Ortodoxie

„Acum a venit VREMEA ÎNCERCĂRII – să se vadă dacă suntem ÎN CREDINȚĂ sau NU. MÂNDRIA NIMICEȘTE CREDINȚA în inima omului.” Starețul Nicon de la Optina – Sfaturi în vremuri de prigoană

Foto: stranaortodoxa.wordpress.com.

Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel. Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. […]

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nici o mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma. […] continuare »

VEDENIA ÎNFRICOȘĂTOARE a Sfântului IOAN de KRONSTADT despre ANTIHRIST, căderea în erezii, semnul fiarei, sfârșitul lumii…

“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut! continuare »

Ce spun Sfintii Parinti despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL?

FOTO: https://s1.ziareromania.ro/?mmid=b1f374ecbeef01e8bc

Sfantul Lavrentie de Cernigov:

Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. In acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind continuare »

Ortodoxia – Comoara cu care am impresionat capetele încoronate ale lumii și pe care ierarhii o vând la târgurile ecumeniste

de Apologeticum

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=IZ2TJQ8Wwf8?feature=oembed]

Momentul despărțirii sufletului de trupul pământesc nu-și are sens mai profund și mai real decât în Ortodoxie, singura ce oferă prilej pentru mântuire și rugăciune, prin slujbele Bisericii, pentru milostivirea lui Dumnezeu față de acel suflet ce a pornit spre Ceruri.

În astfel de moment, un om sincer se regăsește pe sine, având gândul la propria moarte, sufletul său se simte acasă, chiar de-ar fi neortodox (fiind rece, iar nu căldicel). Acest moment de sinceritate poate da prilej Duhului Sfânt să-i înfierbânte inima pentru Hristos, pentru Dumnezeu. continuare »

Pomenirea Sfinților părinți după trup ai Domnului

Related image

Sfântul Luca al Crimeii: Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului ( a Sfintilor parinti dupa trup ai Domnului)

“Duminica dinaintea Craciunului Sfanta Biserica o inchina pomenirii Sfintilor Parinti, iar in duminica precedenta s-a cinstit pomenirea Sfintilor Stramosi. Cine sunt stramosii si parintii nostri si de ce se savarseste atat de solemn pomenirea lor mai inainte de sarbatoarea Nasterii lui Hristos? Stramosii sunt dreptii Vechiului Testament si, intai de toate, Sfintii Proroci.
De ce este atat de importanta pentru noi pomenirea acestora? Fiecare infaptuire mare a omului, atunci cand isi propune scopuri mari, necesita o pregatire indelungata, profunda; la fel si cele mai mari evenimente din viata nea­mului omenesc se pregateau in decursul multor ani.
Daca la fel se intampla si cu faptele omenesti, si cu faptele personale, daca se intampla asa si in istoria omenirii, atunci cu mult mai mult ar trebui sa dureze lucrarea pregatirii marelui eveniment din istoria intregii omeniri – procesul de pregatire a venirii in lume a Domnului Iisus Hristos. continuare »

Pilda celor poftiți la cină

Pilda celor poftiți la cină |

Imagine similară

Funeraliile de ieri ale Regelui Mihai, transmise de toate posturile de tv timp de multe ore, ar trebui sa le dea de gandit tuturor celor ce le-au urmarit, de la Printul Charles al Marii Britanii (minutul 5:16) si celorlalti membri ai celorlalte Case Regale si pana la miile de romani prezenti in strada (minutul 45:54) si telespectatorilor de acasa:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=zWRq_1JCsRE?feature=oembed&w=500&h=281] continuare »

PROFEȚIA Sfântului Serafim de Virița despre AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL, RUSIA și ANTIHRIST

140401_sfantul-serafim-virita-cuviosul-2.

„Va veni vremea când Rusia va fi sfâșiata în bucăți. La inceput, o vor împărți, iar apoi vor începe sa jefuiască bogățiile ei. Occidentul va concura in toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei răsăriteană, pana la o vreme, in stapanirea Chinei. Extremul Orient il vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia o vor lua chinezii, care vor veni in Rusia; se vor face casatorii mixte, iar in final, prin viclenie si perfidie, vor lua teritoriul Siberiei, pana la Urali. Cand China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite.

