Ortodoxie

Moastele Sfinților Ioachim și Ana în România

moaste Sf. Ioachim si Ana in RomaniaCinstitele moaste ale Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana au plecat duminica, 25 august 2013, la orele 16:00, de la Catedrala Patriarhala din Bucuresti spre Arhiepiscopia Dunarii de Jos. Ele au fost duse de catre o delegatie cipriota, condusa de Inaltpreasfintitul Parinte Isaia, Mitropolitul de Tamassos si Orinis.

Moastele Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana s-au aflat spre inchinare la Catedrala Patriarhala de vineri, 23 august, pana astazi, 25 august. Sfintele moaste au fost aduse din Cipru in Romania cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la invitatia Inaltpreasfintitului Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, vineri, 23 august.

Pe durata sederii lor la Catedrala Patriarhala din Bucuresti mii de credinciosi au avut prilejul de a se inchina si de a adresa rugaciuni Sfintilor si Dreptilor Parinti Ioachim si Ana

Dezmințire a Sfintei Chinotite: Papa Francisc nu a fost invitat în Sfântul Munte Athos

synaxis athosSfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos
Karyés, 11/24 August 2013
Nr. Prot. F.2/32/2410

Înștiințare

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească.

Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și palestră de lupte duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru.

Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.

Întruniți în Sinaxă comună, toți reprezentanții și Întâi Stătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos

anakoinosi-in| Graiul ortodox

S-a dovedit științific! Rugăciunea VINDECĂ

rugaciuneOamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin.

“O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. continuare »

Lepra – Boala blestemată despre care găsim scris în Biblie loveşte omenirea după 2000 de ani

leprosÎn Africa, lepra, această maladie necruţătoare, distruge viaţa a peste 200.000 de oameni.

În cărţile scrise de apostoli se menţionează că atunci când un om era bolnav de lepră era considerat necurat, şi izolat de restul societăţii. Deşi aeastă boală părea că a dispărut, autorităţile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii menţionează că în Africa această maladie necruţătoare distruge viaţa a peste 200.000 de oameni.

Lepra este o boală contagioasă cu o evoluţie foarte lentă, cauzată de o micobacterie care atacă nervii şi muşchii şi sfârşeşte prin a provoca paralizia şi infirmităţi definitive ale membrelor şi ochilor dacă nu este tratată la timp.

| ziaruldeiasi.ro

INFO

Lepra (boala Hansen, engl. leprosy) este o boală infecțioasă gravă cunoscută din antichitate. Agentul cauzal al bolii fiind bacteria Mycobacterium leprae, azi poate fi tratată printr-o combinație de mai multe antibiotice, tratament care nu poate fi aplicat din motive economice în țările în curs de dezvoltare.

Există o organizație internațională pentru combaterea leprei ILEP – International Federation of Anti-Leprosy Associations care caută eradicarea bolii pe glob, lucru dificil din cauza timpului de incubație lung.

Boala se transmite prin contact îndelungat cu persoana bolnavă, se presupune că pentru aceasta e necesar contactul cu secrețiile sau excrețiile bolnavului de lepră.

In România mai există boala în delta Dunării, în Tichilești o localitate în județul Tulcea, Dobrogea se află singurul sanatoriu (spital) unde mai convețiuesc cei bolnavi de lepră.

Boală cunoscută din vechime, fiind amintită deja în primele izvoare scrise din istorie. Cercetările mai recente au stabilit că locul de origine a bolii este Africa de est. De aici boala s-a extins înEuropa și Asia ajungând în India.

In vechiul testament din Tora, partea Leviticus (cartea 3-a a lui Moise), boala este descrisă amănunțit în capitolul XIII vers. 1-46. De menționat că aici lepra nu este considerată ca o boală diferită de alte boli dermatologice ca Lupus erythematodes (boală de piele cu o etilogie necunoscută), sau „Lupus vulgaris” (tuberculoză dermică), cauza fiind necunoscuta datorita cunoștințelor medicale puține din acel timp.

