Atacul la adresa Sfinților Închisorilor al celor de la “cuvântul minus ortodox”, fost rîc, continuă, aducând în actualitate un atac la declarația Părintelui Arsenie Papacioc din 2010, catalogând-o amenintarea halucinanta, care spunea următoarele: N-avem timp să mai discutăm! Scoatem sabia! Dacă nu se înțelepțesc prin ce le spunem, scoatem sabia și le spunem că e ascuțită!, referindu-se la ierarhia ecumenistă din BOR! Părintele explică apoi ce înseamnă sabia și cum vor cădea capetele. Ca și atunci, suntem nevoiți să ne precizăm poziția clară, de ortodocși, din cadrul BOR, fără legături cu schismaticii stiliști, următori ai liniei Părintelui Justin, linie a Sfinților Părinți! Dar pentru faptul, că războitorii cu proprii lor frați de credință, s-au făcut de cacao la propriu prin atacul mizer la adresa legionarilor (și pentru cine nu știe, 80% din Sfinții închisorilor au fost și au rămas legionari) și pentru că au luat apărarea unui infractor comunist – fapt semnalat de blogul Apologeticum, nu știau cum să ne mai atace și și-au adus aminte de un articol mai vechi al lor plin de minciuni. Mai jos le dăm același răspuns ca și atunci, cu precizarea că sabia pe care o tot atârnă pe site va fi și pentru ei, când le va vădi Hristos minciuna pe care au urlat-o de pe case:

A fi român însemnează a fi și ortodox. Eu sunt dator lui Dumnezeu numai în natia mea. Or, cum nația este cel mai important cerc colectiv în care trăieşte omul în istorie, eu nu am decât un singur tribut de plătit în viaţă, faţă de Dumnezeu: prin naţie. Dacă Dumnezeu nu este numai Dumnezeul meu, dacă nu este un Dumnezeu singular, ci este şi al un­gurilor, francezilor etc, atunci eu nu aş mai fi român şi n-aş mai putea plăti lui Dumnezeu tributul meu.

Nae Ionescu, primăvara anului 1938

NAE IONESCU – FENOMENUL LEGIONAR
Cele patru prelegeri ținute de profesorul Nae Ionescu în temnița de la Miercurea Ciuc în anul 1938

CONFERINŢA I

România legionară nu este un fapt simplu, ci complex

Adică viziunea legionară a realităţii este o formulă care cuprinde întreaga manifestare de viaţă, aşa cum se încadrează ea în istorie. România legionară va fi o formă de viaţă politică, economică, spirituală, alta decât cea de astăzi. Punctul de plecare este istoria. Tot ce se întâmplă, se întâmplă în timp şi spaţiu, adică în istorie, teologii spun „în veac”. Întâmplările curg în istorie, adică istoria însăşi curge, fiindcă istoria trăieşte sub o coordonată anume a timpului, care este o continuă curgere. Filosofii istorici cred că istoria curge încotrova, că are o direcţie, un sens. Nu e de crezut că ea are un sens, după cum nici viaţa nu duce încotrova, ci duce la sfârşit, la moarte, început şi sfârşit.

Istoria nu se înşiră evolutiv (evoluţia este o idee necreştină, nu anticreştină, introdusă în gândirea noastră în secolul al XIX-lea). Ea a căutat să găsească un sens vieţii plecând de la un om, nu de la Dumnezeu. Istoria este o realitate necesară, dar şi schimbătoare, deoarece şi faptele care o constituie se schimbă. Asta înseamnă că tot ce se întâmplă în istorie, adică în timp şi spaţiu, este relativ. Atunci şi întâmplările sunt relative, în înţelesul că nu reprezintă un sens în sine, nu se produc după o lege anumită. Mentalitatea creştină este o mentalitate realistă, întrucât ea primeşte tot ceea ce este dat în chip normal. Lumea, adică, este aşa cum este ea în chip normal, nu cum vrem noi să fie. Există deci un criteriu de apreciere, de măsură a faptelor, chiar în această relativitate a istoriei: normalitatea.