Multe tari se vor intoarce impotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzand o mare parte din pamanturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfanta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea intregii omeniri. Oamenii vor intelege ca nu se poate trai asa pe mai departe, fiindca tot ce este viu va pieri, si vor alege un guvern unic, care va fi antecamera imparatiei lui Antihrist. Apoi vor incepe prigoanele asupra crestinilor; cand, in adancul Rusiei, vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa intre primii, caci multi dintre cei ce vor ramane vor pieri.” continuare »

Cuviosul Serafim Rose despre SEMNELE VREMURILOR și interpretarea lor AUTENTICĂ

Temeiul înţelegerii semnelor

Dacă vrem să avem o interpretare autentică a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie să-l stăpânim este o cunoaştere ortodoxă temeinică. Adică o cunoaştere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ”, ci potrivit modului prin care Biserica a tâlcuit-o); o cunoaştere a scrierilor Sfinţilor Părinţi; o cunoaştere a istoriei bisericeşti; o cunoaştere a ereziilor şi a erorilor care au atacat adevărata înţelegere a dogmelor şi mai ales a semnelor vremurilor din urmă de către Biserică. Dacă nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregătiţi şi tulburaţi. Este exact ceea ce ne spune Domnul: „să fim pregătiţi, să fim gata”.

Pr. Serafim Rose, Semnele sfarsitului lumii, Editura Egumenita, 2004 continuare »

Doi SFINTI NOI introduşi de Sinodul BOR în calendarul creştin-ortodox: Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv si Sfântul Gheorghe Pelerinul

La 26 ianuarie 1902 a trecut la Domnul Mitropolitul Iosif Naniescu, cel care a păstorit Moldova mai bine de un sfert de secol, între 1875-1902.

Pruncul Ioan, cum se numea din botez viitorul mitropolit, s-a născut la 15 iulie 1818 în Răzălăi, judeţul Soroca, şi a fost educat într-un mediu profund religios. Tatăl său, Anania Mihalache, era preot, iar mama, Teodosia, era fiica preotului Vasile Fornea din satul Răzălăi, ocolul Răutului. În familie, mai mulţi membri au avut vocaţie monahală. Un frate al mamei, Iosif, era ierodiacon, şi tot ierodiacon era şi călugărul Teofilact din mănăstirea basarabeană Frumoasa, rudă căreia îi va fi încredinţat spre grijă tânărul Ioan, după împlinirea vârstei de 10 ani. Mama sa a intrat în monahism, luând numele de Fevronia.

Educaţia creştină primită în casa părintească a fost completată cu deprinderile pe care şi le-a format în preajma călugărului Teofilact. Cei patru ani petrecuţi la Mănăstirea „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, între 1831-1834, l-au adus în contact cu personalităţi şi evenimente care-şi vor pune amprenta asupra vieţii sale. După o scurtă trecere pe la Mănăstirea „Sfântul Proroc Samuel“ din Focşani, îşi va completa noviciatul la Episcopia din Buzău, sub îndrumarea Episcopului Chesarie, „unul dintre cei mai mari ierarhi din trecutul Bisericii noastre“, care-l va călugări, hirotoni şi sprijini pentru a urma studii temeinice. A fost în prima generaţie care a terminat cursurile seminariale la Buzău, între 1836-1840. După absolvirea Seminarului din Buzău, ierodiaconul Iosif a urmat, între anii 1840-1847, cursurile Colegiului „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Şi-a completat aici cultura generală, a studiat ştiinţele exacte, limbi străine şi cele clasice, dobândind o pregătire intelectuală temeinică.