350px-Neufälle_Lepra_2003.Noile infecţii cu lepră (2003)

La fel boala este amintită în Roma și Grecia antică. O preocupare deosebită cu această boală a fost în timpul lui Cicero. Mai târziu prin secolele VII și VIII boala este răspândită în rândul populației langobarde (popor germanic din nordul Italiei). Prin secolul IX și XI boala este amintită în Würzburg, Bremen sau colonia de leproși (Leprosorium) din Aachen.

Cruciadele fiind considerate ca unul din factorii importanți care au determinat răspândirea bolii în Evul Mediu, boala atinge un apogeu în secolul XIII și dispare la sfârșitul secolului al XVI-lea, lăsând bolnavii cu forma cronică de lepră.

Lepra este considerată azi ca o boală care nu se poate transmite numai în condiții igienice deficitare, stare de subnutriție care determină o slăbire a sistemului imun.

Fenomenul de contaminare era deja cunoscut de la epidemiile de pestă, ceace a determinat izolarea leproșilor în colonii, evitându-se contactul cu bolnavii, neținând seama de cei contaminați care erau în perioada de incubație a bolii.

Ieromonah Savatie Baștovoi: Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat?

ieromonah Savatie BastovoiRăspunsul la această întrebare îl vei găsi în orice îndreptar de spovedanie, cred însă că nu pe cel tămăduitor. Sunt sigur că tocmai pentru asta cauţi un răspuns, un alt răspuns decât cel pe care nu mă îndoiesc că îl ştii deja, dar care, în starea în care eşti, nu-ţi este de niciun folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: „E de la dracu’ ruşinea, trebuie să o depăşeşti şi să-ţi mărturiseşti păcatul!”

Vlădica Antonie, episcopul Surojului, îşi amintea cu duioşie o întâmplare din adolescenţa sa, care i-a schimbat viaţa. Mărturisesc că această întâmplare a avut acelaşi efect şi asupra vieţii mele. Odată, după terminarea slujbei, tânărul s-a apropiat la miruit de preotul care îl smintise prin faptul că-i părea beat. Totuşi, dintr-o politeţe făţarnică, a încercat să-i sărute mâna, pe care preotul şi-a tras-o ruşinat, scuzându-se pentru starea în care este.

După ce lumea s-a împrăştiat, tânărul, atins de gestul părintelui, s-a apropiat de el să-şi ceară iertare. Părintele era atât de mâhnit, încât aproape că plângea. Şi i-a mărturisit tânărului că îi pare rău că e aşa, dar nu mai poate, pentru că tocmai i-au murit într-un accident soţia şi copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut următoarea revelaţie simplă, dar fundamentală. El a înţeles că una este a citi în Biblie despre răbdarea lui Iov şi a-l da ca exemplu altora, când îi vezi necăjiţi, şi alta este să ţi se întâmple chiar ţie un necaz atât de mare.

Viaţa creştină autentică începe cu înţelegerea acestui lucru simplu. Să înţelegem că nu întotdeauna putem îndeplini sfaturile atât de bune, de altfel, ale Sfinţilor Părinţi şi chiar ale Mântuitorului.
Nu întotdeauna avem puterea necesară, curajul şi, pur şi simplu, voinţa. Dar, cu toate acestea, să nu uităm că chiar şi atunci, fie că suntem ispitiţi şi chiar stăpâniţi de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totuşi, rămânem creştini. Nişte creştini loviţi, dar creştini. Să înţelegem că viaţa creştinului nu este alcătuită doar din victorii, doar din reuşite, ci, poate, mai ales, din înfrângeri, dar din nişte înfrângeri suportate cu bărbăţie.

