Suntem deja în 2018, iar în anul care a trecut nu s-a întâmplat ceea ce ne-am fi așteptat cu toții. Sinodul BOR l-a declarat: 2017 – Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Cu această ocazie s-au organizat simpozioane, conferințe, expoziții, s-au tipărit cărți, s-au pictat icoane s.a., toate în cinstea Sfinților din Închisori. Sau cel puțin teoretic așa a fost. Doar că ce era mai important, recunoașterea sfințeniei lor – canonizarea, nu a venit ca propunere din partea niciunui ierarh. Au fost voci răzlețe din popor care au cerut acest lucru, dar se loveau de acuza că majoritatea au fost legionari. Deși mult blamata Mișcare Legionară i-a format pe acești mărturisitori români și ortodocși, ei s-au desăvârșit în temnițe datorită viețuirii în Hristos, în condiții din cele mai crunte, fiind supuși supliciilor asemeni mucenicilor din sinaxarul ortodox.

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

• moartea martirică – dovada cea mai certă;
• mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
• viaţa curată, viaţa sfântă;
• darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:

• să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
• puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
• puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
• puterea de a săvârşi minuni;
• cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.De la instalarea regimului comunist în Rusia s‐a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l‐a avut în toate ţările pe unde a trecut. continuare »

Motto:

„Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii!
Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele.
Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” (Ion I. Moţa).

„N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.
Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.
L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.” (Vasile Marin).

De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?

Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.

Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.

Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă¹ – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”² -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania. continuare »

„ Frate întru Hristos
De năzuieşti şi tu la acest lucru bun,
eşti binevenit printre noi ”.

Aceasta este introducerea din caietul-program al manifestaţiei Şapte zile de priveghere la Cernăuţi, organizată de mitropolitul Bucovinei, Tit Simedrea, la sugestia lui Sandu Tudor, în primele zile ale lunii august ale anului 1943. Această manifestare a premers înfiinţării Rugului Aprins de la Antim, în anul 1946. Înainte de aceasta aş vrea, însă, să fac o paranteză.

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti spunea într-o predică:

„Îndeosebi l-am pomenit pe mucenicul Valeriu pentru că face parte dintr-o generaţie care a avut un rol, un destin, o mărturisire, a avut o jertfă şi un mesaj. Este vorba de perioada interbelică în care s-a născut el şi tinerii din generaţia lui. Această opresiune din veacul trecut, al XX lea, comunismul, avea să atace în chip osebit ţările ortodoxe. Era o luptă împotriva creştinismului. Nu mai spunem cine l-a inventat şi spre ce era orientat. S-au ridicat şi din neamul nostru oameni creştini pe care i-a durut inima şi pentru credinţă şi pentru ţară, [din cauza] pericolului care-i păştea. Această opresiune, bineînţeles, a măturat tot. Au fost arestări masive, cu consecinţele care se cunosc, în temniţe au ajuns atâţia… Pe de altă parte cei din afara temniţelor spuneau: e jale, ăştia închid tot! Cine ăştia? Comuniştii şi tot ce se ascundea în spatele lor, cu sionismul şi toată politica iudeo-masonică.

Vorbim pe trei planuri: în puşcării, cei din afară şi cei de astăzi. Se lăsa întunericul peste ţară. Peste tot. Pe plan social, politic, cultural, în învăţământ, în economie, peste tot… ăştia nu lasă nimic neacoperit, o să vină o vreme grea pentru toţi. Cei închişi erau sortiţi exterminării, iar noi cei din afară nu o să avem nici o şansă. Soluţia va fi cum să dăinuim noi?… şi au făcut acel Rug Aprins”1.