De pildă, un grăunte de grâu pus în pământ dă un fir de grâu, asta e normalul, nu un pui de găină, anormalul. Anormalitatea înseamnă dezechilibru în aşezarea firească a lucrurilor. Cum se stabileşte normalitatea şi anormalitatea? Normal înseamnă ceea ce este mai des (frequenţa). Tipul românului este între blonzi şi bruni (chateni), acesta e normal. Normalitatea este şi ea aproximativă. Conceptele cu care măsurăm normalitatea sunt instrumente aproximative. Ca să putem spune că un fapt este normal sau anormal trebuie întâi să fie ca fapt. Faptele istorice se grupează într-un anumit loc şi timp – au un fel de aer comun, un fel de familie. Sunt mai multe fapte, însă şi asta dă caracterul colectiv. Faptele se schimbă în raport cu timpul, şi aici stă relativitatea. Bunăoară există şi o formă absolutistă de conducere a faptelor, dar şi una democratică. Din faptul că există mai multe forme de conducere, lumea crede că poate să aleagă. Fals, pentru că formele acestea nu există în sine, ele fiind, în funcţie de un anumit timp, de anumite condiţii istorice. Aici e relativitatea. Exemplu: Să umbli în chiloţi trebuie să fie vară, căci dacă e iarnă, lumea te crede nebun; aşa şi cu forma de conducere. continuare »

Într-un articolul al său din 1933, numit “O cruce pe mormântul eroului necunoscut”, filosoful Mircea Vulcănescu își exprimă simpatia făţiş cu dinamismul tineretului naţionalist:

Aşadar, tineretul românesc înscris în Gardă de Fier a avut gândul să pună o cruce la Mormântul Eroului Necunoscut şi a fost împiedicat să o facă. Stranie împiedicare… Stranie, pentru ca tineretul Gărzilor de Fier a avut gândul cel bun, gândul adevărat al oricărei conştiinţe creştineşti (s.n.) în faţa unui cult străin, adus din ţări ce nu mai cred în Dumnezeu şi care au simţit totuşi, în primii ani după război, nevoia unui substitut, a unui simulacru de credinţă. Căci fără cruce la mormânt, cultul “eroului necunoscut” nu e un cult creştinesc! (…) Şi iată că tineretul acestei ţări simte instinctiv (s.n.) aceste lucruri. Preoţii merg alăturea de el să-nfigă o cruce la căpătâiul Eroului Necunoscut, spre a-l cuprinde şi pe el în nădejdea mântuirii creştineşti universale, prefăcând astfel în locaş adevărat de rugăciune locul unde zace semnul viu al jertfei româneşti. Oprirea aşezării crucii face parte din cortegiul nemărginit de jigniri la care e supusă conştiinţa creştinească a acestei ţări, din partea celor ce nu mai cred în nimic şi care cred că pot strica, pe nesimţite, sufletele celor slabi de suflet. (Cine se roagă astăzi fără cruce face la fel mâine, şi-or fi zis!) Din fiecare, tineretul a-nţeles lucrul pe care oficialitatea bisericească ar fi trebuit să înţeleagă. (s.n.) E un semn bun. Că lucrul nu poate fi făcut, în chip deschis, printr-o procesiune a credincioşilor? Prea bine. Lucrul poate fi început din nou, pe furiş. Şi să vedem cine va mai îndrăzni atunci să smulgă crucea care se va găsi înfiptă într-o zi acolo, la Mormânt. Să avem încredere în tineret. (s.n.)

Ulterior, ca membru al guvernului din regimul Antonescu, Mircea Vulcănescu este nevoit să aplice auto-cenzura, spunând următoarele:

Prin aceşti tineri, societatea românească ajunsese să fie abătută de la efortul ei constructiv, printr-o adevărată psihoză, ispititoare în începuturile ei idealiste, dar spăimântătoare în consecinţele ei ulterioare, tenebroase şi poliţieneşti.

Cu toate acestea Mișcarea Legionară a avut printre principalele ei țeluri dezvoltarea economică a României, a comerțului mai cu seamă, încât țară să fie independentă de orice stat. Din acest motiv legionarii au întâmpinat multe piedici și jocuri politice necinstite din partea uzurpatorilor de atunci și de acum – sioniștii. Iar nevoia de ordine trebuia asigurată, în contextul în care jidanii aduceau atingere securității naționale, pactizând cu dușmanii – bolșevicii.