„Admirau în el pe profesorul cu vaste cunoştinţi între profesorii acelor vremuri“

În mai 1849, a fost numit egumen al Mănăstirii Şerbăneştii Morunglavului, judeţul Vâlcea. Cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Ungravlahiei, a fost hirotonit preot la 29 august 1850 în Biserica „Sfântul Ioan“ din Bucureşti, care-şi sărbătorea hramul, de către Arhiereul Timotei Troados, egumenul Bisericii Creţulescu. Peste doi ani, la 30 noiembrie 1852, Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului, l-a ridicat la rangul de protosinghel. În octombrie 1857, protosinghelul Iosif Naniescu a primit o nouă ascultare, aceea de egumen al Mănăstirii Găiseni din judeţul Dâmboviţa. Apreciat de Mitropolitul Nifon pentru calităţile şi activitatea sa, în 1860 a fost hirotesit arhimandrit.

Arhimandritul Iosif Naniescu a desfăşurat o activitate didactică în Bucureşti timp de nouă ani, ca profesor de religie la Gimnaziul „Gh. Lazăr“ (1864-1866), Liceul „Matei Basarab“ (1866-1873) şi la Şcoala normală „Carol I“ (1867-1873). Timp de un an, între 1870-1871, a fost director al Seminarului „Central“ din Bucureşti. „În timpul profesoratului, arhimandritul Iosif Naniescu şi-a atras iarăşi simpatiile tuturor. Admirau în el pe profesorul cu vaste cunoştinţi între profesorii acelor vremuri, şi pe omul cu experienţă strălucită izvorâtă din o înţelepciune naturală. Iar toate acestea, înveşmântate în curăţenia şi evlavia sufletului său, dădeau un prestigiu nespus de mărit. Profesorii se mândriau cu colegul lor, elevii cu profesorul de religie, iar familiile copiilor cu sprijinul părintesc pe care-l aveau în el“ (Vasile Vasilache).

La 23 aprilie 1872, Mitropolitul Nifon, cel care îi oferise până atunci toate rangurile bisericeşti, l-a hirotonit pe arhimandritul Iosif Naniescu arhiereu cu titlul de Mireon. Mai puţin de un an a trecut până a fost chemat pe o nouă treaptă a slujirii. La 18 ianuarie 1873 a fost ales episcop de Argeş, acolo unde păstorise primul ierarh al eparhiei al cărui nume îl purta de la călugărie. La 10 iunie 1875 a fost ales mitropolit al Moldovei, fiind instalat la 6 iulie.

Mitropolitul Iosif, ierarhul care citea permanent din Scriptură

Venit la Iaşi, a fost preocupat în primul rând de zidirea sufletească a credincioşilor, restaurarea diferitelor biserici ale eparhiei – între care un loc central l-au ocupat catedrala mitropolitană şi bisericile „Sfântul Nicolae Domnesc“ şi „Trei Ierarhi“, expresia văzută a zidirii Bisericii lăuntrice.

Mitropolitul Iosif nu a fost doar un propovăduitor şi mărturisitor al dreptei credinţe, ci şi un apărător al acesteia. A luat atitudine în eparhie contra unor manifestări potrivnice moralei creştine. Prin tot ce a cuvântat, a scris şi a trăit, Mitropolitul Iosif Naniescu a propovăduit „doctrina sfintei noastre Biserici şi credinţa pe care am moştenit-o noi de la părinţii şi strămoşii noştri, prin învăţătura Sfintelor scripturi şi a sfinţilor Părinţi ai Bisericii, până în ziua de astăzi“.