Soluţia pentru cei din închisori a fost rugăciunea. Nici nu se putea altfel, dar cei din închisori nu au ajuns instantaneu la starea de rugăciune şi mai ales pe treptele cele înalte ale acesteia. Au fost frământări, au căutat să înţeleagă pentru ce trebuie să sufere acele cumplite încercări în închisorile comuniste. Vrednicul de pomenire Părintele Iustin spunea Ne-a venit foarte greu la început, dar când ne-am dat seama pentru ce suntem noi aici – iată luminarea, revelaţia – pentru ce suntem aici. Şi toţi, şi toate, aveau un rost şi un destin. Şi istoric, dar mai ales creştinesc, duhovnicesc. continuare »

”…Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem niște creștini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniștea. Pentru că întâistătătorii noștri ne-au dat mereu cu liniștea, cu pacea, cu cumințenia – virtute pusă la mare cinste în educația religioasă ateist-comunistă.

Dar această falsă cumințenie ne-a acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleșug în sânul Bisericii noastre și de atâtea bălării aduse din Răsărit și din Apus, nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate că a fost mai comod să le astupăm.”

extras din Părintele Justin Pârvu,”Biserica și noile erezii”.

„Țelul final nu este viața, ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-și prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai în lumea aceasta. Acest student (Corneliu Zelea Codreanu) a îndrumat generația lui având ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerbă, cerând sacrificii pentru credința lor în Dumnezeu și neamul românesc, tineretul a fost supus la un experiment unic în lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitești, unde toți au fost prăbușiți că așa era rețeta. Dar în fața lui Dumnezeu nu contează căderile, ci ridicările. Preotul Calciu a fost unul dintre aceștia. Generația acestui student, în verde îmbrăcată și la icoane închinată, a fost martirizată cum n-au fost decât creștinii din primele secole. Din rândurile ei ridicându-se pe treptele cele mai înalte ale eroismului și chiar sfințeniei. Dacă în iureșul luptei au fost și greșeli, să nu se uite că una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide și alta este individul care luptă în numele cetății și al țării, care a fost dintodeauna declarat erou.”

Monah Athanasie Ștefănescu

16 iunie 2013 – 16 iunie 2016

Sfinte Justin, veselia îngerilor, bucuria și frumusețea tuturor sfinților, pe tine te rugăm îngrădește mănăstirile tale, în care te-ai nevoit cu râvnă și te-ai făcut părtaș cetei mărturisitorilor și cuvioșilor.

• Acatistul Sfinţitului Mărturisitor Justin, stareţul de la Petru Vodă
• Paraclisul Cuviosului Părinte Justin de la Petru Vodă

continuare »

Cuvântarea (de câteva minute) a P.S. Longhin (Jar) la mănăstirea Cormaia din 29.05.2016 : Astăzi e o vreme de mărturisire … Să nu trădaţi ! Să nu vindeţi ! Să nu rămâneţi ruşinaţi în faţa lui Dumnezeu şi a celor care atât de mult au putut să sufere … sfinţi din închisorile comuniste şi toţi cei care au suferit.

UPDATE 

01 iunie 2016 – Sfântul Martir Iustin Martirul şi Filozoful
HRAMUL Mănăstirii TUTUROR SFINŢILOR ROMÂNI Poarta Albă, Galeşu – Constanta

Program:

• Marţi 31 mai, ora 20.00 Slujba Privegherii: Vecernia Mare cu litie şi Utrenia.
• Miercuri 01 iunie, ora 08.00 Sfânta Liturghie Arhierească cu participarea ÎPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului
• Parastas de 3 ani pentru Pr. Arhim. Iustin Pârvu, urmat de agapa frăţească

Vă aşteptăm cu drag pentru a ne împărtăşi împreună cu darul Sfinţilor mărturisitori români care au pătimit în temniţele comuniste.

Maica stareţă Eleodora cu obştea.