Pentru noi, creştinii, o înfrângere suportată cu bărbăţie e mai mare decât o victorie dobândită mişeleşte, adică cu îngâmfare. Foarte uşor o astfel de victorie te poate arunca în afara terenului de luptă. Adică, în cazul nostru, cineva care îşi mărturiseşte păcatele cu prea multă uşurinţă îşi poate pune întrebarea de ce i se întâmplă asta? Nu cumva tocmai pentru faptul că nu îi par chiar atât de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul că şi-a pierdut duhul adevăratei pocăinţe? continuare »

Moaştele Sfântului Cuvios Iosif au fost deshumate și aşezate spre închinare la Mănăstirea Văratec

moaste_sfantul_cuvios_iosif_de_la_varatec După ce luni, 12 august, moaştele Sfântului Cuvios Iosif au fost deshumate din mormântul aflat în biserica Mănăstirii Văratec, miercuri seară, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a unui sobor de slujitori şi a sute de pelerini, racla cu sfintele rămăşiţe pământeşti ale Cuviosului a fost scoasă spre închinarea credincioşilor, fiind aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea aşezării monahale. Rând pe rând, toţi cei prezenţi la emoţionantul moment s-au închinat şi s-au rugat la racla Sfântului, după care au participat la slujba Privegherii şi a Prohodului Maicii Domnului.

După prăznuirea sfinţilor nemţeni, zona binecuvântată a Neamţului se află în aceste zile din nou în sărbătoare, de această dată celebrându-se cele două hramuri ale Mănăstirii Văratec, aşezământ în care vieţuiesc peste 150 de monahii. În acest an, sărbătoarea mănăstirii nemţene s-a bucurat de un moment istoric şi duhovnicesc aparte, racla cu moaştele Sfântului Iosif fiind aşezată spre închinarea credincioşilor, în timpul slujbei Privegherii, ce a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi de la mănăstirile şi parohiile din împrejurimi. Sfintele moaşte ale Cuviosului Iosif au fost deshumate lunea trecută, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, a arhimandritului Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a arhimandritului Luca Diaconu, exarh al zonei Neamţ, a stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa mănăstirii, a duhovnicilor Mănăstirii Varatec, precum şi a reprezentanţilor Complexului Muzeal Neamţ. Drept recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, soborul şi obştea mănăstirii au săvârşit slujba Privegherii de toată noaptea duminică spre luni.

Miercuri seară, după scoaterea din biserica mănăstirii a sfintelor moaşte şi aşezarea lor într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult, slujba Privegherii a continuat cu Prohodul Maicii Domnului. Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşi de toate vârstele au cântat Maicii Vieţii, cea „de a cărei mutare şi îngerii s-au mirat“.
Seara s-a încheiat cu procesiunea soborului slujitor şi a pelerinilor cu Sfântul Epitaf, în jurul bisericii din curtea mănăstirii. continuare »

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă în haine sărbătoare. Slujba de hram și hirotesirea maicii starețe

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=0srk3U94C10]

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi-a serbat hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa călduroasă a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie de către credincioşii şi pelerinii care ne-au însoţit în rugăciuni şi în cântări duhovniceşti, lăudând cu bucurie pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, cerând ajutorul şi ocrotirea ei cea cerească.

După oficierea Sfintei Liturghii Înalt Preasfinţitul Teofan a săvârşit slujba de sfinţire a troiţei închinate vrednicului de pomenire, Arhimandritul Justin Pârvu, a cărui prezenţă duhovnicească s-a făcut simţită de către majoritatea închinătorilor şi obştii de maici a acestei sfinte mănăstiri. continuare »

Sf. Simeon Metafrastul și Sf. Maxim Mărturisitorul despre înălţarea trupului Maicii Domnului la ceruri

