper să nu se oprească aici. 350 de steaguri, au constatat cei care le-au dăruit, nu au fost destule. Să fie cu miile atunci. Mai grav este că românii din zonă ar putea fi speriați de extremiști și s-ar putea teme să le arboreze. De acest gen de intimidări mă tem, pentru că dușmanii României – sper că v-ați convins că există în carne și oase! – ar face orice să stingă culorile tricolorului, să le ascundă, de acest lucru să nu se îndoiască nimeni. Ajunge cu politețurile. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea cu cine avem de a face. Aici nu e vorba nici de principii europene, nici de drepturile minorităților. Nicio lege din lume nu-i permite unei minorități să atace însemnele statului din care face parte. Iar noi la acest lucru asistăm. Aș vrea să văd tricolorul peste tot, să-i ”provocăm” pe cârtitori să accepte o dată pentru totdeauna că aici e România și că tricolorul are voie să fie dat și arborat peste tot.

De Bogdan Diaconu – Adevarul

Legea noilor buletine de identitate a trecut de Camera Deputaţilor si începând cu 1 aprilie 2014 se vor elibera primele acte

carte electronica de identitate_prototipDupă ce a primit aviz negativ de la Comisia pentru Drepturile Omului, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei care vizează introducerea noilor buletine a trecut la alte comisii parlamentare.

UPDATE: Ordonanţa noilor buletine a fost adoptată de Camera Deputaţilor, care este şi for decizional, ea urmând să fie promulgată de preşedinte.

Conform formei finale, până la 31 martie 2014 trebuie să fie realizat proiectul pilot pentru eliberarea noilor acte.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au întocmit un raport comun în care au formulat o serie de amendamente pentru legea buletinelor. Unele dintre ele schimbă radical ce se ştia până acum despre noile buletine de identitate.

Facem o trecere în revistă a celor mai importante amendamente propuse de cele două Comisii:

1. Se propune introducerea unui alineat nou, prin care, în cazul în care solicitarea pentru eliberarea unui act deidentitate se face ca urmare a expirării valabilităţii acestuia, ţinând cont şi de declaraţia pe proprie răspundere conţinută în formularul – tip de cerere, solicitantul să nu mai fie obligat să aducă şi înscrisuri doveditoare, actul expirat sau care urmează să expire fiind suficient. continuare »

SCANDALOS: Maghiarii din România deranjați de drapelul românesc, distribuit de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei

IPS_Ioan_drapel

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a împărţit gratuit 350 de steaguri româneşti credincioşilor care au participat, luni, la slujba de la Mănăstirea Valea Mare din judeţul Covasna. Reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) din Sfântu Gheorghe spun că acţiunea este “provocatoare” la adresa maghiarilor.

Pentru confecţionarea drapelelor, Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a cumpărat doi kilometri de pânză. Steagurile au fost cusute de maicile de la Episcopia Ortodoxă din Miercurea Ciuc.
Arhiepiscopul a declarat că ideea i-a venit după ce a constatat că în regiunea locuită preponderent de maghiari nu există tricolorul românesc şi că localnicii români nu au de unde să-l cumpere.
“La sfârşitul slujbei, am binecuvântat aceste drapele şi le-am împărţit gratuit credincioşilor. Le-am dat cu suport, nu numai o bucată de pânză, spunându-le că am fi bucuroşi să ştim că aceste steaguri le duc la casele lor, iar la sărbătorile naţionale şi atunci când este hramul satului le-ar pune pe casele lor”, a spus Selejan, citat de mediafax.ro. continuare »

Curtea Supremă din SUA declară anticonstituțională legea care interzice căsătoriile gay

no-gay-marriage

Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat amendamentul la legea care defineşte căsătoria drept uniunea între un bărbat şi o femeie. Cu cinci voturi în favoare şi patru împotrivă, judecătorii au stabilit că legea, care datează din anul 1976, este anticonstituţională, deoarece reprezintă o privare a accesului la libertatea persoanelor, drept garantat de al Cincilea Amendament, transmite Reuters.

