Doresc tutor crestinilor romani ca sa castige harul si mangaierea Mantuitorului Iisus Hristos, care pentru a noastra mantuire S-a jertfit si a inviat a treia zi din mormant si Il rugam sa ia aminte si acum spre robirea noastra sufleteasca din patimile in care ne-am afundat, sa ne lamureasca precum aurul in topitoare, in valtoarea necazurilor, saraciei de azi. Hristos sa invieze bland si frumos in inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Invierii Domnului sa fie si spre invierea neamului nostru.

extras din ATITUDINI, nr. 16 | interviul integral pe atitudini.com

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qnOohBv9yyI] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Due0Pm1Hth8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4scfp2PUlfU] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6OIO79kk0GM]

Canonul Sfintelor Pasti
Canonul Învierii

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea 1-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: “luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qnOohBv9yyI] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Due0Pm1Hth8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4scfp2PUlfU] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6OIO79kk0GM]

Canonul Sfintelor Pasti
Canonul Învierii

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea 1-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: “luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le. continuare »

Lumina Sfanta a Pastelui s-a aprins sambata, 23 aprilie 2011, la aproximativ 14:10, in prezenta a peste 20.000 de credinciosi, in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.

Lumina Sfanta este un miracol al Ortodoxiei care se intampla in fiecare an de Pastele Ortodox la Ierusalim, cand in timpul Vecerniei Mari din Sambata Mare, intre orele 12.30-14.30, deasupra Sfantului Mormant se aprinde Sfanta Lumina, un foc care se pogoara din cer, manifestandu-se diferit in fiecare an si care in primele minute nu arde.

Lumina Sfanta de la Biserica Sfantului Mormant a ajuns in Bucuresti, pe aeroportul Henri Coanda, in jurul orei 19:00. Apoi, Sfanta Lumina a fost dusa la Catedrala Patriarhala.

Lumina Sfanta nu apare decat de Pastele Ortodox si decat la ortodocsi.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=S1qF3oCAxsA] [youtube=] [youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=p51A3dBaxWs] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=lkbvLvcW8Os] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=90JEJ2LgTHw] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_o_oBPvVJlY]

De este cineva credincios și iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos și luminat.
De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau.
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta.
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se.
De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai si cei de-al doilea luati plata.
Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va. continuare »

Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. (Stihirea ce tine loc de Heruvic)

Iata, fratilor, povata pe care ne-o da Sfanta Biserica pentru aceste zile mari si sfinte! Cu aceasta ea voieste sa ne zica: evenimentele pe care le amintim in aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc si nici mintea nu le poate cuprinde; sa parasim deci orice rastalmacire, sa indepartam de la noi toate gandurile pamantesti, sa lepadam toata grija cea lumeasca, sa stam cu frica si cu cutremur in ceajnai adanca tacere; sa privim, sa fim cu luare-aminte si sa luam invatatura.

Supunandu-ne acestei povete a Sfintei Biserici, si noi, fratilor, n-am fi deschis gura noastra cea nevrednica daca n-am fi crezut aceasta de trebuinta si n-am fi avut de gand a va aduce si pe voi si pe noi insine mai aproape de aceasta dorita tacere sufleteasca si trupeasca, pe care ne-o cere Sfanta Biserica. O, cat de trebuincioasa este ea aici! O, cat de trebuincios lucru este ca noi, inconjurand mormantul Mantuitorului nostru, sa facem sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti si sa ne ridicam cu mintea si cu inima mai presus de toate cele lumesti! Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge si se junghie, si noi sa fim privitorii reci ai acestei junghieri? Si injungiindu-Se, El voieste sa se dea spre mancare credinciosilor; oare au loc aici strigatele trupului si ale sangelui?