Sinaxar 14 Mai: Sfinții Închisorilor: Mărturisitorii din temnițele comuniste

Slujba Sfintilor Romani din temnitele comuniste

14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

Proiect de lege: 14 mai, Ziua Naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste

Fotografii inedite cu Părintele Justin Pârvu din ziua arestării, 14 mai 1948. Interviu inedit din anul 1993

Reportaj: Sfinţii închisorilor şi moaştele lor

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Mesaj pentru Conferinţa de la Iaşi din 19 Martie, Avva Justin şi Sfinţii închisorilor

PETIȚIE: Protest împotriva indiferenței Patriarhiei față de Sfinții închisorilor

Monahul Teodot: Predică la prăznuirea Sfinților Închisorilor (măn. Petru Vodă), în vremea Sf. Cuv. Părinte Justin, cel ce nu s-a lepădat o clipă de camarazii săi și de doctrina Mișcării Legionare

„Eu am spus într-o altă împrejurare, la televizor, când s-a discutat despre condamnarea comunismului – nu din dorinţa de răzbunare, eu i-am iertat pe toţi, dar pentru o bună pedagogie a neamului românesc – ca cei care au încălcat legile din perioada comunistă să fie judecaţi după legile comuniste. Fiindcă se spunea să ai asistenţă juridică şi religioasă, să nu fi schingiuit… ori când erai arestat te luau la bătaie de cum intrai acolo, ca să te intimideze şi să te aducă în situaţia de a declara tot ce voiau ei.

Unii au fost mai rezistenţi şi au tăcut, cu preţul unor chinuri mai îndelungate, alţii [mai puţin rezistenţi] au cedat, pentru că fiecare avem o anumită limită de rezistenţă. La unul numai te stropşeşti şi spune tot, altul, îl baţi şi îl chinui şi nu spune nimic.

Oriunde în lume ordinul nu anulează legea, ori tot sistemul comunist a fost [dat] pe nişte dispoziţii precise care încălcau legea, având la bază un principiu leninist: Revoluţia proletară nu poate fi îngrădită de lege. continuare »

Interviu cu fostul deținut politic Vasile Maluș din satul Stâncești, comuna Ipotești, realizat de pr. Mircea Băjenaru din Suceava.

Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Senat o propunere legislativă prin care propun ca data de 14 mai să fie instituită ca Ziua naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste. Propunerea legislativă este semnată de 33 de deputaţi PNL şi a fost depusă, joi, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, relatează News.ro.

Potrivit proiectului, celebrarea acestei zile poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale şi de instituţiile de cultură prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, „în limita alocărilor bugetare alocate”.

De asemenea, proiectul prevede că în ziua de 14 mai, Televiziunea publică, RRA şi Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în timpul prigoanei comuniste din ziua de 14 mai 1948.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, intelectualilor şi a multor români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini.

„În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948, au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea. A ignora istoria suferinţei acelor zile, căreia i-au căzut pradă unii dintre cei mai curaţi şi mai drepţi dintre români, adevărate vlăstare ale eternităţii acestui neam, dar şi lungii perioade marcate de represaliile comunismului, ar fi o greşeală fatală aplicată acurateţei istoriei noastre”, mai spun parlamentarii semnatari ai propunerii legislative.

Potrivit deputatului PNL Mihai Aurelian, „ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste este una din zilele care trebuie marcate în calendarul oricărui român aflat în căutarea adevărului, spre aducerea aminte sau cunoştinţă a tot ceea ce a însemnat prigoana comunistă”.

„Numele unor titani ai dreptăţii şi credinţei au pierit şi au pătimit în acei ani negri ai istoriei noastre în speranţa că acest neam şi această ţară vor avea un altfel de viitor decât cel pe care-l construiau fiii bolşevicilor trimişi să distrugă România. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr şi soţia sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul şi singurul ministru ialomiţean, preoţi, poeţi, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum şi zeci de mii de alţi români curajoşi au fost săltaţi începând cu 14 mai 1948 de lângă cei dragi şi aruncaţi pentru totdeauna în cele mai întunecate şi oribile locuri de detenţie”, precizează deputatul, într-un comunicat de presă.

Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative, forul decizonal fiiind Camera Deputaţilor

Digi24

Părintele Justin Pârvu ne vorbește despre ziua de 14 mai 1948

Motto:
„Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii!
Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele.
Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” (Ion I. Moţa).

„N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.
Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.
L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.” (Vasile Marin).