Mitropolitul Iosif citea permanent din Scriptură. Întâlnim citate scripturistice în toate scrierile sale, pe care îşi fundamenta mesajul pe care-l transmitea. Mărturisea în testament: „Gândindu-mă pururi la eternele cuvinte ale Sfintei Scripturi că tainic şi neştiut de nimeni este ceasul când Domnul cheamă la Sine pe aleşii Săi, şi cugetând neîncetat la cuvintele Marelui Apostol al neamurilor, Pavel, că noi, credincioşii, nu trebuie să fim ca cei ce nu au credinţă în învierea şi nemurirea sufletului; ci în toată viaţa noastră să avem credinţă tare şi neclintită în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, carele suferind moartea pentru noi, iar moarte de cruce, s-a făcut pe Sine începutul învierii noastre, gândindu-mă, zic, la acestea şi aflându-mă astăzi în anul al optzeci şi unul al vieţii mele, am crezut că este bine să fac cunoscut iubiţilor mei ultima mea voinţă şi să orânduiesc eu însumi, cum trebuie a se urma, după săvârşirea mea din viaţa aceasta pământească, cu tot ce am putut agonisi şi economisi în zilele vieţii mele, servind în Biserica Dumnezeului nostru celui viu, cu dragoste, cu frică şi cu cutremur, aşa precum am învăţat de la bătrânii şi mai marii mei, care m-au introdus în Casa Domnului şi m-au povăţuit cu cuvântul şi cu fapta să fiu de folos sfintei noastre Biserici şi Scumpei noastre Patrii“.

Profesorul Constantin Erbiceanu, colaborator apropiat al Mitropolitului Iosif, a dat şi el mărturie că ierarhul citea permanent din Scriptură: „Înaltpreasfinţitul Iosif Naniescu avea calităţi mari, aş putea zice apostolice, pentru că zilnic cugeta numai la îndeplinirea datoriilor sale pastorale, grija casei Domnului. Credinţa sa era tare în Hristos Domnul, ea îl întărea în luptele vieţii, ea-i forma convingerile, ea-l îndemna la săvârşirea faptelor sale mari şi virtuoase… Totdeauna l-am găsit cetind în Sfânta Scriptură şi-mi spunea: de aici eu învăţ toate, tocmai ca şi marele ascet Antonie, care n-avea altă carte decât cerul şi pământul, contemplându-le“.

Mitropolitul Iosif a cunoscut de mic cum este viaţa orfanilor şi a văduvelor. Primele experienţe în viaţa monahală l-au pus în contact cu suferinţa umană. La „Sfântul Spiridon“ în Iaşi şi la „Proorocul Samuil“ la Focşani şi-a adus partea de contribuţie pentru alinarea durerilor celor suferinzi. În Bucureşti şi apoi ca stareţ a fost în legătură cu lumea celor suferinzi, atât Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului, cât şi Mănăstirea Găiseni aflându-se sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti.

Milostenia Mitropolitului Iosif, virtutea ce a rămas în coştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor

Printre virtuţile pe care le-a lucrat în viaţă, cea care a rămas în primul rând în conştiinţa contemporanilor şi apoi a urmaşilor este milostenia. A ajutat persoane şi instituţii, creştini şi necreştini, clerici şi laici, în cele mai diverse moduri şi cu diferite ocazii. Se împrumuta uneori de la apropiaţi, pentru ca nimeni să nu plece nemiluit de la uşa sa.

Cei care s-au bucurat în mod constant de ajutorul său au fost săracii din curtea catedralei mitropolitane din Iaşi. „Zilnic veneau, doar numai cu ochii plini de lacrimi, cei săraci în toate, pentru  a se îmbrăca, sau pentru a se hrăni, sau însănătoşi prin mila Părintelui Iosif. La început, el însuşi se cobora cu punga plină în mijlocul celor o sută de săraci, mângâindu-i cu vorba, binecuvântându-i cu harul şi ajutorându-i cu banul. El avea ca un principiu de a nu da oricărui sărac mai puţin de o pâine: bani pentru o pâne. Şi dacă se golea punga de mulţimea săracilor, atunci dădea bani din cei mari pe care îi mai avea prin buzunare, şi aşa se urca uşurat, sufleteşte mai ales, pe treptele palatului său, în camera rugăciunilor sale, păzită de sfinţii îngeri…Iar când puterile trupeşti au mai slăbit, arunca mila sa săracilor din balconul palatului. Duminica, însă, mila Mitropolitului Iosif se împărţea altfel. Economul mitropoliei, părintele Visarion Boboc, primind blagoslovenie şi punga plină de la Stăpânul său, după sfânta slujbă, se aşeza el ca un sărac la poarta din dos a Mitropoliei, şi pe acolo trecând cei săraci, ca la o sută-două la număr, îşi primeau leafa de la Mitropolitul Iosif. Şi aşa, zilnic, milostivul mitropolit îşi împărţea leafa sa, iar nu bunul unei mitropolii sărăcite prin secularizare. Veneau la el săracii ca la vistiernicul Iosif din Egipt, să ceară hrana de toate zilele…“ (Vasile Vasilache).