Sa piara deci din mintea noastra toate cele pamantesti si sa ramana singur Iisus cu Crucea Sa! Oare e mic El pentru mintea noastra? Ce minuni si cate taine nu sunt ascunse in aceste rani! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este adevarul absolut, pentru care pacatul e atat de nesuferit, incat el (adevarul) loveste pana si pe Unul-Nascut Fiul Sau, care a ridicat pe umerii Sai pacatele noastre! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este intelepciune neajunsa, ale carei cai sunt tot atat de departe de caile noastre pe cat de departe este cerul de pamant! Cine putea sa astepte mantuirea de la cruce? Cine se putea gandi ca viata vesnica va fi inchisa in mormant? Cauta si vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desavarsita, care niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), care urmareste pe cei iubiti pana in adancurile iadului si se jertfeste pentru ei! Cauta in sfarsit si vezi cum toate atributele in Dumnezeu una sunt: iubirea nu este decat aceeasi dreptate care miluieste, si dreptatea nu este decat aceeasi iubire care purifica si vindeca. continuare »

Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pe ape.
Cu cununa de spini a fost încununat Imparatul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost imbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Inchinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta!

Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile (Luca 23, 48).
Ce priveliste sa fi fost aceea care ii adusese pe privitori in cea mai desavarsita nedumerire? Ce priveliste sa fi fost aceea care pecetluise cu tacerea gurile privitorilor si le cutremurase, totodata, sufletele? Ei venisera ca sa-si indestuleze pofta de iscodire, si au plecat batandu-si piepturile si ducand cu sine o infricosatoare nedumerire… Ce priveliste sa fi fost aceea?
La acea priveliste priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaima si cu cea mai adanca evlavie toti ingerii lui Dumnezeu; lucrurile ceresti nu le mai atrageau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, tintuite de privelistea care se arata pe pamant. Soarele a vazut ceea ce nu mai vazuse pana atunci si, neputand suferi, si-a ascuns razele cum isi ascunde ochii omul in fata unei privelisti pe care nu o poate indura: el s-a invesmantat in intuneric adanc, aratand prin acest intuneric intristarea sa amara, precum moartea. Pamantul s-a clatinat si s-a cutremurat sub intamplarea savarsita pe el. Templul Vechiului Legamant si-a sfasiat mareata catapeteasma cum nu isi cruta omul hainele cele mai de pret in fata celor mai mari nenorociri.
Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile… Ce priveliste sa fi fost aceea? A fost o priveliste pe care noi o contemplam acum in pomenire, in slujba care se savarseste, in sfantul Epitaf care sta inaintea ochilor nostri. Privelistea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorat din ceruri, inomenit pentru mantuirea oamenilor, batjocorit, omorat de oameni.
Ce simtamant, daca nu cel al groazei, trebuie sa cuprinda inima pe de-a-ntregul in fata privelistii acesteia? Ce alta stare decat starea de nedumerire desavarsita trebuie sa cuprinda mintea? Ce cuvant poate fi rostit inaintea privelistii acesteia? Oare nu va ingheta orice cuvant omenesc pe buze mai inainte de a fi rostit Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile. continuare »