Drept dovadă că Mircea Vulcănescu a fost simpatizant până la capăt al Mișcării Legionare este denigrarea de care are parte din partea instituțiilor jidovești de la noi din țară. Să nu se uite faptul că cel care l-a format în spiritul unui creștinism ortodox autentic pe Mircea Vulcănescu este Nae Ionescu, mentorul legionarilor.

Iată cum caracteriza Ion Halmaghi (Pittsburgh, 1975) această nedumerire a lui Mircea Vulcănescu (datorită firei sale blânde) despre sacrificiul Mișcării Legionare:

M. Vulcănescu mai spunea că niciodată nu a înţeles îndeajuns fenomenul acestei generaţii ca parte a unei ordine spirituale româneşti. El socotea acest fenomen ca o recrudescenţă a unor forte negative care tind să destrame ordinea specificului românesc şi chiar să strice armoniile mioritice ale viziunii româneşti despre lume. Această ideologie[1], care i se părea că se îndepărtează de realităţile naţionale, care bulversa însăşi fundamentele şi structurile naţionale, Vulcănescu căuta să o înţeleagă, s-o analizeze şi s-o înţeleagă. Ce este, în fond, această generaţie de «sinucigaşi», de benevoli ai morţii, de prevestitori, ce este această generaţie marcată de personalităţi gigantice care s-a vrut stinsă şi acoperită cu beton, ce semnificaţie are pentru neamul românesc, şi în lume, sacrificiul creştin al celor căzuţi în Spania? Întrebându-se cu nelinişte, mereu, aşa a ajuns Vulcănescu să înţeleagă şi să creadă în puterea creatoare a elitelor în toate domeniile de manifestare omenească…

Citiți și: Atac bolşevic la Mişcarea Legionară: RîC, ce-şi arogă cuvântul ortodox, aseamănă doctrina legionară cu dictatura băsesciană

ROMÂNIA CREȘTINĂ ȘI RĂZBOIUL PSIHOLOGIC PURTAT ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN

　　　　În lumea contemporană, este bine cunoscut faptul, că astăzi războaiele din toate zonele de conflict tind tot mai mult să folosească războiul psihologic, ca parte componentă activă a acestora. Dar acest război psihologic este purtat în același timp și separat împotriva statelor lumii neangajate în conflicte regionale, în încercarea de a le slăbi până la desființare. Prin el, se urmărește distrugerea identității naționale, valorilor naționale și creștine pentru a pregăti Noua Ordine Mondială prin care va apărea un singur stat atotputernic, un imperiu global, chipurile o republică universală.
Analizând doar succint starea actuală a națiunii române, observăm că poporul român este supus constant și în prezent unui război psihologic complex, prin care se caută cu orice preț aruncarea românilor în sărăcie și deznădejde, în paralel cu slăbirea în credință.
Pe lângă manipulare, intoxicare și reeducare, mass-media aservită în mare parte stăpânilor din umbră, contribuie din plin la crearea unei imagini deprimante asupra viitorului și la grefarea unui negativism și scepticism, menit să preîntâmpine luarea de atitudine, spiritul civic și gândirea critică. Democrația este golită de conținut dacă nu există opoziția față de putere. Mass-media este cea care practic anesteziază conștiințele și demonizează treptat valorile creștine și naționale. Evreii sioniști cunosc foarte bine puterea mass-mediei și de aceea au investit mult în ea. Până și cinematografia din divertisment a devenit o industrie dar și un mijloc de pervertire a gândirii și modului de viață.
Cu îngăduința lui Dumnezeu (drept pedeapsă pentru milioanele de avorturi făcute din 1990 încoace și alte păcate grele), putem spune că asemenea vechiului popor al lui Israel dus în robia egipteană, din ianuarie 2007 a început pentru poporul român ,,robia babiloniană”. De altfel, sediul de la Bruxelles este conceput ca o replică la Turnul Babel din vechime. Dar robia aceasta ne este dată și pentru ca suferința să ne deschidă ochii sufletului. Se va trezi oare poporul român, conștientizând păcatele sale pentru a dobândi iertarea înaintea lui Dumnezeu? Avem nevoie fraților de o ROMÂNIE CREȘTINĂ! România are nevoie în ceasul acesta critic al existenței sale de foarte multă rugăciune și pocăință adevărată. Este timpul mărturisirii Adevărului! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ycJUx5RiMMA]