MAJADAHONDA 2016. Legionarii Moţa şi Marin, căzuţi pe frontul anticomunist din Spania, au fost comemoraţi de spanioli şi români. Buciumul.ro

De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?

Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.

Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.

Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă1 – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”2 -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania.

În anul 1930, după retragerea din fruntea statului a generalului Miguel Primo de la Rivera, stânga socialistă câştigă alegerile, în aprilie 1931, în marile oraşe din Spania, iar Regele Alfonso al XIII lea părăseşte ţara, fără a abdica însă. În anii următori mişcarea socialistă se radicalizează, sub ochiul vigilent al Moscovei şi cu sprijinul material şi ideologic al acesteia. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=eI1QAJW5pIE]

Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.

Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu, ziar de înaltă factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi alţi exponenti straluciţi ai elitei intelectuale legionare, unde scrie numeroase articole de substanţă, studii de economie şi politică. Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:

” A însemnat să fim noi înşine…” (vezi lucrarea Petre Tuţea – Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate: continuare »

După introducerea pe întreg cuprinsul ţării a stării de urgenţă şi de asediu, la 29/30 noiembrie 1938, în satul ilfovean Tâncăbeşti, 14 legionari în frunte cu Codreanu, „Decemvirii” şi „Nicadorii” au fost asasinaţi prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu-Sărat la Bucureşti. Împuşcaţi apoi pentru a se invoca pretextul fugii de sub escortă, au fost băgaţi într-o groapă comună la Jilava, peste trupurile lor aruncându-se câteva damigene de vitriol. Au fost împuşcaţi apoi avocatul Nicolae Făgădaru şi alţi doi legionari lângă Cluj. În subsolul de la Prefectura Poliţiei Capitalei a fost ucis locotenentul Nicolae Dumitrescu şi prof. Vlad Cristescu. S-a spus că s-a sinucis, dar în realitate a fost „ajutată” să se sinucidă, legionara Constanţa Grecu. Alţi şase legionari au fost omorâţi în timpul transportării în duba Poliţiei Capitalei. În ziua execuţiei asasinilor lui Armand Călinescu, în beciul Prefecturii Poliţiei Capitalei au fost omorâţi trei legionari. Ordinul a venit de la regele Carol al II-lea. Aceste asasinate regale vor constitui, de fapt, mobilul asasinatelor de la Jilava, din noiembrie 1940, cărora le va cădea victimă însuşi generalul Marinescu.

Mai târziu, la 21/22 septembrie 1939, au fost asasinaţi 13 legionari în închisoarea Râmnicu Sărat, 44 în închisoarea Miercurea Ciuc, 32 în lagărul de la Vaslui, câte doi-trei aleşi la întâmplare în fiecare judeţ, în total 252. Regele însuşi însemna: „E o măsură oribilă, de fapt în afară de lege”.

„La 28 noiembrie [1938] Carol s-a reîntors în ţară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”.

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, iniţiatori fiind regele, Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranşant reputatul istoric Ioan Scurtu. Plănuirea unui asasinat de asemenea amploare (Codreanu şi cei 30 de legionari) îi introduce pe Carol, Marinescu şi Călinescu în categoria de „criminali”. Aşa cum avea să scrie preotul Ştefan Palaghiţă, „… bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu”. În memoriile lui Armand Călinescu, găsite la 23 august 1944 în casa de fier a locuinţei de la Băneasa a mareşalului Antonescu, există o însemnare din 28 noiembrie 1938: „Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”. Interpretarea dată lapidarei însemnări este aceea că regele a vrut asasinarea atât a lui Codreanu, cât şi a lui Maniu, prin omul său, Gavrilă Marinescu. Reţinem şi nota lui Armand Călinescu; aceasta întăreşte necesitatea represiunii care câştiga teren în mintea lui Carol: duminică, 28 februarie 1937, după ce s-a întors de la Sinaia, regele l-a chemat pe Gavrilă şi i-a declarat că „s-a convins de primejdia Gărzii de Fier şi de necesitatea represiunii”. continuare »

La stirile pro-tv a fost o știre despre faptul că s-a deschis dosarul de canonizare a pr. Arsenie Boca. Astfel, Mitropolia Ardealului, Episcopia Devei și Hunedoarei au început strângerea de dovezi din toată țara despre minunile săvârșite de “Sfântul Ardealului”, cât și dovezi ale ortodoxiei credinței și a sfințeniei vieții sale. Reamintim în acest scop declarația pr. Arsenie Boca despre ecumenism, un fel de testament și prorocie pentru cei ce vor îmbrățișa această erezie:

Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!