S-au ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari faradelegi pe care a vazut-o soarele pe pamant. Zi de groaza si de rusine pentru constiinta omeneasca pana la sfarsitul vremurilor. Este obiceiul ca inchinatorii sa strabata in aceasta zi cu picioarele si cu gandurile Calea Durerii. Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am plecat din Ghetsimani in sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim si a Anei, nascatorii Nascatoarei. Ne-am gandit la Ea, Maica marii dureri. Ea a fost, oare, in acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai tarziu.
Palatul lui Pilat. Ca si cum am privi la cenusa unui vulcan stins – dar focul patimii si putoarea nedreptatii inca se simt. Aici a fost judecat si osandit invatatorul Dreptatii. Aici a fost biciuit de cei fara de lege Omul Nevinovatiei. Nu a ramas pe El nici o fasie de piele intreaga. Evreii s-au ostenit noaptea trecuta ca sa nu fie. Si soldatii romani cu bicele lor nu au facut decat sa adanceasca aceleasi rani in acelasi trup. Cei care studiaza dreptul roman si legile romane ar trebui sa vina in acest loc ca sa se ingretoseze pentru totdeauna de aceasta putreziciune lipsita de omenie.
Locul in care Domnul a cazut sub cruce. Cum sa nu cada? Greu i-a fost sa poarte si tacerea de-a lungul intregii nopti pline de invinuiri mincinoase, de clevetiri si de martori mincinosi – cu atat mai mult intreaga putoare a scuipaturilor in fata si a tot atator rani pe cate lucruri bune le facuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca sa luam crucea Ta, si pe Tine sa Te ridicam pe maini si sa Te purtam? Asa am gandit toti, varsand lacrimi pe aceasta Cale a Durerii, ce s-ar fi prefacut in Rau al Durerii daca toate lacrimile varsate de crestini ar fi tasnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea buna a lui Dumnezeu l-a adus aici in acea zi ca sa ia Crucea Domnului asupra sa si sa usureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toti oamenii.
In fata casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a vazut cumplitul alai. Fata desfigurata a lui Hristos a starnit compatimire in inima ei de fata – ea nu mai semana a fata omeneasca, ci mai degraba cu o bucata de panza murdarita de amestecul sangelui cu scuipatul, sudoarea si praful. I s-a facut mila de El fetei; a alergat inaintea Osanditului si cu o marama curata i-a sters fata. Mucenicul tacut nu a putut sa-i spuna „multumesc”, insa i-a rasplatit slujirea intr-un alt chip: pe acea marama a ramas zugravit chipul lui Hristos.
Iata-ne acum in locul unde s-a intalnit Nascatoarea de Dumnezeu cu Fiul. Cautandu-L incolo si incoace, ea a aparut dintr-o ulicioara si deodata s-a aflat fata in fata cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a nascut ASTA? Aceasta mare rana, de marimea omului? Din aceasta Rana s-a vindecat, insa, otravitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a zis nimic. Dar sufletele lor s-au inteles si s-au salutat. „Fiul meu”, s-a tanguit sufletul mamei, „primavara mea dulce, cum a pierit frumusetea Ta!”.
In fine, suntem aici. Inaintea stancii insangerate. Inaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Intocmai vremea cand a fost inaltat pe cruce. Bataia ciocanului starneste ecouri in sufletele noastre. Aici am stat pana la ceasul al treilea al dupa-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca sa le spele sangele Lui! In ceasul al saselea, natura s-a razvratit impotriva faradelegii omenesti: pamantul s-a cutremurat, pietrele au crapat, soarele si-a acoperit cu marama cernita fata sa. La ceasul al noualea, El Si-a dat duhul.
Doar Invierea putea sa rasplateasca atata patimire. Numai prin Invierea lui Hristos pot natura si constiinta noastra sa se impace.

(Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

„Slava indelung rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie“.

[slideshow]

Indelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mantuitorului, culminand cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic in noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la inceputul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sambata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamana Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa inceapa duminica, 2 aprilie, anul 30.

 Prima evanghelie randuita de Biserica a se citi in Joia Mare ne aduce in fata Mantuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mantuitorul chiar in acea seara. Cunoscand ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvantare de invatatura, de despartire si de imbarbatare, un reazem pentru incercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul“. I-a anuntat ca peste doar cateva ore Se va fi dat in mainile celor ce voiau sa-L prinda. La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pana la moarte, insa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vanda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Ii va fi alaturi, langa Sfanta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care „de la Tatal purcede“ si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mantuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa indelung rabdatoare creste chiar in mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit in aceste grele incercari nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit“.

Sarutul lui Iuda

Incheind cuvantarea, Iisus a iesit impreuna cu apostolii in Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni inarmati, pentru a-L preda pe Mantuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pana la capat, oprind chiar pe Petru a se impotrivi. Pe Iuda, vanzatorul, il intampina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai in ultima clipa. Desi cunostea ca Il tradeaza, Mantuitorul l-a intrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?“. Si, dorind a-l indrepta chiar in ceasul vanzarii, continua: „Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?“. Cu blandete in glas, cu dragoste in privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda in momentul tradarii, asa continua Iisus sa-Si iubeasca ucenicii. Cand Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a ingaduit, insa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei.