Decizia Curţii Supreme este în acord cu avizul Administraţiei Obama privind căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

Hotărârea permite cuplurilor homosexuale căsătorite legal în 12 dintre cele 50 de state şi în capitala Washington DC să aibă acces la aceleaşi beneficii federale ca şi cuplurile heterosexuale.

| b1, via saccsiv

Problema jurământului la terminarea Facultății de Teologie

juramant teologie
Jurământul absolventului de la Teologie
Jur înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viaţa mea, voi păzi şi voi propovădui învăţătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aşa cum s-a descoperit de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit şi s-a predat de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfinţii Părinţi, aşa cum se păstrează în Biserica Ortodoxă Română şi mi s-a predat de către profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti. Jur că toata viaţa mea voi păstra şi voi apăra bunul nume al acestei instituţii de înaltă cultură teologică, voi respecta legile bisericeşti şi voi rămâne în ascultare canonică faţă de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, au grăit absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti luând jurământ înaintea lui Dumnezeu.
Ce zice Sf. Ioan Gura de Aur despre jurământ?

“Ati auzit ca s-a spus celor de demult: Sa nu juri stramb, ci sa tii inaintea Domnului juramintele tale. Eu insa va spun voua: Sa nu va jurati nicidecum […], ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ceea ce este mai mult decat acestea, de la cel rau este” (Matei 5, 33-37), Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca, jurandu-ne, suntem calcatorii legii lui Dumnezeu. De asemenea, mare pacat savarsim si in situatia in care cerem altora sa jure: continuare »

Mănăstirea Putna contestă avizul de mediu pentru SC Prospecțiuni SA București și folosirea a 15.000 de explozii cu dinamită pentru descoperirea gazelor de șist

manastirea Putna - privire de sus

Contestaţie aviz de mediu

Către:
Prefectura Judeţului Suceava, Prefect FLORIN SINESCU
Ministerul Mediului – Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Ministru-delegat LUCIA ANA VARGA
Secretariatul de Stat pentru Culte, Secr. de stat VICTOR OPASCHI
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – Bucureşti, Preş. secr. de stat MIHAIL FÂCĂ
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava, Comisar-şef ing. ADRIANA IORDACHE
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, Dir. ing. VASILE OŞEAN
Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Director ing. CORNELIU VORNICU

Prin decizia 42/11.06.2013, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a emis avizul favorabil de mediu pentru S.C. Prospecţiuni S.A. Bucureşti, considerând că: „proiectul propus a fi în vecinătatea localităţilor Brodina, Vicovu de Sus, Suceviţa, Ciumîma, jud. Suceava în situl NATURA 2000 ROSCI 0328 Obcinile Bucovinei nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate”.

Proiectul de prospecţiuni pentru descoperirea rezervelor de gaze naturale şi gaze de şist presupune, printre altele, executarea de foraje şi folosirea masivă a dinamitei pe raza Mănăstirii şi a comunei Putna, în perioada 1.06-30.12.2013.

Mănăstirea Putna, ca unitate de cult–monument istoric şi proprietar de teren şi clădiri pe raza comunei Putna, aflată chiar în mijlocul perimetrului de proiect aprobat, având calitatea de persoană interesată şi vătămată în drepturi, CONTESTĂ avizul favorabil emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava pentru proiectul S.C. Prospecţiuni S.A. Bucureşti, deoarece este dat cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea Apelor 107/1996 şi regimul general de protecţie a apelor, HG 445/2009 privind proiectele cu impact asupra mediului, L 422/2001 privind monumentele istorice), şi pune în pericol grav izvoarele de apă ale Mănăstirii Putna şi comunei Putna, precum şi integritatea monumentului istoric Mănăstirea Putna.

Avem dovezi certe că S.C. Prospecţiuni SA, în documentaţia sa pentru obţinerea avizului de mediu, a ascuns informaţii esenţiale care dacă ar fi fost cunoscute sau ar fi fost evaluate responsabil de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, ar fi dus la refuzul eliberării avizului de mediu, astfel: continuare »

Supravegherea NSA si stapanitorul intunericului

nsa-prism“Agentia Nationala de Securitate” (National Security Agency – NSA) este poate cel mai celebru serviciu secret american, nu atat prin actiunile ei cunoscute, ci poate mai mult pentru cele pana acum doar banuite.