Acatistul Noului Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, făcătorul de minuni († 22 iulie)

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndelung pătimitorule, de Dumnezeu purtătorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, părinte, cu hlamida lui Hristos îmbrăcându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să-l lăudăm cu mare glas pe Părintele Ilie, care, prin pătimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruinţei. Căci, iubind Biserica lui Hristos şi neamul românesc, a ales calea cea strâmtă şi cu chinuri, stând fără teamă împotriva duşmanilor dreptei credinţe. Şi pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Icosul 1:

La tine alergăm, sfinte, la vreme de ispită, având nădejde în mijlocirile tale. Ştim că pe mulţi i-ai chemat în chip minunat la sfintele tale moaşte. Am auzit de femeia pe care ai îndemnat-o, zicându-i în vis: „Vino la mine şi roagă-te ori de câte ori ai nevoie de ajutor”. Şi credem că şi pe noi ne poţi ajuta, căci iubirea ta se revarsă peste toţi cei care se roagă ţie cu credinţă, şi pentru aceasta îţi zicem: continuare »

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. continuare »

UPDATE: FOTO: Decernarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Cuviosului Părinte Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu a devenit, cum era şi de aşteptat, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care numele Părintelui Justin a rezonat în inimile multor români, care l-au iubit şi îndrăgit pe bunul Duhovnic încă din anii’70 şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. În acest timp fiecare primar, mulţi consilieri, medici şi profesori, oameni obişnuiţi treceau pragul smeritei chilii a Duhovnicului din munţii Neamţului, pentru a cere sfat, putere şi binecuvântare.

Părintele Justin spunea că românii ortodocşi din Piatra Neamţ au o dăruire aparte faţă de Biserică şi se dedică cu mult spirit de jertfă şi entuziasm slujirii aproapelui. Aceşti „inimoşi” ai ortodoxiei, cum îi numea Părintele Justin, au dovedit astăzi, prin acordarea titlului de cetăţean care le onorează oraşul, că dragostea lor faţă de Părintele Justin merge până dincolo de hotarele morţii, către Dumnezeu, acolo unde în veşnicie Părintele lor Duhovnic veghează şi se roagă pentru mântuirea sufletelor lor.

Anunţăm pe această cale că, prin mărinimia cetăţenilor vrednici ai oraşului Piatra Neamţ, ucenici ai Marelui Duhovnic, duminică, 20 iulie, de prăznuirea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, susținută la strană de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Slujba de pomenire se va săvârşi, împreună cu Sf. Liturghie, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preot paroh este Părintele Prof. Vasile Păvăleanu. Tot în această biserică se va decerna şi titlul de cetăţean de onoare, după care invitaţii sunt rugaţi să participe la o agapă frăţească, organizată de familia Ouatu George, un fidel ucenic al Părintelui Justin.

Toţi cei care doresc să ţină aprinsă făclia credinţei ortodoxe, aşa cum ne-a predat-o Părintele nostru Justin, sunt invitaţi să participe la acest eveniment comemorativ în memoria Părintelui Justin. Pentru noi Părintele Justin este un rug aprins al ortodoxiei nemţene.

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – Mărăţei 1 din Piatra Neamţ se află pe Strada Privighetorii 1.

| atitudini.com

– torturată şi arsă de vie la crematoriul din Bucureşti de sioniști-

Cum a fost asasinată comandanta Cetăţuilor de Fete Legionare  (cf. „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă) Torturată, violată şi apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului…

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morţii se învârtea sârguincios; veşti tragice soseau din ţara întreagă despre cei cuminecaţi în credinţa lor pe drumul cu Arhangheli.