Citiți mai pe larg despre părerea Părintelui Arsenie referitor la papism.

Încă un bonus pentru pravoslavnicii ce se bat în piept cu evlavia față de pr. Arsenie Boca, dar nu înghit Mișcarea Legionară și pe Căpitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu:

Parintele Arsenie Boca despre sfintenia Miscarii si a lui Corneliu Codreanu

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.

Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.

„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari. (Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar). continuare »

Marţi 22 sept. 2015 – P.S. Visarion a săvârşit slujba de punere a pietrei de temelie la biserica cu hramul “Soborul Sfinţilor Apostoli” de la Schitul Periprava. Pe acel loc a funcționat în perioada comunistă un lagăr de concentrare, unde și-au pierdut viața 124 oameni,  intre 1958 si 1963. Pentru pomenirea lor, Părintele Justin, la rându-i închis în acest lagăr între 1960 și 1964, din 2012 a făcut demersuri pentru ridicarea unei mănăstiri de călugări. Cu voia Domnului, acest lucru s-a înfăptuit, deși au fost multe controverse cu un proprietar străin de pensiune aflat în incinta fostului lagăr, ce nu dorea “să bată clopotele” și să-i deranjeze turiștii.

La începutul anilor ’50 Periprava a funcționat ca secție a Formațiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formațiunea 0830).

Scopul oficial al înființării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localitățile Periprava și Sfiștofca pentru a proteja de inundații terenurile care urmau să fie defrișate de stuf și desțelenite în vederea utilizării lor ca suprafețe agricole.

De asemenea, se avea în vedere și înălțarea șoselei din comuna Periprava pe o distanță de mai mulți kilometri. Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduși inclusiv mii de deținuți politici, care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate grațierile colective.

“Scopul nedeclarat și subînțeles al transferurilor de deținuți a fost exploatarea brutală a muncii acestora și supunerea lor la un regim cu valențe de exterminare. Condițiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă au dus la decesul a cel puțin 124 de deținuți, identificați nominal, în majoritate politici, dar și de drept comun”

Credința în Dumnezeu și dragostea de neam sunt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru!

Nicolae Purcărea

În această noapte a plecat spre Cer, după o îndelungă suferinţă, mărturisitorul NICULAE PURCĂREA, om de o calitate morală desăvârşită, caracter de stâncă, exemplu şi legământ de viaţă pentru tineretul românesc. Sufletul său se alătură camarazilor săi de luptă şi suferinţă în Legiunea cerească.

Nicolae Purcărea s-a născut la 13 decembrie 1923 în Braşov. A fost arestat de patru ori (1942, 1945, 1949, 1958) şi condamnat în total la peste 20 de ani închisoare. A fost închis la Braşov, Văcăreşti, Alba Iulia, Caracal, Craiova, Piteşti, Poarta Albă, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea, Culmea, Grind, Galaţi, Aiud, dar a stat şi în domiciliu obligatoriu în Bărăgan între ultimele două arestări.

Membru al Frăţiilor de Cruce din perioada liceului, Niculae Purcărea a cunoscut asprimea închisorilor alături de alte mii de elevi condamnaţi de dictatura lui Ion Antonescu. După ocuparea ţării de către sovietici şi instaurarea regimului comunist, a intrat în grupul de rezistenţă armată al învăţătorului Dumitru Alexandrescu din Munţii Argeşului. Capturat de Securitate şi condamnat în 1948, a trecut prin iadul de la Piteşti, fiind una din victimele cel mai greu încercate ale experimentului reeducării prin tortură. continuare »