A fost socotit de contemporani om cu viaţă sfântă: „Peste toate acestea covârşeşte iubirea creştină pentru cei săraci şi suferinzi, jertfelnicie pentru contemporanii săi l-au socotit un sfânt, titulatură dată de fostul Mitropolit Primat care, auzind de moartea lui Iosif Naniescu, a izbucnit în lacrămi şi a zis: – A murit un sfânt!“.

Viaţa sa sfântă a fost mărturisită chiar din aceste momente încât „când a murit Mitropolitul Iosif, pe toate buzele fluturau cuvintele: Iosif cel Sfânt, şi tot Iaşul şi Moldova toată l-au petrecut la mormânt în murmurul acestor cuvinte. Biruise viaţa lui pilduitoare şi faptele sale creştineşti“.

Aprecierea contemporanilor s-a arătat în cuvântările ţinute la înmormântare. Ministrul Spiru Haret mărturisea că „rare sunt exemplele de oameni cari zecimi de ani de-a rândul, în situaţiile cele mai modeste ca şi în cele mai înalte ale ei să fie model neclintit de virtute. Mitropolitul Iosif a avut acest privilegiu. Ca preot, ca călugăr, ca profesor, ca arhiereu, el a fost totdeauna acelaşi: bun, blând, îngăduitor şi făcător de bine“. În cuvântul primarului oraşului Iaşi vedem cum s-au raportat şi cum l-au perceput autorităţile timpului pe Mitropolitul Iosif: „Suflet bun, inimă simţitoare şi înduioşată, nenumărate sunt binefacerile, mângâierile şi alintările ce le-au adus cu cuvântul, fie cu fapta tuturor celor căror se adresau lui: Adevărat apostol al lui Christos, împărţea frăţeşte tot avutul lui. Din gura şi mâna lui, bătrâni şi tineri, femei şi copii, creştini de alte rituri, precum şi mozaici primeau mângâierea sufletului şi hrana trupului“.

Cine este Sfântul Gheorghe Pelerinul, care a murit în 1916 în Turnul lui Ştefan cel Mare

O altă hotărâre a Sinodului BOR a fost de canonizare a mireanului Gheorghe Lazăr, cu numele Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu ziua de prăznuire la 17 august. Decizia BOR a fost, în fapt o acceptare a propunerii sinodului Mitropoliei Moldovei luată pe data de 15 iunie 2017.

| OrtodoxINFO

VIDEO exclusiv: Părintele JUSTIN și sinodul panortodox – Cuvânt testamentar pentru credincioși și ierarhi

Părintele Justin către mitr. Teofan:

Grijă de turmă, ca un păstor! Toată grija cea lumească să o lepădăm!
Cuvinte mari: Ascultați de mai marii voștri, ca și ei să asculte de Mine (n.n. de Dumnezeu)!

Ascultarea, spun Sfinții Părinți, se face până la păcat, până la erezie. Astfel trebuie să fie și ascultarea noastră: de ierarhii care fac ascultare de Dumnezeu. Să ne fie cu luare aminte în aceste zile în care ierarhii hotărăsc pentru noi, în Creta, ori continuitatea Sfinților Părinți ori, să ne păzească bunul Dumnezeu, intrarea oficială în împărăția lui antihrist.

Foto+ Video: Mărturia unei persoane care a văzut cum vine Sfânta Lumină

Cineva care a vazut cum vine Sfanta Lumina, la Mormantul Mantuitorului din Ierusalim, ne povesteste frumusetea si trairea duhovniceasca a momentului.