Lepadarea lui Petru continuare »

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi..” (Matei 26, 26-28)

Iubitii mei frati,
Mare este sfanta zi de astazi. Ca mai inainte de patima Sa cea de buna voie, prea Bunul nostru Mantuitor a voit sa cineze pentru ultima data impre­una cu ucenicii Sai. Dar Cina aceasta nu este o simpla masa cu mancare, cu paine si vin. Cina cea de Taina este o mare taina, este o jertfa de dragoste, este prima Liturghie crestina savarsita de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taina este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de intalnire, de vorbire si de despartire a lui Hristos de ucenicii Sai, carora le da ultimele sfaturi si porunci.
Aici nu mai sunt multimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici carturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mantuitorul lumii, inconjurat de cei doisprezece ucenici, sta in camara de taina, unde spala picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roaga, multumeste Tatalui, binecuvinteaza painea si vinul si le imparte, ca pe o Impartasanie, celor ce sunt de fata. Lipseste de aici insasi Maica Domnului, caci Cina are un caracter strict euharistic, iar foisorul inchipuieste altarul Bisericii, unde se jertfeste tainic Iisus Hristos de catre preoti si episcopi.
Numai Iuda tradatorul si vanzatorul este primit la Cina Domnului, din urmatoarele pricini: mai intai ca nu cumva sa se deznadajduiasca de a sa mantuire, daca nu ar fi fost primit la Cina. Apoi, ca sa nu-i sileasca libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, caci fiecare este liber sa creada si sa vina la Hristos sau sa se lepede si sa fuga de Hristos. Iuda a fost primit la Cina, desi a facut cel mai mare pacat posibil, ca prin aceasta sa ne arate Dumnezeu ca primeste la pocainta pe cel mai mare pacatos, de se va cai de pacatele sale. Iuda a fost primit la Cina, desi purta la sine argintii vanzarii, ca sa primeasca si el spalarea picioarelor, ca sa guste din Trupul si Sangele Domnului, si prin aceasta sa scape de satana, care il chinuia.
Daca Iuda s-ar fi cait de greseala sa si ar fi aruncat banii diavolului, atunci spalarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curatit, iar Painea si Vinul ce i s-au dat, ca o Impartasanie, l-ar fi sfintit. Dar pentru ca nici de tradare nu s-a lasat, nici pe arginti nu i-a lepadat, spalarea si Cina nu i-au folosit nimic. Caci in clipa cand a intins mana in blid cu Hristos si a gustat cu nevrednicie din Painea Domnului, a si intrat satana in el si a fugit afara.
Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cina a fost acela ca sa fie aratat inaintea tuturor ca el este vanzatorul. Si, in sfarsit, a fost primit ca un semn de taina, ca intotdeauna intre slujitorii lui Hristos vor fi si tradatori, vor fi si vanzatori, vor fi si eretici, vor fi si ucigasi, vor fi si apostati, vor fi si iubitori de argint care vor sfasia camasa lui Hristos si vor incerca, fara de toiag, sa pastoreasca oile Domnului numai pentru bani. continuare »

Slava Tie, Doamne! Ce zi luminata este la noi acum! Cati oameni s-au impartasit de sfintele lui Hristos Taine! Bucurati-va, suflete fericite! Domnul este in voi! Dom­nul este in voi, fiindca insusi a zis: „Cel ce mananca Tru­pul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine, si Eu in­tru el ” (Ioan 6, 56). Sa ne bucuram toti cu bucurie de obste. Cred ca nu este familie din care sa nu se fi impar­tasit cineva: prin urmare, nu este casa care sa nu fie cer­cetata in chip deosebit de catre Dumnezeu. Astfel, intreg orasul nostru a devenit azi locuinta a lui Dumnezeu – si nu numai orasul nostru, ci si oricare alt oras si sat, toata Rusia, intreaga lume ortodoxa. Acum, la Domnul este Cina mare. El salta impreuna cu sufletele si este pretutin­deni „totul in toate” – si ca Izvor al bunatatilor, si ca Stapan al inimilor. Iata esenta acelei imparatii pe care El a intemeiat-o pe pamant umpland pe toti cu Sine, bine- oranduindu-i pe toti, insufland cele de trebuinta, dand putere, intarind in osteneli! O, de ne-ar ajuta Domnul sa nu ne lipsim nicicand de petrecerea Lui in noi! Atunci, povatuiti fiind de El, cu totii am merge, negresit, pe ca­lea cea mantuitoare, potrivit vesnicelor Lui planuri privi­toare la noi.