Adormirea Maicii Domnului

Sf. Simeon Metafrastul

De aici preasfântul trup a fost dus în preasfântul Ghetsimani şi acolo a fost predat mormântului – şi ce era de mirare, căci Fiul ei, Care era Dumnezeu, a fost şi El îngropat omeneşte? – iar prin acesta a fost trimis spre corturile cereşti şi dumnezeieşti. Încredinţează cuvântul acesta Iuvenalie, dumnezeiescul episcop al Ierusalimului (între anii 422-458, pomenit ca sfânt pe 11 iulie), iar acesta e un bărbat sfânt şi purtător-de-Dumnezeu care zice că dintr-o predanie veche şi adevărată a ajuns la el cuvântul acesta, şi spune aşa: Trei zile întregi sfinţii apostoli au rămas la mormânt ascultând imne dumnezeieşti cântate de sus; iar după a treia zi, pentru că unul din apostoli s-a întâmplat să lipsească de la îngropăciune din motive ţinând de o iconomie mai dumnezeiască, astfel încât această minunată depărtare să se facă cunoscută tuturor, vine şi el şi, pe drept cuvânt, lucrul i se face prilejul uni întristări nemăsurate şi nu suporta faptul că n-a fost părtaş la un lucru atât de frumos. Deci sfânta ceată a apostolilor, socotind că nu e drept să nu vadă şi să îmbrăţişeze şi el acel trup de viaţă purtător, porunceşte să i se deschidă îndată mormântul. Acesta a fost deschis, dar comoara dinăuntrul lui nu era nicăieri, zăcând în el numai cele de îngropare, ca la Copilul ei după Înviere [In. 20, 6-7]. Pe care acela şi cei de faţă, îmbrăţişându-le şi umplându-se de negrăită bună mireasmă şi har, pecetluiesc din nou mormântul iar mireasma o transmit din tată în fiu celor de după ei. Aşa este cuvântul îngropării dumnezeieşti a trupului de-viaţă-purtător, căci Cuvântul Cel născut din ea a mutat-o întreagă la Sine Însuşi şi a binevoit ca ea să vieţuiască şi să fie împreună cu El pururea. Iar în locul preacuratului său trup, cea care ne-a dat pricină de mult bine ne-a dat moştenire veşmântul ei.

Simeon Metafrastul„Cuvânt despre câte s-au întâmplat de la naşterea şi creşterea Preasfintei Stăpânei noastre de-Dumnezeu-Născătoarea, de la naşterea cu dumnezeiască cuviinţă a lui Hristos Dumnezeul nostru şi până la săvârşirea ei de-viaţă-purtătoare, încă şi despre arătarea veşmântului ei scump şi cum această mare bogăţie s-a făcut comoara creştinilor”

 ***

Sf. Maxim Mărturisitorul

Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al Împărătesei, şi îl umplea cu lacrimi. Atunci Petru şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici-colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său în chip asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cum a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură (cf. Lc. 1, 48). Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabinecuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Maria a fost pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune proorocul David: „Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunt de sărbătoare” (Ps. 41,5), glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi Împăratului păcii. continuare »

9 august – Prăznuirea Sfântului Voievod Mihai Viteazul. Viața și acatistul. Filmul “Mihai Viteazul”

icoana Mihai Viteazul

Sf. Paisie de la Neamț: “Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”

consemnare din anul 1751 pe marginea unei Psaltiri
descoperită de Vasile Alecsandri în 1850

Viața Sfântului Mihai Viteazul

Întrucât istoria neamului nostru a fost golită de Duh în perioada comunistă, iar în manualele de astăzi marii noștri voievozi sunt tratați cu superficialitate, se cade ca noi, preoții, să ținem trează conștiința creștină a românilor, știind bine că un popor care nu-și cunoaște trecutul și nu-și cinstește martirii nu are parte de viitor. De aceea, doresc să parcurgem în cele ce vor urma, viața Sfântului Voievod Mihai Viteazu.

Născut în anul 1558 în localitatea Târgul de Floci (numită așa după târgul de lână de aici), aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 1554-1557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam.

Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai. continuare »

Pr. prof. dr. Mihai Valică: România între martiraj, ocrotirea şi răsplătirea torţionarilor și teroarea ideologică

pr.  prof dr. Mihai Valica1. Introducere

A scrie despre martiri și teroare în România este un mare curaj, întrucât nu cred că cineva se pricepe cu adevărat la martiri iar dacă nu ai trăit nici vremurile de martiraj și teroare, atunci poți fi atins, cu siguranță, de o umbră de impostură[1].