Şi, într-una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei şi cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viaţă ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n-a putut fi păstrat. Până şi brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinţei Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă mai respira şi cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnacoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, maşina se opri. Undeva mai pe dreapta, o uşă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenţi. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar ştiţi, corpul trebuie înregistrat…

– S-a făcut de delegaţii Prefecturii: Siguranţa Statului.  Ştim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în faţa autorităţilor „statului”, mecanicul deschise larg uşa şi se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliţie din Bucureşti şi agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roşit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colţuri, să nu se murdărească, şi au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe  culoarul palid luminat.

– Stai aşa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare şi, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viaţă parcă. Horcăia în sânge încercând să respire şi ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viaţă… Era aproape de ora 23…

Puţin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu linişte, o linişte mormântală şi apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimţite o lacrimă şi încercă iute să şi-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ţi-am spus eu…

Din coşul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeşte ca o perdea subţire deasupra oraşului cufundat în noapte, vestind mişelia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă şi trăsnetele lui Dumnezeu încep să  biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul mişelnic, uneltit şi hotărât de putere împotriva tineretului creştin legionar, osândea hoţeşte la moarte. Rodul de aur al Ţării, păşea pe drumul spinos al calvarului şi mântuirii Neamului…

Notă: se pare că cenuşa ei s-a recuperat şi a fost adusă la mănăstirea Predeal în 1940. Se pare că regimul comunist de mai târziu va fi înspăimântat de mormintele martirilor, căci Securitatea se informa că la Predeal stareţul Dionisie Velea (mutat de patriarhul Justinian ca prim-slujitor la catedrala patriarhală) „a permis călugărului Nicandru Prodan să aducă legionari pentru şedinţe clandestine şi să adăpostească osemintele lui Nicoleta Nicolescu, ţinând slujbe speciale pentru ea”[1].

 din cartea Martiri şi mărturisitori români din secolul XX – Fabian Seiche

Constantin Istrate (foto), al cincilea tortionar pe care Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (ICCMER) l-a identificat, recunoaste o parte din acuzatii si spune ca nu i-a batut pe detinutii de la Penitenciarul Gherla cu ciocanul, ci cu levierul.

“O parte dintre ele sunt adevarate, in cea mai mare parte sunt inscenari”, a declarat Istrate, fost loctiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla, pentru Digi24, referindu-se la faptele de care este acuzat.

De exemplu, el a negat ca ar fi folosit ciocanul pentru a bate un detinut, asa cum l-a acuzat Octavian Bjoza, fost detinut politic, explicand ca a folosit un levier.

“Dar nu cu ciocanu’ (…), ci am folosit un levier… Nu aveam ciomege, era interzis in puscarie orice forma de contondent”, a spus Istrate.

Al cincilea tortionar – Constantin Istrate, responsabil de moartea a peste 200 de detinuti

In varsta de 88 de ani, Constantin Teodor Istrate a detinut functii de conducere in Penitenciarul Gherla, incepand prin a fi comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), apoi ajutor de serviciu al comandantului si loctiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), loctiitor comandant pentru paza si regim (1957 – dec. 1958 si 1 mart. 1959 – 1961), comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).

Conform marturiilor obtinute de ICCMER, Constantin Istrate era unul dintre cei mai sofisticati gardieni. Astfel, el evita sa loveasca detinutii cu mainile sau cu alte obiecte pentru a nu se murdari de sangele lor, spun cercetatorii, preferand sa ii loveasca pe detinutii imobilizati la pamant cu cele mai grele ghete sau cizme pe care le avea.

Victimele tortionarului Istrate, marturii sfasietoare: Batai cu ciocanul la talpi, detinuti transportati cu camionul in saci

Conform probelor obtinute, Istrate asigura legatura cu serviciile secrete, dand informatii nu numai despre detinutii politici de la Penitenciarul Gherla, ci si despre colegii sai.