Si iata, tocmai pentru aceasta, fratilor, se cuvine a fi acum toata grija noastra! Domnul este in noi! Sa ne in­grijim a-L tine in noi pentru totdeauna. in ce-L priveste,

El este iubitor de impartasire. De asta a si venit in lume: ca sa fie in toti. Si n-ar pleca de la noi – dar ce sa-i faci daca noi, purtandu-L in sine, incepem sa ne purtam in asa chip ca El nu are cum sa mai ramana in noi ?

Zilele trecute am curatit si am dereticat casa inimii in vederea primirii Domnului. Acum S-a pogorat in noi Acest Oaspete mai presus de ceruri al sufletelor. Sa ne ingrijim, deci, sa-I dam odihna, sa ii aducem mangaiere, sa aratam lucrare placuta Lui. continuare »

Cu fior in inima ascultam infricosatoarea istorisire despre felul in care L-a vandut Iuda pe dumnezeiescul Sau invatator. Fireste, este pe de-a-ntregul de inteles si legiuita adanca nemultumire impotriva celui despre care insusi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Sai: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol (In. 6, 70).
Pesemne ca nu o data v-ati pus intrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoatestiutor fiind, l-a ales pe Iuda in numarul celor doisprezece apostoli? Doar El stia ce fel de om e Iuda, stia ca il va vinde!
Lucrul pe care l-a facut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani inaintea Nasterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care a mancat painea Mea a ridicat impotriva Mea calcaiul (Ps. 40, 9) – iar in psalmul 68 scrie: Faca-se curtea lui pustie si in locasurile lui sa nu fie locuitor, si vrednicia lui s-o ia altul (Ps. 68, 29).
Tot ce s-a intamplat in viata pamanteasca a Domnului a fost randuit in Sfatul Dumnezeiesc inca dinainte de intemeierea lumii: prevazuta a fost caderea lui Adam si a Evei, prevazuta a fost adanca stricare a neamului omenesc. A fost luata hotararea ca Cea de-a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvantul, sa Se pogoare pe pamant, sa se intrupeze si prin propovaduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce sa mantuiasca neamul omenesc care pierea.
Si pe noi ne uimeste adancul dragostei fata de omenirea pierduta, adanc ce a nascut aceasta hotarare.
Deci, totul a fost prevazut si prevestit prin proroci. Sfantul Proroc Isaia a descris patimirile lui Hristos atat de viu, atat de puternic, de parca ar fi fost de fata la ele, drept care este si numit „evanghelistul Vechiului Testament”.
Dar de ce a fost ales Iuda in numarul ucenicilor Domnului? Fiindca trebuia sa se implineasca cele prevestite prin proroci. Asa I-a placut lui Dumnezeu, asa a randuit Dumnezeu – deci, asa trebuia sa se intample.
Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taina un cuvant infricosator: Unul dintre voi Ma va vinde. Bine era de omul acela daca nu se nastea (Mt. 26, 21-24) – atat de groaznic a fost pacatul lui. continuare »

[scribd id=53453212 key=key-23by56njr7rlzc4jtikp mode=book]

DESCARCATI COPERTA | DESCARCATI TEXTUL

(ckick dreapta pe link si alegeti save link as/ save target as)