1.1. Motivația titlului

Personal doresc să cunosc adevărul istoric recent al României, care a dat ”nor de mărturii”[2] ale credinței creștine şi ale demnităţii umane. Știu că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi și țara noastră, ca să nu ne uscăm în deșertul uitării, al minciunii și al nesimțirii actuale, în special al nesimțirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astăzi, să vorbim de proprii martiri, în România martirizată tocmai de stăpânii lor, care răsplătesc cu pensii mari pe torţionari şi sfidează pe cei torţionaţi…!

Să fie oare perioada postdecembristă nu doar o epocă a devalizării economiei şi a tranziţiei năucitoare, care a transformat România întro rezervaţie naturală a sărăciei în aer liber, fără economie şi fără viitor, sau este şi o continuare subtilă a comunismului reşapat şi integrat global în himera mondializării? Conspiraţia tăcerii, amnistia de iure a torţionarilor, protejarea şi răsplătirea lor generoasă, jefuirea ţării şi umilirea ei, etc. fac oare parte componentă din ontologia noii democraţii mondiale? Să fie oare România ţara torţionarilor fericiţi, care îşi consumă, fără pic de jenă, pensia uriaşă, pătată cu sânge şi moarte? Iată doar cîteva dileme şi adevăruri pe care ar trebui să le dezbatem civic şi eclesial.

Chiar dacă adevărul este crud și barbar, am credința că el ne poate ajuta la purificare și mântuire. Știm că ”cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte”[3] spune Eminescu și doar el” te face liber”[4] ne învață Mântuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseşte curajul nici o altă virtute nu poate supravieţui”, spune un apologet creștin[5].

Doresc doar să cunosc Istoria națională sau ”naționalitatea în marginile adevărului”[6] pentru a putea trăi în viitor cu demintate națională și să am răspunsul gata pregătit când voi merge la judecata Domnului ”cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata ob­ştească, stă scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, şi‑mpăraţii pământului într‑însa îşi vor aduce slava[8]; și „cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[9].

Deci scriu despre martiraj și teroare ideologică din România recentă, din perspectivă eschatologică, ca teolog și preot și nicidecum din postura de martir sau erou și nici ca judecător moralist al istoriei.

Cu toate că în mizeria ideologică a epocii în care trăim ”s-a ajuns ca, pentru a vorbi de martiri, să fie nevoie de curaj […] iar când e vorba de martirii români care au murit în închisorile comuniste nu-ţi trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteală” [10]. Personal, îmi asum acest risc de a fi considerat orice, doar de dragul adevărului și de dragul înveșnicirei neamului meu.

Doresc să arăt apoi, că martirajul este un act de credință creștină profundă și o șansă enormă spre mântuire, în ciuda faptului că unii laici democrați nu au înţelegere pentru martiraj iar în concepţia lor ”martirul fiind o victimă idioată, care se chinuie degeaba, cu ochii aţintiţi la o himeră […] iar opinia curentă este că martirii au fost nişte bieţi nenorociţi care au crăpat fără nici un rost şi de aceea îi putem lesne da uitării. Cu alte cuvinte, nu pierdem nimic dacă tăcem în privinţa martirilor. În realitate, dacă îi uităm pe ei, ne uităm fundamentul pe care stăm, ne uităm rădăcinile […]”[11] și nu mergem la judecata lui Dumnezeu decât cu rușinea neamului dat uitării și nicidecum cu slava lui…!

Cu toate că nu există martiri universali, însă respectând martirii fiecărui neam, respectăm pe sfinţii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu”[12], doar dacă au făcut actul martiric în numele şi de dragul lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi al lui Hristos şi a credinţei creştine, în Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori torţionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, dacăce-i martiric pentru mine devine duşman postum pentru altul”, precizează Sorin Lavric[13]. continuare »

Un preot din Rusia, ce incomoda regimul Putin, a fost asasinat

 Ïñêîâå óáèò ïðàâîñëàâíûé ñâÿùåííèê Ïàâåë ÀäåëüãåéìÎn seara de 5 august 2013 în orașul Pskov a fost ucis protoiereul Pavel Adelheim. Corpul preotului având mai multe răni de cuțit a fost descoperit luni, aproximativ la orele 20.00, în casa acestuia din strada Krasnogorskaea, alături de biserica „Sfinții Constantin și Elena”. Suspectul a fost reținut. Potrivit martorilor interogați de anchetatorul Anton Dobrohotov, în timpul operațiunii de reținere presupusul asasin cu numele Celințev (născut în 1986) striga că diavolul i-a cerut să-l omoare pe părintele Pavel.