Tovarase Eugen Tanasescu
Dumneavoastra ati auzit vreodata de parintele Arsenie Papacioc, este de acolo de pe langa Constanta, aproape de tovarasia dumneavoastra, ei acest parinte Arsenie Papacioc, a fost, pe langa un mare duhovnic, si un mare legionar. A facut si puscarie pentru aceasta, si ca el au fost mii de preoti care au impartasit aceelesi idealuri si s-au savirsit in beciurile bolsevice. (nn Parintele Arsenie: Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice.)
Tovarase Tanasescu, in afara de istoria comunista si de citeva filme cu Sergiu Nicolaescu, ai mai studiat si altceva?
Stim ca esti pro cip, politic corect, ecumenist si o portavoce a patriarhiei, dar scuza-ma tovarase, nu te ridici decit la gradul de “coada de topor”, cam ceva de genul Eugen Turcanu, cu misiunea de a dezbina si a dinamita o reactie normala si naturala a unui popor supus exterminarii si sclaviei.
Pe citi arginti lucrezi tovarase, mai multi sau mai putin ca Iuda, cum poti sa sustii ca legionarismul este un filetism, cind deviza de capatii a acestuia era Dumnezeu, cu ajutorul Caruia se crea un OM nou induhovnicit?
Esti departe tovarase de ceea ce ar trebui sa fii, nu esti decit o unealta a unui sistem, care intr-un moment de timp se poate descotorosi de tine ca de un obiect inutil.
Iti bati joc gratuit de istoria si jertfa unui popor, care a mucenicit si s-a sfintit prin temnite, ah dar uitasem, pentru tine tovarase nu exista sfinti ai inchisorilor, asa ai primit directiva de la Ciubotea.
Nu-i nimic, cind o sa vina vremea fiecare o sa fie judacat dupa faptele lui si la acea judecata nu se va mai putea spagui si nici ascunde nimeni, poate acolo o sa te intilnesti cu unii dintre acei legionari si o sa intelegi prea tirziu de care parte a Adevarului te-ai aflat.

Doamne ajuta!!

Este foarte dureros cand vezi ca pastorii tai, care ar trebuii sa-ti arate calea spre Dumnezeu fara ocolisuri, tocmai ei sunt aceia care te indreapta spre apostazie si ratacire si spre iad. Ma doare sufletul mai ales cand vad si monahi care ar trebuii sa tina credinta curata si sa lumineze calea spre cer prin rugaciunile si asceza lor, intr-un cuvant prin viata lor asemenea ingerilor, iar ei in schimb impartasesc parerea acestui parinte. Problema este ca de la preoti de mir te mai astepti, pentru ca grijile vietii pe care orice mirean le are le pott inabusi aceste simturi a vremurilor din urma, dar monahii care au lasat toate pentru Dumnezeu si sunt meniti sa ajunga ingeri in trup cum pot ei sa nu vada pericolul. Eu le-as spune acestor preoti gen Tanasescu, daca inainte sa spuna aceste lucruri, au pus genunchiul la rugaciune, si daca s-au rugat cu sinceritate ca Dumnezeu sa le arate daca cumva aceste cipuri sunt bune sau rele. Pe ce se bazeaza ei cand scot aceste afirmatii nu cumva pe mintea si interesele lor? Eu din putinele carti pe care le-am citit am aflat ca revelatia lui Dumnezeu vine numai prin rugaciune fierbinte, prin curatirea de patimi, printr-o viata in Hristos autentica. Dar din pacate clerul nostru in mare parte este influentat de duhul crestinismului apusean care nu mai are vreo legatura cu Biserica lui Hristos, care pune accent pe lumea asta, care a imputinat rugaciunea si care ofera libertatea fiecaruia de a interpreta Biblia dupa cum il taie capul. Ai nostri de la patriarh in jos uita ca in Ortodoxie calea de a primi luminare a la Dumnezeu nu este ratiunea ca in apus ci este aceea de a ne aduna cu totii la post si rugaciune de la vladica la opinca si apoi cum ne va lumina Dumnezeu asa sa fie. Pana la urma cuvantul lor pentru mine nu face doi bani, atata timp cat spre deosebire de ei, parinti cu viata curata, cu rugaciune neincetata, cu semnele martiriului pe trupurile lor care chiar daca sunt foarte putini la numar, dar stiu ca ei sunt casnicii lui Dumnezeu si de la El stiu tot Adevarul. Tot acest rau din lume este pentru ca rugaciunea adevarata a inceput sa scada, si daca rugaciunea scade, cu totii vom fi o prada usoara in mainile celui rau. Este act se poate de evident ca sunt din ce in ce mai putini cei ce se roaga in adevaratul sens al cuvantului.