Astazi am ascultat pericopa evanghelica despre cele petrecute in Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita faradelege ce nu are asemanare in toata istoria lumii si simt ca ma cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adaugat? Nimic. Vreau doar sa va adun luarea-aminte asupra celor auzite, fiindca pe acest subiect se poate vorbi la nesfarsit, patrunzand in fiecare cuvant al Evangheliei, iar a va invata sa faceti, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adanci si mai mari ca ele nu se gasesc in cartile omenesti.
Asadar, inaintea ochilor nostri duhovnicesti s-au infatisat niste suflete omenesti cu totul deosebite intre ele: unele negre, cumplite, altele gingase, pline de dragoste. Iata, sub acoperamantul noptii merg, ca niste lilieci, carturarii si fariseii cei rai, „facand sfat asupra Domnului si asupra Hristosului Lui”, ca sa se implineasca cele spuse prin prorocul David cu o mie de ani inainte: Statut-au de fata imparatii pamantului, si capeteniile s-au adunat impreuna asupra Domnului si asupra Unsului Lui (Ps. 2, 1). Merg in taina, fiindca se tem de popor si de Cel pe Care vor sa Il omoare si se sfatuiesc cum sa-L ucida; schimba soapte cu limbile lor rele, ticaloase, ca sa se implineasca prorocia: Asupra mea sopteau toti vrajmasii Mei, asupra Mea gandeau rele Mie. Cuvant faradelege au pus asupra Mea (Ps. 40, 7-8).
Dar iata ca s-au adunat arhiereii, si carturarii, si mai-marii poporului in curtea arhiereului numit Caiafa, facandu-si in sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie si a-L ucide; insa au spus: Nu in ziua praznicului, ca sa nu se faca tulburare in popor (Mt. 26, 5) – caci in adancul inimilor lor negre simteau ce faradelege pusesera la cale, simteau ca Cel pe Care voiau sa il omoare era cinstit si iubit de catre popor ca Mare Facator de Minuni si ca multi il socoteau drept Mesia.
Pentru ce vreti sa-L omorati, nenorocitilor? Pentru ca a invatat lumea ce este bunatatea si dreptatea? Pentru ca a luminat intunericul lumii cu lumina Duhului Sau Celui dumnezeiesc, cu dumnezeiasca lumina a propovaduirii Sale? Pentru ca a facut asemenea multime de minuni? Pentru ca a vindecat bolnavi, pentru ca a inviat morti? Pentru ca a poruncit marii si vanturilor sa se potoleasca si acelea s-au supus Lui? Da, tocmai pentru aceasta, fiindca, dupa cum spune evanghelistul Ioan Teologul, arhiereii si fariseii au adunat sinedriul si ziceau: „Ce facem, pentru ca Omul Acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa, toti vor crede in El, si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul” (In. 11, 47-48).
Asadar, se temeau ca din pricina multimii minunilor toti aveau sa creada in El. Asa si trebuia sa fie, ca toti sa creada in El din pricina minunilor negraite, a cuvintelor cum nu mai auzise nicicand lumea, si ar fi fost dupa dreptate! S-ar fi cuvenit sa se bucure pentru faptul ca poporul credea in Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul sau, Mesia! Punand pricina pentru planul lor cel nelegiuit izbavirea de navalirea romanilor, ei minteau, fiindca romanii pusesera deja stapanire pe Palestina, aceasta se intamplase mai inainte. Nu cumva pentru romani pretextul de a pustii toata Palestina avea sa fie faptul ca acolo Se aratase Cel mai mare invatator al Dreptatii si binelui? Nu, sa nu-i invinuim de asta pe romani; este o clevetire impotriva lor. continuare »

Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.

Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – uce­nicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in sta­rea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare. Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana.

Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora.

Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai imparatiei cerurilor.

Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta cre­dinta este gresita. Pilda Vamesului si a Fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia lor sufleteasca.

Vierii necredinciosi, desi la inceput se bucura de increderea Stapanului viei, vor auzi hotararea: „Se va lua imparatia de la voi si seva da neamului care va face roadele ei” (Matei 21,43). continuare »

Pe ziua de astazi – iata, printre altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul dintre cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: „Ce voiti sa imi dati, si eu il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti. Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, fi asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii? Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”. Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si cu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui. continuare »

din Saptamana Luminata in librarii si pangare

Cuvant al Secretarului Patriarhului, protodiaconul Momir Lecici, in ziua lansarii cartii la Belgrad, Decembrie 2009

Autorul, Domnul Iovan Ianici, a facut foarte bine cand a dat manuscrisul acestei carti chiar Patriarhului Pavel pentru a-l citi si pentru a primi binecuvantare spre publicare. Patriarhul l-a citit, dar, din pricina smereniei sale, l-a retinut multa vreme. Totusi, pana la urma si-a dat binecuvantarea sa apara cartea. Si eu am citit-o inca din manuscris si nu am gasit nimic ce-ar fi trebuit indreptat.

