Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credinţa lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin.

Aşa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte – fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi, şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii.

În timpul nopţii mă deşteaptă zicând:

– Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare!

Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap. continuare »

Linişte, tihnă, mese îmbelşugate alături de cei dragi, asta înseamnă sărbătorile de iarnă pentru cei mai mulţi dintre români. Nu şi în “zona de siguranţă publică” Pungeşti unde, sătui de permanentele abuzuri ale jandarmilor care au ocupat comuna, pentru a asigura siguranţa utilajelor Chevron, 30 de localnici din Pungeşti au intrat, marţi, în greva foamei.

Ei protestează împotriva abuzurilor constante ale jandarmilor.

Localnicii au ridicat mai multe corturi şi au anunţat că intră în greva foamei pe termen nelimitat, declarând că s-au săturat de monitorizarea şi supravegherea agresivă a jandarmilor, care îi hărţuiesc în permanenţă şi îi chestionează de fiecare dacă când ies din casă şi merg prin sat.

Pungeştenii trăiesc de mai multe săptămâni o stare de permanentă hărţuire şi teroare, menită să îi aducă la limita rezistenţei pe toţi cei ce sunt împotriva exploatării gazelor de şist, pentru a renunţa la orice formă de protest. Jandarmii au cucerit practic comuna pe 2 decembrie, când Chevron şi-a trimis, pentru a doua oară utilajele în zonă. Vaste efective de jandarmi, acţionând în afara legii, după ce i-au împrăştiat violent pe localnicii ce încercau să blocheze înaintarea utilajelor, au luat în stăpânire satul, terorizându-i zi şi noapte pe săteni. continuare »

Inedit. Parintele Iustin Parvu, in 1993: Sa traiesti ca un sfant, dar sa fii acolo unde trebuie sa sfintesti

Rasfoind colectia veche a ziarului Cotidianul, cel din vremea lui Ion Ratiu, in cautarea de marturii despre istoria recenta a Romaniei, am dat, in suplimentul “Alfa si Omega”, ce era editat de Costion Nicolescu, peste un interviu inedit cu parintele Iustin Parvu, datat februarie 1993, la un an dupa ce intemeiase schitul Petru-Voda. Intervievat de Constanta Costea, marele duhovnic al romanilor se arata convins ca mari doctori ai sufletelor neamului vor fi pururea, gratiei harului lui Dumnezeu care lucreaza. Si pleda pentru ca monahul sa traiasca asemeni unui sfat, dar sa fie acolo unde trebuie sa sfinteasca. (Margarita Geica)
Patrunzand adanc in tinutul Neamtului, pana spre trecatorile Ardealului, dincolo de muntele Petru-Voda, si patrunzand, iarasi, tacerea padurilor, se ajunge la schitul de lemn intemeiat anul trecut (in 1992 – n.red.), prin “taria” unui monah. Este parintele Iustin Parvu, figura de “luptator al mintii”, unui din duhovnicii pe ale carui rugaciuni s-a tinut vie, zeci de ani, societatea romaneasca rastignita de comunism. Omul care a cunoscut, in cei 16 ani de detentie politica – intre care multi la ocna – raul conditiei umane pana in strafundurile sale, nu se mai poate detasa de suferinta lumii. In anii ’70 si ’80, la manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt, zeci si sute de oameni (tot combinatul Savinesti, se spunea) asteptau zilnic sa-si verse durerea si sa-si regaseasca speranta. “In chilia lui, ingropat in popor” (cum il definea un alt calugar) – aceasta este imaginea, foarte putin celebra in inalta societate, a parintelui Iustin, un mare cunoscator, dinlauntru, al societatii laice. Si acum, in pustia de la Petru-Voda, oamenii vin, ziua si noaptea, sa gaseasca “punctul de sprijin” in durere, cu convingerea ca monahul, “asezandu-se” in suferinta lor, ii poate ajuta, prin darul lui Dumnezeu, sa intrevada fericirea. La Petru-Voda, taria duhului a invins taria padurii. Aici monahismul este “mai contemporan” societatii decat noi insine, vietuitorii ei, pantru ca e mai clarvazator. Iar speranta are o “fata” distincta: o privire directa in cauza raului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adanca. De aceea, dialogul care urmeaza este impregnat cu afirmatii paradoxale – un balans nevazut intre iubire si dreptate – de rosturi partiale, aluzive, ale unui adevar prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZYhqt6wK88Y] [youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MYopLS96iYY]

O nouă icoană a Părintelui Justin, pictată de maicile de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă.