Comitetul de anchetă al Rusiei a intentat un dosar penal pe acest caz. Potrivit unor informații preliminare, părintele Pavel a fost omorât de un tânăr bolnav psihic cu numele Celințev, care a locuit în casa slujitorului bisericii trei zile. La rugămintea unei cunoscute, părintele l-a găzduit pe presupusul ucigaș în casa sa având intenția de a-l consilia și a-l îndruma pe calea mântuirii. În momentul reținerii bănuitul „și-a cauzat răni de cuțit și a fost spitalizat”, se spune în comunicatul organului de anchetă.

Șeful serviciului de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, diaconul Alexandru Volkov a declarat că protoiereul Pavel Adelheim „reeșind din informațiile pe care le avem la dispoziție acum, a devenit victimă a îndeplinirii misiunii și datoriei pastorale care cere să sari în ajutor oricărui om”.

„Preafericitul Patriarh Chiril este îndurerat de moartea tragică a părintelui Pavel Adelheim și se roagă pentru odihna sufletului lui”, – a comunicat părintele Alexandru. continuare »

„Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!”

Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

pesterea sfintei Teodora de la Sihla

Ne e cunoscuta ca Sfanta Teodora de la Sihla, cea care a sihastrit multi ani, in secolul al XVII-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt. Numai Cuviosul Pavel de la Manastirea Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o impartasea, o incuraja si ii ducea cele de trebuinta. Dupa moartea acestuia, Teodora ramasese cu totul singura, locul in care se nevoia nefiind cunoscut de nimeni.

Tovarasie ii tinea doar rugaciunea. Si pasarile cerului. Vazand egumenul manastirii Sihastria micile inaripate luandu-si zborul cu faramituri in cioc, a trimis doi frati sa le descopere destinatia. Ajungand calugarii aproape de pestera, au descoperit misterul: cea careia ii duceau pasarile hrana era Sfanta Teodora. Iar vazand-o cum se ruga, cu mainile inaltate catre cer, invaluita intr-un nimb de lumina precum para focului, s-au cutremurat. Se spune ca, prin puterea rugaciunii inimii, Cuvioasa Teodora dobandise darul facerii de minuni, ca atunci cand se ruga chipul ii era invaluit in lumina, iar trupul i se ridica de la pamant, asemeni celui al Sfintei Maria Egipteanca. Simtind prezenta monahilor, Sfanta Teodora i-a chemat pe nume, rugandu-i sa-i aduca un duhovnic s-o impartaseasca, inainte de obstescul sfarsit, pe care il stia aproape. Dupa moarte, trupul i-a fost ingropat chiar in pestera, unde a ramas tainuit pana dupa 1830, cand familia domnitorului Mihail Sturdza, reinnoind Schitul Sihla, a asezat moastele intr-o racla si le-a depus in biserica, spre inchinare. Dupa un timp insa, zidind o biserica la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a mutat in noul lacas, unde nu putini au fost cei care s-au bucurat de ajutorul Cuvioasei. Dar asta doar pana in anul 1856, cand familia Sturdza a convenit cu inaltii prelati de la Lavra Pecerska sa le dea sfintele moaste in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti. De atunci, moastele Sfintei Teodora sunt pastrate intr-o racla pretioasa, in subteranele Lavrei, cu mentiunea: “Sfanta Teodora din Carpati”, scrisa in limba romana, si “Sveti Teodora Karpatina”, in slavona.