Domnul Iovan Ianici a depus o munca impresionanta pentru a aduna date despre Patriarhul Pavel si pentru a scrie aceasta carte pe care poporul a primit-o cu multa bucurie, fapt adeverit si de numarul mare al reeditarilor. Acum deja se traduce si in alte limbi…
Rareori se intampla sa apara carti despre personalitati care sant inca in viata, dar Iovan Ianici a simtit nevoia sa scrie aceasta biografie inca din timpul vietii patriarhului – si cred ca bine a facut. Citind-o, se poate vedea ca a fost scrisa cu o mare dragoste pentru Sfintia Sa, pastrand totusi obiectivitatea. Toti care o vor parcurge vor avea parte de un mare folos in cresterea duhovniceasca.

Multumesc lui Dumnezeu ca m’a invrednicit de cinstea de-a fi colaborator al Patriarhului Pavel. Nu stiu daca in lumea de astazi mai
putem gasi un astfel de Om precum Sfintia Sa, desavarsit inchinat lui Dumnezeu si neamului sau, pana la capat. Cu prilejul intalnirilor
zilnice, cand ii aduceam corespondenta sau veneam sa discutam diverse chestiuni legate de slujba, de fiecare data imi dadea si cate-un sfat duhovnicesc. Avea o credinta adanca, intotdeauna sprijinindu-se pe ajutorul dumnezeiesc. De multe ori, cand ne pregateam pentru a intampina diverse personalitati si delegatii din tara si strainatate, il aflam in paraclisul sau facand metanii si rugandu-se.
Sant adanc incredintat ca Dumnezeu a binevoit ca el sa fie ales patriarh pentru ca nu-si dorea si nici nu astepta acest lucru. continuare »

„Mergand Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apos­tolilor pe cale: Iata, ne suim la Ierusalim, si Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dansul. Veniti, dar, si noi, cu ganduri curate sa mergem impreuna cu Dansul si im­preuna sa ne rastignim si sa ne omoram pentru Dansul dinspre desfatarile lumesti”. Astfel ne cheama sfanta Bi­serica sa mergem, sa patimim si sa ne rastignim impreu­na cu Domnul in aceste zile inchinate pomenirii patimi­rilor si mortii Lui Dumnezeiesti. Ca fii ascultatori, ati luat aminte la aceasta chemare de mama si ati purces pe ca­lea, aratata de ea, a mergerii impreuna cu Domnul. Si imi ramane acum nu sa va induplec la ascultare, ci sa numai sa doresc, mangaiat fiind de ascultarea voastra, ca sa duceti mai deplin si mai desavarsit la capat ceea ce ati inceput. Si, de fapt, daca vreunul dintre voi ar intre­ba: „Iata, Biserica ne cheama acum sa mergem impreuna cu Domnul, Care Se duce la patima cea de [buna] voie, noi cum sa facem asta?”, alt raspuns nu ar fi de dat afara de acesta: „Faceti ceea ce faceti, numai faceti asa cum trebuie – si veti merge impreuna cu Domnul”.