Marturie de la Coborarea Sfintei Lumini – foto si video
Explicatii introductive:
Saptamana Patimilor este una foarte sobra in Ierusalim pentru crestinii Ortodocsi. In Joia Mare, in curtea bisericii Sfantului Mormant, Patriarhului Ierusalimului savarseste ceremonia spalarii picioarelor pe un podium special amenajat, unde acesta spala picioarele celor 12 episcopi, in prezenta a sute de pelerini evlaviosi, amintind de smerenia Domnului nostru Iisus Hristos. Slujbele se continua seara cu cele 12 Denii, intrandu-se in Sfanta si Marea Vineri, in care se face procesiune pe Drumul Crucii, pe care l-a parcurs Domnul nostru Iisus Hristos spre rastignire, cu o cruce mare de lemn, in prezenta clerului si a numerosi pelerini. Drumul Crucii incepe de la Biserica Greaca-Ortodoxa de la Pretoriu, unde se afla Inchisoarea Mantuitorului
si se sfarseste la Golgota. Vineri seara are loc Prohodul Domnului cu cele 3 stari, savarsit pe Piatra Ungerii, locul unde Domnul Hristos a fost uns cu miresme si infasurat in giulgiu curat, fiind acoperita de un epitaf pe care se presara petale rosii de trandafir, care se dau de binecuvantare, la sfarsit, credinciosilor. Dupa savarsirea slujbei de Prohod, toti credinciosii sunt evacuati de catre autoritati, din Biserica Sfantului Mormant si nu li se mai permite accesul pana a doua zi. In Sambata Mare, primii care savarsesc slujba de Inviere dis de dimineata, sunt catolicii, dupa care Sfantul Mormant este verificat si pecetluit cu sigiliu de ceara. Pana la ora 12:00 toti asteapta cu nerabdare, cu manunchiurile de 33 de lumanari si incearca sa ajunga cat mai aproape de Sfantul Mormant. Intre orele 12:00 si 14:00 are loc Litia si se inconjoara de 3 ori Sfantul Mormant, pe rand, de catre comunitatile
crestin-ortodoxe la care participa si copti, armeni si arabi crestini.

Proiect de lege: 14 mai, Ziua Naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste

Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Senat o propunere legislativă prin care propun ca data de 14 mai să fie instituită ca Ziua naţională de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste. Propunerea legislativă este semnată de 33 de deputaţi PNL şi a fost depusă, joi, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, relatează News.ro.

Potrivit proiectului, celebrarea acestei zile poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale şi de instituţiile de cultură prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, „în limita alocărilor bugetare alocate”.

De asemenea, proiectul prevede că în ziua de 14 mai, Televiziunea publică, RRA şi Agerpres vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în timpul prigoanei comuniste din ziua de 14 mai 1948.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestaţi de către regimul comunist marea majoritate a tinerilor, intelectualilor şi a multor români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini.

„În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948, au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea. A ignora istoria suferinţei acelor zile, căreia i-au căzut pradă unii dintre cei mai curaţi şi mai drepţi dintre români, adevărate vlăstare ale eternităţii acestui neam, dar şi lungii perioade marcate de represaliile comunismului, ar fi o greşeală fatală aplicată acurateţei istoriei noastre”, mai spun parlamentarii semnatari ai propunerii legislative.

Potrivit deputatului PNL Mihai Aurelian, „ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste este una din zilele care trebuie marcate în calendarul oricărui român aflat în căutarea adevărului, spre aducerea aminte sau cunoştinţă a tot ceea ce a însemnat prigoana comunistă”.

„Numele unor titani ai dreptăţii şi credinţei au pierit şi au pătimit în acei ani negri ai istoriei noastre în speranţa că acest neam şi această ţară vor avea un altfel de viitor decât cel pe care-l construiau fiii bolşevicilor trimişi să distrugă România. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr şi soţia sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu – politicianul, deputatul şi singurul ministru ialomiţean, preoţi, poeţi, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum şi zeci de mii de alţi români curajoşi au fost săltaţi începând cu 14 mai 1948 de lângă cei dragi şi aruncaţi pentru totdeauna în cele mai întunecate şi oribile locuri de detenţie”, precizează deputatul, într-un comunicat de presă.

Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative, forul decizonal fiiind Camera Deputaţilor

Digi24

Părintele Justin Pârvu ne vorbește despre ziua de 14 mai 1948

Despre cinstirea cuvenită Sfinților din Închisori

Nașterea Domnului să fie în sufletele tuturor! Cuvântul Părintelui Justin: Hristos S-a născut!

rp_Parintele-Justin-2006.jpg
Voiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă s-a îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?
Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le calce pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezenţa harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede.

continuare »

Prăznuirea Mucenicului Corneliu Zelea CODREANU, ucis talmudic prin terorism de stat de Jandarmerie, unealta lui Carol al II-lea și a ocultei de azi

Capitanul CZC
După introducerea pe întreg cuprinsul ţării a stării de urgenţă şi de asediu, la 29/30 noiembrie 1938, în satul ilfovean Tâncăbeşti, 14 legionari în frunte cu Codreanu, „Decemvirii” şi „Nicadorii” au fost asasinaţi prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu-Sărat la Bucureşti. Împuşcaţi apoi pentru a se invoca pretextul fugii de sub escortă, au fost băgaţi într-o groapă comună la Jilava, peste trupurile lor aruncându-se câteva damigene de vitriol. Au fost împuşcaţi apoi avocatul Nicolae Făgădaru şi alţi doi legionari lângă Cluj. În subsolul de la Prefectura Poliţiei Capitalei a fost ucis locotenentul Nicolae Dumitrescu şi prof. Vlad Cristescu. S-a spus că s-a sinucis, dar în realitate a fost „ajutată” să se sinucidă, legionara Constanţa Grecu. Alţi şase legionari au fost omorâţi în timpul transportării în duba Poliţiei Capitalei. În ziua execuţiei asasinilor lui Armand Călinescu, în beciul Prefecturii Poliţiei Capitalei au fost omorâţi trei legionari. Ordinul a venit de la regele Carol al II-lea. Aceste asasinate regale vor constitui, de fapt, mobilul asasinatelor de la Jilava, din noiembrie 1940, cărora le va cădea victimă însuşi generalul Marinescu.

Mai târziu, la 21/22 septembrie 1939, au fost asasinaţi 13 legionari în închisoarea Râmnicu Sărat, 44 în închisoarea Miercurea Ciuc, 32 în lagărul de la Vaslui, câte doi-trei aleşi la întâmplare în fiecare judeţ, în total 252. Regele însuşi însemna: „E o măsură oribilă, de fapt în afară de lege”.

„La 28 noiembrie [1938] Carol s-a reîntors în ţară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”.

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, iniţiatori fiind regele, Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranşant reputatul istoric Ioan Scurtu. Plănuirea unui asasinat de asemenea amploare (Codreanu şi cei 30 de legionari) îi introduce pe Carol, Marinescu şi Călinescu în categoria de „criminali”. Aşa cum avea să scrie preotul Ştefan Palaghiţă, „… bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu”. În memoriile lui Armand Călinescu, găsite la 23 august 1944 în casa de fier a locuinţei de la Băneasa a mareşalului Antonescu, există o însemnare din 28 noiembrie 1938: „Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”. Interpretarea dată lapidarei însemnări este aceea că regele a vrut asasinarea atât a lui Codreanu, cât şi a lui Maniu, prin omul său, Gavrilă Marinescu. Reţinem şi nota lui Armand Călinescu; aceasta întăreşte necesitatea represiunii care câştiga teren în mintea lui Carol: duminică, 28 februarie 1937, după ce s-a întors de la Sinaia, regele l-a chemat pe Gavrilă şi i-a declarat că „s-a convins de primejdia Gărzii de Fier şi de necesitatea represiunii”. continuare »