| comentarii pe saccsiv

De sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie 1927, o mână de tineri români punea bazele unei mişcări care peste zece ani avea să capete o amploare de dimensiuni naţionale. Care să fi fost secretul acestei ascensiuni fulgerătoare a “Legiunii Arhanghelul Mihail”? Explicaţia nu e deloc complicată. Aceşti tineri, în frunte cu Căpitanul lor, purtau în suflete esenţa unui mesaj de înnoire morală a socieţătii prin înnoirea interioară a individului. Erau călăuziţi de elanuri şi energii nestăvilite, numai că acest fapt nu poate fi nicidecum o explicaţie suficientă pentru succesul lor. Printr-o hărnicie neobosită ei au dus într-adevăr acest mesaj din sat în sat, din casă în casă. Esenţial era însă faptul că majoritatea românilor care ajungeau să-i cunoască pe aceşti tineri plini de idealuri direct, faţă către faţă, dincolo de murdăriile şi invectivele cu care erau acoperiţi de nişte adversari lipsiţi de scrupule, se regăseau de fapt pe ei înşişi. Îşi regăseau propriile aspiraţii, propriile idealuri morale şi de dreptate, propriile valori moştenite din moşi-strămoşi, şi care ameninţau acum să se destrame sub frământările unui veac hain. Curentul legionar a avut succes tocmai datorită autenticităţii sale. Iar această autenticitate, la rândul ei, îşi trăgea seva dintr-o forţă spirituală genuină, din duhul de rugăciune şi de invocare a puterilor protectoare cereşti, din întoarcerea la icoană. Sub această pavăză divină nu mai exista nici teama de moarte, ea fiind transfigurată în jertfă creatoare. Moartea cu sens, de aceeaşi esenţă ca în baladele Mioriţei şi Meşterului Manole, a făcut ca sufletul neamului să rezoneze înmiit cu jertfele curate ale acestor tineri. Fapt care a făcut ca până şi gesturile lor justiţiare -când în disperare de cauză nu s-a putut apela la justiţia firească- să fie înţelese de popor şi asociate cu cele similare din baladele haiduceşti. Partea curată a neamului, cea care a ajuns în contact nemijlocit cu fenomenul legionar, l-a înţeles şi l-a urmat în mare parte. Vor fi fost şi alţii care se declarau naţionalişti şi creştini (aşa cum sunt destui şi în ziua de azi). Dar, fără a le nega meritele, toate celelalte grupări nu au reuşit să închege o veritabilă comunitate sufletească, aşa cum a izbutit Legiunea. Căci aici zace adevărata “piatră filosofală”. Mişcarea Legionară a fost o comunitate de români uniţi între ei prin liantul dragostei. În el rezidă întreaga autenticitate şi întreaga forţă a mesajului legionar, care a străbătut nealterat deceniile care au trecut de la lansarea sa înspre toate zările. Nicio imitaţie de pe lume, nicio purtare de simboluri exterioare sau de conformare unor ritualuri, nicio răspândire pe internet sau sub alte forme a unui mesaj de “tip legionar”, fără o pătrundere suficientă a profunzimii dinapoia lui, nu va reuşi să se substituie acestui sâmbure autentic. Ca atare, o asemenea abordare nici nu va putea avea vreodată succes, fiind condamnată de-a pururi să rămână sub formă de epigonism steril la periferia societăţii româneşti. continuare »

Părintele Calciu, din motive de smerenie, a dorit să nu fie dezgropat…
Dacă părintele Calciu nu ar fi fost un luptător anticomunist convins, ci vreun ecumenist sau conformist devotat, al vremurilor g(rele) de azi, s-ar fi întâmplat la fel cu trupul lui deshumat, sau s-ar fi deplasat toate organele eclesiale responsabile, şi l-ar fi pus direct în raclă, în sinaxare şi calendare spre cinstire?!

Pr. prof. dr. Mihai Valică infirmă astfel minciuna din comunicatul monahului Filotheu
şi al ex-rasoforei Neonila, postat fără consultare în numele vieţuitorilor Mănăstirii,
cum că ar fi de acord cu respectarea ad-literam a testamentului Părintelui Gh. Calciu.