Iata, voi postiti, mergeti la biserica, si acasa va rugati, ati lasat pentru o vreme treburile lumesti si petreceti mai mult timp cu voi insiva, ati luat asupra voastra indeletni­ciri evlavioase si pentru aceasta ati rapit o parte din timp, mai mare sau mai mica, somnului. Faceti tot asa. Postirea pana acolo unde trupul simtea lipsa indestularii de mancare si bautura, osteneala rugaciunii pana la isto­virea trupului, inlaturarea obisnuitelor relatii lumesti cu silire de sine la indeletniciri mantuitoare, privegherea in ciuda tuturor lucrurilor ce trag la somn, precum si multe altele legate de implinirea pregatirii pentru impartasire, alcatuiesc primul pas in urmarea Domnului la rastignire. Este nevoie doar ca aceasta greutate sa fie ridicata cu placere, fara crutare de sine. Omul e iubitor de viata. O mica imputinare in mancare si lipsa de somn sau o oste­neala si istovire neobisnuita starnesc tanguirea trupului, si omului i se pare ca se comite o incercare de a i se lua viata. Cel ce acum, in ciuda acestei tanguiri, nu doar ca nu se lasa in voia autocompatimirii, ci dimpotriva, se si­leste la ostenelile sus-aratate cu dorinta de a suferi pen­tru Hristos, de fiecare data cand face acest lucru face un pas in urma Domnului. Si trebuie spus ca numai unul ca acesta merge impreuna cu Domnul. Asa stau lucrurile in ce va priveste? Daca da, sunteti pe calea cea buna; iar daca nu, ingrijiti-va sa mai adaugati la osteneala pe care toti o purtati dorinta necrutatoare de a va chinui trupul pentru Domnul. Prin aceasta veti aduce ca jertfa Domnu­lui iubirea de viata, altfel spus veti duce la impreuna-rastignire cu Dansul trupul vostru, urmand fie chiar si putin nevointei Lui din gradina Ghetsimani. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Y-Ey93CexOo]

In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie.

Pe cand Domnul nostru Iisus Hristos se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai mai multe pilde. Unele din ele sunt indreptate catre Iudei. Pilda celor zece fecioare insa a spus-o pentru a ne indemna spre milostenie si in acelasi timp spre a ne invata sa fim cu totii gata inainte de sfarsitul vietii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare si despre femei – si fecioria are mult merit si este intr-adevar mare – dar pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai cu seama de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeste intelepte, caci impreuna cu fecioria au avut si multul si imbelsugatul undelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci le numeste nebune, caci desi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura si milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru ca au savarsit cea mai mare virtute, dar nu s-au ingrijit de cea mai mica, asa ca in nimic nu se deosebesc de desfranate. Desfranatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani.

Pe cand se scurgea noaptea acestei vieti, au adormit toate fecioarele, adica au murit. In adevar moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care aveau untdelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau untdelemn din belsug, il cautau dupa ce s-au sculat din somn. Cele intelepte, desi voiau, n-au putut sa le dea untdelemn in clipa intrarii, asa ca le-au raspuns zicand: “Nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua; duceti-va la cei ce vand, adica la saraci, si cumparati”. continuare »

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut in celula 32, la Gherla. Auzisem in inchisoare de grupul Marian, fostul sef al judetului Brasov si de Trifan, fost prefect legionar de Brasov, condamnati la ani grei de inchisoare inca de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnati atunci se stransese in jurul lui Biris. Cele doua grupuri aveau doua atitudini diferite insa.

Unul traia si simtea in spiritul Parintilor rasariteni, iar altul traia si gandea in spiritul Parintilor apuseni. Ceea ce m-a impresionat placut acolo, a fost intelegerea cu care cei mai in varsta ii primeau pe tinerii care trecusera prin demascari.

Pentru acestia, integrarea in Legiune a fost foarte prudenta si smerita, pentru ca duceam in spate tragedia traita la Pitesti si Gherla, o revenire brusca riscand sa ne azvarle intr-o extrema periculoasa. Si totusi, majoritatea si-au revenit, in raport direct cu cuantumul suferintei din decursul demascarilor.

Perioada de inchisoare 1954-1964, a fost pentru noi, tineretul Legionar, una de armonie, intelegere, impartasire de cunostinte si de dragoste, spre deosebire de anii 1949-1954, (cinci ani de inactivitate intelectuala), cei mai intunecati din viata noastra.

Celulele se transformasera in sali de cursuri, de liceu si universitate. Taranii si muncitorii invatasera limbi straine, memorasera sute de poezii, stiau matematica, fizica, chimie etc. si, nu rareori, se angajau in discutii filozofico-religioase. Fiecare detinut punea la dispozitia celorlalti tot ceea ce acumulase cu timpul.

Meritul pentru aceasta armonie si pentru revenirea celor tineri in sanul Legiunii a fost mai ales al Badiei Trifan, veteran ininchisoare, cu patrusprezece ani deja executati, si al profesorului, filozofului si poetului ardelean din Cluj, Ion Munteanu. continuare »