Sunt opt pricini de neputrezire a mortilor:

I. Prima pricina este atunci când veti gasi mort în groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau prinse între ele ca la copacel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeste 40-50 de ani. De aceea este asa.

II. Când vei gasi mort în groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pamântului. Este pamânt unde nu putrezeste mortul, daca nu-l muti. Acolo pamântul are chimicale si nu da voie sa putrezeasca nimic.

Aceste neputreziri sunt firesti, dar sunt si putreziri mai presus de fire:

III. Când vei gasi mort în mormânt neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela este om care a fost blestemat de dumnezeiestile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru pacate mari si nu l-a facut.

IV. Când vei gasi mort în groapa neputred si este negru si umflat ca toba si partile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.

V. Când vei gasi mort în groapa neputred si n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic, nimic, si-i creste barba, cum s-a întâmplat la cel de la Husi, si-i cresc unghiile, acesta a facut nedreptati si a furat. Acesta nu putrezeste pâna nu-l dezleaga un arhiereu. Iar daca îl dezleaga si arhiereul si tot nu se desface, atunci el este blestemat de saraci, fiindca a luat avere de la saraci. Si pâna nu dau neamurile lui înapoi atât cât a luat el, nu putrezeste si tot în iad se munceste si nici arhiereul nu-l poate dezlega.

VI. Când vei gasi mort în mormânt neputred si pielea pe el este ca floarea de bostan, galbena, si limba-i galbena si îi cresc unghiile si-i creste barba si parul, acesta este sub anatema, sub cea mai grea pedeapsa a Bisericii. Acesta, din doua pricini este asa: sau a hulit pe Dumnezeu si pe preoti si s-a lepadat de credinta, sau a trait în preacurvie de gradul I – tatal cu fiica sau baiatul cu mama sa, adica incest. Acestia cad sub anatema, cea mai grea pedeapsa a Bisericii.

VII. Când vei gasi mort în groapa caruia nu i-a putrezit mâna sau piciorul, acela a lovit pe tatal sau pe mama sa si a amarât foarte tare pe parintii sai si a fost blestemat de ei si (nicidecum) nu s-a spovedit la duhovnic de acest pacat si nu a luat dezlegare, când era în viata.

VIII. Iar când vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni.

Iata care sunt semnele la trupurile afurisite:

• sunt nedezlegate;
• sunt deformate si urâte;
• sunt greu mirositoare si prea puturoase;
• sunt umflate ca toba;
• provoaca spaima si cutremur privirii.

Iar la sfintele moaste sunt aceste semne:

• sunt nestricacioase;
• sunt binemirositoare;
• sunt uscate si usoare;
• sunt vesele la vedere;
• nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;
• izvorasc din ele felurite minuni.

La 7 ani de la adormirea întru Domnul a Sfințitului Mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, urmând tradiția ortodoxă și respectând dorința Sfântului Părinte Justin, a fost deschis mormântul părintelui Gheorghe Calciu. Cu câteva zile înainte de acest eveniment, unui călugăr din mănăstire i s-a arătat în mai multe rânduri părintele Calciu care îi cerea să fie dezgropat. Bucuria a fost nespusă când s-a văzut că trupul părintelui era întreg până la umeri, ca și cum ar fi fost îngropat cu o zi în urmă. Doar craniul și o parte din antebrațe erau oseminte, adică doar oase, în rest trupul era carne și oase de culoare albă. S-a așteptat să treacă puțin timp și să se vadă cum reacționează trupul în contactul cu aerul, căldura. Astfel, în decurs de 3 săptămâni, trupul părintelui s-a stafidit, luând culoarea maro-roșiatic, o culoare de sfinte moaște autentice. Este o evidentă dovadă a sfințeniei părintelui Gheorghe Calciu, mare mărturisitor și martir al neamului, care ar putea declanșa procedura de canonizare. Dar sa vedem ce v-a hotărâ mitr. Teofan în legătură cu îngroparea sau punerea la cinstire a osemintelor Părintelui Calciu.

„Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme.” (Dan. 7, 25)

Iar Iosua a zis poporului: „Nu veţi putea să sluji Domnului, căci El este Dumnezeu sfânt, Dumnezeu zelos şi nu va răbda nelegiuirile voastre, nici păcatele voastre. Dacă voi veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji la dumnezei străini, atunci El va aduce asupra voastră răul şi vă va stârpi, după ce v-a făcut bine.” (Ios. 24, 19-20)


„Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Is. 5, 20)

„Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna… Căci nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor; cu limbile lor viclenesc.” (Ps. 5, 6)

„Până la moarte luptă-te pentru adevăr, și Domnul Dumnezeu Se va lupta pentru tine.” (Înţel. 4, 30); „Nu mă voi teme de mii de popoare care împrejur mă împresoară.” (Ps. 3, 6)

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14, 6)

„… învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mat. 28, 19-20)

„Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 23-24)

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia.” (Luc. 12, 32) continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=uAOtR9PPsZs]

Citiți și Părintele Ioanichie Bălan „exemplu de demnitate sub regimul comunist

Imagini de la parastasul din America, fosta sa parohie.

Imagini de la parastasul de la Mănăstirea Petru Vodă

Predici video ale Părintelui Gheorghe Calciu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=fmW9IeG02Qw]

| vlad herman

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=rOq9JxAZ8aU] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=W5xE7CCh9Zs]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UnYJ3fiyP1o]

Eroismul tinerilor de ieri si ispitele tinerilor de azi

– Vorbiţi-ne despre perioada în care aţi fost profesor. După experienţa ce-aţi avut-o cu tinerii, cum priviţi tineretul de azi?

– Perioada pe care am avut-o înainte de a doua arestare, pentru că am stat de două ori în închisoare, a fost perioada rostirii celor şapte Cuvinte către tineri. Spuneam tinerilor, în aceste Cuvinte, ceea ce şi preoţii şi profesorii de la Teologie le spuneau, dar într-o formă nouă. Nu am pus nimic de la mine, am avut întotdeauna un text din Evanghelie sau din Scriptură, pe care îl puneam la baza cuvintelor mele. Dar le vorbeam tinerilor într-un mod cu totul nou, le vorbeam cu curaj, fără să mă tem. Era ca şi cum aş fi fost într-o lume liberă. Şi aşa mi-am fixat în mine ideea că sunt într-o lume liberă, într-un moment în care „cuvintele pe care vi le-am spus la ureche trebuie să le strigaţi de pe acoperişurile caselor”, cum zice Mântuitorul. continuare »

„Eu am cunoscut iadul. Sfântul Nectarie m-a salvat!”

Curtea Bisericii „Sfântul Nectarie” e în forfotă. Credincioșii, unul câte unul, vin să-i mulțumească și să-l sărbătorească pe Sfânt. „Niciodată nu am simțit că mă lasă la greu. L-am rugat și m-a ajutat”. Doamna Maria își pleacă pios capul și, asemeni celorlalți, înaintează spre raclă.

Aici am întâlnit-o pe tânăra blondă cu ochi mari. Poartă în palme o poză și din când în când ridică privirea spre cer. „Am avut probleme foarte mari. Eu am fost bolnavă timp de zece ani. Am fost la un pas de moarte”. Povestea Oanei Mihaela e o poveste spusă pe nerăsuflate, e povestea unui suflet care a cunoscut zbuciumul și războiul lăuntric. Acum își mărturisește credința. „De când l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, la fiecare acatist, a schimbat câte ceva pentru mine. Face fluvii de minuni”. Se apropie cu nerăbdare și întoarce poza. E imaginea Sfântului. „Mă rog. Mă rog la el neîncetat”. Pare că spusele ei sunt rupte dintr-o carte despre minuni. Continuă fără oprire, cu o mulțumire de a spune, care-i străbate ființa și-i înfrigurează pe toți cei care trec pe lângă ea. „Eu am cunoscut iadul și nu exagerez. Poate că din exterior pare ciudat, dar până nu ajungi să simți pe pielea ta, nu crezi. Nici eu nu am crezut că o să ajung vreodată să spun asta”. Oana Mihaela are 28 de ani. „Am absolvit Facultatea de Informatică, dar până acum nu am reușit să-mi fac un rost”. continuare »

La mulți ani viețuitorilor din Mănăstirea Petru Vodă, dimpreună cu urmașul Părintelui Justin, părintele protosinghel Hariton. Domnul să ne întărească pe toți în urmarea mărturisirii predaniei Părintelui Justin.

Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia.
Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia.
La ora 14, Mitropolitul Chiril al Rodosului a mers la locul unde se află icoana, urmând povestirile credincioșilor, pentru a vedea dacă a fost vorba despre o minune sau de un eveniment obișnuit.
Mitropolitul, după ce a verificat ceea ce păreau a fi lacrimi vărsate de Sfântul Arhanghel, a cerut ca icoana să fie mutată din locul unde fusese așezată.
A studiat cu grijă partea din spate a icoanei, precum și peretele pe care fusese pusă pentru a vedea dacă nu cumva umezeala afectase icoana.
După ce s-a lămurit că acest lucru era imposibil, Mitropolitul Rodosului a afirmat că aceasta a fost o minune, și a cerut ca icoana să fie dusă în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Ialyssos pentru a fi așezată spre închinare, precum și pentru a se vedea dacă schimbarea mediului va opri fenomenul.
O vom duce la biserica cea mare pentru a vedea dacă minunea continuă, le-a spus Mitropolitul Chiril credincioșilor adunați în biserică.
Primele persoane care au văzut icoana plângând au fost femeile care au deschis biserica sâmbătă dimineața și care la rândul lor l-au anunțat pe preotul bisericii.
Părintele Apostolos ne mărturisește că icoana a fost pictată în 1896 și că recent a fost restaurată de către departamentul arheologic.
Icoana continuă să izvorască lacrimi, chiar și în noul său mediu, oprindu-se doar pentru scurt timp, și se spune că și cu o a doua icoană a Arhanghelului Mihail de la aceeași biserică se petrece același lucru.

traducere şi adaptare: Lucian Filip | johnsanidopoulos.com

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=_uo-bixCAiU]

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dum­nezeu şi nu se va atinge de dânsele munca (Înţelepciunea lui Solomon 3, 1).

Iubiţi credincioşi,

Cuviosul părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, a cărui prăznuire o avem astăzi, era de la sudul Dunării, născut într-un sat neînsemnat cu numele de Basarabov. Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme în tinereţile sale a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune şi înfrânare.

Mai târziu, văzând că toate cele omeneşti sunt deşertăciuni, a părăsit grija cea lumească şi s-a retras într-o peşteră, nu prea departe, unde era o mică mănăstire. Acolo, Cuviosul a primit schima monahală, acolo a început a trăi în cele mai aspre nevoinţe pustniceşti, acolo a ajuns în scurtă vreme la o viaţă desăvârşită, prin privegheri de toată noaptea, prin post aspru şi metanii, prin rugăciuni neîncetate şi lacrimi, prin multă sărăcie şi adânc de smerenie. Dar cine va putea şti şi povesti toate nevoinţele cele de taină ale Cuviosului Dimitrie? continuare »

1. „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Ps. 138:17), zice acel David care este cel mai insuflat de Dumnezeu dintre toţi psalmiştii din veac, între care corifeii sunt Apostolii, urmaţi de ceata prorocilor, cei care sunt numiţi cu numele vederii dumnezeieşti, după care urmează ceata învăţătorilor credinţei şi preoţilor, şi toată adunarea cuvioşilor, şi toţi cei mari chemaţi după făgăduinţa Mântuitorului nostru al tuturor (Mt. 5:19), precum şi ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici cărora se cuvine să li se aducă rugăciuni. Şi, mai presus decât toată mulţimea acestora, este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm şi cinstim, cel care este de acelaşi neam cu noi şi născut din acelaşi pământ cu noi, patronul oraşului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumuseţată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuţile şi de minuni făcătorul, de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie. Căci între mucenici este ca luminătorul cel mare, iar dacă ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice (Filip. 2:16) şi dacă răspândeşte în jur lumina Lui, prin raze strălucite, şi străluminează pe cei mulţi, oare nu s-a făcut părtaş şi harului profeţiei? Ci oare nu fiind atras în chip preaminunat tocmai de puterea profeţiei s-a învrednicit de slujirea şi de autoritatea apostolească şi propovăduitoare? Sau fiind împodobit cu lucrarea acestora două, nu cumva a fost lipsit de luptele ascetice ale cuvioşilor şi de strălucirea pildei vieţii lor? Cu siguranţă, nu. Ci unora urmându-le, pe alţii egalându-i, iar altora încă stându-le înainte, pe unii i-a întrecut, şi nu cu puţin, singur sau cu foarte puţini desăvârşindu-se întru toate şi singur reunind în sine însuşi <virtuţile> tuturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să-l inspire şi singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor şi totodată să-i îndrepteze pe toţi. continuare »