Mai concret, dezvaluirile acestor ultime zile au scos la lumina faptul ca practic toti utilizatorii de internet sunt urmariti in mod activ si complet ilegal de acesta asociatie de securitate americana. Si mai concret: orice e-mail trimis prin Yahoo, Gmail, Hotmail sau AOL, orice poza privata urcata pe Facebook sau Google, orice actiune facuta vreodata pe un smartphone Apple etc., este foarte probabil sa se afle pe serverele NSA. Cu alte cuvinte, daca ati scris vreodata un mesaj de dragoste, un act de intimitate, sau ati trimis o imagine draga dumneavoastra sotiei sau copilului a fost citita / vazuta si de altcineva. Chiar daca acest fapt nu s-a facut in timp real, toate aceste documente, comunicatii etc sunt oricand disponibile oricarui ochi “curios” care are privilegiul de a lucra pentru NSA, si nu numai.

continuare »

Apel al Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pentru consolidarea statutului traditional al familiei si al casatoriei

mitropolia IasiCOMUNICAT DE PRESA

Noi, membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in cadrul sedintei de lucru din data de 12 iunie 2013, care a avut loc la Manastirea Neamt, lavra istorica a isihasmului romanesc, am luat act cu bucurie fata de demersul Patriarhiei Romane, care a inaintat o serie de propuneri catre comisia de revizuire a Constitutiei, intre care si cea privind definirea familiei ca intemeindu-se pe casatoria liber consimtita „intre un barbat si o femeie”. In acest context, ne declaram ingrijorati de respingerea, de catre aceasta comisie, a unei astfel de clarificari, absolut necesare in contextul lumii de azi, cu atat mai mult cu cat, anterior, aceeasi membri votasera pentru o astfel de definitie. Acceptand actuala formula din Constitutie, aceasta ar putea deschide perspectiva legiferarii „casatoriilor” intre persoanele de acelasi sex. Notiunea de „soti” care apare acum in definirea constitutionala a casatoriei, lasa deschisa, din pacate, aceasta posibilitate.

In slujirea noastra de pastori ai poporului lui Dumnezeu din Moldova, nu putem tacea si ramane indiferenti fata de perspectiva unei mari decaderi, aceea de a strica rostul fiintial al omului de a se uni, barbat si femeie, in sfanta taina a casatoriei. Totodata, indemnam la veghe, in duh de rugaciune si de marturisire, fata de un proces mereu crescand de paganizare a societatii, avand ca reper valori zis a fi moderne, superioare. continuare »

“Libertatea” INTERNETULUI: Supravegheați până-n măduva oaselor, iar în curând nici măcar să scriem nu va mai fi posibil

este-o-intruziune-socanta-in-viata-privata-conturi-google-yahoo-facebook-sau-skype-accesate-de-nsa-si-fbiConturi GOOGLE, Facebook sau Skype, accesate de NSA şi FBI pentru a supraveghea activităţi în străinătate

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) şi FBI au acces la serverele a nouă giganţi americani în domeniul Internetului, între care Microsoft, Yahoo!, Google şi Facebook, pentru a supraveghea activităţi în străinătate, au dezvăluit Washington Post şi The Guardian joi.

Cotidianul american Washington Post a fost contactat de un fost angajat în domeniul informaţiilor care a furnizat documente, inclusiv o prezentare PowerPoint ce descrie parteneriatul dintre agenţia de spionaj NSA şi societăţi în domeniul Internetului.

Programul secret, numit “PRISM”, funcţionează începând din 2007 şi permite NSA să se conecteze la serverele firmelor, printr-un portal, cu scopul de a consulta informaţii despre utilizatori despre care există elemente ce permit să se creadă “în mod rezonabil” că se află în străinătate, totul fără vreo ordonanţă din partea justiţiei.

Legea americană îi protejează pe cetăţeni de o supraveghere fără ordonanţă, însă persoanele din afara teritoriului american nu beneficiază de această protecţie şi pot să fie spionate în mod legal. continuare »

Marș de amploare, sâmbăta – 8 iunie: MARȘUL PENTRU NORMALITATE împotriva căsătoriilor și adopțiilor homosexuale

miting_bucuresti_01Frați români, în aceste zile se duce o luptă acerbă împotriva valorilor milenare ale poporului român. Familia, supranumită și biserica de acasă, este atacată în cel mai perfid mod de către comunitatea homosexual-europeană. Aderarea la UE obligă la astfel de compromisuri, terfelindu-ne valorile apărate cu mari jertfe de înaintașii noștri. Dacă marii noștri voievozi s-au confruntat cu păgânătatea în mari lupte, acum suntem nevoiți să luptăm cu un dușman de-a dreptul satanic, cu care și o parte din păgâni nu este de acord. Este vorba de luciferismul elitelor mondiale, masonice și satanice, care impun legi împotriva lui Dumnezeu și a firii omenești, precum drepturile homosexualilor.