VIDEO – Norul care apare pe Muntele Tabor de Schimbarea la față a Domnului. Sfinţii Părinţi despre minunea de pe Tabor

[youtube=https://youtu.be/pEkq8h153yA]

Minunea pogorârii norului pe Muntele Tabor de Schimbarea la Faţă a Domnului –

I. Muntele Tabor, locul unde are loc minunea

Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, se află în Galileea de Jos, la capătul de nord-est al Văii Iezreel, la 17 km depărtare de Marea Galileei şi 9 km de Nazaret. Mai este cunoscut sub numele de Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur (în arabă, Muntele Taurului) şi Muntele Schimbării la Faţă a Domnului. Muntele, al cărui vârf atinge 575 m deasupra nivelului mării, este o regiune ridicată a scoarţei terestre şi nu este un vulcan stins, deşi arată precum unul. Este foarte abrupt dinspre nord, dar gol şi fără formă dinspre sud şi este izolat, cu excepţia părţii de apus, unde un lanţ îngust îl uneşte cu dealurile Nazaretului.

La baza muntelui sunt trei sate arabe: Shibli la est, Umm Al-Ghanam la sud-est şi Deburiah la vest. În apropiere se mai află satul arab Iksal, care ar putea fi cel pomenit de Isus Navi, sub numele de Chisloth-tabor (Isus Navi 19, 12).

Localizat strategic la răscrucea dintre vechiul drum principal nord-sud din Galileea şi drumul est-vest al Văii Iezreel, muntele, vizibil în toată regiunea, a fost o fortăreaţă importantă în timpul primului şi celui de-al doilea templu şi în perioadele de stăpânire greacă şi romană. continuare »

ASCULTARE FAŢĂ DE VOIA LUI DUMNEZEU – Predica Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis la Schimbarea la față a Domnului

schimbarea-la-fata-icoana

„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5).

Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.

Când Hristos s-a născut din Preasfânta, s-a arătat în lume ca un om comun, ca cel mai sărac om. Noi toţi avem o căsuţă; nimeni nu este fără acoperiş. El nu a avut unde să locuiască. Când cineva a vrut să-L urmeze, Hristos i-a spus:

„Păsările şi vulpile au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58).

Haine scumpe n-a purtat. Bani în buzunar nu a avut, pe jos mergea din sat în sat ca să propovăduiască Evanghelia. Aşadar, văzându-L oamenii aşa, nu au putut să-şi imagineze că sub această înfăţişare smerită se ascunde dumnezeiasca măreţie, se ascunde Dumnezeirea.

Ştiţi ce a făcut Hristos? Ceva asemănător cu ce a făcut odată un împărat din Rusia, înainte cu mulţi ani, în vremea ţarilor. Acesta, în palat, purta coroană pe cap, era îmbrăcat în veşmânt, cu sabie şi însemnele regale, iar când ieşea afară toţi i se închinau. A înţeles însă că toate acestea sunt formale şi ascund o ipocrizie. De aceea, ce a făcut? Într-o noapte şi-a scos coroana, sabia şi hainele de mătase, s-a îmbrăcat în hainele unui cerşetor, a luat un toiag şi a început să se plimbe desculţ printre supuşii săi. Toţi îl alungau. Puneau şi câinii să-l alunge. Şi nimeni nu-şi închipuia că sub zdrenţe se ascunde ţarul tuturor ruşilor. Doar o colibă din afara Moscovei s-a deschis şi l-a primit… Aşadar, ceva asemănător a făcut şi Hristosul nostru. Nu S-a arătat pe pământ ca un împărat al îngerilor şi arhanghelilor, cu măreţia orbitoare a Dumnezeirii Sale. S-a arătat ca un om comun şi sărac, şi, de aceea, puţini au crezut în El.

Dar astăzi, în această sfântă zi, Hristos a arătat că este Dumnezeu. Cum a arătat-o? Prin minunea pe care a făcut-o. Schimbarea la Faţă este o minune diferită de celelalte. Hristos a făcut minuni în natură: pe mare, pe uscat, în copaci, în multe făpturi ale Sale; dar această minune a făcut-o asupra propriei Sale Persoane. Adică? continuare »