Cele Şapte cuvinte către tineri ale Părintelui Calciu –  istorie sau actualitate

pentru filo-sioniști: Noi mergem la judecată cu locul, cu spiritualitatea, cu neamul și acolo vom da socoteală cum am știut să luptăm pentru dreptate, pentru credință.

87 de ani – GARDA MERGE ÎNAINTE

Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub  conducerea mea.
Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat.
Să rămână în afară cel ce are îndoieli.

Corneliu Zelea Codreanu

Aceste cuvinte au fost citite la câteva minute după ce au fost scrise de către Corneliu Zelea Codreanu, ca un Ordin de zi, numerotat cu Nr.1, într-o ședință a Naționaliștilor-Creștini, convocată la Iași, Str. Florilor, Nr. 20. Se întemeia astfel, în urmă cu 73 de ani, cadrul organizat al Naționaliștilor-Creștini din România, cunoscuți după aceea ca „Legionari”… Înainte de această dată, sub conducerea aceluiași Codreanu, liderul incontestabil al Naționaliștilor Români, lider a cărui lumină de martir strălucește peste ani în conștiințele Românilor, care, cu bună credință recunosc măreția „Căpitanului”, au mai fost însă și alte Ligi și Asociații cu caracter Naționalist, dat fiind perioada imediată după primul război mondial, când se făcea o politică ostilă neamului, în diverse domenii.
La 9 februarie, se tipărește la Iași „Garda conștiinței naționale”, gazetă în paginile căreia se publică „Crezul socialismului național creștin”, alcătuit de Căpitan și Constantin Pancu. Trebuie menționat faptul că această tipăritură a aparținut unei organizații a muncitorilor ieșeni, liderul acestora fiind Constantin Pancu, muncitor cu numai patru clase primare (instalator de apă și electricitate), dar cu extraordinare calități de lider, atât ca organizator, dar și ca „vorbitor de mâna întâi”. La 20 mai 1922, Codreanu înființează „Asociația studenților creștini”. „Frățiile de cruce” au luat ființă în 8 noiembrie 1923, în închisoarea Văcărești.
După înființarea Legiunii, la 1 iulie 1927 se cimentiază cel dintâi legământ legionar la București, Cluj, Câmpulung, Focșani. Vedem așadar că, la doar o săptămână de la adunarea care a consfințit înființarea Legiunii în centrele din toată țara, au început acțiuni de răspândire a Naționalismului, ca manifestări pentru apărarea intereselor Românismului, interese care, în acea perioadă a istoriei neamului, erau neglijate în favoarea unor interese materiale, de grup.
Primul „cuvânt scris” al Legiunii a apărut în foaia proprie „Pământ strămoșesc”, revistă bilunară care apare cu începere din 1 august 1927. După apariția primelor numere, greutățile în tipărirea revistei au început să apară. Motivele? Cam aceleași pe care le întâmpină în ziua de azi reviste care urmează linia Naționalismului Românesc.
Acest text nu se vrea deloc o schiță a istoriei Mișcării Legionare. Considerăm că, mai mult ca oricând, după atâția ani de tăcere sau de răstignire a Naționalismului Românesc, care continuă și astăzi, într-un „astăzi” în care se trâmbițează libertatea cuvântului, în timp ce Mișcarea Legionară este ținută sub obroc, istorici înveșmântați în virtutea nefricii de a scoate adevărul la lumină ar trebui să purceadă degrabă, neleneși în a săvârși îndreptarea neadevărurilor ce ne-au urmărit atâta amar de vreme.
Se vor aceste rânduri o aducere aminte a ceea ce a fost o tentativă de Reînviere a Neamului Românesc dintr-o stare ce părea că-i este fatală, în anii imediat după Marea Unire… O aducere aminte care să se constituie în una din marile sărbători ale Neamului, știind că tot ce s-a săvârșit în acea seară de 24 iunie 1927 a fost sub semnul Iubirii de Patrie. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=BN59aFRWzhk]

Vedeți și: VIDEO DVD: Înmormântarea Părintelui Justin, cu momente din viața sa povestite de monahul Teodot

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=8AB6peEimdE]