După cum știți, legea fundamentală a țării, Constituția, va fi modificată și s-a votat deja amendamentul care interzice discriminarea pe motive sexuale. Astfel, nu mai avem dreptul de a ne apăra de abuzurile făcute în public prin propaganda homosexuală, abuzuri care vor afecta sănătatea și educația copiilor dvs. Chiar în această săptămână au loc manifestații de propagandă homosexuală, care se vor încheia sâmbătă prin parada gay pe străzile Bucureștiului.

Acum, mai mult ca oricând, căci au de gând să adopte legi care să le dea și mai multe drepturi, trebuie să ripostăm! Dacă ei vor fi 1000 de persoane, noi trebuie să fim măcar 100 000. Și așa e puțin, căci comunitatea gay din România nu atinge nici măcar 1%. Să nu ne lăsăm rușinați de francezi, care s-au adunat peste 1 milion și în mai multe rânduri, protestând față de legalizarea căsătoriilor și a adopțiilor homosexuale. continuare »

Un nou atac împotriva familiei creştine: gayfest 2013

Ce mai urmează? E simplu, răspunsul ni-l dau chiar ei. Urmează familia. Urmează copiii. Ai noştri, ai creştinilor. Vă întreb, stimaţi părinţi, credeţi că dânşii se vor mulţumi cu marşuri, conferinţe şi proiecţii de filme? Credeţi că le e de-ajuns că au pângărit imaginea ţăranului roman, şi, deci, a fiinţei noastre naţionale? Nici vorbă! Curând, vor cere legalizarea căsătoriilor şi a adopţiilor de copii. Scopul? Distrugerea căsătoriei şi a familiei.

marsul-diversitatiiNici nu s-a încheiat bine „Luna istoriei LGBT (Lesbianism-gay-bisexuali şi transsexuali)”, că homosexualii ies din nou la rampă. În perioada 3 – 8 iunie, are loc, la Bucureşti, festivalul spurcăciunii, al desfrâului şi perversităţii. Programul satisface gusturile cele mai „rafinate”, incluzând literatură, teatru şi film LGBT. Din nou, sunt vizate şcolile. Marţi, 4 iunie şi miercuri, 5 iunie au loc dezbateri la Facultatea de Ştiinţe Politice.

Ei, si? Nu e prima instituţie de învăţământ care face propaganda sodomiţilor. Liceul “George Coşbuc” e deja vestit pentru marşurile gay şi platformele LGBT, desfăşurate chiar în incinta şcolii. S-au făcut memorii, s-au scris articole, s-au realizat anchete, reportaje TV. Şi ce dacă? Prin atitudinea lor sfidătoare la adresa valorilor creştine, aceşti oameni parcă ne-ar spune: “Nu vă mai obosiţi degeaba… Chiar, nu vedeţi că tot noi avem ultimul cuvânt?!” Să fie aşa? Au reuşit, oare, homosexualii, într-un timp atât de scurt, să ia cu asalt şcolile noastre? Bibliotecile noastre? Sălile de teatru? Muzeele? continuare »

VIDEO: Părintele teolog Theodoros Zisis despre dialogul interconfesional

“Suntem siguri ca sfintii ne pazesc si ne conduc, pentru ca tot ceea ce spunem si ce facem nu este al nostru, ci se bazeaza pe invatatura Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti”

pr. Theodoros Zisis- citat din cuvantul de la Man. Capidava

[youtube=https://youtu.be/k2TBCgeWGFY]

La rugamintea auditoriului, parintele relateaza despre activitatea sa in domeniul dialogului interconfesional si al combaterii ereziei ecumenismului, precum si despre activitatea sinaxei grecesti antiecumeniste a clericilor si monahilor, in cadrul careia a initiat “Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului”, document semnat de mii de ortodocsi, clerici si mireni.
Impreuna cu alti membri ai comunitatilor ortodoxe din care face parte ca si cleric sau profesor de teologie, parintele Theodoros lucreaza neincetat la informarea poporului, pentru redesteptarea constiintei dogmatice a acestuia si (re)asumarea rolului sau de a observa si sanctiona erezia, indiferent de la ce nivel este aceasta emisa si propagata.

[youtube=https://youtu.be/pFyx00EYNsM]